Criza la nivel macro şi micro sau cum se aseamănă Emil Boc şi Gheorghe Cocean

...

Din ciclul "foaie verde..."


E criză economico-financiară. Premierul Emil Boc de la Bucureşti observă că bugetul statului e din ce în ce mai subţire. Căruţaşul Gheorghe Cocean de la Poplaca observă că bugetul familiei e din ce în ce mai subţire. Amândoi, ca stâlpi vajnici – unul al statului, celălalt al familiei – sunt conştienti că trebuie să ia nişte măsuri. Emil Boc nu vrea să renunţe la vacanţele exotice, nici la vilele de lux, nici la sufrageriile pe roţi în care se plimbă, nici la şoferi, nici la chiolhane şi, evident, nici la amantă. Gheorghe Cocean nu vrea nici el să renunţe la „micile plăceri” precum: serile petrecute la birtul din sat cu prietenii de beţivăneală, doza zilnică – şi din ce in ce mai mare – de rachiu şi de tabac, „şedinţele” de barbut şi vizitele regulate (şi regulat plătite) la Marioara din capul satului. Şi atunci, ce-i de făcut? Emil Boc taie din alocaţii. Gheorghe Cocean taie din banii de buzunar ai copilului. Populaţia se revoltă, copilul lui Gheorghe protestează, dar li se arată tuturor un dos de palmă şi înghit în sec. După un timp, rezultatele fiind inobservabile, Emil Boc taie din bugetul pentru sănătate. Gheorghe Cocean taie din medicamentele pentru mamaie. Cetăţenii încep să moară pe capete, mamaie se sufocă din cauza astmului cardiac, dar nu-i bai, viaţa merge înainte. Şi tot nu se rezolvă criza. Atunci, Emil Boc concediază jumătate din bugetari. Gheorghe Cocean renunţă la unul dintre cei doi cai. Bugetarii se vaită, calul rămas singur e cocoşat de muncă, dar vor înţelege că e spre binele tuturor. Emil Boc desfiinţează sedii ale Poliţiei. Gheorghe Cocean dezmembrează coteţul câinelui şi îl vinde ca lemne de foc. Poliţiştii plâng cu vorbe, câinele schelălăie în ploaie – dar nu ne împiedicăm de mărunţişuri, nu-i aşa? Pentru că, totuşi, criza se încăpăţânează, ca o nesimţită ce e, şi nu vrea să plece, Emil Boc taie din bugetul pentru învăţământ. Gheorghe Cocean taie din rechizitele lu’ ăla micu’. Profesorii plâng că nu au condiţii să-şi facă meseria, ăla micu’ plânge că nu are cu ce să-şi facă temele – şi ce-i cu asta? Emil Boc strigă la populaţie să strângă cureaua. Gheorghe Cocean strigă la nevastă să mănânce mai puţin şi micşorează porţiile de hrană. Populaţia urlă de foame, familia lui Gheorghe aşişderea, dar lasă, că au de unde să slăbească. Criza e în continuare insensibilă la sacrificiile pentru care cei doi vajnici stâlpi – respectiv Emil Boc şi Gheorghe Cocean – îşi asumă răspunderea, cu mult curaj şi spirit civic. Atunci, Emil Boc – tot prin asumarea răspunderii – taie indemnizaţiile de hrană ale poliţiştilor. Gheoghe Cocean – la fel, plin de răspundere – taie hrana câinelui. Poliţiştii protestează, câinele latră, dar deja toată lumea s-a obişnuit cu protestele şi cu faptul că nu le ascultă nimeni. Ultima măsură luată de Emil Boc a fost să trimită poliţiştii în şomaj. Ultima măsură luată de Gheorghe Cocean a fost să trimită câinele în lume. Şi problemele cu bugetul sunt aceleaşi ca la început. Ce va urma, numai Dumnezeu, Emil Boc şi, probabil, Gheorghe Cocean ştiu.

Concluzii:
Având în vedere asemănarea izbitoare dintre Emil Boc şi Gheorghe Cocean, putem afirma cu certitudine că:
1. Pentru noi este absolut indiferent care dintre ei ar fi prim-ministru;
2. Ca să iei măsurile anti-criză pe care le-a adoptat Emil Boc nu e nevoie de cine ştie ce studii economico-financiare, nici de experienţă în domeniu, nici de diplomaţie;
3. Nu putem afirma cu certitudine dacă Gheorghe Cocean s-a luat după Emil Boc sau invers.


M. Dobrescu


...