Şuşaneaua lui Radu Moraru

“Oricine poate fi bogat. E suficient să vrea asta.”

Asta a afirmat Silviu Prigoană, de pe scena pe care l-a cocoţat Radu Moraru (B1TV), în şuşaneaua intitulată pompos “Naşul” – al cui naş, nu ştiu şi nu mă interesează. Alături de Prigoană s-au aflat, în ordine:

- Irinel Columbeanu – mare “om de afaceri”, făcut mic-mititel în scaun, cu mâinile-n poală şi parcă rugându-se în gând să nu-l întrebe cineva ceva, ca să nu-şi epuizeze cei 3 neuroni, dintre care unul e bolnav cronic
- Jean Valvis – „mare” lăptar şi, mai nou, acţionar la Clubul Rapid, despre care nu mă avânt să comentez, pentru că nu am prea multe informaţii încă
- Dragoş (Michael) Anastasiu – alt “om de afaceri”, ţepuitor de meserie, reorientat către afaceri „oneste” în turism şi transporturi (deocamdată nu există informaţii concrete despre el, dar a intrat în vizor şi mă aştept ca în curând să aflăm cine e cu adevărat acest ins şi de ce îşi ascunde biografia)

Mieros până la îngreţoşare cu toţi „şmecherii” pe care-i cheamă în emisiunea lui de doi bani, lingău cu atestat şi „master” în pupincurism, Moraru cel disperat să facă rating se ţine cu fundul în două luntrii, încercând să atragă atât populaţia obişnuită să întindă de un salariu cât şi pe cei cu buzunare grele. Prea-„cinstitul” care se vaită că e un amărât de bugetar (la care buget, nenică ?... o fi B1TV o extensie a TVR-ului şi noi nu ştim ?), Radu Moraru, autoproclamatul exponent al celor mulţi şi proşti care suntem (sau aşa crede ’mnealui), s-a apucat să-i întrebe pe invitaţi, într-o imitaţie penibilă de limbaj urban: „cum e dom’le să fii bogat şi de ce voi aţi ajuns bogaţi iar NOI (?!) nu suntem în stare ?”

Trecem peste "Tom Degeţel" Columbeanu, care n-a fost în stare să articuleze două vorbe. Trecem şi peste Valvis, care, nefiind român de-al nostru, are cel puţin o scuză. Dragoş (Michael) Anastasiu ne-a povestit cu nonşalanţă că a fost un copil obişnuit, dintr-o familie obişnuită care cu chiu-cu vai şi-a cumpărat o Dacie dar care a reuşit să-şi ţină băiatul la medicină în Germania. Prigoană e un tip nostim, pare genul „ce e-n guşă, şi-n căpuşă”. Glagoria lui nepretenţioasă şi faptul că reuşeşte să lase impresia că dă din casă dar de fapt nu spune decât baliverne, îl face să aducă oarecum cu Becali.

Problema e următoarea: niciunul dintre cei patru invitaţi n-a povestit vreodată cum a făcut avere – dar povestit cinstit, de la începutul începutului, cu creionul pe hârtie. Dealtfel, nu ştiu să fi auzit pe vreunul dintre „bogaţii” României dezvăluind „secretele” înavuţirii. De ce ? Tocmai pentru că nu e niciun secret. Unul zice că a început ca salariat la o reprezentanţă franceză. Faptul că taică-su a fost mare băgător de seamă pe lângă Guvern, cu stat de plata de pe vremea lui Gheorghiu-Dej şi până mai adineauri, probabil că e doar o coincidenţă. Altul zice că a învăţat secretele înavuţirii de la un fost pacient. Măi, să fie... Altul povesteşte dezinvolt cum, de pe când era preşcolar, îşi prostea colegii de grupă dându-le la schimb maşinuţe stricate contra unora bune. Ca să vezi, domnule, că simţul afacerilor e înnăscut şi că debutează la cele mai fragede vârste !

Cum spuneam, nu e niciun secret. Totul are la bază un tată (ori vreun neam) fost secretar de partid; camătă, bişniţă cu valută sau cu cine mai ştie ce. Toată lumea ştie că pe vremea când ei s-au apucat de „afaceri”, după 1989, printr-un împrumut bancar (după cum declară mulţi dintre ei), românul de rând, chiar cu un salariu bunicel, nu avea acces la vreun credit, nici măcar ca să-şi cumpere un fotoliu. Iar acum, Prigoană îi aruncă, din înălţimea scaunului său, unei pensionare amărâte: „nu eşti bogată, pentru că nu vrei să fii !” Interesant... Anastasiu pune şi el sare pe rană, spunând că românii sunt săraci pentru că s-au învăţat să se milogească şi că aşteaptă mereu să fie ajutaţi. Tot Anastasiu mai afirmă că omul trebuie să se ajute singur. Şi, pe cuvânt de onoare că l-aş fi crezut, dacă n-aş fi ştiut că, pentru el (ca şi pentru altii), „a te ajuta singur” înseamnă a-ţi merge mintea la şarlatanii şi la „aranjamente” făcute pe banii publici, în cârdăşie cu aleşii poporului.