Marea… tu… şi eu

...


Autor: FLORENŢA




Au trecut atatia ani...

Cine ar fi crezut vreodata...? Cine ar crede...? daca ar sti... Nici macar mie nu imi vine sa cred...Oare ce-a vrut sa insemne asta...?

Imi place sa invat cate ceva din fiecare lucru care mi se intampla ...si atunci cand nu invat...imi place macar sa inteleg...sa stiu de ce s-a intamplat asa...imi doresc sa stiu unde am gresit...sau nu...eu sau ceilalti...sa incerc pe cat posibil sa nu repet...Nu reusesc intotdeauna...dar macar stiu...inteleg...si merg mai departe...

Asta insa...nu am reusit sa inteleg niciodata...Si,Doamne...nu-i asa ca eu sunt totusi un om normal? Nu-i asa...ca sunt totusi un om cu capul pe umeri...? Fac atatea lucruri...Daca as fi nebuna...n-as putea sa le fac pe toate...Nu-i asa...?

Asa este...sunt...pentru ca nimeni nu stie...dar daca ar sti...

Nu-mi pasa ce ar crede ei daca ar sti...Dar imi pasa de mine...Nu vreau sa cred ca sunt altfel decat ceilalti...Stiu ca nu sunt...si atunci de ce...?

Unde e logica mea...unde e gandirea mea...unde e ...pana unde sunt eu...si de unde incepe ea...?
Toate sunt la locul lor...ca intotdeauna...

DA...dar mai exista un loc...nestiut de nimeni...si de acolo imi iau eu totul...si puterea si logica si incapatanarea...merg tot inainte...si mereu drumul meu incepe de acolo...ma impiedic...alunec...gresesc...ratacesc uneori drumul...ma intorc acolo...si toate mi se limpezesc...si drumul mi se asterne iar inainte...drept...usor...lin...

Cum reusesti sa faci asta pentru mine...? Si cum as putea vreodata sa-ti multumesc...?


Ce s-a schimbat de ieri...? Ce s-a intamplat...?

Ce spun toate aceste imagini...si cum de ai venit tu singur...intotdeauna vii...dar cand te chem...Astazi nu te-am chemat...astazi...as fi preferat sa nu vii...nu asa...nu inca...

Ce s-a schimbat...?

Am adormit in acelasi loc...in aceeasi lume...iar cand m-am trezit...totul se schimbase...si nu inteleg nimic...

Ce e cu mine...ce e cu tine...ce vrei sa-mi spui...tu nu vezi ca pe toata Planeta asta...sunt ultimul om care nu intelege...? Sunt ultimul om care inca nu stie...Nu...

Aveam nevoie de o pauza...nu stii ca asa vin pauzele mele...? In cele mai nepotrivite momente...Am adormit devreme...mult prea devreme...si m-am trezit tarziu...mult prea tarziu...Si m-am trezit...in Iadul asta...Dar mai sper...ca poate inca nu m-am trezit...Si totusi sunt sigura ca nu dorm...pentru ca atunci cand dorm...eu nu te visez niciodata...

Cine a hotarat in locul meu...cand sa adorm si cand sa ma trezesc?

Unde ma trimiti...? Ce trebuie sa mai vad de data asta...? Ce-am mai facut...? Ce usi trebuie sa mai deschid...si ce ma asteapta dincolo de ele...?
Voi merge...dar...tine-ma de mana...mai strans...poate ma trezesc...poate e totusi...doar un vis urat...


Hei...! M-ai adus la mare...! Cum ai stiut...? Ce dor imi era de ea...nu am mai vrut sa o vad...ultima oara era atat de ingandurata...trista... bolnava...suparata...neagra...

Am citit undeva...Lorelei ii scria iubitului ei..."Marea Neagra are ochi albastri si..."si nu mai stiu mai departe...cum am putut sa uit...? alta data stiam ...dar Marea Neagra chiar avea ochi albastri atunci...asa era marea...frumoasa...curata ...melancolica...si cu ochi minunati...cu ochi albastri... visatori... indragostiti... fericita... Lorelei avea dreptate...

Dar Lorelei nici macar nu exista...Era Luli cea care ii trimitea sotului ei acele scrisori...ea le scria...dar le trimitea prietena ei...oare cum se numea...era o incercare...era un test...Si pe Teodoreanu l-am citit tot la mare...Si ceva...tot mai tin minte...pentru ca mi s-a potrivit mereu si n-am putut sa uit..."Anii mei tineri...au sunat a cantec"... a cantec...Doamne...cum am putut sa uit...Candva...le stiam...

Mereu imi promit...sa-l recitesc intr-o zi si pe el...si pe toti...Dar cand...cand...? Intr-o zi...

De ce ma gandesc la toate astea acum...de ce bat campii asa...?
Si cine,in afara de mine mai are in miezul verii...mainile inghetate...?
Cand a ajuns cafeaua pe covor...si cand s-a rupt acest creion...in mainile mele...cand...?

De ce nu ai aceeasi putere ca altadata...de ce nu ma poti opri in loc...acolo...cu tine...la mare...dar atunci...tu nu erai cu mine...eram...la mare...
Ajuta-ma sa ajung inapoi...arata-mi din nou drumul...si spune-mi ce vroiai sa-mi amintesc...arata-mi marea...daca o vad din nou ca atunci...voi sti ce vrei sa-mi amintesti...

Am ajuns...

Uite-o pe Florenta...ce cauti acolo...? Daca te vede mama ta...
Soarele straluceste orbitor...cum imi place mie...cu greu,printre razele lui vad... Bar International...Olimp
Inceputul... inceputul fara inceput si fara sfarsit...
Mi-au trebuit atatia ani...aproape un sfert de veac...De cate ori nu am incercat sa-mi amintesc numele ei...al balerinei...Atatia ani mi-a fost imposibil sa-mi amintesc...iar azi...ma aud rostindu-l cu voce tare...ma aud strigand numele ei...:Tatiana...! Tatiana...! un sfert de veac...

Tatiana...eu...marea...Marea Neagra cu ochii ei albastri...


Eva ma tine de mana...locuim in acelasi hotel...ne-am imprietenit...si odata cu ea m-am imprietenit si cu ceilalti artisti...Cat de mult au muncit pentru acest spectacol...iar eu nu i-am inteles mereu...M-am certat cu acel om...era mereu nervos...si eu nu intelegeam...era de fapt...mereu obosit...am gresit...a gresit...si-a cerut iertare...i-am multumit si i-am spus ca l-am inteles...atunci cand i-am vazut spectacolul...si cand am inteles ca totul era atat de perfect...datorita lui...

Tipa la ei intr-una...nu era multumit...arunca scrumierele dupa ei...A tipat si la mine...si eu...nu aveam nici o treaba cu ei...eu eram la mare...Dar avea o flacara in el...mult mai puternica si mai adevarata atunci cand ii indruma pe ei...decat atunci cand dansa el...ca dansator...e slabut...i-am spus ca parca isi trage picioarele din smoala...Dar cand ii invata pe ceilalti...devine altul...
Tatiana danseaza...

De obicei...Tatiana e obosita...uneori rautacioasa...si nu e chiar draguta cu mine...viata de noapte o oboseste...dar cand danseaza...Tatiana se transforma intr-o zana...in Zana Zanelor...Nimeni nu danseaza ca ea...pluteste...se unduieste...se arcuieste...Are picioare de portelan si parul de aur...Tatiana...parca esti floarea soarelui...in bataia vantului...

Tatiana ma poarta pe aripi de vis cu dansul ei...parca am ametit...si nu e numai ceea ce simt de obicei...cand cineva danseaza atat de frumos...mai e ceva...imi vine sa zbor...imi vine sa-i strig Tatianei...Nu asa!...Nuuuu!!!...muzica asta...cere altceva...muzica asta STRIGA la tine...si la noi...ALTFEL vrea sa fie dansata...trebuie ALTCEVA...muzica asta...TE ARDE...Ridica-te si danseaza cu adevarat...!!! Trebuie sa zbori...! Trebuie sa o simti si sa o visezi...te-ai imbracat in leopard si nu...nu poti sa dansezi ca o floare...esti minunata...dar aici trebuie cu totul altceva...trebuie sa fii rea !

Si deodata inteleg...Muzica...muzica asta e cea care ma face sa simt asa...se avanta in cercuri in jurul meu si ma fura...Acum eu sunt floarea soarelui dar vantul m-a smuls din mijlocul campiei...mi-a dat aripile lui si ma poarta intr-un zbor nebunesc pe deasupra nisipului...peste valurile marii...dansez cu marea...dansez cu valurile marii si port aripile vantului...un minut...doua ...trei...o vesnicie...

Ce-a fost asta...?
Cine poate sa cante asa...si cine a reusit sa scrie asa ceva...cine a adus lumii...muzica ASTA...???

Billie Jean is not my lover...she...just a girl...si eu...just a girl...si Agnetha spunea asa...intr-un cantec...i am just a girl...

Anna...Anna...de ce nu mai canti ca altadata...?
Si Tatiana dispare...cu tot cu cusca ei in care danseaza...cu tot cu costumul ei de leopard...Totul dispare...si cateva minute...eu n-am mai vazut nimic...Muzica ta ma furase...si habar nu aveam ca e pentru totdeauna...si habar nu aveam...cine esti...cum arati...ce nume porti...erai doar o voce in casetofonul Tatianei...

Si ca sa fiu sincera...nu stiam nici daca cel care canta e barbat...femeie...formatie...nu avea nici o importanta...

Asa imi imaginasem eu momentul in care MUZICA ar atinge PERFECTIUNEA...LIMITA MAXIMA...asa mi-am imaginat intotdeauna MUZICA PERFECTA...ca Billie Jean...
Michael...nu a existat un cantec pe care sa nu ti-l iubesc...nu ai facut nici un pas pe care sa nu ti-l divinizez...dar Billie Jean...e scris cu litere de foc...in sufletul meu...si in amintirile mele despre tine...


Eva...Eva draga mea...ce departe esti astazi...si de cand nu ti-am mai spus nimic...dar tu ma intelegi...eu si messenger...bla bla bla...

In casa Evei...am aflat...dupa aproape un an...numele tau...si te-am si vazut...pentru prima oara...

Atunci la mare...nu am intrebat pe nimeni...Ei ma laudau...de unde are copila asta atata muzica in cap...de unde stie compozitorii...interpretii...si cum de ii intelege...cand i-a ascultat pe toti...? Fetito...! Tu mai faci si altceva vreodata...sau asculti muzica si in somn ? Cum sa le spun ca tocmai eu...habar nu aveam cine esti tu...am tacut...si am crezut ca voi uita...era atat de caraghios sa te indragostesti de o voce...de niste acorduri muzicale...de un cantec... Numai mie mi se putea intampla...cine m-ar fi putut intelege...Nu ma intelegeam nici eu...asa cum nu ma inteleg nici azi...

Eva imi pune o caseta...spune ca voi avea parte de muzica asa cum imi place mie..."muzica pe paine"...si daca ea nu stie ce-mi place mie sa ascult...nu mai stie nimeni...cei mai buni dintre cei mai buni...muzica adevarata...

nu am cunoscut pe nimeni care sa iubeasca aceeasi muzica pe care o iubesc eu...pana am cunoscut-o pe Eva...

Caseta...video...nici macar nu eram atenta in acel moment...Cine stie unde imi zbura gandul...dar dintr-o data...Billie Jean...is not my lover...she's just a girl...


TU ESTI ?...TU ESTI ?...

Acea voce...a capatat un chip...si un nume...si...pasii tai...
Doar zambetul mai urma sa ti-l vad...dar mai tarziu...altadata...pe alta caseta...Eu te vedeam atunci pentru prima oara...iar tu cand povestesti despre Billie Jean...nu zambesti...

Cine esti tu...si de unde imi trimiti atatia fluturi...? Mii de spoturi luminoase...si mii de fluturi...De unde aduci cu tine lumina asta...?
Cine esti...si de unde ai mai venit si tu...sa-mi dai mie lumea peste cap...si cum poti sa canti in felul asta...? Si cum sa fac...sa pastrez mereu muzica asta...?
Habar nu aveam ca muzica ta...nici nu avea de gand sa plece vreodata...Muzica ta...nu a mai plecat din viata mea niciodata...Vocea ta...s-a lipit de sufletul meu...nimic nu a putut sa o goneasca de acolo...si nici macar nu am incercat...pentru ca nu am vrut...pentru ca asa mi-a placut mie...sa nu ma mai despart vreodata de acea muzica...si nici de vocea ta...


Am obosit...mi-e greu sa mai privesc spre acele vremuri...sunt atat de departe...
Vreau sa ma intorc...Tu nu te-ai ascuns niciodata...nu ai fugit cand ti-a fost greu...Eu ce caut aici...? Nu trebuie sa ma mai plimbi printre amintiri...nu ma mai ajuta cu nimic marea...ce se intampla azi...e altfel decat pana acum..."Marea Neagra are ochi albastri si sufletul meu e privirea acelei imensitati"...Uite ca mi-am amintit...cred...asa continua Lorelei scrisoarea...De parca ar mai conta...Si de parca mi-ar mai pasa...

Tatiana...Lorelei...Eva...Marea...Nimic nu ma mai ajuta...nimic...nimic ...nimic...La ce sa ma mai gandesc...?! Cu ce sa acopar vocea asta care striga la mine...?!...Era ultimul lucru la care m-as fi gandit vreodata...

TU...Dincolo...Pentru Totdeauna...Eternitatea...

De ce nu mai pot sa visez ca altadata...?
Pentru ca acum e altfel...Pentru ca acum nici nu mai imi pasa de visele mele...si le urasc...pentru ca mi-e teama ca le voi pierde...vor fugi iarasi...Si-o sa-mi fie dor de ele...
Ba nu...!!! Cum sa nu-mi pese...?! Acum imi pasa mai mult decat oricand...Prinde-mi-le Michael...!!! nu le lasa sa zboare iar...mereu mi le-ai adus inapoi...

Si mi-ai schimbat viata...de tot...

Mi-ai facut lumea mai frumoasa...M-ai facut pe mine mai frumoasa...Mi-ai imbracat sufletul in petale de trandafiri...mi-ai prins stelele in par...soarele in priviri...si mi-ai adus luna la picioare...
M-ai luat de mana...si mi-ai aratat cum se deschid toate acele porti fermecate...Portile muzicii adevarate...

M-ai invitat la dans...mereu...Mai stii...Oricat de suparata as fi fost...daca tu imi cantai...totul se transforma in taram de basm...si in ring de dans...mereu a fost la fel...si mereu am uitat de toate...Si de cate ori am reusit in viata...spre tine am zambit...cu recunostinta...si de cate ori mi-a fost greu...cu ultimele mele puteri...m-am tarat mereu spre muzica ta...de acolo a venit mereu puterea mea...logica mea...increderea mea...curajul...speranta si toate...din muzica ta...din pasii tai...din zambetul tau...

De acolo pleaca in fiecare zi drumul meu...

Cineva mi-a dat puterea sa visez...nu stiu cine a fost...dar ii sunt recunoscatoare...iar tu mi-ai dat muzica...si totul a devenit atat de simplu...Cu visele mele si cu muzica ta...Si nu am voie sa pierd nimic din tot ce am adunat...dincolo de portile viselor mele...te voi cauta si te voi gasi intotdeauna...Voi merge pe urmele pasilor tai...si te voi gasi in gandurile mele...Asa a fost mereu...si nu mai conteaza ca nu am inteles niciodata de ce...Toata aceasta lumina...nu am dreptul sa ma mai intreb de unde a venit...o sa fiu recunoscatoare si atat...

Mai arata-mi o data zambetul tau...Stii...cineva mi-a spus odata ca ai un zambet pentru care merita sa mori...dar eu i-am raspuns ca ai un zambet pentru care merita sa traiesti...

Si altcineva...mi-a spus ca as fi putut sa fiu printesa ta...dar nu e adevarat...eu niciodata nu am gandit asa...ei vor zambi neincrezatori...dar eu...stiu ce stiu...Eu stiu intotdeauna unde e limita mea...unde trebuie sa ma opresc...chiar si atunci cand visez...altfel lucrurile nu ar mai fi fost atat de simple si atat de frumoase...ar fi devenit o povara...ar fi fost trist...Si cu tine in lumea mea...viata mea nu a fost niciodata trista...

I-am inteles si ii inteleg si ii iubesc pe toti cei care te iubesc...Dar n-am putut niciodata sa-i inteleg...de ce plangeau...Pana azi...pe mine nu m-ai facut niciodata sa plang...Eu...am ras mereu...Te-am vazut...am fost atat de aproape de tine...am fost atat de norocoasa ...dar acolo...la picioarele scenei...eu n-am simtit niciodata lacrimi pe obraz...am fost doar fericita...si mai fericita...cea mai fericita...am cantat si am dansat cu tine...si am ras...iar uneori...doar te-am privit inmarmurita...Niciodata nu am inteles acele lacrimi ale celorlalti...la concerte...atata vreme cat tu erai acolo...cantai si dansai pentru noi...cu noi...eu nu aveam de ce sa plang...ce mi-as fi putut dori mai mult...?

Muzica ta ...dansul tau...mie nu mi-au adus niciodata decat fericirea si dorinta de a opri timpul in loc...niciodata lacrimi...

Lacrimile...au venit mai tarziu...odata cu lacrimile tale...odata cu tristetea ta...odata cu incercarile tale...si odata cu ziua de azi...

Mi-as fi dorit insa...sa pot fi pentru tine...ceea ce ai fost tu pentru mine in toti acesti ani...din ziua cand mi-ai povestit pentru prima oara despre Billie Jean...Cel mai bun si cel mai drag prieten...Promit sa raman...cel mai bun si cel mai adevarat prieten al tau...si nimeni nu te va apara ca mine...la fel ca si pana acum...in toti acei ani grei...nimeni nu a putut sa treaca de mine si sa atinga vreodata imaginea ta din sufletul meu... Si nimeni nu va putea vreodata... NIMENI... NICIODATA... PROMIT...!

Nu te mai gandi la asta...Nu privi inapoi...E prea trist...si a ramas in urma...Si nici nu mai conteaza...Adevarul a invins...Tu ai invins! Si toate sunt la locul lor...ca intotdeauna...

Tu...Tu...Nimeni nu e ca tine...Nimeni nu va fi vreodata...Ai fost mereu si vei ramane intotdeauna...Micul Print pe care Dumnezeu ni L-a trimis...incarcat cu daruri...cu cele mai minunate daruri din Univers.

Mai spune-mi doar ...in toti acesti ani...de ce te-am vazut numai cand am visat cu ochii deschisi...de ce nu te-am vazut niciodata in somn...de ce nu te-am visat niciodata...?

Ce prostii spun...asta ar mai fi lipsit...si probabil ca din acel somn...nici nu m-as mai fi trezit vreodata...

Acum...pot sa ma intorc...acasa...

Nu am voie sa ma ascund aici...nu asa am invatat de la tine...si n-am sa te dezamagesc...

Si pe urma...niciodata nu vei putea sa fii mai aproape de mine...decat ai fost in ultimul sfert de veac...mereu departe...dar atat de aproape...Mereu acolo...dar mereu aici...in ochii mei...in gandurile mele...in sufletul meu...in pasii mei urmand mereu muzica ta.

In acea zi...la mare...cand nici nu stiam cine esti...cum arati...cum zambesti...ai aparut de nu stiu unde...tu si lumina aceea...si ai ramas pentru totdeauna...sufletul sufletului meu...

Un singur lucru s-a schimbat...de azi inainte...te voi tine mereu de mana...nu doar ca pana acum...nu doar aici...oriunde as fi...in oricare loc voi merge...in basmele mele...in visele mele...in viata mea...pe urmele pasilor tai...in acele acorduri fermecate...De azi inainte...orice s-ar intampla...sa nu-mi mai dai drumul la mana...Niciodata.


Fara sfarsit...