luni, 23 iulie 2012

PROFETUL

...

Traian Băsescu este un personaj toxic, care a făcut mai mult rău României prin prezenţa lui la Cotroceni decât ar fi facut rău României dacă ar fi stat mereu la Golden Blitz.

De când a devenit preşedinte, el a reuşit nişte lucruri inimaginabile, pe care nu le credeam posibile cu ceva timp în urmă.

Băsescu a reabilitat PSD, deşi se declarase împotriva acestui partid în campania electorală din 2004. PSD era un partid muribund, un partid care nu mai avea nicio şansă, care se dezagrega, se descompunea şi care, practic, n-a dovedit nimic. Dintr-odată, acest partid muribund a primit de la Băsescu un tub de oxigen şi a reînviat. Dintr-o dată, îl văd pe Geoana luându-şi aşa cu aplomb rolul de opoziţie şi făcând prostii, cum a fost prostia de azi când, întrebat fiind "Câţi ofiţeri acoperiţi sunt?" a zis "Nu ştiu câţi suntem".

Anii în care a fost preşedinte demonstrează că "sistemul ticăloşit" despre care vorbea Băsescu nu se mărginea doar la PSD, acesta fiind, de fapt, bine mersi şi ancorat în grupurile de interese de la Cotroceni.

Eu sunt de partea celor care cred că Traian Băsescu este, nu victima structurilor vechi ale Securităţii, eu cred că Băsescu este exponentul de vârf al structurilor Securităţii şi că el s-a manifestat în tot acest scandal, dacă nu ca un securist, cel puţin ca un individ cu mentalitate de securist.

Niciodată România n-a fost mai izolată în plan internaţional, niciodată România n-a fost mai singură, niciodată românii n-au fost mai dezbinaţi şi mai singuri în propria lor ţară, mai îndemnaţi să-şi ia lumea în cap, să plece oriunde văd cu ochii.


***

Julien Green se referea la Germania nazistă când a remarcat în “Jurnalul” său: “Nimic nu-i mai plicticos decât o dictatură. Toata lumea în uniformă şi în cadenţă!” Dar nici dictatura comunistă n-a fost mai “distractivă”. Aceleaşi ipocrizii, aceleaşi laşităţi, aceleaşi potemkiniade şi, mai ales, aceeaşi frică, baza psihilogică a oricărei dictaturi. Cei mai în vârstă pot confirma, însă, că a existat şi ceva care se împotrivea “plictiselii”: convingerea că, sub ea, exista o presimţire a unei solidarităţi negative, datorită căreia nu eram, de fapt, singuri nici când eram singuri.

“Democraţia” dubioasă de azi (cu autoritatea tuturor instituţiilor compromisă!) nu e deloc plicticoasă. Produce scandaluri zilnic şi, uneori, chiar de mai multe ori pe zi, cu ajutorul televiziunilor, interesate doar de rating. În schimb, despre ce solidaritate mai putem vorbi? Despre ce ideal comun? Despre ce aşteptare a tuturor? Am văzut bătrâni ofiliţi de mizerie, înghesuindu-se să-l “atingă” pe Băsescu. Ce-i făcea să fie atit de sensibili la demagogie? Să fie la noi lehamitea atât de aproape de nevoia de mesianism? Am văzut tineri pentru care a fi cineva “cool” ţine loc de ideal naţional. Şi cum să-mi explic uşurinţa cu care flecărim pe teme grave? Oare nu ne putem ridica nici în momentele de cumpănă deasupra defectului de a nu lua aproape nimic în serios? Chiar nu ne dăm seama ce poate ieşi din “războiul civil psihologic”care sfâşie azi România? Pe unii precum Boc sau pe unul precum Stolojan îi înţeleg. Fără Băsescu, ar fi, politiceşte, nişte nimeni. Îi înţeleg şi pe cei care joacă acum cartea anti-Băsescu. Se tem pentru carierele lor. Dar noi care susţinem că am vrea să trăim într-o Românie normală, ce scuză avem?

Nu sunt nici eu deloc încântat de cum arată actualul Parlament care include, pe lângă oameni onorabili, nu puţine nulităţi şi persoane bănuite de corupţie sau disponibile. E aiuritor, totuşi, să-l auzi pe pedistul Radu Berceanu făcând insistent la televizor, pentru a-i trage o limbă lui Basescu, teoria că “nu orice majoritate are dreptate”. Sigur, şi eu ştiu că Hitler a ajuns la putere prin voinţa suverană a poporului german. Dar dacă “majoritatea nu are întotdeauna dreptate”, ce autoritate mai au legile votate în Parlament? În fond, ce ar vrea garda pretoriană a lui Băsescu bătând moneda pe ceea ce ea numeşte “despotismul” Parlamentului? Ar vrea să ne întoarcem în 1938, când Carol al II-lea a abolit regimul parlamentar?

Iată, deci, care e teama mea. Retorica de care face uz acum Băsescu: acuzarea întregii clase politice, “mesianizarea” sa, cu un tot mai pronunţat iz fascistoid, aminteşte de cea care a dus la ascensiunea extremei drepte în Romania interbelică. Las la o parte ridicolul pretenţiei lui Băsescu, că el ar fi altfel decât ceilalţi politicieni, ca el ar fi, vezi-Doamne, un misionar al anticorupţiei şi ca el n-ar proveni, în linie directă (cum provine de fapt!) din “sistemul ticăloşit”. Mă mărginesc să spun doar atât: că inflamarea demagogiei populiste într-o atmosferă plină de materii inflamabile e un joc, iresponsabil, cu focul. Ea poate activa, din cauza mizeriei, derutelor, frustrărilor şi exasperărilor, riscuri grave. Încât, dacă va mai învârti flaşneta populismului, Traian Băsescu ameninţă să devină un pericol mult mai mare decât a fost până acum.


Octavian Paler, 2007








...

   

5 comentarii:

  1. “ÎNCEPEM SĂ MURIM CÂND NU MAI AVEM PUTEREA DE A OPTA”. O.Paler

    De ce oare ne privam singuri de sansa de a nu incepe a muri?

    DOR, de o viata mai buna

    RăspundețiȘtergere
  2. “EXISTĂ, POATE, O CLIPĂ ÎN VIAŢA FIECĂRUIA CÂND VEDE LIMPEDE CĂ NU NEGAŢIA ESTE ROSTUL LUI”. O. Paler

    A venit acea clipa!....

    DOR, de zile mai bune

    RăspundețiȘtergere
  3. Referitor la Octavia Paler, cineva spunea intr-un comentariu:
    “De o vreme imi exprim starile, trairile, in citate de Paler, si asta pentru ca nu pot fi definite mai bine! Ca si cand, cineva, mi-ar fi transformat simtirile in cuvinte, pentru a le putea arata lumii intregi…”
    Aceasta remarca mi s-a parut a fi foarte elocventa pentru vorbele rostite raspicat, cu atata intelepciune, pentru mesajele acestui om de o rara verticalitate.
    Cu o zi inaintea aparitiei acestei postari, intr-o emisiune TV, cu o vadita emotie si cu un deosebit respect pentru cineva care a insemnat foarte mult in viata sa, mediatorul emisiunii ne-a lasat sa ascultam cu emotie, “doar sa ascultam”, unul dintre ultimele mesaje transmise de Octavian Paler, referitoare la clasa politica.

    “Atata mitocanie...atata grosolanie incat….ma simt descumpanit deseori…
    Romania de azi traieste pentru…sau traieste intr-o grava criza a valorii…
    Ingredientele succesului in Romania sunt prostitutia, tupeul, smecheria…
    Romania nu e o tara corupta, Romania e o tara jefuita…
    Daca eram un port serios, nu aveam o asemenea clasa politica ticaloasa…”

    Citindu-i “vorbele”, ascultandu-i “gandurile”, descoperim o extraordinara dorinta de patriotism, de verticalitate, de frumos, de apreciere a adevaratelor valori. Si, cu cat ne redescoperim mai mult in gandurile, trairile, dorintele sale referitoare la acesta tara, la notiunea de patrie, cu atat mai mult realizam ca intelegand mesajul, devenim noi insine putin mai intelepti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Extraordinar, merci pentru articol !
    Imi aduc aminte ca am trimis ultimul paragraf unui amic ce imi recomanda sa-l votez pe basescu in 2009.

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să vă semnaţi dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc.