Ţara noastră de kko

"Who Is It"

2009-12-19T00:37:00.000-08:00

...

Who Is it, compus de Michael Jackson, este listat pe albumul „Dangerous” (1991). Încă de la lansare, a ajuns number one în „U.S. Billboard Hot Dance Club Play”. Când Michael Jackson i l-a fredonat lui Oprah Winfrey în timpul interviului din 1993, reacţia pozitivă a audienţei a determinat Sony să-l lanseze ca single, în locul programatului Give In To Me.

Aşa cum Michael îşi obişnuise deja publicul, videoclipul are un scenariu bine închegat, ca o poveste de scurt-metraj. De data aceasta însă acţiunea nu se mai petrece în parcări subterane, în garaje ori în suburbii, ci decorurile au o tentă SF, unde suprafeţele reflectă lumina şi ne prezintă luxul în toată splendoarea lui.

Personajul principal este un tânăr singuratic care s-a îndrăgostit de persoana nepotrivită, căreia i-a oferit totul şi de la care a primit în schimb numai dezamăgire. Fiind un solitar, s-a agăţat cu disperare de această relaţie, a crezut în ea, în promisiuni, în jurăminte şi a fost convins că singurătatea lui se sfârşise. Dar s-a înşelat.

I-am dăruit bani,
i-am dăruit timp,
i-am dăruit tot ceea ce şi-ar fi putut dori;
i-am dăruit pasiune,
chiar şi sufletul meu,
i-am dăruit promisiuni
şi secrete nedezvăluite.

Iar ea mi-a promis
că pentru totdeauna vom fi ca unul;
ne-am făcut jurăminte
că o vom lua de la-nceput;
iar ea mi-a promis, în secret,
că mă va iubi mereu –
e o promisiune atât de falsă,
spune-mi, ce mă fac de-acum?

Într-o bună zi, s-a trezit din nou singur. Femeia care îl scosese, pentru o vreme, din rutina existenţei lui de tânăr bogat, autoizolat într-un turn de fildeş, cea care îi adusese în viaţă culoare şi lumină – ei bine, acea femeie dispăruse fără un cuvânt, fără explicaţii, fără măcar o scrisoare de rămas-bun, iar el era convins că îl părăsise pentru altul. Mai ales că, în urma ei, găsise un card platinat pe care era inscripţionat un nume: Alex. Pentru el, era evident că acel Alex era rivalul său.

Chiar dacă melodiile lui Michael Jackson nu au o anume dedicaţie, chiar dacă nu izvorăsc neapărat din propriile lui experienţe, totuşi în poveştile videoclipurilor regăsim, de fiecare dată, fragmente din povestea lui proprie. Iar în Who Is It, ceea ce frapează este ideea de singurătate. Nu mai e un secret pentru nimeni că Michael Jackson s-a simţit, toată viaţa, un om cumplit de singur. Avea totul şi totuşi simţea că nu are nimic. Notorietatea l-a obligat să se izoleze şi i-a refuzat micile bucurii ale oamenilor obişnuiţi, la care lui nu-i rămânea decât să viseze.

Şi parcă nu are nicio importanţă
şi parcă nu e drept;
pentru că dorinţa mi-a adus nefericire
şi încă mai plâng singur, noaptea;
nu te lua după calmul meu aparent,
fiindcă pe dinăuntru sunt distrus
şi mă întreb dacă, motivul pentru care ea m-a părăsit,
l-a găsit la altcineva?

Cine e?... E vreun prieten de-al meu?
Cine e?... E fratele meu?
Cine e?... Cineva mi-a rănit sufletul, acum;
Cine e?... Nu mai suport situaţia asta!

Singurul prieten, asistentul său, este cel care îl iubeşte cu adevărat, care îl ocroteşte şi care încearcă să-l ajute, deşi fizic nu poate decât să asiste neputincios la disperarea tânărului. În paralel, însă, asistentul a aflat nişte lucruri. Femeia care îl trădase pe Michael făcea parte dintr-o reţea foarte bine organizată de escroci, care lucrau la nivel mare, furnizând escorte bărbaţilor bogaţi şi jefuindu-i. Identitatea ei, precum şi înfăţişarea, se schimbă odată cu fiecare client, probabil în funcţie de gusturile acestuia. Şi, la fiecare întâlnire, prezintă un card platinat, pe care este inscripţionat de fiecare dată alt nume: Diana, Celeste, Eve etc. – şi, bineînţeles, Alex. Cumva, asistentul lui Michael ajunge în posesia acestor carduri şi le păstrează într-un sertar. El ştie adevărul dar nu i-l poate spune, bănuind că l-ar distruge pe protejatul său. Iar acesta se zbate între demonii singurătăţii şi convingerea că iubita lui a găsit la altul ceva ce el nu i-a putut oferi.

Sunt cel osândit,
sunt cel ucis,
agonizez pe dinăuntru;
mi-e mintea goală,
asta e nedrept;
mă doare când mă gândesc la ea;
mă rog ca această pedeapsă
să fi fost mai blândă.

Contrastul dintre tristeţea sfâşietoare a lui şi impasibilitatea cu care ea îşi schimbă numele, costumaţiile şi bărbaţii, este impresionant. Ea are în jur o armată de oameni care o transformă din femeie de afaceri în vampă, din Desdemonă inocentă în cocotă... el are doar fantasmele disperării şi amintirile unei iubiri care n-a fost să fie...

Iar ea mi-a promis pentru totdeauna
că vom fi împreună;
ne-am făcut jurăminte
că vom trăi o iubire adevărată,
Şi se pare că m-a părăsit
din nişte motive inexplicabile;
trebuie să aflu adevărul
dar, vezi?, nu ştiu ce voi face.

Într-un final, el se hotărăşte să plece, cu dorinţa de a uita totul, de a rupe lanţul amintirilor. Asistentul îi pregăteşte bagajele, îl conduce la elicopter. Un ultim semn cu mâna... şi gata...

Între timp, dintr-un motiv anume, ea evadează din mijlocul acoliţilor. Poate că îşi dă seama, dintr-odată, că drumul pe care a apucat e greşit. Poate realizează că simte ceva pentru Michael. Poate că doar are remuşcări, ştiind că şi-a bătut joc de dragostea lui. Cert este ca se întoarce la el, dar porţile imense nu se mai deschid. În loc de asta, asistentul lui Michael îi aruncă, dispreţuitor, cardurile platinate pe care le strânsese în toată această vreme. Devastată, e nevoită să se întoarcă la şefii cei nemiloşi şi să continue să lucreze ca prostituată de lux. Videoclipul se încheie cu imaginea ei, inexpresivă, în timp ce e pregătită pentru un alt client; şi cu imaginea lui, nefericit, în avionul personal, încercând să adoarmă.

Şi parcă nu are nicio importanţă
şi parcă nu e drept;
pentru că dorinţa mi-a adus nefericire
şi încă mai plâng singur, noaptea;
nu te lua după calmul meu aparent,
pentru că de fapt sunt foarte necăjit;
iar ea nu mi-a lăsat nicio scrisoare –
pur şi simplu s-a ridicat şi a fugit.

Cine e?... E vreun prieten de-al meu?
Cine e?... E fratele meu?
Cine e?... Cineva mi-a rănit sufletul, acum;
Cine e?... Nu mai suport să fiu singur!

Pe parcursul videoclipului, vedem figuri stranii, fantomatice apărând şi dispărând din diferitele suprafeţe ale interiorului – apariţii care sugerează disperarea lui Jackson. Decorurile sunt luxoase, viaţa de noapte a lui Alex/Diana/Celeste se desfăşoară cu rapiditate, în timp ce Michael parcă trăieşte cu încetinitorul; iar alternarea secvenţelor amplifică impresiile. Până la urmă şi fata e depresivă, doar că nu are timp să realizeze asta, prinsă în vârtejul acţiunilor regizate de organizaţia pentru care lucrează.

Melodia se încheie cu o demonstraţie de beatboxing excepţională, făcută de Michael Jackson.

Când Sony a decis să realizeze videoclipul Who Is It, Michael era în plin turneu „Dangerous”. Filmările s-au făcut sub presiunea timpului, pentru unele scene s-a apelat la E’Casanova (una dintre dublurile lui Michael), dar până la urmă videoclipul nu a fost difuzat în SUA, nici pe MTV nici pe VH1. Există mai multe posibile explicaţii, cea mai probabilă fiind aceea că în acest videoclip, atât scenariul cât şi atitudinea lui Michael Jackson se adresează unui public adult. În acest videoclip, Michael nu dansează deloc. Ori, oamenii erau obişnuiţi cu un Michael adolescentin, care dansa cu băieţii de cartier prin garaje ori subsoluri. Se pare că, dacă Michael nu dansa şi nu-i distra pe copiii americanilor, aceştia nu erau interesaţi să-l vadă.

Alţii spun că Michael nu a fost mulţumit de rezultat; poate că nu a fost de acord ca în videoclipul lui să apară o dublură – şi pare foarte plauzibil, având în vedere că nici în spectacole nu accepta să fie folosiţi cascadori şi insista ca el să facă totul. Pare plauzibil, ştiind că el nu a fost niciodată de acord să-şi înşele fanii, să abuzeze de încrederea lor, şi din câte ştiu eu, singura dată când a apelat la o dublură a fost ca să-şi păcălească cerberii care îl controlau, atunci când, convins de Liz Taylor, s-a refugiat la o clinică de recuperare din Europa (1993). Şi, nu în ultimul rând, pare plauzibil, pentru că mă îndoiesc că i-au fost dragi cei care, în loc să aibă o viaţă a lor, se ocupau cu imitaţiile. Cui i-ar fi?... Mie, unul, ştiu sigur că nu.

Celelalte explicaţii pe care le-am găsit vehiculate pe internet pentru nedifuzarea videoclipului Who Is It nu le mai menţionez, pentru că din punctul meu de vedere nu stau în picioare.

Oricum, videoclipul transmite două mesaje esenţiale. Primul este acela că, în aşa-numita lume modernă şi civilizată, femeia este abuzată în numele egalităţii şi libertăţii; şi că ea reprezintă principala sursă de venit pentru guvernele corporatiste. Al doilea este acela că, pe măsura trecerii timpului, îţi doreşti să te întorci la cei pe care îi iubeşti, dar se dovedeşte a fi prea târziu.

Sunt voci care afirma că Michael Jackson a fost un om neînţeles. Dar adevărul este că el a fost de fapt o ţintă pentru cei care s-au folosit de orice fisură din viaţa lui pentru a-l împiedica devină o influenţă puternică. Michael Jackson nu a fost doar un entertainer desavârşit, el a exprimat opinii şi a acţionat într-un mod care nu era pe placul ori în interesul „unora”. În plus, venind din partea unui om de culoare, acestea nu erau lucruri pe care elitrucii să fie de acord să stea şi să le privească. Aşa încât au făcut tot posibilul să-l distrugă, folosind tot felul de tertipuri josnice, de la poveştile tembele ale tabloidelor şi până la moartea sa, subită şi fără sens.

...

"Scream"

2009-12-13T07:44:00.000-08:00

...

Scream a fost pe faţa A a single-ului de promovare a albumului „HIstory: Past, Present and Future, Book I”, în timp ce pe faţa B a fost Childhood.

Scream a fost descris ca fiind un cântec agresiv, o ripostă adresată tabloidelor care l-au hărţuit în timpul procesului din 1993. Compus de Michael Jackson în colaborare cu Janet Jackson, James Harris şi Terry Lewis, cuprinde elemente de pop, R&B, Hip-Hop, funk şi rock. La multe dintre instrumentele ce compun linia melodică a interpretat chiar Michael Jackson (clape, sintetizator, chitară, tobe, percuţie). Videoclipul Scream rămâne unul dintre cele mai apreciate ale lui Jackson. Cu un cost total de 7 milioane dolari, este listat în Guiness World Records ca fiind cel mai scump videoclip din istorie. Scream a fost catalogat drept hit în toată lumea, ajungând în top 5 pe majoritatea pieţelor muzicale.

Obosit de nedreptate,
obosit de intrigi,
aceste minciuni sunt dezgustătoare,
deci ce înseamnă asta?

Mă doboară la pământ,
dar trebuie să mă ridic;
oricât de aiurea sună,
întreg sistemul e penibil.

Scream este în mod esenţial un cântec dedicat presei de scandal. Încă din anii ’80, Michael Jackson avea o relaţie dificilă cu presa, din cauza zvonurilor diseminate de aceasta cu privire la viaţa lui personală (camera hiperbarică, cimpanzeul Bubbles, oasele omului-elefant etc.) Chiar dacă aceste zvonuri erau false, Michael Jackson nu le-a infirmat, considerând probabil că nu era cazul să-şi bată capul cu aceste prostii şi că publicul îşi va da seama singur că tabloidele exagerează. Indiferenţa regală cu care el a tratat tabloidele, le-a făcut pe acestea să ia foc, insistând cu speculaţiile, poreclindu-l “Wacko Jacko” şi, când nu au avut ce să interpreteze ori să exagereze, au purces la inventarea propriilor poveşti, în goana după audienţă.

Spionajul din umbră
acum vine la lumină,
decât să îmi spui că mă înşel
mai bine îmi demonstrezi tu că ai dreptate;
te ocupi cu vânzarea de suflete dar
mie îmi pasă de al meu;
trebuie să fiu mai puternic
şi nu voi renunţa la luptă.

Scream/Childhood şi albumul “HIstory” au fost primele lansări ale lui Michael Jackson de după procesul din 1993, iar presa era curioasă să vadă dacă acestea se vor vinde. Un analist de la SoundScan a observat că presa nu se nimerea pe aceeaşi lungime de undă cu publicul, atunci când era vorba de Michael Jackson; pentru că publicul îl plăcea pe Michael Jackson, în timp ce presa nu. Acest analist considera ca negativiştii, acei Gică-contra din media vor fi surprinşi de modul în care campania “HIstory” va fi primită de public. Şi cam aşa a şi fost :)

Cu atâta obscuritate, nu-ţi vine să strigi?
abuzurile zgomotoase te persecută, conform schemei
încerci să faci faţă fiecărei minciuni pe care ei o disecă în amănunt
rogu-vă, cineva să se îndure,
pentru că nu mai suport
încetaţi să mă constrângeţi,
pentru că mă faceţi să vreau să strig.

Broşura care insoţeşte albumul “HIstory” conţine o acuarelă a artistului Gottfried Helnwein intitulată “Das Lied” (“Cântecul”), care reprezintă un copil chinuit, în colţul unei încăperi, strigând către tavan. Versurile melodiei Scream, scrise de mâna lui Michael Jackson, apar pe perete, lângă copil.

Către sfârşitul broşurii este inserată copia scrisorii unui copil către preşedintele Bill Clinton, prin care îl ruga pe acesta să oprească războiul, poluarea şi atacurile presei asupra lui Michael Jackson.

Am obosit să văd că spuneţi povestea în felul vostru,
voi creaţi confuzie
şi consideraţi că asta e bine (fir-ar!)

Continuaţi să schimbaţi regulile
în timp ce eu continui să joc;
n-o să mai rezist mult,
cred că aş putea să o iau razna.

În Scream, Michael Jackson se adresează mediei, cerându-i să înceteze cu presiunile asupra lui şi cu interpretările eronate ale adevărului. Jon Pareles de la “New York Times” scria: “Teama s-a trasnformat în agresivitate. Muzica s-a polarizat: este când tăioasă, abruptă, când lustruită şi somptuoasă. Vocea lui Jackson se aude ca şi cum cântă cu dinţii încleştaţi, aruncând cuvintele ca o sfidare a celor care îl persecută.” Scream a fost primul cântec al lui Michael Jackson, care conţine cuvinte profane (“Stop fucking with me”), lucru care a fost considerat ca o alegere neobişnuită pentru Jackson, dacă se lua în considerare faptul că publicul său era reprezentat, într-o mare proporţie, de adolescenţi. În plus, Michael Jackson era cunoscut drept o persoană manierată, delicată, care vorbea întotdeauna frumos. De data aceasta, însă, a schimbat macazul. Întreg albumul „HIstory” poate fi considerat ca o răbufnire a unui om care a fost persecutat, acuzat, umilit fără motiv ori din motive inventate. Prin „HIstory”, Michael Jackson a vrut să tragă un semnal de alarmă privind lucrurile rele care i se pot întâmpla, în orice clipă, unui om bun.

Cu atâta învălmăşeală, nu-i aşa că îţi vine să strigi?
abuzurile zgomotoase te persecută, conform urzelilor;
plăcerea voastră e să faceţi ditamai scandalul din orice minciună.

Oh, Doamne, te rog ai milă, pentru că nu mai suport;
încetaţi să mă constrângeţi,
pentru că mă faceţi să vreau să strig;
încetaţi să vă jucaţi cu mine,
pentru că asta mă face să strig.

Cu două săptămâni înainte de lansarea oficială, Scream era deja difuzat la un post de radio din Los Angeles, în fiecare oră, până când Epic Records a aflat de asta şi a ordonat sistarea difuzării. Se pare că melodia a fost ţinută într-un secret atât de mare, încât nici măcar staff-ului de la Epic nu li s-a permis să obţină o copie. Dar DJ-ii de la radio au reuşit sa obţină cântecul şi, logic, s-au grăbit să-l difuzeze. Deşi riscau să fie atacaţi legal, cei de la radio din Los Angeles au afirmat: „Unele lucruri contează mai mult decât altele. Compania de înregistrări e furioasă, şi-a pus în priză avocaţii şi situaţia a devenit periculoasă. Dar la o lansare atât de mare cum este cea a lui Michael Jackson, este imposibil să aşteptăm unda verde, dacă am pus mâna pe o scurgere de informaţii. Este o ocazie pe care o întâlneşti odată-n viaţă, pentru că securitatea din jurul lui Jackson e de-a dreptul dementă.”

Colaborarea cu sora lui mai mică a fost plăcută şi fructuoasă. Janet a declarat că s-a bucurat să-l vadă pe fratele ei la lucru. În Scream, Michael şi Janet se razbună pe media, pentru faptul că induce publicul în eroare, cu bună ştiinţă. Conceptul videoclipului nu îi aparţine lui Michael, aşa cum suntem obişnuiţi; de data aceasta a mers pe mâna regizorului Mark Romanek. Producătorul Tom Foden a comentat: „Mark Romanek a scris scenariul, iar ideea de bază era ca Michael şi Janet să fie singuri într-o navă cosmică uriaşă. Ei plecau cât mai departe de Pământ; diferitele decoruri reprezentau medii diferite din interiorul navei, unde ei se puteau distra şi relaxa.”

Oh, doamne, nu pot să cred ce-am văzut
când am deschis televizorul în seara asta;
m-a scârbit atâta nedreptate –
toată nedreptatea asta...

„Un om a fost omorât în bătaie de poliţie, după ce a fost confundat cu un suspect de tâlhărie. Omul era un bărbat de culoare, în vârstă de 18 ani...”

Astfel de cazuri, din nefericire, se întâmplă frecvent în Statele Unite, „ţara tuturor posibilităţilor”, „ţara unde rasismul a fost abolit”, „ţara oamenilor liberi, care promovează democraţia şi dreptul la cuvânt”. Michael Jackson a avut trista ocazie să afle, pe pielea lui, că toate acestea sunt departe de realitate. Cazul lui ar trebui să fie luat ca etalon, pentru ceea ce se întâmplă de fapt în lume. Martiriul lui e o lecţie dură, din care ar trebui să învăţăm cu toţii.

Cu atâtea comploturi, nu-i aşa că-ţi vine să strigi?...
Încetaţi să mă asupriţi,
pentru că asta mă face să strig...

Michael Jackson a strigat. Însă, ecoul strigătului său, parcă abia acum începem să-l auzim. E târziu pentru el; dar poate că nu e prea târziu pentru noi.

...

TRIBUT III

2009-12-11T10:52:00.000-08:00

...

ALINA

"Christmas will never be the same without Michael,especially for his children! But his spirit will be here to protect them!"

MARIA C

ESTI VIS...

1. Eşti vis, şi vânt şi urmă a gandului pierdut,
Eşti pururea speranţa de magică-nălţare,
Eşti drumul ce nu poate nicicând fi străbătut...
Esti dragostea ce-ai strâns-o într-o gingaşă floare...

2. Eşti rîul care curge în ropot de tulpini
Ce spală doar păcatul făcut de mii de ani...
Eşti fulg de nea ce cade pe vîrfuri de arini
Şi-mbraci în haină albă pădurea de castani.

3. Eşti brad pe vîrf de munte ca el eşti izolat.
Şi-nalţi semeaţa-ţi frunte spre cerul înstelat,
Eşti suflet de copil în trupul de bărbat
Eşti mugur de speranţă pe creastă de bazalt...

4. Eşti zeul fericirii, eşti om fără păcat
Şi-n zîmbet ai o armă ce ne ucizi de drag...
Eşti arderea divină, dar demnă de urmat
Eşti raza de lumină ce-apare-n zori pe prag...

5. Eşti cîte-un pic din toate, şi eşti nemuritor
Aşa cum tu dorit-ai, un sanctuar sau Dom
Şi de-ai sa vii şi-acuma şi-n veacul următor
Veni-vei în amestec de Inger şi de OM?...

ROXANA

Two beautiful sad songs dedicated to the king of pop: Michael Jackson

...

„The Way You Make Me Feel”

2009-12-05T01:12:00.000-08:00

...

The Way You Make Me Feel, compus de Michael Jackson, a fost lansat ca al treilea single de pe albumul „Bad” (1987) şi a devenit instantaneu un nou hit number-one al albumului. A stat 6 săptămâni în Top 10, 9 săptămâni în Top 20 şi 13 săptămâni în Top 40. Ulterior, Michael Jackson l-a interpretat de câteva ori în turnee; şi cea mai popularizată a fost interpretarea live de la Grammy Awards din 1988.

Michael a scris acest cântec la rugămintea mamei sale, care îşi dorea o melodie cu un ritm mai diversificat.

Videoclipul are două versiuni, una iniţială, extinsă şi una scurtată (editată), din care au fost eliminate secvenţele de la început, în care un grup de băieţi de cartier discută zgomotos, gesticulând, hărţuiesc vreo fată care trece pe lângă ei ori se ceartă, acuzându-se reciproc că nu ştiu nimic despre femei (de fapt niciunul dintre ei nu ştie, dar nu contează). Michael încearcă să intervină, dar e alungat de unul, mai matur şi cu gura mai mare, care-i spune: „Du-te acasă, nu ai ce căuta aici.” Bătrânul care şade în uşa casei, aşezat pe prag, îl sfătuieşte să nu se amestece cu gaşca de cartier. „Fii tu însuţi. Nu poţi fii altcineva. Nu poţi fi unul dintre ei. Nici nu vrei să fii ca ei.”

Când Tatiana Thumbtzen apare mergând pe stradă, gaşca intră din nou în priză, ca de fiecare dată când văd o femeie, dar la cuvintele bătrânului „fii tu însuţi”, Michael se ridică, se îndreaptă spre ea şi încearcă să-i aţină calea. Tatiana îl ignoră, gaşca e din ce în ce mai zgomotoasă, dar la strigătul lui Michael, toată lumea încremeneşte.

Începe un joc nostim, un flirt inocent şi amuzant, cu Michael dându-i târcoale fetei şi încercâd să-i atragă atenţia.

Hei, drăguţo cu tocuri înalte,
îmi provoci o agitaţie pe care n-am mai cunoscut-o;
eşti exact un produs al frumuseţii,
îmi place felul în care mergi, în care vorbeşti,
îmi place rochia ta;

Îţi simt căldura pe o rază de mile,
te voi urca în maşina mea
şi ne vom simţi bine,
doar sărută-mă, drăguţo şi spune-mi de două ori
că tu eşti aleasa mea.

Gaşca îl urmăreşte cu interes, la un moment dat chiar începe să-i facă galerie, uitând că ceva mai devreme îl respinseseră. Tot videoclipul este o lecţie despre cum să te comporţi cu femeile, pe care Michael le-o dă băieţilor de cartier, mahalagii, needucaţi, gălăgioşi şi grosolani.

Prin felul în care mă faci să mă simt,
tu mă stârneşti de-a binelea
mă faci să mi se înmoaie picioarele,
zilele mele de singurătate s-au dus.

Fata, care la început trece pe lângă el ca trenul prin gară, crezând probabil că e la fel ca toţi ceilalţi, devine amuzată de jocul lui. Ideea din scenariul videoclipului are ceva din „paso doble”, stilul muzical asemănător unui marş care este în mod tipic asociat intrării în ring a toreadorului. Dealtfel, Michael chiar foloseşte paşi specifici din dansul „pasodoble”, în timp ce încearcă să o convingă pe Tatiana că e fata visurilor lui.

Îmi place sentimentul pe care mi-l induci
e suficient să mă strângi în braţe şi sunt în extaz
oh, voi munci de la nouă la cinci
ca să-ţi cumpăr lucruri şi ca să te păstrez lângă mine
nu m-am simţit niciodată aşa de îndrăgostit
doar promite-mi, drăguţo, că mă vei iubi pentru totdeauna.

Îţi jur că voi avea grijă să fii mereu satisfăcută,
Pentru că tu eşti aleasa mea.

Promisiunile naive de genul „voi munci de la nouă la cinci ca să-ţi cumpăr lucruri” sau „voi avea grijă să fii mereu satisfăcută”, care sunt, în concepţia unui băiat simplu de cartier, condiţiile esenţiale pentru a cuceri o femeie, aici sunt ironizate fin de Michael, şi punctate de gesturi specifice, cu aluzie sexuală (la naiba, de ce la el niciodată astfel de gesturi nu par vulgare? :)

Până la urmă, el reuşeşte ceea ce şi-a propus: fata îl acceptă şi filmul se sfârşeşte cu o îmbrăţişare á la Hollywood.

Nu e treaba nimănui,
(felul în care mă faci să mă simt)
nu e treaba nimănui,
decât a mea şi a drăguţei mele
(mă faci să îngenunchez,
zilele mele de singurătate s-au dus...)

Ritmul melodiei, la fel ca şi dansul lui Michael din videoclip, este un amalgam, alcătuit cu măiestrie, de dramatic şi comic, sobru şi jucăuş, rafinat şi indecent, dur şi delicat; ceea ce îl face extrem de plăcut auzului şi privirilor şi care explică faptul că este ascultat şi urmărit, în continuare, cu aceeaşi plăcere de amatorii de muzică.

Chiar dacă face parte dintr-o perioadă în care Michael Jackson era încă visător şi inocent, The Way You Make Me Feel rămâne unul dintre cântecele de referinţă pentru talentul său, pentru calităţile de showman şi pentru capacitatea sa de a transforma în artă, practic, orice proiect în care se implica. The Way You Make Me Feel este, după părerea mea, una dintre multele dovezi că Michael Jackson a fost, este şi va rămâne The Number One.

...

"They Don't Care About Us"

2009-12-01T08:06:00.000-08:00

...

Cap ras, cap de mort,
toată lumea e bolnavă;
situaţie, exasperare,
toată lumea se justifică –
în costum, la ştiri,
toată lumea „dogfood”*;
bang, bang, împuşcat mortal –
toată lumea a luat-o razna...

*dogfood(ing) = termen care se referă la o strategie de marketing, prin care un producător arată lumii că el însuşi consumă ceea ce comercializează, pentru a demonstra cât de multă încredere are în propriul produs.

They Don’t Care About Us este al patrulea single de pe albumul History şi cel mai controversat cântec dintre toate cele compuse de Michael Jackson. Din punct de vedere muzical, They Don’t Care About Us este un produs Hip-Hop agresiv care aduce în prim-plan bolile societăţii. Din punctul de vedere al mediei, cântecul este antisemit, rasist şi antisocial. Michael Jackson a declarat că nu s-a gândit nicio clipă la asa ceva, atunci când a compus, şi eu îl cred. Nu e în firea lui să fie discriminator în nicio privinţă, dar celor care încercaseră să-l doboare li s-au aprins paie la fund, desigur nejustificat, şi au găsit momentul şi contextul propice pentru a-l afunda şi mai mult. Michael Jackson era periculos. Michael Jackson era prea mândru. Michael Jackson îşi cunoştea drepturile şi le-a revendicat. Michael Jackson avea gură să vorbească şi a folosit-o, atrăgând atenţia asupra lucrurilor necurate care se întâmplă în lume. Michael Jackson nu a acceptat postura de sclav. Şi, ce era mai grav, avea puterea, oferită de imensa popularitate, de a-i influenţa şi pe alţii. Michael Jackson devenise indezirabil pentru şmecherii elitişti.

Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.

Videoclipul a fost realizat într-un cartier extrem de sărac din Rio de Janeiro şi în Salvador, capitala statului Bahia din Brazilia, unde oamenii locuiesc în barăci şi cocioabe; şi unde autorităţile de stat au încercat să împiedice filmările, care le-ar fi generat o imagine negativă. E ceva în genul politicienilor noştri, care au lătrat împotriva celor de la Top Gear fiindcă au afectat imaginea României, arătând lumii întregi secvenţe cu cetăţeni romi defilând în căruţe, de parcă nu era adevărat. Sigur că localnicii au fost încântaţi să apară în videoclipul celui mai popular entertainer din lume, sperând că asta îi va determina pe decidenţi să ia măsurile corecte, să-i scoată din mizerie şi să le acorde drepturile care până atunci le fuseseră refuzate.

Loveşte-mă, urăşte-mă,
nu vei putea niciodată să mă dobori;
porunceşte-mi, înspăimântă-mă,
nu vei putea niciodată să mă ucizi;
spune-mi evreu, dă-mă-n judecată –
toata lumea îmi face asta;
bruschează-mă, zi-mi ucigaşul lui Hristos –
să nu îndrăzneşti să te legi de culoarea mea!

Primele reacţii la adresa acestei melodii au fost constituite de acuzaţiile de antisemitism, ridicate de „The New York Times” cu doar câteva zile înainte de lansarea albumului HIstory. Despre fanfaronada penibilă a masonilor care zbiară, cât îi ţin gura, că ei sunt evreii oprimaţi, surghiuniţi şi discriminaţi, şi despre cum au furat „elitrucii” Holocaustul, am mai vorbit, nu mă repet. Michael Jackson a răspuns direct publicaţiei masonice sus-amintite, declarând:

„Ideea că aceste versuri pot fi considerate ca fiind controversate este extrem de jignitoare şi derutantă pentru mine. Cântecul vorbeşte de fapt despre durerea produsă de prejudiciu şi despre ură, fiind un mod de a atrage atenţia asupra problemelor sociale şi politice. Eu sunt vocea celui acuzat şi atacat. Sunt vocea fiecăruia dintre noi. Eu sunt capul ras, eu sunt evreul, eu sunt omul negru, eu sunt omul alb. Nu sunt eu cel care atacă. Aici e vorba despre nedreptăţile de care au parte tinerii şi despre modul în care sistemul poate să-i acuze eronat. Sunt supărat şi ultragiat pentru că am fost interpretat atât de greşit.”

Cei cărora le e drag Michael Jackson, îi înţeleg supărarea şi îl susţin. Ceilalţi, îl inţeleg şi îl acuză în continuare. În final, totul se rezumă la adevărul simplu, dur, cunoscut şi recunoscut deja de mulţi:

Tot ce vreau să spun e că
lor nu le pasă deloc de noi.

La scurt timp, doi membri de seamă ai comunităţii evreieşti au declarat că intenţia lui Jackson de a compune o melodie care să critice discriminarea a avut efectul invers. Au acceptat faptul că artistul a fost bine intenţionat, dar şi-au exprimat opinia că versurile nu erau potrivite pentru audienţa de vârstă adolescentină care ar fi putut să înţeleagă greşit contextul cântecului. Până la urmă, presat de cocotele elitruce pe post de „criticii lu’ peşte”, Michael Jackson s-a întors în studio şi a modificat textul cântecului: „jew me” a devenit „do me”, iar „kike me” a fost înlocuit cu „strike me”.

Voi analiza puţin etimologia cuvântului „kike”, bănuind că sunt persoane care nu cunosc termenul. Pe vremea când, speriaţi de tăvălugul nazist, evreii emigrau în cohorte în SUA, la „poarta sărutului” botezată Ellis Island, trebuiau să completeze nişte formulare de imigrare. Pe aceste formulare erau căsuţe care urmau să fie bifate cu un X, iar danşii, asociind acel X cu crucea, simbolul creştinilor, l-au refuzat şi au bifat cu un O (cerc). În idiş, „kikel” înseamnă „cerc”. Inspectorii de imigraţie i-au numit „a kikel” pe cei care bifau cu un cerc în loc de X. Ulterior, termenul s-a transformat în „kikee” şi, în final, a devenit „kike”. În alte cercuri, „kike” este folosit cu sensul de „Christ killer” (ucigaşul lui Hristos), cu referire la istoria biblică.

Sigur că multe posturi tv ori de radio nu au avut curajul să difuzeze cântecul sau videolipul, de teama amenzilor. Asta s-a şi urmărit: melodia era mult prea periculoasă ca sa fie difuzată, dar nu din cauza antisemitismului, ci din cauza celoalalte aspecte pe care le aducea în discuţie: discriminarea, de orice fel, abuzurile aparatelor de stat, inclusiv ale poliţiei, încălcarea drepturilor omului. Aceste este motivul real pentru care They Don’t Care About Us a fost banat în mod public. Nu cred că Michael Jackson nu se aştepta la asta, mai ales că în videoclip a folosit simboluri masonice: ochiul imens, desenat pe peretele din stânga lui, la începutul videoclipului. Simbolul de bază al masoneriei, care răsare în imagine în timp ce Michael Jackson cântă „porunceşte-mi, înspăimântă-mă; nu vei putea niciodată să mă ucizi” este în mod cert un avertisment.

Spune-mi ce s-a ales de viaţa mea,
am o soţie şi doi copii care mă iubesc,
sunt victimă a brutalităţii poliţiei, acum
am obosit să tot fiu victimă a urii
mi-ai batjocorit mândria –
Oh, pentru numele lui Dumnezeu,
privesc spre Rai, să-i împlinesc profeţia...
Eliberează-mă!

De unde a ştiut Michael Jackson despre Olodum şi despre săracii oprimaţi din Brazilia?... E o întrebare la fel de grea ca aceea „de unde a ştiut de zona programată a fi defrişată din pădurea amazoniană?” sau de hectarele care erau plănuite să fie incendiate din pădurile New Jersey-ului, şi în care a filmat videoclipul pentru „Earth Song”. Stilul Hip-Hop folosit în They Don’t Care About Us, alături de mulţimea impresionantă de percuţionişti, membrii grupului cultural Olodum, şi de ritmul nebunesc, care-ţi pătrunde în celule, imprimă cântecului un caracter concis, la obiect; renunţarea la cuvintele de legătură face ca versurile să pară mai dificil de înţeles, dar tocmai lipsa vorbelor inutile trensformă cântecul într-un complex şi complet mesaj subliminal.

Cap ras, cap de mort,
toată lumea a devenit imorală;
agitaţie, speculaţii –
justificările tuturor;
în costum, la ştiri,
toţi înghit „dogfood”;
om de culoare, şantaj –
aruncă-ţi fratele în închisoare!

Odată cu albumul HIstory, Michael Jackson, cel care cânta despre flori, dragoste şi „Heal The World”, s-a transformat într-un om încrâncenat, preocupat de problemele sociale şi care a adus în atenţie grupările oculte ce ne hotărăsc vieţile, din umbră. Iar aspectul care îi preocupă pe aceştia nu este nicidecum binele nostru, al tuturor:

Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.

Avea şi motive să afirme asta. Fusese acuzat pe nedrept, fusese batjocorit, schingiuit moral, peste el dăduse cu viteză de raliu tăvalugul media, fusese târât prin nişte proceduri extrem de umilitoare şi care ar fi urmat să-i distrugă mândria, onoarea, viaţa... Devenise dependent de analgezice şi anxiolitice, ca să poată rezista stresului cumplit la care fusese supus. Dar a trebuit să reziste, cu orice preţ; a trebuit să reziste, pentru ca, după aceea, să se ridice şi să vorbească, răspicat:

Spune-mi ce s-a întâmplat cu drepturile mele;
sunt invizibil doar pentru că tu mă ignori?
proclamaţia ta mi-a promis libertate, acum
am obosit să tot fiu victimă a ocărilor –
ei mă aruncă într-o categorie cu renume prost;
nu-mi vine să cred că ăsta e pământul din care m-am născut;
ştii că eu chiar urăsc să spun asta,
guvernul nu vrea să vadă,
dar dacă Roosevelt ar fi fost în viaţă
nu ar fi lăsat ca aşa ceva să se întâmple, nu, nu...

Realizarea videoclipului a fost o sarcină dificilă pentru Michael Jackson. Oficialităţile din Rio de Janeiro şi Salvador (Pelorinho) s-au opus din răsputeri, temându-se că scenele prezentând sărăcia extremă şi abuzurile privind drepturile omului vor afecta şansa regiunii de a găzdui Jocurile Olimpice din 2004. Alţii, însă, au sprijinit dorinţa lui Michael de a scoate la lumină problemele zonale, motivând că guvernul este jenat de propriul eşec. Un judecător a interzis filmările, dar această reglementare a fost anulată de un alt ordin. 1.500 poliţişti şi 50 rezidenţi care jucau roluri de gărzi de securitate au împrejmuit efectiv cartierul în care s-a filmat. Mii de oameni forţau zidul format din gardieni, pentru a se apropia de Michael Jackson. O femeie a reuşit să treacă de gărzi, l-a îmbrăţişat pe artist şi au căzut amândoi. Femeia a fost ridicată de gărzi în timp ce Michael a continuat să cânte. Se spune că echipa lui Michael a negociat cu traficanţii de droguri, pentru a obţine permisiunea de a filma într-una dintre favele.

Cap ras, cap de mort,
toată lumea e bolnavă –
situaţie, speculaţie,
toată lumea e în litigiu;
respinge-mă, pocneşte-mă,
nu mă vei putea niciodată transforma într-un gunoi;
izbeşte-mă, aruncă-mă afară –
nu vei pune niciodată mâna pe mine!

Întrebat de ce l-a ales pe Spike Lee ca regizor pentru videoclip, Michael a răspuns: „They Don’t Care About Us are un tăiş, iar Spike Lee mi-a venit in întâmpinare. E un cântec despre conţientizarea publicului şi exact asta face Lee. E un fel de cântec de protest... şi eu cred că Lee a fost perfect pentru asta.” Interesul mediei din jurul videoclipului a adus Olodum în atenţia lumii întregi, le-a adus faima internaţională şi le-a crescut mult credibilitatea în Brazilia. La începutul videoclipului, un băiat brazilian spune: „Michael, eles não ligam pra gente", care s-ar traduce mot-a-mot „Ei nu sunt uniţi cu poporul” sau, în traducere liberă, „Lor nu le pasă de popor”.

Tot ce vreau să spun e că
lor chiar nu le pasă de noi.

Lúcia Nagib a scris, în „The New Brasilian Cinema”: „Când Michael Jackson a hotărât să-şi filmeze noul videoclip într-o favelă din Rio de Janeiro, el a utilizat locuitorii favelei ca accesoriu într-un super-spectacol vizual... Un aspect interesant al strategiei lui Michael Jackson este eficienţa cu care a făcut să fie vizibile sărăcia şi problemele sociale din ţări precum Brazilia, fără a recurge la discursuri politice tradiţionale.”

În 2009, „Billboard” scria că „zona a devenit acum un model de dezvoltare socială” şi a afirmat că „Michael Jackson este parţial responsabil pentru această îmbunătăţire”. Perfect adevărat. Intervenţia lui a obligat autorităţile să-şi facă treaba.

Sunt unele lucruri în viaţă pe care ei chiar nu vor să le vadă,
dar dacă Martin Luther ar fi fost în viaţă
nu ar fi lăsat lucrurile aşa.

Nici lui Michael Jackson nu-i stătea în fire „să lase lucrurile aşa”. Nu era genul care să se întoarcă cu spatele şi să-şi vadă de ale lui, spunându-şi „asta e viaţa”. Ştia că poate să schimbe ceva si ştia cum să o facă. Prin They Don’t Care About Us, a schimbat soarta sărmanilor din cartierul Dona Marta şi a promovat percuţioniştii Olodum.

Pentru prima oară în cariera sa, Michael Jackson a realizat un al doilea videoclip pentru acelaşi single. Cea de-a doua versiune a fost filmată într-o închisoare, alături de colegi de celulă. Michael Jackson apare după gratii, cu cătuşe la mâini, iar videoclipul conţine imagini reale care prezintă poliţişti atacând afro-americani, Ku Klux Klan-ul, genocid, execuţii şi alte abuzuri împotriva drepturilor omului.

Cap ras, cap de mort,
toată lumea a devenit periculoasă;
situaţie, segregare,
afirmaţiile tuturor
în costum, la ştiri –
toată lumea „dogfood”;
dă-mi cu piciorul, trăzneşte-mă –
să nu îndrăzneşti să mă judeci!

Toate genocidurile din istorie au fost planificate minuţios, de nişte minţi bolnave. SIDA, Ebola, diversele tipuri de gripă şi toate epidemiile care au apărut în ultimul secol, au fost create experimental şi răspândite în lume de aceiaşi psihopaţi. Gândiţi-vă că aceşti psihopaţi se adună periodic şi ne hotărăsc soarta. Gândiţi-vă că aceşti demenţi, care ar trebui să fie după gratii, în închisori de maximă securitate, ei bine, aceşti demenţi discută, cu rânjetul pe buze, despre cum suntem prea mulţi, despre cum epidemiile declanşate de ei ne ucid prea încet şi despre ce ar mai putea să inventeze pentru a grăbi decimarea noastră. Daţi-mi voie să-l parafrazez pe autorul acestui cântec şi să spun: „dacă Michael Jackson ar mai fi fost în viaţă, nu ar fi lăsat lucrurile aşa.” Să nu credeţi politicienii care promit lucruri frumoase şi bune; oricât de sinceri ar părea, în mintea lor e cu totul altceva. Să nu credeţi „specialiştii” care apar la televizor şi vă spun că vaccinul antigripal, cel anti-HPV sau bio-cipul sunt soluţii optime pentru oamenii inteligenţi. Să nu credeţi în reclame. Să nu acceptaţi nimic numai pentru că aşa vi se spune; să nu vă fie teamă să refuzaţi lucruri pe care alţii le acceptă prosteşte. Să nu uitaţi, nicio clipă, cuvintele lui Michael Jackson:

Tot ce vreau să spun e că
lor de fapt nu le pasă de noi.

Pentru că acesta e adevărul.

...

"You Are Not Alone"

2009-11-27T08:50:00.000-08:00

...

You Are Not Alone este o baladă R&B despre dragoste şi izolare, compusă de R. Kelly, produsă de Kelly&Jackson şi lansată în august 1995, fiind al doilea single de pe albumul HIstory. Michael Jackson a povestit că i-a plăcut din prima clipă cântecul, dar că l-a ascultat de două ori înainte să ia o decizie. Urechea lui fină a sesizat frumuseţea şi sensibilitatea ideii de bază din melodie, dar îi lipseau armoniile şi modulaţiile, motiv pentru care el a adăugat un refren în partea finală şi a accentuat punctul culminant din structura piesei.

James Hunter de la „Rolling Stone” a comentat: „Excelentul single Scream sau balada R&B devenită hit You Are Not Alone” – făcute să lege incidentele recente din viaţa lui Jackson de conceptele universale de nedreptate sau izolare. Când îşi axează muzica pe stilul franc al hip-hop-ului, Jackson schiţează scenarii înfricoşătoare denunţând lăcomia, incertitudinea şi acuzaţiile false.”

Jon Pareles de la „The New York Times” a spus că You Are Not Alone este singurul cântec de dragoste convenţional de pe noul material din albumul HIstory şi a afirmat că sună ca un succes sigur, comparându-l cu melodia „Hero” a lui Mariah Carey: „E un drum lung iar tu înfrunţi lumea de unul singur; nimeni nu-ţi întinde o mână... Poţi găsi iubirea, dacă cercetezi înlăuntrul tău, şi atunci vidul pe care îl simţi va dispărea...”

Opinia lui Stephen Thomas Erlewine de la „Allmusic” este că You Are Not Alone face parte dintre cele mai bune melodii pe care le-a lansat Michael Jackson, afirmând că e seducătoare.

Criticul R&B Nelson George a descris cântecul ca fiind adorabil şi mlădios.

J. Randy Taraborrelli a scris, în 2004, că „Acest cântec rămâne unul dintre cele mai bune ale lui Michael... Ascultând You Are Not Alone, te face să te întrebi de câte ori Michael a încercat să-şi spună, lui însuşi, în vremurile cele mai disperate şi nefericite, că avea un sprijin în viaţă, de la o putere superioară, şi poate chiar de la prieteni ori familie, indiferent că el credea în asta sau nu.’

Fred Shuster de la „Daily News of Los Angeles” a descris cântecul ca fiind cel mai bun de pe album.

Steve Holsey de la „Michigan Chronicle” a apreciat pozitiv albumul, dar a considerat că You Are Not Alone e cel mai slab, catalogând versurile lui R. Kelly drept banale şi sub standardul lui Michael Jackson.

You Are Not Alone a fost nominalizat la American Music Award şi la Grammy pentru secţiunea „Cea mai bună performanţă vocală pop.”

În prima scenă a videoclipului, Michael Jackson păşeşte tăcut, în timp ce o gloată de paparazzi îl fotografiază, îi întind microfoanele şi îi strigă întrebări. Există două planuri distincte aici: de o parte, Michael Jackson, trist şi însingurat; de cealaltă, mulţimea, care pare foarte aproape de el, dar nu-l poate atinge, oricât s-ar strădui. Printre flash-uri, el îşi vede de drum şi de gândurile sale.

O altă zi s-a dus,
iar eu sunt tot singur-singurel;
cum e posibil
ca tu să nu fii aici, cu mine?

Acţiunea este centrată în două locaţii: un templu imens şi auster, apoi un teatru la fel de imens şi gol.

În templu, Michael Jackson împreună cu Lisa-Marie Presley, soţia lui la acea vreme, se află într-o postură intimă, afectuoasă. Seminuditatea exprimă sentimentele sincere, nedisimulate, dezbrăcate de falsă pudoare, într-un templu care reprezintă lăcaşul armoniei, iubirii şi al păcii interioare. În următoarea secvenţă, Michael apare pe scena teatrului, un alt lăcaş simbolizând viaţa socială, interacţiunea cu societatea, felul cum îl vede lumea, anturajul; ideea de a juca un rol, aşa cum simte că îi cere societatea din care face parte.

Nu mi-ai spus niciodată „la revedere”;
cineva să-mi explice de ce
a trebuit să pleci
şi să-mi laşi lumea atât de rece...

Dar Michael Jackson stă cu spatele la fotoliile cele multe şi goale, cu spatele la spectatorii nevăzuţi, ca şi cum, deşi se află pe scenă, nu cântă pentru ceilalţi, ci numai pentru el. Sau, chiar dacă el cântă pentru ceilalţi, ei nu sunt capabili să-l înţeleagă. Scena teatrului se transformă într-un deşert, iar mulţimea de paparazzi pe lângă care trece Michael devine un ţărm stâncos. Deşertul este simbolul aridului, al singurătăţii, al izolării şi al lipsei de speranţă. Stâncile au un simbolism distinct: pot ilustra obstacolele întâlnite în cale; dar o stâncă ce iese la suprafaţă din apa mării poate să apară ca un refugiu, oferind salvarea, caz în care se face aluzie la aspectul ei solid, rezistent, de nezdruncinat, întruchipând astfel forţa.

De fiecare dată când stau şi mă întreb
cum s-a pierdut iubirea,
ceva îmi şopteşte la ureche şi-mi spune:
„Tu nu eşti singur,
pentru că eu sunt aici, cu tine;
chiar dacă eşti departe,
eu sunt aici, ca să rămân.”

Imaginea templului mai apare secvenţial, de câteva ori, intercalată între deşert şi teatrul gol. Indiferent de religie, templul este un spaţiu sacru, locuit de divinitate. El adăposteste divinul aşa cum trupul adăposteşte sufletul şi, în acest sens, el poate simboliza complexitatea fiinţei umane. Ca edificiu religios, templul este menit să reunească diferitele nivele, ale cerului şi ale pământului, ale materialului şi ale spiritualului. Şi aceasta este legătura la care aspiră cel care doreşte să dea un sens activităţilor sale cotidiene, folosindu-şi forţele spirituale.

„Dar nu eşti singur,
pentru că eu sunt aici, cu tine;
chiar dacă distanţa ne desparte,
eşti mereu in inima mea,
şi nu eşti singur...”

Ideea melodiei are două faţete, care se suprapun şi se completează reciproc: nevoia lui Michael de protecţie, de sprijin divin ori lumesc, care să-l ajute să-şi înfrunte angoasele; şi nevoia de a proteja el însuşi pe cineva (persoana iubită) ori ceva (templul familial).

Chiar în noaptea trecută
mi s-a părut că te-am auzit plângând,
rugându-mă să vin
şi să te strâng în braţe;
Pot să-ţi aud rugile,
îţi voi purta poverile;
dar mai întâi am nevoie de mâna ta
şi, pe urmă, poate să înceapă veşnicia...

Michael Jackson cu aripi albe, care apare în decorul paradisiac, poate simboliza dorinţa lui de fi îngerul păzitor al iubitei sau poate reprezenta însuşi îngerul lui păzitor: „...am întrebat-o cum arată un înger. Seamănă cu mine ?” (Michael Jackson: „Dancing The Dream” – „Angel of Light”)

În 2007, o curte de justiţie din Belgia a decretat că R. Kelly a plagiat un cântec compus în 1993 de fraţii Eddy şi Danny Van Passel, motiv pentru care în You Are Not Alone nu a mai fost difuzat în Belgia. Dar în restul lumii s-a difuzat şi se difuzează în continuare, fără probleme. De ce ăia s-au trezit abia în 2007, după ce melodia a dominat topurile o grămadă de timp, nu pricep. De ce n-am găsit pe nicăieri varianta „originală” a fraţilor Van Passel, iarăşi e un mister. Am ascultat câteva cântece compuse de ei şi, sincer, sună departe rău de armoniile din You Are Not Alone, în timp ce compoziţiile lui R. Kelly sunt cam în acelaşi spirit. În orice caz, plagiat sau nu, un lucru e cert: cântecul acesta nu l-ar fi putut interpreta nimeni atât de frumos ca Michael Jackson. Nu l-ar fi putut ridica nimeni la cote atât de înalte. Nu l-ar fi putut transforma într-un hit de asemenea amploare şi durată. Nimeni.

Şopteşte-mi trei cuvinte şi voi alerga spre tine
şi, ştii că voi fi acolo,
voi fi acolo...
nu eşti singur...

...

TRIBUT II

2009-11-26T08:22:00.000-08:00

...

GEORGIA (13 ani)

"Mai mult decât orice, îmi doream să fiu un băiat normal. Voiam să-mi construiesc case în copaci şi să merg la petreceri pe role. Dar aceste lucruri au devenit imposibile, mult prea devreme. A trebuit să accept că, pentru mine, copilăria este diferită faţă de majoritatea celorlalţi. Şi asta mă face să mă întreb cum ar fi de fapt o copilărie obişnuită.” (Michael Jackson – „My Childhood, My Sabbath, My Freedom”, eseu – 2000)

CERASELA

"Un umil tribut adus REGELUI... Versurile provin dintr-un poem exceptional al Maicii Tereza, poem ce este gravat pe zidul Casei de Copii din Calcuta."

DIA

He spent his life on stage and he dedicated it to his fans! it's all for love!

RODICA

ASTA SUNT,ASTA FAC

Sunt lumina lumii, sunt maret
Dragostea ei, pot s-o am
Si sunt sigur ca este asa..

Chipu-ti l-am privit de mii de ori, si nu-i usor
Si tu spui ca ma cunosti , la fel
Stiu ca ochii tai ,de tine, ma fac dependent,
Dar tu spui ,sa las asta in seama ta

Nimic nu am stiut, despre tine ,
sa te iubesc asa, n-am vrut
SA-ti fiu iubit ,nu m-am gandit vreodata
Haide iubito, crede-ma...

ASTA SUNT, pot sa spun,
Sunt lumina lumii, alergand
putem sti, asa e,,
Se intimpla asa cand iubesc,

Si te stiu demult,de mii de ani, si nu-i usor
Si tu spui ca ma stiai mai de dedemult
Si mai spui ca nu ma vrei pe aici,prin preajma ta ,
Dar de cate ori n-ai mai facut asa ..?

Nimic nu am stiut, despre tine ,
sa te iubesc asa, n-am vrut
SA-ti fiu iubit ,nu m-am gandit vreodata
Haide iubito, crede-ma...

ASTA SUNT, pot sa simt,
sunt lumina lumii, asta sunt,
Ritmul ei, pot sa-l simt,
si va spun sa il simtiti si voi..

Si va stiu pe toti de mii de ani,si nu-i usor,
SI voi spuneti ca ma vreti, doar pt voi,
SI mai spuneti ca nu ma puteti urma peste tot,
si eu stiu ca asta e adevarat...

Nimic nu am stiut despre tine ,
sa te iubesc asa, n-am vrut..
SA-ti fiu iubit ,nu m-am gandit vreodata,
Haide iubito, crede-ma...

ARE YOU LISTENING
(DANCING the DREAM, 1992)

Cine sunt eu?
Cine esti tu ? De unde venim?
Unde plecam ? Despre ce este vorba ?
Are cineva aceste raspunsuri ? NEMURIREA este jocul meu ,
Din BINECUVINTARE m-am nascut
In BINECUVANTARE sunt
In BINECUVANTARE ma intorc
Si daca n-ai stiut asta pana acum,
E pacat...
MA ASCULTI ?
Trupul acesta al meu
Este un suvoi de energie in raul timpului
Eoni trec ,ere vin pleaca ,
Eu apar si dispar
Jucand v-ati ascunselea,
In clipirea unei pleoape.
Sunt particula ,sunt unda,
Invartindu-ma cu viteza fulgerului
Sunt Scimbarea,
Cel ce deschide drumul inainte
Sunt REGELE,
Sunt VALETUL ,
Sunt FACEREA si INFAPTUIREA.
Sunt galaxia ,vidul din spatiu,
In Calea Lactee,
Sunt NEBUNUL .
Sunt Ganditorul ,Gandirea si Gandul,
Sunt Cautatorul ,Cautarea si Cautatul
Sunt Roua ,Rasaritulsi Furtuna,
Sunt UNICAT-ul,Fondul si Forma,
Sunt Pustiul ,Oceanul si Cerul
Sunt EU-l PRIMORDIAL
In tine si mine deopotriva.
sunt Constiinta pura si nemarginita
Binecuvantare ,Adevar si Existenta
Eu vin si plec in infinite feluri,
Jucand v-atiascunselea
In clipitul unei pleoape
Dar NEMURIREA este jocul meu,
Eoni trec, In sinea mea, Eu raman
Intotdeauna acelasi,
Din BINECUVANTARE VIN ,
In BINECUVANTARE ma mentin
Alatura-te mie in dansul meu,
Cu bucurie urmeaza-ma acum, te rog,
Daca te vei uita pe tine insuti
Nu vei mai sti niciodata sa joci acest joc !
In ocenul nesfarsit al eternitatii
Opreste aceasta IROSIRE agonizanta,
Pune-i capat!
Nu sta pe ganduri,Nu ezita
Nu te-ndoi de tine insuti
Doar creeaza, doar creeaza !!!
NEMURIREA este jocul meu,
Din BINECUVANTARE vin
In BINECUVANTARE ma mentin
In BINECUVANTARE revin.
Si daca n-ai stiut asta pana acum,
E pacat....

MARIA

ESTI VIS...

1. Eşti vis, şi vânt şi urmă a gandului pierdut,
Eşti pururea speranţa de magică-nălţare,
Eşti drumul ce nu poate nicicând fi străbătut...
Esti dragostea ce-ai strâns-o într-o gingaşă floare...

2. Eşti rîul care curge în ropot de tulpini
Ce spală doar păcatul făcut de mii de ani...
Eşti fulg de nea ce cade pe vîrfuri de arini
Şi-mbraci în haină albă pădurea de castani.

3. Eşti brad pe vîrf de munte ca el eşti izolat.
Şi-nalţi semeaţa-ţi frunte spre cerul înstelat,
Eşti suflet de copil în trupul de bărbat
Eşti mugur de speranţă pe creastă de bazalt...

4. Eşti zeul fericirii, eşti om fără păcat
Şi-n zîmbet ai o armă ce ne ucizi de drag...
Eşti arderea divină, dar demnă de urmat
Eşti raza de lumină ce-apare-n zori pe prag...

5. Eşti cîte-un pic din toate, şi eşti nemuritor
Aşa cum tu dorit-ai, un sanctuar sau Dom
Şi de-ai sa vii şi-acuma şi-n veacul următor
Veni-vei în amestec de Inger şi de OM?...

...

Marea… tu… şi eu

2009-11-24T14:57:00.000-08:00

...

Autor: FLORENŢA

Au trecut atatia ani...

Cine ar fi crezut vreodata...? Cine ar crede...? daca ar sti... Nici macar mie nu imi vine sa cred...Oare ce-a vrut sa insemne asta...?

Imi place sa invat cate ceva din fiecare lucru care mi se intampla ...si atunci cand nu invat...imi place macar sa inteleg...sa stiu de ce s-a intamplat asa...imi doresc sa stiu unde am gresit...sau nu...eu sau ceilalti...sa incerc pe cat posibil sa nu repet...Nu reusesc intotdeauna...dar macar stiu...inteleg...si merg mai departe...

Asta insa...nu am reusit sa inteleg niciodata...Si,Doamne...nu-i asa ca eu sunt totusi un om normal? Nu-i asa...ca sunt totusi un om cu capul pe umeri...? Fac atatea lucruri...Daca as fi nebuna...n-as putea sa le fac pe toate...Nu-i asa...?

Asa este...sunt...pentru ca nimeni nu stie...dar daca ar sti...

Nu-mi pasa ce ar crede ei daca ar sti...Dar imi pasa de mine...Nu vreau sa cred ca sunt altfel decat ceilalti...Stiu ca nu sunt...si atunci de ce...?

Unde e logica mea...unde e gandirea mea...unde e ...pana unde sunt eu...si de unde incepe ea...?
Toate sunt la locul lor...ca intotdeauna...

DA...dar mai exista un loc...nestiut de nimeni...si de acolo imi iau eu totul...si puterea si logica si incapatanarea...merg tot inainte...si mereu drumul meu incepe de acolo...ma impiedic...alunec...gresesc...ratacesc uneori drumul...ma intorc acolo...si toate mi se limpezesc...si drumul mi se asterne iar inainte...drept...usor...lin...

Cum reusesti sa faci asta pentru mine...? Si cum as putea vreodata sa-ti multumesc...?

Ce s-a schimbat de ieri...? Ce s-a intamplat...?

Ce spun toate aceste imagini...si cum de ai venit tu singur...intotdeauna vii...dar cand te chem...Astazi nu te-am chemat...astazi...as fi preferat sa nu vii...nu asa...nu inca...

Ce s-a schimbat...?

Am adormit in acelasi loc...in aceeasi lume...iar cand m-am trezit...totul se schimbase...si nu inteleg nimic...

Ce e cu mine...ce e cu tine...ce vrei sa-mi spui...tu nu vezi ca pe toata Planeta asta...sunt ultimul om care nu intelege...? Sunt ultimul om care inca nu stie...Nu...

Aveam nevoie de o pauza...nu stii ca asa vin pauzele mele...? In cele mai nepotrivite momente...Am adormit devreme...mult prea devreme...si m-am trezit tarziu...mult prea tarziu...Si m-am trezit...in Iadul asta...Dar mai sper...ca poate inca nu m-am trezit...Si totusi sunt sigura ca nu dorm...pentru ca atunci cand dorm...eu nu te visez niciodata...

Cine a hotarat in locul meu...cand sa adorm si cand sa ma trezesc?

Unde ma trimiti...? Ce trebuie sa mai vad de data asta...? Ce-am mai facut...? Ce usi trebuie sa mai deschid...si ce ma asteapta dincolo de ele...?
Voi merge...dar...tine-ma de mana...mai strans...poate ma trezesc...poate e totusi...doar un vis urat...

Hei...! M-ai adus la mare...! Cum ai stiut...? Ce dor imi era de ea...nu am mai vrut sa o vad...ultima oara era atat de ingandurata...trista... bolnava...suparata...neagra...

Am citit undeva...Lorelei ii scria iubitului ei..."Marea Neagra are ochi albastri si..."si nu mai stiu mai departe...cum am putut sa uit...? alta data stiam ...dar Marea Neagra chiar avea ochi albastri atunci...asa era marea...frumoasa...curata ...melancolica...si cu ochi minunati...cu ochi albastri... visatori... indragostiti... fericita... Lorelei avea dreptate...

Dar Lorelei nici macar nu exista...Era Luli cea care ii trimitea sotului ei acele scrisori...ea le scria...dar le trimitea prietena ei...oare cum se numea...era o incercare...era un test...Si pe Teodoreanu l-am citit tot la mare...Si ceva...tot mai tin minte...pentru ca mi s-a potrivit mereu si n-am putut sa uit..."Anii mei tineri...au sunat a cantec"... a cantec...Doamne...cum am putut sa uit...Candva...le stiam...

Mereu imi promit...sa-l recitesc intr-o zi si pe el...si pe toti...Dar cand...cand...? Intr-o zi...

De ce ma gandesc la toate astea acum...de ce bat campii asa...?
Si cine,in afara de mine mai are in miezul verii...mainile inghetate...?
Cand a ajuns cafeaua pe covor...si cand s-a rupt acest creion...in mainile mele...cand...?

De ce nu ai aceeasi putere ca altadata...de ce nu ma poti opri in loc...acolo...cu tine...la mare...dar atunci...tu nu erai cu mine...eram...la mare...
Ajuta-ma sa ajung inapoi...arata-mi din nou drumul...si spune-mi ce vroiai sa-mi amintesc...arata-mi marea...daca o vad din nou ca atunci...voi sti ce vrei sa-mi amintesti...

Am ajuns...

Uite-o pe Florenta...ce cauti acolo...? Daca te vede mama ta...
Soarele straluceste orbitor...cum imi place mie...cu greu,printre razele lui vad... Bar International...Olimp
Inceputul... inceputul fara inceput si fara sfarsit...
Mi-au trebuit atatia ani...aproape un sfert de veac...De cate ori nu am incercat sa-mi amintesc numele ei...al balerinei...Atatia ani mi-a fost imposibil sa-mi amintesc...iar azi...ma aud rostindu-l cu voce tare...ma aud strigand numele ei...:Tatiana...! Tatiana...! un sfert de veac...

Tatiana...eu...marea...Marea Neagra cu ochii ei albastri...

Eva ma tine de mana...locuim in acelasi hotel...ne-am imprietenit...si odata cu ea m-am imprietenit si cu ceilalti artisti...Cat de mult au muncit pentru acest spectacol...iar eu nu i-am inteles mereu...M-am certat cu acel om...era mereu nervos...si eu nu intelegeam...era de fapt...mereu obosit...am gresit...a gresit...si-a cerut iertare...i-am multumit si i-am spus ca l-am inteles...atunci cand i-am vazut spectacolul...si cand am inteles ca totul era atat de perfect...datorita lui...

Tipa la ei intr-una...nu era multumit...arunca scrumierele dupa ei...A tipat si la mine...si eu...nu aveam nici o treaba cu ei...eu eram la mare...Dar avea o flacara in el...mult mai puternica si mai adevarata atunci cand ii indruma pe ei...decat atunci cand dansa el...ca dansator...e slabut...i-am spus ca parca isi trage picioarele din smoala...Dar cand ii invata pe ceilalti...devine altul...
Tatiana danseaza...

De obicei...Tatiana e obosita...uneori rautacioasa...si nu e chiar draguta cu mine...viata de noapte o oboseste...dar cand danseaza...Tatiana se transforma intr-o zana...in Zana Zanelor...Nimeni nu danseaza ca ea...pluteste...se unduieste...se arcuieste...Are picioare de portelan si parul de aur...Tatiana...parca esti floarea soarelui...in bataia vantului...

Tatiana ma poarta pe aripi de vis cu dansul ei...parca am ametit...si nu e numai ceea ce simt de obicei...cand cineva danseaza atat de frumos...mai e ceva...imi vine sa zbor...imi vine sa-i strig Tatianei...Nu asa!...Nuuuu!!!...muzica asta...cere altceva...muzica asta STRIGA la tine...si la noi...ALTFEL vrea sa fie dansata...trebuie ALTCEVA...muzica asta...TE ARDE...Ridica-te si danseaza cu adevarat...!!! Trebuie sa zbori...! Trebuie sa o simti si sa o visezi...te-ai imbracat in leopard si nu...nu poti sa dansezi ca o floare...esti minunata...dar aici trebuie cu totul altceva...trebuie sa fii rea !

Si deodata inteleg...Muzica...muzica asta e cea care ma face sa simt asa...se avanta in cercuri in jurul meu si ma fura...Acum eu sunt floarea soarelui dar vantul m-a smuls din mijlocul campiei...mi-a dat aripile lui si ma poarta intr-un zbor nebunesc pe deasupra nisipului...peste valurile marii...dansez cu marea...dansez cu valurile marii si port aripile vantului...un minut...doua ...trei...o vesnicie...

Ce-a fost asta...?
Cine poate sa cante asa...si cine a reusit sa scrie asa ceva...cine a adus lumii...muzica ASTA...???

Billie Jean is not my lover...she...just a girl...si eu...just a girl...si Agnetha spunea asa...intr-un cantec...i am just a girl...

Anna...Anna...de ce nu mai canti ca altadata...?
Si Tatiana dispare...cu tot cu cusca ei in care danseaza...cu tot cu costumul ei de leopard...Totul dispare...si cateva minute...eu n-am mai vazut nimic...Muzica ta ma furase...si habar nu aveam ca e pentru totdeauna...si habar nu aveam...cine esti...cum arati...ce nume porti...erai doar o voce in casetofonul Tatianei...

Si ca sa fiu sincera...nu stiam nici daca cel care canta e barbat...femeie...formatie...nu avea nici o importanta...

Asa imi imaginasem eu momentul in care MUZICA ar atinge PERFECTIUNEA...LIMITA MAXIMA...asa mi-am imaginat intotdeauna MUZICA PERFECTA...ca Billie Jean...
Michael...nu a existat un cantec pe care sa nu ti-l iubesc...nu ai facut nici un pas pe care sa nu ti-l divinizez...dar Billie Jean...e scris cu litere de foc...in sufletul meu...si in amintirile mele despre tine...

Eva...Eva draga mea...ce departe esti astazi...si de cand nu ti-am mai spus nimic...dar tu ma intelegi...eu si messenger...bla bla bla...

In casa Evei...am aflat...dupa aproape un an...numele tau...si te-am si vazut...pentru prima oara...

Atunci la mare...nu am intrebat pe nimeni...Ei ma laudau...de unde are copila asta atata muzica in cap...de unde stie compozitorii...interpretii...si cum de ii intelege...cand i-a ascultat pe toti...? Fetito...! Tu mai faci si altceva vreodata...sau asculti muzica si in somn ? Cum sa le spun ca tocmai eu...habar nu aveam cine esti tu...am tacut...si am crezut ca voi uita...era atat de caraghios sa te indragostesti de o voce...de niste acorduri muzicale...de un cantec... Numai mie mi se putea intampla...cine m-ar fi putut intelege...Nu ma intelegeam nici eu...asa cum nu ma inteleg nici azi...

Eva imi pune o caseta...spune ca voi avea parte de muzica asa cum imi place mie..."muzica pe paine"...si daca ea nu stie ce-mi place mie sa ascult...nu mai stie nimeni...cei mai buni dintre cei mai buni...muzica adevarata...

nu am cunoscut pe nimeni care sa iubeasca aceeasi muzica pe care o iubesc eu...pana am cunoscut-o pe Eva...

Caseta...video...nici macar nu eram atenta in acel moment...Cine stie unde imi zbura gandul...dar dintr-o data...Billie Jean...is not my lover...she's just a girl...

TU ESTI ?...TU ESTI ?...

Acea voce...a capatat un chip...si un nume...si...pasii tai...
Doar zambetul mai urma sa ti-l vad...dar mai tarziu...altadata...pe alta caseta...Eu te vedeam atunci pentru prima oara...iar tu cand povestesti despre Billie Jean...nu zambesti...

Cine esti tu...si de unde imi trimiti atatia fluturi...? Mii de spoturi luminoase...si mii de fluturi...De unde aduci cu tine lumina asta...?
Cine esti...si de unde ai mai venit si tu...sa-mi dai mie lumea peste cap...si cum poti sa canti in felul asta...? Si cum sa fac...sa pastrez mereu muzica asta...?
Habar nu aveam ca muzica ta...nici nu avea de gand sa plece vreodata...Muzica ta...nu a mai plecat din viata mea niciodata...Vocea ta...s-a lipit de sufletul meu...nimic nu a putut sa o goneasca de acolo...si nici macar nu am incercat...pentru ca nu am vrut...pentru ca asa mi-a placut mie...sa nu ma mai despart vreodata de acea muzica...si nici de vocea ta...

Am obosit...mi-e greu sa mai privesc spre acele vremuri...sunt atat de departe...
Vreau sa ma intorc...Tu nu te-ai ascuns niciodata...nu ai fugit cand ti-a fost greu...Eu ce caut aici...? Nu trebuie sa ma mai plimbi printre amintiri...nu ma mai ajuta cu nimic marea...ce se intampla azi...e altfel decat pana acum..."Marea Neagra are ochi albastri si sufletul meu e privirea acelei imensitati"...Uite ca mi-am amintit...cred...asa continua Lorelei scrisoarea...De parca ar mai conta...Si de parca mi-ar mai pasa...

Tatiana...Lorelei...Eva...Marea...Nimic nu ma mai ajuta...nimic...nimic ...nimic...La ce sa ma mai gandesc...?! Cu ce sa acopar vocea asta care striga la mine...?!...Era ultimul lucru la care m-as fi gandit vreodata...

TU...Dincolo...Pentru Totdeauna...Eternitatea...

De ce nu mai pot sa visez ca altadata...?
Pentru ca acum e altfel...Pentru ca acum nici nu mai imi pasa de visele mele...si le urasc...pentru ca mi-e teama ca le voi pierde...vor fugi iarasi...Si-o sa-mi fie dor de ele...
Ba nu...!!! Cum sa nu-mi pese...?! Acum imi pasa mai mult decat oricand...Prinde-mi-le Michael...!!! nu le lasa sa zboare iar...mereu mi le-ai adus inapoi...

Si mi-ai schimbat viata...de tot...

Mi-ai facut lumea mai frumoasa...M-ai facut pe mine mai frumoasa...Mi-ai imbracat sufletul in petale de trandafiri...mi-ai prins stelele in par...soarele in priviri...si mi-ai adus luna la picioare...
M-ai luat de mana...si mi-ai aratat cum se deschid toate acele porti fermecate...Portile muzicii adevarate...

M-ai invitat la dans...mereu...Mai stii...Oricat de suparata as fi fost...daca tu imi cantai...totul se transforma in taram de basm...si in ring de dans...mereu a fost la fel...si mereu am uitat de toate...Si de cate ori am reusit in viata...spre tine am zambit...cu recunostinta...si de cate ori mi-a fost greu...cu ultimele mele puteri...m-am tarat mereu spre muzica ta...de acolo a venit mereu puterea mea...logica mea...increderea mea...curajul...speranta si toate...din muzica ta...din pasii tai...din zambetul tau...

De acolo pleaca in fiecare zi drumul meu...

Cineva mi-a dat puterea sa visez...nu stiu cine a fost...dar ii sunt recunoscatoare...iar tu mi-ai dat muzica...si totul a devenit atat de simplu...Cu visele mele si cu muzica ta...Si nu am voie sa pierd nimic din tot ce am adunat...dincolo de portile viselor mele...te voi cauta si te voi gasi intotdeauna...Voi merge pe urmele pasilor tai...si te voi gasi in gandurile mele...Asa a fost mereu...si nu mai conteaza ca nu am inteles niciodata de ce...Toata aceasta lumina...nu am dreptul sa ma mai intreb de unde a venit...o sa fiu recunoscatoare si atat...

Mai arata-mi o data zambetul tau...Stii...cineva mi-a spus odata ca ai un zambet pentru care merita sa mori...dar eu i-am raspuns ca ai un zambet pentru care merita sa traiesti...

Si altcineva...mi-a spus ca as fi putut sa fiu printesa ta...dar nu e adevarat...eu niciodata nu am gandit asa...ei vor zambi neincrezatori...dar eu...stiu ce stiu...Eu stiu intotdeauna unde e limita mea...unde trebuie sa ma opresc...chiar si atunci cand visez...altfel lucrurile nu ar mai fi fost atat de simple si atat de frumoase...ar fi devenit o povara...ar fi fost trist...Si cu tine in lumea mea...viata mea nu a fost niciodata trista...

I-am inteles si ii inteleg si ii iubesc pe toti cei care te iubesc...Dar n-am putut niciodata sa-i inteleg...de ce plangeau...Pana azi...pe mine nu m-ai facut niciodata sa plang...Eu...am ras mereu...Te-am vazut...am fost atat de aproape de tine...am fost atat de norocoasa ...dar acolo...la picioarele scenei...eu n-am simtit niciodata lacrimi pe obraz...am fost doar fericita...si mai fericita...cea mai fericita...am cantat si am dansat cu tine...si am ras...iar uneori...doar te-am privit inmarmurita...Niciodata nu am inteles acele lacrimi ale celorlalti...la concerte...atata vreme cat tu erai acolo...cantai si dansai pentru noi...cu noi...eu nu aveam de ce sa plang...ce mi-as fi putut dori mai mult...?

Muzica ta ...dansul tau...mie nu mi-au adus niciodata decat fericirea si dorinta de a opri timpul in loc...niciodata lacrimi...

Lacrimile...au venit mai tarziu...odata cu lacrimile tale...odata cu tristetea ta...odata cu incercarile tale...si odata cu ziua de azi...

Mi-as fi dorit insa...sa pot fi pentru tine...ceea ce ai fost tu pentru mine in toti acesti ani...din ziua cand mi-ai povestit pentru prima oara despre Billie Jean...Cel mai bun si cel mai drag prieten...Promit sa raman...cel mai bun si cel mai adevarat prieten al tau...si nimeni nu te va apara ca mine...la fel ca si pana acum...in toti acei ani grei...nimeni nu a putut sa treaca de mine si sa atinga vreodata imaginea ta din sufletul meu... Si nimeni nu va putea vreodata... NIMENI... NICIODATA... PROMIT...!

Nu te mai gandi la asta...Nu privi inapoi...E prea trist...si a ramas in urma...Si nici nu mai conteaza...Adevarul a invins...Tu ai invins! Si toate sunt la locul lor...ca intotdeauna...

Tu...Tu...Nimeni nu e ca tine...Nimeni nu va fi vreodata...Ai fost mereu si vei ramane intotdeauna...Micul Print pe care Dumnezeu ni L-a trimis...incarcat cu daruri...cu cele mai minunate daruri din Univers.

Mai spune-mi doar ...in toti acesti ani...de ce te-am vazut numai cand am visat cu ochii deschisi...de ce nu te-am vazut niciodata in somn...de ce nu te-am visat niciodata...?

Ce prostii spun...asta ar mai fi lipsit...si probabil ca din acel somn...nici nu m-as mai fi trezit vreodata...

Acum...pot sa ma intorc...acasa...

Nu am voie sa ma ascund aici...nu asa am invatat de la tine...si n-am sa te dezamagesc...

Si pe urma...niciodata nu vei putea sa fii mai aproape de mine...decat ai fost in ultimul sfert de veac...mereu departe...dar atat de aproape...Mereu acolo...dar mereu aici...in ochii mei...in gandurile mele...in sufletul meu...in pasii mei urmand mereu muzica ta.

In acea zi...la mare...cand nici nu stiam cine esti...cum arati...cum zambesti...ai aparut de nu stiu unde...tu si lumina aceea...si ai ramas pentru totdeauna...sufletul sufletului meu...

Un singur lucru s-a schimbat...de azi inainte...te voi tine mereu de mana...nu doar ca pana acum...nu doar aici...oriunde as fi...in oricare loc voi merge...in basmele mele...in visele mele...in viata mea...pe urmele pasilor tai...in acele acorduri fermecate...De azi inainte...orice s-ar intampla...sa nu-mi mai dai drumul la mana...Niciodata.

Fara sfarsit...

„Străin în Moscova”

2009-11-20T01:23:00.000-08:00

...

„Stranger In Moscow” a fost răspunsul lui Michael Jackson la evenimentele petrecute în viaţa sa personală. În 1993, relaţia lui cu presa s-a spulberat de-a binelea, atunci când a fost acuzat de abuz sexual asupra unui minor. Deşi nu s-a dovedit niciodată că ar fi fost vinovat, Michael Jackson a reprezentat subiectul unei dezbateri minuţioase a mediei în timp ce se desfăşurau investigaţiile procurorului Sneddon. Ştiţi cum acţionează media, în goana după rating? Afişând titluri imense şi emfatice, de genul: „Interviul secolului”, „Ancheta mileniului”, „Crima epocii” etc. Iar cand citeşti articolul, şoc: conţinutul e plin de divagaţii, supoziţii, teorii ale chibritului care au foarte puţin spre deloc legătură cu titlul pompos. Aşa se întâmplă de când lumea; aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Michael Jackson. Începi să te întrebi dacă nu cumva presa angajează oameni care să aibă unica sarcină de a scorni astfel de titluri, fără să-şi bată capul cu restul materialului publicat.

Şi totuşi... deşi media s-a agitat din răsputeri să-l denigreze, publicul nu a fost foarte impresionat – cu alte cuvinte, nu prea „a pus botul”. S-au făcut mai multe sondaje de opinie în acea perioadă. Unul dintre ele a concluzionat că peste 80% dintre cei chestionaţi nu-i credeau pe Chandleri. Altul, realizat pe un lot de adolescenţi (care reprezentau baza fanilor lui Michael Jackson la vremea respectivă) a raportat că 75% nu credeau în acele acuzaţii. Două treimi dintre copiii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani (aproximativ vârsta lui Jordan Chandler) erau convinşi de nevinovăţia lui Michael Jackson. Un alt sondaj, realizat printre adulţi, a arătat că 88% dintre ei îl considerau inocent şi 92% au declarat că vor cumpăra în continuare albumele lui, lucru care s-a şi întâmplat: de la începerea scandalului, vânzările înregistrărilor lui Michael Jackson au crescut simţitor.

“Stranger In Moscow” e o baladă R&B, compusă în 1993, după lansarea acuzaţiilor de molestare, pe când Michael Jackson era la Moscova, în plin turneu “Dangerous”. La chitară se aude Steve Lukather , la clape, sintetizator – David Paich, iar la bas – Steve Porcaro (nu am gasit înregistrări cu el, dar ascultaţi basul din “Human Nature” şi vă veţi da seama ce basist valoros e). În “Stranger In Moscow”, Michael Jackson a folosit elemente din imagistica şi simbolismul ruseşti, pentru a promova conceptul de teamă si însingurare pe care este construit cântecul.

“Eram suprins în ploaie,
mască a vieţii, sentiment de nebun
căzut dintr-odată şi pe nepregătite în dizgraţie;
zilele însorite par atât de departe;
umbra Kremlinului mă face să mă simt umil;
mormântul lui Stalin mă urmăreşte;
venea continuu şi continuu –
aş vrea ca ploaia asta să mă lase în pace…”

Cântecul a fost bine primit de critici şi producători. James Hunter comenta în revista Rolling Stones: „Jackson e supărat, nefericit, chinuit, cu sângele clocotind, furios, cu privire la ceea ce el numeşte «cădere bruscă şi neaşteptată în dizgraţie».” Jon Pareles scria, în „The New York Times”: „Baladele sunt generoase din punct de vedere melodic. «Stranger In Moscow», cu versuri stranii precum «mormântul lui Stalin mă urmăreşte», are un refren splendid, prin repetarea întrebarii «How does it feel? (cum e?)»”. La fel de impresionaţi au fost Fred Shuster de la „Daily News of Los Angeles”, Stephen Thomas Erlewine de la „Allmusic”, Patrick Macdonald de la „The Seattle Times”, Josephine Zohny de la „PopMatters”, Tom Molley de la „Associated Press” şi alţii.

„Cum e, atunci când
eşti singur
şi rece pe dinăuntru?”

Videoclipul aduce în atenţie şase persoane, fără legătură între ele, care trăiesc într-o zonă a oraşului, în timp ce lumea din jurul lor se mişcă cu încetinitorul. Prima parte a videoclipului ne prezintă aceste personaje. Un bărbat privind în josul străzii de la fereastra dormitorului, o femeie singură într-o cafenea, un om fără adăpost întins pe stradă, o persoană hrănind porumbei, un băiat exclus dintr-un joc de baseball; iar cea de-a şasea persoana este Jackson însuşi, mergând prin oraş, de-a lungul străzilor.

Chiar dacă cele şase personaje sunt filmate la viteză normală, şi ele inspiră o lentoare – a gândirii, a sentimentelor; iar ochii lor sunt extrem de expresivi: bărbatul de la fereastră e nostalgic, vagabondul e apatic, femeia din cafenea e tristă; bărbatul care hrăneşte porumbeii e depresiv; adolescentul e ostracizat; iar Michael Jackson e îndurerat. Restul lumii se mişcă oarecum într-o altă dimensiune, şi totul e ciudat, lipsit de vlagă; bătaia din aripi a porumbeilor e agonică… până şi ţânţarul pare că abia se târăşte...

„Aici, abandonat în glorie,
îndur apocalipsa minţii;
KGB mă hăituieşte –
luaţi-mi numele şi lăsaţi-mă în pace...
Apoi un cerşetor mă strigă pe nume,
zilele fericite vor îneca durerea;
a venit continuu şi continuu
luaţi-mi numele şi lăsaţi-mă în pace...”

În a doua parte a scenariului, ploaia se înteţeşte şi, în vreme ce toată lumea fuge din calea ei, personajele noastre ies în stradă şi privesc în sus, lăsând stropii mari şi grei să le cadă pe creştet, ca o mângâiere.

“Ca un străin în Moscova –
Doamne, ai milă;
vorbim de primejdie,
vorbim de primejdie, iubito;
ca un străin în Moscova,
trăiesc singur,
trăiesc singur, iubito,
străin în Moscova…”

De ce “Stranger In Moscow”?... În 1993, occidentalii priveau Rusia ca fiind încă un stat communist. Leaderii sovietici votaseră în 1991 renunţarea la guvernarea bazată pe idologia comunistă, dar lucrurile nu se mişcă atât de repede. Pentru vestici şi deci şi pentru Michael Jackson, Moscova era simbolul izolării, al cenuşiului şi al depresiei; al privării de libertate şi al persecuţiei. Pentru Michael Jackson, atmosfera deprimantă a Moscovei s-a suprapus peste sentimentele lui de frustrare şi deznădejde inspirate de acuzaţiile lui Chandler şi de hărţuirile mediei. Videoclipul se încheie cu vocea unui interogator rus:

“De ce ai venit din Vest? Mărturiseşte!... ca să furi marile cuceriri ale poporului; realizările clasei muncitoare…”

Probabil că pentru Michael Jackson, în momentele acelea, ceea ce i se întâmpla lui în SUA nu era cu nimic diferit de torturile la care regimul communist i-a supus pe cetăţenii ruşi timp de câteva zeci de ani. Şi, în mod cert, nu era departe de adevăr. Aşa-zisa democraţie americană nu a fost niciodată altceva decât o mare farsă, o dictatură din umbră – politică, financiară, mediatică, rasială, religioasă. Şi dacă în America, “ţara tuturor posibilităţilor”, se întâmplă asta, ce pretenţii ar mai putea avea, oricare dintre noi?... Cine ar putea crede că va fi vreodată altceva decât un oarecare “Străin în Moscova”?...

„Cum e, atunci când
eşti singur
şi rece pe dinăuntru?”

...

Liberian Girl

2009-11-15T12:07:00.000-08:00

...

Cred că e primul cântec pe care-l ştiu, al lui. Odată cu “Liberian Girl” am aflat de Michael Jackson. Poate că versurile nu sunt la fel de profunde ca cele de după epoca Bad, dar nu sunt mai puţin ale lui şi nici mai puţin impresionante, după mine. E vorba de un Michael Jackson foarte tânăr (”Liberian Girl” face parte din albumul “Bad”, lansat în 1987), care încă visa la ceea ce visează orice tânăr: la dragoste.

Naku Penda Piya,
Naku Taka Piya...
Mpenziwe...
(Te iubesc, te doresc... iubirea mea...)

Fată liberiană, ai venit şi mi-ai schimbat lumea –
o iubire nou-nouţă;
Fată liberiană, ai venit şi m-ai făcut să mă schimb –
un sentiment atât de adevărat...

Am fredonat melodia asta mult timp; mă făcea să visez la o fată liberiană frumoasă şi senzuală... Habar n-aveam unde e Liberia, dar eram sigur ca toate fetele de acolo sunt al naibii de frumoase. Nici măcar nu înţelegeam prea bine cuvintele din cântec la vremea aceea; atâta ştiam, că era vorba de o fată liberiană şi dedusesem, din ritm şi inflexiunile vocii lui, că era un cântec de dragoste.

Fată liberiană, ştii că ai venit şi mi-ai schimbat lumea,
exact ca în filme –
O scenă cu doi îndrăgostiţi,
în care ea spune: „Mă iubeşti?”
iar el răspunde, la nesfârşit:
„Te iubesc, fată liberiană...”

Când am văzut videoclipul, m-a surprins să constat că Michael Jackson nu apare decât la sfârşit. Dar, la concentraţia aceea de vedete pe centimetru pătrat, toate în mare vogă la vremea respectivă, e posibil ca gestul lui să fie unul de respect, ca şi cum nu a vrut să le ştirbească din strălucire. Ideea era că toate cele peste 30 de vedete fuseseră chemate să participe la un videoclip după melodia „Liberian Girl”. M-au făcut să zâmbesc Amy Irving, Olivia Newton-John şi Travolta, Danny Glover repetând versurile cântecului; Whoopi Goldberg întrebând, ironică: „Cine regizează chestia asta?”; necunoscutul bandajat despre care unii se întreabă dacă e cumva Michael; Bubbles, foarte atent la ceea ce-i spune Susanne Somers... Dan Aykroyd, întârziat, întrebând unde e Michael... Iar, la final, Michael Jackson pe post de cameraman, râzând, ghiduş: „OK, everybody... That’s a wrap!”

...Apoi revenim la tema din cântec:

„Fată liberiană, ştii că ai venit şi mi-ai schimbat lumea;
Aştept ziua în care va trebui să spui „Da”
iar eu voi zâmbi şi voi răspunde la fel;
şi ne vom fi credincioşi pentru totdeauna;
Te iubesc, fată liberiană,
tot timpul...”

...Şi gata... filmările se încheie aici... Asta a fost tot... „That’s a wrap”...

...

MICUL PRINŢ

2009-11-14T11:08:00.000-08:00

Autor: FLORENTA

Se presupune ca ar trebui sa fiu menajata...am febra...sunt racita rrrau de tot...nu chiar gripa,dar..."orisicat"...
De ce imi dati un subiect atat de greu...?
Aveam cu totul altceva de spus...

Poveste...

A fost o data ca niciodata...

Un taram indepartat...atat de minunat...atat de adevarat...
Se numea...FAN'sLAND...

Oamenii de aici...nu se deosebeau prea mult de ceilalti muritori...din alte regate...Isi vedeau linistiti de viata lor de zi cu zi...nu le pasa de cine sunt condusi...nu aveau timp si nu-i interesau aceste lucruri...pentru ei nu conta cine se afla la carma tarii...aveau destule probleme la care sa se gandeasca...aveau alte preocupari...iar conducatorii lor...nu se deosebeau prea mult de cei din regatele vecine...la fel de buni...la fel fe rai...la fel de egoisti si mincinosi...pana intr-o zi...

Intr-o zi...Dumnezeu a privit spre ei si s-a gandit ca e vremea sa-i scoata putin din amorteala...era vremea sa le dea si lor un conducator deosebit...un om care ar putea sa le schimbe vietile...A stat Dumnezeu si s-a gandit...ce-ar fi...daca i-as da acestui om puteri nebanuite...ce-ar fi...daca l-as face cu totul si cu totul altfel...decat ceea ce au vazut ei pana acum...ce-ar fi daca...l-as inzestra pe acest copil...cu tot ce a vazut si nu a vazut pana acum omenirea...ce-ar fi...si oare ce vor face ei...vor vedea...vor sti...vor intelege...?

Zis si facut...Si Dumnezeu s-a pus pe treaba...Era intr-una din zilele Lui cele mai bune...si si-a spus...Vreau sa fac ceva ce nu am mai facut niciodata pana acum...vreau sa fie ceva...cineva...cu totul si cu totul deosebit...Si-a chemat aproape toti sfatuitorii si le-a spus...: Impreuna...vom face ceva ce nu s-a mai vazut...dar va trebui sa colindati Universul in lung si in lat...si sa-mi aduceti tot ce va cer...

Vom trimite pe Pamant...un print micut...care intr-o zi va deveni cel mai minunat Rege...si voi trebuie sa plecati in lume si sa imi aduceti...

TU...vei pleca la Soare...si-i vei spune ca trebuie sa-mi trimita din lumina lui...nu oricare...lumina lui din cele mai frumoase zile de vara...lumina lui cea mai calda...razele lui cele mai stralucitoare...din zilele cand Soarele se imbraca in haine de sarbatoare...La ce-ti vor folosi...Doamne...? intreba unul dintre supusi...Le voi pune in ochii lui...

Tu...vei pleca la Luna...si-i vei cere sa-mi trimita...sagalnicia ei...atunci cand se ascunde dupa nori...dar nu de tot...atunci cand se joaca printre stele...amagitoare...visatoare...indragostita...raze argintii...straluciri de vise...si tot ce are Luna mai frumos...sa-mi trimita...La ce-ti vor folosi,Doamne...?...Le voi pune in zambetul lui...

Tu...vei pleca prin Imparatia Cerurilor...si vei cere Sfintilor...lumina bunatatii...lumina adevarului...lumina dreptatii...lumina intelegerii...si a milei fara margini...lumina...Dragostei...La ce-ti vor folosi,Doamne...?Le voi pune...in sufletul lui...

Tu...vei merge in Imparatia Vantului...si-i vei cere sa-mi trimita...adierile lui calde ...din zile insorite...soaptele lui visatoare...din noptile de vara...murmurul lui dragastos din valurile marii...cantecul lui soptit printre crengile copacilor...clinchetul lui suav din clopoteii florilor...La ce-ti vor folosi...Doamne...?...Le voi pune...in glasul lui...

Voi...veti avea cel mai mult de colindat si de cautat...veti merge pe Pamant...si veti cauta si-mi veti aduce...Petale de trandafiri...parfum de tei...glasuri de viori...mantii de margaritare...campii de catifea...murmur de izvoare...leganatul florilor...maretia muntilor...revarsarea cascadelor...trilurile pasarilor...intinderile nesfarsite ale sesurilor...vuietul oceanelor...umbra padurilor...stralucirea zapezii pe crestele muntilor...Zambetul si vocile copiilor
Doamne...!Doamne...! Vrei toate frumusetile Lumii...la ce-ti vor folosi...?
Pe toate le vreau...si pe toate le voi pune...In pasii lui...in mainile lui...in viata lui...si in Muzica lui...Pentru ca in primul si in primul rand...ii voi da acestui copil minunat...MUZICA...Dar o Muzica necunoscuta pana acum muritorilor...o muzica pe care ei inca nu au auzit-o...si pe care nu o vor uita NICIODATA...
Oamenii vor primi un dar minunat...Astazi sunt atat de vesel...si vreau sa le fac acest dar muritorilor din FAN'sLAND ...Timpul ne va arata...ce vor sti ei sa faca cu acest dar...daca vor sti...cum il vor primi...dar mai ales cum il vor pastra...daca il vor pastra...

Au plecat cu totii...nu stai pe ganduri cand Dumnezeu te pune la treaba...si toti erau atat de curiosi si nerabdatori sa vada cum va arata acest print...cand Dumnezeu isi va fi sfarsit Lucrarea...Au plecat...si s-au intors...cu tot ce le ceruse Creatorul...si mai mult decat atat...Soarele si Luna si toti ceilalti...auzind despre ce este vorba...s-au intrecut pe ei si pe langa ce li se ceruse...au mai pus in plus...

Soarele a trimis un pumn de raze necunoscute celorlalti...raze secrete de care numai el stia si pe care le folosea numai in ocazii speciale...pentru oameni speciali... si a trimis vorba ca aceste raze sunt pentru vorba calda a printului...
Luna a mai trimis un pumn de stele...prietenele ei...si l-a rugat pe Dumnezeu sa le puna in ochii printului...

Vantul a spus: Doamne...acest print va avea din partea mea si o rezerva secreta...pentru cand va dori ca glasul lui sa fie ca al meu uneori...ii voi da de la mine...pentru glasul lui...puterea tunetului...din zilele ploilor de vara...vuietul valurilor...cand marea e furioasa...ecoul muntilor si corul padurilor...Uneori...va avea nevoie de ele...

Iar sfintii din Imparatia Cerurilor...au trimis in dar o lumina si mai stralucitoare decat a Soarelui...Lumina Luminilor...pentru ca Dumnezeu sa i-o astearna pe chip...
Cei care s-au intors de pe Pamant au adus si ei in plus...roua florilor...stralucirea curcubeului...iarba de primavara...crengile grele de liliac inflorit...zborul pasarilor...veselia delfinilor...maretia vietii de pe Pamant...cu tot ce avea sa iubeasca el mai mult...

Dumnezeu s-a bucurat vazand cat de constiinciosi au fost cu totii...si a rostit : Ati fost cu totii harnici si sarguinciosi...si in semn de pretuire pentru munca voastra...asa va fi si acest print in lumea lui...asa va munci toata viata lui...cum ati facut si voi in aceste zile...Constiinciozitatea cu care va munci el...este darul meu pentru voi...pentru munca voastra...iar pentru Omenire...

Si rostind aceste cuvinte...Dumnezeu a prins in Palmele Lui Binecuvantate...toate frumusetile si toate darurile pe care supusii sai le stransesera si pe care tot Universul le trimisese ...toate au incaput in Palmele Domnului...si toate s-au revarsat asupra micutului print...si s-au strecurat in ochii lui...in glasul lui...in zambetul lui...in pasii lui...in viata lui...in Muzica lui...
Si Lumea s-a schimbat...de tot...si pentru totdeauna...
Dumnezeu a hotarat asa.

Incet ,incet...
Oamenii au inceput sa auda despre Micul Print...

El crestea sanatos...voinic...dar mai mult decat orice...stia sa cante si sa incante cu glasul lui in care Dumnezeu pusese atatea si atatea minuni...
Anii treceau...muzica lui devenea din ce in ce mai frumoasa...era iubit de toti...doar ca...

Oglinda, oglinjoara...de ce esti rea cu el...? de ce il minti...? el te crede...dar tu nu ii arati adevarul...

Oglinda ,oglinjoara...arata-i chipul lui adevarat...nu mai fi rea...arata-i chipul pe care i l-a dat Dumnezeu...Ce cauti tu in povestea mea...? Oglinda mincinoasa...!
Oglinda ,oglinjoara mea...du-te TU la el...si arata-i chipul lui ...asa cum il vad eu...Arata-i ce minuni i-au trimis...Soarele,Luna,Stelele...Cerurile...Arata-i chipul lui...in ochii mei...

Degeaba...Printul nu vede...nimic nu-l convinge...si sufera atat de mult...
Dar ...din suferinta in suferinta...devine din ce in ce mai frumos...si mai bun...Si tuturor le place chipul pe care hotaraste sa si-l aleaga...Da...era un print fermecat cu puteri nebanuite...Iar puterea cu care era el in stare sa suporte orice suferinta pentru a deveni si mai frumos, si mai frumos...era atat de mare...incat nimic nu l-a oprit din drum...

Muzica lui...devenea din ce in ce mai frumoasa...si mai iubita...Dar mai mult decat atat...Printul incepuse sa danseze ca nimeni altul...Pasii lui...parca zburau...pe Luna...spre Soare...Si zburau prin inimile si prin sufletele fanilor...V-am spus ? Asa se numeau locuitorii din FAN'sLAND...FANI... Iar in FAN'sLAND...au inceput sa se adune oameni din toate colturile lumii...Toti doreau sa se afle in aceeasi tara si in acelasi loc cu Printul Minunat si cu muzica lui...Toti vroiau sa se mute in acest taram minunat...Si Regatul...deveni din ce in ce mai mare si mai infloritor...oamenii nu mai erau nepasatori...isi iubeau la nebunie Printul...Era Darul trimis de Dumnezeu...pentru toti oamenii...dar cel mai mult si mai mult se bucurau cei din Tara Fanilor...

Se auzise de acum in toata lumea despre el...Toti stiau cine este...toti erau cu numele lui pe buze...nici nu s-ar fi putut altfel...

Nu numai ca era un om minunat...frumos si bun...nu numai ca dansa cu Luna si cu stelele...si cu inimile tuturor...Nu numai ca vocea lui...legana toate iubirile lumii si sufletele omenirii...Dar pe langa toate acestea...Printul avea o inima minunata si o mare iubire pentru oameni...

Nimeni...pana atunci...nu facuse ce facea el...era bun cu toti...ii ajuta si ii primea in casa lui pe toti care ii cereau ajutorul dar si pe cei care nu ii cereau nimic, dar despre care afla el singur ca ar avea nevoie de ajutorul lui...

Dar...toate astea...i-au adus iubirea fanilor...dar si ura celor care nu doreau ca lumea sa se schimbe chiar asa...pentru ce am uitat sa va spun...dar bunatatea Printului ii facea si pe ceilalti oameni sa devina mai buni...si peste tot pe unde mergea...Printul ii sfatuia pe toti sa devina mai buni cu cei din jur...cu ei insisi...dar mai ales cu frumusetea si minunatia Pamantului ...

Dusmanii nu puteau sa accepte asa ceva...Prea multi fani...prea multa bunatate...prea mult succes si prea multa iubire pentru un singur om...
S-au adunat,s-au sfatuit si au pus la cale un plan pe cat de perfect...pe atat de marsav...Au inventat cele mai urate lucruri posibile care s-ar fi putut spune despre un om ...nimic nu li s-a parut prea mult...Au raspandit in toate colturile lumii...cele mai monstruoase minciuni...cele mai urate ganduri posibile...Si cat rau au adus in lume...Si cat de mult au furat omenirii...

Printul...a fost ranit...umilit...chinuit...si in acele momente...lumea a inceput sa se imparta si sa se aleaga...si fanii...s-au impartit si ei...

Unii dintre ei...nu au stiut ce sa creada...daca era adevarat sau nu...dar cel mai important li s-a parut sa nu mai stie nimeni...nu au mai recunoscut ca il iubisera vreodata...Minciunile spuse erau atat de monstruoase...incat nu vroiau sa se stie ca ei il iubisera pe acest om ...Acestia erau fanii cei FALSI...la fel ca si prietenii...unii sunt adevarati...altii sunt falsi...s-au retras in liniste...

Altii...chiar au crezut acele minciuni...pentru ca ei...nu-l iubisera niciodata cu adevarat pe print...si nu ajunsesera sa-i cunoasca sufletul lui minunat...ii iubeau doar muzica si fericirea pe care le-o aducea el atunci cand canta si dansa...Nici ei nu stiusera pana in acel moment...ca iubirea lor nu fusese reala ...au descoperit atunci...oricum nu le-a mai pasat...si i-au intors spatele...Aceia erau fanii INCHIPUITI...le placuse ideea de a fi fan...era cool si era in trend...dar nu mai era de actualitate...La fel ca unii prieteni...

Ani de zile...Printul s-a luptat cu balaurii cu o mie de capete...a reusit sa ii invinga...a reusit sa arate lumii intregi adevarul...dar ...pentru el...viata nu a mai avut acelasi farmec de pana atunci...Nu l-au invins dusmanii...si nimeni pe lumea asta...Singurul care l-a invins...a fost sufletul lui...singura care l-a invins...a fost inima lui...sufletul lui minunat si inima lui iubitoare...nu au mai privit niciodata lumea la fel...

Din Ceruri...Dumnezeu si supusii sai...priveau inmarmuriti...nu le venea sa creada ochilor...Muritorii...Fanii...Oamenii...n-au inteles nimic...si nici macar nu au invatat ceva din tot ce se intamplase...

S-au uitat unii la altii...au mai aruncat o privire spre Pamant...la toate darurile care venisera spre pamanteni...intr-un singur om...intr-o singura inima...intr-un singur suflet minunat...Toti aveau cate o lacrima in coltul ochilor...Dumnezeu Privea ...si nu-i venea sa creada...S-au privit in ochi...si-au intins bratele unii spre ceilalti...si din toate minunile pe care le trimisesera candva pe Pamant...au impletit un covor de flori...cu fire de margaritare...cu petale de trandafiri...cu Soare si cu Stele si cu Imparatia Cerurilor...cu cantecul trist al marii...cu glasuri de viori...cu parfum de tei...Toate frumusetile Lumii le-a pus Dumnezeu in acel covor...Si impreuna cu cel mai minunat curcubeu care a existat vreodata...l-a intins la picioarele Printului...i-a facut un semn sa se aseze pe acest covor minunat...Printul l-a ascultat...a facut ce i s-a spus...ca intotdeauna ...s-a asezat pe covorul Domnului...Iar Dumnezeu impreuna cu toti Sfintii...I-au intins bratele si l-au luat ACASA...in glas de viori...in lumina Cerurilor...in culorile curcubeului...

.........

In urma lui...s-a mai format o categorie de oameni...fanii DE OCAZIE...acum...ca si unii prieteni...si-au amintit si au descoperit...ce pierdusera...si au mai descoperit ca se pot baga in seama...ca pot sa bata campii si sa explice altora...vrute si nevrute...Unii nici nu prea il bagasera in seama pana atunci...altii il vorbisera de rau si rasesera de el...Acum...sunt fani...

Si in toata aceasta tragedie...o mare parte din Regatul de altadata...cuprinsa de lacrimi si disperare...lacrimi de iubire...lacrimi de suferinta...lacrimi de dor...dar mai ales lacrimi de revolta si de neputinta...Un ocean de lacrimi ADEVARATE...FANII ADEVARATI...PRIETENII ADEVARATI...

MORALA :

La fel ca si prietenii...fanii pot fi si chiar sunt...de mai multe feluri...prietenii pot fi si chiar sunt...de mai multe feluri...
NU ESTI FAN ADEVARAT...si nici PRIETEN ADEVARAT...daca te regasesti in faptele acelor fani din poveste...

Esti FAN ADEVARAT...si PRIETEN ADEVARAT...daca te recunosti in cuvintele pe care Micul Print...le cantase candva...demult...in copilaria lui scurta...

I'LL REACH OUT MY HAND TO YOU
I'LL HAVE FAITH IN ALL YOU DO
JUST CALL MY NAME...AND I'LL BE THERE
...............................
I'LL BE THERE TO PROTECT YOU
WITH AN UNSELFISH LOVE...I RESPECT YOU !
JUST CALL MY NAME...AND I'LL BE THERE...

Si nu este cel mai important lucru sa-l omagiezi...este foarte frumos...dar cel mai important...ramane RESPECTUL...
NU DAI DOVADA DE RESPECT...daca iti permiti sa-i pui la indoiala alegerile...atitudinea...existenta si prezenta lui...in viata noastra...

Si nu este cel mai important...sa facem sau sa spunem ceva...Cel mai mult conteaza...CUM FACEM...si... CE SPUNEM...

...

O poveste duioasă cu Prinţul Fermecat şi o fată care ar fi putut să fie prinţesa lui

2009-11-09T21:48:00.000-08:00

...

Autor: Florenţa

Fără început...

Nimic nu ma îndeamnă să muncesc... m-am săturat... Am două zile numai pentru mine... Pot să fac ce vreau... şi din tot ce aş putea să fac... am ales să nu fac nimic.

Colţul meu preferat a fost deja amenajat imediat ce meşterii mi-au plecat din casă... restul... ce-mi pasă mie...? Toate la timpul lor...
Aşa încât, mă torc aici... şi vă voi spune poveşti...

Era în 1900 TOAMNA... WOW !!! V-aţi speriat ??? Glumeam... nici chiar aşa... Era mult mai recent... şi totuşi aât de departe... parcă nici n-ar fi fost vreodată... DAR A FOST !!! Căci dacă n-ar fi... nu s-ar povesti...

Este 1 octombrie 1992...

Şi oamenii spun că afară plouă... şi e urât... a plouat toată noaptea... şi nu se ştie ce va mai fi până diseară...
Dar oamenii habar n-au ce vorbesc!!! Uitaţi-va numai ce soare minunat văd eu... Ce lumină divină ne înconjoară... Cerul este prietenos... păsările cântă... şi eu număr orele... şi în loc să scadă... orele parcă se înmulţesc... Şi am intrat pe stadion... Căt de minunat e totul... E frumoasă muzica din difuzoare... dar noi îl vrem pe Michael!!! Aşteptăm... strigăm din când în când numele lui... Şi parcă nici n-am fi români... atât de civilizat ne purtăm... Michael... să fii mândru de fanii tai... Uite-i cum sunt de cuminţi, răbdători, deşi... orele trec şi tu nu mai vii... Ce spun aceşti oameni din grupul de alături...??? OK, nici o problemă!!! Hai s-o facem!!! Şi toti cei care avem locuri în teren (ca să te vedem mai bine), ne aşezăm în genunchi... şi îţi strigăm numele... şi te rugăm să vii mai repede... Nu te-am văzut niciodată... dar ne e atât de dor de tine... Unii plâng... oare de ce?... Eşti deja sufletul sufletului meu... dar eu nu pâng, eu râd ca proasta (oopss ! scuze !) de când m-am trezit...

La tribuna oficială apare Emil Constantinescu... şi ne consumăm energia care stă să ne spargă inimile, zdrăngănind cu toţii "cheile" (Doamne, ce copii eram... căte iluzii...) MICHAEL, MICHAEL !!!

Şi în loc să vii tu... vine Marcel Avram... îl primim cu urale... doar datorită lui vii tu în România... Dar, mulţumind celor care au contribuit la reuşita acestui proiect, are proasta inspiraţie să pomenească numele lui Ion Iliescu... Doamne!!! Din toate părţile, dl.Iliescu îşi primeşte binemeritatele huiduieli... Iartă-ne Michael, pentru o clipă am uitat de bun-simţ şi maniere... Dar ne revenim repede... Nimic nu ne va strica momentul... Promitem să fim cuminţi... promitem să nu te dezamăgim...

Iata-i pe SNAP ! Sunt tari, sunt în formă super... TURBO B... nu este nevoie să ne aminteşti... noi oricum batem din palme şi strigăm numai pentru Michael... Şi voi sunteti drăguţi... dar nu e momentul vostru acum... E seara Michael Jackson... iar voi... bine că aţi terminat de cântat... Sunteti tari... dar VALEA...
Iar muzică în difuzoare... Beatles... bine, bine, am înţeles... ne daţi muzică de calitate... ne vom aminti cu plăcere... Dar vino Michael odată ... ca să ne mai prinzi pe toţi în viaţă... Suntem la un pas de a muri de nerăbdare... MICHAEL, MICHAEL, MICHAEL !!! VINO ODATĂ!!!

Şi deodată... LINISTE... ÎNTUNERIC... MINUTELE TREC ÎN LINIŞTE... PICIOARELE TREMURA... INIMILE AU ÎNGHEŢAT... OARE CUM VA FI... PE UNDE VA VENI... ŞI... BOOOOOOOOOOM !!!!

Să vă mai spun cum şi-a facut Michael apariţia...??? Sunt sigură că ştiţi cu toţii... Oricum cuvintele n-au nicio valoare... Ce nu ştiţi unii dintre voi... eraţi prea mici... nu ştiţi că pe Stadionul Naţional... în acea seară de 1 octombrie 1992... noi am văzut... RAIUL PE PĂMÂNT... DUMNEZEU NE-A TRIMIS RAIUL... şi ni l-a lăsat cu mărinimie timp de două ore... Am pierdut-o pe Florenţa pe care o ştiam atât de bine... dar atât de puţin... undeva la picioarele scenei, la picioarele lui Michael Jackson... Florenţa pe care o cunoşteam eu... uitase cine este... uitase că ea face mofturi, nu vrea să fie înghesuită, nu vrea gălăgie când ascultă muzică...
Am pierdut-o pe Florenţa două ore... S-a aşezat... şi a rămas pentru totdeauna la picioarele lui Michael Jackson...

Dar n-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi... nici unul... nici celălalt... şi vă voi spune altădată de ce...

Florenta s-a întors cuminte la mine şi la cei cu care venise... Dar... nu mai semăna cu cea pe care o ştiam eu...

Toţi comentau, dar ea tăcea... Unii spuneau: Cât ne-a furat Ceauşescu... câte astfel de momente am fi putut trăi dacă... dar eu ştiam că nu e chiar aşa... Ceauşescu ne-a furat enorm şi ne-a dat înapoi cu o sută de ani, e adevărat, dar momente ca acela noi n-am mai fi trăit, oricât de mulţi artişti ar fi venit la noi... Numai dacă ar fi venit încă odată şi încă odată... Michael Jackson. Sună nedrept faţă de alţi artişti... dar eu acum vă spun povestea Florenţei şi a Prinţului Fermecat...

Doamne... Oare chiar a fost adevărat tot ce am văzut?... Ce vrajă, ce magie... cine i-a dat acestui om atâta HAR?... Ce am făcut atât de minunat de am primit aşa un dar... şi mintea nu se mai opreşte... şi capul îmi repetă la nesfârşit... Billie Jean... Billie Jean... Jam, Jam... Make that change, make that change, make that change... şi degeaba ne-ai spus Michael... De zeci de ori... make that change... Priveşte-ne acum cu ochii tăi mari şi frumoşi... şi iartă-ne... şi iubeşte-ne aşa cum te iubim şi noi... şi înţelege-ne... habar nu avem ce înseamnă să... make that change...

Ai plecat... în urma avionului tău o fată plânge... reporterul o întreaba de ce... Ea hohoteşte şi printre suspine, rşspunde: „a plecat Michael... şi nu va mai veni niciodată”... Şi televizorul plânge... şi sufletul meu la fel... şi mi-e milă de acea fată... şi mi-e milă de mine...

Şi lunile trec... noi încă vorbim despre concertul tău... iar într-o zi... Soarele se ascunde oripilat... cerul se întunecă încruntat şi supărat... şi eu cred că mi-am pierdut minţile... Ce spune această voce din televizor???... Femeie, eşti nebună?!?!?! Cum poţi să spui aşa ceva???... Asta nu e ştire... sunteţi nişte nenorociţi...

Dar vocea continuă taioasă... "Un tânăr îl acuză pe Michael Jackson de abuz sexual..." V-aţi pierdut minţile... Acest om are lumea la picioarele lui... Acest om... nu are de ce să comită un abuz... Acest om... Dar o mână nevăzută mă strânge de gât şi cineva îmi şuieră în urechi: „Acest om... este în mare pericol... dacă cineva va crede aceste lucruri... sufletul sufletului meu... se va prăbuşi... va suferi cumplit... va pierde tot... şi toţi vom pierde alături de el... iar lumea nu va mai fi la fel şi muzica ar amuţi...

Şi e iarăşi seară... Şi ce vede ea la televizor...? Chipul lui... frumos... dar plâns... trist... Şi sufletul ei ţipă sfâşiat de durere: Michael...! Michael... ce ţi-au fcut...? Şi Michael îi răspunde cu vocea stinsă... „Mi-au fost aduse acuzaţii... total false... poliţia... Neverland... dezbrăcat... fotografiat... toate părţile corpului...” şi ea nu mai aude tot... decât că "a fost atât de umilitor... dar dacă de asta este nevoie pentru a dovedi că sunt complet nevinovat... atunci aşa să fie..."

COMPLET NEVINOVAT... COMPLET NEVINOVAT... ştiu Michael... nimeni nu m-a convins că eşti vinovat... şi nimeni nu mă crede... şi au râs de mine... şi au uitat... toată bucuria pe care ne-ai dăruit-o... Doamne, nu lăsa să se înâmple aşa ceva... Doamne, nu-ţi întoarce faţa de la Michael... de la noi... Nu-ţi întoarce faţa de la mine, Doamne... o să fiu mai bună... o sa fac... nu ştiu ce... dar PROMIT !!! Şi Dumnezeu i-a auzit ruga... şi în Bunătatea-i Nemărginită... a lăcrimat cu ea şi cu toţi cei care simţeau la fel... şi într-o zi... televizorul i-a spus: Michael Jackson a ajuns la o înţelegere cu acuzatorul său... MICHAEL... nu e bine... de ce ai acceptat...? Lumea nu va uita... oamenii sunt răi... Şi nici nu ştia încă pe atunci... cât de răi şi nerecunoscători aveau să fie oamenii...

Astăzi însă, ea ştie că Michael a procedat corect... corect pentru noi... pentru muzică... pentru istoria omenirii şi a muzicii.. Daca Michael Jackson... ar fi mers atunci în tribunal... noi astăzi nu am mai fi avut... HIStory... Blood On The Dance Floor... Invincible... Ultimate Collection... şi nu am mai fi avut multe dintre amintirile frumoase care s-au strâns în sufletul nostru după acel an nefericit... 1993.

Au mai trecut trei ani...

Prinţul Fermecat se căsătorise cu o prinţesă... fiică de Rege... Dar... deşi tatăl ei fusese un Rege minunat... Prinţesa moştenise trăsăturile şi caracterul urât al mamei sale... pe care nu o putem numi regină... ea fusese doar soţia Regelui Elvis Presley... niciodata, cu tot numele ilustru pe care l-a purtat, soţia acelui Rege nu a reuşit să treacă de limita mediocrităţii... la fel şi fiica ei... prinţesa de... paie (nu pot s-o sufar).

Florenţa era dezamăgită... ar fi vrut ca Prinţul ei să se casatorească cu o prinţesă pe care sa o îndrăgească şi ea... dar şi-a spus: nu contează nimic... daca îl va face fericit... Speranţe deşarte... Prinţul a fost părăsit... a mai primit o lovitură... dar a mers mai departe.

Şi ce făcea Florenţa în acest timp... Ea devenise mamă... şi nu era capabilă să-i cânte copilului ei adevăratele cântece de leagăn...ea îi cânta... ce oare...? Aţi ghicit... cele mai iubite cântece ale prinţului ei... şi într-o bună zi... ce credeţi că s-a întâmplat...?

Oameni buni, oare visez???... Soarele n-a mai strălucit aşa din ziua în care mi-am văzut pentru prima oară copilul... Păsările parcă erau mai leşinate... iar televizorul... uite ce frumos arată şi ce spuneeeeee??? Michael Jackson va reveni în România... HIStory... bla bla bla... turneu... septembrie... YES YES YES !!!
Ochii spre cer... genunchii în podea... SĂRUT MĂNA DOAMNE !!!

Telefonul sună... bălbăi ceva... nu mai contează... Cineva râde în hohote... Credeam că nu te mai prind acasă... ma gândeam că ai luat-o deja la fugă spre stadion...

14 septembrie 1996

Micuţa mea... tu ai un an şi jumătate şi până astăzi eu nu te-am lăsat în grija altcuiva... în afară de tatăl tau... Dar astăzi tatăl tău merge cu mine la Michael... şi cât aş vrea să fii mai mare, să mergi şi tu cu noi... şi cât de rău îţi pare ţie acum, că nu erai mai mare atunci... şi cât de mult îţi doreşti astăzi să-l fi văzut şi tu măcar o dată... Normal, tu semeni cu mama ta... şi te iubesc...

Şi scot din dulapul meu... jucării noi pe care le-am ţinut ascunse până azi, le-am păstrat special pentru această zi... ca să-ţi abat atenţia de la plecarea noastră de lângă tine... pentru prima oară nu vei fi cu niciunul dintre noi doi... şi cât de frumos îmi întorci tu spatele şi te joci fericită cu naşii tăi şi copiii lor... şi nici nu observi măcar că noi plecăm amândoi de acasă... Bravo, mama... Şi uite ce mi-au adus naşii... un binoclu de vânătoare... pentru tine Michael... ca să te văd mai bine...

Cât eşti de minunat... nu te-ai schimbat deloc... te-ai mai împlinit puţin... şi eu... numai că ţie îţi stă bine... ţie iţi stă bine orice... Acum sunt adult... am familie... dar de ce mă pierd aşa... de ce uit din nou de mine... FLORENŢA... vino înapoi... Dar nu pot... mi-am amintit unde e locul meu... unde a fost mereu... Lăsaţi-mă să visez... lăsaţi-mă să mă bucur... Încă odata în viaţă... nu se va mai întâmpla... ştiu sigur... Michael... de data asta chiar e ultima oară când te văd... şi mi-e aşa ciudă şi îmi dai viaţa peste cap... dar tocmai de asta nu e altul ca tine...

Oamenii... Oamenii nu au uitat... nu au iertat... nu au văzut mai departe de lungul nasului... Nu este adevărat ce se spune... în 14 septembrie... nu au mai fost 70.000 de oameni... au fost mai puţini...în ignoranţa lor... mulţi i-au întors spatele... şi cât de mult au pierdut... de data asta... Michael era odihnit... era abia al treilea spectacol din turneul HIStory... Mai cântase doar în Cehia şi în Ungaria... Spectacolul a fost de vis... Au fost Soarele şi Luna şi Cerul şi Raiul şi toate visele omenirii... toate adunate laolaltă... Şi a fost REGELE REGILOR... şi noi... nu ştiam... ce vremuri triste aveau să vină...

Şi iar ai plecat... şi iar plângem... dar lacrimile noastre... sunt nimic pe lângă ceea ce te aşteaptă pe tine... Şi-mi pare atât de rău... şi aş face orice pentru tine... Şi te-aş fura şi te-aş salva... şi te-aş ascunde cu fiinţa mea... şi aş vrea să-ţi şterg lacrimile şi să-ţi pun la loc pe obraz... zâmbetul tău minunat... Şi ce n-aş da... Dar nimeni nu mă bagă iîn seama... Şi toţi îţi întorc spatele...

Să vă mai povestesc... să tac... Nu vreau să fac pe nimeni să plângă; vreau doar să ştiţi tot... vreau doar să...

Vreau să nu uite nimeni că acest om minunat... putea să mai facă multe pentru noi... dorea să mai facă multe... dar drumul i-a fost oprit cu brutalitate... sufletul i-a fost călcat în picioare, inima lui a primit lovitură după lovitură... Acest om... a fost o victimă a răutăţii, a invidiei, a neputinţei unora de a respecta un artist, de a vedea în el altceva decât un "ciudat"... a tot ce există mai urât în oameni... Acest om... a dat tot şi a primit în schimb... ură... dispreţ... nedreptăţi... suferinţă... trădare...

În 14 septembrie 1996, românii nu au mai înţeles ca în 1992... ce dar li se face... au uitat când spuneau cu patru ani în urmă... că venirea lui Michael Jackson ne-a inclus şi pe noi pe harta lumii, ne-a aliniat lângă celelalte ţări... a adus aminte de existenţa României... În patru ani... unii dintre români uitaseră... În patru ani... Michael Jackson devenise pentru ei doar un pedofil... Nu numai că pe stadion nu au mai fost 70.000 de oameni... dar unii din cei prezenţi au avut neruşinarea să plece înainte de sfârşitul concertului... şi asta NU pentru că ar fi avut ceva de reproşat artistului sau spectacolului în sine... Orice om care a fost acolo, vă va spune ca şi mine... ce lecţie de măiestrie a fost acel spectacol... de la secvenţele ireale de început când pe ecranele enorme... Michael într-o navă spaţială cutreieră galaxii... şi se îndreaptă spre destinaţia finală... Bucharest, Romania... continuând cu străpungerea podiumului de către nava spaţiala din care îşi face apariţia... strălucitor... frumos... după care se dezlănţuie... cu nimic mai prejos decât ceea ce noi aşteptam şi ştiam că vom primi... Au plecat unii dintre ei... pentru că de fapt... veniseră doar de curiozitate şi sperau să vadă un om înfrânt... demoralizat... o umbra a celui care fusese... şi cum lucrurile nu stăteau nici pe departe aşa... curiozitatea lor a dispărut...

Pe câţi neisprăviţi nu i-am auzit în toţi aceşti ani... numindu-l... în fel şi chip... Te uiţi la ei... nu ştiu să folosească săpunul şi pasta de dinţi, iar dacă le pomeneşti de deodorant... li se pare că îi înjuri într-o limbă străină...

Te uiţi la ei... te gândeşti la Silviu Brucan... şi, fără a-l fi simpatizat vreodată... te condamni pentru că nu l-ai crezut...

Michael Jackson...The Legend Continues...

A plecat Michael... şi de data asta ştiu că nu va mai reveni în România... Dar nu contează ...l-am văzut de două ori... oricum era mai mult decât aş fi putut să sper...

Merg spre casă... Ceilalţi nu au observat nimic din tot ce m-a nemulţumit pe mine... Iar eu... nu spun nimic... Aşa e mai bine... lasă-i să se bucure... Dar eu mă întorc în timp... şi "racul" din mine ştie să se rupă de realitate... ca nimeni altcineva... "Racul"... voi îl vedeţi aici... şi credeţi că vă ascultă... şi cât de departe zboară gândul meu... Şi e iar octombrie 1992... şi îmi amintesc... parcă a fost ieri... Michael... Dangerous... Bad... Thriller... She's out of my life... oooh... fata aceea... toţi au invidiat-o... dar eu nu... cum să mai poţi să te dezlipeşti de el... cât de cumplit trebuie să fie, să te ia în braţe... câteva secunde... şi apoi nişte braţe străine să te smulgă de lângă el... mai bine Nu... cu câtă disperare se agăţa de el... izbucnesc în plâns de mila ei... Şi acum... după atâţia ani... cand privesc concertul "Dangerous"... disperarea ei mă face să izbucnesc în lacrimi... Acea secvenţă, pentru mine e un coşmar... simbolizează exact ceea ce s-a întâmplat mai târziu... Aşa cum acea fata pe care a îmbrăţişat-o la She's Out Of My life... este smulsă din braţele lui... aşa ne-a fost el smuls nouă peste ani... cu brutalitate...

Şi timpul zboară... vieţile lor s-au schimbat...

Prinţul s-a recăsătorit... a avut copii... dar iubirea necondiţionată pe care a visat-o... nu a mai venit... Oamenii au continuat să-l judece... la fiecare pas... la fiecare mişcare... urmărit, hăituit, obosit... sătul de toate răutăţile... şi-a luat o pauză...

Iar ea...s-a schimbat atât de mult...

Michael... unde eşti... mi-e dor de tine... de ce nu mai cânţi... de ce... mi-e dor de anii în care videoclip-urile tale apăreau unul după altul... Te înţeleg... eşti dezamăgit şi vrei să stai cu familia ta... mă mulţumesc cu muzica de până acum... dar tu nu înţelegi că nu pentru mine mi-e dor ...?!?!?! eu am ce să ascult şi să privesc... Nu vreau să te laşi... nu vreau să le dai satisfacţie... Şi te cert... şi mi-e ciudă... şi-mi pare atât de rău... iartă-mă... arată-le ce poţi... ştiu că poţi mult mai mult de atât... Doar tu m-ai învăţat... tu singur m-ai obişnuit să cer tot timpul mai mult şi mai mult de la tine... Magia ta nu se poate sfârşi aici... nu acum... nu încă... Nu te cred !!! Nu vreau să cred că nu mai ai nimic de spus... Nu vreau să cred... şi nu-ţi dau voie să te laşi... nu-ti dau voie să mă laşi... Fără tine... muzica mea... nu mai cantă...

OH, Doamne ! In sfarsit ! "Invincible"... parcă m-ai auzit ...
Bravo, Michael ! Aşa te vreau...
Again and again..."You Rock My World"...
Şi dacă ai şti cât îţi mulţumesc...

Prinţul meu...
Cât de apăsătoare se anunţă vremurile care vin... pentru tine... pentru mine...

Mă lupt cu morile de vânt... nu mai am arme... nu mai am argumente... şi cum mai râd ei de mine... şi ce e mai rău... râd de tine.... Îi privesc... oare ce îi motivează?... Ignoranţa, răutatea... bezna în care şi-au ales să trăiască... Cineva spune că unii oameni te fac să îţi faci păcate... şi are dreptate... uneori îi privesc şi imginaţia mea o ia razna... tu ştii... aşa sunt eu... mă gândesc... ce frumos ar fi să iau capetele unora şi să le transform în mingi de fotbal... nu pentru mine, eu n-aş juca vreodată fotbal... dar copiii de vis-a-vis, din curtea şcolii... ce s-ar mai distra... Nu mă mustra şi nu mă privi aşa... numai tu poţi să ai atâta înţelegere... eu nu mai pot...

Ce să le mai spun... de ce vor să ştie atât de mult... de ce am atâta încredere în tine... de ce mi se pare mie că te înţeleg mai bine decât ei... Ce să le mai răspund... încă nu am privit în faţă adevăratul motiv... încă nu recunosc... e mult prea dureros...

M-am îndragostit de frumuseţea muzicii tale... de paşii tăi... de ochii şi de zâmbetul tău... dar te-aş fi uitat aşa cum i-am uitat pe alţii... dacă nu aş fi văzut că pe drumul nostru... de-a lungul vremii... uneori... eu am fost tu... tu ai fost eu... Încercările noastre... tristeţile noastre... spaimele noastre... poveştile noastre... alegerile pe care le-am făcut... Muzica pe care am iubit-o... aceiaşi artişti... aceleaşi filme iubite... Şi aceeaşi încredere nesfârşită în cei de lângă noi... iar uneori... aceleaşi dezamăgiri...

Trebuie să mai fac un pas... şi e atât de greu... am crezut că am uitat... acum sunt mare şi puternică şi credeam că nu mă mai afectează... Michael... nu ştii ce mă îndemni să fac... n-am spus nimănui... niciodata... cât de rău a fost... am vrut să uit şi am reuşit... dar astăzi... când ţi-am văzut lacrimile, mi-am amintit tot... De ce mă arunci din nou acolo...? nu stii ce-mi faci...? Dar pentru tine... aş face orice... şi chiar voi face... Ţine-mă de mână... şi ajută-mă încă o dată... să mai fac un pas... dincolo de pragul pe care nu mai credeam să-l trec vreodată... Şi nu-mi da drumul la mână... atâta timp cât stau în acea lume... ca să-mi amintesc totul... şi să le spun şi celorlalţi... Poate atunci vor crede şi vor înţelege... de ce...

Promite-mi însă că atunci când te voi striga... o să mă strângi cu putere de mână şi o să mă tragi înapoi...

Michael... dacă mă laşi acolo prea mult timp... Dar ştiu că nu o vei face... am încredere în tine... mereu...

Am ajuns... Prinţul meu frumos şi bun ... mai minunat decât toţi prinţii care au existat vreodată... cât de micuţ eşti aici... în Gary, Indiana... în casa copilăriei tale... locul tău... cât mi-am dorit să-l văd... Ai avut dreptate... orăşelul e mic... şi atât de gri... dar căsuţa voastră e atât de îngrijită... Katherine a făcut din ea un micuţ palat... şi deodată... ahhhh... Nuuuu! Te rog!!! În casa copilăriei tale... mama ta îi strigă soţului său: „lasă-l, lasă-l... o să-l omori...” Joe e nervos... te bate... rău de tot... JOE ! JOE ! te-aş omorî cu mâna mea... dar nu pot pentru că mâna mea strânge cu putere mâna copilului tău... eu l-am rugat şi el îşi ţine promisiunea... dacă mi-ar da drumul la mână aş muri... dar nici ţie nu ţi-ar fi mai bine.. .Joe... nu vezi cât e de mic... niciodata nu eşti mulţumit... cum nu te ard lacrimile copilului tău... cum poţi...

Katherine... îţi alină suferinţa cum poate... cu mângâieri, cu o îmbrăţişare... cu cuvinte dulci... Dar lacrimile ustură... Şi dacă eu nu ştiu... nu ştie nimeni...

Am lăsat departe casa ta şi am ajuns în Bucureşti... în casa copilăriei mele... cât de mare mi se părea odată totul... cât de mic este acum... şi aici... Doamne... dă-mi putere... i-am promis... lui Michael... şi nu pot să mă întorc mai înainte de a privi încă odată... În casa copilăriei mele... bunica mea Cristina... îngerul meu bun şi drag... îi strigă fiicei sale: „las-o! las-o!... e atât de mică... e cuminte... numai tu nu vezi... cum nu ţi-e milă de mânuţele astea mici... Şi bunica o mângâie... şi de câte ori nu o scapă din mâinile mamei... dar când Florenţa are 11 ani... bunica trebuie să plece... de tot... şi ultimul ei gând este pentru Florenţa... ca întotdeauna... "De toţi îmi pare rău că trebuie să-i părăsesc... dar de Florenţa mi se rupe sufletul... dintre toţi nepoţii mei, numai ea creşte fără tată... şi fiica mea... o bate atât de rău..."

Am căzut... lasă-mă să mă odihnesc puţin... dă-mi putere Doamne... De ce a fost să fie aşa...?
Mama ei nu e o femeie rea... nu a ştiut niciodată ce e răutatea... dar o îngrozeşte gândul că fiica ei... fără supravegherea unui tată... ar putea să apuce pe drumuri greşite... şi asta nu trebuie să se întâmple niciodată... Şi degeaba a citit atât de multe cărţi... sau poate tocmai de aceea...

Florenţa nu o vede decât muncind şi acasă şi la serviciu... trebuie să facă mereu bani... bani... Copilului ei nu trebuie să-i lipsească nimic... să nu simtă ca părinţii sunt despărţiţi... să nu simtă că nu are tată... Şi Michael... priveste-o pe Florenţa... E unul dintre copiii pe care tu îi priveai cu tristeţe... Are cele mai minunate dulciuri... cel mai frumos brad de Crăciun... cele mai multe cadouri, cel mai bun ghiozdan, penar, cărţi, rochiţe cusute de mama ei sau cumpărate cu mari sacrificii... Dar are şi cea mai cruntă bătaie dacă nu are cel mai frumos scris, cele mai mari note... şi daca nu face tot ce i se spune...

Joe te bate ca să fii perfect în muzică şi dans... mama mă bate ca să fiu perfectă în toate... Uneori e Katherine... mă iubeşte, mă îmbratişează, mă mângâie... dar când se înfurie... e Joe... Şi îmi e atât de uşor s-o înfurii... Ea munceşte tot timpul pentru bani... mai are timp doar să spele, să calce şi să facă mâncare... restul trebuie să facă Florenţa... chiar dacă e mică... Şi uite-o pe Florenţa cum uită de toate... Ea cântă şi dansează toata ziua şi nu-i pasă că nu a spălat vasele... Florenţa!... Lasă muzica! Mama ta se apropie de casă... e din ce în ce mai aproape... şi nici patul nu l-ai făcut... şi nici praful nu e şters... Mai lasă-mă... eu nu sunt Cenuşăreasa!!! Eu vreau să cânt şi să dansez... Oricum mănânc bataie... oricum nu voi fi gata la timp... Şi când dansează... Florenţa uită de toate... Îi trimite pe toţi la naiba... şi niciodată acest lucru nu se va schimba... dar acum plăteşte scump... mama intră deja în casă... e prea târziu să mai facă ceva... Şi nu mai pot să privesc la ce i se întâmplă...

O iau la fugă... şi am rătăcit drumul...

Michael... unde m-ai trimis...? Nu pot să fug mai repede...pentru că sunt iar copil...şi îmi amintesc... nu am voie să cad... nu am voie să fiu o căscată... nu am voie să-mi murdăresc rocha... să pierd vremea cu copiii... niciodată nu mă joc destul... nu am voie să vorbesc cu băieţi... nu am voie... nu am voie... mai nimic... Doamne !!! Fă-mă mare şi nu mă lăsa să rămân copil mereu... şi nu mă lăsa vreodată să-i fac copilului meu... ce am văzut la mama... Ce fac eu... fac şi ceilalţi copii... dar numai eu sunt atât de rău pedepsită... şi parcă ceva mă îndeamnă să fac numai ce nu trebuie... am doi ani... termin de băut laptele... şi arunc cana cât colo... şi mâinile mele sunt pedepsite aspru... Peste ani... la aceeaşi vârstă... fetiţa mea face exact acelaşi gest... Dar Dumnezeu Veghează... EU... Nu voi fi niciodată mama mea... Mă bufneşte râsul şi o întreb : "Micuţa mea... ce-o fi fost în căpşorul tău...?" şi parcă din trecut... ceva neplăcut îmi stăruie în minte... dar nu îmi dau voie să mă gândesc la asta... Încă nu am văzut lacrimile tale... şi încă mai sper că am uitat... mai sper că sunt doar năluci... că nu s-a întâmplat niciodată... Nu mă gândesc la asta niciodată... Până azi...

Mă întorc în Gary... Michael... şterge-ţi lacrimile... nu plânge după jucăriile şi hainele frumoase pe care nu le-ai avut... n-au nici o valoare... Copila care a rămas în urmă... în casa copilăriei mele... le-a avut... şi s-a bucurat de ele... dar când intra în mâinile mamei ei... le-ar fi dat bucuroasă pe toate... Iar ţie... ţi-ar da şi sufletul din ea... Ti-aş da orice... numai să te văd fericit... Aş da orice să nu mai fie vreodată lacrimi în ochii tăi frumoşi...

Joe ... e iar supărat... eşti atât de micuţ şi sprinten... el e greoi... nu te prinde mereu...
Şi eu încerc să fug... dar e prea multă mobilă... unde să fugi... Masa... masa mă ascunde... dar e doar o masă... îmi feresc doar faţa şi mâinile... acolo ustură cel mai rău... spatele şi restul corpului rămân să se sacrifice... Ştii Michael... într-o zi am dat de pomană acea masă... şi îmi pare rău că am uitat să o privesc pentru ultima oară cu recunoştinţă... Am zburat toate mobilele din casă... şi niciodată nu mi se pare că e loc destul... şi spunându-ţi ţie aceste lucruri... acum înţeleg... de ce mereu mi se pare că e prea multă mobilă în casă... copilul din mine... încă mai caută un loc unde să se ascundă vreodată...

Te răzbuni pe Joe... îl ameninţi: dacă mă mai loveşti... nu voi mai cânta niciodată... Eu ce să-i spun...? Mama se mândreşte cu mine... cânt şi dansez cum o făcea şi ea demult... când nu era atât de lovită şi speriată de viaţă... dar nici nu concepe să fac din asta o carieră... nu pentru asta munceşte ea... Dar mă răzbun şi eu... O privesc fix şi îi spun: "Sper ... ca într-o zi... să aflu că de fapt nu eşti mama mea adevărată... ai să vezi atunci..." dar mă răzbun tot pe mine... tot eu plătesc... Şi degeaba... e chiar mama mea adevărată...

Dar Florenţa speră... că undeva în lumea asta mare... ea are o alta mamă... şi adoarme plângând şi visează că într-o zi... va veni şi o va salva...

Michael...

Am văzut destul... am văzut chiar mult prea mult... dar nu mă voi întoarce... nu încă... Abia am pornit... şi vreau să revăd totul... Nu mă îndepărtez prea mult... Undeva... în apropiere... trebuie să găsesc un loc... un copac bătrân... un tei... teiul meu... Uite Michael... acolo sus... printre crengile lui... este locul meu preferat... am urcat de atâtea ori... şi am uitat de lume... am uitat de toate... Acolo, între crengile lui... au început poveştile mele... Teiul meu bătrân şi bun... m-a ascultat mereu... Încă se mai aud şoaptele Florenţei... încă se mai aud cântecele ei... teiul le-a păstrat... Legănată de el... ea uită... îi spune şi acum poveşti... cu Feţi Frumoşi şi Zâne Minunate... şi cântă... şi teiul o ascultă... niciodată nu o ceart... Nimeni nu ajunge la ea când se urcă acolo... Teiul o apără... şi miroase atât de frumos... E parfumul basmelor mele, Michael... e parfumul florilor de tei... Vreau să mai stau puţin aici... şi vreau să asculţi ce am să-ţi spun...
Niciodată... oamenii nu mă vor influenţa... niciodată... nu-i voi lăsa să mă despartă de tine... Eşti cel mai drag prieten al meu... Despărţiţi în timp şi spaţiu... dar atât de aproape... ne trăim poveştile şi amintirile noastre... şi uite... am plâns şi nici nu mai ştiu dacă sunt lacrimile mele sau ale tale... Şi nici nu mai are importanţă... Oamenii... vor fi nevoiţi să priceapă... adevarul...

Orice adult, când priveşte un copil, se simte înduioşat de drăgălaşenia şi nevinovăţia lui...
TU şi EU... când privim un copil... îi privim pe toţi copiii lumii... şi vedem... mult mai mult decât ne-am fi dorit vreodată să vedem... TU şi EU... când privim un copil... lăcrimăm... şi oamenii ne cred nebuni sau exagerat de sensibili... Dar TU şi EU... nu ne putem opri lacrimile... pentru că... pe lângă drăgălaşenia copiilor... noi vedem neputinţa unui copil de a se apăra... pericolul în care s-ar putea afla vreodată... spaima unui copil în faţa unui adult furios... teama nesfarşită din sufletul nevinovat al unui copil...

TU şi EU... ne vedem pe noi copii... şi plângem... de milă şi de teamă pentru toţi copiii care ar putea trăi vreodată... ce am trăit noi... TU şi EU... cu siguranţă ne-am tăia venele înainte de a face rău unui copil... Te cred şi te-am crezut întotdeauna... Dacă ţi-aş refuza ţie încrederea... cum ar mai rămâne cu mine...?
Nu-mi da drumul la mână... nu încă... mai avem multe de povestit... Şi dacă-mi esti alături ca întotdeauna... eu pot să dărâm şi munţii... Şi pot să mă mai lupt în continuare cu morile de vânt... Acum am şi arme... şi argumente... Ca întotdeauna... tu mi le-ai arătat... Tu n-ai putea să răneşti vreodată un copil... Eu n-aş putea să rănesc vreodată un copil... TU şi EU... nu vom lăsa niciodată viaţa... să ne transforme... în părinţii noştri...

" How Can You Mend A Broken Heart "...? ...you can't
Vezi mai multe video din Muzica

...

MICHAEL

2009-11-08T00:05:00.000-08:00

...

Prietene, e ziua numelui tău... Mi-e drag numele acesta, pentru că e al meu şi pentru că-l porţi şi tu... E numele unui sfânt care a condus îngerii de lumină în lupta împotriva forţelor întunericului. E numele unui sfânt al dreptăţii, al credinţei, al curajului... Iar tu l-ai meritat, cu prisosinţă. Prietene... să mă ierţi dacă îmi permit prea mult, numindu-te astfel... O parte dintre suferinţele tale mi-au fost date şi mie, aşa încât pot spune că te-am înţeles şi mi-ai fost şi mai drag pentru asta. Ştii, e ciudat cum oamenii se apropie unii de alţii, nu atât din cauza preocupărilor şi gusturilor comune, cât mai ales datorită suferinţei.

Prietene... e ziua numelui tău. Şi tot ce pot să-ţi urez este ca, oriunde ai fi, să cunoşti fericirea... Pentru că o meriţi. Iar eu mă voi gândi la tine cu drag. Mereu...

În ora noastră cea mai întunecată,
în disperarea mea cea mai adâncă,
vei continua să ai grijă de mine?
vei mai fi acolo?...

În încercările
şi în suferinţele mele;
în timpul îndoielilor
şi al frustrărilor;
în înverşunare,
în agitaţie,
în temerile
şi în mărturisirile mele;
în chin şi în durere;
la bine şi la necaz;
în promisiunea unui alt „mâine”...

Nu te voi lăsa deoparte,
pentru că eşti mereu în inima mea.

La mulţi ani, tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc numele! Să fiţi fericiţi şi ocrotiţi de îngeri!

...

...Cu asta, gata!

2009-11-04T08:22:00.000-08:00

...

Eu aşa aş fi tradus „This Is It”; în nici un caz cum au tradus „urechiştii” noştri. Din câte ştiu eu, „that’s all” înseamnă „asta e tot”. În fine…

Am văzut geniul la lucru. Nu pot să spun că e pentru prima oară, l-am mai văzut la repetiţiile turneelor „Dangerous” şi „History”, şi tocmai asta m-a ajutat să fac nişte comparaţii. În ceea ce-l priveşte pe Michael, era acelaşi: aceeaşi energie, aceeaşi uşurinţă în dans, aceeaşi voce, acelaşi zâmbet. Acelaşi calm, aceeaşi răbdare, acelaşi profesionalism, aceeaşi implicare în tot.

Dansatorii: excepţionali. Au fost exact aşa cum şi-a dorit Michael: cei mai buni dintre cei buni. M-a impresionat să-i văd povestind, cu lacrimi în ochi (ciudat, parcă pe fete nu le-am văzut plângând, doar pe băieţi), cum au venit la preselecţie şi cât de mândri erau că aveau ocazia, unică în viaţă, să se afle pe aceeaşi scenă cu cel mai mare entertainer al tuturor timpurilor.

Instrumentiştii: créme de la créme. Mai ales chitarista. Recunosc că mi-a rămas gândul la ea :) Frumoasă, serioasă, super-talentată. Iar atunci când Michael i-a spus: „acesta e momentul tău… aici trebuie să străluceşti!” m-a impresionat teribil.

Backing vocals: fără cuvinte. Mă uitam la ei, în timp ce-l acompaniau pe Michael, şi le-am văzut strălucirea din ochi, pasiunea şi entuziasmul de a cânta alături de el. Iar fata din duetul „I Just Can't Stop Loving You” mi-a plăcut la nebunie. Sincer, mi s-a părut mult mai bună decât Siedah Garrett.

Mi-a scăpat la ce melodie urma să folosească gimnastele şi dansatoarele la bară, dar fetele acelea erau la înălţime, şi la propriu şi la figurat :)

Echipa tehnică: m-au uimit profesionalismul, seriozitatea, entuziasmul, dedicaţia lor. M-au impresionat aparatura de ultimă generaţie, efectele speciale, grija pentru detalii.

Kenny Ortega: foarte tare. Un profesionist adevărat; un om deosebit; şi l-am văzut purtându-se cu Michael ca un prieten: nu uita să-i amintească să bea apă, anunta pauze atunci când simţea că e momentul s-o facă.

Momentul din „Smooth Criminal” în care s-au folosit secvenţe combinate din „In A Lonely Place”, cu Humphrey Bogart: grandios, pur şi simplu. O idee genială şi o realizare pe măsură. „Thriller”: aşişderea. „The Way You Make Me Feel”, cu dansatorii urcaţi pe schele, în diverse poziţii: ăsta da show. „Earth Song”: fetiţa care adoarme în junglă, printre fluturi şi flori, şi se trezeşte în plină apocalipsă: fenomenal. Multiplicarea celor câţiva soldaţi şi transformarea lor într-o întreagă armată: monumentală.

Momentul „Jackson Five”, care, din câte ştiu, nu a lipsit din nici un concert al lui Michael: la sfârşitul potpuriului, arăta spre stativele de pe scenă şi spunea că va rosti numele fraţilor săi, încheind cu „vă iubesc”. Şi era atât de natural, de parcă nu pe el tocmai îl dăduseră acei fraţi în judecată.

Păianjenul uriaş, excavatorul, robotul de la începutul show-ului: SF curat.

Am ieşit din sală cu un gust amar. „Cu asta, gata”… s-a terminat entertainment-ul. Nu cred ca vom avea, foarte curând, ocazia să vedem un show de o asemenea grandoare.

Cu asta, gata… peste unul dintre ultimele bastioane ale muzicii live, a căzut cortina.

Cu asta, gata…. ceasul magiei s-a oprit.

Cu asta, gata… s-au stins luminile pe scena unde a cântat, a dansat, a râs şi a plâns cel care a stat alături de titani ai muzicii şi cinematografiei: Carlos Santana, Stevie Wonder, Slash, Mick Jagger, Paul McCartney, Freddie Mercury, Lionel Richie, Diana Ross, Marlon Brando, Eddie Murphy, Steven Spielberg şi încă mulţi, mulţi alţii…

Cu asta, gata… s-a sfârşit o viaţă de artist care a avut insă grijă să ne lase o moştenire incredibil de frumoasă, de bogată şi de magică. O moştenire care i-a creat un loc binemeritat în istorie. Locul acesta nu va putea fi niciodată ocupat de altcineva. E al lui şi numai al lui: omul care a rescris istoria muzicii, care ne-a dăruit magia si zâmbetul candid al lui Peter Pan... E al lui şi numai al lui: unicul, irepetabilul Rege al Muzicii – MICHAEL JACKSON.

...

TRIBUT I

2009-11-01T07:25:00.000-08:00

...

Am decis să creez o secţiune nouă, în care să expun tributurile făcute de voi pentru Regele Muzicii. Asta şi pentru că, afişând linkurile la comentarii, am văzut că mai apar probleme la accesare. Sper că sunteţi de acord. Deocamdată avem numai două astfel de tributuri, dar sper ca în curând să se înmulţească.

ALEXANDRA – „Finding Neverland”

„Have you seen my Childhood?
I'm searching for that wonder in my youth
Like pirates in adventurous dreams,
Of conquest and kings on the throne...

Before you judge me, try hard to love me,
Look within your heart then ask,
Have you seen my Childhood?” (Michael Jackson – ”Childhood”)

***

SCORPYA: Michael Jackson’s „Little Susie”

„Cred că tu şi eu
N-am putea niciodată să ne spunem «adio»...
Oriunde ai fi,
Voi privi în sus şi voi vedea
Pe cineva în întuneric... pentru mine.”

***

FLORENŢA: Tribute To Michael Jackson The "Man"- Agnetha Faltskog's Song

„Am creat acest tribut, din dragoste pentru cei mai dragi artişti mie, din toate timpurile... Mereu i-am iubit şi mereu îi voi iubi. Agnetha Faltskog şi Michael Jackson... Doi artişti frumoşi... două stiluri diferite...”

***

Liliana: Michael-With a child's heart

"Love lives forever"

***

...Şi un desen excepţional realizat de Passion:

***

Scorpya: Michael Jackson "Smooth Criminal" - London Symphony

"Michael Jackson - KING Of MUSIC; KING Of My Life..."

***

Loredana: I Have Cried For MJ

Loredana, filmul al carui link ni l-ai dat nu are embed activat, asa ca nu l-am putut pune pe blog si am luat altceva din lista ta, care mi se pare la fel de frumos.

***

Dana: For My King

"Just a tribute for my Angel..."

***

Karmen: MJ tribut..By Karmen

Break of dawn

***

Dia: To my sweetheart, Michael

For the man with the heart of gold and the smile of an angel!

***

...

Despre curiozitatea inteligentă sau inteligenţa curiozităţii

2009-10-29T03:54:00.000-07:00

...

Cunosc doi tineri, foarte straight, care îl iubesc pe Michael Jackson şi care ştiu despre el mult mai multe de cât mine. Mă refer la datele biografice şi profesionale; aspectele legate de personalitate, caracter, atitudine, nu cred că s-au gândit să le disece, dar sunt convins că le-au intuit şi că asta i-a făcut să-l îndrăgească. De câte ori vorbesc cu ei, nu discutăm decât despre Michael şi, strălucirea din ochii lor, entuziasmul şi admiraţia pe care le emană, mă inspiră. Unul dintre ei chiar ştie să danseze ca Michael, celălalt are o colecţie de înregistrări cu el, pe care mi-a imprumutat-o şi care mi-a folosit pentru scrierea cărţii mele-tribut.

Cunosc un bărbat în toată firea, la fel de straight, care are 50 de ani, care e fan Michael Jackson de când se ştie, care are o colecţie cu tot ce a putut strânge despre el (reviste, CD-uri, DVD-uri, cărţi) şi la care ţine ca la ochii din cap. Nici pe copiii lui, care la rândul lor sunt oameni în toată firea, nu-i lasă să se atingă de colecţie, fară să-l întrebe. Când m-am întâlnit cu el, imediat după aflarea veştii că Regele nu mai e, avea lacrimi în ochi. Nu mi s-a părut nimic anormal în asta, pentru că, aşa cum bine spune Holograf într-un frumos cântec: „Şi băieţii plâng câteodată, nu-i aşa?”

Eu nu sunt un colecţionar, singura dată când am încercat să fac asta, a fost cu timbre, pe la vârsta de 12 ani, dar nu m-a ţinut mult. Am o bibliotecă bogată, dar nu cred că asta se poate numi colecţie. Nu am avut niciodată obsesii sau hobby-uri care să-mi acapareze mintea şi timpul, dar asta nu înseamnă că sunt un superficial ori că îi judec pe cei care sunt altfel decât mine. Mă feresc să judec în general, dar mai ales mă feresc să judec ceea ce nu cunosc sau nu înţeleg.

Noi, oamenii, avem mai multe defecte, indiferent de gen (adică de sex). Şi bărbaţii şi femeile bârfesc la fel. Şi bărbaţii şi femeile sunt la fel de egoişti, de superficiali, de ahtiaţi după satisfacţii meschine. Şi bărbaţii şi femeile consideră că nu poate exista prietenie sinceră, fără implicaţii sexuale, între două persoane de gen diferit; ori iubire, tot fără implicatii sexuale, între două persoane de acelaşi gen. Dacă o femeie bea o cafea în oraş cu un coleg de serviciu, înseamnă că între ei „e ceva”. Dacă un bărbat rămâne peste noapte să vadă meciul la un prieten, înseamnă că amândoi sunt gay. Dacă Michael Jackson, în loc să-şi etaleze cuceririle şi să facă pe Gigi-duru’, ne-a arătat sensibilitate, frumuseţe interioară şi dragoste faţă de omenire, au apărut îndoieli privind sexualitatea lui. Acel îndemn din Biblie: „Iubeşte-ţi aproapele!” şi-a pierdut de multă vreme sensul. Acum iubirea se confundă cu sexul, la fel de bine cum bărbăţia a ajuns să se măsoare după dimensiunile contului din bancă, iar feminitatea după kilogramele de silicon. Şi constat cu tristeţe că, deşi ne lăudăm că l-am înţeles pe Michael Jackson, că i-am priceput mesajul, în realitate lucrurile nu stau deloc aşa. Mulţi dintre noi nu am învăţat nimic, nici din munca lui, nici din viaţa lui, nici măcar din moartea lui.

Există destui bărbaţi pe lumea asta care ştiu ce vor / ce aşteaptă femeile de la ei, la fel de bine cum există destule femei care cunosc mintea bărbaţilor şi ştiu cum să-i abordeze. Astfel de oameni sunt printre noi şi sunt speciali, pentru că i-a interesat să vadă dincolo de aparenţe. Astfel de oameni au căsnicii reuşite, care rezistă zeci de ani şi pe care, poate, mulţi dintre noi le admirăm, uneori le invidiem, dar prea puţini încercăm să le aflăm „reţeta”. Pentru că, aşa cum am mai spus, suntem egoişti. Ne punem mereu problemele: „ce vreau eu?’ ce-mi trebuie mie?; ce mă face fericit?” şi veşnic aşteptăm de la celălalt să găsească răspunsurile la aceste întrebări şi să le execute. Dar nu ne întrebăm, nicio clipă, ce vrea celălalt, ce-i trebuie lui sau ce l-ar face fericit. Şi iarăşi constat, cu la fel de multă tristeţe, ca deşi ne lăudăm ca am înţeles mesajele lui Michael din „On The Line” şi „Man In The Mirror”, în realitate n-am priceput nimic şi, de fapt, nici măcar nu ne-am străduit să pricepem. Pentru că asta ar presupune un efort intelectual şi un altruism de care nu suntem capabili. Iar dacă cineva arată că a înţeles mesajul lui Michael şi încearcă să-l aplice, e categorisit drept ciudat ori gay. Şi, până la urmă, de ce aţi crede că un gay e capabil să înţeleagă femeile? Vă garantez că nici vorbă de aşa ceva. La fel, vă garantez că 90% dintre femei nu înţeleg femeile, iar acelaşi procent e valabil şi în cazul bărbaţilor. Din cauza asta lumea noastră e aşa cum e. Din cauza asta copiii noştri sunt dezorientaţi din punct de vedere psihologic şi orbecăie pe drumuri greşite, când calea cea bună e chiar sub nasul lor.

Ne interesează mult prea puţin să descifrăm ce se ascunde în spatele unor cuvinte scrise iar, când o facem, căutăm cu totul altceva decât ar trebui. Exemplu: când am menţionat la postarea „Blood On The Dance Floor”, comentariul acelei fete de pe youtube şi am afirmat că s-ar putea să nu fie departe de adevăr, m-am referit la asocierea simbolică dintre cuţit şi organul sexual masculin (asociere frecvent folosită în psihiatrie şi psihologie); nicidecum la „dimensiunile” lui Michael, pe care nu le cunosc şi nici nu mă interesează. Pentru mine, „his” se referea la personajul din videoclip, în nici un caz la Michael. Pe de altă parte, nu mi s-a părut nimic ciudat în asta, ştiind că lui îi plăcea să interpreteze diferite roluri şi că adora jocurile de cuvinte. Pentru a scrie acel articol, am urmărit videoclipul cu atenţie de mai multe ori, cu textul cântecului în faţă, încercând să decriptez mesajul. Pentru că şi mie îmi plac jocurile de cuvinte. Este foarte greu să-l traduci pe Michael, fiindcă la el nimic nu e ceea ce pare la prima vedere. Totul are un mesaj subliminal, totul e gândit până în cele mai mici amănunte. Pentru că acesta e apanajul geniului. Geniul… are o personalitate extrem de complexă, greu de perceput şi încă mai greu de înţeles. Eu asta am încercat, să-l înţeleg, iar concluziile vi le-am împărtăşit vouă, în speranţa că de aici se vor naşte discuţii, poate nu filosofice, dar măcar nişte discuţii legate de subiect; poate chiar în contradictoriu, dar în orice caz constructive, şi din care cu toţii să învăţăm câte ceva. M-a fascinat geniul lui Michael Jackson, la fel de mult cum m-a fascinat geniul lui Mihai Eminescu, al lui Freud sau al lui Gaudi. Sunt singurii oameni din lumea asta pentru care voi muri neîmpăcat cu gândul că nu i-am cunoscut personal. De ce geniul are sex masculin, nu ştiu. De ce marii compozitori, cântăreţi, scriitori, pictori, arhitecţi, filosofi… sunt bărbaţi, iarăşi nu ştiu. De ce întotdeauna cei care revoluţionează un domeniu sunt bărbaţi, nici nu mă mai întreb. Dar mă întreb: oare şi pe ei i-a bănuit cineva, vreodată, că ar fi gay sau femei ascunse sub nume de bărbaţi? Nu sunt misogin, sau cel puţin încerc să nu fiu; cred în egalitatea dintre femei şi bărbaţi şi cred că femeia poate excela fără probleme în domenii „masculine”. Dar asta este realitatea: geniile pe care le ştiu eu, toţi sunt bărbaţi. Şi dacă stau să mă gândesc, aveau şi sensibilitate şi un simţ estetic ieşite din comun, şi sunt convins că asta nu i-a făcut mai puţin bărbaţi. Să nu confundăm geniul cu talentul. Talentul nu e suficient pentru a fi considerat geniu, mai e nevoie de încă ceva. Mai e nevoie să ştii să vezi lucruri pe care toţi ceilalţi nu le văd. Mai e nevoie să inventezi lucruri la care ceilalţi nu s-au gândit. Să creezi lucruri pe care nimeni n-a fost în stare să le creeze, până la tine. Michael a făcut asta. Şi Eminescu, şi Gaudi. Şi Freud. Şi încă alţii.

Mi-aş fi dorit să văd că sunt răstălmăcite cuvintele lui Michael, şi nu ale mele. Dar, nu ştiu de ce, am senzaţia ca am deschis uşile casei pentru a primi nişte musafiri care, în loc să se rezume la a sta de vorbă în jurul mesei, s-au apucat sa-mi scotocească prin sertare. Nu mă supără asta foarte tare, dar nici nu mă încântă. M-am trezit chestionat, pe mail ori pe messenger, ca la poliţie: vârsta, starea civilă, numărul la pantofi… Aş fi vrut să particip la discuţii elegante despre Michael, despre politică, despre NWO. Aş fi vrut să fiu întrebat mai mult despre ce cred eu că a vrut Michael să spună aici sau dincolo, decât despre ce meserie am eu sau ce maşină conduc. Dar probabil că am prea multe pretenţii. Va cer scuze pentru că, fiind pretenţios cu mine însumi, aveam aceleaşi aşteptări şi din partea voastră. Nu mă refer aici decât la unii dintre voi. Vă cer scuze, încă o dată. Eu am bilete la „This Is It” pentru astăzi. Ne întâlnim după ce văd filmul, ca să-l discutăm. Sper.

...

Blood On The Dance Floor

2009-10-27T06:00:00.000-07:00

...

„Pentru a evada din lume,
simţeam nevoia să mă bucur de acest dans simplu
şi părea că totul era de partea mea;
părea sinceră, ca şi cum era vorba despre dragoste şi romantism
iar acum ea e pe cale să pună mâna pe mine
şi nu pot să accept asta,
dar nu pot nici s-o împiedic...”

Un club de dans în stil latino. Atmosferă încinsă, pasională, emanând senzualitate şi miros de sudoare. Un bărbat şi o femeie, îmbrăcaţi în roşu intens, dansează împreună, în centrul mulţimii. Ea poartă rochie cambrată – o variantă soft a outfit-ului de flamenco – şi tocuri înalte. El are părul lung, împletit, poarta inele şi brăţări. Ea dansează pe masă; el îi mângâie picioarele. Ea se ondulează pe ring; el în jurul ei, scuturând din maraccas.

El ieşise cu gândul să se distreze şi, poate, să aibă o aventură de-o noapte; dar a sfârşit prin a fi sedus de o femeie misterioasă, pasională şi periculoasă. Cuţitul şi sângele au un rol simbolic, întărit de imaginea de fundal, cu „Susie and me” în interiorul unei inimi desenate cu roşu şi în mijlocul căreia e înfipt un stilet. Vânătorul s-a transformat in vânat; seducătorul cu alură de latin-lover a devenit cel sedus.

„Fiecare gest, noaptea e ca si cum ţi-ai încerca norocul,
nu e vorba de dragoste şi romantism,
iar acum eşti pe cale să obtii ce vrei.

„Fiecare bărbat încins iese ca şi cum şi-ar încerca norocul,
nu e vorba de dragoste şi romantism,
iar acum regreţi.”

El pare destul de detaşat la început, stă aşezat pe un scaun, în timp ce toată lumea din jur dansează îndrăcit; dar în momentul în care ea se urcă pe masă şi începe sa-şi unduiască şoldurile, atomsfera devine electrizantă. El începe să-i facă avansuri (îi atinge picioarele, dansează în jurul ei, apoi împreună cu ea), ea se prinde în joc şi îl lasă să aibă impresia ca o conduce, însă în realitate lucrurile stau altfel, pentru că:

„Susie ţi-a prins mişcarea,
ea îţi ştie jocul,
ea te domină –
e o nebunie.”

Jocul acesta are o mare încărcătură simbolică. Atitudinea lui iniţială, stând pe scaun, cu picioarele depărtate, simbolizează siguranţa de sine a bărbatului mândru de virilitatea lui şi care e obişnuit să fie curtat. Momentul în care el işi apropie picioarele relevă faptul că începe să cedeze în faţa femeii care i-a intrat în vizor. Iar asta s-a întâmplat din cauză că ea dansează pe masă cu dezinvoltură (ca şi cum nu ştie că astfel atrage atenţia), şi fără să se uite la el (ca şi cum nu o interesează). Este reţeta perfectă de a seduce un bărbat.

„Susie ţi-a dibuit numărul (n.a. nu se referă la cel de telefon – lol)
şi Susie nu-ţi e prietenă
iată cine te-a prins dedesubt
cu şapte inci înfipţi...”

Foarte nostim este un comentariu pe youtube, sub viedoclip: „seven inches = his (you know what)”. Este interpretarea unei fete şi – „you know what?” – s-ar putea să nu fie departe de adevăr :) După cum am mai spus, aici apare un complex de simboluri, în stilul caracteristic lui Michael Jackson. Este ceea ce face ca toate videoclipurile lui să fie memorabile. Este ceea ce te determină să le urmăreşti cu aceeaşi plăcere, de fiecare dată, de oricâte ori. Pentru că de fiecare dată mai descoperi ceva, care până atunci iţi scăpase. Nimic nu e întâmplător: nici culoarea roşie, nici inelele lui, nici cuţitul. Fiecare dintre videoclipurile lui Michael ascunde o mulţime de mesaje subliminale. Nu e obligatoriu să le conştientizăm, dar ele fac parte din jocul lui. Şi, în orice caz, au menirea de a ne aţâţa feromonii. În cazul de faţă, avem o necunoscută care i-a sucit minţile unui bărbat. Poate a fost răzbunare, poate a fost un simplu joc de-a şoarecele şi pisica. Cert este că jocul acesta este extrem de erotic. Nu ştim cum se sfârşeşte, dar rămânem cu gândul la vocea lui guturală, la ritmul înnebunitor şi la mult, mult roşu… culoarea pasiunii.

...

AM ÎNCEPUT SĂ FIU PLAGIAT !

2009-10-23T11:50:00.000-07:00

...

În seara asta am avut surpriza deosebit de neplacută să constat că unele persoane se folosesc de traducerile mele din cartea „Dancing the Dream” a lui Michael, fără măcar să aibă bunul-simţ să menţioneze numele traducătorului şi sursa. În felul ăsta, probabil că în curând nu vor mai menţiona nici numele lui Michael. La urma-urmei, ce mare lucru?... Vor spune că le-au scris ei cu totul şi gata.

Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu am pretenţia să mi se ridice monument, nici să primesc vreun drept pecuniar ori de alt fel, dar mă supără foarte tare să văd că există indivizi lipsiţi de bun-simţ care se împăunează cu munca mea.

În linkul de mai jos: http://forum.acasatv.ro/ o tanti a postat traducerile din „Dancing the Dream” şi un fragment din autobiografia LaToyei Jackson, care apar în cartea mea. Mă scuzaţi, dar cred că şi Michael s-ar fi enervat la o aşa mârlănie. Să iei cu copy-paste nişte texte la care au muncit alţii, inclusiv explicaţia din paranteză cu autorul, titlul cărţii, al reflecţiei şi anul publicării; şi să spui, pur şi simplu „le-am gasit pe un site” sau „le-am găsit traduse” este josnic, frustrant şi caracteristic pentru ţara noastră de kko.

Pentru cei care au venit mai târziu pe blogul meu, fragmentele respective se găsesc aici:

http://tara-noastra-de-kko.blogspot.com/2009/08/adevarul-despre-michael-jackson-partea_05.html

http://tara-noastra-de-kko.blogspot.com/2009/08/adevarul-despre-michael-jackson-partea_10.html

http://tara-noastra-de-kko.blogspot.com/2009/08/adevarul-despre-michael-jackson-partea_16.html

Au fost postate în luna august, iar plagiatul de pe forumul acasatv a fost postat în septembrie. Culmea este că, tot în seara asta, un vizitator al blogului meu mi-a postat ca şi comentariu traducerea pentru textul lui Michael „Wings Without Me”, luată, bineînţeles, tot cu copy-paste (fără număr, fără număr) spunând doar atât: „am găsit-o pe un site românesc.” Care site, nenică?... Până la urma, nu mai înţeleg nimic... ori eu sunt prost, ori sunt tâmpit. Voi ce părere aveţi?... Dacă aţi fi în locul meu, ce aţi face?

...

World’s Got Talent

2009-10-13T11:17:00.000-07:00

...

Acest articol a pornit de la afirmaţia lui Quincy Jones: „Michael nu era atât de talentat”. Aş vrea să dezbatem puţin acest subiect. Şi încep cu definiţa dată de DEX pentru „talent”: Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. ♢ Loc. adj. De talent = talentat. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. – Din fr. talent, lat. talentum.

Bun, acum să facem un scurt recensământ:
● la câţiva ani, avea o voce pe care i-ar fi invidiat-o mulţi cântăreţi cu ştate vechi

● dansa pe scenă cum nu am mai văzut pe nimeni s-o facă

● a inventat pantofii cu ajutorul cărora a sfidat gravitaţia

● când Sony a refuzat să finanţeze ideea lui pentru videoclipul „Thriller”, pe motiv că este prea scump şi că nu-şi vor recupera investiţia, Michael Jackson şi-a pus banii la bătaie, convis fiind că merită (rezultatul s-a văzut şi încă se vede); iar asta este numai o dovadă a faptului că Michael Jackson era un vizionar. Ca o paranteză, la fel de bine s-a văzut (şi se vede încă) ce bine se pricep „specialiştii” de la Sony în muzică (lol)

● chiar şi după o absenţă de câţiva ani de pe scenă, în momentul anunţării concertelor de la Londra biletele s-au vândut în numai 2 ore. Să presupunem că miile de oameni care s-au aşezat la coadă cu săptămâni înainte de a se pune biletele în vânzare, care au tremurat în frig şi ploaie şi care ne-au arătat, exaltaţi, biletele pe care au reuşit să le cumpere – toţi acei oameni sunt nişte ignoranţi şi s-au chinuit atât, pentru a-l vedea pe un om care „nu e atât de talentat”?

● printre recordurile obţinute de-a lungul carierei lui Michael Jackson, se numără:
- Cele mai multe premii Grammy obţinute într-un singur an de o persoană: la ediţia a XXVI-a a Premiilor Anuale Grammy, Michael Jackson a primit opt distincţii;
- Cel mai tânăr cântăreţ care a ajuns în topul single-urilor din SUA: la 11 ani, ca solist al trupei The Jackson 5;
- Primul cântăreţ care a fost Number One în topul single-urilor din SUA („cu melodia „You Are Not Alone”);
- Albumul care a rezistat cel mai mult timp în top („Thriller” – 37 săptămâni);
- Cel mai de succes videoclip muzical („Thriller”, vândut în peste 1 milion de exemplare);
- Primul entertainer care a câştigat mai mult de 100 milioane USD într-un an;
- Cel mai bine plătit artist din toate timpurile (125 milioane USD, în lista Forbes);
- Cele mai multe recorduri din domeniul divertismentului;
- Cel mai de succes artist din toate timpurile.

Dintre premiile şi onorurile obţinute de-a lungul carierei sale, menţionez:
● 40 Billboard Awards
● 14 Grammy Awards,
● 22 American Music Awards,
● 15 World Music Awards
● „Number One Male Artist” (1981)
● „Top Male Vocalist” (1983, 1984)
● „Entertainer of The Year” (1984, 1988, 1989)
● „Best Male Singer” (1996)
● „Best Show” (1996, 1997)
● „Best International Artist” (1984, 1988, 1989, 1993, 1996)
● „Legend of Live Entertainment” (1997)
● „Artist of The Decade" (1989, 1995)
● „Artist of Generation" (1996)
● „Artist of Century" (2002)
● „Pop Artist of The Millennium” (2002)

Lista completă e foarte lungă, o găsiţi aici

Probabil că Quincy Jones are dreptate şi că toate acestea nu înseamnă „talent”. Înseamnă „super-talent”. Înseamnă GENIU.

Lumea a avut un talent, uriaş, cum nu a fost altul până la el şi cum, în mod sigur, nu va fi nici după. Mister Quincy Jones cred că a uitat să-şi ia pastilele de memorie.

...

Michael Jackson is A Nature Boy

2009-10-09T12:02:00.000-07:00

...

Am reuşit să fac şi eu un clip dedicat lui Michael Jackson. Sper să vă placă.

...

Michael Jackson - Be Not Always

2009-10-03T07:41:00.000-07:00

...

O melodie mai puţin promovată, dar nu mai puţin impresionantă, a Regelui Pop, lansată pe albumul „Victory” (1984). Şi un tribut emoţionant făcut de un fan.

,,,

Din ciclul: „Wake Up, People!”

2009-09-30T21:24:00.000-07:00

...

Iată ceva foarte interesant de urmărit şi de luat aminte:

...

"Dangerous"

2009-09-25T04:19:00.000-07:00

...

Ca bărbat, recunosc: există nişte chestiuni care mă fac să simt gelozie în relaţia cu partenera mea. Un job care o acaparează mai mult de opt ore pe zi; copiii mici cărora le acordă atenţie mai mult decât mie… un hobby cronofag şi, ei bine, o soacră posesivă care nu acceptă faptul că acum nu mai e pe locul întâi (chiar dacă n-a fost niciodată – lol).

În orice bărbat pe care-l văd, simt un potenţial rival. Aşa suntem noi, ne e teamă de alţii, pentru că, probabil, în adâncul sufletului, suntem conştienţi că în orice moment poate să apară cineva care să aibă calităţi pe care noi nu le avem şi pe care partenera noastră şi le-ar dori. Dacă am putea să o ţinem ascunsă de ochii tuturor celorlalţi bărbaţi, cred că am fi fericiţi. De aceea îi înţeleg perfect pe cei din ţările arabe: pune-i femeii feregeaua pe faţă, acoper-o din cap până-n picioare cu un sac cenuşiu şi aşa poţi s-o laşi slobodă liniştit. E a ta şi numai tu trebuie s-o vezi şi să te bucuri de ea. Fireşte, asta presupune să ai convingerea că femeia îţi credincioasă şi că, dacă totuşi s-ar întâmpla să te înşele, ar fi numai şi numai vina celui care ar seduce-o.

Mă întreb, totuşi: ce aş face dacă „celălalt” ar fi şi dur şi inocent; serios şi glumeţ; arătos fără să pară un manechin de cauciuc umflat cu compresorul; care să ştie să cânte şi mai ales să danseze; care să scrie versuri şi să spună poveşti… şi, mai presus de toate, care să se priceapă să-i facă femeii complimente sincere, care să ştie să o mângâie şi să o tachineze, pe care să-l intereseze cu adevărat ce anume i-ar plăcea ei. Ce m-aş face eu, dacă aş fi nevoit vreodată să concurez cu un asemenea bărbat?... Nici nu pot să mă gândesc la asta. Mai bine mă rog să nu se întâmple niciodată. Şi uite, aşa mi-am dat seama de ce a dispărut Michael Jackson: pentru că era extrem de periculos. Periculos… de bun.

...

Omul din oglindă

2009-09-19T02:41:00.000-07:00

...

„Am de gând să fac o schimbare, odată în viaţă. Mă va face să mă simt bine, într-adevăr, va fi o diferenţă, voi face ceea ce e corect. Aşa că îmi voi ridica gulerul paltonului; vântul acesta îmi răscoleşte raţiunea; văd pe stradă copii care nu au ce mânca… Cine sunt eu, ca să fiu orb, să pretind că nu le văd nevoile? O nepăsare a verii, un capac de sticlă spartă şi sufletul unui om; toate se duc unul după altul în vânt, ştii; pentru că nu au unde altundeva să meargă. De aceea vreau să ştii că încep cu omul din oglindă, îl rog să-şi schimbe obiceiurile; şi niciun alt mesaj nu ar putea fi mai clar de atât; dacă vrei să faci ca lumea să fie un loc mai bun, priveşte-te pe tine şi apoi fă o schimbare.”

Am fost victima unui fel de iubire egoistă, dar e timpul să-mi dau seama că există oameni care nu au casă, nu au de unde să împrumute un bănuţ. Aş putea eu să fiu acela care să pretindă că ei nu sunt singuri pe lume? … O salcie scrijelită adânc, inima frântă a cuiva şi un vis şters din memorie – toate urmează modelul vântului, ştii?... Pentru că nu au un loc al lor. De aceea încep chiar cu mine; încep cu omul din oglindă şi îi cer să-şi schimbe obiceiurile…” (Michael Jackson – „The Man In The Mirror” – 1988)

Pe când aveam vreo 12 ani, am citit cartea „Portretul lui Dorian Gray”, a lui Oscar Wilde. Cartea aceasta m-a marcat pe viaţă. Mi-a deschis ochii asupra unei idei în care, de atunci încoace, am crezut cu tărie şi am avut de multe, de foarte multe ori, ocazia să o verific. De atunci am învăţat ca, atunci când mă uit la un om, să-l privesc dincolo de trăsături, dincolo de adâncul ochilor. Şi văd... Îi văd sufletul; îi văd caracterul şi îi văd personalitatea – cele trei lucruri importante care îl definesc. E un exerciţiu complicat, care necesită multă observaţie, multă răbdare şi ceva cunoştinţe pe care le poţi acumula din lecturarea unor studii psihologice. În timp, am învăţat că, dacă ştii să vezi cum este de fapt omul acela pe dinăuntru, nu mai contează absolut deloc dacă trăsăturile sale sunt imperfecte, dacă e tânăr sau nu. Sufletul este acelaşi, indiferent de toate acestea. Unii oameni se nasc cu sufletul gata îmbătrânit, iar alţii se nasc cu suflet de copil, şi aşa rămân până la sfârşit. Anumite umbre din privire îţi arată că omul acela suferă; un licăr de o secundă îţi arată că e fericit. Mai e atitudinea: o ţinută dreaptă, cu fruntea sus, arată încrederea în sine, în timp ce un trup încovoiat ori doar umerii coborâţi îi demască amărăciunea. Şi mai sunt gesturile: calme ori repezite; delicate sau greoaie; reţinute sau ample. Până şi felul în care îşi ridică sprâncenele îl poate deconspira, indiferent de ceea ce spune şi oricât de expert ar fi în a se controla.

A ne privi pe noi înşine în oglindă este ca un exerciţiu de iniţiere. Aţi încercat vreodată asta?... V-aţi privit vreodată, pe voi înşivă, în adâncul pupilelor?... Sau v-aţi văzut vreodată, pe voi înşivă, oglindiţi în privirile celor din faţa voastră?... Ei bine, vă invit să încercaţi şi veţi realiza că „acela din oglindă” este omul pe care îl văd ceilalţi. Michael a făcut-o şi de aceea a ştiut tot timpul cine este, de fapt. Iar asta l-a ajutat mereu să meargă mai departe; să se ridice, după ce a fost doborât şi să-şi ţină fruntea sus, chiar atunci când inima îi era făcută bucăţi.

„Te vezi pe tine însuţi în oglindă şi nu-ţi place ceea ce vezi, iar lucrurile nu devin mai clare... Nu crezi că e timpul să faci o schimbare?... Nu-ţi irosi viaţa căutând trecutul; e vremea să priveşti în viitor. E totul în regulă acolo, dacă întrebi. De data aceasta, dacă te străduieşti mai mult, va ieşi la iveală ce e mai bun în tine.

Trebuie să-ţi pui inima la bătaie, dacă vrei să faci ceea ce e corect; trebuie să cauţi şi să încerci. Trebuie să-ţi rişti inima, dacă vrei să faci ceea ce e bine; trebuie să pui totul la bătaie...” (Michael Jackson – „On The Line” – 2004)

Putem să luăm îndemnul lui Michael ca pe o lecţie de viaţă. Pentru că fiecare dintre noi îşi are propria reflexie în oglindă. Iar aceasta nu respectă legile fizicii, ci alte legi, mult mai subtile şi mult mai greu de controlat. Haideţi să facem un pact cu omul din oglindă. Să ni-l facem prieten. Să vorbim cu el. Să-l facem să fie mai bun. Şi să ne ajute pe noi să fim mai buni. Michael a făcut-o. De ce să nu încercăm şi noi?...

...

Pantofii de dans

2009-09-16T10:55:00.000-07:00

...

A fost odată un artist. Frumos, talentat, inteligent şi cu o charismă nemaiîntâlnită. Ştia ce trebuie să facă pentru a încânta publicul. Ştia cum trebuie să fie un spectacol pentru a rămâne în memoria oamenilor. Ştia că nu trebuie să uite, nicio clipă, să le mulţumească fanilor lui şi să le spună că îi iubeşte. Ştia să-şi aleagă echipa, în aşa fel încât totul să iasă perfect. Şi, printre altele, ştia să-şi aleagă costumele: contraste puternice, eleganţă şi glamour. Pentru că un artist trebuie să fie unic şi extravagant. Un rege trebuie să aibă fireturi şi epoleţi cu franjuri. Dar, coborându-ne privirile mai jos de sacoul strălucitor, mai jos de pantalonii aurii, putem observa ceva ce pare să nu se potrivească cu restul: şosetele albe şi pantofii. Mai ales pantofii. Par unii obişnuiţi, poate chiar uşor boţiţi la vârfuri. Pe lângă tot restul ţinutei, impecabilă şi având cusături perfecte, pantofii par să fie aceiaşi de fiecare dată: negri, simpli şi cu o talpă foarte subţire.

A fost odată un artist care trăia pentru muzică şi pentru dans. Un artist care şi-a purtat crucea cu stoicism. Un artist care a ştiut că Dumnezeu l-a trimis aici cu un scop şi pe care şi l-a asumat fără împotrivire. Şi, cu toate că a ales să trăiască şi să se îmbrace ca un artist, nu uita niciodată să-şi ia la el pantofii lui de dans. Pantofii simpli, negri şi uşor boţiţi la vârfuri. Pentru că în ei se simţea în largul său. Pentru că, atunci când ţinuta strălucitoare îl stânjenea, pantofii din picioare îi aduceau aminte cine e şi îl ajutau să se simtă în siguranţă. Iar în clipa în care pornea muzica, pantofii lui îl purtau pe ritm, fără efort şi fără greşeală. Este un amănunt care ne poate spune multe (dacă mai era nevoie) despre personalitatea artistului: nimic fals, nimic nelalocul lui, atât timp cât îi priveşti pantofii. Dacă alegea costumele extravagante pentru că „aşa trebuie”, îşi rezerva dreptul de a-şi păstra pantofii.

A fost odată un artist. Unic, sublim, de neegalat. Michael Jackson. Şi pantofii lui de dans.

...