...
Dragă Doamne,
În ultima vreme mi i-ai luat pe entertainerul meu favorit Michael Jackson, pe actorul meu favorit Patrick Swayze, pe muzicianul meu favorit Gary Moore şi pe actriţa mea favorită Elizabeth Taylor.
Ţin să-ţi menţionez că politicienii mei favoriţi sunt Traian Băsescu şi Emil Boc.
...
Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările
sâmbătă, 21 mai 2011
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Rămas bun, domnule Adrian Păunescu!
...

Aseară, la un talk-show, invitaţii erau întrebaţi ce a însemnat pentru ei Adrian Păunescu. Realitatea TV întreba telespectatorii cum îşi amintesc ei Cenaclul Flacăra. Sunt convins că pentru mulţi dintre noi, cei care şi-au trăit adolescenţa în anii ’80 şi îşi amintesc perioada aceea, şi poetul şi cenaclul au o semnificaţie aparte. Pentru mine, Cenaclul Flacăra înseamnă serile târzii în care ascultam la radio (cred că era joia) secvenţe înregistrate din spectacole. Am prins atmosfera ultimelor reprezentaţii, înainte ca Cenaclul să fie desfiinţat şi eram prea mic – după părerea alor mei – ca să mă lase să merg pe stadion, în nebunia aia, dar aveam prieteni ai căror părinţi nu erau atât de prăpăstioşi şi care îmi povesteau mereu ce se mai întâmpla. Pentru mine, Cenaclul Flacăra înseamnă versurile unor cântece transcrise pe hârtie, cu urechea lipită de radio, şi fredonarea lor prin casă dimineţile, când eram singur acasă. “Cântec şoptit” (Poesis), “Ai, hai” (Doru Stănculescu), “Broasca ţestoasă” (Radu Gheorghe), “Şi totuşi, iubirea” (Partaj), “Căciula” (Ion Hagiu), “La adio, tu” (Vasile Şeicaru), “Puştoaico” (Ovidiu Haidu), “Să fie pace în lume” (Carmen Antal), “Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte” (Constantin Dragomir), “Foaie verde spic de pâine” (Tatiana Stepa), “Clopotul reîntregirii” (Ştefan Hruşcă), “Jurământ la Putna” (Gil Ioniţă) – şi altele... şi altele... Cenaclul Flacăra mi-a inspirat dorinţa de a învăţa să cânt şi datorită lui am pus mâna pe o chitară pentru prima oară. M-am chinuit de unul singur, luni în şir, să învăţ câteva acorduri la chitară, ca să pot cânta “Rugă pentru părinţi”. Pentru mine, Cenaclul Flacăra era un loc unde se mâncau, la propriu, poezie şi muzică bună pe pâine. Iar Adrian Păunescu a fost cel care mi-a trezit dragostea de cuvintele aşezate frumos în versuri. Datorită lui am început să scriu şi primele mele poeme erau scrise în stilul lui. Până la sfârşitul liceului, când mă cucerise stilul bacovian, am scris á la Păunescu. Pentru mine, Adrian Păunescu înseamnă cărţile sale de poezii, groase ca nişte ceasloave, cu coperte negre, cumpărate “pe sub mână” pentru că am avut noroc cu o mătuşă care era contabilă la centrul de librării al oraşului. Cărţile acestea le-am citit din scoarţă-n scoarţă şi le-am păstrat cu sfinţenie până astăzi. Sunt primele cărţi de poezie pe care le-am citit; şi primul cântec pe care l-am compus a fost pe versurile poemului “Repetabila povară”. Pentru mine, Adrian Păunescu înseamnă “De la Bârca la Viena”, citită într-un tren personal, pe vremea când 100 km se percurgeau în mai mult de trei ore pe calea ferată. Şi mai înseamnă un intelectual desăvârşit, un om care a iubit cu ardoare ţara asta, un patriot incurabil... şi, după George Pruteanu, ultimul soldat care a apărat cu încrâncenare limba română. Pentru mine, Adrian Păunescu a fost întotdeauna cel mai mare scriitor român contemporan. Şi nici măcar nu e în manualele şcolare. N-a avut loc de Cărtărescu şi de alţi semidocţi.
Ce a însemnat Cenaclul Flacăra?... Ideea datorită căreia au existat oameni care, în anii ’80, în plină criză socialistă, în frigul şi foamea care ne cuprinseseră, au afirmat: “Dacă nu eram român, fugeam în România!”
Rămas bun, domnule Adrian Păunescu! Există oameni în ţara asta care îţi sunt datori, fie şi măcar cu amintirea unei clipe frumoase de muzică adevărată; şi care nu te vor uita.
...

Aseară, la un talk-show, invitaţii erau întrebaţi ce a însemnat pentru ei Adrian Păunescu. Realitatea TV întreba telespectatorii cum îşi amintesc ei Cenaclul Flacăra. Sunt convins că pentru mulţi dintre noi, cei care şi-au trăit adolescenţa în anii ’80 şi îşi amintesc perioada aceea, şi poetul şi cenaclul au o semnificaţie aparte. Pentru mine, Cenaclul Flacăra înseamnă serile târzii în care ascultam la radio (cred că era joia) secvenţe înregistrate din spectacole. Am prins atmosfera ultimelor reprezentaţii, înainte ca Cenaclul să fie desfiinţat şi eram prea mic – după părerea alor mei – ca să mă lase să merg pe stadion, în nebunia aia, dar aveam prieteni ai căror părinţi nu erau atât de prăpăstioşi şi care îmi povesteau mereu ce se mai întâmpla. Pentru mine, Cenaclul Flacăra înseamnă versurile unor cântece transcrise pe hârtie, cu urechea lipită de radio, şi fredonarea lor prin casă dimineţile, când eram singur acasă. “Cântec şoptit” (Poesis), “Ai, hai” (Doru Stănculescu), “Broasca ţestoasă” (Radu Gheorghe), “Şi totuşi, iubirea” (Partaj), “Căciula” (Ion Hagiu), “La adio, tu” (Vasile Şeicaru), “Puştoaico” (Ovidiu Haidu), “Să fie pace în lume” (Carmen Antal), “Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte” (Constantin Dragomir), “Foaie verde spic de pâine” (Tatiana Stepa), “Clopotul reîntregirii” (Ştefan Hruşcă), “Jurământ la Putna” (Gil Ioniţă) – şi altele... şi altele... Cenaclul Flacăra mi-a inspirat dorinţa de a învăţa să cânt şi datorită lui am pus mâna pe o chitară pentru prima oară. M-am chinuit de unul singur, luni în şir, să învăţ câteva acorduri la chitară, ca să pot cânta “Rugă pentru părinţi”. Pentru mine, Cenaclul Flacăra era un loc unde se mâncau, la propriu, poezie şi muzică bună pe pâine. Iar Adrian Păunescu a fost cel care mi-a trezit dragostea de cuvintele aşezate frumos în versuri. Datorită lui am început să scriu şi primele mele poeme erau scrise în stilul lui. Până la sfârşitul liceului, când mă cucerise stilul bacovian, am scris á la Păunescu. Pentru mine, Adrian Păunescu înseamnă cărţile sale de poezii, groase ca nişte ceasloave, cu coperte negre, cumpărate “pe sub mână” pentru că am avut noroc cu o mătuşă care era contabilă la centrul de librării al oraşului. Cărţile acestea le-am citit din scoarţă-n scoarţă şi le-am păstrat cu sfinţenie până astăzi. Sunt primele cărţi de poezie pe care le-am citit; şi primul cântec pe care l-am compus a fost pe versurile poemului “Repetabila povară”. Pentru mine, Adrian Păunescu înseamnă “De la Bârca la Viena”, citită într-un tren personal, pe vremea când 100 km se percurgeau în mai mult de trei ore pe calea ferată. Şi mai înseamnă un intelectual desăvârşit, un om care a iubit cu ardoare ţara asta, un patriot incurabil... şi, după George Pruteanu, ultimul soldat care a apărat cu încrâncenare limba română. Pentru mine, Adrian Păunescu a fost întotdeauna cel mai mare scriitor român contemporan. Şi nici măcar nu e în manualele şcolare. N-a avut loc de Cărtărescu şi de alţi semidocţi.
Ce a însemnat Cenaclul Flacăra?... Ideea datorită căreia au existat oameni care, în anii ’80, în plină criză socialistă, în frigul şi foamea care ne cuprinseseră, au afirmat: “Dacă nu eram român, fugeam în România!”
Rămas bun, domnule Adrian Păunescu! Există oameni în ţara asta care îţi sunt datori, fie şi măcar cu amintirea unei clipe frumoase de muzică adevărată; şi care nu te vor uita.
...
luni, 1 martie 2010
MĂRŢIŞOR
...
...pentru toate doamnele şi domnişoarele, împreună cu urarea de La Mulţi Ani şi o primăvară minunată.
You Are My Life
Odată, de unul singur,
eram pierdut într-o lume de străini
cu nimeni în care să am încredere;
eram de unul singur –
Tu ai apărut dintr-odată,
înainte era înnorat dar acum e senin;
tu mi-ai alungat teama
şi m-ai adus înapoi la viaţă.
Eşti soarele, mă faci să strălucesc
mai mult decât stelele care licăresc în noapte;
eşti luna care-mi luminează inima,
eşti ziua mea, noaptea mea,
lumea mea –
tu eşti viaţa mea.
Acum, mă trezesc în fiecare zi
cu un zâmbet pe faţă –
s-au dus lacrimile, s-a dus durerea,
pentru că tu mă iubeşti,
tu mă ajuţi să înţeleg
că iubirea e răspunsul pentru tot ceea ce sunt
iar eu sunt un bărbat mai bun –
m-ai învăţat asta, împărţindu-ţi viaţa cu mine.
Eşti soarele, mă faci să strălucesc
mai mult decât stelele care licăresc în noapte;
eşti luna care-mi luminează inima,
eşti ziua mea, noaptea mea,
lumea mea –
tu eşti viaţa mea
Mi-ai dat putere, atunci când nu eram puternic;
mi-ai dat speranţă, atunci când toate speranţele-mi erau pierdute;
mi-ai deschis ochii, atunci când nu puteam să văd
că iubirea a fost mereu aici, aşteptându-mă...
Tu eşti viaţa mea...
...
...pentru toate doamnele şi domnişoarele, împreună cu urarea de La Mulţi Ani şi o primăvară minunată.
You Are My Life
Odată, de unul singur,
eram pierdut într-o lume de străini
cu nimeni în care să am încredere;
eram de unul singur –
Tu ai apărut dintr-odată,
înainte era înnorat dar acum e senin;
tu mi-ai alungat teama
şi m-ai adus înapoi la viaţă.
Eşti soarele, mă faci să strălucesc
mai mult decât stelele care licăresc în noapte;
eşti luna care-mi luminează inima,
eşti ziua mea, noaptea mea,
lumea mea –
tu eşti viaţa mea.
Acum, mă trezesc în fiecare zi
cu un zâmbet pe faţă –
s-au dus lacrimile, s-a dus durerea,
pentru că tu mă iubeşti,
tu mă ajuţi să înţeleg
că iubirea e răspunsul pentru tot ceea ce sunt
iar eu sunt un bărbat mai bun –
m-ai învăţat asta, împărţindu-ţi viaţa cu mine.
Eşti soarele, mă faci să strălucesc
mai mult decât stelele care licăresc în noapte;
eşti luna care-mi luminează inima,
eşti ziua mea, noaptea mea,
lumea mea –
tu eşti viaţa mea
Mi-ai dat putere, atunci când nu eram puternic;
mi-ai dat speranţă, atunci când toate speranţele-mi erau pierdute;
mi-ai deschis ochii, atunci când nu puteam să văd
că iubirea a fost mereu aici, aşteptându-mă...
Tu eşti viaţa mea...
...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
