marți, 7 iulie 2009

Adevărul despre Michael Jackson – partea a IVa

PERFORMANŢA





În 1979 şi-a marcat începutul carierei solo cu albumul „Off The Wall”, care a avut un succes pe măsura muncii intense depuse şi a ambiţiei sale de a „rupe gura târgului”. A fost primul album care a adus pe locul I în topurile din SUA nu mai puţin de patru piese. Tot în 1979, a căzut pe scenă şi şi-a spart nasul. Trebuind să se opereze, cu această ocazie i-a cerut medicului să i-l facă ceva mai mic. Atunci s-a dovedit cât de mult a suferit, de fapt, în toţi anii în care tatăl şi rudele râdeau de „nasul lui cel borcănat”. Atunci Michael a simţit că cea mai mare bucurie a fost să ştie că avea dreptul să ia o decizie în legătură cu faţa lui. Atunci a simţit că poate scăpa de demonii care l-au torturat în copilărie, recreându-se pe sine. La scurt timp după prima operaţie la nas, a trebuit să o facă pe a doua, din cauza unor probleme de respiraţie.

În 1982 a lansat albumul „Thriller” cu nouă piese, dintre care patru compuse de el, şi care a fost primit cu ovaţii în lumea întreagă şi care a intrat în 1984 în Guiness Book, fiind cel mai bine vândut album din toate timpurile (peste 50 milioane exemplare la acea vreme, peste 100 milioane astăzi), record care nu a fost egalat încă.

În 1983 a a participat la spectacolul ocazionat de aniversarea a 25 de ani de existenţă a Motown Records. În autobiografia sa „Moon Walk” (1988) povesteşte cum, până în seara de dinaintea showului, ştia doar că o să cânte „Billie Jean”, dar nu găsise încă „acel ceva”, o mişcare nouă şi fantastică, un pas de dans care să facă showul acela de neuitat. Îi plăcea să repete şi acasă, singur, lăsându-se pătruns de muzică şi abandonându-se cu totul în braţele ei. Aşa s-a născut „moonwalk”.

În 1984, pe când filma un spot publicitar, părul i-a luat foc din cauza artificiilor şi s-a prăbuşit, cu capul în flăcări. S-a ales cu arsuri de gradul II şi III şi cu o parte a scalpului rămasă fără păr. Arsura de gradul III e cea mai severă categorie de arsură. E provocată de expunerea prelungită la surse foarte fierbinţi. Într-o arsură de gradul III, pielea e arsă în întreaga ei grosime. Ţesuturile subiacente pot fi vizibile. Marginile arsurii au adesea un aspect carbonizat. Centrul zonei arse poate să nu prezinte durere deoarece receptorii dureroşi au fost distruşi odată cu pielea.

Însă tot în 1984 i-a fost acordată cea de-a doua stea pe bulevardul Hollywood Walk Of Fame (prima fusese în 1980, pentru activitatea desfăşurată în cadrul trupei The Jackson 5). A fost primul star care a avut inscripţionate două stele aici. Iar de la ediţia de decernare a premiilor Grammy, în acelaşi an, Michael Jackson a plecat acasă cu nu mai puţin de 8 distincţii – record care a fost atins abia după 17 ani, de către Carlos Santana.

În 1987, după o muncă de doi ani şi jumătate, a lansat albumul „Bad”, care s-a vândut în peste 25 milioane de exemplare. Între septembrie 1987 – ianuarie 1989 a fost turneul „Bad” în care a ţinut 123 spectacole (Japonia, Australia, Europa, SUA). A fost o isterie în masă: japonezii l-au supranumit „Taifunul Michael”; presa australiană l-a botezat „Crocodile Jackson”; în Marea Britanie fanii i-au cântat „Happy Birthday To You” în seara spectacolului ţinut la Leeds pe 29 august 1988, când împlinea 30 de ani. La fiecare concert, cel puţin în SUA, Michael Jackson se asigura că 400 de bilete vor fi distribuite gratuit copiilor neprivilegiaţi din spitale şi orfelinate. Iar o parte din încasările concertelor a închinat-o unor acţiuni caritabile.

În august 1988, după ce a onorat 5 din cele 7 concerte programate în Londra, Michael Jackson şi echipa sa au stat la Incosol Hotel Spa din Marbella, Spania, pentru a-şi recăpăta puterile pentru restul turneului. Regimul său de sănătate includea drumeţii pe munte, ore de gimnastică şi masaj subacvatic. În urmă cu ceva timp, adoptase şi un regim alimentar foarte strict, din care carnea lipsea cu desăvârşire.

Până la sfârşitul anilor ’80, Michael Jackson a fost singurul artist care avea, tot timpul, cel puţin două piese în topurile muzicale.

În perioada dintre sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 au debutat durerile musculare – problemă frecvent întâlnită la dansatori – şi a început să ia antispastice şi calmante, pentru a putea să continue. Din păcate, până în 1993 devenise deja dependent de analgezice.

În ciuda succesului extraordinar, în ciuda faptului că se comporta impecabil ca artist pe scenă, nu i-au plăcut niciodată turneele. Adora să se întâlnească cu fanii, era conştient de tot ceea ce le datora, dar turneele i-au displăcut în sine din cauză că erau foarte solicitante iar schimbările de fus orar îi afectau odihna. În plus, era şi un efort imens pentru vocea sa, în 1988 trebuind să întrerupă turneul pentru o perioadă, din cauza inflamaţiei corzilor vocale. Într-un interviu dat câţiva ani mai târziu, începuse să povestească despre cât de mult îi displăcea că mergând dintr-un oraş în altul devenea tot mai somnoros, că trebuia să depună un efort din ce în ce mai mare ca să dea bine pe scenă, că îl stresau jurnaliştii care il urmăreau peste tot... când regizorul l-a întrerupt şi i-a spus că e mai bine să transmită un mesaj pozitiv, pentru ca fanii să nu se simtă jigniţi. El a răspuns: „Dar nu mi-a plăcut... A fost un iad... Bine, o să-l fac pozitiv, deşi voi ştiţi adevărul.” A făcut o scurtă pauză, şi la „Acţiune!” s-a uitat fix în cameră şi a spus, senin: „I love to tour”. Toţi cei de faţă au izbucnit în râs. „De ce râdeţi?... eu chiar încercam să-mi intru în rol.”


video


Nici măcar nu ştia să mintă şi se vede clar că nici nu-i făcea plăcere să mintă, chiar dacă era nevoit, chiar dacă era pentru un scop bun. Dacă totuşi a făcut-o vreodată, a fost numai şi numai pentru a se proteja – de ce vreţi voi: de şacalii din presă, de răutatea oamenilor, de şarlatanii care-i dădeau târcoale.


Deşi după „Bad” afirmase că nu va mai face niciun turneu, s-a lăsat convins să se răzgândească şi a urmat, în perioada iunie 1992 – decembrie 1993, turneul „Dangerous”, cu scopul precis şi afirmat public de a strânge fonduri pentru Fundaţia Heal The World. Cu această ocazie am avut şi noi, românii proaspăt iesiţi din comunism, bucuria imensă de a-l vedea live. Efectele speciale, echipa şi mai ales prestaţia lui au fost uimitoare. Ziua de 1 octombrie 1992 va rămâne pentru noi o zi de care ne vom aminti întotdeauna. Concertul din Bucureşti a fost înregistrat, iar filmarea a fost cumpărată de HBO pentru 21 milioane de dolari, cel mai mare preţ plătit vreodată pentru un spectacol şi care n-a mai fost egalat până astăzi. Seara în care HBO a difuzat concertul, tot în 1992, i-a adus postului de televiziune cea mai mare audienţă avută vreodată pentru o transmisie. Hotărât lucru, Michael Jackson a fost omul recordurilor. Nu am avut ocazia să-l văd şi în alte concerte, dar dacă lumea spune că a fost cel mai bun, sunt sigur că aşa este. Oricum, Michael Jackson n-a lucrat niciodată cu jumătăţi de măsură. Nici nu avea cum, fiind un perfecţionist cum rar se nasc pe lumea asta. Avea o idee foarte clară despre ce înseamnă un show şi nu i s-a părut suficient că avea talentul lui de muzician şi că se mişca pe scenă ca un titirez în timp ce cânta impecabil (îmi amintesc ca e primul cântăreţ pe care l-am văzut dansând în timp ce cântă şi singurul care a făcut-o vreodată la un semenea nivel). A vrut – şi a avut – şi efecte speciale, iluzii optice, dansatori sincronizaţi perfect, jocuri de lumini şi artificii. În altă ordine de idei, nu lansa pe piaţă niciun album până când nu era sigur că toate piesele sunt de top. Cred că ni s-a întâmplat tuturor să cumpărăm un album şi să constatăm că numai una sau două melodii sunt bune, restul fiind trântite acolo de umplutură. La el nu exista aşa ceva. Muncea ore in şir, muncea până la epuizare, muncea până când ieşea aşa cum voia el, aşa cum considera că trebuie să fie. Abia atunci se liniştea.

Un alt aspect remarcabil la el a fost acela că a ştiut întotdeauna ce vrea, în privinţa performanţei sale ca artist – şi asta il face cu mult mai special. În autobiografia „Moon Walk” povesteşte cum, extrem de nemulţumit de faptul că Motown Records le impunea celor de la The Jackson 5 să cânte şi să se îmbrace într-un anumit fel, a discutat cu membrii familiei despre posibilitatea de a renunţa la contractul cu Motown:

„Nu ne plăcea deloc cum suna muzica noastră pe atunci. Ne aflam într-un mediu extrem de competitiv şi simţeam că eram în pericol să fim eclipsaţi de alte grupuri care creau un sunet mult mai contemporan. Motown [..] nu numai că ne-au refuzat cererile, dar ne-au interzis să mai menţionăm macar faptul că am dori să facem ceva pe cont propriu. Asta m-a supărat foarte tare. Când simt că ceva nu e bine, trebuie să vorbesc. Ştiu că mulţî oameni nu mă consideră un dur sau un om hotărât, dar asta e numai din cauză că nu mă cunosc. Până la urmă, eu şi fraţii mei am stabilit o întâlnire cu Motown. Deşi ne simţeam nefericiţi, nimeni n-a îndrăznit să spună nimic. Atunci a trebuit să vorbesc eu. Am stabilit o întâlnire cu Berry Gordy (n.m. managerul şi fondatorul Motown Records) şi, faţă în faţă, i-am spus că The Jackson 5 vor părăsi Motown. A fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut. Dacă ar fi fost vorba numai de mine, mi-aş fi ţinut gura; dar se discutase atât de mult acasă despre cât de nefericiţi eram cu toţii la Motown, încât m-am hotărât să fiu eu acela care să vorbească în numele tuturor. Nu mă înţelegeţi greşit, ţin foarte mult la Berry Gordy. Consider ca e un geniu, un om excepţional şi unul dintre giganţii din industria muzicală. Nu simt decât respect pentru el, dar în zilele acelea eram ca un leu.”



Se întâmpla în 1974, pe când avea numai 16 ani. Aşa era Michael Jackson.






VA URMA



....

10 comentarii:

  1. Blogul e superb. O singura gresala as dori totusi sa mentionez: se vorbeste undeva ca fanii i-au cantat "Happy Birthday to you " la data de 29 septembrie. Michael s-a nascut la 29 August, nu 29 sept.In rest,tot respectul !

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult pentru aprecieri si pentru atentionare. Am corectat. Cred ca ma luase valul si nu mi-am dat seama ca am scris septembrie in loc de august :)

    RăspundețiȘtergere
  3. imi place tare mult e super,sunt lucruri pe care nu le-am stiut pana acum despre el si imi face placere sa aflu atat lucruri bune cat si rele oricum nimeni nui perfect.super

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc, ma bucur că pot să ofer informaţii noi. Te mai aştept.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma bucur sa mai intalnesc si oameni cu adevarat oameni, care stiu sa aprecieze un ''geniu''. Te felicit pt aceasta atitudine a ta de a scrie despre Regele Michael! God bless you!

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulţumesc. Dumezeu să ne binecuvânteze pe toţi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Excelent.
    Mi-am creat chiar si cont google astfel incat sa pot posta felicitarile mele.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am uitat sa mentionez faptul ca am fost si eu prezenta la ambele concerte. Acela din 1992 s-a dovedit a fi, nu numai pentru noi romanii abia iesiti dintr-o gaura neagra de tampitizare si cretinizare socialisto-comunista, un show absolut remarcabil. Insemna deschidere catre muzica, lumina, culoare o luma magica si un star in culmea gloriei pe care l-am indragit dinainte sa-l vedem live.
    Mi-e dor de acele momente si daca s-ar inventa masina timpului si as avea posibilitatea s-o folosesc, fara indoiala, acel stadion in acel an ar fi una dintre destinatii. Poate chiar prima.

    RăspundețiȘtergere
  9. Un blog foarte reusit,felicitarile mele. Totusi as avea ceva de obiectat: arsurile sunt de 4 grade:
    I-eritem(roseata);
    II-flictene cu lichid serocitrin;
    III-flictene cu lichid sanguinolent;
    IV-cea profunda care afecteaza si dermul,chiar si muschii

    RăspundețiȘtergere
  10. Michael si-a inceput cariera solo inca din 1972 cu albumul 'Got to be there' dupa care a urmat, in acelasi an , 'Ben'. In 1973 a aparut 'Music & Me' , in 1975 'Forever, Michael', iar in 1979 a aparut 'Off the wall'

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să vă semnaţi dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc.