...
„SPEECHLESS” (continuare)
Cu Lisa-Marie Presley (născută în 1968) a fost o poveste un pic diferită. Ea era fiica Regelui Rock’n’Roll, el era Regele Pop. A fost căsătoria unei prinţese cu un rege.
Lisa-Marie povesteşte că, de la prima întâlnire, intre ei s-a aprins o flacără. Amândoi au fost departe de lumea reală, le-a lipsit copilăria şi nu aveau încredere în străini. Au crezut ca sunt suflete-pereche. Michael flirta deschis cu ea, iar Lisa-Marie a fost impresionată de candoarea lui specială. Pe măsură ce vorbeau, ea a început să simtă că îl vedea pe Michael cel real, pe omul din spatele măştii. Părea ambiguu din punct de vedere sexual (n.m. probabil, din cauza timidităţii, nu se comporta deloc ca un „macho”), dar a sărutat-o destul de repede, şi suficient de pasional.
Se întâlneau sporadic dar, când au început acuzaţiile de molestare, el a devenit dependent de sprijinul emoţional al Lisei-Marie. Îa 1994 ea încă era oficial măritată cu un muzician pe nume Danny Keough (din 1988), dar de o vreme trăiau separat. După patru luni de relaţie, Michael a întrebat-o prin telefon „Ce ai răspunde dacă ţi-aş cere să te căsătoreşti cu mine?”, iar ea a replicat fără să stea pe gânduri că ar răspunde „Da”. În mai, acelaşi an, ea a obţinut un divorţ rapid în Republica Dominicană şi, la douăzeci de zile după aceea, s-a căsătorit cu Michael Jackson. Luna de miere şi-au petrecut-o la Disneyland în Paris. I-am văzut într-un interviu televizat: doi năzbâtioşi care se înghionteau şi îşi puneau coarne în faţa camerelor de filmat – dar am simţit la Lisa-Marie o voce fermă şi un discurs clar, care cred că l-au atras pe Michael.
De fapt, lucrurile s-ar putea să se fi petrecut cam în felul următor: Lisa-Marie a trăit tragedia de a-şi pierde tatăl, pe care l-a adorat, pe când avea numai 9 ani. În plus, tatăl ei nu era oricine, era „The King”. Pe măsură ce creştea şi realiza cât de iubit a fost şi era în continuare Elvis, a început să simtă din ce în ce mai acut lipsa lui. A văzut – sau a încercat să vadă – în Michael „The King”, tot ceea ce-i lipsise la tatăl ei. Michael, pe de altă parte, l-a admirat enorm pe Elvis şi probabil că, din momentul în care a fost la rândul lui supranumit „Rege”, a început să caute asemănări între el şi Elvis. Sunt singurii regi din muzică (şi cred ca vor rămâne multă vreme singurii), aşa că e de înţeles.
Problema este că amândoi, şi Michael şi Lisa-Marie, căutau pe cineva care să le ofere sprijin şi protecţie. În altă ordine de idei, Lisa-Marie era totuşi ceva mai coaptă mental decât Michael. Trecuse printr-o căsătorie, avea doi copii şi nu prea mai avea chef de şotii. Ei îi trebuia alături un bărbat sigur pe el, care să o înveţe şi pe ea să-şi înfrunte trecutul tumultuos (a fost dependentă de droguri timp de patru ani) şi mai ales umbra tatălui. În schimb, s-a căsătorit cu un bărbat-copil, extrem de complexat de boala pe care o avea (vitiligo) şi care se ruşina să se arate gol în faţa ei. Lisa-Marie povesteşte că, în prima noapte în care au dormit împreună, la un moment dat ea a aprins lumina iar Michael a sărit din pat şi a intrat în baie, de unde s-a întors după 20 de minte, fardat şi acoperit cu o robă de mătase. Noi ştim acum, având atâtea informaţii, cât de mult se temea Michael să se dezvăluie, cât îl îngrozea ideea ca în ochii femeii de lângă el să vadă repulsie. În plus, Elvis fusese perfect, nu avea nimic în înfăţişarea lui care să-l urâţească şi în mod sigur nu a avut niciodată vreun motiv să se simtă complexat.
Lui Michael, în schimb, îi trebuia o femeie care să-l facă să se deschidă şi să-i insufle încredere în el însuşi; o femeie despre care să fie sigur că il acceptă aşa cum e el. O femeie care să-l ajute să se poată privi în oglindă.
Lisa Marie afirmă despre căsătoria lor că s-a destrămat în momentul în care a realizat că Michael îşi dorea cu disperare copii şi că „noi făceam sex numai pentru ca eu să rămân însărcinată, iar eu nu voiam asta.” Cu ce a greşit Michael ?... Fusese crescut într-o religie care insista pe moralitate şi pe relaţia dintre un bărbat şi o femeie bazată pe dragoste, iar dragostea are întotdeauna ca substrat ideea de procreere.
Dar există şi alte aspecte. Dacă privim puţin în jurul Lisei-Marie, observăm nişte lucruri interesante. Fostul soţ, Danny Keough, un adept convins al Bisericii Scientologice, este cel despre care ea spune şi azi: „El îmi este cel mai bun prieten din lume... singurul om de care voi fi legată pentru restul vieţii.” Mai este Paige Dorian, asistenta si prietena ei de 8 ani, tot scientolog. Şi Luke Watson, care face un documentar despre viaţa ei – tot scientolog. Despre Dorian şi Watson, Lisa-Marie afirma: „Ei trăiesc viaţa mea împreună cu mine.” Mama Lisei-Marie, Priscilla, este scientolog de asemenea. Se pare că şi Elvis a fost abordat la un moment dat de aceşti ciudaţi, iar răspunsul lui a fost: „La dracu’ cu ăştia !... în niciun caz n-o să mă asociez cu grupul ăsta de fii de curve ! Pe ei nu-i interesează decât banii mei !” Despre scientologie, o mare dobitocie inventată de nişte şmecheri perverşi, se găsesc informaţii pe internet (şi texte şi filme), aşa că nu voi detalia. Vă spun numai că Elvis avea mare dreptate.
Lisa-Marie s-a măritat cu Michael în Republica Dominicană, departe de ochii lumii, avându-i ca martori pe fratele primului soţ şi soţia acestuia, amândoi scientologi (What ???). Divorţul dintre Lisa-Marie şi Michael s-a pronunţat după 20 de luni, în prezenţa avocatului John Coale – alt scientolog. Există persoane din anturajul lor care afirmă că această căsnicie s-a destrămat din cauza faptului că Michael a spus răspicat că nu vrea să aibă de-a face cu scientologia. Nici următorul soţ, Nicholas Cage (n.m. s-au căsătorit în Hawaii, tot în secret), nu a primit scientologia cu braţele deschise, dimpotrivă; iar mariajul nu a durat decât 3 luni. La ultima căsătorie, a Lisei-Marie, cu muzicianul Michael Lockwood, în Japonia (mai e nevoie să specific „secret” ?), l-a avut ca martor pe primul-fost soţ Danny Keough (??) Michael Lockwood a aderat la Biserica Scientologică şi mariajul durează de peste 2 ani. A, şi Lisa-Marie i-a făcut doi copii. Wow.
Nu neg că între Michael şi Lisa-Marie a fost dragoste. Sunt mulţi care afirmă asta si nu am motive să-i contrazic. Cu atât mai mult cu cât, deşi înainte afirmase că nu vrea să aibă copiii lui, ci să adopte, după ce s-a căsătorit cu Lisa-Marie s-a răzgândit şi voia să aibă copii – ai lui cu ea. Dacă asta nu e iubire, nu ştiu ce poate fi... Dar „ciudăţeniile” lui Michael erau incompatibile cu ale Lisei-Marie. Ea a spus că Michael era un amant pasional şi că era foarte bun în pat dar : „Eu nu mai aveam răbdare deloc cu rutina aia a copilăriei pierdute. Cine n-a avut o copilărie mizerabilă ?” Într-un final, Lisa-Marie s-a plictisit de puştii care roiau peste tot în Neverland, de panica lui Michael sa nu-l surprindă fără machiaj şi de insistenţele lui de a avea copii. În ianuarie 1996 au divorţat.
„Michael a fost foarte afectat de despărţire. Niciodată nu se mai simţise atât de intim din punct de vedere fizic şi cu mai puţine inhibiţii, aşa cum a fost cu Lisa-Marie. Cu toate ciudăţeniile lui, era totuşi o fiinţă umană cu emoţii, sentimente şi cu o inimă care bătea. Iar Lisa-Marie a fost aceea care l-a înfiorat de-adevăratelea.” (Randy Taraborrelli – prieten şi confident al lui Michael Jackson, din copilărie)
Până la urmă, această reuniune nu a durat din cauza unui lucru esenţial: Michael era adultul care voia să fie copil iar Lisa-Marie – copilul care voia să fie mare.
Debbie Rowe era asistenta dermatologului la care Michael îşi făcea de 10 de ani tratamentul de depigmentare, pentru vitiligo. Este descrisă de Randy Taraborrelli ca fiind o femeie „care transpiră ca un marinar, bea bere şi tequila şi, cu toate că avea părinţi înstăriţi, era întotdeauna lefteră.” În timp, Debbie i-a devenit confidentă şi, supărat de refuzul Lisei-Marie de a-i face copii, Michael i s-a destăinuit. Debbie s-a oferit să-i poarte copiii şi asta a fost tot.
Căsătoria cu Debbie a fost de fapt un contract. Ea a livat marfa, şi-a luat banii şi s-a evacuat din peisaj. Poate, în spiritul religiei sale, Michael şi-a dorit să fie cununat cu mama copiilor lui. Dacă între ei a fost ceva intim sau nu, încă nu ştie nimeni, nici măcar „confidentul” Taraborrelli. Sincer, eu mă îndoiesc foarte tare că Michael s-a apropiat vreodată de ea. Când mă uit la faţa ei, sper din tot sufletul ca nici măcar să nu-i fi folosit ovulele. Dacă el a contribuit cu ceva la conceperea copiilor, tot sincer, nu mă interesează. Au numele lui, i-a crescut el, i-a iubit, le-a spus poveşti, a făcut cu ei matematică şi i-a învăţat despre artă – doar asta contează cu adevărat.
Grace Rwaramba a lucrat pentru Michael timp de 17 ani, cu întreruperi, deoarece din diverse motive Michael o concedia, pentru ca după aceea să o cheme înapoi. A început ca secretară şi, după ce au apărut copiii, a numit-o bonă şi asa a rămas până la sfârşit.
Sunt surse care afirmă că ea a fost iubita secretă a lui Michael din ultimii ani, alţii (sau aceiaşi) spun chiar că ultimul copil e născut de ea. Tot ce e posibil, dar deocamdată toate astea sunt numai speculaţii. Mie unul mi se pare ok femeia asta. Are o privire în acelaşi timp blândă şi hotărâtă, iar copiii o consideră mama lor. Dar există totuşi ceva care nu-mi place. Grace Rwaramba i-a fost prezentată lui Michael de către Tohme Tohme, cel care se autointitula când „medicul”, când „consultantul financiar” personal al lui Michael, care zice că e, când ortoped, când ambasador senegalez (deşi cercetările au dovedit că minte), care are un trecut dubios şi despre care nu se ştie mai nimic. Pe acest Tohme i l-a băgat pe gât lui Michael tocmai fratele Jermaine, acelaşi care l-a convins să se facă musulman. Jermaine este acelaşi care pozează în fratele super-protector al lui Michael, dar şade la interviuri alături de tata Joseph, plin de iubire filiatică, deşi ştie că Michael avea o „mică” problemă cu tata Joseph. Fratele Jermaine le-a lăsat gravide şi pe nevastă şi pe amantă în aceeaşi perioadă şi, ca un mahomedan cinstit „care este”, a avut în total patru neveste (amantele nu i le mai numărăm, că n-avem timp). Jermaine este acelaşi „frate iubitor” care împreună cu ceilalţi fraţi tocmai îl dăduse în judecată pe Michael, pentru că a semnat pentru concertele de la Londra în loc să semneze pentru un turneu împreună, ca să-i mai „salte” şi pe ei financiar.
În curând sper să aflăm mai multe. Dar mie aceste două persoane, Tohme şi Jermaine, mi se pare că au ceva de ascuns.
***
Există mai multe feluri de iubire, pe care fiecare dintre noi le-a încercat, iar Michael nu era diferit. Iubea cu tandreţe fiinţele vulnerabile (copiii, animalele, pe Marilyn Monroe) şi se îndrăgostea pătimaş de femeile puternice. Pentru el, femeia ideală era aceea pe care ar fi simţit-o în stare sa se lupte cu toţi demonii, atât din mintea lui de copil, cât şi din afara casei; era aceea care să ştie – şi să poată – sa fie şi mamă şi înger şi iubită şi partener de joacă, toate în acelaşi timp. Era aceea lângă care să se simtă în siguranţă oricând, întotdeauna. Neapărat să aibă un bun simţ al umorului, să-l accepte aşa cum era, cu bune şi rele; să nu-l vadă ca pe o ciudăţenie de megastar, ci ca pe un om. Şi neapărat să-i poată dărui copii. Mulţi copii. Dar, dacă femeia aceea există, el n-a întâlnit-o niciodată. Cred că asta l-a întristat mai mult decât toate problemele de sănătate, mai mult decât gura lumii... mai mult decât trădările celor pe care i-a cunoscut şi i-a ajutat.
Şi, pâna la urmă, Regele Pop toată viaţa lui a visat la ceva accesibil mai mult muritorilor de rând: o şansă la dragoste.
This time gonna do my best to make it right
Can't go on without you by my side
Shelter come and rescue me out of this storm
And out of this cold I need someone
If you see her, tell her this from me
All I need is
One more chance at love
Searching for that one who is going to make me whole
Help me make these mysteries unfold
Lightning about to strike in rain only on me
Hurt so bad sometimes it's hard to breathe
If you see her, tell her this from me
All I need is
One more chance at love
And I would walk around this world to find her
And I don't care what it takes
I'd sail the seven seas to be near her
And if you happen to see her
See tell her this from me
One more chance at love
VA URMA
...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Felicitari pentru articol....mi-a placut tot...mi-as fi dorit atat de mult ca el sa fi gasit acea femeie care sa-l faca fericit
RăspundețiȘtergereNu stiam despre legatura dintre Tohme şi Jermaine,interesant.
Multumesc mult, comentariile tale ma bucura tare. In ceea ce priveste legatura dintre Jermaine si Tohme, la fel ca multe alte detalii ciudate, le-am descoperit si eu pe masura ce m-am documentat.
RăspundețiȘtergerePoate e de vina ora tarzie ,dar nu mai inteleg nimic:nu dr Conrad Murray era langa el cand a facut stopul respirator?
RăspundețiȘtergereDar din momentul cand am descoperit acest blog nu m-am putut opri sa nu citesc pana la capat...
In ce priveste cap. "femeile din viata lui":nu am dreptul sa judec dar aceasta Lisa-Marie a provocat la fel de multa tristete ca mama ei,Priscilla in relatia cu Elvis.Pe de alta parte ,e usor sa ne dam (eu) cu parerea dar nu putem sti exact ce s-a intamplat intre ei.Mi-as dori mult ca Michael sa se fi simtit iubit(iar ea declara acum pe Myspace ca l-ar fi iubit foarte mult)nu putem sti exact ce este in sufletul oamenilor. In ce o priveste pe Debbie Rowe,nu am agreeat-o niciodata(poate este un dram de gelozie...oops!...mi-a scapat),dar in aceste zile am inteles ceva:indiferent din ce motive,indiferent ce interese au fost din partea ei,totusi ea este singura care i-a facut cel mai frumos dar,singura care i-a adus implinirea,i-a daruit doi copii minunati care l-au iubit mai mult decat oricare dintre cei pe care i-a avut aproape in viata lui si pe care i-a iubit la randul lui din tot sufletul.Cat de mult trebuie sa fi insemnat pentru Michael prezenta acestor copii in viata lui,din momentul in care s-au nascut si mai ales in incercarile grele prin care a trecut in ultimii ani.Ne place sau nu,buna sau rea,Debbie Rowe a fost singurul om care a facut ceva minunat pentru Michael in acei ani.
Când am scris acest capitol, poliţia îl căuta pe Murray iar multe ştiri afirmau că Tohme era lângă Michael atunci când a murit. Probabil că se refereau la momentul în care cei din spitalul unde a fost dus, au confirmat decesul, iar Tohme era acolo. Oricum, mulţumesc pentru atenţionare, am rectificat. Despre Lisa-Marie şi Debbie Rowe nu am ce să spun mai mult decât am spus deja. Pe la începutul anilor ’90 Michael a afirmat la un moment dat că nu doreşte să aibă copii, pentru că se temea de un lung şi chinuitor proces de custodie (ştia el ce ştia). În plus, la vremea aceea nu era căsătorit. Mai târziu s-a răzgândit şi, chiar dacă nu cunoaştem motivele exacte, asta nu înseamnă că nu e ceva normal. Sunt încă, şi prin jurul meu, destui care dezbat problema copiilor lui Michael, motiv pentru care am decis că voi scrie un capitol dedicat acestui subiect, în curând.
RăspundețiȘtergereAm auzit si eu faptul ca in prima noapte impreuna cand Lisa Marie a aprins lumina el a fugit in baie si s'a intors mai tarziu machiat, insa nu cred. Nu cred ca era intr'atat de complexat. Imi pare rau pentru ca el ca s'a terminat asa, dar era evident o incompatibilitate intre ei.
RăspundețiȘtergereIn ceea ce o priveste pe Debbie Rowe, chiar el afirma ca [,] copiii au fost conceputi pe cale naturala, tras de limba de Bashir, insa acestea secventa nu apare in documetarul facut de acesta ci intr'un altul "The footage you were never meant to see", Acest documentar a aparut ca o reactie impotriva primului si prezinta adevarata fata a lui Martin Bashir. Sincera sa fiu, si eu sper ca acesta nu s'a atins de ea. Parea ca si cand ea era barbatul in aceasta relatie.
Cat despre Jarmaine si familia lui, mi se pare ca toti alearga dupa bani, toti mi se par cam falsi.De Tohme asta nici nu am auzit.
Ce frumos ai sfarsit postarea asta..Perfect.
Sper ca nu te deranjeaza comentariile mele kilometrice, dar ma bucur ca am gasit in sfarsit pe cineva care chair crede ca Michael a fost un om minunat din toate punctele de vedere si ca pot sa'mi exprim parerile.:)
Mădălina, ca medic, am avut ocazia să stau de vorbă cu oameni suferinzi de vitiligo şi te asigur că este o boală extrem de invalidantă psihic, mai mult poate decât cancerul. Am chiar două cunoştinţe, care au citit ceea ce am scris referitor la vitiligo şi mi-au spus că s-au regăsit în totalitate acolo.
RăspundețiȘtergereNu mă deranjeaă comentariile, nici vorbă, sunt binevenite, oricât de lungi sau de scurte ar fi. Pentru mine, ele reprezintă un feed-back benefic, ce mă ajută să-mi dau seama cum este perceput ceea ce scriu, să corectez eventualele scapări şi mai ales să văd câţi suntem, cei care îl iubim pe Michael. Părerile voastre contează enorm. Am validat toate comentariile primite până acum şi sunt hotărât să le validez pe toate, fie ele pro sau contra, cu o singură condiţie: să fie on-topic şi să fie exprimate decent.
SCUZE DAR EU STIU CA DIANE SWAYER IA INTERVIEVAT NU OPRAH.GASITI DOVADA PE YOUTUBE.MULTUMESC.
RăspundețiȘtergereDa, aşa este, observasem şi eu scaparea, dar am uitat să rectific. Am făcut-o acum. Mulţumesc.
RăspundețiȘtergereAm citit povestea lui Chopra, din mai multe surse. Voi rectifica şi cea de-a doua chestiune, în cel mai scurt timp. Mulţumesc mult pentru ajutor.
RăspundețiȘtergereo noutate pentru mine ca fratii l-au dat in judecata fiindca a semnat contractul pentru concertele de la Londra. Parerea mea: cu asa familie nici nu mai ai nevoie de dusmani.Cat ma intristeaza ca Michael nu a avut sansa sa fie fericit din mai multe puncte de vedere.Scorpya
RăspundețiȘtergereSpuneai ca ai vizionat documentarul "Living with Michael Jackson".As indrazni sa te intreb, ce parere ai despre ceea ce spune MJ in legatura cu mama celui de-al treilea copil al sau in partea a 5-a si in partea a 8-a? (impartirea pe parti este cea pe care am vizionat-o eu pe youtube)
RăspundețiȘtergereabia acum 2zile am descoperit acest blog si-mi place fff mult si sunt de acordcu tine ce-ai scris pana acum dar totusi vad ca a trecut ceva timp de cand n-ai mai scris nimic de ce? informatii noi tot au aparut,ai renuntat s-au nu ai timp?
RăspundețiȘtergereEu cred ca Lisa putea mai degraba sa-i fie un bun prieten,decat sotie,iubita.Nu neg ca ar fi fost dragoste intre ei...din cate am observat eu Mike o iubea si cred ca si ea,dar nu indeajuns.Cred ca nu era asa de greu sa-i faca macar un copil lui Mike[probabil a avut motivele ei],cum i-a facut 2 copii aluia dinaintea lui Mike cred ca putea sa-i faca si lui,avand in vedere k pn la urma a mai facut cativa:-j...dar repet..o fi avut motivele ei.
RăspundețiȘtergerePe Debbie nu prea o vad cu ochi buni.Nu pare feminina deloc,mai degreaba era ea barbatul din relatia celor doi.Ma indoiesc ca Mike s-o fi iubit,poate tinea la ea ca la un prieten bun[totusi!s-a oferit sa-i faca doi copii,nu numai unul].
Tot ce pot sa fac eu este sa-mi spun parerea insa nu am de unde sa stiu ce gadea Mike,desi mi-as dori foarte mult[cred ca m-ar durea foarte tare sa stiu,dar ma risc pt el]
Pe Jermaine l-am vazut cand a declarat ca fratele sau murise.Desi parea afectat,oarecum,nu l-am prea crezut!Mi-a spus cineva ca Mike a vrut niste bani si ei n-au vrut sa-i dea[sau ceva de genul]...nu stiu cat de adevarat e,dar de atunci nu ii mai suport pe niciunul,doar putin pe Randy pe care cred eu ca l-a afectat destul moartea fratelui sau.Pe Joseph nu l-am placut din prima clipa cand l-am vazut,parea foarte crud,iar mai apoi am aflat cat a suferit Mike din cauza lui si nu-l suport nici pe el.La Toya chiar ma enerveaza foarte tare X(.Atunci cand Mike a fost acuzat de molestare,ea,desteapta X( , in loc sa-l sprijine a declarat ca Mike e un molestator de copii[WTF??]Ce fel de sora esti tu? As putea sa spun ca cu Janet n-am nimic,deocamdata;))
Multumesc pentru mail.L-am primit mai devreme.