sâmbătă, 30 iunie 2007

BLOGGER: to be or not to be ?

Orice tembel care nu are ce face, se poate apuca să-şi facă un blog: e gratis, nu-ţi trebuie cine ştie ce softuri pentru a-l crea şi ai ocazia să-ţi expui părerile, gândurile, poze cu animalul preferat sau orice altceva îţi mai trece prin minte. Problema e că, dupa cum am văzut, de exemplu, într-un site american care promovează bloguri, prima condiţie pe care trebuie s-o îndeplineşti pentru a te numi ”blogger” este să ştii să te exprimi, asta însemnând reguli elementare ortografice, ortoepice şi de punctuaţie.. Iar 90% dintre „bloggeri” sunt repetenţi la capitolul ăsta. Dar ce contează ? Ce, parcă pe retardaţii care fac copii şi după aia îi lasă de izbelişte sau, mai rău, îi maltratează, îi verifică cineva înainte, ca să vadă dacă au dreptul sau nu să fie părinţi ? Ash...

Ei, şi pe blog pune fiecare ce-i tună. Unii copiază ştiri de prin ziare. Alţii se apucă să înjure vreo persoană publică, pe motiv că nu le place faţa persoanei. Alţii scriu literatură – mai bună sau (cel mai adesea) mai proastă. Alţii îşi fac din blog un jurnal personal în care povestesc cu ce se ocupă ei sau ce li se mai întâmplă. Mai sunt şi bloguri cu informaţii utile, legate de domeniul IT, muzică, artă sau alte domenii de interes general.

Nu cred că cei care se apucă de blogging îşi fac vreo iluzie că din asta ar putea să câştige bani. Să spunem că, de la blogging, lumea se aşteaptă în principal să obţină nişte informaţii despre ce se mai întâmplă prin lume, să-şi împărtăşească propriile cunoştinte şi opinii şi eventual să-şi lărgească cercul de prieteni. Informaţiile circulă şi pe forumuri, este adevărat; dar eu am impresia că, de când cu explozia blogging-ului, forumurile pierd din ce în ce mai mult teren.

Deci: merită să-ţi faci blog ? şi dacă da, de ce ? Păi, să vedem. Ai multe pe suflet şi n-ai prieteni cărora să te descarci, sau ai prieteni dar s-au săturat de trăncănelile tale ? Fă-ţi un blog. N-ai căţel, n-ai purcel, n-ai nevastă iar serile şi week-end-ul ţi le petreci de unul singur, în faţa computerului ? Fă-ţi blog, nenică, şi toarnă acolo tot ce-ţi trece prin cap. Ai făcut pipi în piscină şi asta ţi se pare cea mai mare realizare a vieţii tale ? Bagă la blog, pune şi poze dacă vrei să vadă poporul cât eşti de tâmpit. De ce ?... Asta e o chestiune care diferă în funcţie de IQ-ul fiecăruia. Unora le place să-şi pună poalele-n cap în văzul lumii. Dacă ar face asta pe stradă, s-ar trezi cu o amendă pentru tulburarea liniştii publice sau pentru comportament indecent. Dar pe blog nu e nicio problemă. Alţii simt că ceea ce gândesc ei sau ceea ce li se întâmplă merită să fie cunoscut de toată lumea. Alţii simt nevoia să înjure în scris, iar blogul propriu este singurul loc unde li se permite să facă asta. Motivele pentru care merită să-ţi faci un blog pot fi multiple.

Aşa că acum, ultima găselniţă în materie de comunicare e blogul. Dacă e la modă, hai să ne facem cu toţii câte unul. Şi, mai nou, ne despărţim de amici, după o bere băută împreună, cu formula: „Ai pup iu, vere ! Ne vedem pe blog !”

3 comentarii:

  1. Forumurile mor, intr-adevar. Nici eu nu le mai dau mai mult de 1-2 ani.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa spunem ca si asta face parte din evolutia comunicarii, nu ? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Esti foarte "tare ", vere! :) Ador sa te citesc, esti un om calculat, onest, cu mult bun simt si mai ales, cu muult simt al umorului! Chiar esti un om deosebit, imi face mare placere sa revin iar si iar pe acest blog! Numai bine!

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să vă semnaţi dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc.