...
The Way You Make Me Feel, compus de Michael Jackson, a fost lansat ca al treilea single de pe albumul „Bad” (1987) şi a devenit instantaneu un nou hit number-one al albumului. A stat 6 săptămâni în Top 10, 9 săptămâni în Top 20 şi 13 săptămâni în Top 40. Ulterior, Michael Jackson l-a interpretat de câteva ori în turnee; şi cea mai popularizată a fost interpretarea live de la Grammy Awards din 1988.
Michael a scris acest cântec la rugămintea mamei sale, care îşi dorea o melodie cu un ritm mai diversificat.
Videoclipul are două versiuni, una iniţială, extinsă şi una scurtată (editată), din care au fost eliminate secvenţele de la început, în care un grup de băieţi de cartier discută zgomotos, gesticulând, hărţuiesc vreo fată care trece pe lângă ei ori se ceartă, acuzându-se reciproc că nu ştiu nimic despre femei (de fapt niciunul dintre ei nu ştie, dar nu contează). Michael încearcă să intervină, dar e alungat de unul, mai matur şi cu gura mai mare, care-i spune: „Du-te acasă, nu ai ce căuta aici.” Bătrânul care şade în uşa casei, aşezat pe prag, îl sfătuieşte să nu se amestece cu gaşca de cartier. „Fii tu însuţi. Nu poţi fii altcineva. Nu poţi fi unul dintre ei. Nici nu vrei să fii ca ei.”
Când Tatiana Thumbtzen apare mergând pe stradă, gaşca intră din nou în priză, ca de fiecare dată când văd o femeie, dar la cuvintele bătrânului „fii tu însuţi”, Michael se ridică, se îndreaptă spre ea şi încearcă să-i aţină calea. Tatiana îl ignoră, gaşca e din ce în ce mai zgomotoasă, dar la strigătul lui Michael, toată lumea încremeneşte.
Începe un joc nostim, un flirt inocent şi amuzant, cu Michael dându-i târcoale fetei şi încercâd să-i atragă atenţia.
Hei, drăguţo cu tocuri înalte,
îmi provoci o agitaţie pe care n-am mai cunoscut-o;
eşti exact un produs al frumuseţii,
îmi place felul în care mergi, în care vorbeşti,
îmi place rochia ta;
Îţi simt căldura pe o rază de mile,
te voi urca în maşina mea
şi ne vom simţi bine,
doar sărută-mă, drăguţo şi spune-mi de două ori
că tu eşti aleasa mea.
Gaşca îl urmăreşte cu interes, la un moment dat chiar începe să-i facă galerie, uitând că ceva mai devreme îl respinseseră. Tot videoclipul este o lecţie despre cum să te comporţi cu femeile, pe care Michael le-o dă băieţilor de cartier, mahalagii, needucaţi, gălăgioşi şi grosolani.
Prin felul în care mă faci să mă simt,
tu mă stârneşti de-a binelea
mă faci să mi se înmoaie picioarele,
zilele mele de singurătate s-au dus.
Fata, care la început trece pe lângă el ca trenul prin gară, crezând probabil că e la fel ca toţi ceilalţi, devine amuzată de jocul lui. Ideea din scenariul videoclipului are ceva din „paso doble”, stilul muzical asemănător unui marş care este în mod tipic asociat intrării în ring a toreadorului. Dealtfel, Michael chiar foloseşte paşi specifici din dansul „pasodoble”, în timp ce încearcă să o convingă pe Tatiana că e fata visurilor lui.
Îmi place sentimentul pe care mi-l induci
e suficient să mă strângi în braţe şi sunt în extaz
oh, voi munci de la nouă la cinci
ca să-ţi cumpăr lucruri şi ca să te păstrez lângă mine
nu m-am simţit niciodată aşa de îndrăgostit
doar promite-mi, drăguţo, că mă vei iubi pentru totdeauna.
Îţi jur că voi avea grijă să fii mereu satisfăcută,
Pentru că tu eşti aleasa mea.
Promisiunile naive de genul „voi munci de la nouă la cinci ca să-ţi cumpăr lucruri” sau „voi avea grijă să fii mereu satisfăcută”, care sunt, în concepţia unui băiat simplu de cartier, condiţiile esenţiale pentru a cuceri o femeie, aici sunt ironizate fin de Michael, şi punctate de gesturi specifice, cu aluzie sexuală (la naiba, de ce la el niciodată astfel de gesturi nu par vulgare? :)
Până la urmă, el reuşeşte ceea ce şi-a propus: fata îl acceptă şi filmul se sfârşeşte cu o îmbrăţişare á la Hollywood.
Nu e treaba nimănui,
(felul în care mă faci să mă simt)
nu e treaba nimănui,
decât a mea şi a drăguţei mele
(mă faci să îngenunchez,
zilele mele de singurătate s-au dus...)
Ritmul melodiei, la fel ca şi dansul lui Michael din videoclip, este un amalgam, alcătuit cu măiestrie, de dramatic şi comic, sobru şi jucăuş, rafinat şi indecent, dur şi delicat; ceea ce îl face extrem de plăcut auzului şi privirilor şi care explică faptul că este ascultat şi urmărit, în continuare, cu aceeaşi plăcere de amatorii de muzică.
Chiar dacă face parte dintr-o perioadă în care Michael Jackson era încă visător şi inocent, The Way You Make Me Feel rămâne unul dintre cântecele de referinţă pentru talentul său, pentru calităţile de showman şi pentru capacitatea sa de a transforma în artă, practic, orice proiect în care se implica. The Way You Make Me Feel este, după părerea mea, una dintre multele dovezi că Michael Jackson a fost, este şi va rămâne The Number One.
...
sâmbătă, 5 decembrie 2009
marți, 1 decembrie 2009
"They Don't Care About Us"
...
Cap ras, cap de mort,
toată lumea e bolnavă;
situaţie, exasperare,
toată lumea se justifică –
în costum, la ştiri,
toată lumea „dogfood”*;
bang, bang, împuşcat mortal –
toată lumea a luat-o razna...
*dogfood(ing) = termen care se referă la o strategie de marketing, prin care un producător arată lumii că el însuşi consumă ceea ce comercializează, pentru a demonstra cât de multă încredere are în propriul produs.
They Don’t Care About Us este al patrulea single de pe albumul History şi cel mai controversat cântec dintre toate cele compuse de Michael Jackson. Din punct de vedere muzical, They Don’t Care About Us este un produs Hip-Hop agresiv care aduce în prim-plan bolile societăţii. Din punctul de vedere al mediei, cântecul este antisemit, rasist şi antisocial. Michael Jackson a declarat că nu s-a gândit nicio clipă la asa ceva, atunci când a compus, şi eu îl cred. Nu e în firea lui să fie discriminator în nicio privinţă, dar celor care încercaseră să-l doboare li s-au aprins paie la fund, desigur nejustificat, şi au găsit momentul şi contextul propice pentru a-l afunda şi mai mult. Michael Jackson era periculos. Michael Jackson era prea mândru. Michael Jackson îşi cunoştea drepturile şi le-a revendicat. Michael Jackson avea gură să vorbească şi a folosit-o, atrăgând atenţia asupra lucrurilor necurate care se întâmplă în lume. Michael Jackson nu a acceptat postura de sclav. Şi, ce era mai grav, avea puterea, oferită de imensa popularitate, de a-i influenţa şi pe alţii. Michael Jackson devenise indezirabil pentru şmecherii elitişti.
Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.
Videoclipul a fost realizat într-un cartier extrem de sărac din Rio de Janeiro şi în Salvador, capitala statului Bahia din Brazilia, unde oamenii locuiesc în barăci şi cocioabe; şi unde autorităţile de stat au încercat să împiedice filmările, care le-ar fi generat o imagine negativă. E ceva în genul politicienilor noştri, care au lătrat împotriva celor de la Top Gear fiindcă au afectat imaginea României, arătând lumii întregi secvenţe cu cetăţeni romi defilând în căruţe, de parcă nu era adevărat. Sigur că localnicii au fost încântaţi să apară în videoclipul celui mai popular entertainer din lume, sperând că asta îi va determina pe decidenţi să ia măsurile corecte, să-i scoată din mizerie şi să le acorde drepturile care până atunci le fuseseră refuzate.
Loveşte-mă, urăşte-mă,
nu vei putea niciodată să mă dobori;
porunceşte-mi, înspăimântă-mă,
nu vei putea niciodată să mă ucizi;
spune-mi evreu, dă-mă-n judecată –
toata lumea îmi face asta;
bruschează-mă, zi-mi ucigaşul lui Hristos –
să nu îndrăzneşti să te legi de culoarea mea!
Primele reacţii la adresa acestei melodii au fost constituite de acuzaţiile de antisemitism, ridicate de „The New York Times” cu doar câteva zile înainte de lansarea albumului HIstory. Despre fanfaronada penibilă a masonilor care zbiară, cât îi ţin gura, că ei sunt evreii oprimaţi, surghiuniţi şi discriminaţi, şi despre cum au furat „elitrucii” Holocaustul, am mai vorbit, nu mă repet. Michael Jackson a răspuns direct publicaţiei masonice sus-amintite, declarând:
„Ideea că aceste versuri pot fi considerate ca fiind controversate este extrem de jignitoare şi derutantă pentru mine. Cântecul vorbeşte de fapt despre durerea produsă de prejudiciu şi despre ură, fiind un mod de a atrage atenţia asupra problemelor sociale şi politice. Eu sunt vocea celui acuzat şi atacat. Sunt vocea fiecăruia dintre noi. Eu sunt capul ras, eu sunt evreul, eu sunt omul negru, eu sunt omul alb. Nu sunt eu cel care atacă. Aici e vorba despre nedreptăţile de care au parte tinerii şi despre modul în care sistemul poate să-i acuze eronat. Sunt supărat şi ultragiat pentru că am fost interpretat atât de greşit.”
Cei cărora le e drag Michael Jackson, îi înţeleg supărarea şi îl susţin. Ceilalţi, îl inţeleg şi îl acuză în continuare. În final, totul se rezumă la adevărul simplu, dur, cunoscut şi recunoscut deja de mulţi:
Tot ce vreau să spun e că
lor nu le pasă deloc de noi.
La scurt timp, doi membri de seamă ai comunităţii evreieşti au declarat că intenţia lui Jackson de a compune o melodie care să critice discriminarea a avut efectul invers. Au acceptat faptul că artistul a fost bine intenţionat, dar şi-au exprimat opinia că versurile nu erau potrivite pentru audienţa de vârstă adolescentină care ar fi putut să înţeleagă greşit contextul cântecului. Până la urmă, presat de cocotele elitruce pe post de „criticii lu’ peşte”, Michael Jackson s-a întors în studio şi a modificat textul cântecului: „jew me” a devenit „do me”, iar „kike me” a fost înlocuit cu „strike me”.
Voi analiza puţin etimologia cuvântului „kike”, bănuind că sunt persoane care nu cunosc termenul. Pe vremea când, speriaţi de tăvălugul nazist, evreii emigrau în cohorte în SUA, la „poarta sărutului” botezată Ellis Island, trebuiau să completeze nişte formulare de imigrare. Pe aceste formulare erau căsuţe care urmau să fie bifate cu un X, iar danşii, asociind acel X cu crucea, simbolul creştinilor, l-au refuzat şi au bifat cu un O (cerc). În idiş, „kikel” înseamnă „cerc”. Inspectorii de imigraţie i-au numit „a kikel” pe cei care bifau cu un cerc în loc de X. Ulterior, termenul s-a transformat în „kikee” şi, în final, a devenit „kike”. În alte cercuri, „kike” este folosit cu sensul de „Christ killer” (ucigaşul lui Hristos), cu referire la istoria biblică.
Sigur că multe posturi tv ori de radio nu au avut curajul să difuzeze cântecul sau videolipul, de teama amenzilor. Asta s-a şi urmărit: melodia era mult prea periculoasă ca sa fie difuzată, dar nu din cauza antisemitismului, ci din cauza celoalalte aspecte pe care le aducea în discuţie: discriminarea, de orice fel, abuzurile aparatelor de stat, inclusiv ale poliţiei, încălcarea drepturilor omului. Aceste este motivul real pentru care They Don’t Care About Us a fost banat în mod public. Nu cred că Michael Jackson nu se aştepta la asta, mai ales că în videoclip a folosit simboluri masonice: ochiul imens, desenat pe peretele din stânga lui, la începutul videoclipului. Simbolul de bază al masoneriei, care răsare în imagine în timp ce Michael Jackson cântă „porunceşte-mi, înspăimântă-mă; nu vei putea niciodată să mă ucizi” este în mod cert un avertisment.
Spune-mi ce s-a ales de viaţa mea,
am o soţie şi doi copii care mă iubesc,
sunt victimă a brutalităţii poliţiei, acum
am obosit să tot fiu victimă a urii
mi-ai batjocorit mândria –
Oh, pentru numele lui Dumnezeu,
privesc spre Rai, să-i împlinesc profeţia...
Eliberează-mă!
De unde a ştiut Michael Jackson despre Olodum şi despre săracii oprimaţi din Brazilia?... E o întrebare la fel de grea ca aceea „de unde a ştiut de zona programată a fi defrişată din pădurea amazoniană?” sau de hectarele care erau plănuite să fie incendiate din pădurile New Jersey-ului, şi în care a filmat videoclipul pentru „Earth Song”. Stilul Hip-Hop folosit în They Don’t Care About Us, alături de mulţimea impresionantă de percuţionişti, membrii grupului cultural Olodum, şi de ritmul nebunesc, care-ţi pătrunde în celule, imprimă cântecului un caracter concis, la obiect; renunţarea la cuvintele de legătură face ca versurile să pară mai dificil de înţeles, dar tocmai lipsa vorbelor inutile trensformă cântecul într-un complex şi complet mesaj subliminal.
Cap ras, cap de mort,
toată lumea a devenit imorală;
agitaţie, speculaţii –
justificările tuturor;
în costum, la ştiri,
toţi înghit „dogfood”;
om de culoare, şantaj –
aruncă-ţi fratele în închisoare!
Odată cu albumul HIstory, Michael Jackson, cel care cânta despre flori, dragoste şi „Heal The World”, s-a transformat într-un om încrâncenat, preocupat de problemele sociale şi care a adus în atenţie grupările oculte ce ne hotărăsc vieţile, din umbră. Iar aspectul care îi preocupă pe aceştia nu este nicidecum binele nostru, al tuturor:
Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.
Avea şi motive să afirme asta. Fusese acuzat pe nedrept, fusese batjocorit, schingiuit moral, peste el dăduse cu viteză de raliu tăvalugul media, fusese târât prin nişte proceduri extrem de umilitoare şi care ar fi urmat să-i distrugă mândria, onoarea, viaţa... Devenise dependent de analgezice şi anxiolitice, ca să poată rezista stresului cumplit la care fusese supus. Dar a trebuit să reziste, cu orice preţ; a trebuit să reziste, pentru ca, după aceea, să se ridice şi să vorbească, răspicat:
Spune-mi ce s-a întâmplat cu drepturile mele;
sunt invizibil doar pentru că tu mă ignori?
proclamaţia ta mi-a promis libertate, acum
am obosit să tot fiu victimă a ocărilor –
ei mă aruncă într-o categorie cu renume prost;
nu-mi vine să cred că ăsta e pământul din care m-am născut;
ştii că eu chiar urăsc să spun asta,
guvernul nu vrea să vadă,
dar dacă Roosevelt ar fi fost în viaţă
nu ar fi lăsat ca aşa ceva să se întâmple, nu, nu...
Realizarea videoclipului a fost o sarcină dificilă pentru Michael Jackson. Oficialităţile din Rio de Janeiro şi Salvador (Pelorinho) s-au opus din răsputeri, temându-se că scenele prezentând sărăcia extremă şi abuzurile privind drepturile omului vor afecta şansa regiunii de a găzdui Jocurile Olimpice din 2004. Alţii, însă, au sprijinit dorinţa lui Michael de a scoate la lumină problemele zonale, motivând că guvernul este jenat de propriul eşec. Un judecător a interzis filmările, dar această reglementare a fost anulată de un alt ordin. 1.500 poliţişti şi 50 rezidenţi care jucau roluri de gărzi de securitate au împrejmuit efectiv cartierul în care s-a filmat. Mii de oameni forţau zidul format din gardieni, pentru a se apropia de Michael Jackson. O femeie a reuşit să treacă de gărzi, l-a îmbrăţişat pe artist şi au căzut amândoi. Femeia a fost ridicată de gărzi în timp ce Michael a continuat să cânte. Se spune că echipa lui Michael a negociat cu traficanţii de droguri, pentru a obţine permisiunea de a filma într-una dintre favele.
Cap ras, cap de mort,
toată lumea e bolnavă –
situaţie, speculaţie,
toată lumea e în litigiu;
respinge-mă, pocneşte-mă,
nu mă vei putea niciodată transforma într-un gunoi;
izbeşte-mă, aruncă-mă afară –
nu vei pune niciodată mâna pe mine!
Întrebat de ce l-a ales pe Spike Lee ca regizor pentru videoclip, Michael a răspuns: „They Don’t Care About Us are un tăiş, iar Spike Lee mi-a venit in întâmpinare. E un cântec despre conţientizarea publicului şi exact asta face Lee. E un fel de cântec de protest... şi eu cred că Lee a fost perfect pentru asta.” Interesul mediei din jurul videoclipului a adus Olodum în atenţia lumii întregi, le-a adus faima internaţională şi le-a crescut mult credibilitatea în Brazilia. La începutul videoclipului, un băiat brazilian spune: „Michael, eles não ligam pra gente", care s-ar traduce mot-a-mot „Ei nu sunt uniţi cu poporul” sau, în traducere liberă, „Lor nu le pasă de popor”.
Tot ce vreau să spun e că
lor chiar nu le pasă de noi.
Lúcia Nagib a scris, în „The New Brasilian Cinema”: „Când Michael Jackson a hotărât să-şi filmeze noul videoclip într-o favelă din Rio de Janeiro, el a utilizat locuitorii favelei ca accesoriu într-un super-spectacol vizual... Un aspect interesant al strategiei lui Michael Jackson este eficienţa cu care a făcut să fie vizibile sărăcia şi problemele sociale din ţări precum Brazilia, fără a recurge la discursuri politice tradiţionale.”
În 2009, „Billboard” scria că „zona a devenit acum un model de dezvoltare socială” şi a afirmat că „Michael Jackson este parţial responsabil pentru această îmbunătăţire”. Perfect adevărat. Intervenţia lui a obligat autorităţile să-şi facă treaba.
Sunt unele lucruri în viaţă pe care ei chiar nu vor să le vadă,
dar dacă Martin Luther ar fi fost în viaţă
nu ar fi lăsat lucrurile aşa.
Nici lui Michael Jackson nu-i stătea în fire „să lase lucrurile aşa”. Nu era genul care să se întoarcă cu spatele şi să-şi vadă de ale lui, spunându-şi „asta e viaţa”. Ştia că poate să schimbe ceva si ştia cum să o facă. Prin They Don’t Care About Us, a schimbat soarta sărmanilor din cartierul Dona Marta şi a promovat percuţioniştii Olodum.
Pentru prima oară în cariera sa, Michael Jackson a realizat un al doilea videoclip pentru acelaşi single. Cea de-a doua versiune a fost filmată într-o închisoare, alături de colegi de celulă. Michael Jackson apare după gratii, cu cătuşe la mâini, iar videoclipul conţine imagini reale care prezintă poliţişti atacând afro-americani, Ku Klux Klan-ul, genocid, execuţii şi alte abuzuri împotriva drepturilor omului.
Cap ras, cap de mort,
toată lumea a devenit periculoasă;
situaţie, segregare,
afirmaţiile tuturor
în costum, la ştiri –
toată lumea „dogfood”;
dă-mi cu piciorul, trăzneşte-mă –
să nu îndrăzneşti să mă judeci!
Toate genocidurile din istorie au fost planificate minuţios, de nişte minţi bolnave. SIDA, Ebola, diversele tipuri de gripă şi toate epidemiile care au apărut în ultimul secol, au fost create experimental şi răspândite în lume de aceiaşi psihopaţi. Gândiţi-vă că aceşti psihopaţi se adună periodic şi ne hotărăsc soarta. Gândiţi-vă că aceşti demenţi, care ar trebui să fie după gratii, în închisori de maximă securitate, ei bine, aceşti demenţi discută, cu rânjetul pe buze, despre cum suntem prea mulţi, despre cum epidemiile declanşate de ei ne ucid prea încet şi despre ce ar mai putea să inventeze pentru a grăbi decimarea noastră. Daţi-mi voie să-l parafrazez pe autorul acestui cântec şi să spun: „dacă Michael Jackson ar mai fi fost în viaţă, nu ar fi lăsat lucrurile aşa.” Să nu credeţi politicienii care promit lucruri frumoase şi bune; oricât de sinceri ar părea, în mintea lor e cu totul altceva. Să nu credeţi „specialiştii” care apar la televizor şi vă spun că vaccinul antigripal, cel anti-HPV sau bio-cipul sunt soluţii optime pentru oamenii inteligenţi. Să nu credeţi în reclame. Să nu acceptaţi nimic numai pentru că aşa vi se spune; să nu vă fie teamă să refuzaţi lucruri pe care alţii le acceptă prosteşte. Să nu uitaţi, nicio clipă, cuvintele lui Michael Jackson:
Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.
Pentru că acesta e adevărul.
...
Cap ras, cap de mort,
toată lumea e bolnavă;
situaţie, exasperare,
toată lumea se justifică –
în costum, la ştiri,
toată lumea „dogfood”*;
bang, bang, împuşcat mortal –
toată lumea a luat-o razna...
*dogfood(ing) = termen care se referă la o strategie de marketing, prin care un producător arată lumii că el însuşi consumă ceea ce comercializează, pentru a demonstra cât de multă încredere are în propriul produs.
They Don’t Care About Us este al patrulea single de pe albumul History şi cel mai controversat cântec dintre toate cele compuse de Michael Jackson. Din punct de vedere muzical, They Don’t Care About Us este un produs Hip-Hop agresiv care aduce în prim-plan bolile societăţii. Din punctul de vedere al mediei, cântecul este antisemit, rasist şi antisocial. Michael Jackson a declarat că nu s-a gândit nicio clipă la asa ceva, atunci când a compus, şi eu îl cred. Nu e în firea lui să fie discriminator în nicio privinţă, dar celor care încercaseră să-l doboare li s-au aprins paie la fund, desigur nejustificat, şi au găsit momentul şi contextul propice pentru a-l afunda şi mai mult. Michael Jackson era periculos. Michael Jackson era prea mândru. Michael Jackson îşi cunoştea drepturile şi le-a revendicat. Michael Jackson avea gură să vorbească şi a folosit-o, atrăgând atenţia asupra lucrurilor necurate care se întâmplă în lume. Michael Jackson nu a acceptat postura de sclav. Şi, ce era mai grav, avea puterea, oferită de imensa popularitate, de a-i influenţa şi pe alţii. Michael Jackson devenise indezirabil pentru şmecherii elitişti.
Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.
Videoclipul a fost realizat într-un cartier extrem de sărac din Rio de Janeiro şi în Salvador, capitala statului Bahia din Brazilia, unde oamenii locuiesc în barăci şi cocioabe; şi unde autorităţile de stat au încercat să împiedice filmările, care le-ar fi generat o imagine negativă. E ceva în genul politicienilor noştri, care au lătrat împotriva celor de la Top Gear fiindcă au afectat imaginea României, arătând lumii întregi secvenţe cu cetăţeni romi defilând în căruţe, de parcă nu era adevărat. Sigur că localnicii au fost încântaţi să apară în videoclipul celui mai popular entertainer din lume, sperând că asta îi va determina pe decidenţi să ia măsurile corecte, să-i scoată din mizerie şi să le acorde drepturile care până atunci le fuseseră refuzate.
Loveşte-mă, urăşte-mă,
nu vei putea niciodată să mă dobori;
porunceşte-mi, înspăimântă-mă,
nu vei putea niciodată să mă ucizi;
spune-mi evreu, dă-mă-n judecată –
toata lumea îmi face asta;
bruschează-mă, zi-mi ucigaşul lui Hristos –
să nu îndrăzneşti să te legi de culoarea mea!
Primele reacţii la adresa acestei melodii au fost constituite de acuzaţiile de antisemitism, ridicate de „The New York Times” cu doar câteva zile înainte de lansarea albumului HIstory. Despre fanfaronada penibilă a masonilor care zbiară, cât îi ţin gura, că ei sunt evreii oprimaţi, surghiuniţi şi discriminaţi, şi despre cum au furat „elitrucii” Holocaustul, am mai vorbit, nu mă repet. Michael Jackson a răspuns direct publicaţiei masonice sus-amintite, declarând:
„Ideea că aceste versuri pot fi considerate ca fiind controversate este extrem de jignitoare şi derutantă pentru mine. Cântecul vorbeşte de fapt despre durerea produsă de prejudiciu şi despre ură, fiind un mod de a atrage atenţia asupra problemelor sociale şi politice. Eu sunt vocea celui acuzat şi atacat. Sunt vocea fiecăruia dintre noi. Eu sunt capul ras, eu sunt evreul, eu sunt omul negru, eu sunt omul alb. Nu sunt eu cel care atacă. Aici e vorba despre nedreptăţile de care au parte tinerii şi despre modul în care sistemul poate să-i acuze eronat. Sunt supărat şi ultragiat pentru că am fost interpretat atât de greşit.”
Cei cărora le e drag Michael Jackson, îi înţeleg supărarea şi îl susţin. Ceilalţi, îl inţeleg şi îl acuză în continuare. În final, totul se rezumă la adevărul simplu, dur, cunoscut şi recunoscut deja de mulţi:
Tot ce vreau să spun e că
lor nu le pasă deloc de noi.
La scurt timp, doi membri de seamă ai comunităţii evreieşti au declarat că intenţia lui Jackson de a compune o melodie care să critice discriminarea a avut efectul invers. Au acceptat faptul că artistul a fost bine intenţionat, dar şi-au exprimat opinia că versurile nu erau potrivite pentru audienţa de vârstă adolescentină care ar fi putut să înţeleagă greşit contextul cântecului. Până la urmă, presat de cocotele elitruce pe post de „criticii lu’ peşte”, Michael Jackson s-a întors în studio şi a modificat textul cântecului: „jew me” a devenit „do me”, iar „kike me” a fost înlocuit cu „strike me”.
Voi analiza puţin etimologia cuvântului „kike”, bănuind că sunt persoane care nu cunosc termenul. Pe vremea când, speriaţi de tăvălugul nazist, evreii emigrau în cohorte în SUA, la „poarta sărutului” botezată Ellis Island, trebuiau să completeze nişte formulare de imigrare. Pe aceste formulare erau căsuţe care urmau să fie bifate cu un X, iar danşii, asociind acel X cu crucea, simbolul creştinilor, l-au refuzat şi au bifat cu un O (cerc). În idiş, „kikel” înseamnă „cerc”. Inspectorii de imigraţie i-au numit „a kikel” pe cei care bifau cu un cerc în loc de X. Ulterior, termenul s-a transformat în „kikee” şi, în final, a devenit „kike”. În alte cercuri, „kike” este folosit cu sensul de „Christ killer” (ucigaşul lui Hristos), cu referire la istoria biblică.
Sigur că multe posturi tv ori de radio nu au avut curajul să difuzeze cântecul sau videolipul, de teama amenzilor. Asta s-a şi urmărit: melodia era mult prea periculoasă ca sa fie difuzată, dar nu din cauza antisemitismului, ci din cauza celoalalte aspecte pe care le aducea în discuţie: discriminarea, de orice fel, abuzurile aparatelor de stat, inclusiv ale poliţiei, încălcarea drepturilor omului. Aceste este motivul real pentru care They Don’t Care About Us a fost banat în mod public. Nu cred că Michael Jackson nu se aştepta la asta, mai ales că în videoclip a folosit simboluri masonice: ochiul imens, desenat pe peretele din stânga lui, la începutul videoclipului. Simbolul de bază al masoneriei, care răsare în imagine în timp ce Michael Jackson cântă „porunceşte-mi, înspăimântă-mă; nu vei putea niciodată să mă ucizi” este în mod cert un avertisment.
Spune-mi ce s-a ales de viaţa mea,
am o soţie şi doi copii care mă iubesc,
sunt victimă a brutalităţii poliţiei, acum
am obosit să tot fiu victimă a urii
mi-ai batjocorit mândria –
Oh, pentru numele lui Dumnezeu,
privesc spre Rai, să-i împlinesc profeţia...
Eliberează-mă!
De unde a ştiut Michael Jackson despre Olodum şi despre săracii oprimaţi din Brazilia?... E o întrebare la fel de grea ca aceea „de unde a ştiut de zona programată a fi defrişată din pădurea amazoniană?” sau de hectarele care erau plănuite să fie incendiate din pădurile New Jersey-ului, şi în care a filmat videoclipul pentru „Earth Song”. Stilul Hip-Hop folosit în They Don’t Care About Us, alături de mulţimea impresionantă de percuţionişti, membrii grupului cultural Olodum, şi de ritmul nebunesc, care-ţi pătrunde în celule, imprimă cântecului un caracter concis, la obiect; renunţarea la cuvintele de legătură face ca versurile să pară mai dificil de înţeles, dar tocmai lipsa vorbelor inutile trensformă cântecul într-un complex şi complet mesaj subliminal.
Cap ras, cap de mort,
toată lumea a devenit imorală;
agitaţie, speculaţii –
justificările tuturor;
în costum, la ştiri,
toţi înghit „dogfood”;
om de culoare, şantaj –
aruncă-ţi fratele în închisoare!
Odată cu albumul HIstory, Michael Jackson, cel care cânta despre flori, dragoste şi „Heal The World”, s-a transformat într-un om încrâncenat, preocupat de problemele sociale şi care a adus în atenţie grupările oculte ce ne hotărăsc vieţile, din umbră. Iar aspectul care îi preocupă pe aceştia nu este nicidecum binele nostru, al tuturor:
Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.
Avea şi motive să afirme asta. Fusese acuzat pe nedrept, fusese batjocorit, schingiuit moral, peste el dăduse cu viteză de raliu tăvalugul media, fusese târât prin nişte proceduri extrem de umilitoare şi care ar fi urmat să-i distrugă mândria, onoarea, viaţa... Devenise dependent de analgezice şi anxiolitice, ca să poată rezista stresului cumplit la care fusese supus. Dar a trebuit să reziste, cu orice preţ; a trebuit să reziste, pentru ca, după aceea, să se ridice şi să vorbească, răspicat:
Spune-mi ce s-a întâmplat cu drepturile mele;
sunt invizibil doar pentru că tu mă ignori?
proclamaţia ta mi-a promis libertate, acum
am obosit să tot fiu victimă a ocărilor –
ei mă aruncă într-o categorie cu renume prost;
nu-mi vine să cred că ăsta e pământul din care m-am născut;
ştii că eu chiar urăsc să spun asta,
guvernul nu vrea să vadă,
dar dacă Roosevelt ar fi fost în viaţă
nu ar fi lăsat ca aşa ceva să se întâmple, nu, nu...
Realizarea videoclipului a fost o sarcină dificilă pentru Michael Jackson. Oficialităţile din Rio de Janeiro şi Salvador (Pelorinho) s-au opus din răsputeri, temându-se că scenele prezentând sărăcia extremă şi abuzurile privind drepturile omului vor afecta şansa regiunii de a găzdui Jocurile Olimpice din 2004. Alţii, însă, au sprijinit dorinţa lui Michael de a scoate la lumină problemele zonale, motivând că guvernul este jenat de propriul eşec. Un judecător a interzis filmările, dar această reglementare a fost anulată de un alt ordin. 1.500 poliţişti şi 50 rezidenţi care jucau roluri de gărzi de securitate au împrejmuit efectiv cartierul în care s-a filmat. Mii de oameni forţau zidul format din gardieni, pentru a se apropia de Michael Jackson. O femeie a reuşit să treacă de gărzi, l-a îmbrăţişat pe artist şi au căzut amândoi. Femeia a fost ridicată de gărzi în timp ce Michael a continuat să cânte. Se spune că echipa lui Michael a negociat cu traficanţii de droguri, pentru a obţine permisiunea de a filma într-una dintre favele.
Cap ras, cap de mort,
toată lumea e bolnavă –
situaţie, speculaţie,
toată lumea e în litigiu;
respinge-mă, pocneşte-mă,
nu mă vei putea niciodată transforma într-un gunoi;
izbeşte-mă, aruncă-mă afară –
nu vei pune niciodată mâna pe mine!
Întrebat de ce l-a ales pe Spike Lee ca regizor pentru videoclip, Michael a răspuns: „They Don’t Care About Us are un tăiş, iar Spike Lee mi-a venit in întâmpinare. E un cântec despre conţientizarea publicului şi exact asta face Lee. E un fel de cântec de protest... şi eu cred că Lee a fost perfect pentru asta.” Interesul mediei din jurul videoclipului a adus Olodum în atenţia lumii întregi, le-a adus faima internaţională şi le-a crescut mult credibilitatea în Brazilia. La începutul videoclipului, un băiat brazilian spune: „Michael, eles não ligam pra gente", care s-ar traduce mot-a-mot „Ei nu sunt uniţi cu poporul” sau, în traducere liberă, „Lor nu le pasă de popor”.
Tot ce vreau să spun e că
lor chiar nu le pasă de noi.
Lúcia Nagib a scris, în „The New Brasilian Cinema”: „Când Michael Jackson a hotărât să-şi filmeze noul videoclip într-o favelă din Rio de Janeiro, el a utilizat locuitorii favelei ca accesoriu într-un super-spectacol vizual... Un aspect interesant al strategiei lui Michael Jackson este eficienţa cu care a făcut să fie vizibile sărăcia şi problemele sociale din ţări precum Brazilia, fără a recurge la discursuri politice tradiţionale.”
În 2009, „Billboard” scria că „zona a devenit acum un model de dezvoltare socială” şi a afirmat că „Michael Jackson este parţial responsabil pentru această îmbunătăţire”. Perfect adevărat. Intervenţia lui a obligat autorităţile să-şi facă treaba.
Sunt unele lucruri în viaţă pe care ei chiar nu vor să le vadă,
dar dacă Martin Luther ar fi fost în viaţă
nu ar fi lăsat lucrurile aşa.
Nici lui Michael Jackson nu-i stătea în fire „să lase lucrurile aşa”. Nu era genul care să se întoarcă cu spatele şi să-şi vadă de ale lui, spunându-şi „asta e viaţa”. Ştia că poate să schimbe ceva si ştia cum să o facă. Prin They Don’t Care About Us, a schimbat soarta sărmanilor din cartierul Dona Marta şi a promovat percuţioniştii Olodum.
Pentru prima oară în cariera sa, Michael Jackson a realizat un al doilea videoclip pentru acelaşi single. Cea de-a doua versiune a fost filmată într-o închisoare, alături de colegi de celulă. Michael Jackson apare după gratii, cu cătuşe la mâini, iar videoclipul conţine imagini reale care prezintă poliţişti atacând afro-americani, Ku Klux Klan-ul, genocid, execuţii şi alte abuzuri împotriva drepturilor omului.
Cap ras, cap de mort,
toată lumea a devenit periculoasă;
situaţie, segregare,
afirmaţiile tuturor
în costum, la ştiri –
toată lumea „dogfood”;
dă-mi cu piciorul, trăzneşte-mă –
să nu îndrăzneşti să mă judeci!
Toate genocidurile din istorie au fost planificate minuţios, de nişte minţi bolnave. SIDA, Ebola, diversele tipuri de gripă şi toate epidemiile care au apărut în ultimul secol, au fost create experimental şi răspândite în lume de aceiaşi psihopaţi. Gândiţi-vă că aceşti psihopaţi se adună periodic şi ne hotărăsc soarta. Gândiţi-vă că aceşti demenţi, care ar trebui să fie după gratii, în închisori de maximă securitate, ei bine, aceşti demenţi discută, cu rânjetul pe buze, despre cum suntem prea mulţi, despre cum epidemiile declanşate de ei ne ucid prea încet şi despre ce ar mai putea să inventeze pentru a grăbi decimarea noastră. Daţi-mi voie să-l parafrazez pe autorul acestui cântec şi să spun: „dacă Michael Jackson ar mai fi fost în viaţă, nu ar fi lăsat lucrurile aşa.” Să nu credeţi politicienii care promit lucruri frumoase şi bune; oricât de sinceri ar părea, în mintea lor e cu totul altceva. Să nu credeţi „specialiştii” care apar la televizor şi vă spun că vaccinul antigripal, cel anti-HPV sau bio-cipul sunt soluţii optime pentru oamenii inteligenţi. Să nu credeţi în reclame. Să nu acceptaţi nimic numai pentru că aşa vi se spune; să nu vă fie teamă să refuzaţi lucruri pe care alţii le acceptă prosteşte. Să nu uitaţi, nicio clipă, cuvintele lui Michael Jackson:
Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.
Pentru că acesta e adevărul.
...
vineri, 27 noiembrie 2009
"You Are Not Alone"
...
You Are Not Alone este o baladă R&B despre dragoste şi izolare, compusă de R. Kelly, produsă de Kelly&Jackson şi lansată în august 1995, fiind al doilea single de pe albumul HIstory. Michael Jackson a povestit că i-a plăcut din prima clipă cântecul, dar că l-a ascultat de două ori înainte să ia o decizie. Urechea lui fină a sesizat frumuseţea şi sensibilitatea ideii de bază din melodie, dar îi lipseau armoniile şi modulaţiile, motiv pentru care el a adăugat un refren în partea finală şi a accentuat punctul culminant din structura piesei.
James Hunter de la „Rolling Stone” a comentat: „Excelentul single Scream sau balada R&B devenită hit You Are Not Alone” – făcute să lege incidentele recente din viaţa lui Jackson de conceptele universale de nedreptate sau izolare. Când îşi axează muzica pe stilul franc al hip-hop-ului, Jackson schiţează scenarii înfricoşătoare denunţând lăcomia, incertitudinea şi acuzaţiile false.”
Jon Pareles de la „The New York Times” a spus că You Are Not Alone este singurul cântec de dragoste convenţional de pe noul material din albumul HIstory şi a afirmat că sună ca un succes sigur, comparându-l cu melodia „Hero” a lui Mariah Carey: „E un drum lung iar tu înfrunţi lumea de unul singur; nimeni nu-ţi întinde o mână... Poţi găsi iubirea, dacă cercetezi înlăuntrul tău, şi atunci vidul pe care îl simţi va dispărea...”
Opinia lui Stephen Thomas Erlewine de la „Allmusic” este că You Are Not Alone face parte dintre cele mai bune melodii pe care le-a lansat Michael Jackson, afirmând că e seducătoare.
Criticul R&B Nelson George a descris cântecul ca fiind adorabil şi mlădios.
J. Randy Taraborrelli a scris, în 2004, că „Acest cântec rămâne unul dintre cele mai bune ale lui Michael... Ascultând You Are Not Alone, te face să te întrebi de câte ori Michael a încercat să-şi spună, lui însuşi, în vremurile cele mai disperate şi nefericite, că avea un sprijin în viaţă, de la o putere superioară, şi poate chiar de la prieteni ori familie, indiferent că el credea în asta sau nu.’
Fred Shuster de la „Daily News of Los Angeles” a descris cântecul ca fiind cel mai bun de pe album.
Steve Holsey de la „Michigan Chronicle” a apreciat pozitiv albumul, dar a considerat că You Are Not Alone e cel mai slab, catalogând versurile lui R. Kelly drept banale şi sub standardul lui Michael Jackson.
You Are Not Alone a fost nominalizat la American Music Award şi la Grammy pentru secţiunea „Cea mai bună performanţă vocală pop.”
În prima scenă a videoclipului, Michael Jackson păşeşte tăcut, în timp ce o gloată de paparazzi îl fotografiază, îi întind microfoanele şi îi strigă întrebări. Există două planuri distincte aici: de o parte, Michael Jackson, trist şi însingurat; de cealaltă, mulţimea, care pare foarte aproape de el, dar nu-l poate atinge, oricât s-ar strădui. Printre flash-uri, el îşi vede de drum şi de gândurile sale.
O altă zi s-a dus,
iar eu sunt tot singur-singurel;
cum e posibil
ca tu să nu fii aici, cu mine?
Acţiunea este centrată în două locaţii: un templu imens şi auster, apoi un teatru la fel de imens şi gol.
În templu, Michael Jackson împreună cu Lisa-Marie Presley, soţia lui la acea vreme, se află într-o postură intimă, afectuoasă. Seminuditatea exprimă sentimentele sincere, nedisimulate, dezbrăcate de falsă pudoare, într-un templu care reprezintă lăcaşul armoniei, iubirii şi al păcii interioare. În următoarea secvenţă, Michael apare pe scena teatrului, un alt lăcaş simbolizând viaţa socială, interacţiunea cu societatea, felul cum îl vede lumea, anturajul; ideea de a juca un rol, aşa cum simte că îi cere societatea din care face parte.
Nu mi-ai spus niciodată „la revedere”;
cineva să-mi explice de ce
a trebuit să pleci
şi să-mi laşi lumea atât de rece...
Dar Michael Jackson stă cu spatele la fotoliile cele multe şi goale, cu spatele la spectatorii nevăzuţi, ca şi cum, deşi se află pe scenă, nu cântă pentru ceilalţi, ci numai pentru el. Sau, chiar dacă el cântă pentru ceilalţi, ei nu sunt capabili să-l înţeleagă. Scena teatrului se transformă într-un deşert, iar mulţimea de paparazzi pe lângă care trece Michael devine un ţărm stâncos. Deşertul este simbolul aridului, al singurătăţii, al izolării şi al lipsei de speranţă. Stâncile au un simbolism distinct: pot ilustra obstacolele întâlnite în cale; dar o stâncă ce iese la suprafaţă din apa mării poate să apară ca un refugiu, oferind salvarea, caz în care se face aluzie la aspectul ei solid, rezistent, de nezdruncinat, întruchipând astfel forţa.
De fiecare dată când stau şi mă întreb
cum s-a pierdut iubirea,
ceva îmi şopteşte la ureche şi-mi spune:
„Tu nu eşti singur,
pentru că eu sunt aici, cu tine;
chiar dacă eşti departe,
eu sunt aici, ca să rămân.”
Imaginea templului mai apare secvenţial, de câteva ori, intercalată între deşert şi teatrul gol. Indiferent de religie, templul este un spaţiu sacru, locuit de divinitate. El adăposteste divinul aşa cum trupul adăposteşte sufletul şi, în acest sens, el poate simboliza complexitatea fiinţei umane. Ca edificiu religios, templul este menit să reunească diferitele nivele, ale cerului şi ale pământului, ale materialului şi ale spiritualului. Şi aceasta este legătura la care aspiră cel care doreşte să dea un sens activităţilor sale cotidiene, folosindu-şi forţele spirituale.
„Dar nu eşti singur,
pentru că eu sunt aici, cu tine;
chiar dacă distanţa ne desparte,
eşti mereu in inima mea,
şi nu eşti singur...”
Ideea melodiei are două faţete, care se suprapun şi se completează reciproc: nevoia lui Michael de protecţie, de sprijin divin ori lumesc, care să-l ajute să-şi înfrunte angoasele; şi nevoia de a proteja el însuşi pe cineva (persoana iubită) ori ceva (templul familial).
Chiar în noaptea trecută
mi s-a părut că te-am auzit plângând,
rugându-mă să vin
şi să te strâng în braţe;
Pot să-ţi aud rugile,
îţi voi purta poverile;
dar mai întâi am nevoie de mâna ta
şi, pe urmă, poate să înceapă veşnicia...
Michael Jackson cu aripi albe, care apare în decorul paradisiac, poate simboliza dorinţa lui de fi îngerul păzitor al iubitei sau poate reprezenta însuşi îngerul lui păzitor: „...am întrebat-o cum arată un înger. Seamănă cu mine ?” (Michael Jackson: „Dancing The Dream” – „Angel of Light”)
În 2007, o curte de justiţie din Belgia a decretat că R. Kelly a plagiat un cântec compus în 1993 de fraţii Eddy şi Danny Van Passel, motiv pentru care în You Are Not Alone nu a mai fost difuzat în Belgia. Dar în restul lumii s-a difuzat şi se difuzează în continuare, fără probleme. De ce ăia s-au trezit abia în 2007, după ce melodia a dominat topurile o grămadă de timp, nu pricep. De ce n-am găsit pe nicăieri varianta „originală” a fraţilor Van Passel, iarăşi e un mister. Am ascultat câteva cântece compuse de ei şi, sincer, sună departe rău de armoniile din You Are Not Alone, în timp ce compoziţiile lui R. Kelly sunt cam în acelaşi spirit. În orice caz, plagiat sau nu, un lucru e cert: cântecul acesta nu l-ar fi putut interpreta nimeni atât de frumos ca Michael Jackson. Nu l-ar fi putut ridica nimeni la cote atât de înalte. Nu l-ar fi putut transforma într-un hit de asemenea amploare şi durată. Nimeni.
Şopteşte-mi trei cuvinte şi voi alerga spre tine
şi, ştii că voi fi acolo,
voi fi acolo...
nu eşti singur...
...
You Are Not Alone este o baladă R&B despre dragoste şi izolare, compusă de R. Kelly, produsă de Kelly&Jackson şi lansată în august 1995, fiind al doilea single de pe albumul HIstory. Michael Jackson a povestit că i-a plăcut din prima clipă cântecul, dar că l-a ascultat de două ori înainte să ia o decizie. Urechea lui fină a sesizat frumuseţea şi sensibilitatea ideii de bază din melodie, dar îi lipseau armoniile şi modulaţiile, motiv pentru care el a adăugat un refren în partea finală şi a accentuat punctul culminant din structura piesei.
James Hunter de la „Rolling Stone” a comentat: „Excelentul single Scream sau balada R&B devenită hit You Are Not Alone” – făcute să lege incidentele recente din viaţa lui Jackson de conceptele universale de nedreptate sau izolare. Când îşi axează muzica pe stilul franc al hip-hop-ului, Jackson schiţează scenarii înfricoşătoare denunţând lăcomia, incertitudinea şi acuzaţiile false.”
Jon Pareles de la „The New York Times” a spus că You Are Not Alone este singurul cântec de dragoste convenţional de pe noul material din albumul HIstory şi a afirmat că sună ca un succes sigur, comparându-l cu melodia „Hero” a lui Mariah Carey: „E un drum lung iar tu înfrunţi lumea de unul singur; nimeni nu-ţi întinde o mână... Poţi găsi iubirea, dacă cercetezi înlăuntrul tău, şi atunci vidul pe care îl simţi va dispărea...”
Opinia lui Stephen Thomas Erlewine de la „Allmusic” este că You Are Not Alone face parte dintre cele mai bune melodii pe care le-a lansat Michael Jackson, afirmând că e seducătoare.
Criticul R&B Nelson George a descris cântecul ca fiind adorabil şi mlădios.
J. Randy Taraborrelli a scris, în 2004, că „Acest cântec rămâne unul dintre cele mai bune ale lui Michael... Ascultând You Are Not Alone, te face să te întrebi de câte ori Michael a încercat să-şi spună, lui însuşi, în vremurile cele mai disperate şi nefericite, că avea un sprijin în viaţă, de la o putere superioară, şi poate chiar de la prieteni ori familie, indiferent că el credea în asta sau nu.’
Fred Shuster de la „Daily News of Los Angeles” a descris cântecul ca fiind cel mai bun de pe album.
Steve Holsey de la „Michigan Chronicle” a apreciat pozitiv albumul, dar a considerat că You Are Not Alone e cel mai slab, catalogând versurile lui R. Kelly drept banale şi sub standardul lui Michael Jackson.
You Are Not Alone a fost nominalizat la American Music Award şi la Grammy pentru secţiunea „Cea mai bună performanţă vocală pop.”
În prima scenă a videoclipului, Michael Jackson păşeşte tăcut, în timp ce o gloată de paparazzi îl fotografiază, îi întind microfoanele şi îi strigă întrebări. Există două planuri distincte aici: de o parte, Michael Jackson, trist şi însingurat; de cealaltă, mulţimea, care pare foarte aproape de el, dar nu-l poate atinge, oricât s-ar strădui. Printre flash-uri, el îşi vede de drum şi de gândurile sale.
O altă zi s-a dus,
iar eu sunt tot singur-singurel;
cum e posibil
ca tu să nu fii aici, cu mine?
Acţiunea este centrată în două locaţii: un templu imens şi auster, apoi un teatru la fel de imens şi gol.
În templu, Michael Jackson împreună cu Lisa-Marie Presley, soţia lui la acea vreme, se află într-o postură intimă, afectuoasă. Seminuditatea exprimă sentimentele sincere, nedisimulate, dezbrăcate de falsă pudoare, într-un templu care reprezintă lăcaşul armoniei, iubirii şi al păcii interioare. În următoarea secvenţă, Michael apare pe scena teatrului, un alt lăcaş simbolizând viaţa socială, interacţiunea cu societatea, felul cum îl vede lumea, anturajul; ideea de a juca un rol, aşa cum simte că îi cere societatea din care face parte.
Nu mi-ai spus niciodată „la revedere”;
cineva să-mi explice de ce
a trebuit să pleci
şi să-mi laşi lumea atât de rece...
Dar Michael Jackson stă cu spatele la fotoliile cele multe şi goale, cu spatele la spectatorii nevăzuţi, ca şi cum, deşi se află pe scenă, nu cântă pentru ceilalţi, ci numai pentru el. Sau, chiar dacă el cântă pentru ceilalţi, ei nu sunt capabili să-l înţeleagă. Scena teatrului se transformă într-un deşert, iar mulţimea de paparazzi pe lângă care trece Michael devine un ţărm stâncos. Deşertul este simbolul aridului, al singurătăţii, al izolării şi al lipsei de speranţă. Stâncile au un simbolism distinct: pot ilustra obstacolele întâlnite în cale; dar o stâncă ce iese la suprafaţă din apa mării poate să apară ca un refugiu, oferind salvarea, caz în care se face aluzie la aspectul ei solid, rezistent, de nezdruncinat, întruchipând astfel forţa.
De fiecare dată când stau şi mă întreb
cum s-a pierdut iubirea,
ceva îmi şopteşte la ureche şi-mi spune:
„Tu nu eşti singur,
pentru că eu sunt aici, cu tine;
chiar dacă eşti departe,
eu sunt aici, ca să rămân.”
Imaginea templului mai apare secvenţial, de câteva ori, intercalată între deşert şi teatrul gol. Indiferent de religie, templul este un spaţiu sacru, locuit de divinitate. El adăposteste divinul aşa cum trupul adăposteşte sufletul şi, în acest sens, el poate simboliza complexitatea fiinţei umane. Ca edificiu religios, templul este menit să reunească diferitele nivele, ale cerului şi ale pământului, ale materialului şi ale spiritualului. Şi aceasta este legătura la care aspiră cel care doreşte să dea un sens activităţilor sale cotidiene, folosindu-şi forţele spirituale.
„Dar nu eşti singur,
pentru că eu sunt aici, cu tine;
chiar dacă distanţa ne desparte,
eşti mereu in inima mea,
şi nu eşti singur...”
Ideea melodiei are două faţete, care se suprapun şi se completează reciproc: nevoia lui Michael de protecţie, de sprijin divin ori lumesc, care să-l ajute să-şi înfrunte angoasele; şi nevoia de a proteja el însuşi pe cineva (persoana iubită) ori ceva (templul familial).
Chiar în noaptea trecută
mi s-a părut că te-am auzit plângând,
rugându-mă să vin
şi să te strâng în braţe;
Pot să-ţi aud rugile,
îţi voi purta poverile;
dar mai întâi am nevoie de mâna ta
şi, pe urmă, poate să înceapă veşnicia...
Michael Jackson cu aripi albe, care apare în decorul paradisiac, poate simboliza dorinţa lui de fi îngerul păzitor al iubitei sau poate reprezenta însuşi îngerul lui păzitor: „...am întrebat-o cum arată un înger. Seamănă cu mine ?” (Michael Jackson: „Dancing The Dream” – „Angel of Light”)
În 2007, o curte de justiţie din Belgia a decretat că R. Kelly a plagiat un cântec compus în 1993 de fraţii Eddy şi Danny Van Passel, motiv pentru care în You Are Not Alone nu a mai fost difuzat în Belgia. Dar în restul lumii s-a difuzat şi se difuzează în continuare, fără probleme. De ce ăia s-au trezit abia în 2007, după ce melodia a dominat topurile o grămadă de timp, nu pricep. De ce n-am găsit pe nicăieri varianta „originală” a fraţilor Van Passel, iarăşi e un mister. Am ascultat câteva cântece compuse de ei şi, sincer, sună departe rău de armoniile din You Are Not Alone, în timp ce compoziţiile lui R. Kelly sunt cam în acelaşi spirit. În orice caz, plagiat sau nu, un lucru e cert: cântecul acesta nu l-ar fi putut interpreta nimeni atât de frumos ca Michael Jackson. Nu l-ar fi putut ridica nimeni la cote atât de înalte. Nu l-ar fi putut transforma într-un hit de asemenea amploare şi durată. Nimeni.
Şopteşte-mi trei cuvinte şi voi alerga spre tine
şi, ştii că voi fi acolo,
voi fi acolo...
nu eşti singur...
...
joi, 26 noiembrie 2009
TRIBUT II
...
GEORGIA (13 ani)
"Mai mult decât orice, îmi doream să fiu un băiat normal. Voiam să-mi construiesc case în copaci şi să merg la petreceri pe role. Dar aceste lucruri au devenit imposibile, mult prea devreme. A trebuit să accept că, pentru mine, copilăria este diferită faţă de majoritatea celorlalţi. Şi asta mă face să mă întreb cum ar fi de fapt o copilărie obişnuită.” (Michael Jackson – „My Childhood, My Sabbath, My Freedom”, eseu – 2000)
CERASELA
"Un umil tribut adus REGELUI... Versurile provin dintr-un poem exceptional al Maicii Tereza, poem ce este gravat pe zidul Casei de Copii din Calcuta."
DIA
He spent his life on stage and he dedicated it to his fans! it's all for love!
RODICA
ASTA SUNT,ASTA FAC
Sunt lumina lumii, sunt maret
Dragostea ei, pot s-o am
Si sunt sigur ca este asa..
Chipu-ti l-am privit de mii de ori, si nu-i usor
Si tu spui ca ma cunosti , la fel
Stiu ca ochii tai ,de tine, ma fac dependent,
Dar tu spui ,sa las asta in seama ta
Nimic nu am stiut, despre tine ,
sa te iubesc asa, n-am vrut
SA-ti fiu iubit ,nu m-am gandit vreodata
Haide iubito, crede-ma...
ASTA SUNT, pot sa spun,
Sunt lumina lumii, alergand
putem sti, asa e,,
Se intimpla asa cand iubesc,
Si te stiu demult,de mii de ani, si nu-i usor
Si tu spui ca ma stiai mai de dedemult
Si mai spui ca nu ma vrei pe aici,prin preajma ta ,
Dar de cate ori n-ai mai facut asa ..?
Nimic nu am stiut, despre tine ,
sa te iubesc asa, n-am vrut
SA-ti fiu iubit ,nu m-am gandit vreodata
Haide iubito, crede-ma...
ASTA SUNT, pot sa simt,
sunt lumina lumii, asta sunt,
Ritmul ei, pot sa-l simt,
si va spun sa il simtiti si voi..
Si va stiu pe toti de mii de ani,si nu-i usor,
SI voi spuneti ca ma vreti, doar pt voi,
SI mai spuneti ca nu ma puteti urma peste tot,
si eu stiu ca asta e adevarat...
Nimic nu am stiut despre tine ,
sa te iubesc asa, n-am vrut..
SA-ti fiu iubit ,nu m-am gandit vreodata,
Haide iubito, crede-ma...
ARE YOU LISTENING
(DANCING the DREAM, 1992)
Cine sunt eu?
Cine esti tu ? De unde venim?
Unde plecam ? Despre ce este vorba ?
Are cineva aceste raspunsuri ? NEMURIREA este jocul meu ,
Din BINECUVINTARE m-am nascut
In BINECUVANTARE sunt
In BINECUVANTARE ma intorc
Si daca n-ai stiut asta pana acum,
E pacat...
MA ASCULTI ?
Trupul acesta al meu
Este un suvoi de energie in raul timpului
Eoni trec ,ere vin pleaca ,
Eu apar si dispar
Jucand v-ati ascunselea,
In clipirea unei pleoape.
Sunt particula ,sunt unda,
Invartindu-ma cu viteza fulgerului
Sunt Scimbarea,
Cel ce deschide drumul inainte
Sunt REGELE,
Sunt VALETUL ,
Sunt FACEREA si INFAPTUIREA.
Sunt galaxia ,vidul din spatiu,
In Calea Lactee,
Sunt NEBUNUL .
Sunt Ganditorul ,Gandirea si Gandul,
Sunt Cautatorul ,Cautarea si Cautatul
Sunt Roua ,Rasaritulsi Furtuna,
Sunt UNICAT-ul,Fondul si Forma,
Sunt Pustiul ,Oceanul si Cerul
Sunt EU-l PRIMORDIAL
In tine si mine deopotriva.
sunt Constiinta pura si nemarginita
Binecuvantare ,Adevar si Existenta
Eu vin si plec in infinite feluri,
Jucand v-atiascunselea
In clipitul unei pleoape
Dar NEMURIREA este jocul meu,
Eoni trec, In sinea mea, Eu raman
Intotdeauna acelasi,
Din BINECUVANTARE VIN ,
In BINECUVANTARE ma mentin
Alatura-te mie in dansul meu,
Cu bucurie urmeaza-ma acum, te rog,
Daca te vei uita pe tine insuti
Nu vei mai sti niciodata sa joci acest joc !
In ocenul nesfarsit al eternitatii
Opreste aceasta IROSIRE agonizanta,
Pune-i capat!
Nu sta pe ganduri,Nu ezita
Nu te-ndoi de tine insuti
Doar creeaza, doar creeaza !!!
NEMURIREA este jocul meu,
Din BINECUVANTARE vin
In BINECUVANTARE ma mentin
In BINECUVANTARE revin.
Si daca n-ai stiut asta pana acum,
E pacat....
MARIA
ESTI VIS...
1. Eşti vis, şi vânt şi urmă a gandului pierdut,
Eşti pururea speranţa de magică-nălţare,
Eşti drumul ce nu poate nicicând fi străbătut...
Esti dragostea ce-ai strâns-o într-o gingaşă floare...
2. Eşti rîul care curge în ropot de tulpini
Ce spală doar păcatul făcut de mii de ani...
Eşti fulg de nea ce cade pe vîrfuri de arini
Şi-mbraci în haină albă pădurea de castani.
3. Eşti brad pe vîrf de munte ca el eşti izolat.
Şi-nalţi semeaţa-ţi frunte spre cerul înstelat,
Eşti suflet de copil în trupul de bărbat
Eşti mugur de speranţă pe creastă de bazalt...
4. Eşti zeul fericirii, eşti om fără păcat
Şi-n zîmbet ai o armă ce ne ucizi de drag...
Eşti arderea divină, dar demnă de urmat
Eşti raza de lumină ce-apare-n zori pe prag...
5. Eşti cîte-un pic din toate, şi eşti nemuritor
Aşa cum tu dorit-ai, un sanctuar sau Dom
Şi de-ai sa vii şi-acuma şi-n veacul următor
Veni-vei în amestec de Inger şi de OM?...
...
GEORGIA (13 ani)
"Mai mult decât orice, îmi doream să fiu un băiat normal. Voiam să-mi construiesc case în copaci şi să merg la petreceri pe role. Dar aceste lucruri au devenit imposibile, mult prea devreme. A trebuit să accept că, pentru mine, copilăria este diferită faţă de majoritatea celorlalţi. Şi asta mă face să mă întreb cum ar fi de fapt o copilărie obişnuită.” (Michael Jackson – „My Childhood, My Sabbath, My Freedom”, eseu – 2000)
CERASELA
"Un umil tribut adus REGELUI... Versurile provin dintr-un poem exceptional al Maicii Tereza, poem ce este gravat pe zidul Casei de Copii din Calcuta."
DIA
He spent his life on stage and he dedicated it to his fans! it's all for love!
RODICA
ASTA SUNT,ASTA FAC
Sunt lumina lumii, sunt maret
Dragostea ei, pot s-o am
Si sunt sigur ca este asa..
Chipu-ti l-am privit de mii de ori, si nu-i usor
Si tu spui ca ma cunosti , la fel
Stiu ca ochii tai ,de tine, ma fac dependent,
Dar tu spui ,sa las asta in seama ta
Nimic nu am stiut, despre tine ,
sa te iubesc asa, n-am vrut
SA-ti fiu iubit ,nu m-am gandit vreodata
Haide iubito, crede-ma...
ASTA SUNT, pot sa spun,
Sunt lumina lumii, alergand
putem sti, asa e,,
Se intimpla asa cand iubesc,
Si te stiu demult,de mii de ani, si nu-i usor
Si tu spui ca ma stiai mai de dedemult
Si mai spui ca nu ma vrei pe aici,prin preajma ta ,
Dar de cate ori n-ai mai facut asa ..?
Nimic nu am stiut, despre tine ,
sa te iubesc asa, n-am vrut
SA-ti fiu iubit ,nu m-am gandit vreodata
Haide iubito, crede-ma...
ASTA SUNT, pot sa simt,
sunt lumina lumii, asta sunt,
Ritmul ei, pot sa-l simt,
si va spun sa il simtiti si voi..
Si va stiu pe toti de mii de ani,si nu-i usor,
SI voi spuneti ca ma vreti, doar pt voi,
SI mai spuneti ca nu ma puteti urma peste tot,
si eu stiu ca asta e adevarat...
Nimic nu am stiut despre tine ,
sa te iubesc asa, n-am vrut..
SA-ti fiu iubit ,nu m-am gandit vreodata,
Haide iubito, crede-ma...
ARE YOU LISTENING
(DANCING the DREAM, 1992)
Cine sunt eu?
Cine esti tu ? De unde venim?
Unde plecam ? Despre ce este vorba ?
Are cineva aceste raspunsuri ? NEMURIREA este jocul meu ,
Din BINECUVINTARE m-am nascut
In BINECUVANTARE sunt
In BINECUVANTARE ma intorc
Si daca n-ai stiut asta pana acum,
E pacat...
MA ASCULTI ?
Trupul acesta al meu
Este un suvoi de energie in raul timpului
Eoni trec ,ere vin pleaca ,
Eu apar si dispar
Jucand v-ati ascunselea,
In clipirea unei pleoape.
Sunt particula ,sunt unda,
Invartindu-ma cu viteza fulgerului
Sunt Scimbarea,
Cel ce deschide drumul inainte
Sunt REGELE,
Sunt VALETUL ,
Sunt FACEREA si INFAPTUIREA.
Sunt galaxia ,vidul din spatiu,
In Calea Lactee,
Sunt NEBUNUL .
Sunt Ganditorul ,Gandirea si Gandul,
Sunt Cautatorul ,Cautarea si Cautatul
Sunt Roua ,Rasaritulsi Furtuna,
Sunt UNICAT-ul,Fondul si Forma,
Sunt Pustiul ,Oceanul si Cerul
Sunt EU-l PRIMORDIAL
In tine si mine deopotriva.
sunt Constiinta pura si nemarginita
Binecuvantare ,Adevar si Existenta
Eu vin si plec in infinite feluri,
Jucand v-atiascunselea
In clipitul unei pleoape
Dar NEMURIREA este jocul meu,
Eoni trec, In sinea mea, Eu raman
Intotdeauna acelasi,
Din BINECUVANTARE VIN ,
In BINECUVANTARE ma mentin
Alatura-te mie in dansul meu,
Cu bucurie urmeaza-ma acum, te rog,
Daca te vei uita pe tine insuti
Nu vei mai sti niciodata sa joci acest joc !
In ocenul nesfarsit al eternitatii
Opreste aceasta IROSIRE agonizanta,
Pune-i capat!
Nu sta pe ganduri,Nu ezita
Nu te-ndoi de tine insuti
Doar creeaza, doar creeaza !!!
NEMURIREA este jocul meu,
Din BINECUVANTARE vin
In BINECUVANTARE ma mentin
In BINECUVANTARE revin.
Si daca n-ai stiut asta pana acum,
E pacat....
MARIA
ESTI VIS...
1. Eşti vis, şi vânt şi urmă a gandului pierdut,
Eşti pururea speranţa de magică-nălţare,
Eşti drumul ce nu poate nicicând fi străbătut...
Esti dragostea ce-ai strâns-o într-o gingaşă floare...
2. Eşti rîul care curge în ropot de tulpini
Ce spală doar păcatul făcut de mii de ani...
Eşti fulg de nea ce cade pe vîrfuri de arini
Şi-mbraci în haină albă pădurea de castani.
3. Eşti brad pe vîrf de munte ca el eşti izolat.
Şi-nalţi semeaţa-ţi frunte spre cerul înstelat,
Eşti suflet de copil în trupul de bărbat
Eşti mugur de speranţă pe creastă de bazalt...
4. Eşti zeul fericirii, eşti om fără păcat
Şi-n zîmbet ai o armă ce ne ucizi de drag...
Eşti arderea divină, dar demnă de urmat
Eşti raza de lumină ce-apare-n zori pe prag...
5. Eşti cîte-un pic din toate, şi eşti nemuritor
Aşa cum tu dorit-ai, un sanctuar sau Dom
Şi de-ai sa vii şi-acuma şi-n veacul următor
Veni-vei în amestec de Inger şi de OM?...
...
marți, 24 noiembrie 2009
Marea… tu… şi eu
...
Autor: FLORENŢA
Au trecut atatia ani...
Cine ar fi crezut vreodata...? Cine ar crede...? daca ar sti... Nici macar mie nu imi vine sa cred...Oare ce-a vrut sa insemne asta...?
Imi place sa invat cate ceva din fiecare lucru care mi se intampla ...si atunci cand nu invat...imi place macar sa inteleg...sa stiu de ce s-a intamplat asa...imi doresc sa stiu unde am gresit...sau nu...eu sau ceilalti...sa incerc pe cat posibil sa nu repet...Nu reusesc intotdeauna...dar macar stiu...inteleg...si merg mai departe...
Asta insa...nu am reusit sa inteleg niciodata...Si,Doamne...nu-i asa ca eu sunt totusi un om normal? Nu-i asa...ca sunt totusi un om cu capul pe umeri...? Fac atatea lucruri...Daca as fi nebuna...n-as putea sa le fac pe toate...Nu-i asa...?
Asa este...sunt...pentru ca nimeni nu stie...dar daca ar sti...
Nu-mi pasa ce ar crede ei daca ar sti...Dar imi pasa de mine...Nu vreau sa cred ca sunt altfel decat ceilalti...Stiu ca nu sunt...si atunci de ce...?
Unde e logica mea...unde e gandirea mea...unde e ...pana unde sunt eu...si de unde incepe ea...?
Toate sunt la locul lor...ca intotdeauna...
DA...dar mai exista un loc...nestiut de nimeni...si de acolo imi iau eu totul...si puterea si logica si incapatanarea...merg tot inainte...si mereu drumul meu incepe de acolo...ma impiedic...alunec...gresesc...ratacesc uneori drumul...ma intorc acolo...si toate mi se limpezesc...si drumul mi se asterne iar inainte...drept...usor...lin...
Cum reusesti sa faci asta pentru mine...? Si cum as putea vreodata sa-ti multumesc...?
Ce s-a schimbat de ieri...? Ce s-a intamplat...?
Ce spun toate aceste imagini...si cum de ai venit tu singur...intotdeauna vii...dar cand te chem...Astazi nu te-am chemat...astazi...as fi preferat sa nu vii...nu asa...nu inca...
Ce s-a schimbat...?
Am adormit in acelasi loc...in aceeasi lume...iar cand m-am trezit...totul se schimbase...si nu inteleg nimic...
Ce e cu mine...ce e cu tine...ce vrei sa-mi spui...tu nu vezi ca pe toata Planeta asta...sunt ultimul om care nu intelege...? Sunt ultimul om care inca nu stie...Nu...
Aveam nevoie de o pauza...nu stii ca asa vin pauzele mele...? In cele mai nepotrivite momente...Am adormit devreme...mult prea devreme...si m-am trezit tarziu...mult prea tarziu...Si m-am trezit...in Iadul asta...Dar mai sper...ca poate inca nu m-am trezit...Si totusi sunt sigura ca nu dorm...pentru ca atunci cand dorm...eu nu te visez niciodata...
Cine a hotarat in locul meu...cand sa adorm si cand sa ma trezesc?
Unde ma trimiti...? Ce trebuie sa mai vad de data asta...? Ce-am mai facut...? Ce usi trebuie sa mai deschid...si ce ma asteapta dincolo de ele...?
Voi merge...dar...tine-ma de mana...mai strans...poate ma trezesc...poate e totusi...doar un vis urat...
Hei...! M-ai adus la mare...! Cum ai stiut...? Ce dor imi era de ea...nu am mai vrut sa o vad...ultima oara era atat de ingandurata...trista... bolnava...suparata...neagra...
Am citit undeva...Lorelei ii scria iubitului ei..."Marea Neagra are ochi albastri si..."si nu mai stiu mai departe...cum am putut sa uit...? alta data stiam ...dar Marea Neagra chiar avea ochi albastri atunci...asa era marea...frumoasa...curata ...melancolica...si cu ochi minunati...cu ochi albastri... visatori... indragostiti... fericita... Lorelei avea dreptate...
Dar Lorelei nici macar nu exista...Era Luli cea care ii trimitea sotului ei acele scrisori...ea le scria...dar le trimitea prietena ei...oare cum se numea...era o incercare...era un test...Si pe Teodoreanu l-am citit tot la mare...Si ceva...tot mai tin minte...pentru ca mi s-a potrivit mereu si n-am putut sa uit..."Anii mei tineri...au sunat a cantec"... a cantec...Doamne...cum am putut sa uit...Candva...le stiam...
Mereu imi promit...sa-l recitesc intr-o zi si pe el...si pe toti...Dar cand...cand...? Intr-o zi...
De ce ma gandesc la toate astea acum...de ce bat campii asa...?
Si cine,in afara de mine mai are in miezul verii...mainile inghetate...?
Cand a ajuns cafeaua pe covor...si cand s-a rupt acest creion...in mainile mele...cand...?
De ce nu ai aceeasi putere ca altadata...de ce nu ma poti opri in loc...acolo...cu tine...la mare...dar atunci...tu nu erai cu mine...eram...la mare...
Ajuta-ma sa ajung inapoi...arata-mi din nou drumul...si spune-mi ce vroiai sa-mi amintesc...arata-mi marea...daca o vad din nou ca atunci...voi sti ce vrei sa-mi amintesti...
Am ajuns...
Uite-o pe Florenta...ce cauti acolo...? Daca te vede mama ta...
Soarele straluceste orbitor...cum imi place mie...cu greu,printre razele lui vad... Bar International...Olimp
Inceputul... inceputul fara inceput si fara sfarsit...
Mi-au trebuit atatia ani...aproape un sfert de veac...De cate ori nu am incercat sa-mi amintesc numele ei...al balerinei...Atatia ani mi-a fost imposibil sa-mi amintesc...iar azi...ma aud rostindu-l cu voce tare...ma aud strigand numele ei...:Tatiana...! Tatiana...! un sfert de veac...
Tatiana...eu...marea...Marea Neagra cu ochii ei albastri...
Eva ma tine de mana...locuim in acelasi hotel...ne-am imprietenit...si odata cu ea m-am imprietenit si cu ceilalti artisti...Cat de mult au muncit pentru acest spectacol...iar eu nu i-am inteles mereu...M-am certat cu acel om...era mereu nervos...si eu nu intelegeam...era de fapt...mereu obosit...am gresit...a gresit...si-a cerut iertare...i-am multumit si i-am spus ca l-am inteles...atunci cand i-am vazut spectacolul...si cand am inteles ca totul era atat de perfect...datorita lui...
Tipa la ei intr-una...nu era multumit...arunca scrumierele dupa ei...A tipat si la mine...si eu...nu aveam nici o treaba cu ei...eu eram la mare...Dar avea o flacara in el...mult mai puternica si mai adevarata atunci cand ii indruma pe ei...decat atunci cand dansa el...ca dansator...e slabut...i-am spus ca parca isi trage picioarele din smoala...Dar cand ii invata pe ceilalti...devine altul...
Tatiana danseaza...
De obicei...Tatiana e obosita...uneori rautacioasa...si nu e chiar draguta cu mine...viata de noapte o oboseste...dar cand danseaza...Tatiana se transforma intr-o zana...in Zana Zanelor...Nimeni nu danseaza ca ea...pluteste...se unduieste...se arcuieste...Are picioare de portelan si parul de aur...Tatiana...parca esti floarea soarelui...in bataia vantului...
Tatiana ma poarta pe aripi de vis cu dansul ei...parca am ametit...si nu e numai ceea ce simt de obicei...cand cineva danseaza atat de frumos...mai e ceva...imi vine sa zbor...imi vine sa-i strig Tatianei...Nu asa!...Nuuuu!!!...muzica asta...cere altceva...muzica asta STRIGA la tine...si la noi...ALTFEL vrea sa fie dansata...trebuie ALTCEVA...muzica asta...TE ARDE...Ridica-te si danseaza cu adevarat...!!! Trebuie sa zbori...! Trebuie sa o simti si sa o visezi...te-ai imbracat in leopard si nu...nu poti sa dansezi ca o floare...esti minunata...dar aici trebuie cu totul altceva...trebuie sa fii rea !
Si deodata inteleg...Muzica...muzica asta e cea care ma face sa simt asa...se avanta in cercuri in jurul meu si ma fura...Acum eu sunt floarea soarelui dar vantul m-a smuls din mijlocul campiei...mi-a dat aripile lui si ma poarta intr-un zbor nebunesc pe deasupra nisipului...peste valurile marii...dansez cu marea...dansez cu valurile marii si port aripile vantului...un minut...doua ...trei...o vesnicie...
Ce-a fost asta...?
Cine poate sa cante asa...si cine a reusit sa scrie asa ceva...cine a adus lumii...muzica ASTA...???
Billie Jean is not my lover...she...just a girl...si eu...just a girl...si Agnetha spunea asa...intr-un cantec...i am just a girl...
Anna...Anna...de ce nu mai canti ca altadata...?
Si Tatiana dispare...cu tot cu cusca ei in care danseaza...cu tot cu costumul ei de leopard...Totul dispare...si cateva minute...eu n-am mai vazut nimic...Muzica ta ma furase...si habar nu aveam ca e pentru totdeauna...si habar nu aveam...cine esti...cum arati...ce nume porti...erai doar o voce in casetofonul Tatianei...
Si ca sa fiu sincera...nu stiam nici daca cel care canta e barbat...femeie...formatie...nu avea nici o importanta...
Asa imi imaginasem eu momentul in care MUZICA ar atinge PERFECTIUNEA...LIMITA MAXIMA...asa mi-am imaginat intotdeauna MUZICA PERFECTA...ca Billie Jean...
Michael...nu a existat un cantec pe care sa nu ti-l iubesc...nu ai facut nici un pas pe care sa nu ti-l divinizez...dar Billie Jean...e scris cu litere de foc...in sufletul meu...si in amintirile mele despre tine...
Eva...Eva draga mea...ce departe esti astazi...si de cand nu ti-am mai spus nimic...dar tu ma intelegi...eu si messenger...bla bla bla...
In casa Evei...am aflat...dupa aproape un an...numele tau...si te-am si vazut...pentru prima oara...
Atunci la mare...nu am intrebat pe nimeni...Ei ma laudau...de unde are copila asta atata muzica in cap...de unde stie compozitorii...interpretii...si cum de ii intelege...cand i-a ascultat pe toti...? Fetito...! Tu mai faci si altceva vreodata...sau asculti muzica si in somn ? Cum sa le spun ca tocmai eu...habar nu aveam cine esti tu...am tacut...si am crezut ca voi uita...era atat de caraghios sa te indragostesti de o voce...de niste acorduri muzicale...de un cantec... Numai mie mi se putea intampla...cine m-ar fi putut intelege...Nu ma intelegeam nici eu...asa cum nu ma inteleg nici azi...
Eva imi pune o caseta...spune ca voi avea parte de muzica asa cum imi place mie..."muzica pe paine"...si daca ea nu stie ce-mi place mie sa ascult...nu mai stie nimeni...cei mai buni dintre cei mai buni...muzica adevarata...
nu am cunoscut pe nimeni care sa iubeasca aceeasi muzica pe care o iubesc eu...pana am cunoscut-o pe Eva...
Caseta...video...nici macar nu eram atenta in acel moment...Cine stie unde imi zbura gandul...dar dintr-o data...Billie Jean...is not my lover...she's just a girl...
TU ESTI ?...TU ESTI ?...
Acea voce...a capatat un chip...si un nume...si...pasii tai...
Doar zambetul mai urma sa ti-l vad...dar mai tarziu...altadata...pe alta caseta...Eu te vedeam atunci pentru prima oara...iar tu cand povestesti despre Billie Jean...nu zambesti...
Cine esti tu...si de unde imi trimiti atatia fluturi...? Mii de spoturi luminoase...si mii de fluturi...De unde aduci cu tine lumina asta...?
Cine esti...si de unde ai mai venit si tu...sa-mi dai mie lumea peste cap...si cum poti sa canti in felul asta...? Si cum sa fac...sa pastrez mereu muzica asta...?
Habar nu aveam ca muzica ta...nici nu avea de gand sa plece vreodata...Muzica ta...nu a mai plecat din viata mea niciodata...Vocea ta...s-a lipit de sufletul meu...nimic nu a putut sa o goneasca de acolo...si nici macar nu am incercat...pentru ca nu am vrut...pentru ca asa mi-a placut mie...sa nu ma mai despart vreodata de acea muzica...si nici de vocea ta...
Am obosit...mi-e greu sa mai privesc spre acele vremuri...sunt atat de departe...
Vreau sa ma intorc...Tu nu te-ai ascuns niciodata...nu ai fugit cand ti-a fost greu...Eu ce caut aici...? Nu trebuie sa ma mai plimbi printre amintiri...nu ma mai ajuta cu nimic marea...ce se intampla azi...e altfel decat pana acum..."Marea Neagra are ochi albastri si sufletul meu e privirea acelei imensitati"...Uite ca mi-am amintit...cred...asa continua Lorelei scrisoarea...De parca ar mai conta...Si de parca mi-ar mai pasa...
Tatiana...Lorelei...Eva...Marea...Nimic nu ma mai ajuta...nimic...nimic ...nimic...La ce sa ma mai gandesc...?! Cu ce sa acopar vocea asta care striga la mine...?!...Era ultimul lucru la care m-as fi gandit vreodata...
TU...Dincolo...Pentru Totdeauna...Eternitatea...
De ce nu mai pot sa visez ca altadata...?
Pentru ca acum e altfel...Pentru ca acum nici nu mai imi pasa de visele mele...si le urasc...pentru ca mi-e teama ca le voi pierde...vor fugi iarasi...Si-o sa-mi fie dor de ele...
Ba nu...!!! Cum sa nu-mi pese...?! Acum imi pasa mai mult decat oricand...Prinde-mi-le Michael...!!! nu le lasa sa zboare iar...mereu mi le-ai adus inapoi...
Si mi-ai schimbat viata...de tot...
Mi-ai facut lumea mai frumoasa...M-ai facut pe mine mai frumoasa...Mi-ai imbracat sufletul in petale de trandafiri...mi-ai prins stelele in par...soarele in priviri...si mi-ai adus luna la picioare...
M-ai luat de mana...si mi-ai aratat cum se deschid toate acele porti fermecate...Portile muzicii adevarate...
M-ai invitat la dans...mereu...Mai stii...Oricat de suparata as fi fost...daca tu imi cantai...totul se transforma in taram de basm...si in ring de dans...mereu a fost la fel...si mereu am uitat de toate...Si de cate ori am reusit in viata...spre tine am zambit...cu recunostinta...si de cate ori mi-a fost greu...cu ultimele mele puteri...m-am tarat mereu spre muzica ta...de acolo a venit mereu puterea mea...logica mea...increderea mea...curajul...speranta si toate...din muzica ta...din pasii tai...din zambetul tau...
De acolo pleaca in fiecare zi drumul meu...
Cineva mi-a dat puterea sa visez...nu stiu cine a fost...dar ii sunt recunoscatoare...iar tu mi-ai dat muzica...si totul a devenit atat de simplu...Cu visele mele si cu muzica ta...Si nu am voie sa pierd nimic din tot ce am adunat...dincolo de portile viselor mele...te voi cauta si te voi gasi intotdeauna...Voi merge pe urmele pasilor tai...si te voi gasi in gandurile mele...Asa a fost mereu...si nu mai conteaza ca nu am inteles niciodata de ce...Toata aceasta lumina...nu am dreptul sa ma mai intreb de unde a venit...o sa fiu recunoscatoare si atat...
Mai arata-mi o data zambetul tau...Stii...cineva mi-a spus odata ca ai un zambet pentru care merita sa mori...dar eu i-am raspuns ca ai un zambet pentru care merita sa traiesti...
Si altcineva...mi-a spus ca as fi putut sa fiu printesa ta...dar nu e adevarat...eu niciodata nu am gandit asa...ei vor zambi neincrezatori...dar eu...stiu ce stiu...Eu stiu intotdeauna unde e limita mea...unde trebuie sa ma opresc...chiar si atunci cand visez...altfel lucrurile nu ar mai fi fost atat de simple si atat de frumoase...ar fi devenit o povara...ar fi fost trist...Si cu tine in lumea mea...viata mea nu a fost niciodata trista...
I-am inteles si ii inteleg si ii iubesc pe toti cei care te iubesc...Dar n-am putut niciodata sa-i inteleg...de ce plangeau...Pana azi...pe mine nu m-ai facut niciodata sa plang...Eu...am ras mereu...Te-am vazut...am fost atat de aproape de tine...am fost atat de norocoasa ...dar acolo...la picioarele scenei...eu n-am simtit niciodata lacrimi pe obraz...am fost doar fericita...si mai fericita...cea mai fericita...am cantat si am dansat cu tine...si am ras...iar uneori...doar te-am privit inmarmurita...Niciodata nu am inteles acele lacrimi ale celorlalti...la concerte...atata vreme cat tu erai acolo...cantai si dansai pentru noi...cu noi...eu nu aveam de ce sa plang...ce mi-as fi putut dori mai mult...?
Muzica ta ...dansul tau...mie nu mi-au adus niciodata decat fericirea si dorinta de a opri timpul in loc...niciodata lacrimi...
Lacrimile...au venit mai tarziu...odata cu lacrimile tale...odata cu tristetea ta...odata cu incercarile tale...si odata cu ziua de azi...
Mi-as fi dorit insa...sa pot fi pentru tine...ceea ce ai fost tu pentru mine in toti acesti ani...din ziua cand mi-ai povestit pentru prima oara despre Billie Jean...Cel mai bun si cel mai drag prieten...Promit sa raman...cel mai bun si cel mai adevarat prieten al tau...si nimeni nu te va apara ca mine...la fel ca si pana acum...in toti acei ani grei...nimeni nu a putut sa treaca de mine si sa atinga vreodata imaginea ta din sufletul meu... Si nimeni nu va putea vreodata... NIMENI... NICIODATA... PROMIT...!
Nu te mai gandi la asta...Nu privi inapoi...E prea trist...si a ramas in urma...Si nici nu mai conteaza...Adevarul a invins...Tu ai invins! Si toate sunt la locul lor...ca intotdeauna...
Tu...Tu...Nimeni nu e ca tine...Nimeni nu va fi vreodata...Ai fost mereu si vei ramane intotdeauna...Micul Print pe care Dumnezeu ni L-a trimis...incarcat cu daruri...cu cele mai minunate daruri din Univers.
Mai spune-mi doar ...in toti acesti ani...de ce te-am vazut numai cand am visat cu ochii deschisi...de ce nu te-am vazut niciodata in somn...de ce nu te-am visat niciodata...?
Ce prostii spun...asta ar mai fi lipsit...si probabil ca din acel somn...nici nu m-as mai fi trezit vreodata...
Acum...pot sa ma intorc...acasa...
Nu am voie sa ma ascund aici...nu asa am invatat de la tine...si n-am sa te dezamagesc...
Si pe urma...niciodata nu vei putea sa fii mai aproape de mine...decat ai fost in ultimul sfert de veac...mereu departe...dar atat de aproape...Mereu acolo...dar mereu aici...in ochii mei...in gandurile mele...in sufletul meu...in pasii mei urmand mereu muzica ta.
In acea zi...la mare...cand nici nu stiam cine esti...cum arati...cum zambesti...ai aparut de nu stiu unde...tu si lumina aceea...si ai ramas pentru totdeauna...sufletul sufletului meu...
Un singur lucru s-a schimbat...de azi inainte...te voi tine mereu de mana...nu doar ca pana acum...nu doar aici...oriunde as fi...in oricare loc voi merge...in basmele mele...in visele mele...in viata mea...pe urmele pasilor tai...in acele acorduri fermecate...De azi inainte...orice s-ar intampla...sa nu-mi mai dai drumul la mana...Niciodata.
Fara sfarsit...
Autor: FLORENŢA
Au trecut atatia ani...
Cine ar fi crezut vreodata...? Cine ar crede...? daca ar sti... Nici macar mie nu imi vine sa cred...Oare ce-a vrut sa insemne asta...?
Imi place sa invat cate ceva din fiecare lucru care mi se intampla ...si atunci cand nu invat...imi place macar sa inteleg...sa stiu de ce s-a intamplat asa...imi doresc sa stiu unde am gresit...sau nu...eu sau ceilalti...sa incerc pe cat posibil sa nu repet...Nu reusesc intotdeauna...dar macar stiu...inteleg...si merg mai departe...
Asta insa...nu am reusit sa inteleg niciodata...Si,Doamne...nu-i asa ca eu sunt totusi un om normal? Nu-i asa...ca sunt totusi un om cu capul pe umeri...? Fac atatea lucruri...Daca as fi nebuna...n-as putea sa le fac pe toate...Nu-i asa...?
Asa este...sunt...pentru ca nimeni nu stie...dar daca ar sti...
Nu-mi pasa ce ar crede ei daca ar sti...Dar imi pasa de mine...Nu vreau sa cred ca sunt altfel decat ceilalti...Stiu ca nu sunt...si atunci de ce...?
Unde e logica mea...unde e gandirea mea...unde e ...pana unde sunt eu...si de unde incepe ea...?
Toate sunt la locul lor...ca intotdeauna...
DA...dar mai exista un loc...nestiut de nimeni...si de acolo imi iau eu totul...si puterea si logica si incapatanarea...merg tot inainte...si mereu drumul meu incepe de acolo...ma impiedic...alunec...gresesc...ratacesc uneori drumul...ma intorc acolo...si toate mi se limpezesc...si drumul mi se asterne iar inainte...drept...usor...lin...
Cum reusesti sa faci asta pentru mine...? Si cum as putea vreodata sa-ti multumesc...?
Ce s-a schimbat de ieri...? Ce s-a intamplat...?
Ce spun toate aceste imagini...si cum de ai venit tu singur...intotdeauna vii...dar cand te chem...Astazi nu te-am chemat...astazi...as fi preferat sa nu vii...nu asa...nu inca...
Ce s-a schimbat...?
Am adormit in acelasi loc...in aceeasi lume...iar cand m-am trezit...totul se schimbase...si nu inteleg nimic...
Ce e cu mine...ce e cu tine...ce vrei sa-mi spui...tu nu vezi ca pe toata Planeta asta...sunt ultimul om care nu intelege...? Sunt ultimul om care inca nu stie...Nu...
Aveam nevoie de o pauza...nu stii ca asa vin pauzele mele...? In cele mai nepotrivite momente...Am adormit devreme...mult prea devreme...si m-am trezit tarziu...mult prea tarziu...Si m-am trezit...in Iadul asta...Dar mai sper...ca poate inca nu m-am trezit...Si totusi sunt sigura ca nu dorm...pentru ca atunci cand dorm...eu nu te visez niciodata...
Cine a hotarat in locul meu...cand sa adorm si cand sa ma trezesc?
Unde ma trimiti...? Ce trebuie sa mai vad de data asta...? Ce-am mai facut...? Ce usi trebuie sa mai deschid...si ce ma asteapta dincolo de ele...?
Voi merge...dar...tine-ma de mana...mai strans...poate ma trezesc...poate e totusi...doar un vis urat...
Hei...! M-ai adus la mare...! Cum ai stiut...? Ce dor imi era de ea...nu am mai vrut sa o vad...ultima oara era atat de ingandurata...trista... bolnava...suparata...neagra...
Am citit undeva...Lorelei ii scria iubitului ei..."Marea Neagra are ochi albastri si..."si nu mai stiu mai departe...cum am putut sa uit...? alta data stiam ...dar Marea Neagra chiar avea ochi albastri atunci...asa era marea...frumoasa...curata ...melancolica...si cu ochi minunati...cu ochi albastri... visatori... indragostiti... fericita... Lorelei avea dreptate...
Dar Lorelei nici macar nu exista...Era Luli cea care ii trimitea sotului ei acele scrisori...ea le scria...dar le trimitea prietena ei...oare cum se numea...era o incercare...era un test...Si pe Teodoreanu l-am citit tot la mare...Si ceva...tot mai tin minte...pentru ca mi s-a potrivit mereu si n-am putut sa uit..."Anii mei tineri...au sunat a cantec"... a cantec...Doamne...cum am putut sa uit...Candva...le stiam...
Mereu imi promit...sa-l recitesc intr-o zi si pe el...si pe toti...Dar cand...cand...? Intr-o zi...
De ce ma gandesc la toate astea acum...de ce bat campii asa...?
Si cine,in afara de mine mai are in miezul verii...mainile inghetate...?
Cand a ajuns cafeaua pe covor...si cand s-a rupt acest creion...in mainile mele...cand...?
De ce nu ai aceeasi putere ca altadata...de ce nu ma poti opri in loc...acolo...cu tine...la mare...dar atunci...tu nu erai cu mine...eram...la mare...
Ajuta-ma sa ajung inapoi...arata-mi din nou drumul...si spune-mi ce vroiai sa-mi amintesc...arata-mi marea...daca o vad din nou ca atunci...voi sti ce vrei sa-mi amintesti...
Am ajuns...
Uite-o pe Florenta...ce cauti acolo...? Daca te vede mama ta...
Soarele straluceste orbitor...cum imi place mie...cu greu,printre razele lui vad... Bar International...Olimp
Inceputul... inceputul fara inceput si fara sfarsit...
Mi-au trebuit atatia ani...aproape un sfert de veac...De cate ori nu am incercat sa-mi amintesc numele ei...al balerinei...Atatia ani mi-a fost imposibil sa-mi amintesc...iar azi...ma aud rostindu-l cu voce tare...ma aud strigand numele ei...:Tatiana...! Tatiana...! un sfert de veac...
Tatiana...eu...marea...Marea Neagra cu ochii ei albastri...
Eva ma tine de mana...locuim in acelasi hotel...ne-am imprietenit...si odata cu ea m-am imprietenit si cu ceilalti artisti...Cat de mult au muncit pentru acest spectacol...iar eu nu i-am inteles mereu...M-am certat cu acel om...era mereu nervos...si eu nu intelegeam...era de fapt...mereu obosit...am gresit...a gresit...si-a cerut iertare...i-am multumit si i-am spus ca l-am inteles...atunci cand i-am vazut spectacolul...si cand am inteles ca totul era atat de perfect...datorita lui...
Tipa la ei intr-una...nu era multumit...arunca scrumierele dupa ei...A tipat si la mine...si eu...nu aveam nici o treaba cu ei...eu eram la mare...Dar avea o flacara in el...mult mai puternica si mai adevarata atunci cand ii indruma pe ei...decat atunci cand dansa el...ca dansator...e slabut...i-am spus ca parca isi trage picioarele din smoala...Dar cand ii invata pe ceilalti...devine altul...
Tatiana danseaza...
De obicei...Tatiana e obosita...uneori rautacioasa...si nu e chiar draguta cu mine...viata de noapte o oboseste...dar cand danseaza...Tatiana se transforma intr-o zana...in Zana Zanelor...Nimeni nu danseaza ca ea...pluteste...se unduieste...se arcuieste...Are picioare de portelan si parul de aur...Tatiana...parca esti floarea soarelui...in bataia vantului...
Tatiana ma poarta pe aripi de vis cu dansul ei...parca am ametit...si nu e numai ceea ce simt de obicei...cand cineva danseaza atat de frumos...mai e ceva...imi vine sa zbor...imi vine sa-i strig Tatianei...Nu asa!...Nuuuu!!!...muzica asta...cere altceva...muzica asta STRIGA la tine...si la noi...ALTFEL vrea sa fie dansata...trebuie ALTCEVA...muzica asta...TE ARDE...Ridica-te si danseaza cu adevarat...!!! Trebuie sa zbori...! Trebuie sa o simti si sa o visezi...te-ai imbracat in leopard si nu...nu poti sa dansezi ca o floare...esti minunata...dar aici trebuie cu totul altceva...trebuie sa fii rea !
Si deodata inteleg...Muzica...muzica asta e cea care ma face sa simt asa...se avanta in cercuri in jurul meu si ma fura...Acum eu sunt floarea soarelui dar vantul m-a smuls din mijlocul campiei...mi-a dat aripile lui si ma poarta intr-un zbor nebunesc pe deasupra nisipului...peste valurile marii...dansez cu marea...dansez cu valurile marii si port aripile vantului...un minut...doua ...trei...o vesnicie...
Ce-a fost asta...?
Cine poate sa cante asa...si cine a reusit sa scrie asa ceva...cine a adus lumii...muzica ASTA...???
Billie Jean is not my lover...she...just a girl...si eu...just a girl...si Agnetha spunea asa...intr-un cantec...i am just a girl...
Anna...Anna...de ce nu mai canti ca altadata...?
Si Tatiana dispare...cu tot cu cusca ei in care danseaza...cu tot cu costumul ei de leopard...Totul dispare...si cateva minute...eu n-am mai vazut nimic...Muzica ta ma furase...si habar nu aveam ca e pentru totdeauna...si habar nu aveam...cine esti...cum arati...ce nume porti...erai doar o voce in casetofonul Tatianei...
Si ca sa fiu sincera...nu stiam nici daca cel care canta e barbat...femeie...formatie...nu avea nici o importanta...
Asa imi imaginasem eu momentul in care MUZICA ar atinge PERFECTIUNEA...LIMITA MAXIMA...asa mi-am imaginat intotdeauna MUZICA PERFECTA...ca Billie Jean...
Michael...nu a existat un cantec pe care sa nu ti-l iubesc...nu ai facut nici un pas pe care sa nu ti-l divinizez...dar Billie Jean...e scris cu litere de foc...in sufletul meu...si in amintirile mele despre tine...
Eva...Eva draga mea...ce departe esti astazi...si de cand nu ti-am mai spus nimic...dar tu ma intelegi...eu si messenger...bla bla bla...
In casa Evei...am aflat...dupa aproape un an...numele tau...si te-am si vazut...pentru prima oara...
Atunci la mare...nu am intrebat pe nimeni...Ei ma laudau...de unde are copila asta atata muzica in cap...de unde stie compozitorii...interpretii...si cum de ii intelege...cand i-a ascultat pe toti...? Fetito...! Tu mai faci si altceva vreodata...sau asculti muzica si in somn ? Cum sa le spun ca tocmai eu...habar nu aveam cine esti tu...am tacut...si am crezut ca voi uita...era atat de caraghios sa te indragostesti de o voce...de niste acorduri muzicale...de un cantec... Numai mie mi se putea intampla...cine m-ar fi putut intelege...Nu ma intelegeam nici eu...asa cum nu ma inteleg nici azi...
Eva imi pune o caseta...spune ca voi avea parte de muzica asa cum imi place mie..."muzica pe paine"...si daca ea nu stie ce-mi place mie sa ascult...nu mai stie nimeni...cei mai buni dintre cei mai buni...muzica adevarata...
nu am cunoscut pe nimeni care sa iubeasca aceeasi muzica pe care o iubesc eu...pana am cunoscut-o pe Eva...
Caseta...video...nici macar nu eram atenta in acel moment...Cine stie unde imi zbura gandul...dar dintr-o data...Billie Jean...is not my lover...she's just a girl...
TU ESTI ?...TU ESTI ?...
Acea voce...a capatat un chip...si un nume...si...pasii tai...
Doar zambetul mai urma sa ti-l vad...dar mai tarziu...altadata...pe alta caseta...Eu te vedeam atunci pentru prima oara...iar tu cand povestesti despre Billie Jean...nu zambesti...
Cine esti tu...si de unde imi trimiti atatia fluturi...? Mii de spoturi luminoase...si mii de fluturi...De unde aduci cu tine lumina asta...?
Cine esti...si de unde ai mai venit si tu...sa-mi dai mie lumea peste cap...si cum poti sa canti in felul asta...? Si cum sa fac...sa pastrez mereu muzica asta...?
Habar nu aveam ca muzica ta...nici nu avea de gand sa plece vreodata...Muzica ta...nu a mai plecat din viata mea niciodata...Vocea ta...s-a lipit de sufletul meu...nimic nu a putut sa o goneasca de acolo...si nici macar nu am incercat...pentru ca nu am vrut...pentru ca asa mi-a placut mie...sa nu ma mai despart vreodata de acea muzica...si nici de vocea ta...
Am obosit...mi-e greu sa mai privesc spre acele vremuri...sunt atat de departe...
Vreau sa ma intorc...Tu nu te-ai ascuns niciodata...nu ai fugit cand ti-a fost greu...Eu ce caut aici...? Nu trebuie sa ma mai plimbi printre amintiri...nu ma mai ajuta cu nimic marea...ce se intampla azi...e altfel decat pana acum..."Marea Neagra are ochi albastri si sufletul meu e privirea acelei imensitati"...Uite ca mi-am amintit...cred...asa continua Lorelei scrisoarea...De parca ar mai conta...Si de parca mi-ar mai pasa...
Tatiana...Lorelei...Eva...Marea...Nimic nu ma mai ajuta...nimic...nimic ...nimic...La ce sa ma mai gandesc...?! Cu ce sa acopar vocea asta care striga la mine...?!...Era ultimul lucru la care m-as fi gandit vreodata...
TU...Dincolo...Pentru Totdeauna...Eternitatea...
De ce nu mai pot sa visez ca altadata...?
Pentru ca acum e altfel...Pentru ca acum nici nu mai imi pasa de visele mele...si le urasc...pentru ca mi-e teama ca le voi pierde...vor fugi iarasi...Si-o sa-mi fie dor de ele...
Ba nu...!!! Cum sa nu-mi pese...?! Acum imi pasa mai mult decat oricand...Prinde-mi-le Michael...!!! nu le lasa sa zboare iar...mereu mi le-ai adus inapoi...
Si mi-ai schimbat viata...de tot...
Mi-ai facut lumea mai frumoasa...M-ai facut pe mine mai frumoasa...Mi-ai imbracat sufletul in petale de trandafiri...mi-ai prins stelele in par...soarele in priviri...si mi-ai adus luna la picioare...
M-ai luat de mana...si mi-ai aratat cum se deschid toate acele porti fermecate...Portile muzicii adevarate...
M-ai invitat la dans...mereu...Mai stii...Oricat de suparata as fi fost...daca tu imi cantai...totul se transforma in taram de basm...si in ring de dans...mereu a fost la fel...si mereu am uitat de toate...Si de cate ori am reusit in viata...spre tine am zambit...cu recunostinta...si de cate ori mi-a fost greu...cu ultimele mele puteri...m-am tarat mereu spre muzica ta...de acolo a venit mereu puterea mea...logica mea...increderea mea...curajul...speranta si toate...din muzica ta...din pasii tai...din zambetul tau...
De acolo pleaca in fiecare zi drumul meu...
Cineva mi-a dat puterea sa visez...nu stiu cine a fost...dar ii sunt recunoscatoare...iar tu mi-ai dat muzica...si totul a devenit atat de simplu...Cu visele mele si cu muzica ta...Si nu am voie sa pierd nimic din tot ce am adunat...dincolo de portile viselor mele...te voi cauta si te voi gasi intotdeauna...Voi merge pe urmele pasilor tai...si te voi gasi in gandurile mele...Asa a fost mereu...si nu mai conteaza ca nu am inteles niciodata de ce...Toata aceasta lumina...nu am dreptul sa ma mai intreb de unde a venit...o sa fiu recunoscatoare si atat...
Mai arata-mi o data zambetul tau...Stii...cineva mi-a spus odata ca ai un zambet pentru care merita sa mori...dar eu i-am raspuns ca ai un zambet pentru care merita sa traiesti...
Si altcineva...mi-a spus ca as fi putut sa fiu printesa ta...dar nu e adevarat...eu niciodata nu am gandit asa...ei vor zambi neincrezatori...dar eu...stiu ce stiu...Eu stiu intotdeauna unde e limita mea...unde trebuie sa ma opresc...chiar si atunci cand visez...altfel lucrurile nu ar mai fi fost atat de simple si atat de frumoase...ar fi devenit o povara...ar fi fost trist...Si cu tine in lumea mea...viata mea nu a fost niciodata trista...
I-am inteles si ii inteleg si ii iubesc pe toti cei care te iubesc...Dar n-am putut niciodata sa-i inteleg...de ce plangeau...Pana azi...pe mine nu m-ai facut niciodata sa plang...Eu...am ras mereu...Te-am vazut...am fost atat de aproape de tine...am fost atat de norocoasa ...dar acolo...la picioarele scenei...eu n-am simtit niciodata lacrimi pe obraz...am fost doar fericita...si mai fericita...cea mai fericita...am cantat si am dansat cu tine...si am ras...iar uneori...doar te-am privit inmarmurita...Niciodata nu am inteles acele lacrimi ale celorlalti...la concerte...atata vreme cat tu erai acolo...cantai si dansai pentru noi...cu noi...eu nu aveam de ce sa plang...ce mi-as fi putut dori mai mult...?
Muzica ta ...dansul tau...mie nu mi-au adus niciodata decat fericirea si dorinta de a opri timpul in loc...niciodata lacrimi...
Lacrimile...au venit mai tarziu...odata cu lacrimile tale...odata cu tristetea ta...odata cu incercarile tale...si odata cu ziua de azi...
Mi-as fi dorit insa...sa pot fi pentru tine...ceea ce ai fost tu pentru mine in toti acesti ani...din ziua cand mi-ai povestit pentru prima oara despre Billie Jean...Cel mai bun si cel mai drag prieten...Promit sa raman...cel mai bun si cel mai adevarat prieten al tau...si nimeni nu te va apara ca mine...la fel ca si pana acum...in toti acei ani grei...nimeni nu a putut sa treaca de mine si sa atinga vreodata imaginea ta din sufletul meu... Si nimeni nu va putea vreodata... NIMENI... NICIODATA... PROMIT...!
Nu te mai gandi la asta...Nu privi inapoi...E prea trist...si a ramas in urma...Si nici nu mai conteaza...Adevarul a invins...Tu ai invins! Si toate sunt la locul lor...ca intotdeauna...
Tu...Tu...Nimeni nu e ca tine...Nimeni nu va fi vreodata...Ai fost mereu si vei ramane intotdeauna...Micul Print pe care Dumnezeu ni L-a trimis...incarcat cu daruri...cu cele mai minunate daruri din Univers.
Mai spune-mi doar ...in toti acesti ani...de ce te-am vazut numai cand am visat cu ochii deschisi...de ce nu te-am vazut niciodata in somn...de ce nu te-am visat niciodata...?
Ce prostii spun...asta ar mai fi lipsit...si probabil ca din acel somn...nici nu m-as mai fi trezit vreodata...
Acum...pot sa ma intorc...acasa...
Nu am voie sa ma ascund aici...nu asa am invatat de la tine...si n-am sa te dezamagesc...
Si pe urma...niciodata nu vei putea sa fii mai aproape de mine...decat ai fost in ultimul sfert de veac...mereu departe...dar atat de aproape...Mereu acolo...dar mereu aici...in ochii mei...in gandurile mele...in sufletul meu...in pasii mei urmand mereu muzica ta.
In acea zi...la mare...cand nici nu stiam cine esti...cum arati...cum zambesti...ai aparut de nu stiu unde...tu si lumina aceea...si ai ramas pentru totdeauna...sufletul sufletului meu...
Un singur lucru s-a schimbat...de azi inainte...te voi tine mereu de mana...nu doar ca pana acum...nu doar aici...oriunde as fi...in oricare loc voi merge...in basmele mele...in visele mele...in viata mea...pe urmele pasilor tai...in acele acorduri fermecate...De azi inainte...orice s-ar intampla...sa nu-mi mai dai drumul la mana...Niciodata.
Fara sfarsit...
vineri, 20 noiembrie 2009
„Străin în Moscova”
...
„Stranger In Moscow” a fost răspunsul lui Michael Jackson la evenimentele petrecute în viaţa sa personală. În 1993, relaţia lui cu presa s-a spulberat de-a binelea, atunci când a fost acuzat de abuz sexual asupra unui minor. Deşi nu s-a dovedit niciodată că ar fi fost vinovat, Michael Jackson a reprezentat subiectul unei dezbateri minuţioase a mediei în timp ce se desfăşurau investigaţiile procurorului Sneddon. Ştiţi cum acţionează media, în goana după rating? Afişând titluri imense şi emfatice, de genul: „Interviul secolului”, „Ancheta mileniului”, „Crima epocii” etc. Iar cand citeşti articolul, şoc: conţinutul e plin de divagaţii, supoziţii, teorii ale chibritului care au foarte puţin spre deloc legătură cu titlul pompos. Aşa se întâmplă de când lumea; aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Michael Jackson. Începi să te întrebi dacă nu cumva presa angajează oameni care să aibă unica sarcină de a scorni astfel de titluri, fără să-şi bată capul cu restul materialului publicat.
Şi totuşi... deşi media s-a agitat din răsputeri să-l denigreze, publicul nu a fost foarte impresionat – cu alte cuvinte, nu prea „a pus botul”. S-au făcut mai multe sondaje de opinie în acea perioadă. Unul dintre ele a concluzionat că peste 80% dintre cei chestionaţi nu-i credeau pe Chandleri. Altul, realizat pe un lot de adolescenţi (care reprezentau baza fanilor lui Michael Jackson la vremea respectivă) a raportat că 75% nu credeau în acele acuzaţii. Două treimi dintre copiii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani (aproximativ vârsta lui Jordan Chandler) erau convinşi de nevinovăţia lui Michael Jackson. Un alt sondaj, realizat printre adulţi, a arătat că 88% dintre ei îl considerau inocent şi 92% au declarat că vor cumpăra în continuare albumele lui, lucru care s-a şi întâmplat: de la începerea scandalului, vânzările înregistrărilor lui Michael Jackson au crescut simţitor.
“Stranger In Moscow” e o baladă R&B, compusă în 1993, după lansarea acuzaţiilor de molestare, pe când Michael Jackson era la Moscova, în plin turneu “Dangerous”. La chitară se aude Steve Lukather , la clape, sintetizator – David Paich, iar la bas – Steve Porcaro (nu am gasit înregistrări cu el, dar ascultaţi basul din “Human Nature” şi vă veţi da seama ce basist valoros e). În “Stranger In Moscow”, Michael Jackson a folosit elemente din imagistica şi simbolismul ruseşti, pentru a promova conceptul de teamă si însingurare pe care este construit cântecul.
“Eram suprins în ploaie,
mască a vieţii, sentiment de nebun
căzut dintr-odată şi pe nepregătite în dizgraţie;
zilele însorite par atât de departe;
umbra Kremlinului mă face să mă simt umil;
mormântul lui Stalin mă urmăreşte;
venea continuu şi continuu –
aş vrea ca ploaia asta să mă lase în pace…”
Cântecul a fost bine primit de critici şi producători. James Hunter comenta în revista Rolling Stones: „Jackson e supărat, nefericit, chinuit, cu sângele clocotind, furios, cu privire la ceea ce el numeşte «cădere bruscă şi neaşteptată în dizgraţie».” Jon Pareles scria, în „The New York Times”: „Baladele sunt generoase din punct de vedere melodic. «Stranger In Moscow», cu versuri stranii precum «mormântul lui Stalin mă urmăreşte», are un refren splendid, prin repetarea întrebarii «How does it feel? (cum e?)»”. La fel de impresionaţi au fost Fred Shuster de la „Daily News of Los Angeles”, Stephen Thomas Erlewine de la „Allmusic”, Patrick Macdonald de la „The Seattle Times”, Josephine Zohny de la „PopMatters”, Tom Molley de la „Associated Press” şi alţii.
„Cum e, atunci când
eşti singur
şi rece pe dinăuntru?”
Videoclipul aduce în atenţie şase persoane, fără legătură între ele, care trăiesc într-o zonă a oraşului, în timp ce lumea din jurul lor se mişcă cu încetinitorul. Prima parte a videoclipului ne prezintă aceste personaje. Un bărbat privind în josul străzii de la fereastra dormitorului, o femeie singură într-o cafenea, un om fără adăpost întins pe stradă, o persoană hrănind porumbei, un băiat exclus dintr-un joc de baseball; iar cea de-a şasea persoana este Jackson însuşi, mergând prin oraş, de-a lungul străzilor.
Chiar dacă cele şase personaje sunt filmate la viteză normală, şi ele inspiră o lentoare – a gândirii, a sentimentelor; iar ochii lor sunt extrem de expresivi: bărbatul de la fereastră e nostalgic, vagabondul e apatic, femeia din cafenea e tristă; bărbatul care hrăneşte porumbeii e depresiv; adolescentul e ostracizat; iar Michael Jackson e îndurerat. Restul lumii se mişcă oarecum într-o altă dimensiune, şi totul e ciudat, lipsit de vlagă; bătaia din aripi a porumbeilor e agonică… până şi ţânţarul pare că abia se târăşte...
„Aici, abandonat în glorie,
îndur apocalipsa minţii;
KGB mă hăituieşte –
luaţi-mi numele şi lăsaţi-mă în pace...
Apoi un cerşetor mă strigă pe nume,
zilele fericite vor îneca durerea;
a venit continuu şi continuu
luaţi-mi numele şi lăsaţi-mă în pace...”
În a doua parte a scenariului, ploaia se înteţeşte şi, în vreme ce toată lumea fuge din calea ei, personajele noastre ies în stradă şi privesc în sus, lăsând stropii mari şi grei să le cadă pe creştet, ca o mângâiere.
“Ca un străin în Moscova –
Doamne, ai milă;
vorbim de primejdie,
vorbim de primejdie, iubito;
ca un străin în Moscova,
trăiesc singur,
trăiesc singur, iubito,
străin în Moscova…”
De ce “Stranger In Moscow”?... În 1993, occidentalii priveau Rusia ca fiind încă un stat communist. Leaderii sovietici votaseră în 1991 renunţarea la guvernarea bazată pe idologia comunistă, dar lucrurile nu se mişcă atât de repede. Pentru vestici şi deci şi pentru Michael Jackson, Moscova era simbolul izolării, al cenuşiului şi al depresiei; al privării de libertate şi al persecuţiei. Pentru Michael Jackson, atmosfera deprimantă a Moscovei s-a suprapus peste sentimentele lui de frustrare şi deznădejde inspirate de acuzaţiile lui Chandler şi de hărţuirile mediei. Videoclipul se încheie cu vocea unui interogator rus:
“De ce ai venit din Vest? Mărturiseşte!... ca să furi marile cuceriri ale poporului; realizările clasei muncitoare…”
Probabil că pentru Michael Jackson, în momentele acelea, ceea ce i se întâmpla lui în SUA nu era cu nimic diferit de torturile la care regimul communist i-a supus pe cetăţenii ruşi timp de câteva zeci de ani. Şi, în mod cert, nu era departe de adevăr. Aşa-zisa democraţie americană nu a fost niciodată altceva decât o mare farsă, o dictatură din umbră – politică, financiară, mediatică, rasială, religioasă. Şi dacă în America, “ţara tuturor posibilităţilor”, se întâmplă asta, ce pretenţii ar mai putea avea, oricare dintre noi?... Cine ar putea crede că va fi vreodată altceva decât un oarecare “Străin în Moscova”?...
„Cum e, atunci când
eşti singur
şi rece pe dinăuntru?”
...
„Stranger In Moscow” a fost răspunsul lui Michael Jackson la evenimentele petrecute în viaţa sa personală. În 1993, relaţia lui cu presa s-a spulberat de-a binelea, atunci când a fost acuzat de abuz sexual asupra unui minor. Deşi nu s-a dovedit niciodată că ar fi fost vinovat, Michael Jackson a reprezentat subiectul unei dezbateri minuţioase a mediei în timp ce se desfăşurau investigaţiile procurorului Sneddon. Ştiţi cum acţionează media, în goana după rating? Afişând titluri imense şi emfatice, de genul: „Interviul secolului”, „Ancheta mileniului”, „Crima epocii” etc. Iar cand citeşti articolul, şoc: conţinutul e plin de divagaţii, supoziţii, teorii ale chibritului care au foarte puţin spre deloc legătură cu titlul pompos. Aşa se întâmplă de când lumea; aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Michael Jackson. Începi să te întrebi dacă nu cumva presa angajează oameni care să aibă unica sarcină de a scorni astfel de titluri, fără să-şi bată capul cu restul materialului publicat.
Şi totuşi... deşi media s-a agitat din răsputeri să-l denigreze, publicul nu a fost foarte impresionat – cu alte cuvinte, nu prea „a pus botul”. S-au făcut mai multe sondaje de opinie în acea perioadă. Unul dintre ele a concluzionat că peste 80% dintre cei chestionaţi nu-i credeau pe Chandleri. Altul, realizat pe un lot de adolescenţi (care reprezentau baza fanilor lui Michael Jackson la vremea respectivă) a raportat că 75% nu credeau în acele acuzaţii. Două treimi dintre copiii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani (aproximativ vârsta lui Jordan Chandler) erau convinşi de nevinovăţia lui Michael Jackson. Un alt sondaj, realizat printre adulţi, a arătat că 88% dintre ei îl considerau inocent şi 92% au declarat că vor cumpăra în continuare albumele lui, lucru care s-a şi întâmplat: de la începerea scandalului, vânzările înregistrărilor lui Michael Jackson au crescut simţitor.
“Stranger In Moscow” e o baladă R&B, compusă în 1993, după lansarea acuzaţiilor de molestare, pe când Michael Jackson era la Moscova, în plin turneu “Dangerous”. La chitară se aude Steve Lukather , la clape, sintetizator – David Paich, iar la bas – Steve Porcaro (nu am gasit înregistrări cu el, dar ascultaţi basul din “Human Nature” şi vă veţi da seama ce basist valoros e). În “Stranger In Moscow”, Michael Jackson a folosit elemente din imagistica şi simbolismul ruseşti, pentru a promova conceptul de teamă si însingurare pe care este construit cântecul.
“Eram suprins în ploaie,
mască a vieţii, sentiment de nebun
căzut dintr-odată şi pe nepregătite în dizgraţie;
zilele însorite par atât de departe;
umbra Kremlinului mă face să mă simt umil;
mormântul lui Stalin mă urmăreşte;
venea continuu şi continuu –
aş vrea ca ploaia asta să mă lase în pace…”
Cântecul a fost bine primit de critici şi producători. James Hunter comenta în revista Rolling Stones: „Jackson e supărat, nefericit, chinuit, cu sângele clocotind, furios, cu privire la ceea ce el numeşte «cădere bruscă şi neaşteptată în dizgraţie».” Jon Pareles scria, în „The New York Times”: „Baladele sunt generoase din punct de vedere melodic. «Stranger In Moscow», cu versuri stranii precum «mormântul lui Stalin mă urmăreşte», are un refren splendid, prin repetarea întrebarii «How does it feel? (cum e?)»”. La fel de impresionaţi au fost Fred Shuster de la „Daily News of Los Angeles”, Stephen Thomas Erlewine de la „Allmusic”, Patrick Macdonald de la „The Seattle Times”, Josephine Zohny de la „PopMatters”, Tom Molley de la „Associated Press” şi alţii.
„Cum e, atunci când
eşti singur
şi rece pe dinăuntru?”
Videoclipul aduce în atenţie şase persoane, fără legătură între ele, care trăiesc într-o zonă a oraşului, în timp ce lumea din jurul lor se mişcă cu încetinitorul. Prima parte a videoclipului ne prezintă aceste personaje. Un bărbat privind în josul străzii de la fereastra dormitorului, o femeie singură într-o cafenea, un om fără adăpost întins pe stradă, o persoană hrănind porumbei, un băiat exclus dintr-un joc de baseball; iar cea de-a şasea persoana este Jackson însuşi, mergând prin oraş, de-a lungul străzilor.
Chiar dacă cele şase personaje sunt filmate la viteză normală, şi ele inspiră o lentoare – a gândirii, a sentimentelor; iar ochii lor sunt extrem de expresivi: bărbatul de la fereastră e nostalgic, vagabondul e apatic, femeia din cafenea e tristă; bărbatul care hrăneşte porumbeii e depresiv; adolescentul e ostracizat; iar Michael Jackson e îndurerat. Restul lumii se mişcă oarecum într-o altă dimensiune, şi totul e ciudat, lipsit de vlagă; bătaia din aripi a porumbeilor e agonică… până şi ţânţarul pare că abia se târăşte...
„Aici, abandonat în glorie,
îndur apocalipsa minţii;
KGB mă hăituieşte –
luaţi-mi numele şi lăsaţi-mă în pace...
Apoi un cerşetor mă strigă pe nume,
zilele fericite vor îneca durerea;
a venit continuu şi continuu
luaţi-mi numele şi lăsaţi-mă în pace...”
În a doua parte a scenariului, ploaia se înteţeşte şi, în vreme ce toată lumea fuge din calea ei, personajele noastre ies în stradă şi privesc în sus, lăsând stropii mari şi grei să le cadă pe creştet, ca o mângâiere.
“Ca un străin în Moscova –
Doamne, ai milă;
vorbim de primejdie,
vorbim de primejdie, iubito;
ca un străin în Moscova,
trăiesc singur,
trăiesc singur, iubito,
străin în Moscova…”
De ce “Stranger In Moscow”?... În 1993, occidentalii priveau Rusia ca fiind încă un stat communist. Leaderii sovietici votaseră în 1991 renunţarea la guvernarea bazată pe idologia comunistă, dar lucrurile nu se mişcă atât de repede. Pentru vestici şi deci şi pentru Michael Jackson, Moscova era simbolul izolării, al cenuşiului şi al depresiei; al privării de libertate şi al persecuţiei. Pentru Michael Jackson, atmosfera deprimantă a Moscovei s-a suprapus peste sentimentele lui de frustrare şi deznădejde inspirate de acuzaţiile lui Chandler şi de hărţuirile mediei. Videoclipul se încheie cu vocea unui interogator rus:
“De ce ai venit din Vest? Mărturiseşte!... ca să furi marile cuceriri ale poporului; realizările clasei muncitoare…”
Probabil că pentru Michael Jackson, în momentele acelea, ceea ce i se întâmpla lui în SUA nu era cu nimic diferit de torturile la care regimul communist i-a supus pe cetăţenii ruşi timp de câteva zeci de ani. Şi, în mod cert, nu era departe de adevăr. Aşa-zisa democraţie americană nu a fost niciodată altceva decât o mare farsă, o dictatură din umbră – politică, financiară, mediatică, rasială, religioasă. Şi dacă în America, “ţara tuturor posibilităţilor”, se întâmplă asta, ce pretenţii ar mai putea avea, oricare dintre noi?... Cine ar putea crede că va fi vreodată altceva decât un oarecare “Străin în Moscova”?...
„Cum e, atunci când
eşti singur
şi rece pe dinăuntru?”
...
duminică, 15 noiembrie 2009
Liberian Girl
...
Cred că e primul cântec pe care-l ştiu, al lui. Odată cu “Liberian Girl” am aflat de Michael Jackson. Poate că versurile nu sunt la fel de profunde ca cele de după epoca Bad, dar nu sunt mai puţin ale lui şi nici mai puţin impresionante, după mine. E vorba de un Michael Jackson foarte tânăr (”Liberian Girl” face parte din albumul “Bad”, lansat în 1987), care încă visa la ceea ce visează orice tânăr: la dragoste.
Naku Penda Piya,
Naku Taka Piya...
Mpenziwe...
(Te iubesc, te doresc... iubirea mea...)
Fată liberiană, ai venit şi mi-ai schimbat lumea –
o iubire nou-nouţă;
Fată liberiană, ai venit şi m-ai făcut să mă schimb –
un sentiment atât de adevărat...
Am fredonat melodia asta mult timp; mă făcea să visez la o fată liberiană frumoasă şi senzuală... Habar n-aveam unde e Liberia, dar eram sigur ca toate fetele de acolo sunt al naibii de frumoase. Nici măcar nu înţelegeam prea bine cuvintele din cântec la vremea aceea; atâta ştiam, că era vorba de o fată liberiană şi dedusesem, din ritm şi inflexiunile vocii lui, că era un cântec de dragoste.
Fată liberiană, ştii că ai venit şi mi-ai schimbat lumea,
exact ca în filme –
O scenă cu doi îndrăgostiţi,
în care ea spune: „Mă iubeşti?”
iar el răspunde, la nesfârşit:
„Te iubesc, fată liberiană...”
Când am văzut videoclipul, m-a surprins să constat că Michael Jackson nu apare decât la sfârşit. Dar, la concentraţia aceea de vedete pe centimetru pătrat, toate în mare vogă la vremea respectivă, e posibil ca gestul lui să fie unul de respect, ca şi cum nu a vrut să le ştirbească din strălucire. Ideea era că toate cele peste 30 de vedete fuseseră chemate să participe la un videoclip după melodia „Liberian Girl”. M-au făcut să zâmbesc Amy Irving, Olivia Newton-John şi Travolta, Danny Glover repetând versurile cântecului; Whoopi Goldberg întrebând, ironică: „Cine regizează chestia asta?”; necunoscutul bandajat despre care unii se întreabă dacă e cumva Michael; Bubbles, foarte atent la ceea ce-i spune Susanne Somers... Dan Aykroyd, întârziat, întrebând unde e Michael... Iar, la final, Michael Jackson pe post de cameraman, râzând, ghiduş: „OK, everybody... That’s a wrap!”
...Apoi revenim la tema din cântec:
„Fată liberiană, ştii că ai venit şi mi-ai schimbat lumea;
Aştept ziua în care va trebui să spui „Da”
iar eu voi zâmbi şi voi răspunde la fel;
şi ne vom fi credincioşi pentru totdeauna;
Te iubesc, fată liberiană,
tot timpul...”
...Şi gata... filmările se încheie aici... Asta a fost tot... „That’s a wrap”...
...
Cred că e primul cântec pe care-l ştiu, al lui. Odată cu “Liberian Girl” am aflat de Michael Jackson. Poate că versurile nu sunt la fel de profunde ca cele de după epoca Bad, dar nu sunt mai puţin ale lui şi nici mai puţin impresionante, după mine. E vorba de un Michael Jackson foarte tânăr (”Liberian Girl” face parte din albumul “Bad”, lansat în 1987), care încă visa la ceea ce visează orice tânăr: la dragoste.
Naku Penda Piya,
Naku Taka Piya...
Mpenziwe...
(Te iubesc, te doresc... iubirea mea...)
Fată liberiană, ai venit şi mi-ai schimbat lumea –
o iubire nou-nouţă;
Fată liberiană, ai venit şi m-ai făcut să mă schimb –
un sentiment atât de adevărat...
Am fredonat melodia asta mult timp; mă făcea să visez la o fată liberiană frumoasă şi senzuală... Habar n-aveam unde e Liberia, dar eram sigur ca toate fetele de acolo sunt al naibii de frumoase. Nici măcar nu înţelegeam prea bine cuvintele din cântec la vremea aceea; atâta ştiam, că era vorba de o fată liberiană şi dedusesem, din ritm şi inflexiunile vocii lui, că era un cântec de dragoste.
Fată liberiană, ştii că ai venit şi mi-ai schimbat lumea,
exact ca în filme –
O scenă cu doi îndrăgostiţi,
în care ea spune: „Mă iubeşti?”
iar el răspunde, la nesfârşit:
„Te iubesc, fată liberiană...”
Când am văzut videoclipul, m-a surprins să constat că Michael Jackson nu apare decât la sfârşit. Dar, la concentraţia aceea de vedete pe centimetru pătrat, toate în mare vogă la vremea respectivă, e posibil ca gestul lui să fie unul de respect, ca şi cum nu a vrut să le ştirbească din strălucire. Ideea era că toate cele peste 30 de vedete fuseseră chemate să participe la un videoclip după melodia „Liberian Girl”. M-au făcut să zâmbesc Amy Irving, Olivia Newton-John şi Travolta, Danny Glover repetând versurile cântecului; Whoopi Goldberg întrebând, ironică: „Cine regizează chestia asta?”; necunoscutul bandajat despre care unii se întreabă dacă e cumva Michael; Bubbles, foarte atent la ceea ce-i spune Susanne Somers... Dan Aykroyd, întârziat, întrebând unde e Michael... Iar, la final, Michael Jackson pe post de cameraman, râzând, ghiduş: „OK, everybody... That’s a wrap!”
...Apoi revenim la tema din cântec:
„Fată liberiană, ştii că ai venit şi mi-ai schimbat lumea;
Aştept ziua în care va trebui să spui „Da”
iar eu voi zâmbi şi voi răspunde la fel;
şi ne vom fi credincioşi pentru totdeauna;
Te iubesc, fată liberiană,
tot timpul...”
...Şi gata... filmările se încheie aici... Asta a fost tot... „That’s a wrap”...
...
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
