duminică, 8 august 2010

Ebony Magazine, December 2007

...





Revista Ebony a discutat cu Michael şi echipa lui timp de aproape opt luni, în 2007, în legătură cu o şedinţă foto şi un interviu care urmau să fie publicate în acelaşi an; până când s-a stabilit ca dată finală a şedinţei luni, 24 septembrie 2007.

Cu o seară înainte, duminică, Michael şi fiul său Prince Michael II, au sosit la hotel şi au analizat îmbrăcămintea pentru şedinta foto, care fusese selectată de stilistul Phillip Bloch. Costumele alese erau creaţii ale designerilor Roberto Cavalli, Valentino, Yohji Yamamoto, Hugo Boss, Cesare Paciotti şi alţii. În plus, aveam bijuterii cu diamante în valoare de aproximativ 2 milioane $, de la creatorii Jacob, H. Stern şi Lorraine Schwartz.

Luni dimineaţa, am ajuns la Muzeul Brooklyn în jurul orei 9. De obicei, muzeul a închis pentru public lunea, dar ni s-a permis să folosim locaţia pentru şedinţa istorică cu Michael, care a inceput pe la ora 3 p.m.
În timpul şedinţei, am avut un Michael relaxat, pe fundalul muzicii lui – PYT, Billie Jean, Human Nature – care răsuna printr-un sistem audio, şi chiar ne-a arătat câteva dintre mişcările lui de dans. După cinci schimbări de costume şi şase ore de fotografii memorabile, Michael a mulţumit echipei şi s-a întors la hotel, chiar la timp ca să-şi culce copiii.





În ziua următoare, am ajuns la hotelul lui în jurul prânzului, pregătiţi pentru interviu. Timp de o oră şi jumătate, Michael Jackson ne-a împărtăşit gândurile şi pasiunile sale, ne-a povestit despre cum a creat “Thriller”, despre MTV şi videoclipurile muzicale, despre Dumnezeu, despre ce înseamnă pentru el să fie tată şi despre situaţia industriei muzicale din ziua de azi. Interviul, ca şi fotografiile, au apărut în ediţia din decembrie 2007 a revistei Ebony.

Între timp, mai mult de 200 de cititori din toata lumea ne-au scris la redacţie, întrebându-ne despre şedinţa foto, despre interviu şi despre star. Iată câteva dintre aceste întrebări, la care a răspuns o parte din echipa Ebony – vicepreşedintele Bryan Moore, directorul de creaţie Harriette Cole şi senior editorul Joy Bennett – care au fost cu el în acele trei zile.





Cum ati obţinut interviul cu Michael? A fost uşor?(Marni, Australia)

Bryan Moore: Datorită celor aproape 40 de ani de relaţii dintre Johnson Publishing Company (proprietarul revistelor Ebony şi Jet din Chicago) şi familia Jackson, o relaţie care a început când Michael făcea parte din Jackson Five, ştiam că, dacă şi când Michael ar fi fost pregătit să revină pe scena lumii, cei mai potriviţi să anunţe asta ar fi fost Ebony. Am discutat cu echipa lui în Washington, D.C., timp de opt luni şi Michael însuşi a cerut ca Ebony şi Jet să aibă prima copertă şi primul interviu cu el, după ani de absenţă.



Va face Michael Jackson un turneu mondial? (Dusty, Irlanda)

Bryan Moore: Michael nu a spus clar dacă şi când va mai face un turneu, dar a fost ezitant atunci când a vorbit despre o altă serie de concerte mondiale. “Nu-mi plac turneele lungi”, ne-a spus in interviu. Nu-şi doreşte să îmbătrânească dând concert după concert, zburând de la un mega-stadion la altul. “Nu aşa cum au făcut James Brown sau Jackie Wilson. Ei au continuat să alerge de colo-colo, distrugându-se. Mi-aş fi dorit ca James Brown să o fi lăsat mai moale, să se fi relaxat şi să se fi bucurat de rezultatele muncii lui.”



Care a fost unul dintre cele mai memorabile momente din timpul interviului? (Carl, Florida)

Bryan Moore: A fost foarte interesant să-i vedem reacţia atunci când am pus pe laptopul meu o înregistrare cu faimoasa lui performanţă de la Motown 25; şi mai târziu i-am pus să asculte pe iPhone o versiune demo a melodiei Billie Jean, şi am vorbit despre asta. Pe cât de încântat a fost să-şi aducă aminte de momentele acelea, pe atât a fost de stânjenit să vorbească despre performanţele lui. Şi în mod clar, e fascinat de noua tehnologie :)





E la fel de uimitor în dans, ca înainte? (Gabriella, Anglia)

Bryan Moore: Pentru un om de aproape 50 de ani, e incredibil de mlădios. Ne-a arătat unele dintre mişcările lui clasice, în timpul şedintei foto – în special lovitura cu piciorul. Da, încă le are cu dansul, şi încă foarte bine.



Când iese un nou CD? (K. Hall, Alabama)

Joy Bennett: Nu ştim sigur. Michael ne-a spus în repetate rânduri că scrie şi înregistrează în studio, în fiecare zi. De asemenea, ne-a spus că el crede ca are mai multe hituri in pregătire. Nici el, nici echipa lui nu au confirmat o dată, dar ne aşteptăm la o lansare, în prima parte a anului 2008.



E foarte timid?(Stacie, New York)

Joy Bennett: Nu, surprinzător, nu e foarte timid. Nu a purtat mască, nici mănuşi, şi a răspuns la intrebări direct şi la obiect.



S-a discutat despre culoarea pielii lui. E cea mai albă persoană care a apărut vreodată pe coperta Ebony? (Mae, Asia de SE)

Joy Bennett: Nici vorbă, actorul Carroll O’Connor a fost pe coperta Ebony cu personajul întruchipat de el, Archie Bunker, în iunie 1972. Dar să fie clar, deşi pielea lui e neobişnuit de albă, datorită unei afecţiuni numite vitiligo, Michael este 100% afro-american.





Cred că America încă nu a înţeles pe deplin influenţa şi poziţia lui Michael la nivel internaţional. Poţi să întrebi o pe cineva care a crescut într-o comunitate mică din Norvegia, sau pe cineva care a crescut în Africa, şi cunosc numele lui, îi cunosc muzica. Am câteva întrebări. Cine i-a ales costumele pentru şedinţa foto? Le-a ales stilistul şi au fost aprobate de Michael? De ce aţi ales acest muzeu? A fost locaţia hotărâtă de Michael? (Annette, Norvegia)

Harriette Cole: Michael a dorit să fie fotografiat într-un decor artistic iar cei de la Muzeul Brooklyn au acceptat cu bucurie. Am pozat într-un loc unde se întâlnesc istoria antică şi cea contemporană, şi fost înalţător să ne aflăm în acel loc. În privinţa garderobei, am lucrat cu stilistul Phillip Bloch, pentrru a stabili conceptul, apoi el şi echipa lui au fost la cumpărături. Noi ne-am dorit ca Michael să arate extrem de elegant şi veşnic tânăr pentru copertă. Am găsit un număr de “look”-uri care sa ilustreze asta şi i le-am prezentat lui Michael. El a decis ce anume dorea să poarte – au fost mai multe costume decât am avut noi timp să pozăm :) Michael Jackson era perfect pentru orice i-am fi dat să îmbrace. A fost foarte distractiv să lucrăm cu cineva care arată nemaipomenit, care ştie să se mişte şi care se înţelege cu camera. A fost magic!



Puteţi să ne daţi câteva detalii legate de felul în care îşi alege Michael accesoriile pentru fiecare costum? (Michelle)

Harriette Cole: Aflasem înainte de şedinţă că Michael iubeşte bijuteriile, mai ales diamantele – de fapt, broşele cu diamante. Aşa că Phillip şi echipa lui au cumpărat accesorii de la unii dintre cei mai renumiţi bijutieri din lume. Şi aşa am cheltuit mai mult de 2 milioane $ pe bijuterii pentru şedinţa aceea, din consideraţie pentru Michael.



S-au simţit intimidaţi, cei care au lucrat cu Michael la interviu sau la şedinta foto? Cum a interacţionat el cu echipa voastră?(Samantha & Michelle)

Harriette Cole: Ce am iubit cel mai mult la lucrul cu Michael Jackson a fost felul lui atât de frumos în care s-a purtat cu toată luma. A fost la fel de amabil cu operatorul, cu paznicul şi cu angajatii muzeului. S-a asigurat că i-a mulţumit fiecărei persoane care a fost de faţă, atunci când s-a terminat şedinţa. A fost generos şi binevoitor. Dacă unii s-au simţit intimidaţi de el? Nu ştiu dacă ăsta e cuvântul potrivit. Mai degrabă, cred că unii dintre cei de faţă au fost hipnotizaţi. Unii se ciupeau, ca să se convingă că se aflau de-adevăratelea în prezenţa Regelui Pop.





Michael arată mai sănătos şi mai fericit ca oricând, in ultimii ani. În timpul petrecut de voi cu Michael, aţi simţit că îşi doreşte să se întoarcă şi să reinventeze din nou industria muzicală? Lumea îi aşteaptă cu sufletul la gură următoarea mişcare, dar am impresia că el nu realizează cât de mult e aşteptat şi dorit pe scena muzicală. (Robert)

Harriette Cole: În mod cert, Michael părea sănătos şi fericit – mai mult decât atât, mulţumit. Avea o pace interioară care era de-a dreptul palpabilă. Părea să se simtă confortabil în propria-i piele. Nu-i vorbă, are un corp pentru care orice femeie sau bărbat ar face moarte de om. La 49 de ani, are un trup zvelt de dansator, ca urmare a exerciţiilor susţinute şi a disciplinei. Dacă ar putea să revină pe scenă? Evident, pare suficient de puternic. Ştim, de asemenea, că este foarte activ în creaţia de studio. Ne-a spus că el călătoreşte cu un reportofon, pentru ca oricând îi vine inspiraţia, să înregistreze şi mai târziu să poată reflecta. Ne-a mai spus că mulţi artişti din ziua de azi nu ajung la esenţă, ca sa-şi creeze propria muzică unică, originală. El consideră că e vremea descoperirilor. Asta ar include, evident, o descoperire a lui Michael Jackson – sau ar trebui să spun o “redescoperire” a lui.



Spuneţi-ne despre Blanket, acest copilaş misterios. Cum vi s-a părut? E bine-crescut? Cum sunt tatăl şi fiul împreună? V-aţi putut da seama ce fel de părinte e Michael, din ceea ce aţi văzut? (Melissa, Filipine)

Harriette Cole: Nu i-am cunoscut pe cei doi copii mai mari ai lui Michael. Fiica lui, Paris, are 9 ani iar celălalt fiu, Prince Michael, are 10. Blanket a fost incredibil de bine-crescut când am fost noi de faţă, ceea ce spune multe despre un copil de 5 ani. Este, evident, foarte apropiat de tatăl lui. Au intrat ţinându-se de mână şi s-au despărţit numai când amândoi s-au acomodat cu decorul. Aptitudinile de părinte ale lui Michael sunt de lăudat. Fără multe cuvinte, cu gesturi foarte subtile, el i-a oferit copilului disciplină, îndrumare şi sprijin. De asemenea, este evident că Michael doreşte ca Blanket să înveţe bunele maniere, aşa încât, când echipa Ebony a intrat în încăpere pentru interviu, Michael i-a arătat lui Blanket cum să strângă mâinile şi să salute. Lucruri mici, dar nu sunt ele cele care arată cât de mare e caracterul cuiva?




Sursa: www.ebonyjet.com

...

37 de comentarii:

  1. Super:).Faci treaba buna cu interviurile astea:P.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mihai,n-am citit inca,am intrat sa mai dau de comentarii...si ce vad acolo,nu am cuvinte!

    Numai pentru pozele alea de milioane si meriti toate laudele din lume,ce sa mai zic de traducere...esti si tu de milioane!

    Revin dupa ce citesc,Liliana

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc Mihai! Foarte buna traducerea!
    Dana

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu, una, ador aceasta sedinta foto, care pentru multi ar trebui sa fie un etalon. Si ma refer aici la aspectul, comformatia,chipul si tot ceea ce tine de Michael. Era intr-o forma excelenta asa ca nimeni nu ma poate convinge cu nici un fel de argumente ca starea lui Mike era jalnica.
    Tie, Mihai once again iti multumesc...!

    Va pup,
    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  5. Iar Harriette Cole are perfecta dreptate...Michael la 49 de ani...arata senzational...cred ca sunt cativa prin industrie si nu numai care si-ar fi dorit un asemenea corp.
    Iar ca tata...stim cu totii ca era de milioane!

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  6. Super,pe zi ce trece datorita muncii tale,Mihai,descoperim tot mai mult din Michael,un om,un artist si un tata minunat.Nu stiu cum credeti voi dar pentru mine cuvintele"extrem de elegant si vesnic tanar"ii vin ca o manusa lui Michael.Va pup de data asta din Bistrita,nu din Torino.

    RăspundețiȘtergere
  7. Raspunsurile acelei Harriette Cole confirma inca o data banuielile multora: Michael Jackson chiar era un om sanatos, in forma, multumit, implinit, fericit..Citez: Avea o pace interioară care era de-a dreptul palpabilă. Părea să se simtă confortabil în propria-i piele. Nu-i vorbă, are un corp pentru care orice femeie sau bărbat ar face moarte de om. La 49 de ani, are un trup zvelt de dansator, ca urmare a exerciţiilor susţinute şi a disciplinei.
    Ar fi putut oare un asmenea om sa fie dependent de somnifere si alte porcarii?!stau si ma intreb si sa ma gandesc, asa cu logica mea
    BS!:D

    RăspundețiȘtergere
  8. Mi s a inseninat ziua!!! Mihai iti multumesc din tot sufletelul, chiar aveam nevoie de o luminita de acest fel...un profund respect atat pentru tine, pentru munca ta, cat si pentru cei de la redactia Ebony. Pozele sunt incredibile...iar in cea de a 5 a poza i am revazut acel zambet gingas din tinerete (nu ca si l ar fi pierdut, dar stiti voi...o buna vreme zambetul lui nu a mai fost acelasi), acea sclipire in ochi...oh...da...acea sclipire de care imi era dor... e posibil ca un om sa poata fermeca zi de zi cu un zambet, o clipire o lume intreaga?...uite ca da...si fara sa mai cante...deci arata senzational...I am speechless...MJ FOR ALL TIME...

    RăspundețiȘtergere
  9. Foarte frumoase pozele din acest photoshoot al revistei Ebony, Michael ,ca intotdeuna, da dovada de eleganta, charisma, bun-gust si un anumit talent de a se "juca" cu aparatul de fotografiat.. un tatic exceptional, atent cu micutul Blanket, si foarte respectuos cu cei din jur, cand au terminat sedinta foto a multumit tuturor celor prezenti acolo.. Multumesc mult Mihai pentru noul articol, imi place cum l-ai structurat, cu fotografii si apoi parti din interviu.

    Va imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  10. Aproape ca ma dezobisnuisem cu astfel de interviuri frumoase, care scot la lumina caracterul unui om extraordinar si a unui tata perfect, minunat!...( ca de fantasmagoriile tabloidelor suntem satui cu totii)
    Dupa parerea mea, una dintre cele mai frumoase sedinte foto, fotografiile dezvaluie un Michael Jackson elegant, distins intr-un cadru care i se potriveste perfect!

    Foarte buna alegere Mihai, acest interviu! MULTUMESC!

    Va pup!

    RăspundețiȘtergere
  11. Mihai , superba postare, incredibil interviu.
    Oare Michael a fost vreodata constient cit de irezistibil si perfect era din toate punctele de vedere ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Cand Michael a spus : " I'm different " a stiut el ce spune...
    Toti au crezut ca il cunosc si stiu totul despre el - s-a dovedit ca nu era de loc asa!
    Ma limitez la aceste versuri :

    .. ".Avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
    Avem timp sa ne facem prieteni ,sa-i pierdem,
    Avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea ,
    Avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem ,
    Avem timp pentru toate
    Nu e timp doar pentru putina tandrete .
    Cand sa facem si asta - murim ...."

    Octavian Paler -" Avem timp "

    (Asa mi se intampla mereu lunea - ma iau prea in serios !) Hai -pa !!

    Zolly - din Pantelimon .

    RăspundețiȘtergere
  13. nu va suparati pe mine, eu cand l am vazut pe Michael in This Is It am zis ca are 35 de ani, am uitat ca de fapt el avea 50 de ani
    Acum ma intreb si va intreb, lumea din jurul sau , cu un an de zile inainte de disparitia lui spunea dupa cum bine vedem ca era bine , sanatos implinit sufleteste, arata de de invidiat pentru anii care ii avea,era efectiv multumit, cum de asa dintr o data s a ales praful de tot, ba era bolnav ba avea cancer, ba era dependent de medicamente, ba il foia care cum vroia ca el nu mai stia ce e cu el
    mmmm.......... care o fi adevarul si ce s a intamplat cu el
    au fost si sunt inca presupuneri nu oficiale evident , ca a fost vb de ceva ce ne depaseste total la nevel mult prea inalt, ok dar Michael era orb nu vedea, era singur in univers ?
    E complicat si nu caut un raspuns ci doar vreau sa ma linistesc si sa inteleg.....

    va pup si nu uitati de tort si monument

    Astfel de postari iti creeaza un comfort pe care eu sincer mi l doresc sa fie mereu asa
    In postarea asta vedem un Michael asa cum dorim noi sa fie uitand ca si el era om, noi l am transformat in zeu dar nu i bai, asta este consecinta iubirii nemarginite si neconditionate
    pt voi mereu ZUZA



    Magda
    am fost la banca si am verificat , pare totul in ordine mai incearca te rog frumos

    SPER DIN TOATA INIMA CA PE 29 VOM FI CAT MAI MULTI DIN TARA DE KKO
    IS TIME SA NE VEDEM SA NE CUNOASTEM HAIDETI VA ASTEPTAM NOI CEI DIN BUCURESTI

    RăspundețiȘtergere
  14. ZOLLY..........
    TI A ZIS CINEVA CA ESTI UN TIP TARE SI SIMPATIC..............?
    Zuza

    RăspundețiȘtergere
  15. Detalii despre evenimentul caritabil organizat pentru baietii de la orfelinatul Sf. Constantin
    aici:

    http://htwfcromania.webs.com/

    Multumesc Mihai, continui sa te citesc!

    RăspundețiȘtergere
  16. ador sedinta asta foto. Michael parea atat de tanar si intr-o forma foarte buna . Ca sa nu mai spun ca el indiferent cum ar fi imbracat aduce mereu o nota de eleganta. Multumesc pentru acest interviu si pentru poze domnule Mihai.

    RăspundețiȘtergere
  17. Zuza , Multumesc pentru compliment !!
    Cat de tare spui tu ca sunt , fix pe 2 august , pe la pranz , am cunoscut pe cineva , care din trei vorbe si doua priviri , m-a facut tandari , cat sunt eu de tupeist !! Mi s-au inmuiat genunchii si noroc ca am avut un scaun in preajma sa ma asez ..Acum plutesc , si telefonul mi-a luat foc ..L-am pus pe ganduri si pe cel mai bun prieten al meu , Gabi G. care mi-a spus : " - Bai Zoly ,ai grija , ca nu-i a buna ...nu te-am vazut niciodata asa dus de val ..."!

    Asta e ! Hai pa ! (ca nu mai stiu nici sa scriu ..)

    Zoly din Pantelimon .

    RăspundețiȘtergere
  18. iti multumesc mult de tot pt ca ai gasit interviul, am gasit ce cautam.

    citez:
    "...“Nu-mi plac turneele lungi”, ne-a spus in interviu. Nu-şi doreşte să îmbătrânească dând concert după concert, zburând de la un mega-stadion la altul. “Nu aşa cum au făcut James Brown sau Jackie Wilson. Ei au continuat să alerge de colo-colo, distrugându-se. Mi-aş fi dorit ca James Brown să o fi lăsat mai moale, să se fi relaxat şi să se fi bucurat de rezultatele muncii lui.”..."

    "...Da, încă le are cu dansul, şi încă foarte bine."

    "...Nu, surprinzător, nu e foarte timid. Nu a purtat mască, nici mănuşi, şi a răspuns la intrebări direct şi la obiect."

    "În mod cert, Michael părea sănătos şi fericit – mai mult decât atât, mulţumit. Avea o pace interioară care era de-a dreptul palpabilă. Părea să se simtă confortabil în propria-i piele. Nu-i vorbă, are un corp pentru care orice femeie sau bărbat ar face moarte de om. La 49 de ani, are un trup zvelt de dansator, ca urmare a exerciţiilor susţinute şi a disciplinei. Dacă ar putea să revină pe scenă? Evident, pare suficient de puternic. Ştim, de asemenea, că este foarte activ în creaţia de studio. Ne-a spus că el călătoreşte cu un reportofon, pentru ca oricând îi vine inspiraţia, să înregistreze şi mai târziu să poată reflecta. Ne-a mai spus că mulţi artişti din ziua de azi nu ajung la esenţă, ca sa-şi creeze propria muzică unică, originală."

    Un Michael care spune ca el vrea sa se bucure de ce a realizat si nu vrea turnee lungi si obositoare la 50 de ani, iar peste 1 ani jumate, ce face !, turnee lungi intr-un singur loc !!!. Michael acesta din interviu nu prea seamna cu Michael care a murit in 2009, adevarul e undeva la mijloc.

    "It's all for L.O.V.E."

    RăspundețiȘtergere
  19. Moda, inca un domeniu in care Michael a fost un ‘deschizator de drumuri’, aflandu-se la cotele cele mai inalte, surprinzand intotdeauna.
    Pentru mine, primul soc a fost vazandu-i nenumaratele poze facute in anul 2005 in perioada in care zilnic, timp de mai multe luni, s-a prezentat la 'procesul' de care stim cu totii (poze postate pe www.michaeljackson.ro).
    In primul rand te surprinde prin clasicul tinutelor, aspect cu care Michael nu ne obisnuise pana atunci, si in acelasi timp, prin noutatea, creativitatea, spoataneitatea si spectaculosul acestora – arta in sensul cel mai pur.
    Cum a putut, unde a gasit forta ca in momentele cumplite prin care trecea sa se poata ocupa de imaginea lui si inca intr-un mod absolui uimitor?
    M-am tot gandit si nu-mi aduc aminte sa fi vazut un alt barbat care sa fie atat de elegant si sa aiba o tinuta extraordinar de frumoasa.

    In privinta fericirii de care Michael ‘pare’ sa se bucure asa cum aminteste Harriette Cole, este foarte posibil chiar sa se fi simtit bine la respetiva intalnire, insa nu stiu daca persoanele care s-au aflat in preajma lui puteau sa ‘vada’ dincolo, la persoana profunda care nu era deloc accesibila oricui.

    Zuza,
    Am incercat sa fac din nou plata electronica si astazi si tot n-a mers.
    Maine voi merge la banca, sper sa se rezolve. Voi reveni cu detalii

    RăspundețiȘtergere
  20. Toti in cor: Zolly has a girlfriend..nah nah nah na na...

    Nici Michael din This is it nu seamana cu descrierea publica a celui ce ne-a parasit in iunie 2009....dar sa zicem ca ala e un film facut din bucati si ca acel Michael e o iluzie.. insa exista marturiile celor din preajma lui...veti spune ca nici aceia nu se pun de acord...dar oare de ce?!... Adevarul este ca a fost un simplu om desi genial de talentat care a avut ghinionul sa intre pe mana unor bestii... Nu-i placeau turneele lungi si nici nu si-a dorit cele 50 de spectacole... i-au fost bagate pe gat de disperatii dupa bani de la Sony...mda s-au facut calcule cum ca nici daca s-ar fi tinut cele 50 de concerte nu se adunau atatia bani cati planuia Sony(sau cum le zice ca acum am un lapsus) sa produca...prin urmare cati bani o fi produs Sony de pe urma distrugerii lui Michael, a tristetii si supararii noastre?!!!

    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  21. Pozele din Ebony Magazine 2007 sunt unele dintre cele mai expresive poze ale lui Michael, si indiferent ca sunt retusate si putin prelucrate, vedem in poze un Michael(scump scump scump :x) pe care nu se mai citeste tristetea, mahnirea, regasim acea privire si acel zambet din anii tineretii lui, cum spunea cineva mai sus, si vedem un Michael linistit, chiar fericit, de ce nu?! Cum ar putea un om, ca cel din poze, sa arate atata de diferit, peste un an si ceva de zile, la conferinta de la Londra??? Eu nu pot sa-mi explic de unde pana unde diferenta asta. Voi puteti??? Ce s-a intamplat intr-un an si ceva de zile????
    Cred ca Michael, cel din pozele Ebony, n-are nicio legatura cu Michael cel bolnav din presa, sau cu cel de la Londra.
    Spunea Niculina: a avut ghinionul sa intre pe mana unor bestii...Despre ce fel de Michael vorbim? A avut ghinionul? A mai avut el "ghinioane", cu procesele alea nenorocite, si tot a iesit la suprafata teafar si nevatamat...Michael devenise un om vigilent, dupa asemenea experiente...Nu pot sa cred ca Michael s-ar fi lasat manipulat si constrans sa tina niste concerte, pe care n-ar fi vrut sa le sustina doar pt ca ,chipurile, i-au fost bagate pe gat. N-ar fi acceptat asa ceva si sa nu-mi spuneti ca ar fi facut-o, no matter what, ca sa nu-si dezamageasca fanii, pt ca nu pot sa cred. Nu pot sa cred ca Michael a fost o marioneta si se lasa condus si influentat de altii intr-o asemenea maniera. Eu cred ca Michael Jackson, mega-starul si mega-artistul, era un om cu coloana verticala, foarte independent si inteligent, nici pe departe vreun naiv! Era de atata timp in lumea showbizului, de o viata as putea spune, stia toate manariile care se faceau si-i simtea de la o posta pe sacali, de aceea cred ca era uns cu toate alifiile, si nu s-ar fi lasat manevrat ca intr-un joc video! Iar daca ar fi sustinut concertele, ar fi sustinut doar cateva, n-ar fi acceptat atatea, pt ca era un om constient si foarte intuitiv!
    Eu asta am ajuns sa invat despre Michael ca om: era inteligent, mult peste medie, foarte analitic si logic, intuitiv, profund...pe langa celelalte multe calitati ale lui...Zodia fecioarei e o zodie foarte complexa...Mama mea, e "fecioara", si pe langa faptul ca e bunatatea si altruismul intruchipat, e o femeie foarte cerebrala, calculata, care nu se lasa manipulata si influentata cu usurinta, as putea spune chiar, sub nicio forma...Si facand o analiza si comparand intre trasaturile ei si ceea ce am vazut la Michael, am concluzionat ca zodiile chiar nu mint...iar trasaturile zodiei sunt chiar asa cum se spune ca sunt...
    Oricum...Scenariul ne depaseste.....parerea mea
    Va saluta Carmen! :)

    RăspundețiȘtergere
  22. Sunt superbe fotografiile facute de revista Ebony.MICHAEL JACKSON arata exceptional.Era intr-o forma fizica buna si multumit sufleteste.Faptul ca a ezitat cand a fost intrebat de-o serie de concerte mondiale arata ca MEGASTARUL ar fi vrut s-o lase mai moale sa se bucure de munca lui si de copii lui.Oh Doamne!Ce l-a determinat sa semneze contractul pentru cele 50 de concerte nenorocite.(rechinii din jurul lui atrasi de banii si faima lui?) Nu ma pot impaca cu gandul disparitiei fizice a MEGASTARULUI.KING OF MUSIC.I LOVE MICHAEL JACKSON.

    RăspundețiȘtergere
  23. super postarea. pot sa zic ca pozele astea sunt printre preferatele mele. il redescoperi pe MJ cel elegant si jucaus in acelasi timp. am o nelamurire: aici se spune ca ii placeau bijuteriile, desi el declara altceva prin 2003( interview-ul cu bashir), desi l-am mai vazut uneori purtand o brosa.
    pt Carmen: ai dreptate. zodia i se potriveste perfect. eu sunt Fecioara si pot spune asta. si asa e, Michael nu s-ar fi lasat influentat niciodata, nu ar fi renuntat la principiile lui. cel putin eu nu am facut-o niciodata pana acum.logic, analitic, copilaros, solidar, dedicat, asa era Mj.
    pup, Raluca

    RăspundețiȘtergere
  24. CARMEN...TE SUSTIN!!!

    RăspundețiȘtergere
  25. Este mai mult decit clar ca a vrut acele concerte ( 10 pentru ca de atitea era vorba in contractul pe care l-a semnat cu AEG, nu Sony, sunt firme total diferite), si le-a vrut pentru a arata copiilor lui cine este el, si pentru ca nu era un turneu , erau 10 concerte pe timp de 9 luni de zile si intr-un singur loc, Londra, unde isi cumparase si o proprietate ,atit era de falit dupa unii incit acea proprietatea din Kent, undeva linga Londra, era la fel ca, si Neverlandul ca marime. Sigur era pragmatic si inteligent si era foarte greu de dus, intotdeauna a facut cele mai bune contracte posibile indiferent despre ce era vorba, muzica, publicitate, concerte , etc.
    A vrut acele concerte in primul rind pentru copii lui, si in al doilea rind pentru fani, chiar daca va vine greu sa credeti si-a iubit fanii mai mult ca orice pentru ca i-a stiut aproape de el in acele momente grele ale vietii, nu l-au dezamagit niciodata, a spus si la conferinta din Londra ca are sa cinte melodiile pe care fanii vor sa o auda, asta spune cam tot.
    Deci, el a semnat un contract de 10 concerte, nu 50, modificarea de 50 de concerte a facut-o acel avocat Thorme in colaborare cu AEG dupa ce Michael semnase deja, urmarea - concedierea lui Thorme, dar 50 de concerte au ramas pentru ca fanii lui aflasera de ele si el nu a vrut sa-i dezamageasca, si pentru ca aflase ca biletele la toate 50 de concerte se vindusera in 3 ore ,asta a fost.
    Uitindu-ma aseara la documentarul facut de CNN ,, Michael Jackson- The Final Days,,am mai constatat o golanie facuta de AEG, contractul cu doctorul Murray nu a fost semnat de Michael iar acel individ de la AEG tot sustinea ca era doctorul pe care Michael l-ar fi vrut, daca l-a vrut de ce nu a semnat contractul cu el ???????
    Intrebari mai sunt multe, poate vom afla cu timpul, poate nu, cert este ca si cel mai inteligent si pragmatic om poate fi invins de o armata de sacali atita timp cit este singur prada lor.

    RăspundețiȘtergere
  26. In primul rand vreau sa va spun ca imi creste inima de bucurie cand vad cum a "renascut"blogul lui Mihai,cand vad atata lume adunata aici;Carmen,bine te-am regasit,Diana3O,te-ai intors definitiv?

    Desi mi-am dorit foarte mult sa am revista din dec.2007,cu acest Michael superb,nu am reusit sa fac rost de ea.Totusi am in colectie ,dupa multe cautari,"EBONY SPECIAL TRIBUTE -MICHAEL In his own words and notes from those who loved him."

    Intr-adevar relatia cu revista era una de lunga durata,de aproape 40 de ani,Michael onorand coperta a 15 reviste de-a lungul timpului,dar si cu interviuri si comentarii.
    Prima coperta pe care apare Michael este din sept.1970,cad era inca cu fratii lui.Michael la cei 12 ani ai sai este adorabil si comentariul este:The Jacksons cea mai tare formatie tanara din istorie.

    Revenirea lui Michael era dupa ani de absenta,mai bine zis din 1994,cand apare pe coperta intr-o imbratisare tandra cu Lisa -Marie,si da detalii cum a cunoscut-o pe Lisa si cum a cerut-o de nevasta.

    Cel mai tare cuvant care s-a folosit pentru a-l caracteriza pe Michael pana acum mi se pare"mladios".Daca stau si ma gandesc bine,chiar si asa era,toti danseaza bine,toti se misca ca lumea,dar nici unul nu e mladios ca Michael,luind in consideratie si varsta lui din acte,pentru ca cea care se vede nu are nicio treaba cu ce scrie acolo.

    Ce m-a deranjat foarte tare,este faptul ca ,cineva,dupa atatia amari de ani,isi mai pune intrebari tampite despre culoarea lui Michael!

    Ce m-a impresionat in mod placut este ca Michael era politicos si cu bun simt,cu toata lumea,indiferent de rang.

    Deci Michael nu era la pamant cu moralul,asa cum s-a crezut,dar daca simula fericirea,era un foarte bun actor.El a continuat sa cante,sa inregistreze in studio,ba mai mult,daca nu se mai suia in copacul inspirator de la Neverland,avea cu el un reportofon cu care se inregistra ori
    de cate ori avea o idee,si fie vorba intre noi,de idei nu ducea lipsa...

    Cel mai de lauda lucru pentru Michael este relatia lui cu copii,aici ci Blanket,care era si foarte politicos si bine crescut ca tatal sau.Vorba aceea "aschia nu sare departe de trunchi"...Si ce trunchi!

    In concluzie,Michael era plin de viata,de idei,de planuri,si desi nu mai dorea sa zboare in cele patru colturi ale lumii,nici nu dorea sa se lase de muzica.Cine stie ce minuni ne mai pregatea?

    Din pacate au fost niste scursuri odioase,care l-au oprit din drum,si noi acum nu mai putem face nimic pentru el,decat sa nu-l uitam si mai ales ,sa nu lasam generatiile viitoare sa-l uite!

    Liliana

    RăspundețiȘtergere
  27. pozele acestea sunt mi se par cele mai rafinate, inspira atat calitate,stil dar si franchete in acelasi timp...cat despre raspunsuri, acestea sunt relevante, de bun simt si la obiect ...
    inca o postare plina de esente...
    Nadia

    RăspundețiȘtergere
  28. faptul ca avea principii si coloana verticala nu inseamna ca nu era vulnerabil si ca nu a fost expus .... nici unul dintre noi nu a fost langa el si nu avem de unde stii cu siguranta ca M niciodata nu ar fi acceptat ceva impus ... daca altii au avut dreptul de a decide in locul lui eu cred ca el nu putea decat sa se simta obligat sa se supuna in baza fix a calitatilor enumerate de voi....Si da, cred ca a delegat competente si altora, nu putea sa organizeze el tot, el trebuia sa se ocupe fix de continutul artistic al showului... oricum facea si regie si coregrafie si canta si aranja sunetul ..ce ar mai fi trebuit sa faca?! Sa promoveze tot el turneul..sa vanda tot el biletele..si mai ce?..

    Atunci cand intri intr-o hora, o joci pana la capat! si M precis acest gen de om era, nu ar fi stricat hora pentru nimic in lume...

    Nu sustin si nu combat pe nimeni, era punctul meu de vedere, destul de slab elaborat ce-i drept, insa Violeta a venit cu argumente (care sustin si punctul meu de vedere). Nu ma mai obosesc sa tin minte numele si denumirile sacalilor care au vampirizat pe langa el.. (de aceea am scris in paranteza ca nu mai stiu cum ii cheama pe organizatori...stiam ca nu e sony dar cum am zis..aveam un lapsus...). Iar daca ar fi sa am iau dupa zodii...eu fiind capricorn ar trebui sa-mi tai venele la fiecare citire a predictiilor. Eu stiu ca omul are dreptul la alegere, stiti povestea cu liberul arbitru... asa ca zodia e de divertisment....
    Eu nu cred ca M a organizat o farsa prin care sa scape din atentia publicului asa cum cred altii; nu cred ca M cel implicat in pregatirea turneului TTI era un imitator care il inlocuia pe M cel real...sa nu stiu ce... asa cum cred altii; eu cred ca M a fost o victima a lacomiei unui grup f bine organizat..un grup care s-a infiltrat bine langa el si l-a capusat cum au stiut ei mai bine si mai cred ca AEG nu a mizat pe sustinerea nici macar a unui singur concert din cele 50 ... Cand esti singur in gura pradatorilor nu te ajuta nici o calitate personala...poate doar daca ar fi fost vreun bataus experimentat sa-i fi facut pe toti KO...ca in You rock my world...s-o fi luptat cu ei cum o fi putut dar in final ...in final vom vedea cine invinge..pentru ca finalul inca nu s-a scris

    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  29. si eu cred ca in TII este Michael, filmul , repetitiile au fost facute cu el, chiar si la conferinta, tot Michael este, a fost el peste tot, a vrut sa ne lase ceva frumos facut numai cu el.
    Numai ca la el evenimentele mortii lui, sa zicem de la apelul la salvare pana la inmormantare NU s-au desfasurat in mod obisnuit, ca la alti artisti, la el totul tb sa fie neobisnuit iar odata ce el a murit nimic din ce se intampla nu mai tinea de el iar totul a fost un haos, nimic nu e normal la moartea lui Michael sunt foarte multe greseli cu intentie sau fara, nereguli, omisiuni, declaratii contradictorii, de aceea cred sunt fani cu pareri diferite despre eveniment.

    RăspundețiȘtergere
  30. liliana draga,nu m-am intors definitiv,sunt in vacanta.cu criza asta din sistemul bugetar nu cred ca e o idee buna.dar e placut sa fii acasa chiar si ptr o luna.

    RăspundețiȘtergere
  31. Niculina: Eu vorbeam exclusiv despre trasaturile zodiacale, nu despre horoscopul zilnic si predictii...De altfel, eu nu sunt vreun fan "horoscopul zilnic", nu-l citesc, nu ma intereseaza. Stiu doar in mare cam ce trasaturi are fiecare zodie si am comparat...si am facut o constatare...din motivul asta am si pomenit de chestiunea cu zodiile, daca ma intelegi!
    Carmen

    RăspundețiȘtergere
  32. buna tuturor
    apropo de ceea ce spuneati mai sus , de sacalii din jurul lui Michael, as face o comparatie , daca mi se permite, ca acelasi lucru se intampla acum cu Romania, bineinteles la alta scara .
    asa cum l-au stors pe el, asa ne storc astia akm pe noi, numai ca noi ca popor mai rezistam mult si bine pt ca suntem vreo 20 milioane de suflete, insa el era doar unul singur si oricat ar fi scapat el de unul-doi din jurul sau veneau altii cu acelasi scop. unul - doi ...vorba vine !
    A fost TARE , din toate punctele de vedere !!
    flori despina

    RăspundețiȘtergere
  33. Buna!

    Zuza,

    Am rezolvat cu banca.
    Problema era legata de un O in loc de 0 (zero).
    Poate ar fi bine sa sa faca corectia si pe blog.
    Adica in loc de IBAN-ul RO23BTRLO4701201W41368XX,
    IBAN-ul RO23BTRL04701201W41368XX.
    Poate verifici daca am dreptate.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  34. MIhai,
    te rog frumos sa faci corectarea ce care zicea Magda, in loc de O sa treci 0(zero) ca sa nu mai avem probleme cu contul
    multuesc pt intelegere

    ZUZA

    RăspundețiȘtergere
  35. Vă mulţumesc mult, tuturor, pentru comentariile frumoase şi neaşteptat de multe :) Mă bucur enorm că v-au plăcut traducerea şi fotografiile. Da, Michael era în formă la sfârşitul lui 2007, reuşise să-şi revină după coşmarul procesului din 2005 şi părea, în sfârşit, împlinit şi fericit, în principal datorită celor trei copii, care-i luminau viaţa. Pare greu de crezut că, un an mai târziu, se transformase peste noapte într-un om slăbit, blonav, ultra-dependent de anestezice şi chiar pe moarte, după cum afirma Halperin în decembrie 2008.

    Zuza şi Magda, am corectat IBAN-ul contului.

    RăspundețiȘtergere
  36. suuuuuupeeeeeeeeerrrrrr, un Michael magnific, elegant, mi-as dori aceasta revista din dec 2007, iti multumim Mihai pt poze si interviu...s-o tii tot asa!

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să vă semnaţi dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc.