Adevărul despre Michael Jackson – Partea a XIXa

...


CONSPIRAŢIA (continuare)




Două lucruri au făcut ca America să influenţeze oamenii din toată lumea şi să inspire admiraţie şi respect mai mult decât orice altă naţiune de pe faţa pământului: filmele cu cowboy şi Michael Jackson.

Cu mult timp înainte de Tomahawk-uri, B-52 şi alte arme utilizate de America în Irak, Afganistan şi Palestina, Michael Jackson a intrat în casele oamenilor din Estul Mijlociu şi din Asia Centrală.

Unii spun că aceste naţiuni islamice voiau război cu America. Nu e adevărat. Cu mult timp înainte ca Donald Rumsfeld şi Karen Hughes să vină cu conceptele lor diplomatice şi cu mult timp înainte ca Pentagonul şi oficiile departamentale de stat să ia in cătare musulmanii, Michael jackson, acest simbol al culturii moderne americane, a fost primit cu braţele deschise într-o regiune care nu ştia mai nimic (ori pur şi simplu nu o interesa să afle) despre cultura americană.

America nu avea nevoie de oameni cu minţi întortocheate ori de planuri gen Darth-Vader pentru a i se deschide porţile către supremaţie. Lucrul acesta s-a întâmplat datorită unor oameni ca Michael Jackson, Sylvester Stallone sau Madonna.

Pe lângă Estul Mijlociu, muzica lui Michael a deschis porţile Africii, Uniunii Sovietice şi ale Chinei – de fapt ale întregii lumi – pentru tot ceea ce era american. Înainte de „Thriller”, de exemplu, numai membrii elitelor dintr-unele din aceste naţiuni ştiau adevărul: mai exista o altă faţă a Americii, în afară de imperialism – o faţă bună.

În aceeaşi perioadă cu „Thriller” şi „moonwalk”, au apărut Stallone cu accentul său, Tom Cruise cu „Top Gun” şi „We Are The World” – 45 de artişti americani care cântau pentru victimele secetei din Africa. Acest cântec a dat lumii un mesaj uimitor despre naţiunea americană străduindu-se să-i ajute pe cei în nevoie. Nici cei mai buni diplomaţi ori cei mai experţi consultanţi de imagine nu ar fi putut inspira bunăvoinţa pe care aceşti americani obişnuiţi au inspirat-o pentru naţiunea lor.

Desigur că, în timp ce se intâmplau toate acestea, CIA susţinea în secret miliţiile militare din America Latină şi Africa, împingea Irak-ul să declare război Iran-ului, destabiliza guverne şi manipula afganii să îndeplinească planurile S.U.A. în legătură cu Uniunea Sovietică. Guvernul american făcea lucruri murdare. Dar era şi o parte bună a Americii, pe care oamenii din lumea întreagă o preferau – aceea pe care au promovat-o Michael Jackson şi alţii ca el. Zidul Berlinului nu a căzut datorită politicienilor sau strategilor militari ai S.U.A. – sau cel puţin, nu numai datorită lor; ci şi ca urmare a puterii imaginii pe care Michael Jackson, Madonna, Tom Cruise ori Stallone au răspândit-o.

Aceasta este lecţia pe care America ar trebui s-o înveţe astăzi. Michael Jackson aproape că a lansat supremaţia culturală a Americii în era digitală. Iar CIA şi Armata S.U.A doar s-au folosit de asta.

Guvernul S.U.A. s-a folosit mereu de celebrităţile de la Hollywood (ex. Stephen Spielberg a anulat un contract cu Beijing pentru Olimpiadă, anul trecut, ca un act teatral de a politiza problema cu Tibetul). Guvernul S.U.A. se foloseşte de YouTube şi Twitter ca instrumente politice în deloc inocenta bătălie cu Iran-ul.

Americanii ar trebui să încerce sa aducă înapoi vremurile în care, umăr lângă umăr, au creat „U.S.A. for Africa” şi să lase deoparte scormonirile după tiţei ieftin din jungla africană – ceea ce fac acum.

Această parte întunecată şi militarizată a Americii a eclipsat orice altceva în ultima decadă. Dar, uitaţi-vă în jur şi veţi vedea că întreaga putere a Washington-ului aruncată asupra Irak-ului şi Afganistan-ului nu a reuşit – şi nu va reuşi niciodată – să trezească simpatia şi comuniunea pe care le-a primit America la moartea lui Michael Jackson.

Michael Jackson a realizat mai multe în lume decât Tomahawk-urile. Acceptaţi asta ori lăsaţi-o baltă. Get it or beat it.


***

O dispută, bine vehiculată de media la vremea respectivă şi dezbătută in fel şi chip, a fost cea dintre Michael Jackson şi Sony Music – respectiv Tommy Mottola, directorul companiei.

„Invincible” a fost cel de-al zecelea album de studio al lui Michael, lansat pe data de 30 octombrie 2001, la şase ani după albumul dublu-disc „History” şi primul album conţinând în totalitate piese noi, de la „Dangerous” (1991). „Invincible” s-a vândut în peste 11 milioane de cópii în toată lumea. „Invincible” îi este dedicat lui Banjamin Hermansen, un băiat de 15 ani, afro-norvegian, prieten cu Omer Bhatti (apropiat al lui Michael şi presupus fiu al său) şi care a fost înjunghiat mortal de un grup de neo-nazişti în Oslo, Norvegia în ianuarie 2001. Albumul a fost de asemenea dedicat părinţilor lui Michael şi bunicii sale.

Michael a aşteptat să-i revină licenţele de editare a albumelor, lucru care i-ar fi permis să-şi promoveze singur înregistrările mai vechi şi să împiedice compania Sony să-i ciopârţească profitul. Michael se aştepta ca licenţele să-i intre în posesie la începutul mileniului al treilea, dar datorită unor înţelegeri şi clauze stipulate în contract, acest lucru s-a amânat destui ani. Atunci Michael a început o investigaţie pe cont propriu şi a descoperit ca avocatul care il reprezenta pe el era în acelaşi timp şi avocatul care reprezenta Sony Music (Hello ?), ceea ce crea un conflict de interese foarte grav. Michael era preocupat şi de un alt conflict de interese. De nişte ani, Sony negocia cu el ca să-i cumpere catalogul muzical. Dacă situaţia financiară ori cariera lui Michael s-ar fi deteriorat, ar fi fost nevoit să vândă acest catalog. Prin urmare, Sony avea mult de câştigat din declinul carierei lui Michael. Dar Michael a fost mai deştept ca ei (oare mai e nevoie s-o spun ?) şi a folosit aceste conflicte de interese ca motiv incontestabil pentru a lichida contractul cu Sony înainte ca acesta să expire – sau înainte ca Sony să-l înrobească definitiv.

Chiar înainte de lansarea „Invincible”, Michael l-a informat pe Tommy Mottola, directorul Sony Music Entertainment, că îi părăseşte. Ca rezultat, toate lansările de single-uri, înregistrările pentru videoclipuri şi promovările albumului au fost anulate. Michael a reacţionat, numindu-l pe Mottola „diavol” şi „rasist” care nu sprijină artiştii afro-americani ci îi foloseşte pentru interesul său personal. Michael l-a acuzat pe Mottola că, referindu-se la artistul hip-hop şi R&B Irv Gotti, a folosit cuvântul „N” (n.m. negrotei). Sony s-a scuzat că n au reuşit să promoveze îndeajuns albumul „Invincible” pentru că Michael a refuzat să facă un turneu in S.U.A.




Michael Jackson – Speech la Londra, 15 iunie 2002




Iată de ce merită să-l admiri pe Michael. Poate că era excentric, poate că nu a fost pe gustul tuturor, dar, dincolo de timiditatea adolescentină, avea coloană verticală şi, dacă simţea că e cazul să facă un pas, il făcea fără ezitare. Cine nu l-a crezut când el însuşi a afirmat asta în autobiografia „Moonwalk”, a avut ocazia să se convingă în cazul conflictului cu Sony Music. L-a numit rasist pe Mottola, într-un moment în care acesta era unul dintre cei mai influenţi reprezentanţi ai industriei muzicale. Şi avea dreptate. El a avut curajul să spună în public ceea ce alti artişti n-au indrăznit. Nu se poate vorbi de istoria S.U.A. fără a aminti de contribuţia afro-americanilor. Mai mult, cele mai cunoscute stiluri muzicale, care au construit popularitatea Americii (blues, jazz, Hip Hop, R&B, soul, rock’n’roll etc.) au fost create şi dezvoltate de comunitatea afro-americană.

Acel discurs al lui Michael nu a fost pentru a se plânge el însuşi de tratamentul din partea Sony, ci pentru a atrage atenţia lumii întregi asupra afacerilor corupte, exploatatoare şi unilaterale pe care industria muzicală le perpetua de zeci de ani. Prin acel discurs, Michael a dorit să spună „stop” injustiţiei. Dar media a încercat să creeze o altă impresie publicului, pompând o serie de informaţii false, pentru a-l denigra pe el şi a-i face jocurile lui Mottola – căci, nu-i aşa, „ei” şi ai lor trebuiau să iasă basma curată. Iată nişte exemple:

1. Media a spus că Michael era îmbufnat din cauză că ultimul său proiect, „Invincible”, s-a vândut în numai 2 milioane de exemplare şi era disperat să-şi salveze cariera. Fals. Michael a informat audienţa că „Invincible” s-a vândut în 10 milioane de copii în toată lumea până la momentul respectiv şi se declara mulţumit. De fapt, albumul s-a vândut foarte bine în toată lumea, mai puţin în S.U.A., unde a fost boicotat de media & Sony Music.

2. Michael a înnebunit şi acest discurs nu era decât „o scamatorie publicitară bizară” de-a lui, pentru a atrage atenţia. Fals. Cu doar 7 săptămâni mai devreme, Michael fusese alături de fostul preşedinte Clinton, la fondarea Comitetului Democratic Naţional şi atunci presa a spus că este „un model”. De ce acum, când aducea în lumină nişte probleme reale, care aveau impact direct asupra vieţii oamenilor, devenise dintr-odată „un ciudat” ?

3. Ideea de rasism si disparitate economică care există în industria muzicală sunt greşite, având în vedere succesul unor artişti ca Will Smith, Mariah Carey, Sean „P Diddy” Combs etc. Fals. Nu există firme de relaţii publice, agenţii de turism, agenţii de publicitate etc. care să fie patronate de afro-americani şi care să aibă contracte cu vreuna dintre companiile majore de profil. Din moment ce afro-americanii reprezintă un mare procent din segmentul consumator, cât din banii generaţi de de industria muzicală ajung înapoi la aceşti afro-americani ? Răspuns: o sumă infimă. Pentru fiecare „Will Smith” pentru care industria câştigă milioane de dolari, există o mulţime de artişti înlănţuiţi în contracte necinstite şi care au mereu datorii, din cauza unor cheltuieli pe care ei înşişi nu le pot controla..

4. Mulţi afro-americani din industria muzicală nu susţin ideile lui Michael. Fals. Ceea ce Michael a avut curajul să rostească in public, reprezintă o preocupare veche a comunităţii afro-americane şi asta o ştie toată lumea. O coaliţie s-a mobilizat deja, iar unii dintre susţinători sunt:
● Londel McMillan – cel care l-a ajutat pe Prince să se elibereze de un contract oribil cu Warner Bros şi care de asemenea reprezintă „Artist Empowerment Coalition”, din care fac parte şi Stevie Wonder ori Chaka Khan.
● Terrie Williams – care a fondat Agenţia Terrie Williams în 1988 şi este recunoscută ca fiind una dintre firmele de top în relaţii şi comunicare. A scris un număr de best-seller-uri, printre care „Black Pain: It Just Looks Like We're Not Hurting.” şi a reprezentat pe oricine, de la Eddie Murphy şi Miles Davis, pâna la Johnnie Cochran şi Janet Jackson.
● Dave Mays – fondatorul revistei „The Source”, una dintre cele mai populare publicaţii despre muzica Hip Hop, cultura şi politică.
● James Mtume – muzician, producător, activist şi orator.
● Shakim Compers – managerul lui Queen Latifah
● David Patterson – senator din partea statului New York

Tacticile de propagandă negativă ale mediei prezintă realitatea în mod distorsionat, pentru a discredita ceea ce este credibil. Media a încercat să atragă atenţia asupra unor oameni – de exemplu Michael Jackson, care se întâmplă să fie cel mai bine vândut artist al tuturor timpurilor şi care a adus industriei muzicale miliarde de dolari – pentru a manipula publicul şi a-l face să creadă că problema rasismului din industrie este ceva nerelevant şi care nu are legătură cu viaţa de zi cu zi.

Michael a atras atenţia asupra acestor probleme, la fel cum a încercat să o facă şi în alte privinţe, iar acest lucru nu era deloc pe gustul MK-ULTRA, CIA, CFR, Bilderberg – într-un cuvânt, al „Iluminaţilor”.

Să revenim puţin asupra doctorului Conrad Murray. Investigatorii au descoperit că, în ultimii ani, Murray a fost implicat în câteva procese privind eschivarea sa de a-şi achita datorii însumând peste 700.000 USD, inclusiv pentru neplata chiriei pentru cabinetele sale. De asemenea, el datora peste 13.000 USD pensie alimentară, 70.000 USD unui partener de afaceri împreună cu care a lansat o băutură energizantă denumită „Pitbull” şi era restant cu peste 71.000 USD din taxele şcolare de pe vremea când a urmat cursurile facultăţii de medicină. Tot Murray fusese acuzat pentru violenţă domestică în februarie 1994. Şi, după toate astea, avocaţii lui susţin că Murray nu a fost decât un simplu martor al morţii lui Michael şi că nu a avut nimic de-a face cu motivul stopului cardiac, oricare ar fi fost acesta. După cum se spune, Murray l-a ţinut lângă el pe băiatul cel mare al lui Michael, cât timp a încercat să-l resusciteze, numai pentru a avea un martor. Mă îndoiesc că în toată casa aia nu se mai afla vreun adult, dar singura explicaţie care imi vine în minte este că un adult ar fi observat nişte lucruri ciudate, în timp ce ochii îngroziţi ai unui copil de 11 ani, care nu puteau să vadă decât cum îi moare părintele, erau „un martor” mult mai convenabil.

Doctorul Murray intrase, nu demult, în francmasonerie (i.e. şleahta „Iluminaţilor”). Avem, ca dovadă, această fotografie care îl înfăţişează purtând cu mândrie colierul caracteristic.






Să mai menţionăm că afacerile, falimentare până atunci, ale lui Murray au cunoscut dintr-odată un reviriment spectaculos, după alinierea la această organizaţie. Doctorului Murray iubeşte banii mai mult decât decât Michael Jackson. Doctorul Murray ţine la prietenii lui Iluminaţi mai mult decât Michael Jackson. Prin urmare, ecuaţia e simplă:


Conrad Murray + Iluminaţi = love

Michael Jackson + Iluminaţi = probleme


Aşa încât Michael a trebuit înlăturat.






Michael Jackson – „We’ve Had Enough”

Love was taken from a young life
And no one told her why
Her direction has a dim light
From one more violent crime

She innocently questioned why
Why her father had to die
She asked the men in blue
How is it that you get to choose
Who will live and who will die
Did god say that you could decide ?
You saw he didn't run
And that my daddy had no gun

In the middle of a village
Way in a distant land
Lies a poor boy with his broken toy
Too young to understand

He's awaken, ground is shaking
His father grabs his hand
Screaming, crying, his wife's dying
Now he's left to explain

He innocently questioned why
Why his mother had to die
What did these soldiers come here for ?
If they're for peace, why is there war ?

Did God say that they could decide
Who will live and who will die ?
All my mama ever did
Was try to take care of her kids

We're innocently standing by
Watching people lose their lives
It seems as if we have no voice
It's time for us to make a choice

Only god could decide
Who will live and who will die
There's nothing that can't be done
If we raise our voice as one

They've gotta hear it from me
They've gotta hear it from you
They've gotta hear it from us
We can't take it
We've already had enough

Deep in my soul baby
Deep in your soul and let God decide
Deep in my soul
It's up to me and i'm still alive
They've gotta hear it from us

We can't take it
We've already had enough
It's going down baby
Just let God decide,

Deep in my soul baby
We've already had enough

They've gotta hear it from me
They've gotta hear it from you
They've gotta hear it from us

We can't, we can't
We've already had enough







VA URMA




...