duminică, 26 iulie 2009

Adevărul despre Michael Jackson – partea a XVIa

...




CONSPIRAŢIA (continuare)




Michael Jackson avea un „magician personal”. Dar nu asta e cel mai ciudat, ci faptul că individul controla interviurile lui Michael şi chiar vorbea în numele lui, uneori. Perdonajul este cunoscut sub numele de Majestik Magnificul, dar nu există nicio dovadă a exitenţei lui ca scamator profesionist, în afara unei menţionări într-un blog, prin anul 2003. În acelaşi an, Majestik a intervenit în timpul unui interviu luat de BBC lui tata Joe Jackson. Moderatorul îl întrebase pe Joe dacă şi-ar dori ca fiul său (adică Michael), să aibă o iubită sau un iubit. Majestik a ripostat: „Adică ce vrei să spui, că Michael e gay ?” Majestik a mai spus că această întrebare este lipsită de respect faţă de Joe Jackson, care mai târziu a afirmat: „Noi nu credem în gay. Eu nu pot să-i sufăr”, după care a pus capăt interviului.

Într-un alt interviu, Majestik a afirmat că înainte de a fi magicianul personal al lui Michael, a fost al lui Muhammad Ali (ex-Cassius Clay), timp de 5 ani. Se presupune că Majestik a ajuns pe lângă Michael de prin 1993. Şi totuşi se cunosc încă prea puţine lucruri despre acest Majestik, iar asta ridică multe suspiciuni.

Tot suspect este şi că Majestik e implicat în faptul că, în ultima vreme, Michael utilizase ca bodyguarzi personali, membri din „Natiunea Islamului” a lui Louis Farrakhan. În plus, atât Majestik, cât şi „Naţiunea Islamului” i-au fost introduse lui Michael de către „fratele cel bun”, Jermaine Jackson. După cum a declarat Majestik, „Michael se întâlnea cu Naţiunea Islamului pentru a se asigura că nimeni preia controlul asupra lui, din punct de vedere financiar.” Aşadar, oameni buni, să nu ne facem griji – magicianul personal al lui Michael ne asigură că nimeni nu profită de pe urma lui (lol).

La prima vedere poate părea ilar, dar haideţi să aruncăm un ochi mai spre miezul problemei. Mai întâi de toate, Michael tocmai fusese implicat într-un proces public de molestare a unui minor. El şi-a menţinut declaraţia de nevinovăţie tot timpul. Autorul unui site intitulat „Intuiţia Riguroasă”, Jeff Wells, care frecvent sapă cu hârleţul ca să descopere poveşti despre abuzurile asupra copiilor şi despre şantajarea unor persoane publice cu mare influenţă, pentru a le introduce forţat în situaţii compromiţătoare – acest Jeff Wells a scris pe larg despre caz.

Mai avem şi altceva: un psicho pe nume Uri Geller, care ne-a arătat la televizor cum îndoaie linguri, în anii ’70. Un ins pe nume John Ronson, care a întrebat în stânga şi-n dreapta despre acest Uri geller, a ajuns să-l şi cunoască, într-un club din Soho. L-a întrebat despre foşti spioni psicho utilizaţi de CIA, iar Geller i-a răspuns că el a fost reactivat. Ronson a mai întrebat de ce. Geller a răspuns că el a aparţinut unei unităţi speciale şi neoficiale de spioni psihici, în anii 1970, unde a participat la experimente pe soldaţii americani. Conversaţia cu Geller l-a adus pe Ronson la Glenn Wheaton, un fost sergent şi fost spion psicho (medium), care i-a confirmat că a existat acea unitate neoficială de spioni psihici, care a activat în Armata S.U.A. Totuşi, în spatele acestei unităţi de spioni psicho era mai mult decât un simplu control de la distanţă al armelor sovietice sau prezicerea mişcărilor Chinei. Ei căutau noi tipuri de războaie, inclusiv trecerea prin perete, descoperirea unei mantii care să îi facă invizibili, ba chiar să oprească bătăile inimii unei fiinţe numai holbându-se la aceasta. John Ronson este autorul unei cărţi intitulate „Oamenii care se holbează la capre” („The Men Who Stare At Goats”), unde face un pic de vâlvă pe marginea grupurilor contra-culturale. Multe alte surse par să îl lege pe Uri Geller de CIA, FBI, KGB şi Mossad, în diverse perioade ale carierei sale. Pe un site oficial al lui Geller se spune: „Mike a observat ca Uri era foarte fericit să-l ajute pe Unchiul Sam, dacă Unchiul Sam îl ajuta pe Uri.”


S-ar părea că Michael era interesat de spionajul psihic. Asta nu înseamnă ca şi-ar fi dorit să lucreze petru CIA. Poate că aflase şi el ceea ce am aflat cu toţii. Poate că voia să fie informat, ca să nu fie manipulat. Pe albumul „HIstory” lansat în 1995, este cuprins un cântec intitulat „Tabloid Junkie”, care conţine versurile:

“Speculate to break the one you hate
Circulate the lie you confiscate
Assassinate and mutilate
As the hounding media in hysteria
Who’s the next for you to resurrect
JFK exposed the CIA
Truth be told the grassy knoll
As the blackmail story in all your glory.”


Ştiu că asta nu demonstrează nimic (la fel ca şi versul „jew me, sue me” din „They Don’t Care About Us”), dar e de notat faptul că versurile lui Michael expune CIA într-un vers al unei înregistrări care a avut mare popularitate. Iar, puţin după aceea, vorbeşte despre şantaj, în melodia „D.S.”:

“They wanna get my ass
Dead or alive
You know he really tried to take me
Down by surprise
I bet he missioned with the CIA
He don’t do half what he say
Don Standdon is a cold man
Don Standdon is a cold man.
...
Does he send letters to the FBI?
Did he say to either do it or die?”


Deşi Michael n-a confirmat-o niciodată, toată lumea e convinsă că acest cântec se referă in totalitate la procurorul Tom „Câine Turbat” Sneddon.
Oare Sneddon a încercat să-l şantajeze pe Michael cu prostia aia de molestare a copiilor, iar când Michael n-a pus botul, Sneddon i-a întins capcana ?... Oare Michael a încercat să demaşte CIA în acel album ?... Chiar dacă e real sau imaginar, sunt totuşi nişte conexiuni ciudate care merită o investigaţie mai profundă. Majestik Magnificul a apărut pe lângă Michael la scut timp după lansarea albumului „HIstory”. Era el, oare, un efort al CIA de a trimite pe cineva care să-l ţină pe Michael sub controlul lor ?... Poate că nu e o presupunere greşită, mai ales în lumina informaţiilor despre Naţiunea Islamului acţionând ca bodyguarzi ai Regelui Pop. De ce ar fi angajat Michael o forţă idelologică paramilitară care să-i asigure protecţia ?... De cine se temea ?... Iţele sunt din ce în ce mai încurcate.


***

După 9/11, s-a organizat un concert de binefacere pe undeva pe lângă Washington, la care a fost invitat să cânte şi Michael Jackson. Invitaţia se pare că i-a fost făcută de „un prieten de la Casa Albă”, pe nume David Kuo, directorul Oficiului pentru Iniţiativă Întemeiată pe Credinţă, care a contribuit la organizarea concertului respectiv, intitulat „United We Stand”. Când Kuo a auzit că Michael îşi caută un loc de cazare, i-a recomandat Cedars: „e un loc privat, necunoscut, care oferă anonimitate într-un mediu liniştit. O mare parte din ’tovarăşi’ au convingerea că tu poţi ajuta oamenii de jos, ajutându-i pe cei de sus.” Locul numit Cedars este cartierul general al grupului ocult Reconstrucţia Creştină, care îşi mai spune „Tovarăşii” sau „Fundaţia Internaţională”. Conform mărturisirilor unui oficial de la Pentagon, Cedars a fost utilizat ca sediu sigur al CIA, înainte ca „Tovarăşii” să îl cumpere. Despre „Tovarăşi” s-a aflat, de exemplu, că au adus la Washington, cu zboruri directe, pentru întâlniri de rugăciune, generali din America Latină, oameni conectaţi cu torturarea civililor şi cu escadroanele morţii din CIA. În fine... atât timp cât doar se roagă, e o uşurare, nu ? (lol)

Doug Coe (73 de ani), care este leaderul „Tovarăşilor” de multă vreme, spune că misiunea lui este să formeze o „familie de prieteni” în toată lumea, prin răspândirea cuvântului lui Hristos printre oamenii puternici. „Oamenii care sunt implicaţi în această asociaţie sunt cei mai răi şi cei mai buni. Unii sunt despoţi absoluţi. Alţii sunt credincioşi absoluţi. Poţi găsi printre ei exact ceea ce cauţi.” Coe crede că indiferent de religie (inclusv musulmani, evrei, hinduşi), oamenii sunt conduşi de Iisus, iar dacă ar putea să schimbe inimile leaderilor, atunci beneficiile vor ajunge în mod natual la cei oprimaţi şi lipsiţi de privilegii. Întrebarea este dacă Michael Jackson a nimerit în această grupare numai din coincidenţă, sau acolo se întâmpla mai mult decât atât. Cine este de fapt insul care l-a invitat pe Michael să stea la Cedars ?... Un articol din „Los Angeles Time” publicat de jurnalista Lisa Getter în 27 septembrie 2002 spune că şederea lui Michael la Cedars a fost aranjată prin intermediul lui David Kuo. Kuo era un fost agent CIA, fost director executiv al Cebtrului pentru Compasiune Eficientă, fondat în 1995 de Arianna Huffington şi Marvin Olasky. Olasky este un evreu convertit în creştin evanghelist, un fondator al „Reconstrucţiei Creştine” şi un susţinător devotat al lui George Bush Jr. David Kuo a mai lucrat şi pentru Coaliţia Creştină şi pentru senatorul John Ashcroft.

Iaca unde am ajuns. Am pornit de la scamatori şi ne-am trezit în mijlocul planurilor creştinilor de a institui tehnocraţia în S.U.A. (aka „New World Order”). Pare ciudat să-l vedem pe Michael stând alături de membri ai Reconstrucţiei Creştine într-o zi, şi alături de cei din Naţiunea Islamului în altă zi. Personal am convingerea că orice organizaţie din lumea asta şi-ar fi dorit să-l atragă de partea ei pe cel mai popular om de pe pământ – şi bineînţeles, unul dintre cei mai bogaţi. Amintiţi-vă că şi Biserica Scientologică l-a abordat la un moment dat, mai mult sau mai puţin făţiş.

Despre viziunile religioase ale lui Michael, sunr destui care încă încearcă să afle care au fost acestea. Dar părerea mea e că, cel puţin în privinţa asta, lucrurile nu sunt foarte complicate. Michael a fost crescut în spiritual Martorilor lui Iehova, de care se spune că s-ar fi dezis în 1987. Dacă s-a întâmplat asta, probabil că a fost din cauza lui tata Joseph. Poate că în mintea lui Michael, religia se confunda cu sălbăticia personajului care i-a măcinat copilăria. Ştiu ca nu e „politically correct”, dar insist pe faptul că Michael a rămas în sufletul lui un copil, iar copiii au un mod foarte tranşant de a-i judeca pe adulţi, cu atitudinea, preocupările şi lumea lor înconjurătoare. Pe de altă parte, aşa cum a spus-o el însuşi în diferite ocazii, era de părere că Dumnezeu se află în fiecare dintre noi şi că numai de noi depinde să-I urmăm calea ori să alegem altceva. La tot pasul întâlnim răscruci sau provocări sau ispite – putem să le numim oricum, tot aia sunt – şi conştiinţa noastră (ori instinctul) ne ajută să optăm pentru drumul la dreapta, la stânga sau înainte. Dar despre religie vom mai vorbi, într-un capitol viitor. E un subiect extrem de vast şi care merită ceva atenţie.










VA URMA



...

3 comentarii:

  1. Eu as putea sa-l suspectez si pe jermaine ...dar ce rost ar mai avea...ceea ce te rog ar fi sa-mi spui daca dupa terminarea celui de-al doilea proces si plecarea lui Michael din State acea perioada este in umbra-pentru mine....Val.

    RăspundețiȘtergere
  2. Stiu ca a plecat in Bahrain ,cred ca a fost si Grace Rwaramba si probabil si Karen Faye.Dar dupa aceea din 2005 -2009 ? Unde sa caut? ....Val.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din cate am citit eu, oricum vad ca mai putin ca tine, se spune ca el s-a dezis de religia in care a fost crescut in momentul cand acestia i-au criticat si nu i-au inteles videoclipul Thriller. Asta cred ca spune si el in cartea lui moonwalk pe care am citit-o cu mult timp in urma, dar am de cand sa o recitesc sa vad exact daca acolo face el referire la dezicerea de religia sa.

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să vă semnaţi dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc.