Adevărul despre Michael Jackson – Partea a Xa

...


PRIMA LOVITURĂ


Motto: „Ar trebui să ai mare grijă, domnule Brown... Lor nu le plac oamenii populari. Asta înseamnă putere. Aşa cum ai oprit o revoltă, poţi să şi declanşezi una.” (vicepreşedintele Hubert H. Humphrey către James Brown, atunci când acesta a reuşit să calmeze cetăţenii din Boston, revoltaţi de uciderea lui Martin Luther King – 1968)



Nu sunt Mafalda, nici nu am capacităţi paranormale, dar am putut observa, laolaltă cu mulţi dintre noi, că niciodată, NICIODATĂ, un mare scandal nu a izbucnit din senin. Întotdeauna a avut „ceva” în spatele lui. Întotdeauna a fost dirijat, orchestrat şi lansat în scopul manipulării celor mulţi. La noi, cel mai recent exemplu este cazul Becali. Nu mă impresionează absolut deloc acest personaj, dar arestarea lui cu surle si trâmbiţe, în toiul nopţii, cu toata mass-media anunţată din timp ca să fie prezentă la faţa locului, şi faptul că timp de câteva luni am fost „îndopaţi” de-a dreptul, pe toate canalele TV şi în toate ziarele, cu acest „caz Becali” – toate acestea au avut scopul de a ne abate atenţia de la adevăratul scandal, care tocmai izbucnise, acela legat de asocierea dintre Puiu Popoviciu şi preşedintele Băsescu într-un act de corupţie la nivel înalt. De ce a fost ales Becali şi nu altcineva ?... Pentru că era cel mai popular la momentul respectiv şi avea capacitatea de a concentra atenţia „celor mulţi”. Un alt exemplu: acum multă lume ştie deja că aşa-zisele „atacuri de la 11 septembrie 2001” au fost orchestrate de Elita Mondială, împreună cu administraţia Bush junior, pentru a avea un pretext să invadeze Irakul (ţinta: petrolul) şi Afganistanul (ţinta: cele mai mari culturi de opiu din lume). De ce s-a ales acest mod înfiorător de josnic şi devastator ?... Simplu: pentru că, ce putea fi mai fulminant decât demolarea WTC, simbolul business-ului american, şi ce putea fi mai grandios decât uciderea a mii de cetăţeni de către „terorişti”, ca într-un scenariu de thriller super-costisitor ?...

Despre cei care trag sforile în această lume, cei care ne influenţează vieţile şi care ne controlează, am pomenit într-o altă secţiune a blogului (Masonii şi criza mondială).

Cine a auzit despre manipularea cu ajutorul presei, ştie foarte bine ce vreau să spun.


Şi acum vreau să facem o scurtă analiză retrospectivă a conjuncturilor în care Michael Jackson a fost implicat în cele două procese care l-au distrus. Eu am găsit nişte coincidenţe stranii.

Prima coincidenţă: cu puţin timp înaintea primului scandal şi în timpul celui de-al doilea, preşedinţii S.U.A. erau cei doi Bush, despre care se ştie că au legături foarte strânse cu Elita şi despre care nu numai americanii de rând, ci şi oamenii din lumea largă sunt de părere că au fost cei mai detestabili preşedinţi ai S.U.A. Aproape fiecare decizie a lor a produs o nemulţumire adâncă în rândul maselor şi a iscat manifestaţii ce ar fi putut lua amploare. Între cei doi a fost Bill Clinton, alt reprezentant al Elitei, care le-a făcut jocurile Rockefeller-ilor, Rotschild-ilor şi altor „super-şmecheri” din CFR (Council Of Foreign Relations) şi Comisia Trilaterală. De fapt, singurul preşedinte american care nu a fost mason rămâne, până azi, J.F. Kennedy şi toată lumea ştie ce s-a întâmplat cu el, după ce a avertizat America în legătură cu „o conspiraţie monolitică şi nemiloasă care acţionează pe căi ascunse pentru a-şi extinde sfera de influenţă – prin infiltrare în loc de invazie, prin acţiuni subversive în loc de alegeri, prin intimidare în loc de alegere liberă, prin gherile noaptea în loc de acţiuni armate ziua...”


***


● 17 decembrie 1992 – semnarea NAFTA (Tratatul Nord-American privind Comerţul Liber), prin care s-ar fi urmărit să crească economia americană. Adevărul este că venitul naţional al S.U.A. a crescut cu 54%, dar deficitul balanţei comerciale (respectiv diferenţa negativă dintre exporturi şi importuri) a crescut de 12 ori faţă de perioada ante-NAFTA. Iar un economist ştie că o balanţă comercială pozitivă (adică exporturile mai mari decât importurile) este un adevărat semn al bogăţiei unei ţări. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat cu România în ultimii 20 de ani: politicienii susţin că economia noastră e în creştere, în timp ce noi suntem din ce în ce mai săraci (cel puţin, aşa era până la instalarea crizei financiare).

● În aceeaşi perioadă, apar din ce în ce mai multe întrebări legate de Sindromul Golfului, depistat la militarii care s-au întors din Irak după operaţiunea „Furtună în Deşert”. Pentagonul a încercat să muşamalizeze, dar apăreau tot mai multe articole referitoare la acest sindrom, cu atât mai mult cu cât cetăţenii americani nu au fost de acord cu trimiterea trupelor americane în Irak (Golful Persic) în 1991.

● 24 decembrie 1992: Bush senior le-a acordat clemenţă celor 6 angajaţi guvernamentali implicaţi în scandalul „Iran-Contra” la sfârşitul anilor ’80; şi în special fostului Secretar al Apărării Caspar Weinberger, al cărui proces urma să înceapă pe data de 5 ianuarie 1993 şi pe care Bush l-a descris ca fiind „un patriot adevărat”. Scandalul avându-i ca protagonişti pe reprezentanţii guvrenamentali avea la bază facilitarea de administraţia Reagan a vânzării de arme către Iran, stat care la vremea aceea era supus unui embargo în privinţa funizării de arme. (Ca o notă de subsol, un fost ministru, Bill Breeden, a furat un semn de circulaţie în semn de protest faţă de „afacerea Iran-Contra”, şi a cerut pentru răscumpărarea lui, de la Guvernul American, 30 miliarde dolari, banii care au intrat în Iran. A fost arestat, fiind singura persoană care a ajuns în închisoare ca urmare a scandalului Iran-Contra).

● 20 ianuarie 1993: la ceremonia inaugurală a lui Bill Clinton ca preşedinte, Michael Jackson prezintă melodiile „Gone Too Soon” – dedicată unui băiat care a murit de SIDA şi „Heal The World” – un apel la pace, înţelegere şi concentrare asupra problemelor reale ale lumii. Mai târziu, va fi lansat videoclipul „Heal The World” în care sunt prezentate imagini şocante ale crudei realităţi.



...


● 26 februarie 1993: un camion cu bombe parcat la Turnul de Nord al WTC explodează, omorând 6 persoane şi rănind alte peste 1.000.

● 4 martie 1993: autorităţile anunţă capturarea unui suspect în cazul exploziei de la WTC, pe nume Mohammad Salameh – şi cu asta gata, s-a terminat povestea de la WTC (cel puţin până în 11 septembrie 2001, când s-a lansat „WTC story – reloaded”).

● 26 martie 1993: O.N.U. aprobă Rezoluţia 814 care se referă la extinderea considerabilă a dreptului de a interveni în afacerile altor ţări, cu scopul de a „restabili pacea” prin forţă militară şi nu prin simple negocieri. Rezoluţia trasează schema operaţiunii intitulate UNOSOM.

● aprilie 1993: în 1992, preşedintele George Bush Sr. trimisese – sub pretexte "umanitare" – o forţă de 30.000 de militari, cu elicoptere şi nave de război, în cadrul operaţiunii "Restore Hope", pentru a prelua controlul militar al regiunii care era vitală pentru interesele americane. Deşi părea că scopul „Restore Hope” fusese atins, operaţiunile din Somalia au continuat şi sub mandatul preşedintelui Bill Clinton. Forţa armată americană a fost, în cele din urmă, silită să se retragă, spre sfârşitul anului 1993, în condiţii umilitoare pentru SUA.

● 18 mai 1993: Aeroportul din Los Angeles a fost închis timp de câteva ore, pentru că preşedintele Clinton s-a găsit să se tundă chiar acolo, în vreme ce sute de oameni aşteptau din ce în ce mai iritaţi, să se deschidă porţile pentru a-şi putea vedea de treabă. Presa a intrat în priză. S-a anuntat că „frizura” lui Clinton i-a costat pe cetăţeni 200 USD pentru frizer şi 1,4 milioane USD pentru întreruperea traficului aerian. Un titlu exploziv suna astfel: „Clinton: Omul poporului sau doar un alt elitist ?” Presa i-a numit pe soţii Clinton „copiii răsfăţaţi ai generaţiei lor”. Chiar şi comentatorul politic Al Hunt, altminteri un moderat, a spus despre Clinton că este „cel mai incapabil pe care l-am văzut vreodată” (n.m. încă nu-l văzuse pe Bush Junior – lol).

● 19 mai 1993: Incidentul „Travelgate”: Clinton autorizează demiterea a 7 angajaţi din Oficiul de deplasări al Casei Albe, pentru erori în management, delapidare şi altele. Corpul de presă al Preşedinţiei a enumerat toate acuzaţiile aduse celor 7 angajaţi, însă a omis totuşi să menţioneze că şi directorul Oficiului de deplasări, Billy Dale, era implicat (respectiv acuzat), iar opinia publică nu a ştiut nimic despre acesta până la achitarea lui, după un „proces” desfăşurat în secret. De asemenea, nu s-a menţionat pe nicăieri, la momentul respectiv, că în contul bancar al lui Billy Dale intraseră peste 50.000 USD din fondurile Oficiului de deplasări. Aceasta s-a întâmplat din cauză că cei din corpul de presă al Washington-ului au primit favoruri de la Billy Dale. Jurnalistul Sam Donaldson de la postul de televiziune ABC a mers până într-acolo încât a depus mărturie în favoarea lui Dale, deşi el n-avea nicio treabă cu afacerea respectivă.

● 3 iunie 1993: „Proiectul Noului Secol American”, un grup de politicieni şi jurnalişti neo-conservatori, îşi lansează declaraţia de statut, afirmând că politica americană externă şi de apărare este în derivă.

● 5 iunie 1993: Forţele Alianţei Naţionale Somaleze au ucis, într-o ambuscadă, 24 soldaţi pakistanezi care se aflau sub comanda UNOSOM iar alţi 44 au fost răniţi.

● 6 iunie 1993: Consiliul de Securitate al O.N.U. a aprobat Rezoluţia 837, care susţine o atitudine şi mai agresivă şi cere statelor membre să contribuie cu mai multe trupe şi mai mult echipament militar.

● 7 iunie 1993: 130 avioane militare sunt trimise în misiune în Somalia, unse vor rămâne până pe 14 iulie, distrugând depozite, reţeaua de transmisie a postului de radio din Mogadiscio şi vehicule bănuite a fi ale lui Aideed şi ale susţinătorilor lui.

● 17 iunie 1993: Amiralul Howe emite un mandat de arestare pentru Generalul Aideed şi o recompensă de 25.000 USD pentru capturarea lui. Acest lucru a servit numai pentru a trasa liniile politice în Mogadiscio.

● 2 iulie 1993: într-o conversaţie telefonică, Evan Chandler afirmă: „Jackson nu are niciun motiv să nu-mi răspundă la telefon. Am găsit cel mai afurisit avocat (n.m. Barry Rothman) care nu-şi doreşte decât să aducă un scandal în prima pagină, cât de repede se poate, cât de mare se poate şi care să umilească cât de multă lume se poate. E scârbos, e josnic, e inteligent şi avid de publicitate. Orice lucru va deveni un plan cert, care nu e al meu. Din momentul în care l-am sunat, va distruge pe oricine-i stă în faţă, într-un mod deviant, scârbos, crud, de care numai el e în stare. I-am dat dreptul deplin de a face asta... Nu am cum să pierd. Voi obţine tot ce vreau şi il voi distruge definitiv. Cariera lui Michael va fi terminată.”

● 12 iulie 1993: Americanii au atacat, prin QRF (Quick Reaction Force), un obiectiv major al lui Aideed. După raid, o mulţime ostilă a ucis, ca răspuns, 4 jurnalişti occidentali, expunându-le cadavrele în văzul lumii.

● 20 iulie 1993: Vince Foster, omul lui Clinton de la Casa Albă, a murit în condiţii suspecte (s-a declarat că s-a sinucis, dar circumstanţele morţii lui, la numai 48 de ani, au rămas neclare), după ce, cu doar 2 luni înainte, declarase: „Reputaţia pe care încerci să ţi-o construieşti în condiţii de integritate intelectuală şi etică poate fi cel mai înalt scop sau cel mai mare duşman al tău. Vei fi judecat în funcţie de modul în care judeci tu însuţi. Nu există victorie, nu există avantaje, nici răsplată, nici favoruri, pentru care să merite să-ţi pătezi reputaţia sau integritatea şi care să lase urme ireparabile.”

● 10 august 1993: Bill Clinton semnează Actul de Reconciliere Bugetară, prin care măreşte taxele cetăţenilor bogaţi şi ale corporaţiilor, deşi a fost prevenit că aceasta va ucide locurile de muncă şi va determina apariţia unei recesiuni economice.

● 18 august 1993: în urma plângerii înaintate de Evan Chandler (tatăl lui Jordan), Departamentul de Poliţie privind exploatarea sexuală a copiilor din Los Angeles începe o anchetă asupra lui Michael Jackson. În aceeaşi zi, mama lui Jordan Chandler declară poliţiei că ea nu crede că Michael i-a molestat fiul. Din acest moment şi până în 1994, primele pagini ale ziarelor şi primele ştiri ale televiziunilor sunt „ocupate” cu Michael Jackson şi noul scandal iscat, iar restul evenimentelor (cele cu adevărat grave) trec în linia a doua sau chiar mai la coadă.

● 20 august 1993: după mai multe runde de negocieri secrete în Norvegia, a fost semnat Acordul de Pace de la Oslo, urmat, după o lună, de o ceremonie publică la Washington. După semnarea acestui acord, care se presupunea că urmărea să liniştească apele în Orientul Mijlociu, gruparea teroristă Hamas a crescut atacurile asupra Israelului.

● 21 august 1993: este emis un mandat de percheziţie pentru ferma Neverland. Raportul poliţiei conclude că nu s-a găsit nicio dovadă care să sprijine acuzaţiile aduse împotriva lui Michael. Poliţia a interogat 30 de copii, care toţi au negat că Michael Jackson s-ar fi purtat necuviincios cu ei. Un ofiţer de poliţie implicat în investigarea cazului a declarat că nu s-au găsit niciun fel de dovezi (medicale, fotografice ori video) care să ateste molestarea ori alt act criminal. În ziua în care acuzaţiile au fost date publicităţii, Michael ateriza în Bangkok, în timpul turneului Dangerous, care începuse în 1992.

● 25 august 1993: doi prieteni adolescenţi ai lui Michael Jackson, Brett Barnes şi Wade Robson, ţin o conferinţă de presă în care declară că au dormit în patul lui, dar că nu s-a întâmplat nimic de natură sexuală.

● 28 august 1993: au început alte operaţiuni speciale, terestre şi aeriene în Somalia.

● 8 – 21 septembrie 1993: atacuri asupra militarilor americani şi pakistanezi, în urma cărora o parte dintre ei sunt ucişi şi respectiv răniţi

● 25 septembrie 1993: un elicopter de tipul Black Hawk este doborât de către somalezi cu ajutorul unor simple RPG-uri (Rocket-propelled grenade) care în general sunt folosite pentru vehicule. 3 soldaţi americani au murit.

● 28 septembrie 1993: scriitorul Larry Beinhart publică „American Hero”, un roman bazat pe bănuiala că George H.W. Bush a iniţiat Războiul din Golful Persic (1992) cu scopul de a obţine cel de-al doilea mandat. Cartea este atât de bine documentată, cu referiri la fapte cunoscute de toată lumea, încât pare mai degrabă o monografie decât un simplu roman.

● 4 octombrie 1993: Clinton le-a refuzat militarilor americani din Somalia ajutoarele pe care aceştia le ceruseră, când şi-au dat seama că sunt depăşiţi de situaţie. Ca urmare, 18 militari americani au fost capturaţi, executaţi public la Mogadiscio şi cadavrele lor profanate.

● 6 octombrie 1993: într-o conferinţă la Casa Albă, preşedintele Clinton este nevoit să ordone încetarea acţiunilor Armatei Americane, şi rezumarea la cele care sunt necesare pentru autoapărare. Clinton anunţă că trupele americane se vor retrage din Somalia, cel mai târziu până la data de 31 martie 1994. Secretarul Aspin a fost demis, încasând bobârnacele pentru ceea ce a fost considerat a fi „o politică eşuată”. Este momentul când opinia publică a aflat că Somalia deţine importante zăcăminte de petrol, gaze naturale şi minereuri. Pe lângă plasamentul perfect în zona Capului Horn, Somalia devenea – potenţial – şi una dintre ţările cu resurse energetice. Aceste informaţii relevă adevărata cauză a implicării S.U.A. în războiul din Somalia. Din păcate, acest lucru, extrem de grav, a trecut prea puţin observat, media fiind ocupată cu „scandalul” Michael Jackson.

● 8 noiembrie 1993: Poliţia cercetează casa familiei Jackson din Hayvenhurst, dar nu găseşte probe relevante.

● 20 decembrie 1993: Michael Jackson este supus unei cercetări corporale amănunţite, pentru a verifica dacă descrierile din declaraţia lui Chandler (în special cele privind organele genitale) se potrivesc cu realitatea. A fost cel mai umilitor moment pentru Michael, din toată viaţa lui; martorii spun că a plâns tot timpul celor 25 minute cât a durat cercetarea, iar la sfârşit a exclamat, pierdut: „O, Doamne !” şi arăta ca şi cum era gata să leşine.

● 22 decembrie 1993: Michael Jackson face o declaraţie publică de la Neverland, via satelit: „Sunt extrem de supărat de modul cum oamenii au fost influenţaţi de o mass-media teribilă, incredibilă. Ori de câte ori are ocazia, media disecă şi manipulează aceste acuzaţii pentru a inocula în minţile oamenilor propriile concluzii. Vă cer tuturor să aşteptaţi şi să aflaţi adevărul înainte de a mă condamna. Nu mă trataţi ca pe un criminal, pentru că sunt nevinovat. Am fost silit să accept o examinare degradantă şi umilitoare. A fost cel mai umilitor moment din viaţa mea... Dar dacă asta trebuie să îndur pentru a-mi demonstra nevinovăţia, completa mea nevinovăţie, atunci fie.”

● 1 ianuarie 1994: s-a dovedit că, până la această dată, procuratura din California a cheltuit 2 milioane USD din banii publici cu procesul lui Michael; 2 complete de judecată au interogat 200 de martori; dar acuzaţiile lui Chaldler împotriva lui Michael Jackson nu au putut fi demonstrate ca fiind fondate.

● 25 ianuarie 1994: Chandler i-a intentat un nou proces lui Michael, i-a cerut 60 milioane USD şi a primit 25 milioane. Când a fost întrebat de ce i-a dat banii, ştiind că e nevinovat, Michael a răspuns: „Am vrut să-mi văd de viata mea. Au suferit deja prea mulţi oameni. Vreau să fac albume. Vreau să cânt. Vreau să ţin concerte din nou. E talentul meu. Munca mea de-o viaţă. Decizia mea.” În plus, Michael a spus că era sătul de circul din media şi a vrut să-i pună capăt.


...



CONCLUZII:


„Acest caz mi s-a părut suspect, în special pentru că singura dovadă a venit de la un băiat, ceea ce e atipic. Pedofilii au în medie câte 240 de victime în viaţa lor. Este o boală psihiatrică progresivă. Ei nu sunt niciodată satisfăcuţi.” (afirmaţia unui medic psihiatru din Minneapolis)

"Pentru unii observatori, povestea lui Michael Jackson ilustrează puterea periculoasă a acuzatiilor, împotriva cărora de multe ori nu ai cum să te aperi – mai ales când aceste acuzaţii implică abuzul sexual asupra copiilor. Pentru alţii, altceva este clar acum, şi anume că poliţia şi procurorii au cheltuit milioane de dolari pentru a crea un caz al cărui fundament nu a existat niciodată.” („Was Michael Jackson Framed ?”)

Procesul din 1993, declanşat de un dentist, pseudo-scenarist lacom şi fără scrupule le-a picat extrem de bine lui Clinton şi Elitei. În a doua jumătate a anului 1993 şi începutul anului 1994 toată media s-a dedicat acestui subiect şi astfel, până în ziua de azi, sunt încă mulţi care consideră „ce preşedinte bun a fost Bill Clinton”. De fapt, nu chiar toată media. Doar cea mai importantă parte a ei:
● Agenţiile de Presă: Reuters, Associated Press, United Press
● Wall Street Journal
● Boston Globe
● New York Times
● Los Angeles Times
● Washington Post
● Posturile de televiziune: ABC, NBC, CBS, FOX, RCA


Să mai menţionez că acestea sunt instrumentele prin care CFR şi Comisia Trilaterală ţin 100% în mână opinia publică ?...




VA URMA