O poveste duioasă cu Prinţul Fermecat şi o fată care ar fi putut să fie prinţesa lui

...


Autor: Florenţa




Fără început...



Nimic nu ma îndeamnă să muncesc... m-am săturat... Am două zile numai pentru mine... Pot să fac ce vreau... şi din tot ce aş putea să fac... am ales să nu fac nimic.

Colţul meu preferat a fost deja amenajat imediat ce meşterii mi-au plecat din casă... restul... ce-mi pasă mie...? Toate la timpul lor...
Aşa încât, mă torc aici... şi vă voi spune poveşti...

Era în 1900 TOAMNA... WOW !!! V-aţi speriat ??? Glumeam... nici chiar aşa... Era mult mai recent... şi totuşi aât de departe... parcă nici n-ar fi fost vreodată... DAR A FOST !!! Căci dacă n-ar fi... nu s-ar povesti...



Este 1 octombrie 1992...

Şi oamenii spun că afară plouă... şi e urât... a plouat toată noaptea... şi nu se ştie ce va mai fi până diseară...
Dar oamenii habar n-au ce vorbesc!!! Uitaţi-va numai ce soare minunat văd eu... Ce lumină divină ne înconjoară... Cerul este prietenos... păsările cântă... şi eu număr orele... şi în loc să scadă... orele parcă se înmulţesc... Şi am intrat pe stadion... Căt de minunat e totul... E frumoasă muzica din difuzoare... dar noi îl vrem pe Michael!!! Aşteptăm... strigăm din când în când numele lui... Şi parcă nici n-am fi români... atât de civilizat ne purtăm... Michael... să fii mândru de fanii tai... Uite-i cum sunt de cuminţi, răbdători, deşi... orele trec şi tu nu mai vii... Ce spun aceşti oameni din grupul de alături...??? OK, nici o problemă!!! Hai s-o facem!!! Şi toti cei care avem locuri în teren (ca să te vedem mai bine), ne aşezăm în genunchi... şi îţi strigăm numele... şi te rugăm să vii mai repede... Nu te-am văzut niciodată... dar ne e atât de dor de tine... Unii plâng... oare de ce?... Eşti deja sufletul sufletului meu... dar eu nu pâng, eu râd ca proasta (oopss ! scuze !) de când m-am trezit...

La tribuna oficială apare Emil Constantinescu... şi ne consumăm energia care stă să ne spargă inimile, zdrăngănind cu toţii "cheile" (Doamne, ce copii eram... căte iluzii...) MICHAEL, MICHAEL !!!

Şi în loc să vii tu... vine Marcel Avram... îl primim cu urale... doar datorită lui vii tu în România... Dar, mulţumind celor care au contribuit la reuşita acestui proiect, are proasta inspiraţie să pomenească numele lui Ion Iliescu... Doamne!!! Din toate părţile, dl.Iliescu îşi primeşte binemeritatele huiduieli... Iartă-ne Michael, pentru o clipă am uitat de bun-simţ şi maniere... Dar ne revenim repede... Nimic nu ne va strica momentul... Promitem să fim cuminţi... promitem să nu te dezamăgim...

Iata-i pe SNAP ! Sunt tari, sunt în formă super... TURBO B... nu este nevoie să ne aminteşti... noi oricum batem din palme şi strigăm numai pentru Michael... Şi voi sunteti drăguţi... dar nu e momentul vostru acum... E seara Michael Jackson... iar voi... bine că aţi terminat de cântat... Sunteti tari... dar VALEA...
Iar muzică în difuzoare... Beatles... bine, bine, am înţeles... ne daţi muzică de calitate... ne vom aminti cu plăcere... Dar vino Michael odată ... ca să ne mai prinzi pe toţi în viaţă... Suntem la un pas de a muri de nerăbdare... MICHAEL, MICHAEL, MICHAEL !!! VINO ODATĂ!!!

Şi deodată... LINISTE... ÎNTUNERIC... MINUTELE TREC ÎN LINIŞTE... PICIOARELE TREMURA... INIMILE AU ÎNGHEŢAT... OARE CUM VA FI... PE UNDE VA VENI... ŞI... BOOOOOOOOOOM !!!!

Să vă mai spun cum şi-a facut Michael apariţia...??? Sunt sigură că ştiţi cu toţii... Oricum cuvintele n-au nicio valoare... Ce nu ştiţi unii dintre voi... eraţi prea mici... nu ştiţi că pe Stadionul Naţional... în acea seară de 1 octombrie 1992... noi am văzut... RAIUL PE PĂMÂNT... DUMNEZEU NE-A TRIMIS RAIUL... şi ni l-a lăsat cu mărinimie timp de două ore... Am pierdut-o pe Florenţa pe care o ştiam atât de bine... dar atât de puţin... undeva la picioarele scenei, la picioarele lui Michael Jackson... Florenţa pe care o cunoşteam eu... uitase cine este... uitase că ea face mofturi, nu vrea să fie înghesuită, nu vrea gălăgie când ascultă muzică...
Am pierdut-o pe Florenţa două ore... S-a aşezat... şi a rămas pentru totdeauna la picioarele lui Michael Jackson...

Dar n-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi... nici unul... nici celălalt... şi vă voi spune altădată de ce...



Florenta s-a întors cuminte la mine şi la cei cu care venise... Dar... nu mai semăna cu cea pe care o ştiam eu...

Toţi comentau, dar ea tăcea... Unii spuneau: Cât ne-a furat Ceauşescu... câte astfel de momente am fi putut trăi dacă... dar eu ştiam că nu e chiar aşa... Ceauşescu ne-a furat enorm şi ne-a dat înapoi cu o sută de ani, e adevărat, dar momente ca acela noi n-am mai fi trăit, oricât de mulţi artişti ar fi venit la noi... Numai dacă ar fi venit încă odată şi încă odată... Michael Jackson. Sună nedrept faţă de alţi artişti... dar eu acum vă spun povestea Florenţei şi a Prinţului Fermecat...

Doamne... Oare chiar a fost adevărat tot ce am văzut?... Ce vrajă, ce magie... cine i-a dat acestui om atâta HAR?... Ce am făcut atât de minunat de am primit aşa un dar... şi mintea nu se mai opreşte... şi capul îmi repetă la nesfârşit... Billie Jean... Billie Jean... Jam, Jam... Make that change, make that change, make that change... şi degeaba ne-ai spus Michael... De zeci de ori... make that change... Priveşte-ne acum cu ochii tăi mari şi frumoşi... şi iartă-ne... şi iubeşte-ne aşa cum te iubim şi noi... şi înţelege-ne... habar nu avem ce înseamnă să... make that change...

Ai plecat... în urma avionului tău o fată plânge... reporterul o întreaba de ce... Ea hohoteşte şi printre suspine, rşspunde: „a plecat Michael... şi nu va mai veni niciodată”... Şi televizorul plânge... şi sufletul meu la fel... şi mi-e milă de acea fată... şi mi-e milă de mine...

Şi lunile trec... noi încă vorbim despre concertul tău... iar într-o zi... Soarele se ascunde oripilat... cerul se întunecă încruntat şi supărat... şi eu cred că mi-am pierdut minţile... Ce spune această voce din televizor???... Femeie, eşti nebună?!?!?! Cum poţi să spui aşa ceva???... Asta nu e ştire... sunteţi nişte nenorociţi...

Dar vocea continuă taioasă... "Un tânăr îl acuză pe Michael Jackson de abuz sexual..." V-aţi pierdut minţile... Acest om are lumea la picioarele lui... Acest om... nu are de ce să comită un abuz... Acest om... Dar o mână nevăzută mă strânge de gât şi cineva îmi şuieră în urechi: „Acest om... este în mare pericol... dacă cineva va crede aceste lucruri... sufletul sufletului meu... se va prăbuşi... va suferi cumplit... va pierde tot... şi toţi vom pierde alături de el... iar lumea nu va mai fi la fel şi muzica ar amuţi...

Şi e iarăşi seară... Şi ce vede ea la televizor...? Chipul lui... frumos... dar plâns... trist... Şi sufletul ei ţipă sfâşiat de durere: Michael...! Michael... ce ţi-au fcut...? Şi Michael îi răspunde cu vocea stinsă... „Mi-au fost aduse acuzaţii... total false... poliţia... Neverland... dezbrăcat... fotografiat... toate părţile corpului...” şi ea nu mai aude tot... decât că "a fost atât de umilitor... dar dacă de asta este nevoie pentru a dovedi că sunt complet nevinovat... atunci aşa să fie..."

COMPLET NEVINOVAT... COMPLET NEVINOVAT... ştiu Michael... nimeni nu m-a convins că eşti vinovat... şi nimeni nu mă crede... şi au râs de mine... şi au uitat... toată bucuria pe care ne-ai dăruit-o... Doamne, nu lăsa să se înâmple aşa ceva... Doamne, nu-ţi întoarce faţa de la Michael... de la noi... Nu-ţi întoarce faţa de la mine, Doamne... o să fiu mai bună... o sa fac... nu ştiu ce... dar PROMIT !!! Şi Dumnezeu i-a auzit ruga... şi în Bunătatea-i Nemărginită... a lăcrimat cu ea şi cu toţi cei care simţeau la fel... şi într-o zi... televizorul i-a spus: Michael Jackson a ajuns la o înţelegere cu acuzatorul său... MICHAEL... nu e bine... de ce ai acceptat...? Lumea nu va uita... oamenii sunt răi... Şi nici nu ştia încă pe atunci... cât de răi şi nerecunoscători aveau să fie oamenii...

Astăzi însă, ea ştie că Michael a procedat corect... corect pentru noi... pentru muzică... pentru istoria omenirii şi a muzicii.. Daca Michael Jackson... ar fi mers atunci în tribunal... noi astăzi nu am mai fi avut... HIStory... Blood On The Dance Floor... Invincible... Ultimate Collection... şi nu am mai fi avut multe dintre amintirile frumoase care s-au strâns în sufletul nostru după acel an nefericit... 1993.



Au mai trecut trei ani...

Prinţul Fermecat se căsătorise cu o prinţesă... fiică de Rege... Dar... deşi tatăl ei fusese un Rege minunat... Prinţesa moştenise trăsăturile şi caracterul urât al mamei sale... pe care nu o putem numi regină... ea fusese doar soţia Regelui Elvis Presley... niciodata, cu tot numele ilustru pe care l-a purtat, soţia acelui Rege nu a reuşit să treacă de limita mediocrităţii... la fel şi fiica ei... prinţesa de... paie (nu pot s-o sufar).

Florenţa era dezamăgită... ar fi vrut ca Prinţul ei să se casatorească cu o prinţesă pe care sa o îndrăgească şi ea... dar şi-a spus: nu contează nimic... daca îl va face fericit... Speranţe deşarte... Prinţul a fost părăsit... a mai primit o lovitură... dar a mers mai departe.

Şi ce făcea Florenţa în acest timp... Ea devenise mamă... şi nu era capabilă să-i cânte copilului ei adevăratele cântece de leagăn...ea îi cânta... ce oare...? Aţi ghicit... cele mai iubite cântece ale prinţului ei... şi într-o bună zi... ce credeţi că s-a întâmplat...?

Oameni buni, oare visez???... Soarele n-a mai strălucit aşa din ziua în care mi-am văzut pentru prima oară copilul... Păsările parcă erau mai leşinate... iar televizorul... uite ce frumos arată şi ce spuneeeeee??? Michael Jackson va reveni în România... HIStory... bla bla bla... turneu... septembrie... YES YES YES !!!
Ochii spre cer... genunchii în podea... SĂRUT MĂNA DOAMNE !!!

Telefonul sună... bălbăi ceva... nu mai contează... Cineva râde în hohote... Credeam că nu te mai prind acasă... ma gândeam că ai luat-o deja la fugă spre stadion...


14 septembrie 1996



Micuţa mea... tu ai un an şi jumătate şi până astăzi eu nu te-am lăsat în grija altcuiva... în afară de tatăl tau... Dar astăzi tatăl tău merge cu mine la Michael... şi cât aş vrea să fii mai mare, să mergi şi tu cu noi... şi cât de rău îţi pare ţie acum, că nu erai mai mare atunci... şi cât de mult îţi doreşti astăzi să-l fi văzut şi tu măcar o dată... Normal, tu semeni cu mama ta... şi te iubesc...

Şi scot din dulapul meu... jucării noi pe care le-am ţinut ascunse până azi, le-am păstrat special pentru această zi... ca să-ţi abat atenţia de la plecarea noastră de lângă tine... pentru prima oară nu vei fi cu niciunul dintre noi doi... şi cât de frumos îmi întorci tu spatele şi te joci fericită cu naşii tăi şi copiii lor... şi nici nu observi măcar că noi plecăm amândoi de acasă... Bravo, mama... Şi uite ce mi-au adus naşii... un binoclu de vânătoare... pentru tine Michael... ca să te văd mai bine...

Cât eşti de minunat... nu te-ai schimbat deloc... te-ai mai împlinit puţin... şi eu... numai că ţie îţi stă bine... ţie iţi stă bine orice... Acum sunt adult... am familie... dar de ce mă pierd aşa... de ce uit din nou de mine... FLORENŢA... vino înapoi... Dar nu pot... mi-am amintit unde e locul meu... unde a fost mereu... Lăsaţi-mă să visez... lăsaţi-mă să mă bucur... Încă odata în viaţă... nu se va mai întâmpla... ştiu sigur... Michael... de data asta chiar e ultima oară când te văd... şi mi-e aşa ciudă şi îmi dai viaţa peste cap... dar tocmai de asta nu e altul ca tine...

Oamenii... Oamenii nu au uitat... nu au iertat... nu au văzut mai departe de lungul nasului... Nu este adevărat ce se spune... în 14 septembrie... nu au mai fost 70.000 de oameni... au fost mai puţini...în ignoranţa lor... mulţi i-au întors spatele... şi cât de mult au pierdut... de data asta... Michael era odihnit... era abia al treilea spectacol din turneul HIStory... Mai cântase doar în Cehia şi în Ungaria... Spectacolul a fost de vis... Au fost Soarele şi Luna şi Cerul şi Raiul şi toate visele omenirii... toate adunate laolaltă... Şi a fost REGELE REGILOR... şi noi... nu ştiam... ce vremuri triste aveau să vină...

Şi iar ai plecat... şi iar plângem... dar lacrimile noastre... sunt nimic pe lângă ceea ce te aşteaptă pe tine... Şi-mi pare atât de rău... şi aş face orice pentru tine... Şi te-aş fura şi te-aş salva... şi te-aş ascunde cu fiinţa mea... şi aş vrea să-ţi şterg lacrimile şi să-ţi pun la loc pe obraz... zâmbetul tău minunat... Şi ce n-aş da... Dar nimeni nu mă bagă iîn seama... Şi toţi îţi întorc spatele...



Să vă mai povestesc... să tac... Nu vreau să fac pe nimeni să plângă; vreau doar să ştiţi tot... vreau doar să...



Vreau să nu uite nimeni că acest om minunat... putea să mai facă multe pentru noi... dorea să mai facă multe... dar drumul i-a fost oprit cu brutalitate... sufletul i-a fost călcat în picioare, inima lui a primit lovitură după lovitură... Acest om... a fost o victimă a răutăţii, a invidiei, a neputinţei unora de a respecta un artist, de a vedea în el altceva decât un "ciudat"... a tot ce există mai urât în oameni... Acest om... a dat tot şi a primit în schimb... ură... dispreţ... nedreptăţi... suferinţă... trădare...

În 14 septembrie 1996, românii nu au mai înţeles ca în 1992... ce dar li se face... au uitat când spuneau cu patru ani în urmă... că venirea lui Michael Jackson ne-a inclus şi pe noi pe harta lumii, ne-a aliniat lângă celelalte ţări... a adus aminte de existenţa României... În patru ani... unii dintre români uitaseră... În patru ani... Michael Jackson devenise pentru ei doar un pedofil... Nu numai că pe stadion nu au mai fost 70.000 de oameni... dar unii din cei prezenţi au avut neruşinarea să plece înainte de sfârşitul concertului... şi asta NU pentru că ar fi avut ceva de reproşat artistului sau spectacolului în sine... Orice om care a fost acolo, vă va spune ca şi mine... ce lecţie de măiestrie a fost acel spectacol... de la secvenţele ireale de început când pe ecranele enorme... Michael într-o navă spaţială cutreieră galaxii... şi se îndreaptă spre destinaţia finală... Bucharest, Romania... continuând cu străpungerea podiumului de către nava spaţiala din care îşi face apariţia... strălucitor... frumos... după care se dezlănţuie... cu nimic mai prejos decât ceea ce noi aşteptam şi ştiam că vom primi... Au plecat unii dintre ei... pentru că de fapt... veniseră doar de curiozitate şi sperau să vadă un om înfrânt... demoralizat... o umbra a celui care fusese... şi cum lucrurile nu stăteau nici pe departe aşa... curiozitatea lor a dispărut...

Pe câţi neisprăviţi nu i-am auzit în toţi aceşti ani... numindu-l... în fel şi chip... Te uiţi la ei... nu ştiu să folosească săpunul şi pasta de dinţi, iar dacă le pomeneşti de deodorant... li se pare că îi înjuri într-o limbă străină...

Te uiţi la ei... te gândeşti la Silviu Brucan... şi, fără a-l fi simpatizat vreodată... te condamni pentru că nu l-ai crezut...



Michael Jackson...The Legend Continues...

A plecat Michael... şi de data asta ştiu că nu va mai reveni în România... Dar nu contează ...l-am văzut de două ori... oricum era mai mult decât aş fi putut să sper...

Merg spre casă... Ceilalţi nu au observat nimic din tot ce m-a nemulţumit pe mine... Iar eu... nu spun nimic... Aşa e mai bine... lasă-i să se bucure... Dar eu mă întorc în timp... şi "racul" din mine ştie să se rupă de realitate... ca nimeni altcineva... "Racul"... voi îl vedeţi aici... şi credeţi că vă ascultă... şi cât de departe zboară gândul meu... Şi e iar octombrie 1992... şi îmi amintesc... parcă a fost ieri... Michael... Dangerous... Bad... Thriller... She's out of my life... oooh... fata aceea... toţi au invidiat-o... dar eu nu... cum să mai poţi să te dezlipeşti de el... cât de cumplit trebuie să fie, să te ia în braţe... câteva secunde... şi apoi nişte braţe străine să te smulgă de lângă el... mai bine Nu... cu câtă disperare se agăţa de el... izbucnesc în plâns de mila ei... Şi acum... după atâţia ani... cand privesc concertul "Dangerous"... disperarea ei mă face să izbucnesc în lacrimi... Acea secvenţă, pentru mine e un coşmar... simbolizează exact ceea ce s-a întâmplat mai târziu... Aşa cum acea fata pe care a îmbrăţişat-o la She's Out Of My life... este smulsă din braţele lui... aşa ne-a fost el smuls nouă peste ani... cu brutalitate...


Şi timpul zboară... vieţile lor s-au schimbat...

Prinţul s-a recăsătorit... a avut copii... dar iubirea necondiţionată pe care a visat-o... nu a mai venit... Oamenii au continuat să-l judece... la fiecare pas... la fiecare mişcare... urmărit, hăituit, obosit... sătul de toate răutăţile... şi-a luat o pauză...

Iar ea...s-a schimbat atât de mult...

Michael... unde eşti... mi-e dor de tine... de ce nu mai cânţi... de ce... mi-e dor de anii în care videoclip-urile tale apăreau unul după altul... Te înţeleg... eşti dezamăgit şi vrei să stai cu familia ta... mă mulţumesc cu muzica de până acum... dar tu nu înţelegi că nu pentru mine mi-e dor ...?!?!?! eu am ce să ascult şi să privesc... Nu vreau să te laşi... nu vreau să le dai satisfacţie... Şi te cert... şi mi-e ciudă... şi-mi pare atât de rău... iartă-mă... arată-le ce poţi... ştiu că poţi mult mai mult de atât... Doar tu m-ai învăţat... tu singur m-ai obişnuit să cer tot timpul mai mult şi mai mult de la tine... Magia ta nu se poate sfârşi aici... nu acum... nu încă... Nu te cred !!! Nu vreau să cred că nu mai ai nimic de spus... Nu vreau să cred... şi nu-ţi dau voie să te laşi... nu-ti dau voie să mă laşi... Fără tine... muzica mea... nu mai cantă...

OH, Doamne ! In sfarsit ! "Invincible"... parcă m-ai auzit ...
Bravo, Michael ! Aşa te vreau...
Again and again..."You Rock My World"...
Şi dacă ai şti cât îţi mulţumesc...


Prinţul meu...
Cât de apăsătoare se anunţă vremurile care vin... pentru tine... pentru mine...


Mă lupt cu morile de vânt... nu mai am arme... nu mai am argumente... şi cum mai râd ei de mine... şi ce e mai rău... râd de tine.... Îi privesc... oare ce îi motivează?... Ignoranţa, răutatea... bezna în care şi-au ales să trăiască... Cineva spune că unii oameni te fac să îţi faci păcate... şi are dreptate... uneori îi privesc şi imginaţia mea o ia razna... tu ştii... aşa sunt eu... mă gândesc... ce frumos ar fi să iau capetele unora şi să le transform în mingi de fotbal... nu pentru mine, eu n-aş juca vreodată fotbal... dar copiii de vis-a-vis, din curtea şcolii... ce s-ar mai distra... Nu mă mustra şi nu mă privi aşa... numai tu poţi să ai atâta înţelegere... eu nu mai pot...

Ce să le mai spun... de ce vor să ştie atât de mult... de ce am atâta încredere în tine... de ce mi se pare mie că te înţeleg mai bine decât ei... Ce să le mai răspund... încă nu am privit în faţă adevăratul motiv... încă nu recunosc... e mult prea dureros...

M-am îndragostit de frumuseţea muzicii tale... de paşii tăi... de ochii şi de zâmbetul tău... dar te-aş fi uitat aşa cum i-am uitat pe alţii... dacă nu aş fi văzut că pe drumul nostru... de-a lungul vremii... uneori... eu am fost tu... tu ai fost eu... Încercările noastre... tristeţile noastre... spaimele noastre... poveştile noastre... alegerile pe care le-am făcut... Muzica pe care am iubit-o... aceiaşi artişti... aceleaşi filme iubite... Şi aceeaşi încredere nesfârşită în cei de lângă noi... iar uneori... aceleaşi dezamăgiri...

Trebuie să mai fac un pas... şi e atât de greu... am crezut că am uitat... acum sunt mare şi puternică şi credeam că nu mă mai afectează... Michael... nu ştii ce mă îndemni să fac... n-am spus nimănui... niciodata... cât de rău a fost... am vrut să uit şi am reuşit... dar astăzi... când ţi-am văzut lacrimile, mi-am amintit tot... De ce mă arunci din nou acolo...? nu stii ce-mi faci...? Dar pentru tine... aş face orice... şi chiar voi face... Ţine-mă de mână... şi ajută-mă încă o dată... să mai fac un pas... dincolo de pragul pe care nu mai credeam să-l trec vreodată... Şi nu-mi da drumul la mână... atâta timp cât stau în acea lume... ca să-mi amintesc totul... şi să le spun şi celorlalţi... Poate atunci vor crede şi vor înţelege... de ce...



Promite-mi însă că atunci când te voi striga... o să mă strângi cu putere de mână şi o să mă tragi înapoi...

Michael... dacă mă laşi acolo prea mult timp... Dar ştiu că nu o vei face... am încredere în tine... mereu...

Am ajuns... Prinţul meu frumos şi bun ... mai minunat decât toţi prinţii care au existat vreodată... cât de micuţ eşti aici... în Gary, Indiana... în casa copilăriei tale... locul tău... cât mi-am dorit să-l văd... Ai avut dreptate... orăşelul e mic... şi atât de gri... dar căsuţa voastră e atât de îngrijită... Katherine a făcut din ea un micuţ palat... şi deodată... ahhhh... Nuuuu! Te rog!!! În casa copilăriei tale... mama ta îi strigă soţului său: „lasă-l, lasă-l... o să-l omori...” Joe e nervos... te bate... rău de tot... JOE ! JOE ! te-aş omorî cu mâna mea... dar nu pot pentru că mâna mea strânge cu putere mâna copilului tău... eu l-am rugat şi el îşi ţine promisiunea... dacă mi-ar da drumul la mână aş muri... dar nici ţie nu ţi-ar fi mai bine.. .Joe... nu vezi cât e de mic... niciodata nu eşti mulţumit... cum nu te ard lacrimile copilului tău... cum poţi...

Katherine... îţi alină suferinţa cum poate... cu mângâieri, cu o îmbrăţişare... cu cuvinte dulci... Dar lacrimile ustură... Şi dacă eu nu ştiu... nu ştie nimeni...

Am lăsat departe casa ta şi am ajuns în Bucureşti... în casa copilăriei mele... cât de mare mi se părea odată totul... cât de mic este acum... şi aici... Doamne... dă-mi putere... i-am promis... lui Michael... şi nu pot să mă întorc mai înainte de a privi încă odată... În casa copilăriei mele... bunica mea Cristina... îngerul meu bun şi drag... îi strigă fiicei sale: „las-o! las-o!... e atât de mică... e cuminte... numai tu nu vezi... cum nu ţi-e milă de mânuţele astea mici... Şi bunica o mângâie... şi de câte ori nu o scapă din mâinile mamei... dar când Florenţa are 11 ani... bunica trebuie să plece... de tot... şi ultimul ei gând este pentru Florenţa... ca întotdeauna... "De toţi îmi pare rău că trebuie să-i părăsesc... dar de Florenţa mi se rupe sufletul... dintre toţi nepoţii mei, numai ea creşte fără tată... şi fiica mea... o bate atât de rău..."

Am căzut... lasă-mă să mă odihnesc puţin... dă-mi putere Doamne... De ce a fost să fie aşa...?
Mama ei nu e o femeie rea... nu a ştiut niciodată ce e răutatea... dar o îngrozeşte gândul că fiica ei... fără supravegherea unui tată... ar putea să apuce pe drumuri greşite... şi asta nu trebuie să se întâmple niciodată... Şi degeaba a citit atât de multe cărţi... sau poate tocmai de aceea...

Florenţa nu o vede decât muncind şi acasă şi la serviciu... trebuie să facă mereu bani... bani... Copilului ei nu trebuie să-i lipsească nimic... să nu simtă ca părinţii sunt despărţiţi... să nu simtă că nu are tată... Şi Michael... priveste-o pe Florenţa... E unul dintre copiii pe care tu îi priveai cu tristeţe... Are cele mai minunate dulciuri... cel mai frumos brad de Crăciun... cele mai multe cadouri, cel mai bun ghiozdan, penar, cărţi, rochiţe cusute de mama ei sau cumpărate cu mari sacrificii... Dar are şi cea mai cruntă bătaie dacă nu are cel mai frumos scris, cele mai mari note... şi daca nu face tot ce i se spune...

Joe te bate ca să fii perfect în muzică şi dans... mama mă bate ca să fiu perfectă în toate... Uneori e Katherine... mă iubeşte, mă îmbratişează, mă mângâie... dar când se înfurie... e Joe... Şi îmi e atât de uşor s-o înfurii... Ea munceşte tot timpul pentru bani... mai are timp doar să spele, să calce şi să facă mâncare... restul trebuie să facă Florenţa... chiar dacă e mică... Şi uite-o pe Florenţa cum uită de toate... Ea cântă şi dansează toata ziua şi nu-i pasă că nu a spălat vasele... Florenţa!... Lasă muzica! Mama ta se apropie de casă... e din ce în ce mai aproape... şi nici patul nu l-ai făcut... şi nici praful nu e şters... Mai lasă-mă... eu nu sunt Cenuşăreasa!!! Eu vreau să cânt şi să dansez... Oricum mănânc bataie... oricum nu voi fi gata la timp... Şi când dansează... Florenţa uită de toate... Îi trimite pe toţi la naiba... şi niciodată acest lucru nu se va schimba... dar acum plăteşte scump... mama intră deja în casă... e prea târziu să mai facă ceva... Şi nu mai pot să privesc la ce i se întâmplă...



O iau la fugă... şi am rătăcit drumul...


Michael... unde m-ai trimis...? Nu pot să fug mai repede...pentru că sunt iar copil...şi îmi amintesc... nu am voie să cad... nu am voie să fiu o căscată... nu am voie să-mi murdăresc rocha... să pierd vremea cu copiii... niciodată nu mă joc destul... nu am voie să vorbesc cu băieţi... nu am voie... nu am voie... mai nimic... Doamne !!! Fă-mă mare şi nu mă lăsa să rămân copil mereu... şi nu mă lăsa vreodată să-i fac copilului meu... ce am văzut la mama... Ce fac eu... fac şi ceilalţi copii... dar numai eu sunt atât de rău pedepsită... şi parcă ceva mă îndeamnă să fac numai ce nu trebuie... am doi ani... termin de băut laptele... şi arunc cana cât colo... şi mâinile mele sunt pedepsite aspru... Peste ani... la aceeaşi vârstă... fetiţa mea face exact acelaşi gest... Dar Dumnezeu Veghează... EU... Nu voi fi niciodată mama mea... Mă bufneşte râsul şi o întreb : "Micuţa mea... ce-o fi fost în căpşorul tău...?" şi parcă din trecut... ceva neplăcut îmi stăruie în minte... dar nu îmi dau voie să mă gândesc la asta... Încă nu am văzut lacrimile tale... şi încă mai sper că am uitat... mai sper că sunt doar năluci... că nu s-a întâmplat niciodată... Nu mă gândesc la asta niciodată... Până azi...

Mă întorc în Gary... Michael... şterge-ţi lacrimile... nu plânge după jucăriile şi hainele frumoase pe care nu le-ai avut... n-au nici o valoare... Copila care a rămas în urmă... în casa copilăriei mele... le-a avut... şi s-a bucurat de ele... dar când intra în mâinile mamei ei... le-ar fi dat bucuroasă pe toate... Iar ţie... ţi-ar da şi sufletul din ea... Ti-aş da orice... numai să te văd fericit... Aş da orice să nu mai fie vreodată lacrimi în ochii tăi frumoşi...

Joe ... e iar supărat... eşti atât de micuţ şi sprinten... el e greoi... nu te prinde mereu...
Şi eu încerc să fug... dar e prea multă mobilă... unde să fugi... Masa... masa mă ascunde... dar e doar o masă... îmi feresc doar faţa şi mâinile... acolo ustură cel mai rău... spatele şi restul corpului rămân să se sacrifice... Ştii Michael... într-o zi am dat de pomană acea masă... şi îmi pare rău că am uitat să o privesc pentru ultima oară cu recunoştinţă... Am zburat toate mobilele din casă... şi niciodată nu mi se pare că e loc destul... şi spunându-ţi ţie aceste lucruri... acum înţeleg... de ce mereu mi se pare că e prea multă mobilă în casă... copilul din mine... încă mai caută un loc unde să se ascundă vreodată...

Te răzbuni pe Joe... îl ameninţi: dacă mă mai loveşti... nu voi mai cânta niciodată... Eu ce să-i spun...? Mama se mândreşte cu mine... cânt şi dansez cum o făcea şi ea demult... când nu era atât de lovită şi speriată de viaţă... dar nici nu concepe să fac din asta o carieră... nu pentru asta munceşte ea... Dar mă răzbun şi eu... O privesc fix şi îi spun: "Sper ... ca într-o zi... să aflu că de fapt nu eşti mama mea adevărată... ai să vezi atunci..." dar mă răzbun tot pe mine... tot eu plătesc... Şi degeaba... e chiar mama mea adevărată...

Dar Florenţa speră... că undeva în lumea asta mare... ea are o alta mamă... şi adoarme plângând şi visează că într-o zi... va veni şi o va salva...



Michael...

Am văzut destul... am văzut chiar mult prea mult... dar nu mă voi întoarce... nu încă... Abia am pornit... şi vreau să revăd totul... Nu mă îndepărtez prea mult... Undeva... în apropiere... trebuie să găsesc un loc... un copac bătrân... un tei... teiul meu... Uite Michael... acolo sus... printre crengile lui... este locul meu preferat... am urcat de atâtea ori... şi am uitat de lume... am uitat de toate... Acolo, între crengile lui... au început poveştile mele... Teiul meu bătrân şi bun... m-a ascultat mereu... Încă se mai aud şoaptele Florenţei... încă se mai aud cântecele ei... teiul le-a păstrat... Legănată de el... ea uită... îi spune şi acum poveşti... cu Feţi Frumoşi şi Zâne Minunate... şi cântă... şi teiul o ascultă... niciodată nu o ceart... Nimeni nu ajunge la ea când se urcă acolo... Teiul o apără... şi miroase atât de frumos... E parfumul basmelor mele, Michael... e parfumul florilor de tei... Vreau să mai stau puţin aici... şi vreau să asculţi ce am să-ţi spun...
Niciodată... oamenii nu mă vor influenţa... niciodată... nu-i voi lăsa să mă despartă de tine... Eşti cel mai drag prieten al meu... Despărţiţi în timp şi spaţiu... dar atât de aproape... ne trăim poveştile şi amintirile noastre... şi uite... am plâns şi nici nu mai ştiu dacă sunt lacrimile mele sau ale tale... Şi nici nu mai are importanţă... Oamenii... vor fi nevoiţi să priceapă... adevarul...

Orice adult, când priveşte un copil, se simte înduioşat de drăgălaşenia şi nevinovăţia lui...
TU şi EU... când privim un copil... îi privim pe toţi copiii lumii... şi vedem... mult mai mult decât ne-am fi dorit vreodată să vedem... TU şi EU... când privim un copil... lăcrimăm... şi oamenii ne cred nebuni sau exagerat de sensibili... Dar TU şi EU... nu ne putem opri lacrimile... pentru că... pe lângă drăgălaşenia copiilor... noi vedem neputinţa unui copil de a se apăra... pericolul în care s-ar putea afla vreodată... spaima unui copil în faţa unui adult furios... teama nesfarşită din sufletul nevinovat al unui copil...

TU şi EU... ne vedem pe noi copii... şi plângem... de milă şi de teamă pentru toţi copiii care ar putea trăi vreodată... ce am trăit noi... TU şi EU... cu siguranţă ne-am tăia venele înainte de a face rău unui copil... Te cred şi te-am crezut întotdeauna... Dacă ţi-aş refuza ţie încrederea... cum ar mai rămâne cu mine...?
Nu-mi da drumul la mână... nu încă... mai avem multe de povestit... Şi dacă-mi esti alături ca întotdeauna... eu pot să dărâm şi munţii... Şi pot să mă mai lupt în continuare cu morile de vânt... Acum am şi arme... şi argumente... Ca întotdeauna... tu mi le-ai arătat... Tu n-ai putea să răneşti vreodată un copil... Eu n-aş putea să rănesc vreodată un copil... TU şi EU... nu vom lăsa niciodată viaţa... să ne transforme... în părinţii noştri...




" How Can You Mend A Broken Heart "...? ...you can't
Vezi mai multe video din Muzica


...

MICHAEL

...


Prietene, e ziua numelui tău... Mi-e drag numele acesta, pentru că e al meu şi pentru că-l porţi şi tu... E numele unui sfânt care a condus îngerii de lumină în lupta împotriva forţelor întunericului. E numele unui sfânt al dreptăţii, al credinţei, al curajului... Iar tu l-ai meritat, cu prisosinţă. Prietene... să mă ierţi dacă îmi permit prea mult, numindu-te astfel... O parte dintre suferinţele tale mi-au fost date şi mie, aşa încât pot spune că te-am înţeles şi mi-ai fost şi mai drag pentru asta. Ştii, e ciudat cum oamenii se apropie unii de alţii, nu atât din cauza preocupărilor şi gusturilor comune, cât mai ales datorită suferinţei.

Prietene... e ziua numelui tău. Şi tot ce pot să-ţi urez este ca, oriunde ai fi, să cunoşti fericirea... Pentru că o meriţi. Iar eu mă voi gândi la tine cu drag. Mereu...





În ora noastră cea mai întunecată,
în disperarea mea cea mai adâncă,
vei continua să ai grijă de mine?
vei mai fi acolo?...

În încercările
şi în suferinţele mele;
în timpul îndoielilor
şi al frustrărilor;
în înverşunare,
în agitaţie,
în temerile
şi în mărturisirile mele;
în chin şi în durere;
la bine şi la necaz;
în promisiunea unui alt „mâine”...

Nu te voi lăsa deoparte,
pentru că eşti mereu în inima mea.



La mulţi ani, tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc numele! Să fiţi fericiţi şi ocrotiţi de îngeri!


...

...Cu asta, gata!

...



Eu aşa aş fi tradus „This Is It”; în nici un caz cum au tradus „urechiştii” noştri. Din câte ştiu eu, „that’s all” înseamnă „asta e tot”. În fine…

Am văzut geniul la lucru. Nu pot să spun că e pentru prima oară, l-am mai văzut la repetiţiile turneelor „Dangerous” şi „History”, şi tocmai asta m-a ajutat să fac nişte comparaţii. În ceea ce-l priveşte pe Michael, era acelaşi: aceeaşi energie, aceeaşi uşurinţă în dans, aceeaşi voce, acelaşi zâmbet. Acelaşi calm, aceeaşi răbdare, acelaşi profesionalism, aceeaşi implicare în tot.

Dansatorii: excepţionali. Au fost exact aşa cum şi-a dorit Michael: cei mai buni dintre cei buni. M-a impresionat să-i văd povestind, cu lacrimi în ochi (ciudat, parcă pe fete nu le-am văzut plângând, doar pe băieţi), cum au venit la preselecţie şi cât de mândri erau că aveau ocazia, unică în viaţă, să se afle pe aceeaşi scenă cu cel mai mare entertainer al tuturor timpurilor.

Instrumentiştii: créme de la créme. Mai ales chitarista. Recunosc că mi-a rămas gândul la ea :) Frumoasă, serioasă, super-talentată. Iar atunci când Michael i-a spus: „acesta e momentul tău… aici trebuie să străluceşti!” m-a impresionat teribil.

Backing vocals: fără cuvinte. Mă uitam la ei, în timp ce-l acompaniau pe Michael, şi le-am văzut strălucirea din ochi, pasiunea şi entuziasmul de a cânta alături de el. Iar fata din duetul „I Just Can't Stop Loving You” mi-a plăcut la nebunie. Sincer, mi s-a părut mult mai bună decât Siedah Garrett.

Mi-a scăpat la ce melodie urma să folosească gimnastele şi dansatoarele la bară, dar fetele acelea erau la înălţime, şi la propriu şi la figurat :)

Echipa tehnică: m-au uimit profesionalismul, seriozitatea, entuziasmul, dedicaţia lor. M-au impresionat aparatura de ultimă generaţie, efectele speciale, grija pentru detalii.

Kenny Ortega: foarte tare. Un profesionist adevărat; un om deosebit; şi l-am văzut purtându-se cu Michael ca un prieten: nu uita să-i amintească să bea apă, anunta pauze atunci când simţea că e momentul s-o facă.

Momentul din „Smooth Criminal” în care s-au folosit secvenţe combinate din „In A Lonely Place”, cu Humphrey Bogart: grandios, pur şi simplu. O idee genială şi o realizare pe măsură. „Thriller”: aşişderea. „The Way You Make Me Feel”, cu dansatorii urcaţi pe schele, în diverse poziţii: ăsta da show. „Earth Song”: fetiţa care adoarme în junglă, printre fluturi şi flori, şi se trezeşte în plină apocalipsă: fenomenal. Multiplicarea celor câţiva soldaţi şi transformarea lor într-o întreagă armată: monumentală.

Momentul „Jackson Five”, care, din câte ştiu, nu a lipsit din nici un concert al lui Michael: la sfârşitul potpuriului, arăta spre stativele de pe scenă şi spunea că va rosti numele fraţilor săi, încheind cu „vă iubesc”. Şi era atât de natural, de parcă nu pe el tocmai îl dăduseră acei fraţi în judecată.

Păianjenul uriaş, excavatorul, robotul de la începutul show-ului: SF curat.

Am ieşit din sală cu un gust amar. „Cu asta, gata”… s-a terminat entertainment-ul. Nu cred ca vom avea, foarte curând, ocazia să vedem un show de o asemenea grandoare.

Cu asta, gata… peste unul dintre ultimele bastioane ale muzicii live, a căzut cortina.

Cu asta, gata…. ceasul magiei s-a oprit.

Cu asta, gata… s-au stins luminile pe scena unde a cântat, a dansat, a râs şi a plâns cel care a stat alături de titani ai muzicii şi cinematografiei: Carlos Santana, Stevie Wonder, Slash, Mick Jagger, Paul McCartney, Freddie Mercury, Lionel Richie, Diana Ross, Marlon Brando, Eddie Murphy, Steven Spielberg şi încă mulţi, mulţi alţii…

Cu asta, gata… s-a sfârşit o viaţă de artist care a avut insă grijă să ne lase o moştenire incredibil de frumoasă, de bogată şi de magică. O moştenire care i-a creat un loc binemeritat în istorie. Locul acesta nu va putea fi niciodată ocupat de altcineva. E al lui şi numai al lui: omul care a rescris istoria muzicii, care ne-a dăruit magia si zâmbetul candid al lui Peter Pan... E al lui şi numai al lui: unicul, irepetabilul Rege al Muzicii – MICHAEL JACKSON.






...

TRIBUT

...


Am decis să creez o secţiune nouă, în care să expun tributurile făcute de voi pentru Regele Muzicii. Asta şi pentru că, afişând linkurile la comentarii, am văzut că mai apar probleme la accesare. Sper că sunteţi de acord. Deocamdată avem numai două astfel de tributuri, dar sper ca în curând să se înmulţească.



SCORPYA: Michael Jackson’s „Little Susie”

„Cred că tu şi eu
N-am putea niciodată să ne spunem «adio»...
Oriunde ai fi,
Voi privi în sus şi voi vedea
Pe cineva în întuneric... pentru mine.”






***

FLORENŢA: Tribute To Michael Jackson The "Man"- Agnetha Faltskog's Song

„Am creat acest tribut, din dragoste pentru cei mai dragi artişti mie, din toate timpurile... Mereu i-am iubit şi mereu îi voi iubi. Agnetha Faltskog şi Michael Jackson... Doi artişti frumoşi... două stiluri diferite...”




***


Liliana: Michael-With a child's heart

"Love lives forever"





***


...Şi un desen excepţional realizat de Passion:





***


Scorpya: Michael Jackson "Smooth Criminal" - London Symphony


"Michael Jackson - KING Of MUSIC; KING Of My Life..."




***


Loredana: I Have Cried For MJ






Loredana, filmul al carui link ni l-ai dat nu are embed activat, asa ca nu l-am putut pune pe blog si am luat altceva din lista ta, care mi se pare la fel de frumos.


***

Dana: For My King

"Just a tribute for my Angel..."






***


Karmen: MJ tribut..By Karmen

Break of dawn




***


Dia: To my sweetheart, Michael

For the man with the heart of gold and the smile of an angel!





***


...

Despre curiozitatea inteligentă sau inteligenţa curiozităţii

...


Cunosc doi tineri, foarte straight, care îl iubesc pe Michael Jackson şi care ştiu despre el mult mai multe de cât mine. Mă refer la datele biografice şi profesionale; aspectele legate de personalitate, caracter, atitudine, nu cred că s-au gândit să le disece, dar sunt convins că le-au intuit şi că asta i-a făcut să-l îndrăgească. De câte ori vorbesc cu ei, nu discutăm decât despre Michael şi, strălucirea din ochii lor, entuziasmul şi admiraţia pe care le emană, mă inspiră. Unul dintre ei chiar ştie să danseze ca Michael, celălalt are o colecţie de înregistrări cu el, pe care mi-a imprumutat-o şi care mi-a folosit pentru scrierea cărţii mele-tribut.

Cunosc un bărbat în toată firea, la fel de straight, care are 50 de ani, care e fan Michael Jackson de când se ştie, care are o colecţie cu tot ce a putut strânge despre el (reviste, CD-uri, DVD-uri, cărţi) şi la care ţine ca la ochii din cap. Nici pe copiii lui, care la rândul lor sunt oameni în toată firea, nu-i lasă să se atingă de colecţie, fară să-l întrebe. Când m-am întâlnit cu el, imediat după aflarea veştii că Regele nu mai e, avea lacrimi în ochi. Nu mi s-a părut nimic anormal în asta, pentru că, aşa cum bine spune Holograf într-un frumos cântec: „Şi băieţii plâng câteodată, nu-i aşa?”

Eu nu sunt un colecţionar, singura dată când am încercat să fac asta, a fost cu timbre, pe la vârsta de 12 ani, dar nu m-a ţinut mult. Am o bibliotecă bogată, dar nu cred că asta se poate numi colecţie. Nu am avut niciodată obsesii sau hobby-uri care să-mi acapareze mintea şi timpul, dar asta nu înseamnă că sunt un superficial ori că îi judec pe cei care sunt altfel decât mine. Mă feresc să judec în general, dar mai ales mă feresc să judec ceea ce nu cunosc sau nu înţeleg.

Noi, oamenii, avem mai multe defecte, indiferent de gen (adică de sex). Şi bărbaţii şi femeile bârfesc la fel. Şi bărbaţii şi femeile sunt la fel de egoişti, de superficiali, de ahtiaţi după satisfacţii meschine. Şi bărbaţii şi femeile consideră că nu poate exista prietenie sinceră, fără implicaţii sexuale, între două persoane de gen diferit; ori iubire, tot fără implicatii sexuale, între două persoane de acelaşi gen. Dacă o femeie bea o cafea în oraş cu un coleg de serviciu, înseamnă că între ei „e ceva”. Dacă un bărbat rămâne peste noapte să vadă meciul la un prieten, înseamnă că amândoi sunt gay. Dacă Michael Jackson, în loc să-şi etaleze cuceririle şi să facă pe Gigi-duru’, ne-a arătat sensibilitate, frumuseţe interioară şi dragoste faţă de omenire, au apărut îndoieli privind sexualitatea lui. Acel îndemn din Biblie: „Iubeşte-ţi aproapele!” şi-a pierdut de multă vreme sensul. Acum iubirea se confundă cu sexul, la fel de bine cum bărbăţia a ajuns să se măsoare după dimensiunile contului din bancă, iar feminitatea după kilogramele de silicon. Şi constat cu tristeţe că, deşi ne lăudăm că l-am înţeles pe Michael Jackson, că i-am priceput mesajul, în realitate lucrurile nu stau deloc aşa. Mulţi dintre noi nu am învăţat nimic, nici din munca lui, nici din viaţa lui, nici măcar din moartea lui.

Există destui bărbaţi pe lumea asta care ştiu ce vor / ce aşteaptă femeile de la ei, la fel de bine cum există destule femei care cunosc mintea bărbaţilor şi ştiu cum să-i abordeze. Astfel de oameni sunt printre noi şi sunt speciali, pentru că i-a interesat să vadă dincolo de aparenţe. Astfel de oameni au căsnicii reuşite, care rezistă zeci de ani şi pe care, poate, mulţi dintre noi le admirăm, uneori le invidiem, dar prea puţini încercăm să le aflăm „reţeta”. Pentru că, aşa cum am mai spus, suntem egoişti. Ne punem mereu problemele: „ce vreau eu?’ ce-mi trebuie mie?; ce mă face fericit?” şi veşnic aşteptăm de la celălalt să găsească răspunsurile la aceste întrebări şi să le execute. Dar nu ne întrebăm, nicio clipă, ce vrea celălalt, ce-i trebuie lui sau ce l-ar face fericit. Şi iarăşi constat, cu la fel de multă tristeţe, ca deşi ne lăudăm ca am înţeles mesajele lui Michael din „On The Line” şi „Man In The Mirror”, în realitate n-am priceput nimic şi, de fapt, nici măcar nu ne-am străduit să pricepem. Pentru că asta ar presupune un efort intelectual şi un altruism de care nu suntem capabili. Iar dacă cineva arată că a înţeles mesajul lui Michael şi încearcă să-l aplice, e categorisit drept ciudat ori gay. Şi, până la urmă, de ce aţi crede că un gay e capabil să înţeleagă femeile? Vă garantez că nici vorbă de aşa ceva. La fel, vă garantez că 90% dintre femei nu înţeleg femeile, iar acelaşi procent e valabil şi în cazul bărbaţilor. Din cauza asta lumea noastră e aşa cum e. Din cauza asta copiii noştri sunt dezorientaţi din punct de vedere psihologic şi orbecăie pe drumuri greşite, când calea cea bună e chiar sub nasul lor.

Ne interesează mult prea puţin să descifrăm ce se ascunde în spatele unor cuvinte scrise iar, când o facem, căutăm cu totul altceva decât ar trebui. Exemplu: când am menţionat la postarea „Blood On The Dance Floor”, comentariul acelei fete de pe youtube şi am afirmat că s-ar putea să nu fie departe de adevăr, m-am referit la asocierea simbolică dintre cuţit şi organul sexual masculin (asociere frecvent folosită în psihiatrie şi psihologie); nicidecum la „dimensiunile” lui Michael, pe care nu le cunosc şi nici nu mă interesează. Pentru mine, „his” se referea la personajul din videoclip, în nici un caz la Michael. Pe de altă parte, nu mi s-a părut nimic ciudat în asta, ştiind că lui îi plăcea să interpreteze diferite roluri şi că adora jocurile de cuvinte. Pentru a scrie acel articol, am urmărit videoclipul cu atenţie de mai multe ori, cu textul cântecului în faţă, încercând să decriptez mesajul. Pentru că şi mie îmi plac jocurile de cuvinte. Este foarte greu să-l traduci pe Michael, fiindcă la el nimic nu e ceea ce pare la prima vedere. Totul are un mesaj subliminal, totul e gândit până în cele mai mici amănunte. Pentru că acesta e apanajul geniului. Geniul… are o personalitate extrem de complexă, greu de perceput şi încă mai greu de înţeles. Eu asta am încercat, să-l înţeleg, iar concluziile vi le-am împărtăşit vouă, în speranţa că de aici se vor naşte discuţii, poate nu filosofice, dar măcar nişte discuţii legate de subiect; poate chiar în contradictoriu, dar în orice caz constructive, şi din care cu toţii să învăţăm câte ceva. M-a fascinat geniul lui Michael Jackson, la fel de mult cum m-a fascinat geniul lui Mihai Eminescu, al lui Freud sau al lui Gaudi. Sunt singurii oameni din lumea asta pentru care voi muri neîmpăcat cu gândul că nu i-am cunoscut personal. De ce geniul are sex masculin, nu ştiu. De ce marii compozitori, cântăreţi, scriitori, pictori, arhitecţi, filosofi… sunt bărbaţi, iarăşi nu ştiu. De ce întotdeauna cei care revoluţionează un domeniu sunt bărbaţi, nici nu mă mai întreb. Dar mă întreb: oare şi pe ei i-a bănuit cineva, vreodată, că ar fi gay sau femei ascunse sub nume de bărbaţi? Nu sunt misogin, sau cel puţin încerc să nu fiu; cred în egalitatea dintre femei şi bărbaţi şi cred că femeia poate excela fără probleme în domenii „masculine”. Dar asta este realitatea: geniile pe care le ştiu eu, toţi sunt bărbaţi. Şi dacă stau să mă gândesc, aveau şi sensibilitate şi un simţ estetic ieşite din comun, şi sunt convins că asta nu i-a făcut mai puţin bărbaţi. Să nu confundăm geniul cu talentul. Talentul nu e suficient pentru a fi considerat geniu, mai e nevoie de încă ceva. Mai e nevoie să ştii să vezi lucruri pe care toţi ceilalţi nu le văd. Mai e nevoie să inventezi lucruri la care ceilalţi nu s-au gândit. Să creezi lucruri pe care nimeni n-a fost în stare să le creeze, până la tine. Michael a făcut asta. Şi Eminescu, şi Gaudi. Şi Freud. Şi încă alţii.

Mi-aş fi dorit să văd că sunt răstălmăcite cuvintele lui Michael, şi nu ale mele. Dar, nu ştiu de ce, am senzaţia ca am deschis uşile casei pentru a primi nişte musafiri care, în loc să se rezume la a sta de vorbă în jurul mesei, s-au apucat sa-mi scotocească prin sertare. Nu mă supără asta foarte tare, dar nici nu mă încântă. M-am trezit chestionat, pe mail ori pe messenger, ca la poliţie: vârsta, starea civilă, numărul la pantofi… Aş fi vrut să particip la discuţii elegante despre Michael, despre politică, despre NWO. Aş fi vrut să fiu întrebat mai mult despre ce cred eu că a vrut Michael să spună aici sau dincolo, decât despre ce meserie am eu sau ce maşină conduc. Dar probabil că am prea multe pretenţii. Va cer scuze pentru că, fiind pretenţios cu mine însumi, aveam aceleaşi aşteptări şi din partea voastră. Nu mă refer aici decât la unii dintre voi. Vă cer scuze, încă o dată. Eu am bilete la „This Is It” pentru astăzi. Ne întâlnim după ce văd filmul, ca să-l discutăm. Sper.


...

Blood On The Dance Floor

...


„Pentru a evada din lume,
simţeam nevoia să mă bucur de acest dans simplu
şi părea că totul era de partea mea;
părea sinceră, ca şi cum era vorba despre dragoste şi romantism
iar acum ea e pe cale să pună mâna pe mine
şi nu pot să accept asta,
dar nu pot nici s-o împiedic...”

Un club de dans în stil latino. Atmosferă încinsă, pasională, emanând senzualitate şi miros de sudoare. Un bărbat şi o femeie, îmbrăcaţi în roşu intens, dansează împreună, în centrul mulţimii. Ea poartă rochie cambrată – o variantă soft a outfit-ului de flamenco – şi tocuri înalte. El are părul lung, împletit, poarta inele şi brăţări. Ea dansează pe masă; el îi mângâie picioarele. Ea se ondulează pe ring; el în jurul ei, scuturând din maraccas.

El ieşise cu gândul să se distreze şi, poate, să aibă o aventură de-o noapte; dar a sfârşit prin a fi sedus de o femeie misterioasă, pasională şi periculoasă. Cuţitul şi sângele au un rol simbolic, întărit de imaginea de fundal, cu „Susie and me” în interiorul unei inimi desenate cu roşu şi în mijlocul căreia e înfipt un stilet. Vânătorul s-a transformat in vânat; seducătorul cu alură de latin-lover a devenit cel sedus.

„Fiecare gest, noaptea e ca si cum ţi-ai încerca norocul,
nu e vorba de dragoste şi romantism,
iar acum eşti pe cale să obtii ce vrei.

„Fiecare bărbat încins iese ca şi cum şi-ar încerca norocul,
nu e vorba de dragoste şi romantism,
iar acum regreţi.”

El pare destul de detaşat la început, stă aşezat pe un scaun, în timp ce toată lumea din jur dansează îndrăcit; dar în momentul în care ea se urcă pe masă şi începe sa-şi unduiască şoldurile, atomsfera devine electrizantă. El începe să-i facă avansuri (îi atinge picioarele, dansează în jurul ei, apoi împreună cu ea), ea se prinde în joc şi îl lasă să aibă impresia ca o conduce, însă în realitate lucrurile stau altfel, pentru că:

„Susie ţi-a prins mişcarea,
ea îţi ştie jocul,
ea te domină –
e o nebunie.”

Jocul acesta are o mare încărcătură simbolică. Atitudinea lui iniţială, stând pe scaun, cu picioarele depărtate, simbolizează siguranţa de sine a bărbatului mândru de virilitatea lui şi care e obişnuit să fie curtat. Momentul în care el işi apropie picioarele relevă faptul că începe să cedeze în faţa femeii care i-a intrat în vizor. Iar asta s-a întâmplat din cauză că ea dansează pe masă cu dezinvoltură (ca şi cum nu ştie că astfel atrage atenţia), şi fără să se uite la el (ca şi cum nu o interesează). Este reţeta perfectă de a seduce un bărbat.

„Susie ţi-a dibuit numărul (n.a. nu se referă la cel de telefon – lol)
şi Susie nu-ţi e prietenă
iată cine te-a prins dedesubt
cu şapte inci înfipţi...”

Foarte nostim este un comentariu pe youtube, sub viedoclip: „seven inches = his (you know what)”. Este interpretarea unei fete şi – „you know what?” – s-ar putea să nu fie departe de adevăr :) După cum am mai spus, aici apare un complex de simboluri, în stilul caracteristic lui Michael Jackson. Este ceea ce face ca toate videoclipurile lui să fie memorabile. Este ceea ce te determină să le urmăreşti cu aceeaşi plăcere, de fiecare dată, de oricâte ori. Pentru că de fiecare dată mai descoperi ceva, care până atunci iţi scăpase. Nimic nu e întâmplător: nici culoarea roşie, nici inelele lui, nici cuţitul. Fiecare dintre videoclipurile lui Michael ascunde o mulţime de mesaje subliminale. Nu e obligatoriu să le conştientizăm, dar ele fac parte din jocul lui. Şi, în orice caz, au menirea de a ne aţâţa feromonii. În cazul de faţă, avem o necunoscută care i-a sucit minţile unui bărbat. Poate a fost răzbunare, poate a fost un simplu joc de-a şoarecele şi pisica. Cert este că jocul acesta este extrem de erotic. Nu ştim cum se sfârşeşte, dar rămânem cu gândul la vocea lui guturală, la ritmul înnebunitor şi la mult, mult roşu… culoarea pasiunii.






...

AM ÎNCEPUT SĂ FIU PLAGIAT !

...


În seara asta am avut surpriza deosebit de neplacută să constat că unele persoane se folosesc de traducerile mele din cartea „Dancing the Dream” a lui Michael, fără măcar să aibă bunul-simţ să menţioneze numele traducătorului şi sursa. În felul ăsta, probabil că în curând nu vor mai menţiona nici numele lui Michael. La urma-urmei, ce mare lucru?... Vor spune că le-au scris ei cu totul şi gata.

Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu am pretenţia să mi se ridice monument, nici să primesc vreun drept pecuniar ori de alt fel, dar mă supără foarte tare să văd că există indivizi lipsiţi de bun-simţ care se împăunează cu munca mea.

În linkul de mai jos: http://forum.acasatv.ro/ o tanti a postat traducerile din „Dancing the Dream” şi un fragment din autobiografia LaToyei Jackson, care apar în cartea mea. Mă scuzaţi, dar cred că şi Michael s-ar fi enervat la o aşa mârlănie. Să iei cu copy-paste nişte texte la care au muncit alţii, inclusiv explicaţia din paranteză cu autorul, titlul cărţii, al reflecţiei şi anul publicării; şi să spui, pur şi simplu „le-am gasit pe un site” sau „le-am găsit traduse” este josnic, frustrant şi caracteristic pentru ţara noastră de kko.

Pentru cei care au venit mai târziu pe blogul meu, fragmentele respective se găsesc aici:


http://tara-noastra-de-kko.blogspot.com/2009/08/adevarul-despre-michael-jackson-partea_05.html

http://tara-noastra-de-kko.blogspot.com/2009/08/adevarul-despre-michael-jackson-partea_10.html

http://tara-noastra-de-kko.blogspot.com/2009/08/adevarul-despre-michael-jackson-partea_16.html



Au fost postate în luna august, iar plagiatul de pe forumul acasatv a fost postat în septembrie. Culmea este că, tot în seara asta, un vizitator al blogului meu mi-a postat ca şi comentariu traducerea pentru textul lui Michael „Wings Without Me”, luată, bineînţeles, tot cu copy-paste (fără număr, fără număr) spunând doar atât: „am găsit-o pe un site românesc.” Care site, nenică?... Până la urma, nu mai înţeleg nimic... ori eu sunt prost, ori sunt tâmpit. Voi ce părere aveţi?... Dacă aţi fi în locul meu, ce aţi face?



...