Telenovelă nemuritoare ot Cotroceni-shire

A fost odată ca niciodată...

Se făcea că Popeye Marinarul a ajuns domnitor, prin votul norodului unei ţări greu încercate de-a lungul unor secole bune, de diverse alte noroade care au râvnit la bogăţiile ei. Bineînţeles că, atât fostul domnitor, cât şi înalţii dregători de la curtea acestuia, au fost nemulţumiţi de faptul că au fost nevoiţi să se supună unui ex-marinar. Ei se gândeau că, dacă Popeye reuşise să distrugă flota ţării, în mod sigur, odată ajuns la putere, va distruge şi restul. Nu că ar mai fi fost mare lucru de distrus.
















La scurt timp după ce a ocupat tronul, Popeye al nostru a început să-şi bage nasul peste tot, dar mai ales în treburile de care până atunci se ocupaseră numai înalţii boieri, pentru că fostul conducător le lăsase mână liberă şi ei putuseră să-şi vadă în linişte de jaf, fals intelectual, uz de fals, trafic de influenţă şi alte asemenea mărunţişuri, întru binele cetăţeanului de rând şi prosperitatea ţării. Fireşte că boierii l-au boicotat prin toate mijloacele pe Popeye; la un moment dat chiar au vrut să-l oblige să abdice, însă Popeye s-a ţinut tare pe poziţie şi nu le-a dat satisfacţie.

Logofătul Moliceanu, deşi la început a fost aliatul lui Popeye, s-a asociat cu boierii din opoziţie şi a devenit duşmanul acestuia, din cauză că sarcinile impuse nu-i mai lăsau timp pentru joaca de-a carturile şi de-a motocicliştii. Vornicul Ciocoianu, pasionat de istoria ciocoilor vechi, dar mai ales noi - şi... cam atât – a fost odată la şedinta Marelui Sfat European şi acolo a stat ca muta-n păpuşoi, ca să fie sigur că nu mai scapă vreo dumă din aia în care e specialist cu diplomă. În timp ce reprezentanţii altor ţări se luptau pentru drepturi, au propus şi au dezbătut, Ciocoianu a stat ca tufa de Veneţia neînclinată de vânt şi doar a votat – nici el nu mai ştie ce. Spătarul Vigorel Mieluşcanu, absolvent de drept care n-a avut nicio treabă cu trânta şi alte soiuri de luptă dreaptă, avea însă fel şi fel de idei, care mai de care mai elucubrante, privind renovarea oştirii. În calitatea de aliat al lui Moliceanu, Mieluşcanu susţinea detronarea lui Popeye, sperând ca astfel să scape de sub urmărirea CNSAS-ului. Vistiernicul Varujan Lombrozian era varză la finanţe, motiv pentru care finanţele ţării au ajuns la stadiul de... varză.

Cel mai aprig duşman al lui Popeye era însă Rattus Rozalius Hrebenciucus, cel care a adus în sânul Marelui Sfat Domnesc, ieniceri mafioţi din oastea musulmană, numindu-l consilier pe unul dintre ei şi acordându-i acces la documentele secrete. Hrebenciucus avea dosar penal pentru trafic de influenţă şi pentru crimă organizată şi bineînţeles că îşi dorea să scape basma curată.

Norodul nu avea nicio părere în privinţa asta, mai ales că pe el nu-l întreba nimeni.

Ei, dragii moşului, şi se făcea că Popeye avea două fete, lumina ochilor lui. Una a fost măritată cu un menestrel care nu prea i-a convenit lui Popeye; dar s-a rezolvat, pentru că, la un moment dat, fata i-a dat menestrelului chitara în braţe şi i-a făcut vânt. Însă Popeye n-a avut timp să se bucure prea mult că a scăpat de încuscrirea cu un lăutar, deoarece fata cea mică, a mai mândră şi mai ochioasă, speranţa lui de a-i duce mai departe activitatea politică, tânără şi promiţătoare ramură a partidului – ei bine, fata cea mică n-a găsit cu cine să se iubeasca decât cu descendentul lui Hrebenciucus, duşmanul de moarte al lui Popeye şi uneltitorul-şef de la partidul de stânga. Micii spioni porecliţi "papparazzi" i-au surprins pe cei doi tineri împărţind acelaşi cearşaf la plajă şi astfel s-a aflat de povestea interzisă. Nici Popeye nici Hrebenciucus nu erau de acord să devină socri, aşa încât au încercat să le pună în vedere copiilor că o astfel de relaţie nu este posibilă cu niciun chip. Hrebenciucus zice că nu vrea un cuscru beţiv iar Popeye nu vrea un cuscru terorist.

Oamenii de rând, între două dumicături remestecate de la masa din ajun, se mai întâlneau la clacă şi puneau pariuri în legătură cu finalul poveştii de dragoste dintre fiica lui Popeye şi fiul lui Hrebenciucus. Neavând bani, au pariat pe primele recolte de după secetă şi inundaţii. Odată pe săptămână venea un sol şi-i informa despre ce se mai întâmpla pe la palat. Şi atunci spiritele se încingeau mai aprig şi cota pariurilor creştea.

Iată, aşa a trecut vremea, dregătorii sunt tot la locul lor şi-şi văd liniştiţi de matrapazlâcuri, dosarele CNSAS sunt tot nerezolvate, sacul vistieriei e gol şi marii boieri au început să-l taie bucăţi pe care să le împartă între ei.

Iar oamenii încă mai aşteaptă să afle care dintre ei au câstigat pariul şi care au pierdut.

Şi-am încălecat pe-o şa... Eu plec în Nigeria.
(Am auzit că nigerienii sunt cei mai veseli oameni din lume.)