...
CONSPIRAŢIA (continuare)
Pe data de 29 iunie 2009, Susan Malvo de la CNN l-a intervievat pe Edward Chernoff, avocatul doctorului Conrad Murray. Avocatul a afirmat că doctorul Murray a fot lângă Michael, cu 30 de minute înainte de a chema paramedicii. Apoi avocatul a început să divagheze, incoerent, de la subiect. Dar, dintre rânduri, reiese clar că în casa lui Michael nu exista niciun telefon funcţional. Un alt amănunt ciudat este acela că doctorul Murray nu a ştiut adresa exactă a reşedinţei pacientului său (Helo ??), ca să-i îndrume pe cei de la 911. Cum e posibil ca un medic, care conduce singur până la locuinţa pacientului şi care chiar a locuit o vreme cu acesta, să nu fie în stare să dea informaţii privind locaţia ?... În cel mai rău caz, dă detalii orientative de genul „prima la stânga, a doua la dreapta” – dar nu spune că nu ştie adresa.
Apoi, Susan Malvo l-a întrebat pe avocat de ce Murray nu a chemat mai devreme paramedicii, iar acesta a răspuns că Murray e cardiolog şi ştie să facă resuscitare. Ei bine, orice elev de clasa a VIIa care a făcut la dirigenţie o juma’ de oră de prim-ajutor ştie că resuscitarea nu se face în pat, ci pe o suprafaţă dură. A trebuit să-i spună dispecerul de la 911 să-l mute pe Michael pe podea, că el habar n-avea. De aici au început să se încurce în minciuni şi să devină penibili. Pe de altă, parte, vorba detectivului Colombo: „un cardiolog nu ar trebui să aibă defibrilator ?”. Iar acum defibrilatorul se poate folosi în pat. Dar Murray nu avea aşa ceva.
Să mai vorbim puţin şi despre AEG, care l-a ademenit pe Michael în această serie de concerte pe motivul datoriilor. AEG l-a plasat în acea locuinţă şi îi plătea chiria. O locuinţă fără telefoane (?!). AEG i l-a băgat pe gât lui Michael pe doctorul Murray, garantând că sănătatea lui ar fi mai în siguranţă aşa. Doctorul Murray era plătit de AEG, pentru „a avea grijă” de Michael, cu 150.000 USD pe lună. Doctorul Murray avea datorii de 250.000 USD. Iar avocatul lui Murray a afirmat că AEG îi datora acestuia 300.000 USD.
La întrebarea „cum l-a cunoscut Michael pe Murray ?”, Chernoff a răspuns că, în 2006, fiul lui Michael s-a simţit rău pe când se aflau în Las Vegas şi cineva i l-a recomandat pe Murray, pentru consultaţie. Asta a fost tot. Murray a devenit medicul personal în mai 2009 – cu o lună înainte ca Michael să moară. Acuma, AEG pretinde că Michael a insistat să-l aleagă pe Murray pentru turneul de la O2 Arena. Ca să vezi, dom’le, se terminaseră doctorii pe lumea asta şi Michael şi-a adus aminte după 3 ani tocmai de Murray...
Oricine au fost cei care au făcut asta, au avut grijă să o testeze în media înainte să se intâmple. Cu destul timp înainte, apăruseră ştiri de genul „Michael e pe moarte din cauza cancerului”, „Michael are o boală fatală de plămâni” etc.
La 12 ianuarie 2009, „The National Enquirer” scria: „Michael Jackson e pe moarte şi nu mai are decât 6 luni de trăit... Starea lui de sănătate se deteriorează rapid din cauza dependenţei de analgezice şi de alcool.” Ar fi prima oară în istorie când unei persoane dependente de analgezice şi de alcool i s-ar prezice cu atâta exactitate sfârşitul.
LAPD, cunoscut ca fiind cel mai corupt şi mai lipsit de etică departament de poliţie din S.U.A., se întoarce după 2 zile ca să ia „pungile” – care mai apoi au devenit „sacoşele” şi în final „sacii” (pe când „camioanele” ??) – cu medicamente. Prin casa aia s-a perindat atâta lume în acele două zile. De ce nu le-au ridicat din prima zi ?... Trebuia ca asta să devină o ştire de senzaţie iar poliţiştii să plimbe acele pungi prin faţa camerelor de filmat, ca să fie siguri că le vede toată lumea ?...
Pe 30 iunie 2009, o asistentă cu pretenţii de nutriţionist (??) pe nume Cherilyn Lee apare la CNN şi declară că Michael s-a milogit de ea, cu o săptămână înainte de a muri, să-i administreze narcotice care în mod obişnuit se utilizează numai in spital, sub o atentă supraveghere. Iar ea l-ar fi avertizat pe Michael că, după aşa o chestie, nu s-ar mai fi trezit. Lee fusese o vreme asistenta lui Michael, dar el o concediase în urmă cu 3 luni. Anderson Cooper, realizatorul emisiunii „Anderson Cooper 360°” a supus-o pe Lee unui şir de atacuri încrucişate, pentru a-i testa veridicitatea afirmaţiilor iar, la întrebarea „De ce te-ar fi căutat Michael, la 3 luni după ce te-a concediat ?”, Lee n-a fost în stare să răspundă şi a început s-o dea de gard. Tot Lee a mai spus că Michael îi datora bani (n.m. încep să am vaga impresie că Michael era dator vândut fiecărui om de pe planeta asta – lol). Chiar aşa fiind, Michael – sau oricine altcineva – ar fi cerut ajutorul cuiva căruia îi era dator ??? Şi, mai mult decât atât, de ce i-ar fi cerut unui asistent în nutriţie (adică medicină naturistă) să-i dea/administreze droguri care nu se eliberează decât de către medici specialişti pe baza unor formulare speciale ??
Firpo Carr, un bun prieten al lui Michael, a apărut la „Headline News” pe 1 iulie 2009 şi a spus răspicat: „Michael nu s-ar fi milogit de nimeni, niciodată. Dacă nu erai de acord cu solicitarea lui, se întorcea cu spatele şi pleca mai departe.” Firpo Carr a provocat-o pe Cherilyn Lee la o dezbatere publică televizată. Bineînţeles că farfuza n-a mai dat niciun semn.
O altă istorie, bine vehiculată de media, a fost aceea că Grace Rwaramba, care a lucrat pentru el timp de 17 ani, „i-a provocat de mai multe ori vărsături, pentru a-i goli stomacul de medicamente”. Pe 30 iunie 2009, Larry King a citat o declaraţie recentă a lui Grace Rwaramba: „pe lângă faptul că a fost angajatorul meu timp de 17 ani şi că mi-a încredinţat sarcina de a mă ocupa de copiii săi, Michael mi-a fost un prieten foarte drag. Pe lângă prietenia noastră şi provocările pe care le înfruntă orice relaţie, el a fost cinstit până la sfârşit. Îndrăgesc şi onorez memoria lui. Sunt şocată, rănită şi profund îndurerată de recenta falsă declaraţie care mi se atribuie şi în care aş fi spus ca i-am provocat vărsături pentru a-i goli stomacul de un coctail periculos de medicamente. Această declaraţie care mi se atribuie confirmă ce e mai rău în tendinţa de a transforma o tragedie într-o ştire senzaţională şi a murdări o reputaţie de dragul profitului.” În mod ironic, media a trecut peste această declaraţie a lui Grace Rwaramba, dar a pompat în continuare povestea asistentei-nutriţionist cum că Michael a implorat-o să-i dea droguri.
Şi, ca să fie treaba treabă, pe 29 iunie 2009, administraţia lui Obama a pus capăt eforturilor făcute în ultimii 7 ani şi ceva, de familiile victimelor din 9/11, aprobând un proces împotriva familiei regale din Arabia Saudită, pentru legături financiare cu conspiraţia (financiare ??.. Arabia Saudită ??... şi cu genocidul cum rămâne bre ???...).
Illuminati, Music Industry and Why Michael Jackson Was Killed
Ca fapt divers, contul de pe youtube al celui care a postat filmul de mai sus, laolaltă cu cel pe care l-am adăugat şi în Partea a XVIIa, a fost şters, iar acum filmele sunt încărcate pe alt cont – nu se ştie pentru cât timp, dar eu mi le-am salvat în calculator, pentru orice eventualitate.
Am aflat că există o grupare intitulată JIDF (Jewish Internet Defense Force) şi care pretinde că se ocupă cu ştergerea materialelor pe care membrii grupării le consideră a promova terorismul islamic şi ura rasială (haida-de!), în special de pe siturile antisemite şi anti-Israel. Gruparea îşi concentrează atenţia mai ales pe websituri precum Facebook, Myspace, YouTube, Google Earth şi Wikipedia.
Acuma, partea cu antisemitismul o înţeleg, dar cine hotărăşte unde începe antisemitismul şi unde se termină libertatea de exprimare ?... Cine decide când o simplă ironie, o informaţie ori un banc nevinovat cu Iţic şi Ştrul devin îndemnuri teroriste ?... Cine sunt aceşti JIDF, care îşi arogă titulatura de „justiţiari ai internetului” ?... Pentru cei care credeau că s-a terminat de mult cu fascismul, am o veste proastă: nu s-a terminat. Doar că fascismul nu este nici pe departe ceea ce am învăţat noi la lecţia de istorie.
Şi dacă tot am ajuns la subiectul „(anti)semitism”, haideţi să dezvoltăm puţin.
„De la Al Doilea Război Mondial încoace, evreii au fost trataţi cu mănuşi de mătase. Fără Auchwitz, Israelul nu ar fi existat.” (Nathan Goldmann – „Paris Match”, 29 decembrie 1979)
„Holocaustul” i-a oferit Israelului un avantaj psihologic imens în faţa lumii amabile, mai ales a celei din S.U.A. şi Germania. Exploatând complexul de vinovăţie inoculat în non-evrei, zioniştii au obţinut:
● peste 65 miliarde U.S.D. de la Germania
● peste 55 miliarde U.S.D. de la S.U.A. Israelul, o ţară prosperă, primeşte 3,2 miliarde U.S.D. (circa 8 milioane pe zi) în ajutoare străine – mai mult decât orice altă ţară
● cei 45.000 de evrei imigranţi din Rusia au primit cel mai mare ajutor financiar. Au intrat ca „refugiaţi” fără să prezinte vreo dovadă a persecuţiei. Ca „refugiaţi”, au beneficiat de toate avantajele oferite de această poziţie.
● spălarea creierului practicată non-stop în şcoli, media, filme şi cărţi a plasat Israelul deasupra oricăror critici.
Adevărul adevărat este că Holocaustul a fost furat. Va trebui să învăţăm să facem distincţia între evrei şi masoni/iluminaţi/satanişti/elita/CFR/Bildenberg etc. Există o carte scrisă de Arthur Koestler, în care se povesteşte originea celor care ne manipulează astăzi. Cartea se numeşte „Al 13-lea trib”, eu o am în format pdf în limba engleză şi o păstrez cu sfinţenie, cu atât mai mult cu cât Koestler a fost asasinat la scurt timp după publicarea acestei cărţi. Peste 85% dintre cei care se declară evrei sunt de fapt khazari (din tribul Ashkenaz), fiind originari dintr-o regiune aflată între Marea Neagră şi Marea Caspică. Koestler a fost el însuşi khazar, asa că putem sa-l credem pe cuvânt (ca să nu mai spun că moartea lui spune totul). Există si în Biblie referiri la ei – în geneza 9.27 şi Apocalipsa 2.9 şi 3.9. Adevăraţii evrei sunt semiţi (au aceleaşi rădăcini cu arabii şi sirienii), cu pielea închisă la culoare, iar khazarii le-au confiscat identitatea, mergând până într-acolo încât, în al doilea război mondial, khazarii bogaţi i-au sacrificat pe cei de rând, tocmai pentru a pregăti temeinic instaurarea NWO. La Auschwitz au murit oameni nevinovaţi pentru ca aceşti khazari să-şi aducă la îndeplinire scopurile, iar acum umblă cu pancarte deasupra capului şi latră de câte ori au ocazia, că ei fac parte dintre cei persecutaţi. Asta înseamnă „holocaust furat”. Iar cei care protestează impotriva NWO, a CFR şi a reprezentanţilor lor nu se numesc de fapt antisemiţi, ci anti-masoni sau anti-iluminaţi sau anti-elite. Mulţi dintre evreii cu pielea albă nici nu ştiu că sunt de fapt khazari, până acolo s-a mers cu manipularea. Aceşti antihrişti, care şi-au propus să reducă ppulaţia globului la sub 1 miliard, utilizeaza mai multe metode încrucişate, precum: alimente otrăvite (vezi Codez Alimentarius), programe de vaccinări (vezi vaccinarea programată forţat împotriva aşa-zisei gripe porcine ori împotriva cancerului de col uterin), chemtrails, război psihotronic, geofizic, informaţional etc. A, să nu uităm de razboaiele armate, de SIDA şi de foametea din lumea a treia. Prin urmare, daca e să vorbim de antisemitism, acesta e practicat cu mult sârg de elite – pentru că ei sunt de fapt cei care şi-au ucis fraţii şi tot ei sunt cei care ne ucid acum pe noi ăştialalţi, încetul cu încetul. Problema e că noi avem acum un atu pe care il putem folosi: comunicarea. Internetul poate fi o armă împotriva noastră, dar poate fi la fel de bine şi o armă împotriva lor, daca ştim cum să-l folosim. Internetul i-a expus publicului larg care are ochi să vadă şi urechi să audă.
În afară de Holocaustul de care profită din plin elitele, mai există şi altele, despre care nu se vorbeşte în cărţile de istorie şi nici în industria de film:
● Holocaustul din Gulagul rusesc (1924 – 1930): 15 milioane d eoameni exterminaţi
● Holocaustul fermierilor ucrainieni (1930 – 1933): 7 milioane de oameni morţi de foame
● Holocaustul prizonierilor politici din Rusia (1919 – 1949): 12 milioane de oameni ucişi
● Holocaustul comunist Pol Pot din Cambodgia (1975): 2,5 milioane oameni masacraţi
● Holocaustul armean cauzat de către turci (1915): 1,5 milioane de oameni ucişi.
Dar de Holocaustul continuu din zilele noastre, ce spuneţi ?... În filmele de mai jos ni se prezintă ceea ce se întâmplă în Fâşia Gaza.
VA URMA
...
miercuri, 29 iulie 2009
luni, 27 iulie 2009
Adevărul despre Michael Jackson – Partea a XVIIa
...
CONSPIRAŢIA (continuare)
Proiectul MK-ULTRA a fost numele codificat pentru programul CIA de interogare chimică şi control mental, condus de Oficiul de Inteligenţă Ştiinţifică. Programul a debutat la începutul anilor ’50, a continuat până la sfârşitul anilor ’60 şi a fost testat pe cetăţeni ai S.U.A. Informaţiile publicate arată ca Proiectul MK-ULTRA a implicat utilizarea multor tipuri de droguri, laolaltă cu alte metode, pentru a manipula statusul mental individual şi altera funcţiile cerebrale.
Drogurile folosite în Proiectul MK-ULTRA sunt în principal:
● LSD
● Barbiturat intravenos într-un braţ şi amfetamină intravenos în celălalt braţ
● Heroină
● Morfină
● Temazepam (utilizat sub numele de cod MK-SEARCH)
● Mescalină
● Psilocybin
● Scopolamină
● Marijuana
● Alcool
● Pentotal sodic
Proiectul MK-ULTRA a fost adus în atenţia publicului în anul 1975 de către Congresul S.U.A., în urma investigaţiilor Comitetului Church (botezat după numele senatorului de Idaho, Frank Church), şi de către o comisie prezidenţială cunoscută sub numele de Comisia Rockefeller. Eforturile de investigaţie au fost împiedicate de faptul că directorul CIA Richard Helms a ordonat distrugerea tuturor dosarelor MK-ULTRA în 1973. Astfel încât investigaţiile Comitetului Church şi ale Comisiei Rockefeller s-au bazat pe mărturiile participanţilor direcţi la experiment şi pe un mic număr de documente care au supravieţuit distrugerii.
Deşi CIA insistă că a renunţat la experimentele de tip MK-ULTRA, veteranul Victor Marchetti (care a lucrat în CIA timp de 14 ani) a declarat în multe interviuri că CIA conduce în mod obişnuit campanii de dezinformare şi că, cercetările privind controlul mental ale CIA continuă. Într-un interviu din 1977, Marchetti a afirmat că pretenţia CIA de a fi abandonat MK-ULTRA nu e decât „o poveste de adormit copiii”.
Până în ziua de astăzi, cele mai importante informaţii privind Proiectul MK-ULTRA au rămas extrem de „clasificate”.
Michael Jackson a fost, foarte probabil, un potenţial sclav al MK-ULTRA care a deviat de la sarcina de a promova cauza crudă, materialistă şi superficială a organizaţiei, devenind un umanitarist şi un dedicat promotor al păcii. Michael a căutat să salveze lumea prin muzica lui pozitivă, în special în ultima parte a carierei. Însă pe el nu avea cine să-l salveze. Nu este o coincidenţă faptul că, la scurt timp după ce a depăşit mentalitatea „Bad” şi a început să compună cântece cu substanţă precum, „They Don’t Care About Us”, „Black Or White”, „Cry”, „Earth Song”, „Human Nature”, „Stranger In Moscow”, cariera lui a fost marcată de acuzaţii false şi deliberate care urmăreau să-i ruineze imaginea şi propria persoană.
De asemenea, mulţi sunt de părere că moartea bruscă şi ciudată a lui Michael are de-a face cu recenta lui convertire oficială la islamism. Se pare că Michael reflecta de mai mulţi ani la convertire, chiar dinainte de primul proces de molestare. Fratele lui Jermaine devenise musulman din 1989 şi a fost unul dintre puţinii membri ai familiei care i-a stat alături lui Michael, atât în vremurile bune, cât şi în cele de restrişte. Vă puteţi închipui ce înseamnă ideea de „Michael Jackson musulman” ?... Vă puteţi imagina ca o persoană de calibrul şi de notorietatea lui Michael, să devină un om al credinţei ?... V-aţi putea da seama de influenţa lui şi de urmările acestei convertiri, de-a largul lumii ?... El ar fi fost un ambasador al credinţei pentru tineri şi vârstnici. Mohammad Ali este un exemplu perfect de o altă mega-celebritate căruia „ei” au trebuit să-i limiteze influenţa (prin boală şi disabilitate). Un apropiat al lui Michael declarase de curând: „Nu banii îl fac atât de popular, ci încântarea de a intra în lumea lui Michael, plină de iubire.” Acelaşi apropiat a afirmat că era convins că Michael se afla într-o stare perfectă de sănătate cu două zile înainte de a muri. Michael urma o dietă sănătoasă, nu consuma carne roşie, nu bea şi niciodată nu a luat droguri. Michael reprezenta tot ceea ce sărea din schema Iluminaţilor, Era un om cu un scop specific şi cu acţiuni care arătau clar că alesese Binele şi Lumina în locul răutăţii şi al întunericului.
Aşadar, sunt elemente care pledează pentru concluzia că Michael a fost ucis de Iluminaţi – pentru toate motivele din lume. Era pregătit să revină pe scenă ş să-si utilizeze poziţia şi influenţa pentru a avertiza întreaga lume despre planurile „lor”. În particular, „ei” plănuiesc să extermineze în masă populaţia globului, prin aşa-zisul program de vaccinare forţată împotriva gripei porcine (n.m. gripa porcină a apărut „pe piaţă” în primăvara anului 2009, iar vaccinul e patentat din 2008 !?) Jurnalista Jane Burgermeister a depus o plângere împotriva O.N.U. şi a O.M.S. pentru, printre altele, conspiraţie la genocid. După care a fost concediată, dar nu mai contează.
În lume există câteva forţe sinistre, iar oamenii din lumea întreagă trebuie să fie uniţi ca să se poată apăra de ele. Aceiaşi monştri au manipulat naţiunile prin războaie de secole întregi, numai pentru ca aceste naţiuni să ajungă în poziţia de a împrumuta bani şi de a se înrobi în tot mai multe datorii la „ei”.
Michael era cu adevărat îngrijorat de faptul că obsesia pentru bani a distrus oamenii. El şi-a dat seama că aşa-numita „preocupare pentru sănătate” slujea numai unor vârfuri ale societăţii. El ştia că viaţa lui era neobişnuită şi că majoritatea oamenilor sunt mai interesaţi să facă bani pentru ei înşişi, decât să-şi dedice mintea, inima şi spiritul în activităţi creative de care să poată beneficia toată omenirea. Inima lui Michael s-a oprit datorită unui dezechilibru indus prin administrarea unui anumit medicament. Putem bănui, fără să fim suspectaţi de paranoia, că în spatele acestei crime se află aceleaşi forţe care se află în spatele scenei bancare internaţionale şi în spatele unor companii farmaceutice precum Baxter (autoarea vaccinului „împotriva gripei porcine”), care ar fi avut enorm de pierdut dacă ar fi permis ca cineva cu influenţa lui Michael să informeze lumea despre planurile lor.
Cine altcineva ar fi avut sprijinul şi ar fi fost ascultat de sute de milioane de oameni din toată lumea ?... Cu siguranţă, nu leaderii politici. Nu cineva atât de murdar ca ei.
Acum ştim că în jurul lui Michael au fost mai multe conspiraţii. Acuzatorul din procesul care s-a încheiat în 2005 are un trecut bogat în a-i acuza pe alţii pentru aceleaşi „crime”. Nimeni nu e lăsat liber să facă schimbările pe care Michael le-ar fi putut face ori inspira, ca să transforme lumea într-un loc mai bun. Lucrurile nu sunt deloc atât de simple cum par; în lume sunt vehiculate multe erori şi 99,9% dintre oameni nu au habar de ceea ce se întâmplă cu adevărat şi absorb nonsensul implementat de sistemul de educaţie şi de media. Iar dacă, la un moment dat, îşi dau seama că „adevărurile” prezentate de media au fisuri, sunt prea leneşi ori prea apatici ca să ia vreo măsură. Aceasta este tendinţa generală. Există o carte interesantă şi care merită citită. Se numeşte „Michael Jackson – Conspiracy”, a fost lansată în 2007 şi e scrisă de jurnalistul de investigaţii Aphrodite Jones.
Ori de câte ori dispare un performer în mod tragic, tot mai mulţi oameni au curajul de a spune adevărul şi de a recunoaşte conexiunile cu organizaţiile oculte. Oare de câte ori trebuie să mai vedem staruri murind în mod misterios, exact înainte de o revenire spectaculoasă, aşa cum era programată întoarcerea lui Michael pe scenă ?... „ei” nu ar fi permis asta, mai ales după ce Michael îl denunţase pe monstrul manipulator Tommy Mottola de la SONY MUSIC (n.m. O, da; masonul Mottola ştie foarte bine să manipuleze – vezi cazul lui Mariah Carey) şi încerca să iasă din închisoarea mentală în care se află mulţi artişti de la Hollywood. Nu există nicio îndoială că Michael voia cu adevărat să ajute oamenii şi să îi unească prin muzică. Industria de divertisment este guvernată în întregime de MK-ULTRA iar artiştii trebuie să-şi execute rolurile de sclavi ale acestui sistem, rămânând în acelaşi timp tăcuţi în privinţa agendei celor care ii controlează. Femeile sunt sclave ale sexului şi sunt degradate în acest sistem (vezi Christina Aguillera, Madonna, Beyonce, Rihanna etc.). Negrii şi minorităţile în general sunt degradate de asemenea; dar şi albii sunt folosiţi, doar că ei sunt în capul listei. Tot ceea ce fac „ei” are scopul de a manipula energia şi conştienţa, la fel ca atunci când Justin Timberlake i-a dezgolit sânul lui Janet Jackson în timpul unui concert la Superbowl. Mulţi spun că atunci Justin, aflându-se sub control mental, a urmat nişte ordine. Unde e cariera lui Janet acum ?... În umbră. Michael e un alt „accident” al războiului din spatele scenei, război pe care publicul nu îl înţelege complet. Acum, „ei” fac o grămadă de bani de pe urma lui Michael, la fel cum au făcut de pe urma altora precum Elvis, Marilyn Monroe, James Dean (despre care se ştie că au refuzat să se supună programului), Alliyah, Bruce Lee, Brandon Lee – şi încă mulţi, mulţi alţii.
Cu toţii suntem sclavii sistemului. Hollywood e doar o iluzie construită de acei nemernici care strâng continuu hăţurile sclaviei. Însă lumea a început să se trezească. Indiferent cât s-ar strădui, „ei” nu pot distruge iubirea pe care milioane oameni o simt pentru Michael, nu pot distruge faptul că atâtea vieţi au fost influenţate pozitiv de muzica lui la nivel global, în ciuda intenţiilor lor de a-l fi folosit în scopuri neortodoxe. „Ei” dispun de fascicule energetice (atacuri psihotronice) şi droguri, pentru a induce atacul de cord (dacă aşa a murit într-adevăr Michael). Aşa-zisul medic, foarte probabil agent CIA, a ieşit deja în faţă şi a afirmat că Michael era dependent de medicamente şi că el avertizase familia Jackson în legătură cu ceea ce se întâmplă. Asta e un mare B.S. Nu ai cum să fii într-o formă perfectă, aşa cum a menţionat bodyguardul lui Michael, şi imediat după aceea să cazi iar noi toţi să înghiţim gogoaşa că din cauza medicamentelor. Cum e posibil ca atâţia rataţi din show-biz, alcoolici şi drogaţi, să fie încă în viaţă, după zeci de ani de dependenţă, iar un perfecţionist ca Michael să moară subit ?... Va trebui să ne trezim odată şi să vorbim pentru toată umanitatea, pentru că acesta este un război, iar „ei” vor obţine întotdeauna ceea ce vor, cu minciuni şi manipulări ale maselor prin intermediul mediei. Asta trebuie să se termine odată, indiferent cine sunt aceşti „ei” – dacă „ei” sunt într-adevăr nişte oameni.
Unii dintre noi poate că au sesizat faptul că Preşedintele Barack Obama nu a facut nicio declaraţie la moartea lui Michael, deşi se obişnuieşte ca, atunci când dispare un super-star, să se facă asta – măcar de complezenţă, dacă nu de altceva. Şi poate că unii dintre noi s-au întrebat de ce. Dar probabil ca multi ştiu că şi Obama, la fel ca toţi cei dinaintea lui (cu excepţia lui JFK) nu e decât o marionetă a Elitei/Iluminaţilor/CFR/Luciferienilor sau cum vreţi să le spuneţi.
Convertirea la Islam, este posibil să însemne refuzul lui Michael de a le face jocurile acestor maniaci din Elită. În cântecele sale, apar destule referinţe la bine şi rău, iar el însuşi a afirmat că niciodată nu a creat un cântec care să nu aibă o anumită semnificaţie. Michael fiind cea mai mare stea de pe firmamentul show-bizz-ului, orice revelaţie din partea lui, chiar şi vagă, privind puterea din spatele scenei (adică bancherii precum Rotschild, Rockefeller, Warburg, Schiff etc.), ar fi putut devoala cabala secretă care urmăreşte implementarea NWO (Noua Ordine Mondială).
Trâmbiţările despre datoriile lui, care ar fi fost motivul reîntoarcerii pe scenă, reprezintă tot un scenariu. Michael continua să câstige 75 milioane USD pe an, chiar în condiţiile în care nu mai vindea la fel ca altădată, iar motivul real al celor 50 de concerte programate s-ar putea să fie cu totul altul decât ceea ce ni s-a spus nouă. Amintiţi-vă că el cu greu a acceptat ideea celor 10 concerte şi s-a trezit peste noapte că i s-au programat 50, lucru care l-a nemulţumit profund. Nu cred că Michael avea nevoie de banii ăştia. Haideţi să facem o mică socoteală. Arena O2 din Londra are o capacitate maximă de 23.000 de locuri. Biletele vândute au costat între 64 € (50 £) şi 81 € (75 £), adică o medie de 72,5 € (62,5 £). Nu mai luăm în calcul că multe dintre concerte nu aveau mai mult de 18.000 de locuri disponibile. Aşadar, 23.000 bilete x 72,5 € x 50 concerte = 83.375.000 € sau 99.216.625 USD. Dacă scădem costurile cu stadionul, echipamentele, paza, paramedicii şi tehnicienii de întreţinere, plus echipa lui Michael plus cheltuielile de cazare, ar rămâne maxim 70 milioane USD (cu indulgenţă). Din aceşti bani, 30 milioane USD trebuiau să ajungă înapoi la AEG Entertainment*, ca investiţie în show (deci rămân 40 milioane USD), la care se adaugă profitul, că doar nimeni nu se implică doar aşa, de amorul artei – să spunem 15% din câştigul brut, adică 40 x 15% = 6 milioane USD (deşi sunt convins că e vorba de un procent mai mare, dar nu am gasit nicăieri cifra exactă). Rămân 34 milioane USD, fără să mai punem la socoteală impozitele şi taxele care trebuiesc plătite la stat din acest profit şi care nu sunt deloc neglijabile. Prin urmare, între iulie 2009 şi martie 2010 (adică 8 luni), după o muncă de galeră pentru Michael, în care ar fi avut un concert la aproximativ 2 săptămâni, el ar fi rămas în mână cu mai puţin de jumătate din cât câştiga în mod normal într-un an, fără să mişte un deget. Iar presa vehiculează că datoriile lui se ridicau la aproape 500 de milioane USD. Cât de idioţi ne cred ăştia, ca să ne vândă gogoşi cu mac, şi să se aştepte să le şi înghiţim ?... Dacă chiar era aşa de serioasă situaţia lui financiară, nu ar fi rezolvat-o 50 de concerte – dar l-ar fi „rezolvat” pe el, în mod sigur. Cu alte cuvinte, „ei” au acţionat exact aşa cum au făcut-o de fiecare dată: au aplicat strategia străveche, aceea cu „distruge-l şi după aia fă-l să creadă că tu eşti singurul care-l poate ajuta”. De la Waterloo încoace, stratagema asta a ţinut şi încă mai ţine. L-au distrus cu mizeriile alea de procese şi de alte scandaluri inventate, iar apoi l-au convins că cele 50 de concerte ar fi putut să-l scoată din impas. Poate că mai ţine la ignoranţii din lumea a treia şi la generaţia Sims, dar la un geniu supertalentat, superinteligent, care era brici la istorie, la matematică şi la arte (printre multe altele), credeţi că a ţinut ?... Eu nu (şi nu sunt singurul nebun) – sunt convins că, deşi a lăsat să se creadă asta, nu pentru bani a acceptat Michael acele concerte. Unii apropiaţi afirmă că el „pregătea ceva măreţ” – şi în mod sigur nu se referea la vreun meteorit care să cadă pe scenă ori la luna de pe cer priponită de un ţăruş. Michael era hotărât să transmită nişte mesaje, fie şi numai sub forma unor hinturi / cuvinte-cheie în cântece (sau mesaje subliminale, dacă vreţi).
Lui Michael nu-i plăcea ce se întâmplă şi e posibil să se fi convertit la Islam numai în semn de protest, altminteri de ce să o fi făcut aşa de subit ?... Iar „ei” pot foarte uşor să inducă un atac de cord fără să lase urme, sunt experţi în asta, iar KGB-ul e chiar maestru, folosind o substanţă care e denumită 1080 – acum o folosesc toate serviciile secrete şi probabil că au mai şi perfecţionat-o între timp. De fapt, KGB, Mossad, CIA ori MI6 e tot aia, sunt braţe ale aceleiaşi caracatiţe şi lucrează mână-n mână (sau, mă rog, tentacul în tentacul, sa să respectăm contextul).
Dacă aruncăm o privire, putem observa cu uşurinţă felul în care au fost contrafăcute „dovezile” pe baza cărora a început războiul din Irak ori de ce a fost ucis J.F. Kennedy – nu mai cumpără nimeni bancul cu lunaticul de Lee Harvey Oswald, JFK a fost omorât pentru că i-a dat pe goarnă pe Iluminaţi şi pentru faimosul Ordin 11110**.
Mchael Jackson era de asemenea o persoană cu o mare influenţă în lume, iar elitele au considerat că, dacă nu-l pot convinge să fie de partea lor, e un risc prea mare să-l lase în viaţă. Din păcate, adevărul va ieşi foarte greu la lumină, atât timp cât milioane de ignoranţi îngurgitează ca găinile tot ceea ce le aruncă maşinăria media de control al minţii. Pe de altă parte, „ei” pot păcăli milioane de oameni, dar nu pe toţi. Printre oamenii obişnuiţi, sunt destui cei care au bănuit că Obama va deveni preşedintele S.U.A. chiar înainte să fie nominalizat. Sunt destui cei care ştiu că nu este posibil ca cineva să ajungă preşedintele celei mai mari puteri a lumii fără sprijinul bancherilor internaţionali (acei autointitulaţi pompos „iluminaţi” şi care se închină la forţele întunericului – ce ironie) şi al manipulării de către media.
NOTE:
* AEG Live – subsidiară a Anschutz Entertainment Group, care face parte din Anschutz Corporation, înfiinţată în 1965 de Peter Anschutz, suporter de seamă şi sponsor al lui George Bush Junior. Membru CFR (mai era nevoie să specific, oare ?).
** Potrivit lui Jim Marrs, autor al lucrării „Ascensiunea celui de-al patrulea Reich: Societăţile Secrete care ameninţă să domine America”, în 1963, Kennedy începuse să-şi impună propria voinţă puternicelor grupări care, de decenii, hotărau direcţiile politicii interne şi externe ale SUA: „El şi-a exprimat dorinţa de a modifica CIA, transformând-o într-o instituţie mult mai „deschisă”, dorea să anuleze scutirile de taxe de care beneficiau unele concerne din industria petrolului, să-şi consolideze controlul asupra concernelor multinaţionale americane şi să diminueze puterea birocraţilor din Wall Street şi din sistemul Rezervelor Federale.
În iunie 1963, Kennedy a dispus tipărirea şi punerea în circulaţie a 4,2 miliarde dolari, în bancnote SUA, bani emişi de Departamentul Trezoreriei fără a plati dobânzi sistemului Rezervelor Federale – instituţie compusă din 12 bănci private ai căror proprietari nu erau americani... Această decizie ar fi putut însemna începutul sfârşitului hegemoniei bancherilor asupra Americii. După moartea lui Kennedy, deşi ordinul executiv 11110 nu a fost revocat, el nu a mai fost aplicat.
O altă problemă a reprezentat-o decizia preşedintelui de a se opune proiectului nuclear israelian. Kennedy era convins că ducerea la îndeplinire a acestui proiect ar fi dus la o creştere a tensiunii în Orientul Mijlociu. Dar politica sa pacifistă contravenea flagrant intereselor marilor producători de armament: ca dovadă, imediat după moartea sa, noul preşedinte, Lyndon B. Johnson, a modificat radical poziţia Casei Albe vizavi de programul nuclear israelian, acceptând fără rezerve construirea reactorului de la Dimona.
La fel, se ştie că JFK voia să pună capăt implicării americane în Vietnam înainte de încheierea primului mandat la Casa Albă, ceea ce ar fi produs grave prejudicii financiare concernelor producătoare de armament dar şi bancherilor. În lucrarea „Politica profundă şi moartea lui JF Kennedy”, Peter Dale Scott relevă ca pe 11 octombrie 1963 Kennedy a emis directiva NSAM 263, privind retragerea trupelor, indiferent de condiţiile militare din teren. La scurtă vreme după asasinarea preşedintelui, succesorul său Johnson va anula directiva iar absurdul conflict va continua, ducând la moartea altor mii de soldaţi americani dar şi la venituri substanţiale pentru magnaţii din industria de apărare şi din cea bancar-financiară.
VA URMA
...
CONSPIRAŢIA (continuare)
Proiectul MK-ULTRA a fost numele codificat pentru programul CIA de interogare chimică şi control mental, condus de Oficiul de Inteligenţă Ştiinţifică. Programul a debutat la începutul anilor ’50, a continuat până la sfârşitul anilor ’60 şi a fost testat pe cetăţeni ai S.U.A. Informaţiile publicate arată ca Proiectul MK-ULTRA a implicat utilizarea multor tipuri de droguri, laolaltă cu alte metode, pentru a manipula statusul mental individual şi altera funcţiile cerebrale.
Drogurile folosite în Proiectul MK-ULTRA sunt în principal:
● LSD
● Barbiturat intravenos într-un braţ şi amfetamină intravenos în celălalt braţ
● Heroină
● Morfină
● Temazepam (utilizat sub numele de cod MK-SEARCH)
● Mescalină
● Psilocybin
● Scopolamină
● Marijuana
● Alcool
● Pentotal sodic
Proiectul MK-ULTRA a fost adus în atenţia publicului în anul 1975 de către Congresul S.U.A., în urma investigaţiilor Comitetului Church (botezat după numele senatorului de Idaho, Frank Church), şi de către o comisie prezidenţială cunoscută sub numele de Comisia Rockefeller. Eforturile de investigaţie au fost împiedicate de faptul că directorul CIA Richard Helms a ordonat distrugerea tuturor dosarelor MK-ULTRA în 1973. Astfel încât investigaţiile Comitetului Church şi ale Comisiei Rockefeller s-au bazat pe mărturiile participanţilor direcţi la experiment şi pe un mic număr de documente care au supravieţuit distrugerii.
Deşi CIA insistă că a renunţat la experimentele de tip MK-ULTRA, veteranul Victor Marchetti (care a lucrat în CIA timp de 14 ani) a declarat în multe interviuri că CIA conduce în mod obişnuit campanii de dezinformare şi că, cercetările privind controlul mental ale CIA continuă. Într-un interviu din 1977, Marchetti a afirmat că pretenţia CIA de a fi abandonat MK-ULTRA nu e decât „o poveste de adormit copiii”.
Până în ziua de astăzi, cele mai importante informaţii privind Proiectul MK-ULTRA au rămas extrem de „clasificate”.
Michael Jackson a fost, foarte probabil, un potenţial sclav al MK-ULTRA care a deviat de la sarcina de a promova cauza crudă, materialistă şi superficială a organizaţiei, devenind un umanitarist şi un dedicat promotor al păcii. Michael a căutat să salveze lumea prin muzica lui pozitivă, în special în ultima parte a carierei. Însă pe el nu avea cine să-l salveze. Nu este o coincidenţă faptul că, la scurt timp după ce a depăşit mentalitatea „Bad” şi a început să compună cântece cu substanţă precum, „They Don’t Care About Us”, „Black Or White”, „Cry”, „Earth Song”, „Human Nature”, „Stranger In Moscow”, cariera lui a fost marcată de acuzaţii false şi deliberate care urmăreau să-i ruineze imaginea şi propria persoană.
De asemenea, mulţi sunt de părere că moartea bruscă şi ciudată a lui Michael are de-a face cu recenta lui convertire oficială la islamism. Se pare că Michael reflecta de mai mulţi ani la convertire, chiar dinainte de primul proces de molestare. Fratele lui Jermaine devenise musulman din 1989 şi a fost unul dintre puţinii membri ai familiei care i-a stat alături lui Michael, atât în vremurile bune, cât şi în cele de restrişte. Vă puteţi închipui ce înseamnă ideea de „Michael Jackson musulman” ?... Vă puteţi imagina ca o persoană de calibrul şi de notorietatea lui Michael, să devină un om al credinţei ?... V-aţi putea da seama de influenţa lui şi de urmările acestei convertiri, de-a largul lumii ?... El ar fi fost un ambasador al credinţei pentru tineri şi vârstnici. Mohammad Ali este un exemplu perfect de o altă mega-celebritate căruia „ei” au trebuit să-i limiteze influenţa (prin boală şi disabilitate). Un apropiat al lui Michael declarase de curând: „Nu banii îl fac atât de popular, ci încântarea de a intra în lumea lui Michael, plină de iubire.” Acelaşi apropiat a afirmat că era convins că Michael se afla într-o stare perfectă de sănătate cu două zile înainte de a muri. Michael urma o dietă sănătoasă, nu consuma carne roşie, nu bea şi niciodată nu a luat droguri. Michael reprezenta tot ceea ce sărea din schema Iluminaţilor, Era un om cu un scop specific şi cu acţiuni care arătau clar că alesese Binele şi Lumina în locul răutăţii şi al întunericului.
Aşadar, sunt elemente care pledează pentru concluzia că Michael a fost ucis de Iluminaţi – pentru toate motivele din lume. Era pregătit să revină pe scenă ş să-si utilizeze poziţia şi influenţa pentru a avertiza întreaga lume despre planurile „lor”. În particular, „ei” plănuiesc să extermineze în masă populaţia globului, prin aşa-zisul program de vaccinare forţată împotriva gripei porcine (n.m. gripa porcină a apărut „pe piaţă” în primăvara anului 2009, iar vaccinul e patentat din 2008 !?) Jurnalista Jane Burgermeister a depus o plângere împotriva O.N.U. şi a O.M.S. pentru, printre altele, conspiraţie la genocid. După care a fost concediată, dar nu mai contează.
În lume există câteva forţe sinistre, iar oamenii din lumea întreagă trebuie să fie uniţi ca să se poată apăra de ele. Aceiaşi monştri au manipulat naţiunile prin războaie de secole întregi, numai pentru ca aceste naţiuni să ajungă în poziţia de a împrumuta bani şi de a se înrobi în tot mai multe datorii la „ei”.
Michael era cu adevărat îngrijorat de faptul că obsesia pentru bani a distrus oamenii. El şi-a dat seama că aşa-numita „preocupare pentru sănătate” slujea numai unor vârfuri ale societăţii. El ştia că viaţa lui era neobişnuită şi că majoritatea oamenilor sunt mai interesaţi să facă bani pentru ei înşişi, decât să-şi dedice mintea, inima şi spiritul în activităţi creative de care să poată beneficia toată omenirea. Inima lui Michael s-a oprit datorită unui dezechilibru indus prin administrarea unui anumit medicament. Putem bănui, fără să fim suspectaţi de paranoia, că în spatele acestei crime se află aceleaşi forţe care se află în spatele scenei bancare internaţionale şi în spatele unor companii farmaceutice precum Baxter (autoarea vaccinului „împotriva gripei porcine”), care ar fi avut enorm de pierdut dacă ar fi permis ca cineva cu influenţa lui Michael să informeze lumea despre planurile lor.
Cine altcineva ar fi avut sprijinul şi ar fi fost ascultat de sute de milioane de oameni din toată lumea ?... Cu siguranţă, nu leaderii politici. Nu cineva atât de murdar ca ei.
Acum ştim că în jurul lui Michael au fost mai multe conspiraţii. Acuzatorul din procesul care s-a încheiat în 2005 are un trecut bogat în a-i acuza pe alţii pentru aceleaşi „crime”. Nimeni nu e lăsat liber să facă schimbările pe care Michael le-ar fi putut face ori inspira, ca să transforme lumea într-un loc mai bun. Lucrurile nu sunt deloc atât de simple cum par; în lume sunt vehiculate multe erori şi 99,9% dintre oameni nu au habar de ceea ce se întâmplă cu adevărat şi absorb nonsensul implementat de sistemul de educaţie şi de media. Iar dacă, la un moment dat, îşi dau seama că „adevărurile” prezentate de media au fisuri, sunt prea leneşi ori prea apatici ca să ia vreo măsură. Aceasta este tendinţa generală. Există o carte interesantă şi care merită citită. Se numeşte „Michael Jackson – Conspiracy”, a fost lansată în 2007 şi e scrisă de jurnalistul de investigaţii Aphrodite Jones.
Ori de câte ori dispare un performer în mod tragic, tot mai mulţi oameni au curajul de a spune adevărul şi de a recunoaşte conexiunile cu organizaţiile oculte. Oare de câte ori trebuie să mai vedem staruri murind în mod misterios, exact înainte de o revenire spectaculoasă, aşa cum era programată întoarcerea lui Michael pe scenă ?... „ei” nu ar fi permis asta, mai ales după ce Michael îl denunţase pe monstrul manipulator Tommy Mottola de la SONY MUSIC (n.m. O, da; masonul Mottola ştie foarte bine să manipuleze – vezi cazul lui Mariah Carey) şi încerca să iasă din închisoarea mentală în care se află mulţi artişti de la Hollywood. Nu există nicio îndoială că Michael voia cu adevărat să ajute oamenii şi să îi unească prin muzică. Industria de divertisment este guvernată în întregime de MK-ULTRA iar artiştii trebuie să-şi execute rolurile de sclavi ale acestui sistem, rămânând în acelaşi timp tăcuţi în privinţa agendei celor care ii controlează. Femeile sunt sclave ale sexului şi sunt degradate în acest sistem (vezi Christina Aguillera, Madonna, Beyonce, Rihanna etc.). Negrii şi minorităţile în general sunt degradate de asemenea; dar şi albii sunt folosiţi, doar că ei sunt în capul listei. Tot ceea ce fac „ei” are scopul de a manipula energia şi conştienţa, la fel ca atunci când Justin Timberlake i-a dezgolit sânul lui Janet Jackson în timpul unui concert la Superbowl. Mulţi spun că atunci Justin, aflându-se sub control mental, a urmat nişte ordine. Unde e cariera lui Janet acum ?... În umbră. Michael e un alt „accident” al războiului din spatele scenei, război pe care publicul nu îl înţelege complet. Acum, „ei” fac o grămadă de bani de pe urma lui Michael, la fel cum au făcut de pe urma altora precum Elvis, Marilyn Monroe, James Dean (despre care se ştie că au refuzat să se supună programului), Alliyah, Bruce Lee, Brandon Lee – şi încă mulţi, mulţi alţii.
Cu toţii suntem sclavii sistemului. Hollywood e doar o iluzie construită de acei nemernici care strâng continuu hăţurile sclaviei. Însă lumea a început să se trezească. Indiferent cât s-ar strădui, „ei” nu pot distruge iubirea pe care milioane oameni o simt pentru Michael, nu pot distruge faptul că atâtea vieţi au fost influenţate pozitiv de muzica lui la nivel global, în ciuda intenţiilor lor de a-l fi folosit în scopuri neortodoxe. „Ei” dispun de fascicule energetice (atacuri psihotronice) şi droguri, pentru a induce atacul de cord (dacă aşa a murit într-adevăr Michael). Aşa-zisul medic, foarte probabil agent CIA, a ieşit deja în faţă şi a afirmat că Michael era dependent de medicamente şi că el avertizase familia Jackson în legătură cu ceea ce se întâmplă. Asta e un mare B.S. Nu ai cum să fii într-o formă perfectă, aşa cum a menţionat bodyguardul lui Michael, şi imediat după aceea să cazi iar noi toţi să înghiţim gogoaşa că din cauza medicamentelor. Cum e posibil ca atâţia rataţi din show-biz, alcoolici şi drogaţi, să fie încă în viaţă, după zeci de ani de dependenţă, iar un perfecţionist ca Michael să moară subit ?... Va trebui să ne trezim odată şi să vorbim pentru toată umanitatea, pentru că acesta este un război, iar „ei” vor obţine întotdeauna ceea ce vor, cu minciuni şi manipulări ale maselor prin intermediul mediei. Asta trebuie să se termine odată, indiferent cine sunt aceşti „ei” – dacă „ei” sunt într-adevăr nişte oameni.
Unii dintre noi poate că au sesizat faptul că Preşedintele Barack Obama nu a facut nicio declaraţie la moartea lui Michael, deşi se obişnuieşte ca, atunci când dispare un super-star, să se facă asta – măcar de complezenţă, dacă nu de altceva. Şi poate că unii dintre noi s-au întrebat de ce. Dar probabil ca multi ştiu că şi Obama, la fel ca toţi cei dinaintea lui (cu excepţia lui JFK) nu e decât o marionetă a Elitei/Iluminaţilor/CFR/Luciferienilor sau cum vreţi să le spuneţi.
Convertirea la Islam, este posibil să însemne refuzul lui Michael de a le face jocurile acestor maniaci din Elită. În cântecele sale, apar destule referinţe la bine şi rău, iar el însuşi a afirmat că niciodată nu a creat un cântec care să nu aibă o anumită semnificaţie. Michael fiind cea mai mare stea de pe firmamentul show-bizz-ului, orice revelaţie din partea lui, chiar şi vagă, privind puterea din spatele scenei (adică bancherii precum Rotschild, Rockefeller, Warburg, Schiff etc.), ar fi putut devoala cabala secretă care urmăreşte implementarea NWO (Noua Ordine Mondială).
Trâmbiţările despre datoriile lui, care ar fi fost motivul reîntoarcerii pe scenă, reprezintă tot un scenariu. Michael continua să câstige 75 milioane USD pe an, chiar în condiţiile în care nu mai vindea la fel ca altădată, iar motivul real al celor 50 de concerte programate s-ar putea să fie cu totul altul decât ceea ce ni s-a spus nouă. Amintiţi-vă că el cu greu a acceptat ideea celor 10 concerte şi s-a trezit peste noapte că i s-au programat 50, lucru care l-a nemulţumit profund. Nu cred că Michael avea nevoie de banii ăştia. Haideţi să facem o mică socoteală. Arena O2 din Londra are o capacitate maximă de 23.000 de locuri. Biletele vândute au costat între 64 € (50 £) şi 81 € (75 £), adică o medie de 72,5 € (62,5 £). Nu mai luăm în calcul că multe dintre concerte nu aveau mai mult de 18.000 de locuri disponibile. Aşadar, 23.000 bilete x 72,5 € x 50 concerte = 83.375.000 € sau 99.216.625 USD. Dacă scădem costurile cu stadionul, echipamentele, paza, paramedicii şi tehnicienii de întreţinere, plus echipa lui Michael plus cheltuielile de cazare, ar rămâne maxim 70 milioane USD (cu indulgenţă). Din aceşti bani, 30 milioane USD trebuiau să ajungă înapoi la AEG Entertainment*, ca investiţie în show (deci rămân 40 milioane USD), la care se adaugă profitul, că doar nimeni nu se implică doar aşa, de amorul artei – să spunem 15% din câştigul brut, adică 40 x 15% = 6 milioane USD (deşi sunt convins că e vorba de un procent mai mare, dar nu am gasit nicăieri cifra exactă). Rămân 34 milioane USD, fără să mai punem la socoteală impozitele şi taxele care trebuiesc plătite la stat din acest profit şi care nu sunt deloc neglijabile. Prin urmare, între iulie 2009 şi martie 2010 (adică 8 luni), după o muncă de galeră pentru Michael, în care ar fi avut un concert la aproximativ 2 săptămâni, el ar fi rămas în mână cu mai puţin de jumătate din cât câştiga în mod normal într-un an, fără să mişte un deget. Iar presa vehiculează că datoriile lui se ridicau la aproape 500 de milioane USD. Cât de idioţi ne cred ăştia, ca să ne vândă gogoşi cu mac, şi să se aştepte să le şi înghiţim ?... Dacă chiar era aşa de serioasă situaţia lui financiară, nu ar fi rezolvat-o 50 de concerte – dar l-ar fi „rezolvat” pe el, în mod sigur. Cu alte cuvinte, „ei” au acţionat exact aşa cum au făcut-o de fiecare dată: au aplicat strategia străveche, aceea cu „distruge-l şi după aia fă-l să creadă că tu eşti singurul care-l poate ajuta”. De la Waterloo încoace, stratagema asta a ţinut şi încă mai ţine. L-au distrus cu mizeriile alea de procese şi de alte scandaluri inventate, iar apoi l-au convins că cele 50 de concerte ar fi putut să-l scoată din impas. Poate că mai ţine la ignoranţii din lumea a treia şi la generaţia Sims, dar la un geniu supertalentat, superinteligent, care era brici la istorie, la matematică şi la arte (printre multe altele), credeţi că a ţinut ?... Eu nu (şi nu sunt singurul nebun) – sunt convins că, deşi a lăsat să se creadă asta, nu pentru bani a acceptat Michael acele concerte. Unii apropiaţi afirmă că el „pregătea ceva măreţ” – şi în mod sigur nu se referea la vreun meteorit care să cadă pe scenă ori la luna de pe cer priponită de un ţăruş. Michael era hotărât să transmită nişte mesaje, fie şi numai sub forma unor hinturi / cuvinte-cheie în cântece (sau mesaje subliminale, dacă vreţi).
Lui Michael nu-i plăcea ce se întâmplă şi e posibil să se fi convertit la Islam numai în semn de protest, altminteri de ce să o fi făcut aşa de subit ?... Iar „ei” pot foarte uşor să inducă un atac de cord fără să lase urme, sunt experţi în asta, iar KGB-ul e chiar maestru, folosind o substanţă care e denumită 1080 – acum o folosesc toate serviciile secrete şi probabil că au mai şi perfecţionat-o între timp. De fapt, KGB, Mossad, CIA ori MI6 e tot aia, sunt braţe ale aceleiaşi caracatiţe şi lucrează mână-n mână (sau, mă rog, tentacul în tentacul, sa să respectăm contextul).
Dacă aruncăm o privire, putem observa cu uşurinţă felul în care au fost contrafăcute „dovezile” pe baza cărora a început războiul din Irak ori de ce a fost ucis J.F. Kennedy – nu mai cumpără nimeni bancul cu lunaticul de Lee Harvey Oswald, JFK a fost omorât pentru că i-a dat pe goarnă pe Iluminaţi şi pentru faimosul Ordin 11110**.
Mchael Jackson era de asemenea o persoană cu o mare influenţă în lume, iar elitele au considerat că, dacă nu-l pot convinge să fie de partea lor, e un risc prea mare să-l lase în viaţă. Din păcate, adevărul va ieşi foarte greu la lumină, atât timp cât milioane de ignoranţi îngurgitează ca găinile tot ceea ce le aruncă maşinăria media de control al minţii. Pe de altă parte, „ei” pot păcăli milioane de oameni, dar nu pe toţi. Printre oamenii obişnuiţi, sunt destui cei care au bănuit că Obama va deveni preşedintele S.U.A. chiar înainte să fie nominalizat. Sunt destui cei care ştiu că nu este posibil ca cineva să ajungă preşedintele celei mai mari puteri a lumii fără sprijinul bancherilor internaţionali (acei autointitulaţi pompos „iluminaţi” şi care se închină la forţele întunericului – ce ironie) şi al manipulării de către media.
NOTE:
* AEG Live – subsidiară a Anschutz Entertainment Group, care face parte din Anschutz Corporation, înfiinţată în 1965 de Peter Anschutz, suporter de seamă şi sponsor al lui George Bush Junior. Membru CFR (mai era nevoie să specific, oare ?).
** Potrivit lui Jim Marrs, autor al lucrării „Ascensiunea celui de-al patrulea Reich: Societăţile Secrete care ameninţă să domine America”, în 1963, Kennedy începuse să-şi impună propria voinţă puternicelor grupări care, de decenii, hotărau direcţiile politicii interne şi externe ale SUA: „El şi-a exprimat dorinţa de a modifica CIA, transformând-o într-o instituţie mult mai „deschisă”, dorea să anuleze scutirile de taxe de care beneficiau unele concerne din industria petrolului, să-şi consolideze controlul asupra concernelor multinaţionale americane şi să diminueze puterea birocraţilor din Wall Street şi din sistemul Rezervelor Federale.
În iunie 1963, Kennedy a dispus tipărirea şi punerea în circulaţie a 4,2 miliarde dolari, în bancnote SUA, bani emişi de Departamentul Trezoreriei fără a plati dobânzi sistemului Rezervelor Federale – instituţie compusă din 12 bănci private ai căror proprietari nu erau americani... Această decizie ar fi putut însemna începutul sfârşitului hegemoniei bancherilor asupra Americii. După moartea lui Kennedy, deşi ordinul executiv 11110 nu a fost revocat, el nu a mai fost aplicat.
O altă problemă a reprezentat-o decizia preşedintelui de a se opune proiectului nuclear israelian. Kennedy era convins că ducerea la îndeplinire a acestui proiect ar fi dus la o creştere a tensiunii în Orientul Mijlociu. Dar politica sa pacifistă contravenea flagrant intereselor marilor producători de armament: ca dovadă, imediat după moartea sa, noul preşedinte, Lyndon B. Johnson, a modificat radical poziţia Casei Albe vizavi de programul nuclear israelian, acceptând fără rezerve construirea reactorului de la Dimona.
La fel, se ştie că JFK voia să pună capăt implicării americane în Vietnam înainte de încheierea primului mandat la Casa Albă, ceea ce ar fi produs grave prejudicii financiare concernelor producătoare de armament dar şi bancherilor. În lucrarea „Politica profundă şi moartea lui JF Kennedy”, Peter Dale Scott relevă ca pe 11 octombrie 1963 Kennedy a emis directiva NSAM 263, privind retragerea trupelor, indiferent de condiţiile militare din teren. La scurtă vreme după asasinarea preşedintelui, succesorul său Johnson va anula directiva iar absurdul conflict va continua, ducând la moartea altor mii de soldaţi americani dar şi la venituri substanţiale pentru magnaţii din industria de apărare şi din cea bancar-financiară.
VA URMA
...
duminică, 26 iulie 2009
Adevărul despre Michael Jackson – partea a XVIa
...
CONSPIRAŢIA (continuare)
Michael Jackson avea un „magician personal”. Dar nu asta e cel mai ciudat, ci faptul că individul controla interviurile lui Michael şi chiar vorbea în numele lui, uneori. Perdonajul este cunoscut sub numele de Majestik Magnificul, dar nu există nicio dovadă a exitenţei lui ca scamator profesionist, în afara unei menţionări într-un blog, prin anul 2003. În acelaşi an, Majestik a intervenit în timpul unui interviu luat de BBC lui tata Joe Jackson. Moderatorul îl întrebase pe Joe dacă şi-ar dori ca fiul său (adică Michael), să aibă o iubită sau un iubit. Majestik a ripostat: „Adică ce vrei să spui, că Michael e gay ?” Majestik a mai spus că această întrebare este lipsită de respect faţă de Joe Jackson, care mai târziu a afirmat: „Noi nu credem în gay. Eu nu pot să-i sufăr”, după care a pus capăt interviului.
Într-un alt interviu, Majestik a afirmat că înainte de a fi magicianul personal al lui Michael, a fost al lui Muhammad Ali (ex-Cassius Clay), timp de 5 ani. Se presupune că Majestik a ajuns pe lângă Michael de prin 1993. Şi totuşi se cunosc încă prea puţine lucruri despre acest Majestik, iar asta ridică multe suspiciuni.
Tot suspect este şi că Majestik e implicat în faptul că, în ultima vreme, Michael utilizase ca bodyguarzi personali, membri din „Natiunea Islamului” a lui Louis Farrakhan. În plus, atât Majestik, cât şi „Naţiunea Islamului” i-au fost introduse lui Michael de către „fratele cel bun”, Jermaine Jackson. După cum a declarat Majestik, „Michael se întâlnea cu Naţiunea Islamului pentru a se asigura că nimeni preia controlul asupra lui, din punct de vedere financiar.” Aşadar, oameni buni, să nu ne facem griji – magicianul personal al lui Michael ne asigură că nimeni nu profită de pe urma lui (lol).
La prima vedere poate părea ilar, dar haideţi să aruncăm un ochi mai spre miezul problemei. Mai întâi de toate, Michael tocmai fusese implicat într-un proces public de molestare a unui minor. El şi-a menţinut declaraţia de nevinovăţie tot timpul. Autorul unui site intitulat „Intuiţia Riguroasă”, Jeff Wells, care frecvent sapă cu hârleţul ca să descopere poveşti despre abuzurile asupra copiilor şi despre şantajarea unor persoane publice cu mare influenţă, pentru a le introduce forţat în situaţii compromiţătoare – acest Jeff Wells a scris pe larg despre caz.
Mai avem şi altceva: un psicho pe nume Uri Geller, care ne-a arătat la televizor cum îndoaie linguri, în anii ’70. Un ins pe nume John Ronson, care a întrebat în stânga şi-n dreapta despre acest Uri geller, a ajuns să-l şi cunoască, într-un club din Soho. L-a întrebat despre foşti spioni psicho utilizaţi de CIA, iar Geller i-a răspuns că el a fost reactivat. Ronson a mai întrebat de ce. Geller a răspuns că el a aparţinut unei unităţi speciale şi neoficiale de spioni psihici, în anii 1970, unde a participat la experimente pe soldaţii americani. Conversaţia cu Geller l-a adus pe Ronson la Glenn Wheaton, un fost sergent şi fost spion psicho (medium), care i-a confirmat că a existat acea unitate neoficială de spioni psihici, care a activat în Armata S.U.A. Totuşi, în spatele acestei unităţi de spioni psicho era mai mult decât un simplu control de la distanţă al armelor sovietice sau prezicerea mişcărilor Chinei. Ei căutau noi tipuri de războaie, inclusiv trecerea prin perete, descoperirea unei mantii care să îi facă invizibili, ba chiar să oprească bătăile inimii unei fiinţe numai holbându-se la aceasta. John Ronson este autorul unei cărţi intitulate „Oamenii care se holbează la capre” („The Men Who Stare At Goats”), unde face un pic de vâlvă pe marginea grupurilor contra-culturale. Multe alte surse par să îl lege pe Uri Geller de CIA, FBI, KGB şi Mossad, în diverse perioade ale carierei sale. Pe un site oficial al lui Geller se spune: „Mike a observat ca Uri era foarte fericit să-l ajute pe Unchiul Sam, dacă Unchiul Sam îl ajuta pe Uri.”
S-ar părea că Michael era interesat de spionajul psihic. Asta nu înseamnă ca şi-ar fi dorit să lucreze petru CIA. Poate că aflase şi el ceea ce am aflat cu toţii. Poate că voia să fie informat, ca să nu fie manipulat. Pe albumul „HIstory” lansat în 1995, este cuprins un cântec intitulat „Tabloid Junkie”, care conţine versurile:
“Speculate to break the one you hate
Circulate the lie you confiscate
Assassinate and mutilate
As the hounding media in hysteria
Who’s the next for you to resurrect
JFK exposed the CIA
Truth be told the grassy knoll
As the blackmail story in all your glory.”
Ştiu că asta nu demonstrează nimic (la fel ca şi versul „jew me, sue me” din „They Don’t Care About Us”), dar e de notat faptul că versurile lui Michael expune CIA într-un vers al unei înregistrări care a avut mare popularitate. Iar, puţin după aceea, vorbeşte despre şantaj, în melodia „D.S.”:
“They wanna get my ass
Dead or alive
You know he really tried to take me
Down by surprise
I bet he missioned with the CIA
He don’t do half what he say
Don Standdon is a cold man
Don Standdon is a cold man.
...
Does he send letters to the FBI?
Did he say to either do it or die?”
Deşi Michael n-a confirmat-o niciodată, toată lumea e convinsă că acest cântec se referă in totalitate la procurorul Tom „Câine Turbat” Sneddon.
Oare Sneddon a încercat să-l şantajeze pe Michael cu prostia aia de molestare a copiilor, iar când Michael n-a pus botul, Sneddon i-a întins capcana ?... Oare Michael a încercat să demaşte CIA în acel album ?... Chiar dacă e real sau imaginar, sunt totuşi nişte conexiuni ciudate care merită o investigaţie mai profundă. Majestik Magnificul a apărut pe lângă Michael la scut timp după lansarea albumului „HIstory”. Era el, oare, un efort al CIA de a trimite pe cineva care să-l ţină pe Michael sub controlul lor ?... Poate că nu e o presupunere greşită, mai ales în lumina informaţiilor despre Naţiunea Islamului acţionând ca bodyguarzi ai Regelui Pop. De ce ar fi angajat Michael o forţă idelologică paramilitară care să-i asigure protecţia ?... De cine se temea ?... Iţele sunt din ce în ce mai încurcate.
***
După 9/11, s-a organizat un concert de binefacere pe undeva pe lângă Washington, la care a fost invitat să cânte şi Michael Jackson. Invitaţia se pare că i-a fost făcută de „un prieten de la Casa Albă”, pe nume David Kuo, directorul Oficiului pentru Iniţiativă Întemeiată pe Credinţă, care a contribuit la organizarea concertului respectiv, intitulat „United We Stand”. Când Kuo a auzit că Michael îşi caută un loc de cazare, i-a recomandat Cedars: „e un loc privat, necunoscut, care oferă anonimitate într-un mediu liniştit. O mare parte din ’tovarăşi’ au convingerea că tu poţi ajuta oamenii de jos, ajutându-i pe cei de sus.” Locul numit Cedars este cartierul general al grupului ocult Reconstrucţia Creştină, care îşi mai spune „Tovarăşii” sau „Fundaţia Internaţională”. Conform mărturisirilor unui oficial de la Pentagon, Cedars a fost utilizat ca sediu sigur al CIA, înainte ca „Tovarăşii” să îl cumpere. Despre „Tovarăşi” s-a aflat, de exemplu, că au adus la Washington, cu zboruri directe, pentru întâlniri de rugăciune, generali din America Latină, oameni conectaţi cu torturarea civililor şi cu escadroanele morţii din CIA. În fine... atât timp cât doar se roagă, e o uşurare, nu ? (lol)
Doug Coe (73 de ani), care este leaderul „Tovarăşilor” de multă vreme, spune că misiunea lui este să formeze o „familie de prieteni” în toată lumea, prin răspândirea cuvântului lui Hristos printre oamenii puternici. „Oamenii care sunt implicaţi în această asociaţie sunt cei mai răi şi cei mai buni. Unii sunt despoţi absoluţi. Alţii sunt credincioşi absoluţi. Poţi găsi printre ei exact ceea ce cauţi.” Coe crede că indiferent de religie (inclusv musulmani, evrei, hinduşi), oamenii sunt conduşi de Iisus, iar dacă ar putea să schimbe inimile leaderilor, atunci beneficiile vor ajunge în mod natual la cei oprimaţi şi lipsiţi de privilegii. Întrebarea este dacă Michael Jackson a nimerit în această grupare numai din coincidenţă, sau acolo se întâmpla mai mult decât atât. Cine este de fapt insul care l-a invitat pe Michael să stea la Cedars ?... Un articol din „Los Angeles Time” publicat de jurnalista Lisa Getter în 27 septembrie 2002 spune că şederea lui Michael la Cedars a fost aranjată prin intermediul lui David Kuo. Kuo era un fost agent CIA, fost director executiv al Cebtrului pentru Compasiune Eficientă, fondat în 1995 de Arianna Huffington şi Marvin Olasky. Olasky este un evreu convertit în creştin evanghelist, un fondator al „Reconstrucţiei Creştine” şi un susţinător devotat al lui George Bush Jr. David Kuo a mai lucrat şi pentru Coaliţia Creştină şi pentru senatorul John Ashcroft.
Iaca unde am ajuns. Am pornit de la scamatori şi ne-am trezit în mijlocul planurilor creştinilor de a institui tehnocraţia în S.U.A. (aka „New World Order”). Pare ciudat să-l vedem pe Michael stând alături de membri ai Reconstrucţiei Creştine într-o zi, şi alături de cei din Naţiunea Islamului în altă zi. Personal am convingerea că orice organizaţie din lumea asta şi-ar fi dorit să-l atragă de partea ei pe cel mai popular om de pe pământ – şi bineînţeles, unul dintre cei mai bogaţi. Amintiţi-vă că şi Biserica Scientologică l-a abordat la un moment dat, mai mult sau mai puţin făţiş.
Despre viziunile religioase ale lui Michael, sunr destui care încă încearcă să afle care au fost acestea. Dar părerea mea e că, cel puţin în privinţa asta, lucrurile nu sunt foarte complicate. Michael a fost crescut în spiritual Martorilor lui Iehova, de care se spune că s-ar fi dezis în 1987. Dacă s-a întâmplat asta, probabil că a fost din cauza lui tata Joseph. Poate că în mintea lui Michael, religia se confunda cu sălbăticia personajului care i-a măcinat copilăria. Ştiu ca nu e „politically correct”, dar insist pe faptul că Michael a rămas în sufletul lui un copil, iar copiii au un mod foarte tranşant de a-i judeca pe adulţi, cu atitudinea, preocupările şi lumea lor înconjurătoare. Pe de altă parte, aşa cum a spus-o el însuşi în diferite ocazii, era de părere că Dumnezeu se află în fiecare dintre noi şi că numai de noi depinde să-I urmăm calea ori să alegem altceva. La tot pasul întâlnim răscruci sau provocări sau ispite – putem să le numim oricum, tot aia sunt – şi conştiinţa noastră (ori instinctul) ne ajută să optăm pentru drumul la dreapta, la stânga sau înainte. Dar despre religie vom mai vorbi, într-un capitol viitor. E un subiect extrem de vast şi care merită ceva atenţie.
VA URMA
...
CONSPIRAŢIA (continuare)
Michael Jackson avea un „magician personal”. Dar nu asta e cel mai ciudat, ci faptul că individul controla interviurile lui Michael şi chiar vorbea în numele lui, uneori. Perdonajul este cunoscut sub numele de Majestik Magnificul, dar nu există nicio dovadă a exitenţei lui ca scamator profesionist, în afara unei menţionări într-un blog, prin anul 2003. În acelaşi an, Majestik a intervenit în timpul unui interviu luat de BBC lui tata Joe Jackson. Moderatorul îl întrebase pe Joe dacă şi-ar dori ca fiul său (adică Michael), să aibă o iubită sau un iubit. Majestik a ripostat: „Adică ce vrei să spui, că Michael e gay ?” Majestik a mai spus că această întrebare este lipsită de respect faţă de Joe Jackson, care mai târziu a afirmat: „Noi nu credem în gay. Eu nu pot să-i sufăr”, după care a pus capăt interviului.
Într-un alt interviu, Majestik a afirmat că înainte de a fi magicianul personal al lui Michael, a fost al lui Muhammad Ali (ex-Cassius Clay), timp de 5 ani. Se presupune că Majestik a ajuns pe lângă Michael de prin 1993. Şi totuşi se cunosc încă prea puţine lucruri despre acest Majestik, iar asta ridică multe suspiciuni.
Tot suspect este şi că Majestik e implicat în faptul că, în ultima vreme, Michael utilizase ca bodyguarzi personali, membri din „Natiunea Islamului” a lui Louis Farrakhan. În plus, atât Majestik, cât şi „Naţiunea Islamului” i-au fost introduse lui Michael de către „fratele cel bun”, Jermaine Jackson. După cum a declarat Majestik, „Michael se întâlnea cu Naţiunea Islamului pentru a se asigura că nimeni preia controlul asupra lui, din punct de vedere financiar.” Aşadar, oameni buni, să nu ne facem griji – magicianul personal al lui Michael ne asigură că nimeni nu profită de pe urma lui (lol).
La prima vedere poate părea ilar, dar haideţi să aruncăm un ochi mai spre miezul problemei. Mai întâi de toate, Michael tocmai fusese implicat într-un proces public de molestare a unui minor. El şi-a menţinut declaraţia de nevinovăţie tot timpul. Autorul unui site intitulat „Intuiţia Riguroasă”, Jeff Wells, care frecvent sapă cu hârleţul ca să descopere poveşti despre abuzurile asupra copiilor şi despre şantajarea unor persoane publice cu mare influenţă, pentru a le introduce forţat în situaţii compromiţătoare – acest Jeff Wells a scris pe larg despre caz.
Mai avem şi altceva: un psicho pe nume Uri Geller, care ne-a arătat la televizor cum îndoaie linguri, în anii ’70. Un ins pe nume John Ronson, care a întrebat în stânga şi-n dreapta despre acest Uri geller, a ajuns să-l şi cunoască, într-un club din Soho. L-a întrebat despre foşti spioni psicho utilizaţi de CIA, iar Geller i-a răspuns că el a fost reactivat. Ronson a mai întrebat de ce. Geller a răspuns că el a aparţinut unei unităţi speciale şi neoficiale de spioni psihici, în anii 1970, unde a participat la experimente pe soldaţii americani. Conversaţia cu Geller l-a adus pe Ronson la Glenn Wheaton, un fost sergent şi fost spion psicho (medium), care i-a confirmat că a existat acea unitate neoficială de spioni psihici, care a activat în Armata S.U.A. Totuşi, în spatele acestei unităţi de spioni psicho era mai mult decât un simplu control de la distanţă al armelor sovietice sau prezicerea mişcărilor Chinei. Ei căutau noi tipuri de războaie, inclusiv trecerea prin perete, descoperirea unei mantii care să îi facă invizibili, ba chiar să oprească bătăile inimii unei fiinţe numai holbându-se la aceasta. John Ronson este autorul unei cărţi intitulate „Oamenii care se holbează la capre” („The Men Who Stare At Goats”), unde face un pic de vâlvă pe marginea grupurilor contra-culturale. Multe alte surse par să îl lege pe Uri Geller de CIA, FBI, KGB şi Mossad, în diverse perioade ale carierei sale. Pe un site oficial al lui Geller se spune: „Mike a observat ca Uri era foarte fericit să-l ajute pe Unchiul Sam, dacă Unchiul Sam îl ajuta pe Uri.”
S-ar părea că Michael era interesat de spionajul psihic. Asta nu înseamnă ca şi-ar fi dorit să lucreze petru CIA. Poate că aflase şi el ceea ce am aflat cu toţii. Poate că voia să fie informat, ca să nu fie manipulat. Pe albumul „HIstory” lansat în 1995, este cuprins un cântec intitulat „Tabloid Junkie”, care conţine versurile:
“Speculate to break the one you hate
Circulate the lie you confiscate
Assassinate and mutilate
As the hounding media in hysteria
Who’s the next for you to resurrect
JFK exposed the CIA
Truth be told the grassy knoll
As the blackmail story in all your glory.”
Ştiu că asta nu demonstrează nimic (la fel ca şi versul „jew me, sue me” din „They Don’t Care About Us”), dar e de notat faptul că versurile lui Michael expune CIA într-un vers al unei înregistrări care a avut mare popularitate. Iar, puţin după aceea, vorbeşte despre şantaj, în melodia „D.S.”:
“They wanna get my ass
Dead or alive
You know he really tried to take me
Down by surprise
I bet he missioned with the CIA
He don’t do half what he say
Don Standdon is a cold man
Don Standdon is a cold man.
...
Does he send letters to the FBI?
Did he say to either do it or die?”
Deşi Michael n-a confirmat-o niciodată, toată lumea e convinsă că acest cântec se referă in totalitate la procurorul Tom „Câine Turbat” Sneddon.
Oare Sneddon a încercat să-l şantajeze pe Michael cu prostia aia de molestare a copiilor, iar când Michael n-a pus botul, Sneddon i-a întins capcana ?... Oare Michael a încercat să demaşte CIA în acel album ?... Chiar dacă e real sau imaginar, sunt totuşi nişte conexiuni ciudate care merită o investigaţie mai profundă. Majestik Magnificul a apărut pe lângă Michael la scut timp după lansarea albumului „HIstory”. Era el, oare, un efort al CIA de a trimite pe cineva care să-l ţină pe Michael sub controlul lor ?... Poate că nu e o presupunere greşită, mai ales în lumina informaţiilor despre Naţiunea Islamului acţionând ca bodyguarzi ai Regelui Pop. De ce ar fi angajat Michael o forţă idelologică paramilitară care să-i asigure protecţia ?... De cine se temea ?... Iţele sunt din ce în ce mai încurcate.
***
După 9/11, s-a organizat un concert de binefacere pe undeva pe lângă Washington, la care a fost invitat să cânte şi Michael Jackson. Invitaţia se pare că i-a fost făcută de „un prieten de la Casa Albă”, pe nume David Kuo, directorul Oficiului pentru Iniţiativă Întemeiată pe Credinţă, care a contribuit la organizarea concertului respectiv, intitulat „United We Stand”. Când Kuo a auzit că Michael îşi caută un loc de cazare, i-a recomandat Cedars: „e un loc privat, necunoscut, care oferă anonimitate într-un mediu liniştit. O mare parte din ’tovarăşi’ au convingerea că tu poţi ajuta oamenii de jos, ajutându-i pe cei de sus.” Locul numit Cedars este cartierul general al grupului ocult Reconstrucţia Creştină, care îşi mai spune „Tovarăşii” sau „Fundaţia Internaţională”. Conform mărturisirilor unui oficial de la Pentagon, Cedars a fost utilizat ca sediu sigur al CIA, înainte ca „Tovarăşii” să îl cumpere. Despre „Tovarăşi” s-a aflat, de exemplu, că au adus la Washington, cu zboruri directe, pentru întâlniri de rugăciune, generali din America Latină, oameni conectaţi cu torturarea civililor şi cu escadroanele morţii din CIA. În fine... atât timp cât doar se roagă, e o uşurare, nu ? (lol)
Doug Coe (73 de ani), care este leaderul „Tovarăşilor” de multă vreme, spune că misiunea lui este să formeze o „familie de prieteni” în toată lumea, prin răspândirea cuvântului lui Hristos printre oamenii puternici. „Oamenii care sunt implicaţi în această asociaţie sunt cei mai răi şi cei mai buni. Unii sunt despoţi absoluţi. Alţii sunt credincioşi absoluţi. Poţi găsi printre ei exact ceea ce cauţi.” Coe crede că indiferent de religie (inclusv musulmani, evrei, hinduşi), oamenii sunt conduşi de Iisus, iar dacă ar putea să schimbe inimile leaderilor, atunci beneficiile vor ajunge în mod natual la cei oprimaţi şi lipsiţi de privilegii. Întrebarea este dacă Michael Jackson a nimerit în această grupare numai din coincidenţă, sau acolo se întâmpla mai mult decât atât. Cine este de fapt insul care l-a invitat pe Michael să stea la Cedars ?... Un articol din „Los Angeles Time” publicat de jurnalista Lisa Getter în 27 septembrie 2002 spune că şederea lui Michael la Cedars a fost aranjată prin intermediul lui David Kuo. Kuo era un fost agent CIA, fost director executiv al Cebtrului pentru Compasiune Eficientă, fondat în 1995 de Arianna Huffington şi Marvin Olasky. Olasky este un evreu convertit în creştin evanghelist, un fondator al „Reconstrucţiei Creştine” şi un susţinător devotat al lui George Bush Jr. David Kuo a mai lucrat şi pentru Coaliţia Creştină şi pentru senatorul John Ashcroft.
Iaca unde am ajuns. Am pornit de la scamatori şi ne-am trezit în mijlocul planurilor creştinilor de a institui tehnocraţia în S.U.A. (aka „New World Order”). Pare ciudat să-l vedem pe Michael stând alături de membri ai Reconstrucţiei Creştine într-o zi, şi alături de cei din Naţiunea Islamului în altă zi. Personal am convingerea că orice organizaţie din lumea asta şi-ar fi dorit să-l atragă de partea ei pe cel mai popular om de pe pământ – şi bineînţeles, unul dintre cei mai bogaţi. Amintiţi-vă că şi Biserica Scientologică l-a abordat la un moment dat, mai mult sau mai puţin făţiş.
Despre viziunile religioase ale lui Michael, sunr destui care încă încearcă să afle care au fost acestea. Dar părerea mea e că, cel puţin în privinţa asta, lucrurile nu sunt foarte complicate. Michael a fost crescut în spiritual Martorilor lui Iehova, de care se spune că s-ar fi dezis în 1987. Dacă s-a întâmplat asta, probabil că a fost din cauza lui tata Joseph. Poate că în mintea lui Michael, religia se confunda cu sălbăticia personajului care i-a măcinat copilăria. Ştiu ca nu e „politically correct”, dar insist pe faptul că Michael a rămas în sufletul lui un copil, iar copiii au un mod foarte tranşant de a-i judeca pe adulţi, cu atitudinea, preocupările şi lumea lor înconjurătoare. Pe de altă parte, aşa cum a spus-o el însuşi în diferite ocazii, era de părere că Dumnezeu se află în fiecare dintre noi şi că numai de noi depinde să-I urmăm calea ori să alegem altceva. La tot pasul întâlnim răscruci sau provocări sau ispite – putem să le numim oricum, tot aia sunt – şi conştiinţa noastră (ori instinctul) ne ajută să optăm pentru drumul la dreapta, la stânga sau înainte. Dar despre religie vom mai vorbi, într-un capitol viitor. E un subiect extrem de vast şi care merită ceva atenţie.
VA URMA
...
vineri, 24 iulie 2009
Adevărul despre Michael Jackson – partea a XVa
...
CONSPIRAŢIA (continuare)
La fel ca şi „cazurile” de molestare a copiilor, toţi cei din media se ocupă acum intens de prezentarea lui Michael ca fiind un dependent cronic de medicamente iar pe medicii săi ca pe nişte potenţiali criminali. La fel de bine cum, ceva mai devreme, îl înfăţişaseră ca fiind un pedofil şi au fost şocaţi să afle că, în 2005, juriul nu a văzut lucrurile ca ei şi l-au declarat nevinovat. Aceasta s-a întâmplat din cauză că prezentările din media nu au fost coerente şi au aruncat cu noroi la întâmplare, fără măcar să cadă de comun acord. Adevărul, neconvenabil pentru media, este că nu eşti considerat vinovat până când nu dovedeşti că eşti inocent, dar desigur eşti considerat inocent atât timp cât nu se dovedeşte că eşti vinovat. Aceasta a fost, totuşi, maniera în care media l-a linşat efectiv pe Saddam Hussein, cu hermeneutica armelor de distrugere în masă. După cum s-a aflat în 2004, totul a fost o construcţie socială a mediei, atât de bine orchestrată, încât a convins masele ca Saddam Hussein chiar a avut de-a face cu 9/11.
Presa a lucrat non-stop pentru a-l discredita pe Michael Jackson, din acelaşi motiv pentru care l-a linşat pe Saddam. Acesta a fost anatema pentru războiul strategic al Israelului, la fel cum Richard Nixon s-a temut de popularitatea lui John Lennon. Iar Michael Jackson era o persoană care ar fi putut mobiliza un semtiment anti-Israel printre tineri, în cazul cruciadei care se pregătea de către S.U.A. împreună cu Israel, împotriva Iranului. Numai o parte mică din fanii Regelui Pop ştia de convertirea lui la Islam, la sfârşitul anului 2008, dar aceasta putea avea o semnificaţie foarte importantă pentru revenirea sa pe scenă, în cadrul concertelor din Londra. Pentru cine nu ştie: în Londra există un foarte mare număr de musulmani. De fapt, populaţia musulmană din Marea Britanie a crescut de 10 ori mai mult decât restul societăţii britanice, iar acum numără 2,4 milioane de persoane. Iar, de la invazia Israelului în Fâşia Gaza din ianuarie 2009, a apărut o radicalizare a musulmanilor din Marea Britanie. În trecut, musulmanii britanici s-au răsculat în Bradford, Burnley şi Oldham. Perspectiva unei răsculări în Londra nu era deloc convenabilă politicienilor.
Nu era suficient că în 2005 Michael Jackson şi-a anunţat intenţia de a se converti, dar s-a spus că el s-a referit la politicienii evrei folosind expresia „lipitori”. In plus, a mai fost şi cântecul „They don’t Care About Us” (1996), unde la un moment dat afirmă: „Jew me, sue me, everybody do me...” Fireşte, asta nu înseamnă neapărat un atac la populaţia iudaică, ba chiar dimpotrivă; dacă luăm tot contextul în ansamblu, este chiar o declaraţie împotriva persecuţiei religioase. Iar, dacă ar fi afirmat la adresa politicienilor evrei că sunt nişte lipitori (lucru nedovedit dealtfel), vă rog să revizuiţi Partea a XIIIa din acest articol, în special povestea cu Fâşia Gaza şi atunci nu cred că vi se va mai părea neadecvat. Fireşte, politicienii sunt nişte lipitori în general, dar asta e altă poveste. În opinia neo-conservatorului Daniel Pipes, nu se convertesc la Islam decât cetăţenii de culoare care au fost acuzaţi şi eventual condamnaţi în trecut pentru fapte penale. Această tendinţă de a transfera semnificaţia criminalităţii asupra Islamului prin asociere, este tipică pentru neo-conservatori. Convertirea lui Michael Jackson valora pentru criminalitate (a se citi „a fi contra Israelului”) exact lucrul la care islamiştii erau capabili să reacţioneze. Pe scurt, Pipes era nerăbdător să-l discrediteze pe Michael Jackson. Prin reapariţia sa pe scenă în 2009 şi anunţarea că era pregătit să susţină 50 de concerte, Jackson era, potenţial, un mobilizator al sentimentului anti-război, nu numai în S.U.A., ci în întreaga lume. Michael Jackson părăsise definitiv Neverland-ul şi coborâse cu picioarele pe pământ. Ştii când întâlneşti realitatea, pentru că aceasta opune rezistenţă acţiunii. Din acest punct de vedere, Michael Jackson parcurgea un drum pe care l-a parcurs mai înainte John Lennon.
În perioada alegerilor prezidenţiale din 1972, John Lennon anunţa că intenţionează să facă un tur naţional, lucru care l-a alarmat pe Preşedintele Nixon, care la vremea aceea tocmai căuta să utilizeze legile imigraţiei, la presiunea senatorului Carolinei de Nord, ca să-l deporteze pe Lennon. John Lennon, ca şi Michael Jackson, nu era numai un star rock, ci devenise un leader spiritual al mişării anti-război. Imnul lui „Give Peace A Chance” era precursorul melodiei „We Are The World” a lui Michael.
Bineînţeles că ideea de pace nu rezona cu un stat american militarizat, dar rezona cu un număr mare de tineri din lumea largă. Daca războiul însemna ceva pentru S.U.A., era marea afacere în care erau implicaţi politicieni, anteprenori şi personal militar. Prin urmare, FBI-ul a întocmit un dosar complex împotriva fostului membru Beatle şi intenţiona sa se folosească de condamnarea anterioară pentru utilizare de marijuana ca să-l declare indezirabil pentru Statele Unite. Motivul real era însă acela de a reduce la tăcere dezacordurile privind politica eşuată din Vietnam, la fel de bine cum antipatia crescândă a lui Michael Jackson faţă de evrei şi convertirea lui la Islam punea în primejdie politica neo-conservatorilor – şi în special regimul schimbărilor din Iran. Mai recent, legea imigraţiei a fost utilizată pentru a-l deporta pe cântăreţul şi compozitorul Cat Stevens, pe motiv ca reprezenta un risc naţional. Stevens se convertise la Islam şi îşi luase numele de Yusuf Islam. Cum a aterizat Yusuf pe lista de terorişti nu ne-a răspuns nimeni dintre oficialii responsabili cu securitatea patriei.
Amintiţi-vă că la spectacolul de comemorare al lui Michael Jackson, un congressman din Texas pe numei Sheila Jackson Lee, a afirmat că vrea să introducă o rezoluţie prin care să-l declare pe Michael „o legendă a Americii, un simbol muzical şi un umanitsrist internaţional.” Ei bine, rezoluţia a fost pur si simplu strivită de Nancy Pelosi, care este o apropiată a AIPAC (Comitetul pentru Probleme Publice Americano-Israelian) – atât de apropiată, încât a „dezbrăcat-o” pe Cynthia McKinney de calitatea de senior atunci când aceasta şi-aa câştigat realegerea în camera reprezentativă din Senat în 2004. McKinney este o femeie de culoare foarte critică la adresa politicii israeliene şi a susţinut palestinienii, adică Islamismul. În acel an (2004), Israelul a arestat-o pe McKinney împreună cu Mairead Maguire (deţinătoarea premiului Nobel pentru Pace din 1977) şi alte 19 persoane care au transportat ajutoare umanitare în Fâşia Gaza. La vremea respectivă, presa din S.U.A. a omis să raporteze că un fost congressman a fost luat prizonier de către Israel, numai ca să nu trebuiască să menţioneze şi numele lui Mairead Maguire.
In timpul războiului din Vietnam ori în Irak, s-au infiltrat în grupurile anti-război cu intenţia de a le împiedica până şi să se înscrie la cursuri universitare. Soldaţii care au”câştigat” călătoria în Vietnam au înţeles cu toţii, foarte bine, că sentimentul anti-război se împacă perfect cu un efort de război. Pe măsură ce înainta în vârstă, Michael Jackson nu mai era acel Peter Pan pe care detractorii lui înşişi l-au făcut să fie. Munca lui şi sensibilitatea l-au maturizat şi l-au făcut să devină critic în privinta problemelor de mediu şi în special a războiului. Acest lucru a fost evident în „Earth Song”, lansat pe albumul History (1995):
What about sunrise
What about rain
What about all the things
That you said we were to gain.. .
What about killing fields
Is there a time
What about all the things
That you said was yours and mine...
Did you ever stop to notice
All the blood we've shed before
Did you ever stop to notice
The crying Earth the weeping shores?
What have we done to the world
Look what we've done
What about all the peace
That you pledge your only son...
What about flowering fields
Is there a time
What about all the dreams
That you said was yours and mine...
Did you ever stop to notice
All the children dead from war
Did you ever stop to notice
The crying Earth the weeping shores
I used to dream
I used to glance beyond the stars
Now I don't know where we are
Although I know we've drifted far
Hey, what about yesterday
What about the seas
The heavens are falling down
I can't even breathe
What about the bleeding Earth
Can't we feel its wounds
What about nature's worth
It's our planet's womb
What about animals
We've turned kingdoms to dust
What about elephants
Have we lost their trust
What about crying whales
We're ravaging the seas
What about forest trails
Burnt despite our pleas
What about the holy land
Torn apart by creed
What about the common man
Can't we set him free
What about children dying
Can't you hear them cry
Where did we go wrong
Someone tell me why
What about babies
What about the days
What about all their joy
What about the man
What about the crying man
What about Abraham
What about death again
Do we give a damn
(Michael Jackson – „Earth Song” – 1995)
Marea chestiune aici este că, pentru a reduce sentimentul anti-război printre tineri, S.U.A. a apelat la orice mod de recrutare a voluntarilor pentru armată. Armata S.U.A. nu avea nevoie de o altă icoană pop ca John Lennon care ar putea să influenţeze înrolarea soldaţilor. Într-un videoclip al lui Michael Jackson, un copil întinde o floare către un soldat care apoi îşi lasă arma şi îl îmbrăţişează pe copil. La ultima numărătoare, vânzările albumului „Thriller” ajunseseră la 109 milioane exemplare. Michael era în lumea întreagă un exemplu de urmat şi, în plus, de-acum era musulman. În ceea ce priveşte Armata Americană, este la limita spargerii. Dacă neo-conservatorii vor să reuşească in ceea ce şi-au propus, tinerii americani trebuie să se înroleze şi să moară pentru interesele lor (ale neo-conservatorilor adicătelea). Într-un sondaj recent făcut de „U.S.A. Today”, 46% dintre americani ar susţine un război împotriva Iranului. Dar această susţinere ar cădea dacă S.U.A. ar trebui să ocupe efectiv Iranul. Imaginaţi-vă că ar apărea grupuri anti-război care, în numele Musulmanului Michael Jackson, ar chema lumea să protesteze împotriva războiului – aceştia nu ar mai putea fi controlaţi de israeliţi.
Cadrul oficial al morţii lui John Lennon constă în faptul că el a fost împuşcat de un individ pe nume Mark David Chapman. Chapman este descris de presă ca fiind un ciudat, iar asasinarea ca o crimă fără sens. Interesant este că NYPD n-a făcut nicio investigaţie amănunţită în privinţa morţii lui Lennon din 1980. Cel care l-a arătat pe Chapman cu degetul ca fiind asasinul lui Lennon, este Jose Perdomo, un ins care mai era cunoscut şi sub numele de Joaquin Sanjenis. Sanjenis se întâmplă să fie un exilat cubanez care a participat la invazia din Golful Porcilor în 1961. Ca membru al Brigadei 2506, Sanjenis avea conexiuni cu CIA, cea care a planificat şi executat invazia (informaţii publicate de scriitorul James R. Gaines în „In The Shadows a Killer Waited”, 1987). Detectivul NYPD Arthur O’Connor, care l-a interogat pe Chapman în noaptea asasinatului, a făcut aceste observaţii: „Este absolut ilogc să spui că Chapman a comis o crimă numai ca să ajungă faimos. El nu a vrut să vorbească cu presa, din prima clipă. Este posibil ca Mark să fi fost folosit de cineva. L-am vazut în nopatea crimei. L-am studiat intens. Arăta ca şi cum fusese programat.”
În 1997, doi agenţi ai Mossad-ului au fost capturaţi după ce au încercat să-l asasineze, printr-o injecţie otrăvită, pe Khaled Mashaal, un leader politic Hamas. Mai recent, Mossad-ul a început să ia drept ţintă de asasinat pe oricine consideră ei că poate fi o ameninţare pentru statul Israel. Agenţii din CIA, Mossad, Serviciul Secret Rus şi MI6 sunt cu toţii antrenaţi să utilizeze otrăvuri care nu lasă urme, pentru a-şi neutraliza ţintele. Astfel de asasinate sunt prin definiţie foarte greu de rezolvat. Otrăvurile nedetectabile pot fi utilizate de asemenea pentru a distruge drogurile psihoactive şi a le masca prezenţa. Unele precum succinilcolina simulează stopul cardiac, deşi in realitate ucid persoana prin paralizia muşchilor respiratori. Succinilcolina mai produce simptome de respiraţie scurtă şi greoaie, care poate fi diagnosticată eronat ca fiind emfizem. Dar, cel mai important, succinilcolina este metabolizată repede în organism, ceea ce o face practic nedetectabilă. Sincer, dacă lui Michael i s-a administrat un astfel de relaxant muscular, nimeni şi nimic nu l-ar fi putut resuscita. Important a fost să se planteze în mintea populaţiei ideea că el suferea de o boală de plămâni pentru a masca crima, aproape complet. Dacă Michael nu a murit accidental (că de moarte naturală nu mai poate fi vorba, cel puţin nu acum, după ultimele declaraţii ale medicilor legişti, care au afirmat că toate organele lui erau sănătoase), ci a fost asasinat, acest lucru îi va transmite un puternic avertisment lui Barack Obama, care tocmai a presionat israelienii să stopeze colonizarea din West Bank. Ar demonstra puterile acelei agenţii, oricine ar fi ea, care a condus operaţiunea.
Iaca, avem un coşmar al relaţiilor publice pentru Israel: Mikaeel Jackson Martir. Mikaeel este numele pe care el şi l-a ales întru convertirea sa la Islam. Ucis pentru credinţa lui că nu există zeu, ci Dumnezeu, iar Mohamed este mesagerul lui Dumnezeu. Asta l-ar califica pentru martiriu, pentru că s-a luptat pentru acest adevăr, adevărul care ar putea însemna chiar propria sa moarte. De notat, totodată, că în nebunia de ştiri legate de Michael după moartea sa, nu se pomeneşte despre convertire (decât tangenţial şi se trece repede peste). Voi vorbi însă, mai pe larg despre asta, ceva mai târziu.
Pe scurt, moartea lui Michael Jackson este primul glonte tras în războiul cu Iran-ul. Rapoartele arată că Israelul a intrat deja în Marea Roşie, în pregătirile pentru ostilităţi. Secretarul de Stat Hillary Clinton a spus pe data de 16 iulie 2009, în faţa CFR: „S.U.A. nu va ezita să-şi utilizeze forţele armate pentru a ne apăra prietenii.” Putem prevedea acum cum vor fi atrase Statele Unite într-un asemenea conflict, din moment ce războiul care se anunţă nu va fi deloc unul defensiv, iar un alt aspect este „buna prietenie” a S.U.A. cu Israelul. S.U.A. (adică neo-conservatorii precum Hillary Clinton, Joe Bidden, Nancy Pelosi, Jane Harman, AIPAC, JINSA, CFR, Goldman Sachs) nu au nevoie si nu vor tolera un alt John Lennon care să ghideze oamenii ca în războiul din Vietnam. Cât despre Michael Jackson... ei bine, el va rămâne în amintire ca un alt Arhiduce Franz Ferdinand, daca e să ne luăm după pseudo-predicţiile autointitulatului biograf (neautorizat) Ian Halperin.
Ca fapt divers, Halperin s-a lăudat în gura mare că el a prezis moartea lui Michael pe baza deficitului de alfa-1 antitripsină, o boală genetică de plămâni. Monseur Halperin nu e medic. Ar fi corect ca măcar să spună din ce sursă a luat acest diagnostic. Niciun membru al familiei Jackson nu a cofirmat vreodată un astfel de diagnostic. În mod sigur, nici prietenii apropiaţi ai lui Michael, precum Lou Ferrigno care era antrenorul său personal şi care pe 30 iunie 2009 a declarat la „Good Morning America”, că Michael era „în formă”. Iar fimările de la repetiţii nu lasă să se întrevadă prognoza că Michael ar fi fost pe patul de moarte.
Pe scurt: în noiembrie 2008 Michael se converteşte la Islam. Apoi, în decembrie 2008, monseur Halperin prezice moartea lui Michael peste 6 luni (adică fix în iunie 2009), iar în iulie 2009 Israelul intră în Marea Roşie pentru a se pregăti de atacarea Iranului. Eu unul mi-aş dori să-l iau la întrebări pe „doctorul” în baza căruia Halperin a făcut aşa o prognoză precisă.
Permiteţi-mi să vă reamintesc cum a fost purtat panarama aia de război din Irak. Mai întâi, administraţia lui Bush a lăsat să se scurgă informaţii către jurnalişti precum Judith Miller (de la „New York Times”), informaţii care spuneau că Irakul a importat tuburi de aluminiu care urmau să fie utilizate pentru centrifugile de îmbogăţire a uraniului. Sigur că nimic nu putea fi mai departe de adevăr. Expertul nuclear David Aldridge a punctat că tuburile de aluminiu nu sunt deloc potrivite pentru astfel de scopuri. Cu toate acestea, „The New York Times” publică fabulaţia lui Judith Miller, care mai apoi este preluată cu sârg de alte agenţii de presă. Ceea ce era ficţiune fără substanţă a devenit, cel puţin pentru popor, un fapt de necontestat. „Sursele de încredere” ale lui Miller s-au dovedit a fi indivizi ca Irv Libby, mesagerul lui „Tricky” (n.m. şarlatanul) Dick Cheney. Cum a fost posibil ca aşa un nonsens să se împrăştie ca vâlvătaia ?... Ei bine, guriştii administraţiei au distribuit mai departe şi au bombardat circuitul talk-show-urilor, citând din maculatura lui Miller, ca dovezi că Saddam avea un program de arme nucleare. Fără supărare, monseur Halperin, dar dă-ne sursa care a afirmat că Michael mai avea 6 luni de trăit. Îţi imaginezi că vreo companie de asigurare e atât de proastă încât să-l declare pe Michael Jackson sănătos la un examen medical şi la scurt timp să piardă zeci de milioane de lire ?.. Ori cumva medicii care l-au examinat timp de peste 4 ore, au minţit cu toţii ?... Ei bine, cineva totusi a minţit. Ori matale, ori medicul care e sursa matale (respectiv cel care a plantat informaţia), ori medicii care l-au exminat înainte de concertele de la O2. Păi, să vedem: dacă matale ai făcut predicţia în decembrie 2008, crezi că medicii de la Lloyd’s (Londra) nu au verificat ipoteza matale în 2009 ?... Iar dacă erai atât de sigur de diagnosticul matale, posibilitatea ca seria de concerte să fie amânată era mult prea mare, iar argumentul că plănuiai să-ţi publici maculatura aia de carte în momentul începerii concertelor se cam ducea pe apa sâmbetei. Meritul real al predicţiei matale a fost, desigur, să o arunci pur şi simplu în ochii lumii şi să faci cunoscut faptul că Michael era bolnav. O tactică similară a fost utilizată de fostul salahor din Ierusalim Wolf Blitzer, care a trotilat buletinele de ştiri de la CNN cu zvonul că în Irak s-au descoperit laboratoare mobile de cercetare, chimice şi biologice, pentru ca mai apoi să arunce că raportările s-au dovedit a fi false. Ceea ce publicul tinde să-şi amintească este desigur raportul iniţial alarmist, la fel ca şi prognosticul matale. Michael Jackson era pe patul de moarte. Discursul matale va face lumea să creadă că Michael a murit de moarte naturală sau poate de complicaţiile abuzului de medicamente.
Totuşi, îmi scot pălăria în faţa matale, monseur Halperin. Nu numai că ai fost extraordinar de ager în predicţii, dar te-a mai şi lovit în freză un noroc chior. Ceva în genul comercianţilor israelieni care şi-au anulat zborurile cu United Airlines şi American Airlines taman înainte de 9/11. Ai grijă, monseur Halperin. Eşti veriga slabă. Eşti ca Warren Buffet, „Oracolul din Omaha”, care înoată gol şi fericit, dar nu-şi dă seama că mareea s-a retras deja.
Michael Jackson & Carlos Santana – „Whatever Happens’
VA URMA
...
CONSPIRAŢIA (continuare)
La fel ca şi „cazurile” de molestare a copiilor, toţi cei din media se ocupă acum intens de prezentarea lui Michael ca fiind un dependent cronic de medicamente iar pe medicii săi ca pe nişte potenţiali criminali. La fel de bine cum, ceva mai devreme, îl înfăţişaseră ca fiind un pedofil şi au fost şocaţi să afle că, în 2005, juriul nu a văzut lucrurile ca ei şi l-au declarat nevinovat. Aceasta s-a întâmplat din cauză că prezentările din media nu au fost coerente şi au aruncat cu noroi la întâmplare, fără măcar să cadă de comun acord. Adevărul, neconvenabil pentru media, este că nu eşti considerat vinovat până când nu dovedeşti că eşti inocent, dar desigur eşti considerat inocent atât timp cât nu se dovedeşte că eşti vinovat. Aceasta a fost, totuşi, maniera în care media l-a linşat efectiv pe Saddam Hussein, cu hermeneutica armelor de distrugere în masă. După cum s-a aflat în 2004, totul a fost o construcţie socială a mediei, atât de bine orchestrată, încât a convins masele ca Saddam Hussein chiar a avut de-a face cu 9/11.
Presa a lucrat non-stop pentru a-l discredita pe Michael Jackson, din acelaşi motiv pentru care l-a linşat pe Saddam. Acesta a fost anatema pentru războiul strategic al Israelului, la fel cum Richard Nixon s-a temut de popularitatea lui John Lennon. Iar Michael Jackson era o persoană care ar fi putut mobiliza un semtiment anti-Israel printre tineri, în cazul cruciadei care se pregătea de către S.U.A. împreună cu Israel, împotriva Iranului. Numai o parte mică din fanii Regelui Pop ştia de convertirea lui la Islam, la sfârşitul anului 2008, dar aceasta putea avea o semnificaţie foarte importantă pentru revenirea sa pe scenă, în cadrul concertelor din Londra. Pentru cine nu ştie: în Londra există un foarte mare număr de musulmani. De fapt, populaţia musulmană din Marea Britanie a crescut de 10 ori mai mult decât restul societăţii britanice, iar acum numără 2,4 milioane de persoane. Iar, de la invazia Israelului în Fâşia Gaza din ianuarie 2009, a apărut o radicalizare a musulmanilor din Marea Britanie. În trecut, musulmanii britanici s-au răsculat în Bradford, Burnley şi Oldham. Perspectiva unei răsculări în Londra nu era deloc convenabilă politicienilor.
Nu era suficient că în 2005 Michael Jackson şi-a anunţat intenţia de a se converti, dar s-a spus că el s-a referit la politicienii evrei folosind expresia „lipitori”. In plus, a mai fost şi cântecul „They don’t Care About Us” (1996), unde la un moment dat afirmă: „Jew me, sue me, everybody do me...” Fireşte, asta nu înseamnă neapărat un atac la populaţia iudaică, ba chiar dimpotrivă; dacă luăm tot contextul în ansamblu, este chiar o declaraţie împotriva persecuţiei religioase. Iar, dacă ar fi afirmat la adresa politicienilor evrei că sunt nişte lipitori (lucru nedovedit dealtfel), vă rog să revizuiţi Partea a XIIIa din acest articol, în special povestea cu Fâşia Gaza şi atunci nu cred că vi se va mai părea neadecvat. Fireşte, politicienii sunt nişte lipitori în general, dar asta e altă poveste. În opinia neo-conservatorului Daniel Pipes, nu se convertesc la Islam decât cetăţenii de culoare care au fost acuzaţi şi eventual condamnaţi în trecut pentru fapte penale. Această tendinţă de a transfera semnificaţia criminalităţii asupra Islamului prin asociere, este tipică pentru neo-conservatori. Convertirea lui Michael Jackson valora pentru criminalitate (a se citi „a fi contra Israelului”) exact lucrul la care islamiştii erau capabili să reacţioneze. Pe scurt, Pipes era nerăbdător să-l discrediteze pe Michael Jackson. Prin reapariţia sa pe scenă în 2009 şi anunţarea că era pregătit să susţină 50 de concerte, Jackson era, potenţial, un mobilizator al sentimentului anti-război, nu numai în S.U.A., ci în întreaga lume. Michael Jackson părăsise definitiv Neverland-ul şi coborâse cu picioarele pe pământ. Ştii când întâlneşti realitatea, pentru că aceasta opune rezistenţă acţiunii. Din acest punct de vedere, Michael Jackson parcurgea un drum pe care l-a parcurs mai înainte John Lennon.
În perioada alegerilor prezidenţiale din 1972, John Lennon anunţa că intenţionează să facă un tur naţional, lucru care l-a alarmat pe Preşedintele Nixon, care la vremea aceea tocmai căuta să utilizeze legile imigraţiei, la presiunea senatorului Carolinei de Nord, ca să-l deporteze pe Lennon. John Lennon, ca şi Michael Jackson, nu era numai un star rock, ci devenise un leader spiritual al mişării anti-război. Imnul lui „Give Peace A Chance” era precursorul melodiei „We Are The World” a lui Michael.
Bineînţeles că ideea de pace nu rezona cu un stat american militarizat, dar rezona cu un număr mare de tineri din lumea largă. Daca războiul însemna ceva pentru S.U.A., era marea afacere în care erau implicaţi politicieni, anteprenori şi personal militar. Prin urmare, FBI-ul a întocmit un dosar complex împotriva fostului membru Beatle şi intenţiona sa se folosească de condamnarea anterioară pentru utilizare de marijuana ca să-l declare indezirabil pentru Statele Unite. Motivul real era însă acela de a reduce la tăcere dezacordurile privind politica eşuată din Vietnam, la fel de bine cum antipatia crescândă a lui Michael Jackson faţă de evrei şi convertirea lui la Islam punea în primejdie politica neo-conservatorilor – şi în special regimul schimbărilor din Iran. Mai recent, legea imigraţiei a fost utilizată pentru a-l deporta pe cântăreţul şi compozitorul Cat Stevens, pe motiv ca reprezenta un risc naţional. Stevens se convertise la Islam şi îşi luase numele de Yusuf Islam. Cum a aterizat Yusuf pe lista de terorişti nu ne-a răspuns nimeni dintre oficialii responsabili cu securitatea patriei.
Amintiţi-vă că la spectacolul de comemorare al lui Michael Jackson, un congressman din Texas pe numei Sheila Jackson Lee, a afirmat că vrea să introducă o rezoluţie prin care să-l declare pe Michael „o legendă a Americii, un simbol muzical şi un umanitsrist internaţional.” Ei bine, rezoluţia a fost pur si simplu strivită de Nancy Pelosi, care este o apropiată a AIPAC (Comitetul pentru Probleme Publice Americano-Israelian) – atât de apropiată, încât a „dezbrăcat-o” pe Cynthia McKinney de calitatea de senior atunci când aceasta şi-aa câştigat realegerea în camera reprezentativă din Senat în 2004. McKinney este o femeie de culoare foarte critică la adresa politicii israeliene şi a susţinut palestinienii, adică Islamismul. În acel an (2004), Israelul a arestat-o pe McKinney împreună cu Mairead Maguire (deţinătoarea premiului Nobel pentru Pace din 1977) şi alte 19 persoane care au transportat ajutoare umanitare în Fâşia Gaza. La vremea respectivă, presa din S.U.A. a omis să raporteze că un fost congressman a fost luat prizonier de către Israel, numai ca să nu trebuiască să menţioneze şi numele lui Mairead Maguire.
In timpul războiului din Vietnam ori în Irak, s-au infiltrat în grupurile anti-război cu intenţia de a le împiedica până şi să se înscrie la cursuri universitare. Soldaţii care au”câştigat” călătoria în Vietnam au înţeles cu toţii, foarte bine, că sentimentul anti-război se împacă perfect cu un efort de război. Pe măsură ce înainta în vârstă, Michael Jackson nu mai era acel Peter Pan pe care detractorii lui înşişi l-au făcut să fie. Munca lui şi sensibilitatea l-au maturizat şi l-au făcut să devină critic în privinta problemelor de mediu şi în special a războiului. Acest lucru a fost evident în „Earth Song”, lansat pe albumul History (1995):
What about sunrise
What about rain
What about all the things
That you said we were to gain.. .
What about killing fields
Is there a time
What about all the things
That you said was yours and mine...
Did you ever stop to notice
All the blood we've shed before
Did you ever stop to notice
The crying Earth the weeping shores?
What have we done to the world
Look what we've done
What about all the peace
That you pledge your only son...
What about flowering fields
Is there a time
What about all the dreams
That you said was yours and mine...
Did you ever stop to notice
All the children dead from war
Did you ever stop to notice
The crying Earth the weeping shores
I used to dream
I used to glance beyond the stars
Now I don't know where we are
Although I know we've drifted far
Hey, what about yesterday
What about the seas
The heavens are falling down
I can't even breathe
What about the bleeding Earth
Can't we feel its wounds
What about nature's worth
It's our planet's womb
What about animals
We've turned kingdoms to dust
What about elephants
Have we lost their trust
What about crying whales
We're ravaging the seas
What about forest trails
Burnt despite our pleas
What about the holy land
Torn apart by creed
What about the common man
Can't we set him free
What about children dying
Can't you hear them cry
Where did we go wrong
Someone tell me why
What about babies
What about the days
What about all their joy
What about the man
What about the crying man
What about Abraham
What about death again
Do we give a damn
(Michael Jackson – „Earth Song” – 1995)
Marea chestiune aici este că, pentru a reduce sentimentul anti-război printre tineri, S.U.A. a apelat la orice mod de recrutare a voluntarilor pentru armată. Armata S.U.A. nu avea nevoie de o altă icoană pop ca John Lennon care ar putea să influenţeze înrolarea soldaţilor. Într-un videoclip al lui Michael Jackson, un copil întinde o floare către un soldat care apoi îşi lasă arma şi îl îmbrăţişează pe copil. La ultima numărătoare, vânzările albumului „Thriller” ajunseseră la 109 milioane exemplare. Michael era în lumea întreagă un exemplu de urmat şi, în plus, de-acum era musulman. În ceea ce priveşte Armata Americană, este la limita spargerii. Dacă neo-conservatorii vor să reuşească in ceea ce şi-au propus, tinerii americani trebuie să se înroleze şi să moară pentru interesele lor (ale neo-conservatorilor adicătelea). Într-un sondaj recent făcut de „U.S.A. Today”, 46% dintre americani ar susţine un război împotriva Iranului. Dar această susţinere ar cădea dacă S.U.A. ar trebui să ocupe efectiv Iranul. Imaginaţi-vă că ar apărea grupuri anti-război care, în numele Musulmanului Michael Jackson, ar chema lumea să protesteze împotriva războiului – aceştia nu ar mai putea fi controlaţi de israeliţi.
Cadrul oficial al morţii lui John Lennon constă în faptul că el a fost împuşcat de un individ pe nume Mark David Chapman. Chapman este descris de presă ca fiind un ciudat, iar asasinarea ca o crimă fără sens. Interesant este că NYPD n-a făcut nicio investigaţie amănunţită în privinţa morţii lui Lennon din 1980. Cel care l-a arătat pe Chapman cu degetul ca fiind asasinul lui Lennon, este Jose Perdomo, un ins care mai era cunoscut şi sub numele de Joaquin Sanjenis. Sanjenis se întâmplă să fie un exilat cubanez care a participat la invazia din Golful Porcilor în 1961. Ca membru al Brigadei 2506, Sanjenis avea conexiuni cu CIA, cea care a planificat şi executat invazia (informaţii publicate de scriitorul James R. Gaines în „In The Shadows a Killer Waited”, 1987). Detectivul NYPD Arthur O’Connor, care l-a interogat pe Chapman în noaptea asasinatului, a făcut aceste observaţii: „Este absolut ilogc să spui că Chapman a comis o crimă numai ca să ajungă faimos. El nu a vrut să vorbească cu presa, din prima clipă. Este posibil ca Mark să fi fost folosit de cineva. L-am vazut în nopatea crimei. L-am studiat intens. Arăta ca şi cum fusese programat.”
În 1997, doi agenţi ai Mossad-ului au fost capturaţi după ce au încercat să-l asasineze, printr-o injecţie otrăvită, pe Khaled Mashaal, un leader politic Hamas. Mai recent, Mossad-ul a început să ia drept ţintă de asasinat pe oricine consideră ei că poate fi o ameninţare pentru statul Israel. Agenţii din CIA, Mossad, Serviciul Secret Rus şi MI6 sunt cu toţii antrenaţi să utilizeze otrăvuri care nu lasă urme, pentru a-şi neutraliza ţintele. Astfel de asasinate sunt prin definiţie foarte greu de rezolvat. Otrăvurile nedetectabile pot fi utilizate de asemenea pentru a distruge drogurile psihoactive şi a le masca prezenţa. Unele precum succinilcolina simulează stopul cardiac, deşi in realitate ucid persoana prin paralizia muşchilor respiratori. Succinilcolina mai produce simptome de respiraţie scurtă şi greoaie, care poate fi diagnosticată eronat ca fiind emfizem. Dar, cel mai important, succinilcolina este metabolizată repede în organism, ceea ce o face practic nedetectabilă. Sincer, dacă lui Michael i s-a administrat un astfel de relaxant muscular, nimeni şi nimic nu l-ar fi putut resuscita. Important a fost să se planteze în mintea populaţiei ideea că el suferea de o boală de plămâni pentru a masca crima, aproape complet. Dacă Michael nu a murit accidental (că de moarte naturală nu mai poate fi vorba, cel puţin nu acum, după ultimele declaraţii ale medicilor legişti, care au afirmat că toate organele lui erau sănătoase), ci a fost asasinat, acest lucru îi va transmite un puternic avertisment lui Barack Obama, care tocmai a presionat israelienii să stopeze colonizarea din West Bank. Ar demonstra puterile acelei agenţii, oricine ar fi ea, care a condus operaţiunea.
Iaca, avem un coşmar al relaţiilor publice pentru Israel: Mikaeel Jackson Martir. Mikaeel este numele pe care el şi l-a ales întru convertirea sa la Islam. Ucis pentru credinţa lui că nu există zeu, ci Dumnezeu, iar Mohamed este mesagerul lui Dumnezeu. Asta l-ar califica pentru martiriu, pentru că s-a luptat pentru acest adevăr, adevărul care ar putea însemna chiar propria sa moarte. De notat, totodată, că în nebunia de ştiri legate de Michael după moartea sa, nu se pomeneşte despre convertire (decât tangenţial şi se trece repede peste). Voi vorbi însă, mai pe larg despre asta, ceva mai târziu.
Pe scurt, moartea lui Michael Jackson este primul glonte tras în războiul cu Iran-ul. Rapoartele arată că Israelul a intrat deja în Marea Roşie, în pregătirile pentru ostilităţi. Secretarul de Stat Hillary Clinton a spus pe data de 16 iulie 2009, în faţa CFR: „S.U.A. nu va ezita să-şi utilizeze forţele armate pentru a ne apăra prietenii.” Putem prevedea acum cum vor fi atrase Statele Unite într-un asemenea conflict, din moment ce războiul care se anunţă nu va fi deloc unul defensiv, iar un alt aspect este „buna prietenie” a S.U.A. cu Israelul. S.U.A. (adică neo-conservatorii precum Hillary Clinton, Joe Bidden, Nancy Pelosi, Jane Harman, AIPAC, JINSA, CFR, Goldman Sachs) nu au nevoie si nu vor tolera un alt John Lennon care să ghideze oamenii ca în războiul din Vietnam. Cât despre Michael Jackson... ei bine, el va rămâne în amintire ca un alt Arhiduce Franz Ferdinand, daca e să ne luăm după pseudo-predicţiile autointitulatului biograf (neautorizat) Ian Halperin.
Ca fapt divers, Halperin s-a lăudat în gura mare că el a prezis moartea lui Michael pe baza deficitului de alfa-1 antitripsină, o boală genetică de plămâni. Monseur Halperin nu e medic. Ar fi corect ca măcar să spună din ce sursă a luat acest diagnostic. Niciun membru al familiei Jackson nu a cofirmat vreodată un astfel de diagnostic. În mod sigur, nici prietenii apropiaţi ai lui Michael, precum Lou Ferrigno care era antrenorul său personal şi care pe 30 iunie 2009 a declarat la „Good Morning America”, că Michael era „în formă”. Iar fimările de la repetiţii nu lasă să se întrevadă prognoza că Michael ar fi fost pe patul de moarte.
Pe scurt: în noiembrie 2008 Michael se converteşte la Islam. Apoi, în decembrie 2008, monseur Halperin prezice moartea lui Michael peste 6 luni (adică fix în iunie 2009), iar în iulie 2009 Israelul intră în Marea Roşie pentru a se pregăti de atacarea Iranului. Eu unul mi-aş dori să-l iau la întrebări pe „doctorul” în baza căruia Halperin a făcut aşa o prognoză precisă.
Permiteţi-mi să vă reamintesc cum a fost purtat panarama aia de război din Irak. Mai întâi, administraţia lui Bush a lăsat să se scurgă informaţii către jurnalişti precum Judith Miller (de la „New York Times”), informaţii care spuneau că Irakul a importat tuburi de aluminiu care urmau să fie utilizate pentru centrifugile de îmbogăţire a uraniului. Sigur că nimic nu putea fi mai departe de adevăr. Expertul nuclear David Aldridge a punctat că tuburile de aluminiu nu sunt deloc potrivite pentru astfel de scopuri. Cu toate acestea, „The New York Times” publică fabulaţia lui Judith Miller, care mai apoi este preluată cu sârg de alte agenţii de presă. Ceea ce era ficţiune fără substanţă a devenit, cel puţin pentru popor, un fapt de necontestat. „Sursele de încredere” ale lui Miller s-au dovedit a fi indivizi ca Irv Libby, mesagerul lui „Tricky” (n.m. şarlatanul) Dick Cheney. Cum a fost posibil ca aşa un nonsens să se împrăştie ca vâlvătaia ?... Ei bine, guriştii administraţiei au distribuit mai departe şi au bombardat circuitul talk-show-urilor, citând din maculatura lui Miller, ca dovezi că Saddam avea un program de arme nucleare. Fără supărare, monseur Halperin, dar dă-ne sursa care a afirmat că Michael mai avea 6 luni de trăit. Îţi imaginezi că vreo companie de asigurare e atât de proastă încât să-l declare pe Michael Jackson sănătos la un examen medical şi la scurt timp să piardă zeci de milioane de lire ?.. Ori cumva medicii care l-au examinat timp de peste 4 ore, au minţit cu toţii ?... Ei bine, cineva totusi a minţit. Ori matale, ori medicul care e sursa matale (respectiv cel care a plantat informaţia), ori medicii care l-au exminat înainte de concertele de la O2. Păi, să vedem: dacă matale ai făcut predicţia în decembrie 2008, crezi că medicii de la Lloyd’s (Londra) nu au verificat ipoteza matale în 2009 ?... Iar dacă erai atât de sigur de diagnosticul matale, posibilitatea ca seria de concerte să fie amânată era mult prea mare, iar argumentul că plănuiai să-ţi publici maculatura aia de carte în momentul începerii concertelor se cam ducea pe apa sâmbetei. Meritul real al predicţiei matale a fost, desigur, să o arunci pur şi simplu în ochii lumii şi să faci cunoscut faptul că Michael era bolnav. O tactică similară a fost utilizată de fostul salahor din Ierusalim Wolf Blitzer, care a trotilat buletinele de ştiri de la CNN cu zvonul că în Irak s-au descoperit laboratoare mobile de cercetare, chimice şi biologice, pentru ca mai apoi să arunce că raportările s-au dovedit a fi false. Ceea ce publicul tinde să-şi amintească este desigur raportul iniţial alarmist, la fel ca şi prognosticul matale. Michael Jackson era pe patul de moarte. Discursul matale va face lumea să creadă că Michael a murit de moarte naturală sau poate de complicaţiile abuzului de medicamente.
Totuşi, îmi scot pălăria în faţa matale, monseur Halperin. Nu numai că ai fost extraordinar de ager în predicţii, dar te-a mai şi lovit în freză un noroc chior. Ceva în genul comercianţilor israelieni care şi-au anulat zborurile cu United Airlines şi American Airlines taman înainte de 9/11. Ai grijă, monseur Halperin. Eşti veriga slabă. Eşti ca Warren Buffet, „Oracolul din Omaha”, care înoată gol şi fericit, dar nu-şi dă seama că mareea s-a retras deja.
Michael Jackson & Carlos Santana – „Whatever Happens’
VA URMA
...
miercuri, 22 iulie 2009
Adevărul despre Michael Jackson – Partea a XIVa
...
CONSPIRAŢIA
De ce nu le spui oamenilor că eu sunt un extraterestru de pe Marte ?... Spune-le că mănânc pui vii şi fac dansuri voodoo la miezul nopţii. Ei vor crede tot ce le spui, pentru că eşti reporter. Dar dacă eu, Michael Jackson, le-aş spune că sunt un extraterestru de pe Marte, că mănânc pui vii şi fac dansuri voodoo la miezul nopţii, oamenii ar spune „Michael Jackson e cu capul. E distrus. Nu poţi să crezi nicio vorbă care iese din gura lui.”
Cui i s-a întâmplat vreodată să fie urmărit de un psihopat (iar eu cunosc vreo două persoane), va înţelege perfect cele ce urmează.
Thomas Sneddon este procurorul care a instrumentat ambele procese de molestare ale lui Michael Jackson (1993 şi 2003). Cei care au fost la curent cu detaliile legate de cele două procese au putut observa obsesia acestuia de a-l distruge pe Michael. După ce Michael a fost achitat în 1994, şi până la începerea următorului proces, în 2003, Sneddon a declarat în nenumărate rânduri, pentru media, că el nu a abandonat niciodată cazul şi că, in momentul în care găseşte probe noi, este hotărât să-l redeschidă. În opinia lui, „cazul împotriva lui Michael Jackson nu a fost nicodată închis, iar el nu a fost niciodată exonerat.” („Daily News” – New York – 14 februarie 2001; „Herald Sun” – Melbourne, Australia – 16 februarie 2001)
Thmoas Sneddon este cel care a cerut inspecţia organelor genitale ale lui Michael, Thomas Sneddon este cel care a avut grijă să întreţină media cu subiectul procesului şi să nu lase opinia publică să respire după achitare şi tot Thomas Sneddon este cel care l-a vânat continuu, timp de 9 ani, pe Michael. Din punct de vedere psihologic, Sneddon este cazul tipic al unui obsedat care nu acceptă la lucrurile să nu iasă aşa cum le plănuieşte el iar, dacă se întâmplă asta, se înverşunează să meargă până în pânzele albe (a se citi: „să facă orice”) pentru a-şi duce la îndeplinire scopul. „Investigaţiile sunt în suspensie, până când va apărea cineva care să-l acuze”, a spus Sneddon („The New York Beacon” – 23 august 1995 )
Tom Sneddon, procurorul districtual din Santa Barbara, unde Michael Jackson deţine o proprietate, a declarat că a intervievat peste 400 de martori în acest caz şi că ar fi descoperit încă două posibile victime ale lui Michael; dar una dintre ele este acum în terapie şi a cerut să nu fie implicată, iar cealaltă se află în afara ţării şi a negat că Mr. Jackson s-ar fi comportat neadecvat.” (n.m. haida-de!) („The New York Times” – 22 Septembrie 1994)
La 13 iunie 2005, juriul s-a întors în sala de judecată şi a anunţat verdictele: 1. Nevinovat; 2. Nevinovat, 3. Nevinovat; 4. Nevinovat şamd...
Desigur că verdictul s-a difuzat în direct, iar cei care s-au aflat atunci în faţa televizoarelor au putut observa că Michael nu părea nici fericit, nici măcar uşurat. Arăta mai degrabă mâhnit. Un om care nu a fost exonerat, ci doar nedreptăţit. Patru ani mai târziu, omul acela părăseşte lumea noastră. Media se concentrează acum pe prescripţiile medicale ca fiind cauza morţii sale. Dacă asta se va dovedi adevărat sau nu, contează prea puţin. Michael Jackson a fost victima unei justiţii incorecte, efectul colateral al unui conflict inter-etnic din regiune, care exista cel puţin din 1965. Dând de-o parte injustiţia, e mult mai uşor să spui decât să faci. Când ai convingerea că eşti judecat greşit, este ca şi cum eşti aruncat într-o cadă cu acid care te distruge. Iar Michael nu este un caz izolat (vezi cazul lui Elmer "Geronimo" Pratt care, nu numai că a fost acuzat degeaba, dar a fost şi condamnat în urma trâmbiţărilor concentrate ale FBI şi LAPD. Iar asta s-a întâmplat în sudul însorit al Californiei)
Aşa cum lumea învaţă astăzi, lucruri rele li se pot întâmpla oamenilor buni care-şi văd de treaba lor. Foarte puţini dintre noi deţin vreun control asupra deciziilor bancare care ne lasă conturile goale. Are falimentul a milioane de oameni vreo legătură cu faptul că indivizi ca Goldman Sachs nu au reflectat niciodată la propria lor josnicie ?... Probabil că nu. Milioane de oameni suferă deoarece ei reprezintă victime colaterale ale unor decizii luate de un grup restrâns de cetăţeni care constituie CFR. În mod similar, suferinţele lui Michael Jackson nu au de-a face cu şoferul personal al lui tata Joseph care s-a cărat din Gary, Indiana, nici cu jocul de-a o învinovăţi pe mamă, nici măcar cu Michael Jackson însuşi. Suferinţa lui Michael a început în dimineaţa zilei de 3 martie 1991.
În noaptea dinainte, un necunoscut muncitor în construcţii împreună cu doi prieteni au captat atenţia Patrulei de Autostradă din California (CHP), pentru că rulau cu viteză într-un Hyundai. A fost o urmărire ca-n filme, la care s-a alăturat şi Poliţia din Los Angeles. După ce indivizii au fost prinşi, s-a lăsat cu o încăierare în arestul poliţiei. Patru ofiţeri au considerat că unul dintre suspecţi (respectiv cel care fusese la volanul Hyundai) s-a opus arestării şi au folosit electroşocuri ca să-l liniştească. Şoferul se numea Rodney King, un african-american. Cei care trăiesc de ceva vreme în L.A. ştiu că minorităţile nu pot ajunge mai sus de genunchiul broaştei în ochii poliţiştilor. În acea noapte ei au decis că Rodney merita o mamă de bătaie şi i-au dat-o. Din păcate pentru ei, toată treaba a fost filmată de un bărbat, pe nume George Holliday, care locuia vis-a-vis de arest. Drept urmare a „jurnalismului” său inopinat, George a primit ameninţări cu moartea, pentru că LAPD nu e încântată să-şi vadă micile secrete murdare afişate la televiziunea naţională – lucru care s-a intâmplat în acest caz. Ulterior, George Holliday a trebuit să se mute din L.A.
În alt caz, o maşină a fost oprită în Compton şi vehicului respectiv a ajuns armonică. Menţionez acest caz deoarece Thomas „Câine Turbat” Sneddon, o figură-cheie în ambele procese de molestare ale lui Michael, a fost chemat din zona Lynwood-Compton. Viaţa din L.A. e departe de „Thriller”-ul lui Michael Jackson, dar cele două cazuri s-au ciocnit la un moment dat.
Poliţiştii care au sperat că din cazul lui Rodney King li se va ridica statuie, s-au trezit până la urmă implicaţi într-un proces sub acuzaţia de abuz de forţă. Procesul s-a mutat în final la Simi Valley, locul unde trăiesc mulţi poliţişti care nu s-au putut acomoda să vieţuiască omeneşte în L.A. Verdictul nu a impresionat prea multă lume. Poliţiştii au fost mutaţi la altă secţie, iar oraşul a explodat în data de 29 aprilie 1992. Foarte predictibil. În timp ce Oraşul Îngerilor este probabil cel mai divers din punct de vedere al populaţiei, din S.U.A., totodată este şi segregat în funcţie de venituri. Unii se plimbă pe străzi în hangare pe roţi, iar alţii muncesc din greu pe nimica toată. Iar la interfaţa dintre cele două categorii mocnesc resentimentul şi invidia.
După un timp în care oamenii au putut privi cu groază cum şoferi albi erau traşi din maşinile lor şi bătuţi, proprietari coreeni de magazine împuşcaţi de tâlhari, şi un miliard de dolari risipiţi în incendii şi tâlhării, resentimenul mocnit a devenit revoltă făţişă. Guvernanţii din L.A. s-au străduit să ţină sub control orice consecinţă a rebeliunii. Acelaşi cântec şi acelaşi dans au avut loc după răzmeriţa rasială din Watts (un cartier din L.A.) – 1965. care nu a mai fost depăşită ca amploare decât în august 1992 – tot în L.A. Într-un cuvânt, puterea legală din sudul Californiei era în transformare. Polişiştii, procurorii, guvernanţii, erau în fierbere.
În aceşti parametri, procurorul Gil Garcetti a început investigaţiile privind molestarea unui minor de către cel mai mare star pop din lume. Un negru care acum era aproape alb, dar rămânea un afro-american. Şansele ca un procuror din L.A. să aducă astfel de acuzaţii ar fi fost îndepărtate, dacă el dorea să mai rămână procuror districtual încă vreo câteva luni. Oricine îşi poate imagina consecinţele globale ale condamnării celui mai mare entertainer, la doar câteva luni după ce 4 poliţişti fuseseră achitaţi pentru abuz de forţă, deşi înregistrarea video (făcută de George Holliday) care dovedea acest lucru a fost văzută de o lume întreagă. O astfel de acuzare ar fi putut face din revolta lui Rodney King, un adevărat malaxor social.Constrâns de circumstanţe, procurorul Garcetti a predat cazul procurorului districtual din Santa Barbara, pe nume Thomas „Câine Turbat” Sneddon. Şi în cazul lui Michael Jackson, deşi plângerea împotriva lui s-a făcut în L.A., procesul s-a ţinut până la urmă în Santa Barbara, jurisdicţia de care ţinea Neverland. Când Sneddon „Câine Turbat” a înhăţat ciolanul, era deja aţâţat. L-a apucat pe Michael de picior şi nu i-a dat drumul timp de 12 ani. Chiar dacă ştia foarte bine că Barry K. Rothman, avocatul reclamantului, era un escroc care n-avea nicio legătură cu etica ori cu principiile.
„Rothman este escroc profesionist – un ins care refuză să-şi îndeplinească obligaţiile financiare. El nu prea plătşte pe nimeni. După cercetarea profilului său, care conţine o listă de peste 30 de creditori care il urmăresc, am găsit mai mult de 20 de procese civile intentate lui Rothman care au ajuns la Curtea Superioară, câteva plângeri făcute la Comisia de Muncă şi sancţiuni disciplinare pentru trei incidente de malpraxis în California. În 1992, el a fost suspendat pentru un an, chiar dacă suspendarea a fost înlocuită cu un termen de probă.” (investigatorul Ed Marcus, într-un raport înregistrat la Curtea Superioară din L.A., ca parte a unui proces împotriva lui Rothman – sursa: „Gentleman's Quarterly”, octombrie 1994)
În 1992 Rothman era falimentar, conform înregistrărilor Curţii Superioare. La vremea aceea avea datorii de 880.000 USD şi nu era solvabil (nu avea proprietăţi). Prima plângere împotriva lui Michael a fost depusă de Rothman şi de reclamantul Evan Chandler, în 1993. Într-o conversaţie cu soţul fostei sale soţii (scuze dacă pare o înjurătură – lol), Dave Schwartz, Chandler îl descrie extrem de picant pe Rothman în termeni de „cel mai scârbos fiu de căţea”, care nu-şi doreşte decât „să iasă în faţă cât de mult poate (n.m. ceva în genul piţipoancelor de la noi de la TeVe) şi să umilească rău, cât de mulţi oameni poate. E scârbos, diavolesc, şmecher şi e ahtiat după publicitate.” Când Schwartz l-a întrebat dacă asta il ajută pe băiat, Chandler a replicat: „Asta nu e relevant pentru mine. Toată treaba asta va lovi in oricine şi va distruge pe oricine care apare in cale. Va fi un masacru, dacă nu obţin ce vreau.”
Şi ce voia Chandler ?... Bani, desigur. Dar cel mai important, voia să o lovească inclusiv pe fosta lui soţie, ca aceasta să piardă custodia băiatului. Chiar şi avocatul lui June Chandler a spus că aceasta a considerat procesul împotriva lui Michael ca fiind „o farsă”.
Ei bine, această farsă a fost distrusă de avocatul lui Michael, iar Thomas „Câine Turbat” Sneddon nu avea de gând să-şi păteze reputaţia cu o aşa de mare pleaşcă (a se citi „proces împotriva Regelui Pop”) scăpată printre degete. Când acuzaţiile au căzut, Sneddon a spus că băiatul nu voia să coopereze – ceea ce a fost doar o stratagemă menită să mascheze faptul că Sneddon era conştient că nu putea să câştige cazul. După achitare, Michael a fost dat în judecată din nou, de daat aceasta într-un proces civil, pentru ceea ce oamenii obişnuiţi (inclusiv Sneddon) consideră „un munte de bănet”. Era evident că acestea le-au fost intenţiile de la început, ale lui Chandler&Rothman, dar pentru Michael, care în continuare făcea o grămadă de bani, nu a însemnat mare lucru. A plătit şi şi-a văzut de treabă. Nu şi Sneddon. „Câinele Turbat” avea un ciolan imens în faţa ochilor şi nu avea de gând să-l lase să-i scape.
Sneddon a crescut în zona Lynwood–Compton, unde clasa muncitoare era predominant alcătuită din albi. Sneddon a admis că nu a fost niciodată bogat. Astăzi în Compton predomină negrii şi latinii. În tinereţea lui Sneddon, zona era în tranziţie şi era marcată de tensiuni între negri şi albi, la fel cum astăzi altfel de tensiuni apar între rezidenţii de culoare şi cei sud-americani. Unii l-au acuzat pe Sneddon că urmărea o răzbunare, dar este evident că la el era vorba de ceva mai mult visceral. În 1953, un metis de coreean cu negru, veteran de război, s-a stabilit în Compton. Numele lui era Alfred Jackson. Cu pistolul în mână, a risipit o mulţime care se adunase pe când omul încerca să se mute în casa cea nouă. Această poveste a fost un punct crucial de transformare pentru zonă iar după aceea, Compton-ul în care crescuse Sneddon şi care fusese dominat de albi, a devenit o comunittate de negri din clasa de mijloc – iar în toată California nu erau decât câteva. „În statele sudiste există legi care îi ţin pe negrotei la locul lor, dar din păcate pentru rasa albă din California, aici nimic nu-i poate controla... Cred că ar trebui create locuri separate pentru negrotei, unde să locuiască şi să nu mai continue să vină în comunităţile de albi.” (Earl Warren, Guvernator al Californiei între 1946 – 1954, apoi şeful Justiţiei, tot în California, până în 1969).
La întrebarea dacă Sneddon întreţinea cumva sentimentele rasiste în California, avem un exemplu. Într-un proces intentat lui Sneddon de către Thambiah Sundaram, pentru persecuţie, plângerea specifica faptul că la o strângere privată de fonduri, doi avocaţii districtuali s-au referit, în prezenţa lui Sneddon, la un ins pe nume Rajan Ayyar ca la un „negrotei” şi plănuiau să-l urmărească.
Mai mult, Sundaram afirmă că cei trei au discutat despre „ce să facem cu Michael Jackson” şi că se gândeau cum să obţină controlul asupra proprietăţii lui Michael (cea din Santa Barbara) şi să o transforme în podgorie. Dacă stăm să ne gândim puţin la ceea ce coceau ăştia trei, seamănă tare a segregare: să tină negrii afară din Santa Barbara sau cel puţin să-i împuţineze. E cel mai vechi truc segregaţionist, acela de a trânti acuzaţii, a urmări şi persecuta victima până când aceasta pleacă de bunăvoie. În orice caz, era ceva care se potrivea perfect cu fixaţia lui Sneddon pe Michael Jackson, în locul unei determinări raţionale şi legale privind o crimă care ar fi fost comisă, iar acest ceva ar fi avut succes în faţa Curţii. Aceasta deoarece al doilea proces, cel din 2003, a fost exact la fel – o cauză pierdută dinainte – şi pentru aceleaşi motive.
Reclamanţii erau nişte escroci cu ifose, iar lui Sneddon nu i-a luat mult până să compună cel de-al doilea caz. Sincer, era clar că va pierde, dar nu ăsta era scopul acuzării. Scopul era să-l faca pe Michael Jackson să plece din Santa Barbara, pentru ca enclava să rămână un mic paradis alb. La începutul mileniului al III-lea, populaţia de culoare constituia 2,2% din Santa Barbara. Probabil că familia Jackson ar fi trebuit să se mute definitiv în Los Olivos, unde ar fi putut să-şi invite şi prietenii. În fond, de ce să nu facă asta şi Oprah şi Cosby şi alţii care mai au proprietăţi în Santa Barbara... Ar fi putut să-i „facă ziua” lui Sneddon.
Sundaram a fost şi el o victimă a lui Sneddon „Câine Turbat” – si din acelaşi motiv: să-l facă să plece din Santa Barbara. Sundaram l-a dat în judecată pe Sneddon, după ce judecătorul din Santa Barbara a respins acuzaţiile „Câinelui Turbat” pentru că erau ridicole. Erorile de procedură şi persecuţiile penibile ale lui Sneddon au existat şi în cel de-al doilea proces împotriva lui Michael, care a început în decembrie 2003. E greu de crezut că Sneddon nu a întrebat la Protecţia Copilului, înainte să dea cu acuzaţiile, pentru că trei dintre martorii acuzării fuseseră intervievaţi de Protecţia Copilului în februarie 2003. Era o verificare de rutină atât de simplă, încât nu ştiu cine ar crede că Sneddon a fost atât de prost. După cum a specificat Irene Peters, agentul de la Protecţia Copilului, cei trei au negat orice molestare din partea lui Michael Jackson. Mai târziu, în aprilie 2003, irene Peters a mers din nou la mama lui Gavin Arvizo (unul dintre cei trei copii folosiţi de Sneddon în proces) şi din nou i s-a spus că totul e bine. Aceasta nu se potriveşte cu acuzaţiile lui Sneddon din decembrie 2003, în care afirmă că molestarea s-a petrecut între februarie şi martie 2003. Din punctul meu de vedere, ce e mai grav şi de condamnat este ca media nu s-a străduit absolut deloc să faca o investigatie obiectivă. Există un singur cuvânt pentru asta: RUŞINE ! Dacă Sneddon l-a ales pe Michael pentru motivele pe care le-am expus, in esenţă pentru a promova de facto discriminarea rezidenţilor, atunci proasta gestiune a cazului s-ar fi transformat în urmărire selectivă. Ca o ironie, cazul Burrows vs. Jackson din 1953 abolise criteriile rasiale de rezidenţă. Cam asta este ceea ce s-a întâmplat de fapt în Santa Barbara.
Notă: Cazul Burrows vs. Jackson a avut la bază faptul că un grup de proprietari albi din Los Angeles au încheiat o convenţie prin care să restricţioneze accesul în zonă numai la populaţia albă caucaziană şi să-i oblige, dacă intenţionau să vândă ori să închirieze, s-o facă numai albilor. Numai că, mai apoi, unii dintre ei s-au sucit iar ceilalţi i-au dat în judecată pentru pagube produse prin nerespectarea convenţiei. Nu s-a întreprins nicio acţiune împtriva populaţiei non-caucaziene din L.A. Curtea a decis în favoarea acuzaţilor.
Michael Jackson - "D.S." - cântecul lui Sneddon
VA URMA
...
CONSPIRAŢIA
De ce nu le spui oamenilor că eu sunt un extraterestru de pe Marte ?... Spune-le că mănânc pui vii şi fac dansuri voodoo la miezul nopţii. Ei vor crede tot ce le spui, pentru că eşti reporter. Dar dacă eu, Michael Jackson, le-aş spune că sunt un extraterestru de pe Marte, că mănânc pui vii şi fac dansuri voodoo la miezul nopţii, oamenii ar spune „Michael Jackson e cu capul. E distrus. Nu poţi să crezi nicio vorbă care iese din gura lui.”
Cui i s-a întâmplat vreodată să fie urmărit de un psihopat (iar eu cunosc vreo două persoane), va înţelege perfect cele ce urmează.
Thomas Sneddon este procurorul care a instrumentat ambele procese de molestare ale lui Michael Jackson (1993 şi 2003). Cei care au fost la curent cu detaliile legate de cele două procese au putut observa obsesia acestuia de a-l distruge pe Michael. După ce Michael a fost achitat în 1994, şi până la începerea următorului proces, în 2003, Sneddon a declarat în nenumărate rânduri, pentru media, că el nu a abandonat niciodată cazul şi că, in momentul în care găseşte probe noi, este hotărât să-l redeschidă. În opinia lui, „cazul împotriva lui Michael Jackson nu a fost nicodată închis, iar el nu a fost niciodată exonerat.” („Daily News” – New York – 14 februarie 2001; „Herald Sun” – Melbourne, Australia – 16 februarie 2001)
Thmoas Sneddon este cel care a cerut inspecţia organelor genitale ale lui Michael, Thomas Sneddon este cel care a avut grijă să întreţină media cu subiectul procesului şi să nu lase opinia publică să respire după achitare şi tot Thomas Sneddon este cel care l-a vânat continuu, timp de 9 ani, pe Michael. Din punct de vedere psihologic, Sneddon este cazul tipic al unui obsedat care nu acceptă la lucrurile să nu iasă aşa cum le plănuieşte el iar, dacă se întâmplă asta, se înverşunează să meargă până în pânzele albe (a se citi: „să facă orice”) pentru a-şi duce la îndeplinire scopul. „Investigaţiile sunt în suspensie, până când va apărea cineva care să-l acuze”, a spus Sneddon („The New York Beacon” – 23 august 1995 )
Tom Sneddon, procurorul districtual din Santa Barbara, unde Michael Jackson deţine o proprietate, a declarat că a intervievat peste 400 de martori în acest caz şi că ar fi descoperit încă două posibile victime ale lui Michael; dar una dintre ele este acum în terapie şi a cerut să nu fie implicată, iar cealaltă se află în afara ţării şi a negat că Mr. Jackson s-ar fi comportat neadecvat.” (n.m. haida-de!) („The New York Times” – 22 Septembrie 1994)
La 13 iunie 2005, juriul s-a întors în sala de judecată şi a anunţat verdictele: 1. Nevinovat; 2. Nevinovat, 3. Nevinovat; 4. Nevinovat şamd...
Desigur că verdictul s-a difuzat în direct, iar cei care s-au aflat atunci în faţa televizoarelor au putut observa că Michael nu părea nici fericit, nici măcar uşurat. Arăta mai degrabă mâhnit. Un om care nu a fost exonerat, ci doar nedreptăţit. Patru ani mai târziu, omul acela părăseşte lumea noastră. Media se concentrează acum pe prescripţiile medicale ca fiind cauza morţii sale. Dacă asta se va dovedi adevărat sau nu, contează prea puţin. Michael Jackson a fost victima unei justiţii incorecte, efectul colateral al unui conflict inter-etnic din regiune, care exista cel puţin din 1965. Dând de-o parte injustiţia, e mult mai uşor să spui decât să faci. Când ai convingerea că eşti judecat greşit, este ca şi cum eşti aruncat într-o cadă cu acid care te distruge. Iar Michael nu este un caz izolat (vezi cazul lui Elmer "Geronimo" Pratt care, nu numai că a fost acuzat degeaba, dar a fost şi condamnat în urma trâmbiţărilor concentrate ale FBI şi LAPD. Iar asta s-a întâmplat în sudul însorit al Californiei)
Aşa cum lumea învaţă astăzi, lucruri rele li se pot întâmpla oamenilor buni care-şi văd de treaba lor. Foarte puţini dintre noi deţin vreun control asupra deciziilor bancare care ne lasă conturile goale. Are falimentul a milioane de oameni vreo legătură cu faptul că indivizi ca Goldman Sachs nu au reflectat niciodată la propria lor josnicie ?... Probabil că nu. Milioane de oameni suferă deoarece ei reprezintă victime colaterale ale unor decizii luate de un grup restrâns de cetăţeni care constituie CFR. În mod similar, suferinţele lui Michael Jackson nu au de-a face cu şoferul personal al lui tata Joseph care s-a cărat din Gary, Indiana, nici cu jocul de-a o învinovăţi pe mamă, nici măcar cu Michael Jackson însuşi. Suferinţa lui Michael a început în dimineaţa zilei de 3 martie 1991.
În noaptea dinainte, un necunoscut muncitor în construcţii împreună cu doi prieteni au captat atenţia Patrulei de Autostradă din California (CHP), pentru că rulau cu viteză într-un Hyundai. A fost o urmărire ca-n filme, la care s-a alăturat şi Poliţia din Los Angeles. După ce indivizii au fost prinşi, s-a lăsat cu o încăierare în arestul poliţiei. Patru ofiţeri au considerat că unul dintre suspecţi (respectiv cel care fusese la volanul Hyundai) s-a opus arestării şi au folosit electroşocuri ca să-l liniştească. Şoferul se numea Rodney King, un african-american. Cei care trăiesc de ceva vreme în L.A. ştiu că minorităţile nu pot ajunge mai sus de genunchiul broaştei în ochii poliţiştilor. În acea noapte ei au decis că Rodney merita o mamă de bătaie şi i-au dat-o. Din păcate pentru ei, toată treaba a fost filmată de un bărbat, pe nume George Holliday, care locuia vis-a-vis de arest. Drept urmare a „jurnalismului” său inopinat, George a primit ameninţări cu moartea, pentru că LAPD nu e încântată să-şi vadă micile secrete murdare afişate la televiziunea naţională – lucru care s-a intâmplat în acest caz. Ulterior, George Holliday a trebuit să se mute din L.A.
În alt caz, o maşină a fost oprită în Compton şi vehicului respectiv a ajuns armonică. Menţionez acest caz deoarece Thomas „Câine Turbat” Sneddon, o figură-cheie în ambele procese de molestare ale lui Michael, a fost chemat din zona Lynwood-Compton. Viaţa din L.A. e departe de „Thriller”-ul lui Michael Jackson, dar cele două cazuri s-au ciocnit la un moment dat.
Poliţiştii care au sperat că din cazul lui Rodney King li se va ridica statuie, s-au trezit până la urmă implicaţi într-un proces sub acuzaţia de abuz de forţă. Procesul s-a mutat în final la Simi Valley, locul unde trăiesc mulţi poliţişti care nu s-au putut acomoda să vieţuiască omeneşte în L.A. Verdictul nu a impresionat prea multă lume. Poliţiştii au fost mutaţi la altă secţie, iar oraşul a explodat în data de 29 aprilie 1992. Foarte predictibil. În timp ce Oraşul Îngerilor este probabil cel mai divers din punct de vedere al populaţiei, din S.U.A., totodată este şi segregat în funcţie de venituri. Unii se plimbă pe străzi în hangare pe roţi, iar alţii muncesc din greu pe nimica toată. Iar la interfaţa dintre cele două categorii mocnesc resentimentul şi invidia.
După un timp în care oamenii au putut privi cu groază cum şoferi albi erau traşi din maşinile lor şi bătuţi, proprietari coreeni de magazine împuşcaţi de tâlhari, şi un miliard de dolari risipiţi în incendii şi tâlhării, resentimenul mocnit a devenit revoltă făţişă. Guvernanţii din L.A. s-au străduit să ţină sub control orice consecinţă a rebeliunii. Acelaşi cântec şi acelaşi dans au avut loc după răzmeriţa rasială din Watts (un cartier din L.A.) – 1965. care nu a mai fost depăşită ca amploare decât în august 1992 – tot în L.A. Într-un cuvânt, puterea legală din sudul Californiei era în transformare. Polişiştii, procurorii, guvernanţii, erau în fierbere.
În aceşti parametri, procurorul Gil Garcetti a început investigaţiile privind molestarea unui minor de către cel mai mare star pop din lume. Un negru care acum era aproape alb, dar rămânea un afro-american. Şansele ca un procuror din L.A. să aducă astfel de acuzaţii ar fi fost îndepărtate, dacă el dorea să mai rămână procuror districtual încă vreo câteva luni. Oricine îşi poate imagina consecinţele globale ale condamnării celui mai mare entertainer, la doar câteva luni după ce 4 poliţişti fuseseră achitaţi pentru abuz de forţă, deşi înregistrarea video (făcută de George Holliday) care dovedea acest lucru a fost văzută de o lume întreagă. O astfel de acuzare ar fi putut face din revolta lui Rodney King, un adevărat malaxor social.Constrâns de circumstanţe, procurorul Garcetti a predat cazul procurorului districtual din Santa Barbara, pe nume Thomas „Câine Turbat” Sneddon. Şi în cazul lui Michael Jackson, deşi plângerea împotriva lui s-a făcut în L.A., procesul s-a ţinut până la urmă în Santa Barbara, jurisdicţia de care ţinea Neverland. Când Sneddon „Câine Turbat” a înhăţat ciolanul, era deja aţâţat. L-a apucat pe Michael de picior şi nu i-a dat drumul timp de 12 ani. Chiar dacă ştia foarte bine că Barry K. Rothman, avocatul reclamantului, era un escroc care n-avea nicio legătură cu etica ori cu principiile.
„Rothman este escroc profesionist – un ins care refuză să-şi îndeplinească obligaţiile financiare. El nu prea plătşte pe nimeni. După cercetarea profilului său, care conţine o listă de peste 30 de creditori care il urmăresc, am găsit mai mult de 20 de procese civile intentate lui Rothman care au ajuns la Curtea Superioară, câteva plângeri făcute la Comisia de Muncă şi sancţiuni disciplinare pentru trei incidente de malpraxis în California. În 1992, el a fost suspendat pentru un an, chiar dacă suspendarea a fost înlocuită cu un termen de probă.” (investigatorul Ed Marcus, într-un raport înregistrat la Curtea Superioară din L.A., ca parte a unui proces împotriva lui Rothman – sursa: „Gentleman's Quarterly”, octombrie 1994)
În 1992 Rothman era falimentar, conform înregistrărilor Curţii Superioare. La vremea aceea avea datorii de 880.000 USD şi nu era solvabil (nu avea proprietăţi). Prima plângere împotriva lui Michael a fost depusă de Rothman şi de reclamantul Evan Chandler, în 1993. Într-o conversaţie cu soţul fostei sale soţii (scuze dacă pare o înjurătură – lol), Dave Schwartz, Chandler îl descrie extrem de picant pe Rothman în termeni de „cel mai scârbos fiu de căţea”, care nu-şi doreşte decât „să iasă în faţă cât de mult poate (n.m. ceva în genul piţipoancelor de la noi de la TeVe) şi să umilească rău, cât de mulţi oameni poate. E scârbos, diavolesc, şmecher şi e ahtiat după publicitate.” Când Schwartz l-a întrebat dacă asta il ajută pe băiat, Chandler a replicat: „Asta nu e relevant pentru mine. Toată treaba asta va lovi in oricine şi va distruge pe oricine care apare in cale. Va fi un masacru, dacă nu obţin ce vreau.”
Şi ce voia Chandler ?... Bani, desigur. Dar cel mai important, voia să o lovească inclusiv pe fosta lui soţie, ca aceasta să piardă custodia băiatului. Chiar şi avocatul lui June Chandler a spus că aceasta a considerat procesul împotriva lui Michael ca fiind „o farsă”.
Ei bine, această farsă a fost distrusă de avocatul lui Michael, iar Thomas „Câine Turbat” Sneddon nu avea de gând să-şi păteze reputaţia cu o aşa de mare pleaşcă (a se citi „proces împotriva Regelui Pop”) scăpată printre degete. Când acuzaţiile au căzut, Sneddon a spus că băiatul nu voia să coopereze – ceea ce a fost doar o stratagemă menită să mascheze faptul că Sneddon era conştient că nu putea să câştige cazul. După achitare, Michael a fost dat în judecată din nou, de daat aceasta într-un proces civil, pentru ceea ce oamenii obişnuiţi (inclusiv Sneddon) consideră „un munte de bănet”. Era evident că acestea le-au fost intenţiile de la început, ale lui Chandler&Rothman, dar pentru Michael, care în continuare făcea o grămadă de bani, nu a însemnat mare lucru. A plătit şi şi-a văzut de treabă. Nu şi Sneddon. „Câinele Turbat” avea un ciolan imens în faţa ochilor şi nu avea de gând să-l lase să-i scape.
Sneddon a crescut în zona Lynwood–Compton, unde clasa muncitoare era predominant alcătuită din albi. Sneddon a admis că nu a fost niciodată bogat. Astăzi în Compton predomină negrii şi latinii. În tinereţea lui Sneddon, zona era în tranziţie şi era marcată de tensiuni între negri şi albi, la fel cum astăzi altfel de tensiuni apar între rezidenţii de culoare şi cei sud-americani. Unii l-au acuzat pe Sneddon că urmărea o răzbunare, dar este evident că la el era vorba de ceva mai mult visceral. În 1953, un metis de coreean cu negru, veteran de război, s-a stabilit în Compton. Numele lui era Alfred Jackson. Cu pistolul în mână, a risipit o mulţime care se adunase pe când omul încerca să se mute în casa cea nouă. Această poveste a fost un punct crucial de transformare pentru zonă iar după aceea, Compton-ul în care crescuse Sneddon şi care fusese dominat de albi, a devenit o comunittate de negri din clasa de mijloc – iar în toată California nu erau decât câteva. „În statele sudiste există legi care îi ţin pe negrotei la locul lor, dar din păcate pentru rasa albă din California, aici nimic nu-i poate controla... Cred că ar trebui create locuri separate pentru negrotei, unde să locuiască şi să nu mai continue să vină în comunităţile de albi.” (Earl Warren, Guvernator al Californiei între 1946 – 1954, apoi şeful Justiţiei, tot în California, până în 1969).
La întrebarea dacă Sneddon întreţinea cumva sentimentele rasiste în California, avem un exemplu. Într-un proces intentat lui Sneddon de către Thambiah Sundaram, pentru persecuţie, plângerea specifica faptul că la o strângere privată de fonduri, doi avocaţii districtuali s-au referit, în prezenţa lui Sneddon, la un ins pe nume Rajan Ayyar ca la un „negrotei” şi plănuiau să-l urmărească.
Mai mult, Sundaram afirmă că cei trei au discutat despre „ce să facem cu Michael Jackson” şi că se gândeau cum să obţină controlul asupra proprietăţii lui Michael (cea din Santa Barbara) şi să o transforme în podgorie. Dacă stăm să ne gândim puţin la ceea ce coceau ăştia trei, seamănă tare a segregare: să tină negrii afară din Santa Barbara sau cel puţin să-i împuţineze. E cel mai vechi truc segregaţionist, acela de a trânti acuzaţii, a urmări şi persecuta victima până când aceasta pleacă de bunăvoie. În orice caz, era ceva care se potrivea perfect cu fixaţia lui Sneddon pe Michael Jackson, în locul unei determinări raţionale şi legale privind o crimă care ar fi fost comisă, iar acest ceva ar fi avut succes în faţa Curţii. Aceasta deoarece al doilea proces, cel din 2003, a fost exact la fel – o cauză pierdută dinainte – şi pentru aceleaşi motive.
Reclamanţii erau nişte escroci cu ifose, iar lui Sneddon nu i-a luat mult până să compună cel de-al doilea caz. Sincer, era clar că va pierde, dar nu ăsta era scopul acuzării. Scopul era să-l faca pe Michael Jackson să plece din Santa Barbara, pentru ca enclava să rămână un mic paradis alb. La începutul mileniului al III-lea, populaţia de culoare constituia 2,2% din Santa Barbara. Probabil că familia Jackson ar fi trebuit să se mute definitiv în Los Olivos, unde ar fi putut să-şi invite şi prietenii. În fond, de ce să nu facă asta şi Oprah şi Cosby şi alţii care mai au proprietăţi în Santa Barbara... Ar fi putut să-i „facă ziua” lui Sneddon.
Sundaram a fost şi el o victimă a lui Sneddon „Câine Turbat” – si din acelaşi motiv: să-l facă să plece din Santa Barbara. Sundaram l-a dat în judecată pe Sneddon, după ce judecătorul din Santa Barbara a respins acuzaţiile „Câinelui Turbat” pentru că erau ridicole. Erorile de procedură şi persecuţiile penibile ale lui Sneddon au existat şi în cel de-al doilea proces împotriva lui Michael, care a început în decembrie 2003. E greu de crezut că Sneddon nu a întrebat la Protecţia Copilului, înainte să dea cu acuzaţiile, pentru că trei dintre martorii acuzării fuseseră intervievaţi de Protecţia Copilului în februarie 2003. Era o verificare de rutină atât de simplă, încât nu ştiu cine ar crede că Sneddon a fost atât de prost. După cum a specificat Irene Peters, agentul de la Protecţia Copilului, cei trei au negat orice molestare din partea lui Michael Jackson. Mai târziu, în aprilie 2003, irene Peters a mers din nou la mama lui Gavin Arvizo (unul dintre cei trei copii folosiţi de Sneddon în proces) şi din nou i s-a spus că totul e bine. Aceasta nu se potriveşte cu acuzaţiile lui Sneddon din decembrie 2003, în care afirmă că molestarea s-a petrecut între februarie şi martie 2003. Din punctul meu de vedere, ce e mai grav şi de condamnat este ca media nu s-a străduit absolut deloc să faca o investigatie obiectivă. Există un singur cuvânt pentru asta: RUŞINE ! Dacă Sneddon l-a ales pe Michael pentru motivele pe care le-am expus, in esenţă pentru a promova de facto discriminarea rezidenţilor, atunci proasta gestiune a cazului s-ar fi transformat în urmărire selectivă. Ca o ironie, cazul Burrows vs. Jackson din 1953 abolise criteriile rasiale de rezidenţă. Cam asta este ceea ce s-a întâmplat de fapt în Santa Barbara.
Notă: Cazul Burrows vs. Jackson a avut la bază faptul că un grup de proprietari albi din Los Angeles au încheiat o convenţie prin care să restricţioneze accesul în zonă numai la populaţia albă caucaziană şi să-i oblige, dacă intenţionau să vândă ori să închirieze, s-o facă numai albilor. Numai că, mai apoi, unii dintre ei s-au sucit iar ceilalţi i-au dat în judecată pentru pagube produse prin nerespectarea convenţiei. Nu s-a întreprins nicio acţiune împtriva populaţiei non-caucaziene din L.A. Curtea a decis în favoarea acuzaţilor.
Michael Jackson - "D.S." - cântecul lui Sneddon
VA URMA
...
luni, 20 iulie 2009
Adevărul despre Michael Jackson – Partea a XIIIa
...
A DOUA LOVITURĂ (continuare)
2005
● 4 ianuarie 2005: Ali al-Haidari, guvernatorul provinciei Bagdadului, este asasinat de insurgenţii care căutau să împiedice alegerile electorale.
● 6 ianuarie 2005: abuzurile de la Abu Ghraib domină în continuare certurile dintre democraţi şi republicani. Alberto Ganzales spune că S.U.A. trebuie să respecte legile internaţionale şi să nu utilizeze tortura în interogarea suspecţilor, chiar dacă sunt terorişti.
● 10 ianuarie 2005: şeful poliţiei din Bagdad şi fiul său sunt asasinaţi de insurgenţi. Gruparea militantă condusă de iordanianul Abu Musab al-Zarqawi îşi asumă responsabilitatea.
● 11 ianuarie 2005: Primul-Ministru irakian Ayad Allawi admite că unele zone din Irak sunt prea periculoase pentru a se ţine alegeri.
● 12 ianuarie 2005: Casa Albă anunţă că încetează căutarea armelor de distrugere în masă din Irak (principala justificare a războiului) şi specifică faptul că nu s-au găsit astfel de arme.
● 13 ianuarie 2005: militanţii palestinieni atacă israelienii în Fâşia Gaza. 6 civili mor în acest conflict. Rezervistul Charles Graner este găsit vinovat de un juriu militar în privinţa abuzării prizonierilor din Abu Ghraib
● 14 ianuarie 2005: Ariel Sharon anunţă că nu va recunoaşte autoritatea Preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas până când acesta nu ia măsuri împotriva militanţilor. Charles Graner primeşte o sentinţă de 10 ani într-o închisoare militară, pentru faptele din Abu Ghraib.
● 19 ianuarie 2005: Martin Bashir solicită să nu fie chemat ca martor la procesul lui Michael. Procurorii vor ca el să depuna mărturie în legătură cu alte lucruri pe care Michael le-a spus sau le-a făcut şi care nu au fost cuprinse în documentar. Bashir a declarat că „lucrarea” lui vorbeşte de la sine. Bashir a fost, nu după mult timp, angajat de reţeaua de televiziune americană elitistă ABC. 5 maşini-capcană explodează în Bagdad şi ucid 26 persoane, inclusiv câţiva militari irakieni.
● 20 ianuarie 2005: Bush depune jurământul ca Preşedinte şi nu ratează ocazia să se dea în stambă (făcând referire la războiul din Irak, desigur): „Toţi cei care trăiesc în tiranie şi în disperare pot acum să ştie: Statele Unite nu vor ignora asuprirea voastră şi nu îi va scuza pe asupritorii voştri. Când vă veţi cere dreptul la libertate, noi vom fi alături de voi.” (n.m. parcă-l văd cum i-a dat şi-o lacrimă)
● 20 ianuarie 2005: 31 soldaţi americani mor în urma prăbuşirii unui elicopter lângă graniţa iordaniană.
● 30 ianuarie 2005: Michael postează pe website-ul propriu un mesaj video prin care solicită un proces corect. Un proiectil este aruncat asupra Ambasadi Americane din Bagdad şi omoară 2 americani. Aproximativ 8,5 milioane de irakieni – 57% din populaţie – votează în cadrul primelor alageri democratice din ultimii peste 50 de ani. Violenţele din ziua alegerilor ucd peste 40 de persoane, dar procesul votării a fost mai liniştit decât fusese anticipat.
● 31 ianuarie 2005: începe selecţia juraţilor pentru procesul lui Michael.
● 3 februarie 2005: o investigaţie independentă realizată asupra desfăşurării unui program al O.N.U. în Irak descoperă că Benon Sevan, care conducea programul, a încălcat principiile O.N.U. ajutându-şi prietenii să obţină contracte prin care să vândă petrolul irakian.
● 4 februarie 2005: O.N.U. ii suspendă pe Sevan şi pe Joseph Stephanides, un alt oficial implicat în programul respectiv.
● 7 februarie 2005: bush propune planul pentru noul buget. Planul ar costa 2,57 miliarde USD iar pentru a reduce totuşi deficitul, propune creşterea cheltuielilor cu apărarea şi securitatea, scăzând în schimb alocaţiile pentru educaţie, sănătate, agricultură, servicii umane si transporturi. (???)
● 8 februarie 2005: într-un summit la cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani, Abbas şi Sharon cad de acord să înceteze actele de violenţă dintre Palestina si Israel.
● 9 februarie 2005: este făcut public un raport critic al Administraţiei Aviatice Federale FAA. Raportul anterior, care a fost ţinut secret, indica faptul că FAA primise avertizări înainte de 11 septembrie 2001, privind intenţiile teroriste din partea Al-Qaeda şi a lui Osama Bin Laden, de a deturna avioane şi a coordona atacuri cu detonatori sinucigaşi.
● 10 februarie 2005: coreea de Nord recunoaşte că deţine arme nucleare şi afirmă că nu se va angaja în discuţii privind dezarmarea.
● 15 februarie 2005: Michael Jackson este dus de urgenţă la spital din cauza unei răceli; începerea procesului este amânată cu o săptămână.
● 18 februarie 2005: 5 sinucigaşi ucid aproape 40 de persoane care participau la o întrunire religioasă prilejuită de Ziua Sfântă a lui Ashura.
● 20 februarie 2005: cabinetul israelian aprobă retragerea din Fâşia Gaza, cu 17 voturi pentru şi 5 împotrivă.
● 23 februarie 2005: într-un scandal asemănător cu cel de la Abu Ghraib, doi soldaţi britanici sunt găsiţi vinovaţi de un juriu militar. Abuzurile asupra prizonierilor s-au petrecut în mai 2003 lângă sudul oraşului irakian Basra.
● 27 februarie 2005: Gavin Arvizo depune mărturie şi, printre altele, povesteşte că îl întreba pe Michael despre relaţia cu fetele, iar Michael îi dădea întotdeauna răspunsul cu „păsările şi albinele”. Concluzia băiatului: „Nu ştia prea multe despre fete. Eu ştiam mai multe decât el.”
● 28 februarie 2005: cel mai sângeros atac al insurgenţilor irakieni: un sinucigas se aruncă în aer în Hilla, omorând 115 persoane care veniseră să se angajeze în Poliţia Irakiană.
● 1 martie 2005: Martin Bashir este chemat în boxa martorilor dar refuză să răspundă la unele întrebări.
● 5 martie 2005: soldaţii americani ţintesc o maşină în care se afla Giuliana Sgrena, jurnalist italian care fusese răpit de insurgentii irakieni şi tocmai fusese eliberată. Sgrena este ranită iar un agent italian care se afla de asemenea în maşină (Nicola Calipari), este ucis.
● 8 martie 2005: grupul militant Hezbollah organizează o demonstraţie pro-Siria în Beitur. Mulţimea care a participat a numărat aproximativ 500.000 de persoane.
● 9 martie 2005: Gavin Arvizo depune mărturie din nou.
● 12 martie 2005: după 10 ani de boicotare a alegerilor, gruparea Hamas declară că va participa cu candidaţi la alegerile legislative palestiniene din iulie.
● 16 martie 2005: in urma înţelegerii dintre Israel si Palestina, palestinienii vor primi controlul asupra a 5 oraşe din zona West Bank – Jericho.
● 21 martie 2005: Guvernul israelian anunţă ca plănuieşte să construiasca 3.500 locuinţe în Maale Adumim, un cartier din West Bank de lângă ierusalim. Palestinienii consideră că această intenţie reprezintă o violare a planului de pace. Un elev de 16 ani din Minnesota, pe nume Jeff Weise, a ucis 9 persoane, inclusiv propriul bunic, apoi s-a impuşcat. Alţi 5 elevi de la Liceul Red Lake au fost de asemenea ucişi.
● 25 martie 2005: Bush anunţă că S.U.A. va vinde Pakistanului avioane cu reacţie de tip F-16 Fighter.
● 28 martie 2005: Jdecătorul Rodney Melville permite ca şi acuzaţiile din trecut (vezi procesul din 1993) împotriva lui Michael Jackson să fie folosite ca probe.
● 31 martie 2005: o comisie de anchetă conslude că declaraţiile lui Bush privind armele ilegale din Irak au fost eminamente eronate şi s-au bazat pe informaţii exagerate primite din surse necredibile, atunci când a justificat necesitatea războiului din Irak.
● 13 aprilie 2005: Janet Arvizo (mama lui Gavin) depune mărturie, de partea acuzării. Cei care au fost de faţă spun că femeia se comporta ciudat, işi tot frământa mâinile şi părea că ascunde ceva.
● 20 aprilie 2005: Asociaţia Naţională a Educaţiei şi districtele şcolare din Michigan, Texas şi Vermont intentează proces, afirmând că statelor li s-a cerut să sponsorizeze pretenţiile Guvernului Federal – ceea ce reprezintă o violare a Legii „Niciun Copil Lăsat în Urmă”.
● 21 aprilie 2005: un elicopter civil este doborât în Irak. 11 persoane, dintre care 6 americani care lucrau pentru Compania de Securitate Blackwater, au murit în atac.
● 22 aprilie 2005: Zacarias Maoussaoui pledează vinovat de a fi făcut parte dintr-un plan de deturnare, dar neagă implicarea în atacurile de la 11 septembrie 2001. Investigatorii scandalului de la Abu Ghraib exonerează toţi ofiţerii de vârf implicaţi în abuzuri. Unul singur este găsit vinovat şi numai pentru neglijenţă în serviciu.
● 28 aprilie 2005: Debbie Rowe (fosta soţie a lui Michael) declară că nu a obligat-o nimeni să-l laude pe Michael în “Living With Michael Jackson”. Ea continuă să susţină că Michael este un tată bun şi minunat în relaţia cu copiii şi îi numeşte pe angajaţii lui (dintre care unii au venit ca martori de partea acuzării) “vulturi hrăpăreţi”.
● 30 aprilie 2005: Primul-Ministru Italian, Silvio Berlusconi, îi exonerează pe soldaţii americani care l-au ucis pe agentul italian Nicola Calipari la 5 martie 2005.
● 1 mai 2005: insurgenţii continuă seriile de atacuri în Irak, care s-au intensificat după formarea noului guvern irakian.
● 3 mai 2005: FED măreşte dobânda de referinţă la 3% – este a opta creştere în mai puţin de un an.
● 5 mai 2005: apărarea încearcă să-i determine pe Janet Arvizo şi pe angajaţii lui Michael să depună mărturie că Michael Jackson nu a abuzat pe nimeni.
● 9 mai 2005: în cea mai mare ofensivă din ultimele luni, Marina Militară Americană atacă insurgenţii din vestul Irak-ului, omorând aproximativ 100 de persoane.
● 11 mai 2005: Macaulay Culkin vine la boxă şi neagă că ar fi fost abuzat. În plus, adaugă că aceste acuzaţii sunt ridicole. Dar recunoaşte că a dormit în patul lui Michael. În Irak, aproape 80 de personae sunt ucise în atacuri simultane în 3 oraşe. În urma violenţelor din ultima lună au murit 80 de americani şi 800 de irakieni. Proteste anti-americane ale unor studenţi în Islamabad, Afganistan, se termină cu 4 morţi, după ce Poliţia a deschis focul asupra manifestanţilor. Studenţii protestaseră împotriva pângăririi Coranului de către paznicii americani din închisoarea Guantanamo (Cuba).
● 12 mai 2005: alte proteste in Afganistan şi Pakistan se finalizează cu 17 morţi.
● 16 mai 2005: sub presiunea Casei Albe, ziarul „Newsweek”, care publicase articolul despre pângărirea Coranului, a trebuit să retracteze.
● 23 mai 2005: Bush şi Hamid Karzai se întâlnesc, semnează un parteneriat strategic privind lupta împotriva extremismului islamic, adoptarea unor instituţii democratice şi încetarea comerţului ilegal cu opiu din Afganistan.
● 24 mai 2005: Jay Leno afirmă că a primit mesaje ciudate de la Gavin Arvizo, dar că biatul nu a cerut bani, niciodată.
● 25 mai 2005: Apărarea încheie după numai 3 saptămâni cu confirmarea că Michael Jackson nu se va opune hotărârii juriului. Judecătorul permite ca o înregistrare video cu interogarea lui Gavin Arvizo de către poliţie să fie folosită ca probă, aproape de sfârşitul procesului. FBI dezvăluie documente din 2002 şi 2003 care includ plângeri ale deţinuţilor din Guantanamo că anchetatorii au pângărit Coranul. Una dintre plângeri se referea la faptul că gardianul a aruncat un exemplar din Coran în toaletă.
● 29 mai 2005: francezii resping, cu 55%, Constituţia UE, într-un referendum naţional.
● 1 iunie 2005: Judecătorul Melville dă juriului posibilitatea de a renunta la una dintre acuzaţii. El afirma că juriul poate decide că Michael i-a dat alcool lui Gavin dar nu l-a abuzat şi ar primi o pedeapsă mai mică (până la 1 an de închisoare). Constituţia UE în pericol – după francezi, e rândul germanilor să o respingă, cu 61,60%.
● 2 iunie 2005: Apărarea şi acuzarea îşi prezintă pledoariile finale. Este ultima şansă de a convinge juriul. Avocatul lui Michael, Thomas Mesereau, spune că cei din familia Arvizo sunt „actori şi mincinoşi”, în timp ce procurorul Ron Zonen spune că „la Neverland s-a întâmplat ceva teribil de ilegal”.
● 3 iunie 2005: Juriul începe deliberările în procesul lui Michael Jackson. Investigaţia militară de la Guantanamo conclude că au fost 5 cazuri în care s-a procedat greşit cu Coranul dar că nu au găsit dovezi că ar fi fost aruncat în toaletă.
● 6 iunie 2005: Marea Britanie suspendă referendumul naţional privind Constituţia UE, de teamă să nu se întâmple ca în Franţa şi Germania.
● 12 iunie 2005: câteva bombe explodează în Iran (Ahvaz şi Teheran). Oficialii spun că teroriştii vor să împiedice alegerile electorale anunţate.
● 13 iunie 2005: Michael Jackson este găsit nevinovat la toate capetele de acuzare.
● 16 iunie 2005: leaderii UE abandonează planurile de a ratifica Constituţia până în 2006.
● 20 iunie 2005: Coaloţia anti-siriană condusă de Saad Hariri, fiul fostului Prim-Ministru obţine majoritatea parlamentară în Liban, după 4 runde electorale.
● 23 iunie 2005: 4 femei, soldaţi în armata americană, sunt victimele unui atac sinucigaş în Falluja. Contrazicând declaraţiile recente ale vicepreşedintelui Dick Cheney, cum că insurgenţa din Irak „îşi trăieşte ultimele chinuri”, Generalul John Abizaid afirmă în faţa congresului American ca puterea insurgenţei este la fel ca în urmă cu 6 luni.
● 24 iunie 2005: Italia solicită mandat de arestare pentru angajaţi ai CIA, care au arestat un cleric egiptean în Milano, apoi l-au transferat în Egipt unde l-au torturat, în baza suspiciunilor că ar fi avut legături cu Al-Qaeda.
● 27 iunie 2005: un audit întocmit de democraţi arată că Pentagonul a contestat cheltuieli de 1 miliard USD, prezentate de Halliburton în urma lucrărilor efectuate în Irak.
Cea de a doua parte a anului 2005 continuă în acelaşi registru: Israelul şi Palestina joacă bambilici pe Fâşia Gaza, insurgenţii continuă să atace în stânga şi-n dreapta; Coreea de Nord îşi continuă liniştită programul nuclear; Al-Qaeda e în continuare suspectată de o grămadă de chestii, dar rămâne cu suspectarea, pentru că nu se găsesc dovezi; Bush e la fel de incoerent ca şi în primul mandat. Iar ştirile din faţă, ca de obicei, sunt ocupate cu Michael Jackson şi orice (mai puţin adevăr, mai mult invenţie) care e legat de el. Ca noutăţi: începe procesul lui Saddam Hussein (un circ destul de similar cu cel al Ceauşeştilor) şi uraganul Katrina care îi loveşte din greu pe cetăţenii americani nevinovaţi. Iar în Africa şi în lumea largă, milioane de copii suferă în continuare din cauza lipsurilor şi a violenţei. Nimic nu s-a schimbat, nimic nu se va schimba.
VA URMA
...
A DOUA LOVITURĂ (continuare)
2005
● 4 ianuarie 2005: Ali al-Haidari, guvernatorul provinciei Bagdadului, este asasinat de insurgenţii care căutau să împiedice alegerile electorale.
● 6 ianuarie 2005: abuzurile de la Abu Ghraib domină în continuare certurile dintre democraţi şi republicani. Alberto Ganzales spune că S.U.A. trebuie să respecte legile internaţionale şi să nu utilizeze tortura în interogarea suspecţilor, chiar dacă sunt terorişti.
● 10 ianuarie 2005: şeful poliţiei din Bagdad şi fiul său sunt asasinaţi de insurgenţi. Gruparea militantă condusă de iordanianul Abu Musab al-Zarqawi îşi asumă responsabilitatea.
● 11 ianuarie 2005: Primul-Ministru irakian Ayad Allawi admite că unele zone din Irak sunt prea periculoase pentru a se ţine alegeri.
● 12 ianuarie 2005: Casa Albă anunţă că încetează căutarea armelor de distrugere în masă din Irak (principala justificare a războiului) şi specifică faptul că nu s-au găsit astfel de arme.
● 13 ianuarie 2005: militanţii palestinieni atacă israelienii în Fâşia Gaza. 6 civili mor în acest conflict. Rezervistul Charles Graner este găsit vinovat de un juriu militar în privinţa abuzării prizonierilor din Abu Ghraib
● 14 ianuarie 2005: Ariel Sharon anunţă că nu va recunoaşte autoritatea Preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas până când acesta nu ia măsuri împotriva militanţilor. Charles Graner primeşte o sentinţă de 10 ani într-o închisoare militară, pentru faptele din Abu Ghraib.
● 19 ianuarie 2005: Martin Bashir solicită să nu fie chemat ca martor la procesul lui Michael. Procurorii vor ca el să depuna mărturie în legătură cu alte lucruri pe care Michael le-a spus sau le-a făcut şi care nu au fost cuprinse în documentar. Bashir a declarat că „lucrarea” lui vorbeşte de la sine. Bashir a fost, nu după mult timp, angajat de reţeaua de televiziune americană elitistă ABC. 5 maşini-capcană explodează în Bagdad şi ucid 26 persoane, inclusiv câţiva militari irakieni.
● 20 ianuarie 2005: Bush depune jurământul ca Preşedinte şi nu ratează ocazia să se dea în stambă (făcând referire la războiul din Irak, desigur): „Toţi cei care trăiesc în tiranie şi în disperare pot acum să ştie: Statele Unite nu vor ignora asuprirea voastră şi nu îi va scuza pe asupritorii voştri. Când vă veţi cere dreptul la libertate, noi vom fi alături de voi.” (n.m. parcă-l văd cum i-a dat şi-o lacrimă)
● 20 ianuarie 2005: 31 soldaţi americani mor în urma prăbuşirii unui elicopter lângă graniţa iordaniană.
● 30 ianuarie 2005: Michael postează pe website-ul propriu un mesaj video prin care solicită un proces corect. Un proiectil este aruncat asupra Ambasadi Americane din Bagdad şi omoară 2 americani. Aproximativ 8,5 milioane de irakieni – 57% din populaţie – votează în cadrul primelor alageri democratice din ultimii peste 50 de ani. Violenţele din ziua alegerilor ucd peste 40 de persoane, dar procesul votării a fost mai liniştit decât fusese anticipat.
● 31 ianuarie 2005: începe selecţia juraţilor pentru procesul lui Michael.
● 3 februarie 2005: o investigaţie independentă realizată asupra desfăşurării unui program al O.N.U. în Irak descoperă că Benon Sevan, care conducea programul, a încălcat principiile O.N.U. ajutându-şi prietenii să obţină contracte prin care să vândă petrolul irakian.
● 4 februarie 2005: O.N.U. ii suspendă pe Sevan şi pe Joseph Stephanides, un alt oficial implicat în programul respectiv.
● 7 februarie 2005: bush propune planul pentru noul buget. Planul ar costa 2,57 miliarde USD iar pentru a reduce totuşi deficitul, propune creşterea cheltuielilor cu apărarea şi securitatea, scăzând în schimb alocaţiile pentru educaţie, sănătate, agricultură, servicii umane si transporturi. (???)
● 8 februarie 2005: într-un summit la cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani, Abbas şi Sharon cad de acord să înceteze actele de violenţă dintre Palestina si Israel.
● 9 februarie 2005: este făcut public un raport critic al Administraţiei Aviatice Federale FAA. Raportul anterior, care a fost ţinut secret, indica faptul că FAA primise avertizări înainte de 11 septembrie 2001, privind intenţiile teroriste din partea Al-Qaeda şi a lui Osama Bin Laden, de a deturna avioane şi a coordona atacuri cu detonatori sinucigaşi.
● 10 februarie 2005: coreea de Nord recunoaşte că deţine arme nucleare şi afirmă că nu se va angaja în discuţii privind dezarmarea.
● 15 februarie 2005: Michael Jackson este dus de urgenţă la spital din cauza unei răceli; începerea procesului este amânată cu o săptămână.
● 18 februarie 2005: 5 sinucigaşi ucid aproape 40 de persoane care participau la o întrunire religioasă prilejuită de Ziua Sfântă a lui Ashura.
● 20 februarie 2005: cabinetul israelian aprobă retragerea din Fâşia Gaza, cu 17 voturi pentru şi 5 împotrivă.
● 23 februarie 2005: într-un scandal asemănător cu cel de la Abu Ghraib, doi soldaţi britanici sunt găsiţi vinovaţi de un juriu militar. Abuzurile asupra prizonierilor s-au petrecut în mai 2003 lângă sudul oraşului irakian Basra.
● 27 februarie 2005: Gavin Arvizo depune mărturie şi, printre altele, povesteşte că îl întreba pe Michael despre relaţia cu fetele, iar Michael îi dădea întotdeauna răspunsul cu „păsările şi albinele”. Concluzia băiatului: „Nu ştia prea multe despre fete. Eu ştiam mai multe decât el.”
● 28 februarie 2005: cel mai sângeros atac al insurgenţilor irakieni: un sinucigas se aruncă în aer în Hilla, omorând 115 persoane care veniseră să se angajeze în Poliţia Irakiană.
● 1 martie 2005: Martin Bashir este chemat în boxa martorilor dar refuză să răspundă la unele întrebări.
● 5 martie 2005: soldaţii americani ţintesc o maşină în care se afla Giuliana Sgrena, jurnalist italian care fusese răpit de insurgentii irakieni şi tocmai fusese eliberată. Sgrena este ranită iar un agent italian care se afla de asemenea în maşină (Nicola Calipari), este ucis.
● 8 martie 2005: grupul militant Hezbollah organizează o demonstraţie pro-Siria în Beitur. Mulţimea care a participat a numărat aproximativ 500.000 de persoane.
● 9 martie 2005: Gavin Arvizo depune mărturie din nou.
● 12 martie 2005: după 10 ani de boicotare a alegerilor, gruparea Hamas declară că va participa cu candidaţi la alegerile legislative palestiniene din iulie.
● 16 martie 2005: in urma înţelegerii dintre Israel si Palestina, palestinienii vor primi controlul asupra a 5 oraşe din zona West Bank – Jericho.
● 21 martie 2005: Guvernul israelian anunţă ca plănuieşte să construiasca 3.500 locuinţe în Maale Adumim, un cartier din West Bank de lângă ierusalim. Palestinienii consideră că această intenţie reprezintă o violare a planului de pace. Un elev de 16 ani din Minnesota, pe nume Jeff Weise, a ucis 9 persoane, inclusiv propriul bunic, apoi s-a impuşcat. Alţi 5 elevi de la Liceul Red Lake au fost de asemenea ucişi.
● 25 martie 2005: Bush anunţă că S.U.A. va vinde Pakistanului avioane cu reacţie de tip F-16 Fighter.
● 28 martie 2005: Jdecătorul Rodney Melville permite ca şi acuzaţiile din trecut (vezi procesul din 1993) împotriva lui Michael Jackson să fie folosite ca probe.
● 31 martie 2005: o comisie de anchetă conslude că declaraţiile lui Bush privind armele ilegale din Irak au fost eminamente eronate şi s-au bazat pe informaţii exagerate primite din surse necredibile, atunci când a justificat necesitatea războiului din Irak.
● 13 aprilie 2005: Janet Arvizo (mama lui Gavin) depune mărturie, de partea acuzării. Cei care au fost de faţă spun că femeia se comporta ciudat, işi tot frământa mâinile şi părea că ascunde ceva.
● 20 aprilie 2005: Asociaţia Naţională a Educaţiei şi districtele şcolare din Michigan, Texas şi Vermont intentează proces, afirmând că statelor li s-a cerut să sponsorizeze pretenţiile Guvernului Federal – ceea ce reprezintă o violare a Legii „Niciun Copil Lăsat în Urmă”.
● 21 aprilie 2005: un elicopter civil este doborât în Irak. 11 persoane, dintre care 6 americani care lucrau pentru Compania de Securitate Blackwater, au murit în atac.
● 22 aprilie 2005: Zacarias Maoussaoui pledează vinovat de a fi făcut parte dintr-un plan de deturnare, dar neagă implicarea în atacurile de la 11 septembrie 2001. Investigatorii scandalului de la Abu Ghraib exonerează toţi ofiţerii de vârf implicaţi în abuzuri. Unul singur este găsit vinovat şi numai pentru neglijenţă în serviciu.
● 28 aprilie 2005: Debbie Rowe (fosta soţie a lui Michael) declară că nu a obligat-o nimeni să-l laude pe Michael în “Living With Michael Jackson”. Ea continuă să susţină că Michael este un tată bun şi minunat în relaţia cu copiii şi îi numeşte pe angajaţii lui (dintre care unii au venit ca martori de partea acuzării) “vulturi hrăpăreţi”.
● 30 aprilie 2005: Primul-Ministru Italian, Silvio Berlusconi, îi exonerează pe soldaţii americani care l-au ucis pe agentul italian Nicola Calipari la 5 martie 2005.
● 1 mai 2005: insurgenţii continuă seriile de atacuri în Irak, care s-au intensificat după formarea noului guvern irakian.
● 3 mai 2005: FED măreşte dobânda de referinţă la 3% – este a opta creştere în mai puţin de un an.
● 5 mai 2005: apărarea încearcă să-i determine pe Janet Arvizo şi pe angajaţii lui Michael să depună mărturie că Michael Jackson nu a abuzat pe nimeni.
● 9 mai 2005: în cea mai mare ofensivă din ultimele luni, Marina Militară Americană atacă insurgenţii din vestul Irak-ului, omorând aproximativ 100 de persoane.
● 11 mai 2005: Macaulay Culkin vine la boxă şi neagă că ar fi fost abuzat. În plus, adaugă că aceste acuzaţii sunt ridicole. Dar recunoaşte că a dormit în patul lui Michael. În Irak, aproape 80 de personae sunt ucise în atacuri simultane în 3 oraşe. În urma violenţelor din ultima lună au murit 80 de americani şi 800 de irakieni. Proteste anti-americane ale unor studenţi în Islamabad, Afganistan, se termină cu 4 morţi, după ce Poliţia a deschis focul asupra manifestanţilor. Studenţii protestaseră împotriva pângăririi Coranului de către paznicii americani din închisoarea Guantanamo (Cuba).
● 12 mai 2005: alte proteste in Afganistan şi Pakistan se finalizează cu 17 morţi.
● 16 mai 2005: sub presiunea Casei Albe, ziarul „Newsweek”, care publicase articolul despre pângărirea Coranului, a trebuit să retracteze.
● 23 mai 2005: Bush şi Hamid Karzai se întâlnesc, semnează un parteneriat strategic privind lupta împotriva extremismului islamic, adoptarea unor instituţii democratice şi încetarea comerţului ilegal cu opiu din Afganistan.
● 24 mai 2005: Jay Leno afirmă că a primit mesaje ciudate de la Gavin Arvizo, dar că biatul nu a cerut bani, niciodată.
● 25 mai 2005: Apărarea încheie după numai 3 saptămâni cu confirmarea că Michael Jackson nu se va opune hotărârii juriului. Judecătorul permite ca o înregistrare video cu interogarea lui Gavin Arvizo de către poliţie să fie folosită ca probă, aproape de sfârşitul procesului. FBI dezvăluie documente din 2002 şi 2003 care includ plângeri ale deţinuţilor din Guantanamo că anchetatorii au pângărit Coranul. Una dintre plângeri se referea la faptul că gardianul a aruncat un exemplar din Coran în toaletă.
● 29 mai 2005: francezii resping, cu 55%, Constituţia UE, într-un referendum naţional.
● 1 iunie 2005: Judecătorul Melville dă juriului posibilitatea de a renunta la una dintre acuzaţii. El afirma că juriul poate decide că Michael i-a dat alcool lui Gavin dar nu l-a abuzat şi ar primi o pedeapsă mai mică (până la 1 an de închisoare). Constituţia UE în pericol – după francezi, e rândul germanilor să o respingă, cu 61,60%.
● 2 iunie 2005: Apărarea şi acuzarea îşi prezintă pledoariile finale. Este ultima şansă de a convinge juriul. Avocatul lui Michael, Thomas Mesereau, spune că cei din familia Arvizo sunt „actori şi mincinoşi”, în timp ce procurorul Ron Zonen spune că „la Neverland s-a întâmplat ceva teribil de ilegal”.
● 3 iunie 2005: Juriul începe deliberările în procesul lui Michael Jackson. Investigaţia militară de la Guantanamo conclude că au fost 5 cazuri în care s-a procedat greşit cu Coranul dar că nu au găsit dovezi că ar fi fost aruncat în toaletă.
● 6 iunie 2005: Marea Britanie suspendă referendumul naţional privind Constituţia UE, de teamă să nu se întâmple ca în Franţa şi Germania.
● 12 iunie 2005: câteva bombe explodează în Iran (Ahvaz şi Teheran). Oficialii spun că teroriştii vor să împiedice alegerile electorale anunţate.
● 13 iunie 2005: Michael Jackson este găsit nevinovat la toate capetele de acuzare.
● 16 iunie 2005: leaderii UE abandonează planurile de a ratifica Constituţia până în 2006.
● 20 iunie 2005: Coaloţia anti-siriană condusă de Saad Hariri, fiul fostului Prim-Ministru obţine majoritatea parlamentară în Liban, după 4 runde electorale.
● 23 iunie 2005: 4 femei, soldaţi în armata americană, sunt victimele unui atac sinucigaş în Falluja. Contrazicând declaraţiile recente ale vicepreşedintelui Dick Cheney, cum că insurgenţa din Irak „îşi trăieşte ultimele chinuri”, Generalul John Abizaid afirmă în faţa congresului American ca puterea insurgenţei este la fel ca în urmă cu 6 luni.
● 24 iunie 2005: Italia solicită mandat de arestare pentru angajaţi ai CIA, care au arestat un cleric egiptean în Milano, apoi l-au transferat în Egipt unde l-au torturat, în baza suspiciunilor că ar fi avut legături cu Al-Qaeda.
● 27 iunie 2005: un audit întocmit de democraţi arată că Pentagonul a contestat cheltuieli de 1 miliard USD, prezentate de Halliburton în urma lucrărilor efectuate în Irak.
Cea de a doua parte a anului 2005 continuă în acelaşi registru: Israelul şi Palestina joacă bambilici pe Fâşia Gaza, insurgenţii continuă să atace în stânga şi-n dreapta; Coreea de Nord îşi continuă liniştită programul nuclear; Al-Qaeda e în continuare suspectată de o grămadă de chestii, dar rămâne cu suspectarea, pentru că nu se găsesc dovezi; Bush e la fel de incoerent ca şi în primul mandat. Iar ştirile din faţă, ca de obicei, sunt ocupate cu Michael Jackson şi orice (mai puţin adevăr, mai mult invenţie) care e legat de el. Ca noutăţi: începe procesul lui Saddam Hussein (un circ destul de similar cu cel al Ceauşeştilor) şi uraganul Katrina care îi loveşte din greu pe cetăţenii americani nevinovaţi. Iar în Africa şi în lumea largă, milioane de copii suferă în continuare din cauza lipsurilor şi a violenţei. Nimic nu s-a schimbat, nimic nu se va schimba.
VA URMA
...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
