miercuri, 8 iulie 2009

Adevărul despre Michael Jackson – Partea a Va

...


VÂNATOAREA





Era în centrul atenţiei unei lumi întregi iar, cu fiecare performanţă realizată, presiunea care apăsa asupra lui de a fi mereu tot mai bun îl obosea cumplit. Pentru că trebuia să repete zilnic, ore in şir, era nevoit să ia analgezice de fiecare dată când apăreau durerile musculare şi, cu toate că a fost mereu împtriva drogurilor de orice fel, a ajuns să devină dependent de calmante. În plus, stresul şi oboseala au început să-i cauzeze insomnii pentru care i s-au prescris sedative. De fapt, el îşi dorea puţină linişte, avea nevoie de o vacanţă în care să-şi refacă puterile şi insomnia s-ar fi rezolvat de la sine; dar nu l-au lăsat. Era cea mai populară persoană din lume şi numai prezenţa lui, oriunde, fie că era vorba de scenă sau orice alt loc public, le aducea multora, enorm de mulţi bani – de la paparazzi, tabloide, magnaţi din industria muzicală şi până la politicieni. Aşa încât au găsit o soluţie mult mai profitabilă: i-au prescris medicamente. La urma-urmei, nu e singura vedetă care a trecut prin asta.

Anul 1993 a fost unul crucial pentru Michael Jackson. A realizat videoclipurile pentru „Who Is It”, „Will You Be There”, „Give In To me”, „Gone Too Soon”; a inventat şi patentat, împreună cu doi designeri, pantofii speciali care sfidează gravitaţia, din „Smooth Criminal”. Pentru mişcarea spectaculoasă din videoclipul realizat în 1988 s-au folosit cabluri dar pentru o prestaţie live, unde s-ar fi observat cablurile, Michael n-a acceptat ideea asta. Aşa încât a creat nişte ghete speciale care arată ca o îmbinare de pantofi lucioşi şi şosete albe. Specialiştii din „The United States Patent and Trademarks” afirmă că a fost nevoie de multă muncă, multă gândire şi calcule matematice complicate pentru a concepe mecanica acestor pantofi. Tehnica acelei acelei aplecări fantastice la 45° este următoarea: tocurile pantofilor conţineau nişte magneţi puternici, plasaţi într-un anume fel. Înainte de mişcarea respectivă, dansatorii se aşeazu într-un anume loc de pe scenă, loc prin care ieşeau nişte pironi de metal care se fixau de pantofi datorită magneţilor. Pantofii care susţineau parte din gambă îi ajutau sa se aplece, drepţi ca lumânările, în timp ce rămâneau ataşaţi de podea. După efectuarea mişcării, dansatorii se opresc o secundă, pentru a depune efortul de desprindere de magneţi şi apoi îşi continuă coregrafia. La o privire mai atentă, se observă că şi coregrafia pentru această piesă este mai specială, adaptată la faptul că nu aveau libertate la mişcările din glezne. Iar pantalonii, surprinzător pentru Michael, erau foarte lungi ! Pare simplu, nu-i aşa ?... dar de ce nu s-au gândit alţii la asta ?...










În paralel cu realizările profesionale, dependenţa de analgezice şi sedative, la care se adăugau oboseala si speculaţiile din presă în privinţa copiilor care sălăşuiau într-un Neverland închis cu străşnicie pentru ochii lumii, începuseră să-şi spună cuvântul. În timpul turneului „Dangerous”, pe când se afla în Tailanda, un individ, despre care s-a aflat ulterior că avea un trecut relevant de escroc, a profitat de aceste speculaţii şi a lansat acuzaţiile că Michael i-ar fi molestat fiul in vârstă de 13 ani. Cine a fost vreodată acuzat pe nedrept de ceva îşi poate închipui prin ce a trecut Michael Jackson atunci. Mulţi dintre cei pe care îi crezuse prieteni i-au întors spatele, unii chiar au contribuit la alimentarea scandalului cu „detalii” interpretate, interpretabile ori pur şi simplu inventate. Motivul?... Este acelaşi dintotdeauna: banii. Tabloidele şi posturile de televiziune au câştigat foarte mult, cei care „furnizat” informaţii au ajuns în lumina reflectoarelor şi au fost (supra)licitaţi de presă pentru exclusivitate în privinţa publicării informaţiilor.

Dacă stăm puţin strâmb şi încercăm să judecăm drept, ne-am putea face o idee despre adevărul din spatele acestui scandal. Michael Jackson era un super-star, despre care a cărui viaţă personală se ştia foarte puţin spre deloc. Era extravertit numai pe scenă, în intimitate era extrem de reţinut, din caua timidităţii, din cauza educaţiei şi nu în ultimul rând din cauza depresiei care prinsese rădăcini încă din copilărie. Un depresiv nu simte nevoia să-şi împărtăşească, nici măcar cu prietenii, gândurile intime, sentimentele, problemele, suferinţa. Un depresiv, atunci când îl macină ceva, se ascunde pur si simplu. Se retrage în „bârlog”, se ascunde de toată lumea, iar asta îi adânceşte depresia. Numai cu forţa l-ar putea cineva scoate din această stare dar, din păcate, niciunul dintre cei care chiar au ţinut la el n-a ştiut să-l salveze. Lumea este întotdeauna curioasă şi prezintă o atracţie perversă pentru informaţii „murdare” – fie ele reale ori inventate. Iar scandalul vinde foarte bine. Întotdeauna. În atitudinea, gesturile, cuvintele lui din perioada de după 1993 se observă clar că suferea cumplit din cauza acelor acuzaţii. Din punct de vedere psihologic, cineva care se ştie vinovat îşi poate striga vehement nevinovăţia, dar niciodată nu vom vedea în ochii lui suferinţa pe care am văzut-o la Michael Jackson. Dacă înainte se abţinuse să comenteze speculaţiile care circulau în legătură cu persoana lui (albirea pielii, operaţiile estetice, cimpanzeul Bubbles, porţile Neverland închise pentru ochii lumii), atunci a ieşit în faţă şi a vorbit. Să ne amintim: „Când simt că ceva nu e bine, trebuie să vorbesc.”

Michael Jackson a plătit din greu preţul celebrităţii. Deşi a fost achitat, dezamăgirea de a fi crucificat pe nedrept, naivitatea lui de adult cu minte de copil rănită profund şi gândul că reputaţia i-a fost pătată l-au aruncat într-o depresie şi mai adâncă. A încetat să mai mănânce, s-a ascuns şi mai mult, iar dependenţa de medicamente s-a accentuat. El nu a fost la fel de puternic precum Madonna, care, la bârfele idioate care circulau pe seama ei, răspundea ironică: „A, da?... înseamnă că e bine. Cine nu e în atenţia presei nu există.” Foarte adevărat, în Industrie este esenţial să se vorbească despre tine, indiferent dacă de bine sau de rău – dar mai bine de rău.

Pe lângă faptul că era deja dependent de medicamente, acuzaţiile şi hărţuirea de către presă, fanatici şi politicieni care au văzut în acest scandal o bună ocazie de a-şi face reclamă (la fel de bine cum, în perioadele bune, s-au folosit de imaginea lui în acelasi scop) – toate acestea l-au distrus. Degradarea a fost bruscă şi gravă. La depoziţia din timpul procesului, s-a văzut clar că era confuz, apatic, somnolent şi avea tulburări de memorie. A recunoscut că lua (pe lângă antialgice) Valium, Xanax şi Ativan (care toate sunt anxiolitice) pentru a putea suporta presiunea psihică a procesului.

Noi, oamenii, avem în general minţi bolnave. Când cineva sau ceva e prea bun, prea diferit de noi restul, nu e bine. Nu am învăţat nimic de-a lungul vremii, de la răstignirea lui Iisus încoace. Dacă întorci şi celălalt obraz, eşti omorât cu pietre. Dacă la răutate răspunzi cu bunătate, eşti linşat. Daca la declaraţii de război răspunzi cu îndemn la pace, eşti internat în ospiciu. Nu ştiu la alţii, dar noi, românii, avem un exemplu foarte bun: Eminescu. A murit singur, hulit, declarat nebun şi sifilitic. Abia acum, după 150 de ani, ştim adevărul – şi doar unii dintre noi.

Michael Jackson era omul care, în timpul unui concert, a chemat gardianul să ia un gândac de pe scenă, de teamă să nu-l calce; era omul care cânta despre iubire, copii, salvarea lumii, pace, desfiinţarea barierelor rasiale; era omul care a donat mare parte din ceea ce a câştigat pentru a ajuta oamenii nefericiţi.







Este practic imposibil ca un asemenea om să fie în stare sa molesteze un copil. În plus, în urma percheziţiei făcute la Neverland nu s-a găsit nimic incriminant. Şi aici iar vreau să stăm strâmb şi să judecăm drept. Un pervers, fie el sexual ori de altă natură, întotdeauna are în casă filme şi/sau fotografii perverse – ori cu el, ori cu alţii. ÎNTOTDEAUNA. Şi întotdeauna aceste probe duc la condamnarea lui. În altă ordine de idei, de ce, din zecile de copii care au sălăşuit la Neverland, numai unul l-a acuzat?.. Şi de ce acesta era tocmai fiul unui şantajist cu antecedente?



"I could never harm a child or anyone. It's not in my heart." (Michael Jackson)


După achitarea sa, în 1995, s-a ridicat şi a mers mai departe. A urmat turneul „History”, între septembrie 1996 – octombrie 1997, care a început în Cehia şi s-a încheiat în Hawaii – 5 continente, 35 de ţări; 82 concerte în 52 oraşe, în faţa a peste 4,5 milioane de spectatori. „Hystory” a dovedit lumii că Michael Jackson era, în continuare, Regele Pop indiscutabil şi de neegalat.


Albumul „History”, lansat în 1995, a fost destul de controversat, conţinând multe cântece „supărate”, prin care Michael răspundea presei şi acuzaţiilor care i-au tulburat viaţa şi cariera în anii precedenţi, laolaltă cu balade sensibile precum „You Are Not alone”, „Earth Song”, „Stranger in Moscow” şi „Smile”. Controversate au fost şi versurile melodiei „They Don’t Care About Us”, motiv pentru care la album s-au adăugat scuze formulate de Michael către cei care s-ar putea simţi ofensaţi de acele versuri. Sincer, pe mine nu m-a ofensat nimic, niciodată, din tot ce a făcut el.

În 1997 a apărut albumul „Blood On The Dance Floor” iar în 2001 – „Invincible”, despre care s-a spus că este cel mai bun album al său, de la „Thriller” încoace şi care s-a sperat să revoluţioneze industria muzicală. „Invincible” a fost lansat pe piaţă având coperta de culori diferite (argintiu, albastru, verde, roşu şi portocaliu – „pentru amuzamentul fanilor”). Însă, după ce a apărut primul single cu videoclip, „You Rock My World”, s-a văzut clar că Sony Music nu era interesată să promoveze albumul. A mai apărut doar un single, „Cry”, dar nu a beneficiat de un videoclip pe măsura valorii lui.


În 2003 a făcut greşeala de a se dechide în faţa unui pseudo-jurnalist, scormonitor în gunoi – într-un cuvânt, „chiloţar” – pe nume Martin Bashir, care l-a aruncat din nou pe Michael Jackson într-un scandal sexual. Sub masca înţelegerii şi compasiunii şi în mod cert posedând abilităţi de manipulare, s-a insinuat în sufletul lui Michael şi l-a convins să-i deschidă porţile Neverland şi mai ales ale inimii. Problema este că, atunci când a publicat video-interviul, „chiloţarul” a decupat cu măiestrie filmul, arătând lumii, din tot ce a filmat, numai frânturi interpretabile, care l-au pus pe artist într-o lumină total nefavorabilă, motiv pentru care Bashir a fost acuzat ulterior de „jurnalism galben”, care se traduce prin „exploatarea, denaturarea sau exagerarea informaţiilor, pentru a crea senzaţie si a atrage publicul”. La scurt timp după aceea, a fost difuzat un alt film, realizat de cameramanul lui Michael Jackson, în care se vede cum „chiloţarul” îl complimenta pe Michael pentru „calitatea spirituală a ranch-ului Neverland” şi pentru „cât de minunat e Michael ca tată” şi că „relaţia dintre el şi copiii lui aproape că îl fac să plângă”, care contrazicea afirmaţiile „chiloţarului” din filmul difuzat de el, cum că „Neverland este un loc periculos pentru copii” şi că „Mi-e teamă pentru copiii lui Michael Jackson”.

Concluzia: Michael s-a lăsat atras într-o capcană fatală.

„L-a distrus. L-a ucis. O să dureze multă vreme agonia, dar moartea lui a început în seara asta. Înainte medicamentele erau o ancoră, dar după asta au devenit o necesitate.” (Dieter Wiesner, managerul lui Michael Jackson în perioada 1996 – 2003, despre interviul publicat de Bashir)






UPDATE: se pare că pantofii din „Smooth Criminal” nu funcţionează cu magneţi, ci pe principiul „cozii de rândunică”. Am discutat cu un prieten, inginer, care mi-a explicat cum e cu principiul ăsta: piramida triunghiulară din toc (numerotată în fotografia patentului cu 32) nu e magnet, ci e de fapt o scobitură făcuta cu scârţ, în care intră o pană montată special în scenă. Precizarea asta e mai ales pentru cei care intenţionează să fabrice pantofii şi care mai trebuie să ştie că, după ce pana din scenă intră în scobitura din tocul ghetei, trebuie să se încline sub un anumit unghi, ca să nu cadă în nas.




VA URMA




....

10 comentarii:

  1. Sunt de acord cu tot ce ai scris
    Si eu am observat de ceva timp ca exista destule asemanari intre Michael si Eminescu,ma bucur sa vad ca nu sunt singura care crede asta

    RăspundețiȘtergere
  2. Toate geniile au ceva in comun: aura aceea care ii face speciali, diferiti de restul lumii. Din pacate, insa, menirea geniilor este sa ne aduca bucurie noua, celorlalti, in timp ce ei trebuie sa-si duca crucea. E ca o medalie cu doua fete: pe o parte linistea anonimatului, pe cealalta stigmatul lui Prometeu.

    Si eu ma bucur sa gasesc persoane care rezoneaza cu ceea ce gandesc. Asa e firesc. Altminteri, incepi sa te temi ca devii paranoic :) Multumesc mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am gasit astazi blogul tau si nu ma lasa pana nu il devorez pe tot. Ai castigat admiratia mea fiind printre putinele persoane care vorbeste frumos despre acest geniu al muzicii si nu numai! Chiar regasim la el unele dintre trasaturile omului de geniu: izolarea, siguratatea in care a trait toata viata, neimplinirea in iubire. Si sunt sunt sigura ca desi, mai nou toata lumea il numeste geniu, putini stiu despre ce vorbesc.

    La fel si eu ma bucur ca nu sunt singura care crede cu adevarat asta!La cat mai multe postari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, geniul are o definiţie extrem de complexă, iar a-l înţelege nu e la îndemâna oricui. Oamenii se împart în trei mari categorii: 1.cei care, fără să caute neapărat să înţeleagă un geniu, îl admiră şi se bucură de ceea ce are el de oferit; 2.cei care se lasă posedaţi de invidie şi frustrare şi împroaşcă noroi fără urmă de remuşcare şi 3.cei care încearcă să se folosească de geniul altora în scopul propriu. Mulţumesc mult.

    RăspundețiȘtergere
  5. E trist cat de oribila a devenit lumea in care traim, e trist cum totul ajunge sa se invarta in jurul banilor, e trist cum in loc sa ne apropiem unii de altii si sa devenim mai uniti pt a face lumea ''a better place'' noi ne mancam intre noi si ne exploatam unii pe altii pt binele propriu,in scop pur egoist, e trist si de-a dreptul sfasietor ca un om deosebit si unic precum Michael a trebuit sa plece dintre cei vii intr-un mod absolut bizar, e trist..e trist..e trist!
    Te felicit pt atitudinea acesta de a scrie despre Michael, pt cuvintele deosebite spuse despre el, pt ca sunt putini cei care l-au inteles cu adevarat! God bless you! RIP MICHAEL!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt multe lucruri triste in lume. Unul dintre ele este moartea lui Michael. M-a înfuriat să văd că este în continuare blamat şi asta m-a hotărât să prezint lumii adevărata lui faţă, cea la care foarte puţini au cugetat. Mulţumesc mult.

    RăspundețiȘtergere
  7. Citind ceea ce ai scris aici, imi dau seama ca exista asemanari intre Mihai al nostru si Michael J . Multe. In primul rand amandoi poarta- si sunt sigura ca nu intamplator- numele unui arhanghel (numele este tradus in Scriptura prin "ocrotitorul copiilor "-Daniel 12,1-2 sau "cel se împotrivea diavolului"-Iuda 9). Au incercat intai sa-i doboare psihic si sa-i elimine din viata publica, sociala sau politica, pentru ca doreau sa nu mai aiba influenta si lumea sa nu-i mai asculte sau sa-i citeasca. Pe amandoi i-au declarat nebuni, ciudati, bolnavi si i-au "terminat" ca atare. Eminescu a fost numit afemeiat si destrabalat; Michael a fost numit pedofil si homosexual. Au pregatit opinia publica din timp pentru disparitia lor fizica, prin intoxicari de genul este sifilitic, bolnav in ultimul grad, nebun cu acte (Eminescu) sau are cancer, este dependent de tone de calmante, este drogat, bolnav de moarte, etc. (despre MJ). Ambii au criticat, prin arta lor, in stilul lor, interesele politico-militare ale vremurilor lor, punandu-si in cap puterile oculte, puteri care au actionat intotdeauna la fel. Ceea ce a ramas de la ei a fost sau va fi contestat tot timpul, intr-un fel sau altul, desi cine citeste sau asculta cu buna credinta ce a scris unul sau ce a cantat celalalt isi da seama ca au fost cu adevarat geniali. Am fost de fata prin anii 1992 la dezbaterile din cadrul comisiei de invatamant ale Ministerului Educatiei de atunci, cand se punea in discutie scimbarea programei scolare la limba si literatura Romana. A venit acolo rabinul sef Moses Rosen, cel care criticase in anii 80 opera lui Eminescu si ca proaspat membru al Academiei Romane a cerut pur si simplu ca Eminescu sa nu mai fie studiat in scoala DELOC, pe motiv ca a fost antisemit!. A facut o referire speciala la Scrisoarea a III-a si ma gandesc si acum , dupa atatia ani , ce are antisemit aceasta poezie. A citat apoi dintr-un articol al lui Eminescu din Timpul, publicat ulterior intr-un volum numit "Chestiunea evreiasca", in care au fost adunate articolele lui Eminescu referitoare la evrei, ceva ce lui i s-a parut revoltator: "Oriunde este un conflict in lumea asta mare, cautati evreul" (intre noi fie vorba, genial spus). Nu am inteles nici pana acum ce legatura aveau articolele lui Eminescu cu programa scolara. A fost discutie mare pe tema asta, iar pentru mine a fost halucinant ceea ce se intampla. Asa se va intampla si cu melodiile sau videoclipurile sau interviurile lui Michael. Nu vor mai fi difuzate, vor fi sterse de pe internet sau le vor gasi antisemite- ma gandesc ca deja au fost discutii in acest sens despre They Don't Care About Us.... Numai noi, cei multi si simpli, care intelegem despre ce-I vorba, putem sa le mentinem vie amintirea, facandu-I cunoscuti generatiilor de dupa noi. Avem acum internetul si putem sa ne unim altcumva dacat in trecut. De noi depinde daca ii vom uita sau nu pe amandoi, caci daca stam in nadejdea celor ce ne conduc si a mediei, mai avem de asteptat….Daca am fi mai multi constienti de cele ce se intampla, ce bine ar fi! Ai meritul ca pe noi, cei cativa care am citit ce ai scris, ne-ai pus la treaba si am inceput sa gandim in ansamblu, punand lucrurile cap la cap. Felicitari si multumim!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ai dreptate, sunt multe puncte comune intre Luceafărul nostru şi The King of Pop. Din păcate, încetul cu încetul, Eminescu tinde să fie scos din manualele şcolare iar în locul lui, copiii noştri studiaza Cărtărescu şi alţi pseudo-scriitori ca el. Depinde numai de noi să nu ne lăsăm copiii să uite de primul nostru mare scriitor care şi-a găsit locul in literatura universală. Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere
  9. a, da...imi amintesc de faza cu gandacul...am vazut mai demult filmuletul :) super tare blogul...imi place tot ce-ai scris despre Michael...

    RăspundețiȘtergere
  10. Am scris odata ca noi, cei care l-am indragit pe Michael si il apreciem ca pe unicul (si poate ultimul) imens entertainer, ar trebui sa-l omagiem discutand despre opera pe care ne-a lasat-o mostenire, despre copilaria lui chinuita, despre actele de caritatate pe care le-a infaptuit si de ce nu, despre societatea americana care si-a adus contributia in mod evident la disparitia lui. Ma bucur mult sa vad ca cele de mai sus se regasesc in aceste pagini. Pacat de cei care, nu pot face diferenta intre un inger si-un demon, un copil si-un adult, un altruist si-un egoist, un virtuos si-un vicios...

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să vă semnaţi dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc.