joi, 25 octombrie 2012

BUSHISM


sau

Din puţul gândirii unui preşedinte american





Este arhicunoscut deja faptul că în ţara tuturor posibilităţilor, iată, orice retardat chiar are posibilitatea să ajungă în vârful piramidei. Şi – ce credeţi? – chiar reuşeşte. Cel puţin după 11 septembrie 2001, a reuşit să afle asta până şi ultimul exemplar de homo sapiens necoborât din copaci sau neevacuat din grotă.

Aşadar, în ţara tuturor posibilităţilor – recte SUA – este posibil ca un troglodit ca George W. Bush să ajungă preşedinte. Şi, întrucât „domnia” sa nu a strălucit în niciun fel prin vreo bravă faptă de arme sau vreun alt fel de succes răsunător, dar trebuia să fie introdus în anale (ho-ho, nu vă grăbiţi să râdeţi, termenul îi e foaaarte bine cunoscut lui monseur prezidente) cu orice chip, aşa că, în lipsă de altceva, a fost imortalizat în dicţionar cu un cuvânt nou: bushism. 

Bushism este termenul care caracterizează o sintagmă, expresie ori afirmaţie, malapropism sau eroare lingvistică pe care numai George W. Bush le-a putut scăpa pe gură şi musai numai în timpul celor 8 ani de mandat prezidenţial. Prin urmare, zicătorile bushesciene, transmise din mână-n mână până-n fund la taxatoare, au traversat mapamondul de la un cap la altu’ până când şi-au luxat fălcile de râs şi ultimii aborigeni răsfiraţi în vârf de cocotier; devenind atât de antologice încât academicienii şi lingviştii din Americuţa au decretat că e cazul să o pună de-un cuvânt nou în DEX-ul lor. Şi uite aşa a fost inventat cuvântul „bushism”. Acuma, dacă Georgică primeşte drepturi de autor sau nu, e un aspect care îl priveşte personal. Pe noi nu ne interesează decât exemplificările.


„A fost un an fabulos pentru mine şi nevastă-mea” – George W. Bush, la trei luni după 9/11


„Karyn este cu noi. O fată din vestul Texasului, ca şi mine.” – George W. Bush, 27 mai 2004


„Ştiu că oamenii şi peştii pot convieţui în pace.” – George W. Bush, 9 septembrie 2000


„Pentru fiecare împuşcătură fatală, există alte trei care nu sunt fatale. Oameni buni, aşa ceva este inacceptabil în America. Şi trebuie să facem ceva în privinţa asta.” – George W. Bush, 14 mai 2001


„Familia este locul unde naţiunea noastră găseşte speranţă, unde aripile capătă vise.” – George W. Bush, 18 octombrie 2000


„Aveţi şi voi negri?” – George W. Bush către preşedintele brazilian Fernando Cardoso, 8 noiembrie 2001


„Rareori cineva ridică întrebarea: copiii noştri merge la şcoală?” – George W. Bush, 11 ianuarie 2000


„Vă spun că există un duşman care ar vrea să atace din nou America şi pe americani. Şi îi transmit cele mai bune urări.”  – George W. Bush, 12 ianuarie 2009


„Duşmanii noştri sunt inventivi şi plini de resurse, ca şi noi. Ei caută mereu alte şi alte metode de a face rău ţării noastre şi cetăţenilor noştri. Ca şi noi.”  – George W. Bush, 5 august 2004




Susţinătorii, simpatizanţii şi sicofanţii lui Georgică încearcă să ne vrăjească cu un diagnostic (retroactiv şi desigur „inappropriate”) de dislexie. Dar, şi pentru un necunoscător în ăle ştiinţe logopedice, rezultă cât se poate de evident că aici nu e vorba de aşa ceva, ci mai degrabă de un diagnostic gen „gura prostului adevăr grăieşte”. Freud avea o teorie (în care cred, pentru că am şi verificat-o) care zice că, de multe ori, „dintr-un nu ştiu ce ori ceva”, omul se dă de gol. Adicătelea, indiferent ce vrea el să spuie ca să vrăjească auditoriul, pe gură îi iese taman ceea ce gândeşte cu adevărat (vezi de par egzamplu ultimul citat), ori ceea ce îl caracterizează (vezi citatul nr. 2).

Acestea fiind zise, dacă americanii fură în stare să-l pună pe piţifelnicul ăsta cretinel în scaunul celui mai puternic om din lume, noi de ce adică ne mai mirăm că una ca EBA a ajuns europarlamentar? Ori, mai ştii, (Doamne-fereşte!) mâine-poimâine prim-ministru cu partenerul SIDA secretar de stat? Păi pe lângă bushismele de le citai mai la deal, „succesurile”, „oamenii care nu vor să vorbesc cu tine”, „Clujul este capitala Aradului”, „i-am dăruit unei bătrâne cu handicap un scaun electric” sunt vorbe de adevărat duh. În rest, pe ici-pe colea, prin părţile esenţiale, ăştia doi seamănă de parc-ar fi fraţi, nu alta.

Şi, pentru că a călcat în viaţă – şi în politică, desigur – pe urmele tăticuţului ei, exact ca şi Georgică junior, având doar mintea oleacă mai odihnită – tot ca şi Georgică jr.  EBA noastră cea de toate zilele fripte şi bani de la buget tocaţi prin Bruxelles a emanat pe gură o maximă monumentală, de pus la panou cu litere de-o şchioapă:

„Cei care până acum îşi puneau mintea cu un Băsescu, acum trebuie să şi-o pună cu doi. Şi unul cu mintea mai odihnită puţin.”

Maximă pe care, dealtfel, ar fi putut foarte bine să o spună Georgică jr. În orice caz, se potriveşte perfect. De unde rezultă un slogan convingător şi în deplină coordonanţă cu faptele:


„EBA este pentru noi
George Bush junior doi!”


Am zis.




16 comentarii:

  1. Bun, extrem de bun articolul!
    Problema e ca...nici nu stii ce-i de facut, sa razi sau sa plangi cand te afli in fata unei realitati atat de "colorate".
    Fara indoiala, le au si americanii p-ale lor dar noi cred ca suntem totusi campionii detasati la capitolul asta. Si app de asta, cred ca ai auzit si tu Mihai de noutatile din politica autohtona: Becali candidat Usl la parlamentare, Hi-q-istul ala de n-are nicio treaba cu nimic se vrea mare deputat, citeam prin presa ca si Ionela Prodan vrea sa intre in politica... Mi se pare mie sau astia au luat-o razna de tot?!?
    De fapt, nici nu stiu de ce ma mai mira lucrurile astea...poate pt ca uit mereu (sau sunt intr-o faza de negare :)) ca EBA, draga de ea, este europarlamentar. Da, asta explica muuulte..!


    Cerasela

    RăspundețiȘtergere
  2. Perle ale politicienilor….scapatati

    1.Nicolae Vacaroiu
    Nu facem privatizare de dragul privatizarii, ci din contra.

    2.Silviu Somincu, deputat PSM
    Nu poate exista un patrulater cu 3 laturi...

    3.Florin Georgescu, ministrul finantelor
    Lumea are voie sa aiba 2 conturi: un cont în lei, un cont în valuta si un cont de investitii. Mai mult nu.

    4.CV Tudor
    Eu as putea sa fiu presendinte pentru o zi, dar o zi polara de sase luni.

    6. Dan Martian (deputst PDSR)
    "Alegerile, daca sunt simultane, sunt oarecum decalate."

    7.Ion Solcanu, senator PDSR
    Vom face scoli pentru tigani, cu internate, terenuri de fotbal si bazine de înot, pentru a-i atrage spre învatatura.

    9.Victor Surdu, presedinte PDAR
    Nu ne vom relansa decât prin munca, bani, bani si iar bani.

    10.Dan Iosif, consilier presidential**
    Când democaratia taie picioarele scaunului pe care stau eu, nu mai e democratie ci dictatura.

    11.Emil Constantinescu (presedinte fost ales al României):
    "Restitutio în intregrum înseamna, pentru cei care nu înteleg româneste, restituirea în totalitate."

    12.Adrian Nastase, presedinte PDSR.
    Primul rezultat notabil al acestor doi ani este acela ca înca mai guvernam.

    13.Augustin Griguta-Botis, senator PDSR
    În decembire 89 securitatea s-a umanizat prin aderarea la noua putere.

    14.Ioan Gavra, deputat PUNR
    Ne jucam de-a oul si gaina? Ehei, întâi s-a nascut Columb, si p'orma oul.

    15.Siliviu Somincu, deputat PSM
    Europa va trebui sa-si adapteze structurile, ca România sa se poate integra.

    16.Ilie Verdet, presedinte PSM
    Cele publicate este o minciuna, un neadevar inexact.

    17.Tudor Mohora, presedinte PS
    Economia socialista a fost de piata.

    18.Viorel Catarama, lider PNL
    Sunt aicea printre noi, în aceasta sala, tineri care au murit în revolutia din decembrie 1989.

    19.Nicolae Vacaroiu
    Toata lumea crede ca urmarim ceva prin chestia asta. De fapt nu urmarim nimic.

    20.Paul Pacuraru (senator PNL)
    Doua liste la nivel national înseamna indiscutabil mai mult decât o singura lista!

    21.Constantin Popescu, vicepresedinte PS
    Daca tranzitia a reusit putem spune ca operatia a reusit si pacientul a murit.

    22.Ion Ratiu
    Sunt ruda ca Andrei Ratiu precum e ruda Petre Roman cu autocamioanele Roman.

    23.Sergiu Nicolaescu, senator PDSR
    Acestea sunt întrebari care trebuiesc puse celui întrebat.

    24.Anton Lingu, primar PSM de Braila
    Asta-i o minciuna frustata!

    25.Ion Iliescu
    Cioran a fost un tip de reflectie, pe când eu sint un tip de actiune, înca din tinerete am ars pentru actvitatile sociale...

    26.Ilie Fonta, consilier presidential
    ...lipseste vidul legislativ...

    27.Adrian Nastase, presedinte PDSR
    Ceea se este dramatic pentru un om ca mine este ca semneaza mai mult decât citeste.

    28.Radu Berceanu, deputat PD
    Problema homosexualilor trebuie privita barbateste, în fata...

    29.Ioan Gavra, deputat PUNR
    Am o vila mare cu 70 de apartamente, care se cheama si bloc, în care stau si eu.

    30.Niculescu Antal (candidat UDMR):
    "Mi-am dedicat câtiva ani din viata pentru realizarea unor punti între minoritatea maghiara si cea majoritara".

    31.Antonie Iorgovan, judecator curtea constitutionala
    La noi, sefii de partide sunt ca vacile în India.

    32.Doru Viorel Ursu, senator independent
    ...în politica, cel mai bun adevar este minciuna, cu conditia sa nu fie dovedita.

    33.Sergiu Nicolaescu, senator PDSR.
    Dar ce, este neaparata nevoie sa citesti legea ca sa votezi?

    34.Gh. Frunda (senator UDMR)
    Noi, maghiarii, suntem apreciati de femeile din România pentru ca suntem cel putin bilingvi.

    35.Viorel Catarama (candidat independent la Primaria Capitalei)
    Am intrat în aceasta competitie pentru a-mi creste cifra de vânzari de la Elvila, si am constatat ca acest lucru se poate. Nu am dorit de loc sa obtin rezultate bune la aceste alegeri!

    http://balcescu.3x.ro/Perle%20ale%20parlamentarilor.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Din gura unui parlamentar caruia nu i-au fost suficiente cele cinci mandate:
    "Nu am făcut foarte multe prostii până acum, deci pot continua".



    Primul impuls cand citesti asemenea “raritati” este sa te amuzi. Pentru ca cei mai multi care ajung in varf considera Parlamentul ca un paravan, calitatea de parlamentar deschizandu-le usi pe care altfel nu ar reusi sa le deschida. Si, de obicei, cei care cu nonsalanta isi etaleaza bogatia, snobismul, isi etaleaza si lipsa de bun simt, de educatie aleasa, iar de prea “plini de ei” cum sunt, dau in gropi, scotand asemenea “perle de cultura aleasa”.
    Dar nu dureaza mult euforia! Incepi sa-ti revi la realitatea dureroasa, vazand ca zilele trec si nu-ti aduc cu nimic o viata mai buna. Ca alesii tarii sunt toti “o apa si un pamant”. Iar tu, asa amarat cum esti, esti cu mult mai bine decat multi altii din jurul tau care se zbat intr-o saracie crunta care-i duce la disperare. Iar lipsa locurilor de munca le ucide orice speranta si orice perspectiva de salavare, de a se smulgere din mocirla in care, de 20 de ani, ne afundam si mai mult.
    Percepi dureros, o anumita dezumanizare care face tot mai multe victime datorita saraciei, datorita intereselor meschine, sau dorintei de a acumula cat mai mult, prin orice mijloace, si careia nu i se mai poate pune stavila.
    Si, incet, simti cum ochii ti se impaienjenesc de lacrimile neputintei si ale imposibilitatii de a distinge florile printre atatia spini si matraguna.

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi par foarte potrivite, aici, cuvintele din poezia lui Radu Gyr,

    ANTITEZE

    N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi,
    Surâd numai acei care suspină,
    De n-ai fi râs, n-ai fi ştiut să gemi,
    De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

    Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
    Cu mîna ta n-ai unge răni străine,
    N-ai jindui după un colţ de rai,
    De n-ai purta un strop de iad în tine.

    Şi nu te-nalţi în slăvi, dacă nu cazi
    Cu fruntea grea în pulberea amară,
    Iar dacă-nvii în zîmbetul de azi,
    E c-ai murit în lacrima de-aseară.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si americanii sunt condamnati sa aibe ,,basescul" lor-si da-,,Gura pacatosului,adevar graieste..."Problema cea mai mare,este ca prostia lor, afecteaza viata noastra,de cele mai multe ori ireparabil...Si ei, ca si noi au avut acum de ales intre ,,NUUU!!!" si ,,NUUUU!"BIATA LUME IN CARE TRAIM!!!NUMAI DUMNEZEU NE MAI POATE AJUTA,dar e ca in bancul acela,,DOAMNE ajuta-ma sa castig la loto!!!-Te ajut,DAR JOACA SI TU!!!

    DRAGA MIHAI

    Eu vreau sa-ti spun sincer LA MULTI ANI!!! AI TOATA CONSIDERATIA SI STIMA MEA PENTRU TOTI ACESTI ANI IN CARE AI INCERCAT SA NE ADUCI ADEVAR SI BUNATATE!MULTI ANI CU SANATATE-TIE SI FAMILIEI TALE!!!DE-AR FI MAI MULTI ROMANI CA TINE,POATE ACESTUI POPOR I-AR FI MAI BINE!!!


    Cu drag,acum si intotdeauna


    Mihaela


























































    RăspundețiȘtergere
  6. La Multi Ani, Mihai! Sa ai lumina, si bucurie, alaturi de familie, de prieteni, de cei care-ti sunt, cu gandul sau cu fapta, alaturi.
    Sa fii in continuare alaturi de noi, cu gandul tau bun, cu dragostea si aprecierea fata de adevaratele valori, cu stilul tau “irezistibil” in a da culoare si savoare anumitor stari de fapt.
    Iar pentru tot ceea ce ai scris aici, pe “Tara noastra de kko”, multumesc ca esti roman!
    Inca o data “La multi ani” celor care poarta numele Mihail sau Gavriil!

    RăspundețiȘtergere
  7. EBA..EBA..EBA...SI IARASI EBA...EBA.......de ce?pt. ca este de la PDL!Dar de Marian Vanghelie ai auzit?de:"goagal, almanahe,testurile,coroborezi,etc."ai auzit?de cum conjuga el verbul"a fi" la prezent, ai auzit?NU?Mai intereseaza-te!Nu mai fi partial, datorita orientarii politice, nu e frumos!Daca te crezi cinstit...pai fi cinstit pana la capat!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai draga pedelisto sub acoperire, desi nu sunt obligat sa-ti dau explicatii, pentru ca nu te priveste de nicio culoare CE SCRIU EU in BLOGUL MEU, am sa te lamuresc: orientarea mea politica e atat de sublima, incat lipseste cu desavarsire. Si, crede-ma, nu sunt absolut deloc partial. Dau in toti politicienii la fel, fara sa fac nicio discriminare. Stai numai, sa le vina randul...

      Ștergere
    2. Aha, nu esti asa timid precum credeam,ba chiar foarte intepat...:)N-am mai auzit pana acum de orientare politica "sublima" fie ea chiar si inexistena...:)) a, si e indubitabil ca pe blogul tau esti liber ca pasarea cerului sa scrii ce vrei...dar ai auzit de sintagma:"gandesc-exist"?... oricum, nu sunt pedelista, nici feminista, nu tin partea nimanui in detrimentul altcuiva, incerc sa ma tin cat mai departe posibil de elucubratiile politicienilor.Intr-adevar, locul Ebei era evident in alta parte nu in politica, numai ca vezi tu, "ciolanul" e mare, prea apetisant, incanta toate simturile si fiind tat-su cu o vasta experienta, copoi batran in "politica pe paine", de ce nu i-ar impartasi din aceasta si tinerei sale progenituri?! Totusi, tiganul acela Vanghelie, (apropos:am vazut ca si tu detesti tiganii)e un intrus analfabet care ucide limba romana ori de cate ori deschide gura sa vorbeasca...o non-valoare publica, ridicata prin expunere repetata, la rangul de model social(odata ce este primar, nu?)din cauza caruia s-a pirdut o viata umana, disperata sa i se raspunda, sa i se acorde putina atentie in vederea unei posibile solutionari a problemei.Dar...nu a fost sa fie... In alta ordine de idei, eu nu sunt impotriva ta, dovada ca "te citesc" si te apreciez, esti... ca o pata de culoare in iuresul acesta al vietii, un "clic" in momentele de relaxare, printre altele, mentinandu-mi treaza curiozitatea.SARBATORI FERICITE, impreuna cu cei dragi!Si daca e atat de relevant pt. tine...MIREY :)

      Ștergere
  8. Si mie mi-a ajuns Partidul-Ceausescu-Romaniiia!!!in care am fost bagata cu forta-incat nici un politician nu m-ar mai putea convinge sa ma angrenez in vreo formatiune politica si toata situatia din tara o trec prin filtrul vietii mele de fiecare zi.Nu pot sa nu vad ce se intampla si sa ma prefac ca nu-nteleg si raman la parerea, ca a fost
    lovita fiecare patura sociala pe rand-FIINDCA NU STIM SA FIM UNITI, SA NE SUSTINEM UNII PE ALTII-dar a venit randul fiecareia in parte si vor face cu noi toti ce-au facut cu muncitorimea,cu profesorii,cu medicii si in general cu toata societatea romaneasca,cum au vandut bogatiile tarii,bucata cu bucata si cum incearca sa vanda pe nimic si bruma ce-a mai ramas,ca sa nu mai putem NICIODATA sa ne ridicam din prapastia in care ne-au aruncat...Cat despre EBA-va ramane de poveste mult timp de-acum inainte,alaturi de PLACINTELE,COVEII si RADUCANOII si alte beizadele care-si inchipuie ca ROMANIA e a lor...JOS NEMERNICIA DIN ROMANIA!!!!

    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  9. Aveti perfecta dreptate! Nici o fapta, dintre cele care de 23 de ani au dus la devastarea economica si morala a Romaniei, nu ar trebui uitata si nici iertata. Pentru ca “subminarea” pe toate planurile, s-a facut fara mila, cu resentimente, cu o ura cumplita impotriva a tot ce a fost si este valoros pe aceste meleaguri. A trebuit desfiintat, pentru a nu mai sta in calea nimanui.
    Dupa “revolutie” s-au creat toate conditiile pentru ca tot ce este mai rau si mai degradant in fiinta umana sa iasa la suprafata si sa infloreasca cu “setea neostoita” a celui care a rabdat atata timp.

    Am ascultat, nu demult, unul dintre concertele Phoenix unde, Nicu Covaci, cu tristetea celui care a patimit pe vremea comunista dar si cu adanca durere pentru nerecunoasterea muzicii de valoare si, in general, pentru tot ceea ce se intampla in ziua de azi, in deschidere, a intreabat:
    -“ Mai este cineva care mai are coloana vertebrala?”
    Iar melodia lui “In umbra marelui URS(S)” striga parca, de fiecare data, la o tara de surzi!
    Avand, pentru mine, o conotatie mai larga decat cea care i s-a dat, simt in UMBRA MARELUI URS toate acele forte ale intunericului care, de-alungul timpului, si-au intins si isi intind aripile pentru a distruge, pentru a opri progresul, pentru a desfiinta personalitati, state, economii, valori culturale si spirituale.
    Versurile acestei melodii, imi staruie si acum in minte:

    “Caci timpul vostru s-a scurs
    La UMBRA MARELUI URS!
    Dar ghearele v-au ramas
    In orice-mbratisare,
    Astazï doare sarutul pe obraz!”

    “Dar dati-mi viata 'napoi
    Ce-am risipit pentru voi,
    Uitand de dor si nevoi, ani de pribegie,
    Dintr-o mie, cati au mai ramas?”

    RăspundețiȘtergere
  10. Pentru ca doresc atat de mult sa nu mai fim tristi, sa zambim, sa lasam pentru un timp politica si alte lucruri care ne aduc durere in suflet deoparte...
    Si inainte de a va ura tuturor sarbatori fericite, va rog sa lecturati aceasta poezie, aceasta fabula care surprinde, cu satira si umor, foarte bine natura umana.


    Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,
    Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
    A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
    Tot circulă o vorbă, deloc adevărată
    Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
    Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!
    Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte
    Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
    Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
    Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
    Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?
    Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?
    Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
    Ca să scornească arma distrugerii în masă?

    Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
    E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
    Iar omul otrăveşte în fiecare zi,
    Păduri, câmpii şi ape, şi zările-azurii . . .
    N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
    Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţ!
    Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali ,
    Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,
    Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
    În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
    Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
    Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă . . .

    Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
    În obştea maimuţească vreun cocotier privat.
    Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,
    Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.
    În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,
    Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
    Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
    De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.

    Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
    Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.
    Pe când, priviţi! La oameni, ferească Domnul sfânt,
    Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,
    Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
    Nebuni după putere şi după bunăstare!
    De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
    Contează doar averea şi înmulţirea ei.
    Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
    O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
    La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
    Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
    Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
    N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator . . .

    Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:
    La noi nu se întâmplă război religios,
    Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
    Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
    Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,
    Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism . . .

    E-ADEVĂRAT CĂ OMUL, ACEST BIPED, GUNOI,
    ARATĂ CA MAIMUŢA, DAR N-A DESCINS DIN NOI!

    DOR, de un zambet....pe o mie de mm 

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dureros de adevarat, totusi, sa nu incetam sa ne iubim semenii, sa ii ajutam,sa ne comportam civilizat, cu bun simt,sa fim mai sensibili, mai spirituali, sa... ramanem umani, chiar si atat cati si cat putem, sa o facem, chiar daca stim ca nu vom putea schimba lumea, macar s-o tinem pe linia de plutire pt. noi, pt. copiii nostri, pt. generatiile care vor veni...cat o vrea Dumnezeu sa fie posibil!...atitudinea pozitiva, este pasaportul nostru pt. un maine mai bun! adriana

      Ștergere
  11. Si, nu va suparati, voi sunteti o parte foarte importanta a prietenilor mei, cunoscuti sau necunoscuti....
    Asadar, cu ocazia sarbatorilor de iarna, si nu numai, va urez din adancul inimii:

    Deschideți ușa și lăsati spiritul Crăciunului să vă intre în casă!
    Deschideți inimile și lăsați Bucuria și Împlinirea să vă intre în suflet!
    Deschideți larg brațele și îmbrățisarea voastră caldă, vorba bună și gândul curat să fie cel mai de preț cadou pentru cei dragi!
    Fie ca Iubirea, Înțelepciunea, Încrederea și Generozitatea să vă călăuzească pașii în noul an!

    UN CRACIUN SI UN AN NOU FERICIT !
    LA MULTI ANI!

    Cu drag,
    Dorina

    RăspundețiȘtergere
  12. Omule, la firescul, naturaletea cu care te exprimi, cu atat de multe figuri de stil si cu atata umor, ai putea sa fii un scriitor stralucit! vorbesc foarte serios! te si incurajez in privinta asta, sunt profesor de romana si sunt efectiv fascinat cand "te citesc", fara sa exagerez, crede-ma! am intrat pe blogul tau la indrumarea sotiei, iti este fan, si-mi place ce scrii, cum scrii, cum abordezi temele, cat de minutios esti, te descatusezi fiind tu insuti, original, creativ, consacrat, atent la detalii iar uneori adevarul spus chiar daca doare, e curajos; pledezi pt. adevar, esti , imaginativ, filosofic...tine-o tot asa, iar daca o sa vad prin librarii pseudonimul tau la care poate atasezi si numele(Mihai ?)PROMIT ca iti cumpar toate cartile! numai bine si multa sanatate! Constantin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Si, daca sunteti intr-adevar profesor de limba romana, multumesc din nou. Asemenea aprecieri ma onoreaza.

      Ștergere

Vă rog să vă semnaţi dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc.