...
Prietene, e ziua numelui tău... Mi-e drag numele acesta, pentru că e al meu şi pentru că-l porţi şi tu... E numele unui sfânt care a condus îngerii de lumină în lupta împotriva forţelor întunericului. E numele unui sfânt al dreptăţii, al credinţei, al curajului... Iar tu l-ai meritat, cu prisosinţă. Prietene... să mă ierţi dacă îmi permit prea mult, numindu-te astfel... O parte dintre suferinţele tale mi-au fost date şi mie, aşa încât pot spune că te-am înţeles şi mi-ai fost şi mai drag pentru asta. Ştii, e ciudat cum oamenii se apropie unii de alţii, nu atât din cauza preocupărilor şi gusturilor comune, cât mai ales datorită suferinţei.
Prietene... e ziua numelui tău. Şi tot ce pot să-ţi urez este ca, oriunde ai fi, să cunoşti fericirea... Pentru că o meriţi. Iar eu mă voi gândi la tine cu drag. Mereu...
În ora noastră cea mai întunecată,
în disperarea mea cea mai adâncă,
vei continua să ai grijă de mine?
vei mai fi acolo?...
În încercările
şi în suferinţele mele;
în timpul îndoielilor
şi al frustrărilor;
în înverşunare,
în agitaţie,
în temerile
şi în mărturisirile mele;
în chin şi în durere;
la bine şi la necaz;
în promisiunea unui alt „mâine”...
Nu te voi lăsa deoparte,
pentru că eşti mereu în inima mea.
La mulţi ani, tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc numele! Să fiţi fericiţi şi ocrotiţi de îngeri!
...
duminică, 8 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
La multi ani Michael!!!!La multi ani Mihai! Aproape ca va iubesc la fel de mult pe amandoi...Val.
RăspundețiȘtergereIntru in fiecare zi pe acest blog si cred ca faceti o treaba excelenta,domnule Mihai.Va urez si eu LA MULTI ANI si tineti-o tot asa.LA MULTI ANI Michael si sper ca ai gasit fericirea si linistea pe care lumea ti-a negat-o
RăspundețiȘtergereMIKAEL (MIHAI) DOBRESCU, La multi ani iti doresc! D-zeu sa te binecuvinteze, sa-ti dea multa sanatate, putere de munca, intelepciune, dragoste de semeni si o viata lunga alaturi de copiii tai!
RăspundețiȘtergereMICHAEL, ingerul meu, TE IUBESC SI TE VOI IUBI MEREU, 'cause angels never die!..FOR YOU'RE ALWAYS IN MY HEART!
Pt toate Mihaelele sau Gabrielele de pe acest blog un sincer LA MULTI ANI si D-zeu sa va binecuvinteze!
Va pup si va imbratisez pe toti!
Cu prietenie,
K.
La multi ani Mihai!
RăspundețiȘtergereZiua aceasta ar fi fost superba daca Michael ar fi fost printre noi,dar ma uit pe geam si afara este soare,dupa atatea zile mohorate,semn ca ingerul nostru ne zambeste din cer!
La multi ani Mihai! Si indraznesc sa spun "La multi ani prietene!" Sa ai parte de tot binele din lume, de feircire, impliniri, sanatate, iubire in forma ei cea mai pura, pace si succese in tot ce faci! Nu ti-am multumit niciodata pentru tot ce faci pe blogul asta, si o voi face acum. Iti multumesc ca mi-l aduci pe Michael inapoi, iti multumesc pentru cartea tribut pe care o iubesc ca si cum ar avea viata, iti multumesc ca mi-ai deschis ochii si mi-ai aratat cine sunt cei de care trebuie sa ma feresc si impotriva carora trebuie sa lupt, iti multumesc pentru fiecare cuvintel despre Micheal, care pur si simplu imi umple inima si ma face sa astept cu nerabdare ziua de maine ,pentru a vedea ce ai mai scris pe blog. Iti mai multumesc de gasca de prietene pe care mi-ai daruit-o, pentru faptul ca ma intelegi, dar in acelasi timp imi spui : "Vinul cu lacrimi are rostul lui, dar sper sa nu te schimbe."... Nu ti-am spus niciodata ca te respect enorm de mult, te apreciez, te admir, ceea ce este adevarat.
RăspundețiȘtergere"La multi ani, deci, prietene!"
Michael...abia ce ti-am tastat numele si mi s-au umplut ochii de lacrimi. ce as putea sa-ti doresc acolo unde esti? Pace? Iubire? Liniste? Stiu ca le ai. Imi doresc, insa o viata fericita si fara nici o grija pentru copiii tai frumosi, imi doresc sa fie mandri de taticul lor pana in ultima clipa a vietii lor, imi doresc sa stii ca "te cred, stiu ca nu ai facut nimic rau"... Imi doresc pentru tine soarele de pe cer, luna din nori, imi doresc sa-ti pun globul pamantesc in palma si tu sa te poti juca cu el ca si cum ar fi o minge de tenis. In mainile tale am fi in siguranta. Imi doresc pentru tine sa-i canti "The lost children" la ureche lui Dumnezeu, iar El sa-ti implineasca visul si sa-i aduca pe fiecare acasa. Si as mai vrea sa stii ceva...daca as fi putut lua asupra mea macar o parte din suferintele tale, pentru a te mai usura de ele, as fi facut-o. Si as fi fost atat de fericita!
Nu iti pot spune "La multi ani..." iti spun ca vei ramane vesnic lumina sufletului meu...
"Ai adormit copile drag...sa-ti fie somnul lin, pe plaiuri de verdeata, sa ai ingerii in fata si flori de crin..."
Zambeste Michael, ingerii iti canta acele simfonii despre care vorbeai cu atata pasiune. Esti lumina, esti veselie si pace. Esti ingerul din sufletul fiecaruia...cel pe care spuneai ca trebuie sa il cautam cu atentie. Esti Peter Pan si zbori, si Dumnezeu rade...si razi si tu, si rad si ingerii....si noi de aici privim in sus si stim ca esti acolo...
Tuturor celor sarbatoriti azi...sa fiti fericiti, sa aveti parte de tot ce va doriti. Dumnezeu sa va mangaie, ingerii sa va protejeze si Michael sa va cante. Sunteti extrem de importanti pentru mine, si vreau sa stiti asta.
Si toti cei de pe blogul asta...va multumesc ca existati si ca sunteti prietenii mei! Insemnati mult pentru mine si va doresc fericire.
Sambata, 7.11.2009 - 23.46
RăspundețiȘtergereDuminica, 8.11.2009. - 4.55
Am întrebat...
1. Am întrebat un bob de rouă
De ţi-a atins obrazul fin.
Si el m-a dus spre-o lume nouă
Şi te-am găsit... ÎNGER DIVIN!...
2. Am întrebat raza de soare
Ce-n răsărit m-a săgetat
Şi te-am găsit pe-un ţărm de mare
Cu chip senin şi minunat...
3. Am întrebat raza de lună
De te-a atins, te-a luminat.
Mi-a spus că fost-aţi împreună
Şi v-aţi jucat joc fermecat...
4. Am întrebat rîul ce curge
De te-a văzut în unda sa.
Mi-a spus ca doru-mi nu ajunte
Păcatul lumii a spăla...
5. Am intrebat pe toţi şi toate
Cîte se află pe Pamînt
Şi te-am găsit! Oh, dulce frate!
Şi n-am să las sa pleci nicicînd!...
6. Şi pune fruntea şi+odihneşte!...
Eu somnul ţi- veghez mereu.
Şi visul tău se implineşte.
Cît te iubesc, oh, frate+al meu!...
7. Acum răspunsul la-ntrebare
Îmi este clar. Acum tu mi-eşti
Şi minţii mele alinare...
Şi spiriduşul din poveşti...
...........................
P.S. ESTE TOT CEEA CE POT SPUNE ACUM...
SI... LA MULTI ANI!... CUVINTE SIMPLE, DAR PLINE DE INCARCATURA EMOTIONALA...
LA MULTI ANI!... DAR INSOTITE SI DE SUFLETUL MEU... LA MULTI ANI!!!
CU MULT DRAG, MARIA.
LA MULTI ANI ,MIHAI!
RăspundețiȘtergereFlorebta ,scrii foarte frumos:).
Impresionante cuvintele tale Mihai, adresate lui Michael,chiar mi-au dat lacrimile !Sunt cuvinte spuse din inima, trairi adevarate,sentimente pe care le poate avea doar un om bun si sensibil,asa cum te simt eu.Ai dreptate,oamenii sunt mult mai uniti cand este vorba de necazuri,de suparari,parca uita de conflicte ,si formeaza un tot unitar.
RăspundețiȘtergereAsa s-a intamplat si cu moartea lui Michael,acest rau imens ne-a unit ,ne-a facut sa fim mai buni,cu noi insine mai intai,apoi cu ceilalti,sa iertam mai usor,sa fim mai intelegatori,sa fim mai sensibili la nevoile celorlalti.
Si da-mi voie Mihai,ca in numele gandurilor bune si frumoase pe care le nutrim pentru Michael,sa-ti spun,PRIETENE, LA MULTI ANI !
Am uitat sa ma semnez,din cauza emotiilor,sunt Liliana si va pup pe toti
RăspundețiȘtergereLA MULTI ANI !
RăspundețiȘtergeretuturor
va doresc din toata inima mea
pace si liniste pentru sufletul tau
Michael
La multi ani, Mihai!!! o viata plina de realizari, sanatate si multa multa fericire alaturi de familia ta:D.
RăspundețiȘtergereMi-e greu sa ma gandesc la un "la multi ani" pentru Mike, in situatia data...este mult prea greu, mult prea trist, mult prea dureros, fapt pentru care raman la aceeasi urare pe care o port cu mine inca din vara "oriunde ai fi sa ai parte de toata fericirea si toata linistea care ti-a fost rapita atatia ani" si dorinta din suflet de a stii ca minunatii lui copii vor fi mai norocosi si vor intelege ca tatal lor, nu era un simplu artist, un simplu barbat,un simplu om...era mult mai mult de atat ...de NEEGALAT in tot ceea ce facea.Totusi, desi este greu,undeva in departare" neuronu' meu singuratic" are un cald, sincer, plin de dragoste si admiratie "LA MULTI ANI MIKE"...
Scorpya
In cantecul "will you be there" ma regasesc ,poate mai mult decit in celalalte piese ale lui.As fii vrut sa ii pot spune fata in fata "i will be there", si sa fiu acolo ....De cate ori ascult melodia asta,cind el intreaba la un momendat "will you be there?" eu raspund " i will be there"...si nu glumesc cind scriu asta.
RăspundețiȘtergereMihai ,cata dreptate ai ......inca un motiv sa il indragim si mai mult pe michael este faptul k am suferit din motive comune. Am simtit asta mereu, insa tu ai reusit sa o scrii cel mai bine :).
LA MULTI ANI MICHAEL!
La multi ani,tuturor ce-si serbeaza azi ziua.
RăspundețiȘtergereUrez "la multi ani" si acelor prieteni din acest "taram de basm",care au copii si poarta numele sfiintilor de azi (Mihai/Gavril).
SCORPYA
La multi ani Mihai , multa sanatate si tot ce-ti doresti, sa ai parte de tot ce ai visat si de tot ce iubesti, iar Michael,oriunde ai fi sper ca esti fericit pentru ca meriti.
RăspundețiȘtergere"Love you now and forever"
O duminica placuta va doresc!
Ema
Draga Mihai, iti doresc un sincer "LA MULTI ANI!", tot binele din lume, sa ti dea Sfantul Dumnezu lumina Arhanghelului Mihail (care de altfel cred ca se revarsa asupra ta datorita sufletului tau frumos)in fiecare zi a vietii tale, iti doresc sa te bucuri de viata, de familie, de prietenul, iubitul nostru drag... Michael.
RăspundețiȘtergereVa iubesc pe toti si mi e sufletul plin de bucurie sa i pot spune si lui Mike ca i multumesc ca a fost acolo dimineata cand m am trezit...si cu multa dragoste "La multi ani!"
IRINA
chiar cand citeam comentul tau ascultam The lost chidren si mi au dat lacrimile...cu toate acestea sufletul meu , dar si mintea mea refuza sa creada ca ii sopteste lui Dumnezeu la ureche cu vocea lui calda...oricum Il incanta zilnic cu muzica lui Nu? :)
La multi ani Mihai,Mihaela05 si tuturor celor care poarta numele Sfintilor Mihail si Gavril!Dumnezeu sa va binecuvanteze,sa va dea sanatate,fericire,sa fiti inconjurati de iubire si sa daruiti iubire!
RăspundețiȘtergereMichael,vei ramane pentru totdeauna in sufletele noastre,vei fi alinarea noastra,ingerul nostru pazitor,ce ne face ziua mai frumoasa si ne da putere.God bless you!
Va imbratisez pe toti!
La multi ani, Mihai! La multi ani tuturor ce poarta nume de Mihai si Gavril!
RăspundețiȘtergere... pentru un prieten bun:
you've got a friend
when you're down and trubled
and you need some love and care
and nothin', no nothin' is goin' right
just close your eyes and think of me
and soon i'll be there to brighten up
yeah, even your darkest night
you just call out my name
and you know, wherever i am
i'll come a-runnin'
to see you again
winter, spring, summer or fall
all you have to do is call
and i'll be there, yeah i will
you've got a freind
when the sky above you
grows dark and full of clouds
and that old north wind
he begins to blow
here's what you do baby
keep your head together
and call my name out loud
and soon you'll hear me
knockin' at your door
oh yes i will, yes i will
you just call out my name
and you know, wherever i am
i'll come a-runnin'
to see you again
ain't it good to know
that you've got a freind
people can be so cold
they'll hurt you and desert you
and take your soul if you let them
oh, don't let them
you've got a friend , yes you do ...
you've got a friend, yes you do
right till the end, for you
ain't it good to know...
Melodia este din vremea Motown, dar cred ca se potriveste atunci cand fiecare are nevoie de un prieten bun...
Corina
LA MULTI ANI MIHAI!LA MULTI ANI MICHAEL ORIUNDE AI FI !CE ZI MINUNATA SI INSORITA!CRED CA MICHAEL NE ZAMBESTE DE SUS!
RăspundețiȘtergere1VA PUP PE TOTI SI VA DORESC O ZI DE DUMINICA MINUNATA!ROXY
LA MULTI ANI,DOMNULE MIHAI!
RăspundețiȘtergereLa multi ani , Mihai! Iti doresc aceeasi inspiratie Divina, pasiune si dragoste in viata ta! multa sanatate si impliniri personale si profesionale!
RăspundețiȘtergerePentru cei care nu ati vazut premiile EMA 2009 le puteti vedea aici,un tribut superb pentru dragul nostru Michael,cautati videoclipul cu tributul MIchael Jackson:
RăspundețiȘtergerehttp://ema.mtv.ro/videoclip
Va pup pe toti!
Cautati pe youtobe :
RăspundețiȘtergereMichael Jackson called in to an LA radio Station _Part1 si part 2.
........si Michael Jackson called in to an LA radio Station _Part3 :D.
RăspundețiȘtergereLa multi ani tuturor sarbatoritilor cu nume de ingeri,La multi ani tuturor sarbatoritilor acestei luni.Dumnezeu sa va binecuvinteze! Val.
RăspundețiȘtergerehttp://picasaweb.google.com/DiaforeverlovesMikey Desene facute de mine,un cadou pentru Michael si pentru tine Mihai!
RăspundețiȘtergereTată Ceresc, veghează te rog asupra celor pe care îi iubesc! Tu cunosti adâncimile sufletului lor si îi iubesti cu o dragoste proaspătă ca roua si statornică precum vesnicia. Să nu te depărtezi de la ei. Să nu-i lasi niciodată să lupte singuri. Fii prietenul si mângâietorul lor si fă-i să simtă până în adâncul fiintei, grija si dragostea Ta.
RăspundețiȘtergereViaţa noastră, a tuturor, e în mâinile Tale. Ție îti încredinţez si viaţa lor, cu toate gândurile, grijile şi preocupările lor. Însoteste-i pe drumul lor. Călăuzeste-le paşii şi ajută-i să ia întotdeauna decizii corecte. Arată-Ți puterea în ei, ca si ei să fie puternici în Tine. Înconjoară-i cu dragostea ta. Ajută-i să aducă roadă bună, îmbogăţeste-le spiritul si dă-le tăria să depăsească orice încercare.
Adu-le în cale oamenii de care au nevoie, ca să nu rămână niciodată fără ajutor şi susţinere la necaz. Iartă-le greşelile şi adu-i acasă când rătăcesc. Fă ca fiecare dintre ei să experimenteze bunătatea Ta în fiecare aspect al vieţii lor, în orice mod posibil. Pentru că Tu esti tatăl celor pentru care Te rog şi ştiu că, atâta timp cât vei rămâne lângă ei, nimic rău nu li se poate întâmpla. Lucrează în viaţa lor, ca numele Tău să fie glorificat în fiecare dintre ei.
Este rugaciunea mea pentru cei dragi, printre care sunteti si voi, Mihai si toti de pe acest blog.
In aceasta zi sfanta, toate gandurile bune si un calduros "La multi ani", Mihai!
Michael drag, te privesc, te ascult si ma gandesc intens la tine...si ma rog ca ingerii de lumina sa fie cu tine, toti sfintii sa se roage pentru tine, Maica Domnului sa te invaluie cu mantia Ei protectoare si bunul Dumnezeu sa te ocroteasca si sa aiba grija de tine acolo unde esti.
Va multumesc tuturor pentru cuvintele minunate. Mi-ati facut cel mai frumos dar de ziua mea. Desi... astazi nu m-am putut gandi decat la Michael Jackson si la cat de mult mi-ar fi placut sa-i pot spune "Happy Name Day, Michael!"
RăspundețiȘtergereOdihneste-te în pace,omule Michael...
RăspundețiȘtergereGeniu sublim cu nume de-Arhanghel.....
Ai iubit pe toti, fara sa fii mereu iubit ....
Ai slujit pe alţii, fara sa fii preţuit.....
Ai daruit fara sa ti se multumesca....
Ai jertfit fara sa ti se recunoasca....
Ai iertat fara ca tu sa fi fost iertat.....
Ai sustinut pe cei ce te-au tradat....
Ai ramas liniştit, desi ai fost nedreptatit....
Ai spus adevarul, dar despre tine-au mintit....
Ai plans in adanc si au zis ca esti ciudat...
Ai adus bucurie si ti-au zis retardat....
Ai fost un geniu, dar au zis ca esti debil...
Ai daruit din suflet, dar au zis ca eşti abil...
Ai avut copii, dar au spus ca esti steril....
Ai iubit toti copiii, dar ti-au zis pedofil...
Ai fost filantrop, dar au zis că esti venal....
Ai iubit femeile, dar au spus că esti homosexual....
Ai tacut, pentru a nu face rau celor din jur.....
Ai scris, ai cantat, dar ti-au zis imatur.....
Ai fost demn si smerit, dar au zis ca esti o paiata...
Ai fost doar un om, dar ai dat lectii de viata.....
Ai daruit atat de mult si ai primit aşa de putin.....
Ai fost credincios, desi nu ai inteles totul deplin.....
Ai gresit uneori, iar ei cu pietre au aruncat.....
Ai fost bolnav cateodată si au zis ca esti drogat....
Ai indurat atatea si-ai fost doborat....
Ai vrut sa revii si te-au omorat...
Ai luptat toata viata si-ai primit sfasierea.....
Ai dat fericire si ai luat doar durerea.......
Ai dus lupta fara nici un război..
Ai ars ca o torta, cu drag, pentru noi....
In suferinta ta noi toti ne-am regasit
Dumnezeu ni te-a luat…....this is it!
Odihneste-te in pace, omule Michael....
Geniu sublim cu nume de-Arhanghel.....
Multumim ,Mihai, pentru tot, la multi ani!
La multi ani, domnule Mihai! Dumnezeu sa va binecuvanteze cu ani multi, sanatate, fericire, numai impliniri si multa pace si liniste sufleteasca!
RăspundețiȘtergerePentru Michael...atat pot spune: i will always love you!
Irina, felicitari pentru randurile pe care le-ai scris. Nu m-am putut opri din plans.
Pentru toti sarbatoritii de azi: LA MULTI ANI, LUMINA SI PACE!
Anonim 11:45 (desi cred ca stiu cine esti :)) sublim ceea ce ai scris aici...cata dreptate in aceste versuri...
RăspundețiȘtergereAnonim, poezia ta m-a impresionat aproape pana la lacrimi. Foarte frumos scris.
RăspundețiȘtergereAnonim 11:45 :),comparativ cu Catallina eu nu stiu cine esti, dar stiu ca poezia este superba.
RăspundețiȘtergereScorpya
SIMONA, iti multumesc din suflet.
RăspundețiȘtergereCATALLINA...eu am spus, de pe 25 iunie incoace, ca daca nu a existat Raiul, Dumnezeu l-a creat acum pentru MJ. Probabil ca e cel mai dureros "Adio" pe care l-am spus vreodata. Nu vreau sa par nici rece, si nici dura. Doar ca tin foarte mult la voi, cei de aici de pe blog. Si o spun din toata inima: nu mi-ar place sa stiu ca ati fost dezamagiti, nu vreau sa va vad ca sperati in van, ca mai apoi sa suferiti si mai rau, intelegand, in final, ca MJ e cu ingerii.
Daca se va adeveri ca traieste, vom avea un motiv de bucurie cu totii. Dar daca nu traieste? Daca nu traieste veti suferi din nou.
Nu vreau sa va tai aripile...chiar nu vreau. Vreau doar sa nu va vad dezamagiti si plansi, inca o data.
Imi cer iertare din suflet daca am ranit/jignit/suparat pe cineva, nu asta a fost inentia mea.
http://www.tmz.com/2009/11/08/michael-jackson-crypt-photo/
RăspundețiȘtergereSunt anonimul de la 11:45....va multumesc pentru aprecieri, as vrea sa stiti ca pana acum nu am mai scris nici o poezie, desi am in spate ani si destula experienta de viata. Se pare ca MJ are si de dincolo de moarte un efect straniu asupra noastra, de a scoate la iveala tot ce avem mai bun in suflete.
RăspundețiȘtergereScorpya, iti multumesc in mod special, ai apreciat si alt comentariu al meu si vreau sa stiti ca citesc absolut tot ce scrieti aici si este minunat ca avem ceva numai al nostru, al celor ce inca il poarta in inimi pe Michael. Sunteti speciali, deosebiti,talentati, sensibili, caci n-ar putea fi altfel cei ce au inteles arta si geniul lui Michael.
Este si meritul lui Mihai si sper sa ne intalnim si in continuare, solidaritatea asta in durere si iubire ne face sa trecem mai usor peste stupizenia si cidatenia mortii lui Michael. Daca vom putea trece vreodata.
Anadan
Referitor la THIS IS IT..
RăspundețiȘtergereNu v-ati pus niste intrebari?!
De exemplu: De ce doar atatea melodii?! De ce lipseste "heal the world" daca chiar el a spus la O2 ca va canta piesele pe care fanii vor sa le auda, iar piesa asta, din cate stiu eu, nu a lipsit din niciun concert?! Sau de ce nu ar fi inclus in concertul "this is it", printre melodiile cunoscute si atotcantate de-a lungul timpului, si melodii de pe ultimul sau album?! Eu una m-as fi asteptat sa includa si "we've had enough" care e o melodie incarcata de mesaje..Sau multe altele..nu doar cele vechi..
Si ceva foarte suspicios: de ce Michael nu a pregatit nicio piesa noua pt turneul This is it, ceva in caracterul turneului?! Orice artist aduce ceva nou la fiecare turneu..El nu mai concertase de ani de zile, cu siguranta ar fi venit cu ceva nou, era un perfectionist, e absurd, nu-i statea in caracter sa cante in concerte doar piese vechi..
Ma tot gandesc si nu inteleg..:(
Voi ce parere aveti?!
Pentru K! Good point! Cind vom comenta filmul? Asteptam sa fie vizionat si saptamina aceasta de cei care inca n-au facut-o?
RăspundețiȘtergereUn filmulet cu desene facute de mine cu si pentru Michael.
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=To1NJ9er4S4
Multumesc.
Vechea Dana.
mihai, superb ceea ce ai scris. inca o data LA MULTI ANI si bineinteles ca gandul meu imi zboara si la Michael.
RăspundețiȘtergereK.imi place ce ai scris. o multime de detalii din film. o sa-l mai vad o data si o sa fiu mai atenta.
Cu intarziere vreau sa/ti urez Mihai tot ceea ce viata are mai bun si mai frumos si fie ca drumul vietii tale sa urmeze mereu cararea dorintelor ce le porti in suflet!
RăspundețiȘtergerePentru toti care isi sarbatoresc luna aceasta ziua de nastere cat si cei care poarta nume de arhangheli va doresc sa aveti parte de fericire si iubire!
Iar pentru Michael imi ridic privirea spre cer si ii spun din tot sufletul meu YOU ALWAYS WILL BE MY SECRET FRIEND,THAT SOMEONE IN THE DARK FOR ME.
E prima mea incercare de acest fel,poate nu a reusit tot ce am vrut sa exprim dar am pus in acest tribut tot sufletul si toata iubirea mea.Scuzati greselile si engleza de balta.
TRIBUT FOR MICHAEL / SOMEONE IN THE DARK
http://www.youtube.com/watch?v=-ooGo18qnBg
Alina
K sunt multe piese care erau pregatite pentru concert ,dar care in film nu apar.Nu este absolut nici un mister, adica in program era "Speechless","Ghosts" ...alea erau repetitii mici...repetitia generala urma sa aiba loc la Londra in iulie...spune si in film asta...repetitie la care sigur ar fi imbracat si vestimentatie pe care o pregatise ptr Billie Jean.
RăspundețiȘtergereSe prea poate ca Michael sa fi pregatit o piesa noua, dar pe care Ortega nu a inclus-o din motivul "n", unde se adauga faptul ca acesta nu era un turneu de promovare, ci un turneu de retragere...in spatele camerelor de filmat ,asa cum isi dorea.
Ca poate Mike avea in plan un album nou...timpu ne va demonstra,dar pana atunci...
Pe bune...
SCORPYA
Berlin 1989
RăspundețiȘtergereThey hated the Wall, but what could they do? It was too strong to break through.
They feared the Wall, but didn't that make sense? Many who tried to climb over it were killed.
They distrusted the Wall, but who wouldn't? Their enemies refused to tear down one brick, no matter how long the peace talks dragged on.
The Wall laughed grimly. "I'm teaching you a good lesson," it boasted. "If you want to build for eternity, don't bother with stones. Hatred, fear, and distrust are so much stronger."
They knew the Wall was right, and they almost gave up. Only one thing stopped them. They remembered who was on the other side. Grandmother, cousin, sister, wife. Beloved faces that yearned to be seen.
"What's happening?" the Wall asked, trembling. Without knowing what they did, they were looking through the Wall, trying to find their dear ones. Silently, from one person to another, love kept up its invisible work.
"Stop it!" the Wall shrieked. "I'm falling apart." But it was too late. A million hearts had found each other. The Wall had fallen before it came down.
(MJ - Dancing the dream)
La multi ani Mihai! Sa ai parte de sanatate si fericire alaturi de familia ta minunata!
RăspundețiȘtergereLa multi ani tuturor celor care au numele sfintilor Mihai Si Gavril de pe acest blog!
Nu te-am uitat Michael, tu ne-ai adus pe toti aici!
Dana
Bre, dar Florenta unde e?
RăspundețiȘtergereScorpya,
RăspundețiȘtergereIntr-adevar era "the last curtain fall" dar era si un turneu de "comeback"..suna promitator, grandios..trebuia sa fie ceva deosebit..sunt sigura ca ar fi venit macar cu o piesa noua, macar asa "de adio"..subliniez ca era un perfectionist, nu facea nimic in doru' lelii..cu siguranta avea de transmis niste mesaje pretioase in acest turneu si ar fi facut asta prin multe piese de ale lui gen "we've had enough"..
Iar daca zici ca se prea poate ca Michael sa fi pregatit o piesa noua pe care Ortega n-a inclus-o in film din motivul x..putea macar sa apara pe albumul this is it..adica intreaga planeta astepta de 3 luni si ceva o melodie noua din toate cele multe nelansate..si ei vin cu o melodie din 1900 toamna(n-am nimic cu melodia, e chiar faina)..deci mie mi se pare abureala pe fata..cineva isi bate joc de noi!
Iar chestia cu dansatorii selectati cu doar 3 saptamani inainte de concertul de la Londra..e chiar o absurditate!
Cum sa faci asta cu 3 sapt inainte, cand toti au de invatat miscarile, chestii noi, coregrafie deloc usoara, sincroinizari..Michael n-ar fi facut asta niciodata, si iar ma repet, era un perfectionist..ceva nu se leaga! Adica tot ce am vazut noi in film s-a intamplat in alea 3sapt dinainte de concert cand a repetat el cu dansatorii?! Mai sa fie, ce repede au invatat ei miscarile, coregrafia..ca in film n-am vazut sa se fi incurcat careva la ceva sau sa intampine dificultati in invatarea coregrafiei..toti se miscau impecabil, exact ca la o repetitie finala..in fine..
Sunt multe chestiuni dubioase..sorry, dar eu nu pot sa ma abtin sa nu-mi pun intrebari :D
K....recunosc:D
RăspundețiȘtergerehabar n-aveam ca dansatorii au fost selectionati cu 3 saptamani inainte...un pic ciudat,dar nu acord cine stie ce atentie.
Scorpya
Mai nou, pe net circula niste poze recente cu Murray..se pare ca doctorasul de mana a doua a iesit din barlog si umbla nestingherit..
RăspundețiȘtergerehttp://i687.photobucket.com/albums/vv239/AliaXa/murraymercedes.jpg
http://i687.photobucket.com/albums/vv239/AliaXa/murrayavocat.jpg
Ce zicea ultimul raport al LAPD?! Omucidere?!
Pai nu Murray era suspectul nr 1?! Ce cauta individu' asta inca liber ca pasarea cerului?!
Nu se poate asa ceva..
K. ca intotdeauna ai dreptate. ma bucur sa vad ca inca nu ti-a pierit entuziasmul. citindu-ti randurile ma simt si eu mult mai bine.
RăspundețiȘtergereMa bucur ca incepeti sa va dati seama ca filmul nu e ceea ce pare ...la prima vedere
RăspundețiȘtergereDanutza,
RăspundețiȘtergereFrumos tributul tau, desenezi foarte frumos!
God bless you! Esti o fata deosebita!
SCORPYA
RăspundețiȘtergereNu ma dezamagi...
Unde e vigilenta ta...???Cum sa crezi asa ceva...???
Dupa ultimele descoperiri...cu 3 saptamani inainte de primul spectacol de la Londra...ne aflam in 25 iunie 2009...( 18 zile pana in 13 iulie...data primului concert...)
In 19 mai 2009...Sky News anuntau deja ca dansatorii pentru "This Is It"...fusesera alesi ...atunci era anuntul...dar nu-i alesesera chiar in acea zi...Titlul articolului...desi suna neplacut pentru noi...:"Lucky dancers to dance with Jacko..."Cred ca din 19 mai pana in 13 iulie...daca Pamantul nu intentiona sa-si schimbe turatia...ar fi trebuit sa treaca...parca 2 luni...( opinia mea )
Daca luam in calcul ca pentru un asemenea spectacol nu se fac selectionari ca pentru "Megastar"...Prima TV...stim ca la data cand au fost selectionati...jumatate din treaba era deja facuta...
Ei nu au aparut in fata celor de care depindea selectarea lor ( inclusiv Michael Jackson )...dansand dupa ureche...toti cei selectionati dupa prima prezentare...care fusese si mai inainte...au intrat intr-un program de pregatire in care au fost obligati sa invete pasii din numerele de dans ale lui Michael...Abia in momentul in care au fost super pregatiti...a urmat selectia finala,...asta nu e valabil doar pentru concertele lui Michael Jackson...asa se procedeaza cand se aleg dansatorii pentru orice performer de elita...Niciodata un artist de talia lui Michael Jackson sau a celorlalti...nu pierde timpul sa asiste la demonstratia primului venit...ultimii alesi sunt cei mai buni dintre cei mai buni...dar pana in aceasta faza ei deja stiu ce au de facut...Dupa aceea se mai lucreaza la sincronizarea cu solistul...si la noile elemente pe care el doreste sa le includa in program...Doua luni pentru asa ceva...tinand cont ca cei alesi reprezinta...cum spunea Mihai ...???..."creme de creme"...erau mai mult decat suficient...Repet...aici vorbim despre cei mai talentati dintre cei mai talentati...Acestia...daca vor sa-si pastreze locul obtinut...nu-si permit sa doarma pe ei si sa pretinda un training de jumatate de an...Sunt deja bine pusi la punct cu pasii...cu stilul solistului...( altfel nu ar fi ajuns in aceasta faza )...restul e ...parfum...
Sunt sigura ca ma intelegi...
IRINA
RăspundețiȘtergereUite-ma aici...!
Ce credeai...ca scapi de mine...?
Nu am spus nimic...pentru ca nu era cazul...Lui Mihai ii urasem La Multi Ani la postarea precedenta...Lui Michael...i-ai spus tu...si din partea mea...
Te pup...si-ti multumesc si pentru ce ai scris...si pentru ca te-ai gandit la mine.
Cinstit...cand e ziua lui Michael...eu plec la cumparaturi...mai cumpar un CD...ceva cu el...nu ca nu le-as avea deja pe toate...dar asa simt eu...
"habar n-aveam ca dansatorii au fost selectionati cu 3 saptamani inainte...un pic ciudat,dar nu acord cine stie ce atentie."(Scorpya)
RăspundețiȘtergereDa, Scorpya, si mie mi s-a parut ciudat acest zvon cand l-am gasit pe net, de aceea am si scris, ca mi se pare o absurditate, ca Michael n-ar fi facut una ca asta, pe ultima suta de metri..
Iar dupa informatia Florentei, e clar ca e doar un zvon fals..
Pup!
"Dupa ultimele descoperiri...cu 3 saptamani inainte de primul spectacol de la Londra...ne aflam in 25 iunie 2009...( 18 zile pana in 13 iulie...data primului concert...)"
RăspundețiȘtergereFlorenta, da-mi voie te rog..Daca vrei ca acele calcule sa fie precise: 3 saptamani inseamna 21 de zile (3x7=21)..adica cu 21 de zile inainte de primul concert din 13 iulie, ne aflam in 22 iunie..:P
Multumesc..
Deci mie imi fac ochii ca la jocurile mecanice si credeti-ma cand spun ca matematica & cifrele nu sunt specialitatea mea.
RăspundețiȘtergereIntr-adevar nici eu nu cred ca au fost alesi cu 3 saptamani inainte...de aceea am zis ca nu acord cine stie ce importanta.Acum sa explic si pe larg de ce aceasta atitudine.
1.Pot sa cred ca poate cu 3 saptamani inainte dansatorii l-au cunoscut pe Mike.
2.Sunt convinsa ca dansatorii au trecut printr-un "triaj"...plus ca stim ca Mike lucra cu cei mai buni.
P.S. tre' sa recunosc ca eu una, nu am citit nicio stire referitoare la dansatorii lui Mike, inca un motiv pentru "necuriozitatea" mea de a lamuri acest aspect..chiar consider ca nu este nici un mister.
Scorpya
La multi ani! Imi pare rau ca nu am reusit sa transmit urarile mai devreme dar am fost plecata din localitate! Iti doresc tot ce e mai bun si sa ai parte de bucuri pentru ca ssi tu ne-ai oferit tutror zambete si acest lucru nu e foarte usor.... La multi ani si tie MJ! Sper sa vezi de acolo de sus cat de mult te iubim si iti respectam munca de ani de zile! We love you so much,Michael!
RăspundețiȘtergeremihaela,irina,K.,dana scorpya,etc,etc.....unde sunteti fetelor?de ce nu s-a mai comentat nimic din 2009?nu cred ca l-ati uitat pe Michael...stiu, treburile zilnice,de,asta e, dar sa nu-l uitam,va rog sa nu-l dam uitarii niciodata!...NEVER!...Mirey
RăspundețiȘtergere