vineri, 25 decembrie 2009

„Smooth Criminal”

...



Smooth Criminal este al şaptelea single de pe albumul „Bad” (1987). Melodia conţine un ritm rapid îmbinat cu versurile care vorbesc despre o fată pe nume Annie, care a fost atacată în propriul apartament de un agresor cu sânge rece.

Smooth Criminal reprezintă piesa centrală din musical-ul „Moonwalker”, în care Michael Jackson încearcă să strice planurile unor traficanţi de droguri care urmăresc să-i transforme pe toţi copiii în nişte dependenţi fără voinţă şi uşor de manipulat. Interesant este faptul că numele şefului mafioţilor (personaj interpretat de Joe Pesci), Frankie Lideo, este o anagramă a numelui managerului lui Michael din acea vreme, Frank Dileo, căruia îi plăceau rolurile de gangsteri.

Smooth Criminal a fost prezentat intr-un clip de zece minute în care melodia este diferită faţă de cea din album: ritmul e puţin diferit, apar câteva versuri noi, şi durează mult mai mult. Videoclipul difuzat la televizor durează însă numai patru minute, fiind o variantă mult prescurtată (eu aş zice, mutilată de-a dreptul :) a celui iniţial.

Un tip intră într-un club de noapte din perioada interbelică, botezat „Club 30s” şi aflat într-un subsol. Brusc, toată lumea încremeneşte, ochii sunt aţintiţi asupra lui şi fiecare îl studiază în felul său: bărbaţii sunt în gardă, femeile sunt interesate. Cu un gest, tipul îşi duse mâna la şold şi se aud pistoale armându-se. Dar omul nostru nu e înarmat. Scoate din buzunar o monedă şi o aruncă nonşalant spre capătul opus al încăperii, fix în tonomatul care începe să cânte. Atmosfera reînvie dintr-odată şi toată lumea începe să danseze. Aflându-ne în perioada gangsterilor şi a prohibiţiei, versurile sunt bine ancorate în ambianţă.

Pe măsură ce el apărea la fereastră,
era un sunet care creştea în intensitate;
el a intrat în apartamentul ei,
lăsând urme de sânge pe covor;
ea s-a ascuns repede sub masă,
el a văzut că ea era neputinicioasă;
ea a alergat în dormitor –
a fost doborâtă, asta a fost condamnarea ei.


Doi indivizi se ceartă pentru o fată, iar Michael intervine, suflându-le fata de sub nas şi lăsându-i cu buzele umflate. Secvenţa cu pariul pare desprinsă din perioada de glorie a musical-urilor. Întreg videoclipul emană amuzament, deşi subiectul e unul dur. Michael nu se dezminte, tratând cu ironie fină şi cu eleganţa care îi e atât de caracteristică, teme şi personaje extrem de serioase. În cazul de faţă e vorba despre lumea gangsterilor şi lucrul acesta devine cu atât mai evident, dacă ne gândim că melodia fusese iniţial intitulată „Al Capone”. „Bătaia” dintre Michael şi ceilalţi se desfăşoară în acelaşi stil de musical, transformând vechiul conflict western care se finaliza cu distrugerea localului, într-un joc dansant, punctat de preocuparea pentru soarta lui Annie, în care sunt antrenaţi, până la urmă, toţi cei din club:

Annie, eşti ok?
Eşti ok, Annie?...
Ai fost lovită de
un criminal imperturbabil.


De ce fata se numeşte Annie?... Se pare că în SUA, cei care urmează cursuri de prim-ajutor sunt învăţaţi că mai întâi trebuie să se asigure că victima trăieşte, aşa încât sunt îndemnaţi să strige la manechin: „Annie, Annie, eşti ok?” înainte să înceapă manevrele de resuscitare sau respiraţia artificială. Annie este numele cu care americanii au botezat manechinul pe care învaţă să acorde primul-ajutor, în stilul lor propriu, la fel cum celor a căror identitate este necunoscută le spun Jane (sau John) Doe. Dacă luăm în considerare versurile strofei a doua, în care Michael vorbeşte despre resuscitare, şi, nu în ultimul rând, dacă ne amintim că lui îi plăceau jocurile de cuvinte, această explicaţie pare destul de plauzibilă.

Aşa că ei au venit la uşă;
era duminică* – ce zi neagră;
eu încerc de fiecare dată să îl găsesc,
dar el nu lasă niciun indiciu în urmă
şi nu e niciun chip să ştim cine e suspectul
ori la ce să ne aşteptăm din partea lui;
respiraţie gură la gură;
ameninţări care fac să răsune batăile inimii.


*sunday = ziua soarelui

La strigătul lui, unul dintre geamuri se face ţăndări, muzica se opreşte brusc şi toată lumea începe să se mişte cu încetinitorul. Pisica neagră, simbol al spaimei şi al întunericului, care se plimbă alene pe clapele pianului, făcându-le să sune, e singura care sparge tăcerea timp de câteva secunde. Apoi încep să se audă tânguirile celor din club, în frunte cu Michael, ca o exteriorizare a compasiunii faţă de Annie şi a dezaprobării faţă de ideea de gangster. Întreruperea aceasta de la mijlocul melodiei, care dă fiori, are un efect spectaculos. Vocile încep să se ridice, întrebând pe rând: „Annie, eşti ok?”, iar apoi muzica explodează din nou, ritmul reînvie iar cei din club işi reiau dansul îndrăcit.

Annie, eşti ok?
Eşti ok, Annie?
Annie, eşti ok?
Ne vei spune că eşti ok?
E un indiciu la fereastră
că el te-a doborât – o umbră alungită, Annie;
El a intrat în apartamentul tău
lăsând pete de sânge pe covor
apoi tu ai alergat în dormitor;
ai fost doborâtă –
ăsta a fost destinul tău.


Şi totuşi... în ciuda umbrei ameninţătoare a potenţialului criminal, a urmelor de sânge de pe covor şi a spaimei, se pare că Annie supravieţuieşte. Nici nu s-ar fi putut altfel, ştiindu-l pe Michael Jackson. Copiii care privesc pe furiş ceea ce se întâmplă în clubul clandestin reprezintă un simbol al inocenţei. Soldaţii care răsar în dreptul ferestrelor reprezintă umbrele ameninţării lui Frankie Lideo. Michael e acoperit de cei din club şi dispare, înainte ca soldaţii să atace.

Smooth Criminal este o piesă de referinţă pentru cariera lui Michael Jackson ca solist, dansator, entertainer desăvârşit şi inovator de excepţie. Pentru a o crea, s-a întrecut pe sine: a folosit, pentru partea de început, înregistrarea propriilor bătăi ale inimii; coregrafia din videoclip este memorabilă; faimoasa înclinare la 45° a devenit un fel de semnătură a sa; ritmul melodiei este de-a dreptul demenţial, iar pentru interpretare a ales tonul acela grav şi uşor răguşit, care se potriveşte de minune cu contextul şi care a ridicat in picioare o lume întreagă.

Smooth Criminal este, în continuare, un reper pentru artistul care a reinventat ideea de videoclip. Este unul dintre motivele pentru care Michael Jackson va fi întotdeauna The King Of Pop. Este una dintre capodoperele care vor fi urmărite, încă mult timp de-acum încolo, de generaţii de iubitori ai muzicii. Michael Jackson va rămâne de neegalat. Iar în urma lui, printre alte multe dovezi ale talentului său excepţional, vor rămâne dansul ritmat din Smooth Criminal... şi întrebarea, la fel de ritmată:

Annie, eşti ok?
Eşti ok, Annie?
Annie, eşti ok?
Ne vei spune că eşti ok?








...

110 comentarii:

  1. Sincer acesta este videoclipul meu preferat.Ador absolut totul.povestea,ritmul,dansul,costumele,Michael.E o capodopera in adevaratul sens al cuvantului.Cred ca titlul de Regele muzicii pop e prea sarac.Michael e pur si simplu Regele muzicii.Ba mai mult am convingerea ca odata cu 25 iunie a murit MUZICA.Michael nu a compus si a cantat muzica ci a transformat-o in ARTA.Cu disparitia lui s-au dus videoclipurile adevarate si elaborate,vanzarile record de cd-uri,isteria,magia.A ramas doar mostenirea sa muzicala si amintirea unui suflet pur si bun,prea mare pentru lumea asta.Si a mai ramas speranta ca milioanele de fani vor spune urmasilor povestea COPILULUI DE 610 LUNI care a trait,a iubit,a daruit si care a plecat intr-o zi de vara,lasand lumea mai saraca.Voi incerca de dragul Domnului Isus sa ma bucur astazi,sa uit ptr o zi ca s-au scurs 6 luni de la plecarea sa.Nu spun moartea sau disparitia ptr ca el e mai prezent ca niciodata.Va doresc tuturor,prietenii mei dragi, Sarbatori fericite si fie ca pruncul Isus sa se nasca in inimile noastre.Va iubesc nespus.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intradevar...cel mai tare videoclip...de muzica si ritm nu mai zic...e...demential...ador videoclipul si piesa...Mihai draga...mi ai facut un super cadou!!! nici nu m am gandit ca o sa abordezi chiar SMOOTH CRIMINAL.
    Va doresc tuturor ca magia Craciunului sa va vrajeasca sufletelele si inimioarele, sa va dea Dumnezeu numai sanatate si fericire...va iubesc mult si va apreciez!!! SARBATORI FERICITE!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mica mea familie,
    Vreau sa va urez un Craciun fericit, multa multa sanatate, fericire si iubire din belsug...
    Michael...te iubesc si nu pot sa nu ma gandesc la tine in aceasta Zi Sfanta. Un Craciun fericit oriunde ai fi...micul meu inger

    Zambiti!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mihai, un cadou mai frumos de Craciun nici ca ne puteai face.
    Smooth Criminal....da, o capodopera.
    Niciodata nu am gasit cuvinte pentru a descrie Smooth Criminal. Stiu doar ca... atunci cand am castile in urechi si incepe Smooth Criminal, pasii mei devin mai desi, mersul meu e mai rapid. Ai putea sa spui ca aceasta melodie iti curge prin vene, ca atunci cand o asculti te invadeaza.
    Si...fara sa vrei...repeti in gand: "Annie are u ok? Are u ok, Annie?"
    Si...de fiecare data cand aud aceasta piesa imi aduc aminte de cuvintele lui MJ: "Smooth, but not a Criminal..."
    Craciun Fericit Mihai! Sa ai parte de tot binele din lume.
    Craciun fericit si voua, cei de aici. Sa va dea Dumnezeu sanatate si fericire.
    Craciun fericit Michael. Acolo unde esti, fulgii de zapada sunt mai frumosi. Si pun pariu ca toti sipridusii Mosului sunt fanii tai. Nu ar putea fi altfel.
    Craciun fericit Prince, Paris si Blanket! Taticul vostru e langa voi, si asculta povesti de Craciun.
    Si una din cele mai frumoase povesti de Craciun incepe: "A fost odata un baietel frumos, talentat si bun...care s-a transformat in cel mai iubit om, si care acum e un inger care protejeaza copiii. Si chiar daca uneori nu sunt cuminti, ingerul Michael il convinge pe Mosul sa treaca pe la fiecare, daca nu cu jucarii, macar cu un zambet si cu speranta ca intr-o zi lumea va fi mai buna."
    Craciun fericit Liz Taylor! Probabil ca te doare acest Craciun...tu esti cea care spunea: "I can't see Michael without Christmas, and Christmas without Michael" Dar...you are not alone, we are here for you...

    RăspundețiȘtergere
  5. Tributul Andrei: Smooth Criminal Dance

    http://www.youtube.com/watch?v=0NFtspBFKqw

    Craciun fericit!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce cadou minunat ne-ai facut, Mihai,multumesc din suflet!Smooth Criminal..ce ritm,ce videoclip,nu-ti poti lua ochii de la fiecare pas de dans,de la inclinarea la 45 de grade,pe care a continuat sa o faca si in concerte... si,cum a spus si Irina, melodia parca iti curge prin vene.. costumele, povestea, perfecta sincronizare intr-un ritm ametitor,totul se armonizeaza atat de bine... exceptional..

    Craciun Fericit tuturor! Va imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mersi!! Mi'ai facut cel mai frumos cadou de Craciun:D
    Smooth Criminal e melodia mea preferata si faptul ca ai scris despre ea inseamna enorm de mult pt mine:)
    Multumes!

    RăspundețiȘtergere
  8. Astazi sunt 6 luni de cand ingerasul nostru iubit e acolo sus..diseara la ora 12 haideti sa aprindem o lumanare si sa ne rugam,sa facem asta pentru Michael,noi si lumea intreaga!

    Aveti aici linkul pentru siteul cu initiativa resectiva,si un cronometru care arata ora exacta cand vom face asta in acelasi timp in toata lumea!

    http://www.majorloveprayer.org/

    Te iubim Michael! si ne lipsesti mult!

    Craciun fericit tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  9. SMOOTH CRIMINAL...o creatie desavarsita! ritm,pasiune,adrenalina,miscari de dans ireale...totul te duce cu gandul la regretul ca nimeni nu va mai putea sa se ridice niciodata pe cele mai inalte culmi ale creatiei, in materie de muzica,videoclip si dans,asa cum a facut-o Michael.
    Asa este Diana,titlul de Regele Muzicii Pop este prea putin,nu s-au inventat cuvintele care sa-l reprezinte cu adevarat...

    Irina...frumos,frumos,frumos!

    RăspundețiȘtergere
  10. Vreau sa va spun si eu, din tot sufletul meu Craciun Fericit!

    Michael,Craciun Fericit alaturi de ingeri!

    Un scancet de copil a trezit lumea acum mai bine de 2000 de ani...Mantuitorul s-a nascut!...Iar tu Michael,l-ai iubit atat de mult,ne vorbeai despre El,ne invatai pildele lui...acum esti langa El...si ai parte de cel mai frumos Craciun,cum n-ai trait niciodata pe acest pamant...acum esti in locul unde exista doar iubire,lumina...si cantec...aripile ingerilor te ocrotesc si te invaluie asa cum ne-ai aratat tu...in Will you be there...caci sufletul tau a fost atat de ranit...si obosit.

    RăspundețiȘtergere
  11. Craciun fericit tuturor! Irina, ce mesaj frumos...Mihai, multumim. Esti extraordinar. Va pup pe toti. L.O.V.E.

    RăspundețiȘtergere
  12. multumim pentru cadoul de Craciun, Mihai!!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. multumim pentru cadoul de Craciun, Mihai!!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Superb acest cadou..."SMOOTH CRIMINAL"...in acest videoclip Michael este "boom".
    Melodia, ritmul, versurile sunt de-a dreptul nemuritoare...muzica adevarata, inovatie pura...nu stiu ce as putea sa mai zic, credeti-ma ca nu-mi gasesc cuvintele :)).
    Mihai, multumesc pentru acest cadou...Mosul m-a facut foarte fericita:))

    Pupici,
    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  15. Totul este aici la superlativ! Ritmul ametitor,dansul lui Michael,Bestial,muzica Extraordinara,un Michael de Zile Mari!
    Mihai,cum zic si fetele,un Foarte Frumos Cadou de Craciun!Multumim!
    Dansul este perfect,Michael si-a ales intr-adevar niste dansatori super talentati,care ,dupa cum zicea si K.Ortega,sunt o continuare a lui Michael;si tocmai aici este paradoxul:desi nici unul nu-l ajunge pe Michael ca valoare,fac un tot unitar perfect.
    Pentru mine secventa cu pisi care merge pe clapele pianului este antologica:desi ,recunosc pana la explicatiile tale nu am priceput mare lucru,eu o consider fantastica,tulburatoare ,de o intensitate emotionala peste limite!Ce mai,numai Michael putea creea atata suspans intr-un dans!
    Nu am cuvinte,totul,dar absolut totul este SUBLIM !

    RăspundețiȘtergere
  16. Irina,abia acum am citit povestea ta de Craciun,cu Michael,cu Liz Taylor,cu Prince,Paris si Blanket!Foarte frumoasa si emotionanta,ce bine era daca era si adevarata!

    RăspundețiȘtergere
  17. Irina,parca am fost si eu la spectacolul de la Constanta;voi faceti un lucru extraordinar acolo,sincer as vrea si eu sa va vad odata,chiar e treaba serioasa!Dar te rog spune-mi unde in Constanta se intampla aceasta minune pentru Michael.Constanta este orasul in care noi,eu si fiica mea mergem de doua ori pe an,vara si toamna,nu putem trai fara el,asa ca stam cat putem de mult.Dar mai ales acum,cand spui ca a venit acolo si Michael,imi este si mai drag!Ce tare as fi vrut sa fim si noi la spectacol,sa ne imbratiseze Michael;ca la noi acasa,nu a mai avut timp sa ajunga si chiar ne intrebam de ce! Sti,ca-i pregatise Dia,lapte si prajituri:dar laptele s-a transformat in iaurt,iar prajiturile s-au cam uscat pe farfurioara.Totusi,daca a venit macar la acei copii minunati,suntem multumite !
    Craciun fericit tuturor !

    RăspundețiȘtergere
  18. Multumesc Mihai pentru acest cadou superb de Craciun menit sa aline tristetea din suflet si sa stearga lacrima din coltul ochilor.
    As fi vrut ca raiul sa mai aiba rabdare si Michael sa traiasca pentru el si copii lui.Era timpul lui acum,lumii ii daruise destul...Poate ca daca acest ultim turneu si aceste repetitii n-ar fi avut loc,acum ar fi fost langa copiii lui...N-am sa pot sa inteleg niciodata de ce oamenii buni pleaca prea devreme dintre noi.Oare lucrurile ar fi decurs altfel daca n-ar fi existat aceste repetitii si acest turneu?
    Alina

    RăspundețiȘtergere
  19. Sunt fascinata de coregrafie... Michael tot timpul a avut coregrafii super dar aceasta este intradevar speciala. inima lui este intradevar frumoasa! :) Camy

    RăspundețiȘtergere
  20. Desi stiu ca nu are nicio legatura cu postarea "Smooth criminal",am decis sa postez aceste link-uri pentru ca sunt clipuri foarte rare.
    Fac parte din concertul lui MJ din 1993 in Argentina si un anume Marcio Cicci se pare ca a facut rost de intreg concertul si vrea sa il lanseze pe un dvd[sau cel putin eu asta am inteles:)]:
    http://mjexclusive.webnode.com.br/
    Acestea sunt link-urile filmuletelor:
    http://www.youtube.com/watch?v=H6t_d9T0MTM

    http://www.youtube.com/watch?v=NOE6JldvZkY&feature=related

    Btw,urmaresc cu mare placere acest blog inca din iulie,insa nu am avut niciodata "curajul" sa postez ceva.Acum ca am facut-o,as vrea sa-l felicit pe domnul Mihai pentru munca depusa si creearea acestui spatiu minunat pentru fanii lui Michael.Jos palaria!!!De asemenea as vrea sa-mi scot palaria si in fata membrilor "familiei" de pe acest blog pentru ca intr-adevar sunt niste fani adevarati!
    Keep the faith!
    Cu stima,
    LauraS.

    RăspundețiȘtergere
  21. ptr scorpya,sohodoll si smoothcriminalfan va rog sa imi spuneti si numele voastre ptr ca port mereu in rugaciunile mele pe toti de aici si nu pot sa ma rog lui Dumnezeu cu ceva de genul scorpya etc.merci.domnul sa va binecuvanteze

    RăspundețiȘtergere
  22. IRINA ! IRINA ! IRINA !

    Si eu te-am imbratisat odata cu Michael...asa cum o fac si acum...!!!
    Te sarut si te imbratisez !!!

    LA MULTI ANI !!!


    Am lipsit putin...
    Dar voi recupera,pentru ca eu una...am terminat cu munca pe anul asta...mai merg la serviciu de-abia la anul...
    HO ! HO ! HO !

    Spusesem...Craciun fara ganduri triste...si asa am facut...
    Nu am vorbit despre Michael si nici nu l-am putut asculta pentru ca nu am stat acasa,dar...s-a strecurat ca un "Smooth Criminal"...in gandurile mele...
    Recunosc...nu ma intalnisem de ceva timp cu televizorul si nu eram la curent cu unele intamplari din ultimele zile...cu acea intamplare...de care simt nevoia sa pomenesc...
    Ma aflam in vizita la rude si am tresarit vazand pe ecranul unui televizor fara sonor...Forrest Lawn...
    M-am surprins spunand cu voce tare...Michael...Michael...ce s-a mai intamplat ?
    Cei din jur nu s-au mirat ca nu m-am putut abtine sa-i pomenesc numele,dar ei nu erau atenti la ceea ce vedeam eu pe ecran...
    Si nu...nu era vorba despre Michael...la Forrest Lawn...in Ajunul Craciunului...s-a mutat Brittany Murphy...Si se pare ca eram singura care nu aflasem...
    Oh,nu...nu Brittany Murphy...nu acea tanara cu ochi mari si frumosi...
    Am vazut-o in multe filme...dar am retinut doar "Don't Say A Word"...unde m-a impresionat in mod deosebit alaturi de Michael Douglas..."Clueless" alaturi de Alicia Silverstone...dar cel mai mult imi placea sa o vad in serialul "Sisters"...un serial usor si foarte placut...din punctul meu de vedere...unul din putinele care merita vazute...
    Nu va spun intamplator aceste lucruri si nici nu vreau sa va intristati...dar de fapt...avea totusi mare legatura cu Michael...pentru ca Brittany Murphy...la numai 32 de ani...a murit la fel ca Michael Jackson...din cauze naturale...stop cardiac...folosind aceleasi medicamente...pentru a suporta durerile aparute in urma unor operatii estetice...
    "Smooth Criminal"...in gandurile mele...Annie are you OK...are you OK ,Annie...?

    Intoarsa acasa...ma gandeam ca as vrea sa vad un film naiv despre Craciun...o poveste cu Mos Craciun...
    Hei !!!...Naiv,naiv...dar nici chiar asa !
    Drept pentru care m-am oprit pe AXN unde...o surpriza placuta...Actrita mea preferata,Julia Roberts...in "Zambet de Mona Lisa" ...
    Super...! Chiar daca l-am mai vazut...e bine jucat...si nu are nici o legatura cu Michael...anii 50...principii...bla bla bla...Uitasem insa ca la sfarsitul filmului aveam sa fiu lovita in plin de vocea Barbrei Streisand...interpretand fara ceva de reprosat..."Smile"...
    "Smooth Criminal"...Silent killer...
    Ei...si atunci am renuntat sa ma mai impotrivesc...am deschis calculatorul...m-am jucat cu cateva videoclip-uri...si am intrat aici...DAR...Si tu , Mihai ???
    Smooth Criminal,Smooth Criminal,Smooth Criminal...
    OK,Michael...am gresit...La anul,de Craciun...imi voi lipi poza ta pe frunte si o sa-ti strig numele intr-una...va fi cam acelasi lucru...
    De fapt...parca nu stiam ca intru pe blog ...sa citesc despre tine...? Dar...killer...thriller...tonight...
    Nu va speriati...nu le-am incurcat...asa mi se leaga mie in minte ...unele versuri...
    Si,Michael...uite care-i treaba : sa ma lovesc de numele tau chiar si atunci cand incerc sa nu ma gandesc la asta...e una...Sa iti aud cantecele chiar si acolo unde nu ma astept...nu ma mai mira...Sa citesc despre tine intr-un mesaj cu tenta politica...pana si asta am patit...Sa imi aduca Mos Craciun...un tricou cu numele si silueta ta...ma rog, asta e de bine...
    Dar...sa iti ascult bataile inimii...si sa ma port ca si cum totul e OK...?
    Annie nu e OK...Annie nu poate sa fie OK...

    RăspundețiȘtergere
  23. Acest Criminal "cu clasa"....se pare ca ne-a "ucis" de-a dreptul....nu era de ajuns ca prima data ne-a furat inimile si nu ni le-a mai inapoiat?!acum ca a plecat, ca "s-a strecurat" de sub nasul nostru....trebuia sa ne fure si sufletele si sa ne ucida de-a dreptul....?!
    "Annie are you ok?!Are you ok, Annie?!"
    No, Annie is not ok.....:(
    Si s-a dus si Craciunul cu magia lui....Si pentru cateva clipe Annie parea, chiar, a fi ok....dar s-a trezit....s-a trezit la aceeasi crunta realitate....si nu mai are cum sa fie ok....not anymore....
    florentina

    RăspundețiȘtergere
  24. ANDRA, MIHAELA05, SOHODOLL,LILIANA, va multumesc pentru cuvintele frumoase.

    LILIANA planuim sa mai facem un spectacol in februarie. Nu e inca nimic stabilit, e doar in faza de proiect. Va fi tot in scop umanitar. oricum, te tin la curent. Si va asteptam cu drag. Chiar mi-ar place sa va cunosc personal.

    FLORENTA....inca nu ai idee cat de mult m-am gandit la tine in momentele alea, si ce zambet imens am avut pe fata, gandindu-ma la tine. Te pup, si te imbratisez, si...repet, sa nu mai pleci niciodata!

    RăspundețiȘtergere
  25. Florenta,bine te-am gasit! Sunt un pic "suparata "pe tine,tocmai tu care il iubesti asa de mult pe Michael,sa nu-l iei cu tine pe unde ai umblat?
    Pe undeva te inteleg,inima mea era impartita in doua,una vroia sa fie vesela,sa se bucure de magia Craciunului,pe cand cealalta jumatate plangea surd si dureros,ca nimeni sa n-o auda si sa se intristeze odata cu mine!Dar prea greu de realizat asta,cand aici in Lumea Noastra de Michael,numai de el vorbim,zi si noapte,numai pe el il vedem!

    LAURA,bine ai venit in mijlocul nostru,sunt aici niste oameni deosebiti,in frunte cu Mihai,care il iubesc mult pe Michael ,omul si artistul.Nu o sa-ti para rau ca ni te-ai alaturat!
    Multumesc pentru cadoul facut de tine noua ,secventele din Concertul din Argantina 1993.
    Am si eu o surpriza pentru voi,de fapt Dia,fiica mea l-a gasit:este vorba de postarea scrisa de fata care l-a sarutat pe Michael pe scena.Cititi aici,si veti descoperi ce a simtit ea atunci,un Michael cum nu mai exista altcineva pe pamant:ARAS Where are the girls who went to the stage in Michael's concerts?

    http://www.michaeljackson.com/de/node/353746?page=1

    Si inca ceva,pentru toate noile intrate in" Clubul Veteranilor",spuneti-va data nasterii,nu neaparat anul,pentru a ne putea felicita la momentul potrivit!
    Va saruta
    si va imbratiseaza cu drag pe toti,Dia si Liliana!

    RăspundețiȘtergere
  26. Superb, superb, superb....altceva nu stiu ce ar mai fi se spus!
    Cred ca nu ai cum sa asculti piesa asta si sa nu simti cum sangele o ia la trap prin vene...un geniu desavarsit!
    Mihai...cred ca e cel mai frumos cadou de Craciun pe care ni l-ai fi putut face. Multumim!

    P.S. Diana30, iti multumim din suflet pentru rugaciunile tale...esti o persoana deosebita, la fel ca toti ceilalti de aici. Si eu ii multumesc Lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat sansa de a va intalni pe voi:)
    Va iubesc si va imbratisez pe toti!!!

    RăspundețiȘtergere
  27. Florenta draga,chiar ma intrebam unde esti ptr ca ti-am dus lipsa.E minunat ca te-ai intors.Poate voi ati incercat sa nu va ganditi la Michael dar eu nici macar nu mi-am propus asta..Stiam ca nu ma pot opune valului de tristete,dragoste si dor care trece zilnic peste inima si mintea mea.De obicei e ca valul marii care vine,uda nisipul si apoi se retrage,un ciclu care se repeta la nesfarsit.Zilele acestea ,probabil si din lipsa de ocupatie si mult timp liber ptr meditatie valul a avut forta unui tsunami care a lasat in urma o durere imensa ce creste odata cu apropierea Anului Nou.Nu-mi vine sa cred ca peste cateva zile voi spune-anul trecut a plecat Michael.Stiu ca nu e bine sa zic asta dar urasc anul 2009,cel mai trist an din viata mea.Doua lucruri bune mi s-au intamplat,v-am intalnit pe voi si am invatat ca dragostea nu tine cont de varsta,granite,km,sex si nici chiar de un calculator defect ca cel al Florentei.Ea uneste oameni.Si de asta aveam eu nevoie,de oameni, care sa-mi devina prieteni pe care sa-i iubesc.Si chiar va iubesc,nu sunt doar vorbe. Si poate ca intr-o zi o sa-mi fac curaj si o sa va povestesc, asa cum a facut Florenta,ce ma leaga de Michael,altceva decat admiratia ptr artistul genial care a fost.Dar nu inca.

    RăspundețiȘtergere
  28. Diana30....Eu sunt Scorpya...ca prenume din buletin sunt Cristina-Livia :), imi pare bine.
    Iti multumesc pentru rugaciunile tale.

    Liliana, 7.februarie....:*

    Laura, bine in venit in familie.

    Florenta, chiar credeai ca te poti ascunde de Mike??? :)...niciodata!!! Intotdeauna va fi acolo unde nu te astepti.

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  29. Liliana,Scorpya multumesc pentru urarile de bun venit!
    P.S. Data mea de nastere este 19 august.
    Va pup!
    Laura

    RăspundețiȘtergere
  30. LILIANA...

    Va rog domna Liliana sa nu ma pedepsiti...
    Eu de luat l-am luat...dar am sperat sa stea cuminte, sa ramana "smooth"...si sa ma lase sa bat campii...bla bla bla...
    O brad frumos...ce zapada minunata...( oare cand s-o topi de tot...oare cat mai e pana la vara...? Ai un "racusor" in casa si stii probabil ca noua ne place orice anotimp...atata timp cat e ...VARA !)...Jingle bells...filmulete usoare...superficialitate...si ia te uita ce mai ploua...
    Dar ce mai m-a aliniat...
    Printul meu...a pocnit din degete...si m-am intors cuminte ...la ganduri mai serioase...

    Asa incat...
    SA STRIGAM CATALOGUL...

    UNDE SUNTETI...

    AMY...

    Doamna Amy,unde sunteti doamna,de ce nu mai spuneti nimic...?
    Serios AMY... Ce e cu tine...esti bine...? Esti cu noi ? Esti doar tacuta...?
    AMY...are you OK ?...Are you OK,AMY ...?...Mi-e dor de tine...

    SUNFLOWER...

    Tu ce-ai facut de Craciun...?


    MARIANA, MARIANA, MARIANA...

    Am ceva sa-ti spun...si as vrea sa fiu sigura ca ma "auzi"...Nu voi spune nimic pana nu imi dai un semn ca esti pe aproape si ca ma "asculti"...Grabeste-te putin...ca nu mai am rabdare...


    IOANA M...

    Mai esti pe YouTube...?...Ai vazut cum mi-am facut de cap zilele astea...?


    CARMEN...

    Craciun...fara "God Bless You" din partea ta...? Ce daca nu avem mereu aceleasi pareri...si ce daca poate ca ne vom mai "ascuti sabiile" din cand in cand...?Avem totusi aceeasi iubire si aceeasi speranta...
    Unde esti...? Si ce faci...?

    APPLEHEAD...

    Chiar daca nu vei citi aceste randuri...sa stii ca ma mai gandesc la tine...si iti doresc sa fii bine...iti doresc un an bun...
    LA MULTI ANI !


    SI...ANONIM "M"...

    Nu mai mi-ai spus nimic...Vezi...eu nu mi-am lasat aripile sa se franga...le-am "resuscitat"...si le-am deschis din nou...dar tu ce mai faci...cum o mai duci cu "boala Michael Jackson"...cum te mai simti...? Si cum iti mai par...la fel de romantica...sau la fel de realista...sau...cum...?

    RăspundețiȘtergere
  31. DRAGUL MEU PRIETEN...

    Sunt sigura ca nu te-ai suparat pe mine...
    Ei da,am incercat sa schimb ceva...am incercat sa fac lucrurile altfel...si cu cata blandete ...privirea ta mi-a amintit unde e locul meu...
    Ti-am vazut zambetul tau minunat si ti-am auzit glasul...in acea "Veste Minunata"...nu numai Vestea pe care au primit-o toti crestinii in zilele acestea...dar in acea veste pe care am gasit-o eu...acasa...in seara de Craciun...
    Ar fi fost binevenita oricand ...dar in seara zilei despre care eu spusesem..."O zi fara...tine..."?
    Cu cata blandete...ma intorci spre aceeasi intrebare ...De ce ?...
    Am vrut sa schimb ceva...si ai vazut ce a iesit...?
    Am plecat..."fara tine" ( opinia mea...)...dar in masina,la radio...TU...
    Caut ceva de scris in geanta...si ma intep in...insigna mea...cu TINE...aleg alta muzica...retro...Engelbert Humperdinck...si ce spuneeeeee??? chiar am devenit eu obsedata sau chiar aud corect :..."we can listen to the radio,cause you can't go wrong ,with a favourite song...and Michael Jackson on stereo..."
    ...Televizor...stiri...Brittany Murphy...la fel ca tine...si acum...in acelasi loc cu tine...
    Julia Roberts...Zambet de Mona Lisa...si apoi Barbra Streisand cantand..."Smile"...
    Mesaj negativ pentru Base...si numele tau folosit in aceasta mizerie...
    Cineva isi aminteste de "Carcotasi"...si "Ghinion" Iliescu care in acel an a dat mana cu x,y...si cu...TINE...si toti ati avut ghinion dupa aceea...si asa este...pentru tine cam atunci au inceput necazurile...la putin timp dupa ce ai dat mana cu el...
    Cineva...este Mos Craciun...si primesc un tricou...cu ..."stop pe varfuri"..."Billie Jean"...
    Totul...in numai cateva ore...Si eu...
    Ai dreptate...pe mine pot sa ma mint,pot macar sa incerc...dar pe tine...NU !
    O parte din astea...nu s-ar fi intamplat daca as fi fost cu adevarat hotarata...
    E adevarat,insigna nu avea ce sa caute in geanta...doar ca desi am hotarat sa nu o port...nu m-am indurat sa o las prea departe de mine...
    Melodia lui Engelbert...nu mi-este chiar necunoscuta..."Got no money,no place to go"...o ascultam demult...pe vremea cand mai ascultam si alta muzica...
    Si ceva de scris...nu imi trebuia neaparat,doar ca am vrut sa verific daca nu am pierdut (???)castile...niciodata nu le-am mai tinut in geanta...
    In ce priveste tricoul...parca ar exista printre cei apropiati cineva care sa nu stie cu ce cadou nu se poate da gres cand e vorba de mine...?...
    Oh,Michael...atunci de ce ma mai mir ca in noaptea cand a nins...fulgii stralucind pe fereastra...semanau cu luminitele din ochii tai...beteala aurie din Bradul de Craciun...parea...costumul tau...in "Remember The Time"...cantecelul beculetelor...suna ca vocea copilului Michael...in "Melodie"...si "Love is Here..."
    Iar daca Barbra Streisand nu ar fi cantat melodia lui Chaplin...probabil ca mi-as fi cantat-o eu insami...
    "Smile,though your heart is aching
    Smile,even though it's breaking
    When there are clouds in the sky
    You'll get by...
    .........
    SMILE...WHAT'S THE USE OF CRYING...?"

    RăspundețiȘtergere
  32. Florenta, ma bucur ca ti-ai adus aminte si de mine :)...sa stii ca sunt aici...in umbra...in coltisorul meu...va citesc pe toti de cate ori am ocazia...inca ma simt bine aici...si cu sufletul sunt alaturi de voi...
    Sa stii ca nu puteam sa sarbatoresc Craciunul fara sa va fi urat si voua toate cele bune si traditionalul meu God bless you :)...uite ce va ziceam acum o saptamana si ceva, la subiectul "Who is is", printre altele..."Va doresc tuturor un Craciun linistit si fericit, cu multa caldura si dragoste in suflete!
    Si sa nu uitam indemnul lui Michael...Change the world! Change the world!...iar DRAGOSTEA e singura care mai poate salva lumea asta...!
    God bless you all!"
    Numai bine tuturor si sa dea Dumnezeu sa ploua cu binecuvantari si pace in anul ce bate la usa!
    Va imbratisez calduros,
    Carmen.

    RăspundețiȘtergere
  33. Da, Florenta...mai sunt pe youtube :) te urmaresc mereu..am vazut si ultimele tale tributuri si mi-au placut foarte mult.

    Va urmaresc si pe blog in fiecare zi..va scriu din cand in cand...dar nu ma semnez...In schimb va trimit toata dragostea mea si va imbratisez cu drag.

    De-as intalni peste tot oameni atat de calzi si iubitori ca voi as fi cea mai fericita!

    Da, Florenta...Love is HERE!

    Va pup pe toti ~ IoanaM

    RăspundețiȘtergere
  34. Diana,vreau si eu sa-ti multumesc pt rugaciunile tale...ai un suflet frumos...Dumnezeu sa te ocroteasca...

    Anonim 11.06... DA...DRAGOSTEA UNESTE OAMENI...acest sentiment l-am simtit si eu in aceste 6 luni de zile...pt unii pare,poate, inexplicabil si imposibil....sa simti ca iubesti niste oameni pe care nu-i cunosti...sa te simti atat de legat de ei...sa te gandesti la ei...Este un sentiment nou pt mine...dar este atat de extraordinar,de uimitor!!!!Simt in inima mea iubire,ganduri bune pt voi!...Si acest lucru l-am inteles mai bine atunci cand nu am avut calculatorul instalat o perioada...ma trezeam adesea gandindu-ma la voi,numele fiecaruia... imi venea in minte...imi era dor de voi...ma intrebam oare ce faceti...cum va simtiti....
    ...Michael...tot Michael...ne-a invatat asta...cum e sa simti dragoste neconditionata pt ceilalti...In bunatatea si dragostea sa nemarginita,a vrut sa cunoastem si noi acest sentiment extraordinar,inaltator....asa cum ne iubea el,de la distanta...fara sa ne cunoasca...dar totodata legat de fiecare dintre noi...

    Michael,iti multumesc...

    RăspundețiȘtergere
  35. buna
    eu scriu mai rar, insa asta nu inseamna ca nu va citesc in fiecare zi; astept cu nerabdare postarile lui Mihai ,apoi pe ale voastre...va urmaresc din umbra ca sa zic asa...
    totul e superb si-mi ajunge direct la suflet si inima - care inca plang -va iubesc foarte mult
    pentru noul an va doresc numai bine ,in special sanatate, tuturor
    LA MULTI ANI!
    Aryela

    RăspundețiȘtergere
  36. mihaela05 anonimul 11 o6 sunt tot eu diana30,am uitat sa ma semnez.cred ca va dati seama ca primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns azi acasa a fost sa intru pe net sa va caut.asta este nu ma pot abtine.Apropo de catalog mi-am facut si eu o listuta cu numele celor care scriu aici ca sa nu uit pe cineva si sa va port mereu in gandul si si rugaciunile mele.Dumnezeu sa va binecuvanteze.

    RăspundețiȘtergere
  37. Ei, bine v am gasit . ce mai faceti? Foarte tare postarea ta Mihai.pentru mine Smooth Criminal este unica in tot ceea ce inseamna industrie muzicala. Eu nu am cunostinta sa mai existe vreo astfel de melodie in are sa aiba in compozitia ei ceva din existenta fizica efectiva a interpretului.si in cazul de fata bataile inimii si in al doilea rand acea inclinare care la fel e unica ,nu am mai vazut la nimeni din aceasta industrie sa fi folosit asa ceva. astea asa cum ai zis si tu Mihai au echivalent de semnatura.Si daca m as lua dupa ce se spune pe la colturi, ca M traieste si ca a facut acest gest pentru a se recupera si chiar ca isi asuma si raspunderea juridica daca v a fi cazul, si daca ma gandesc si la faptul ca se spune ca ar fi ori in Romania ori in Ungaria , eu as impinge un pic lucrurile si mai departe si mi as imagina ca tu Mihai il ai in preajma pe Michael, stati la un pahar de vorba si iti sopteste la ureche c am ce a vrut el sa exprime cu fiecare melodie care a compus o , c am ce inseamna fiecare vers fiecare miscare fiecare element de decor in tot ceea ce el a facut,pt ca dupa parerea mea fiecare detaliu al unei piese compuse sau doar interpretate de Michael, are un rol clar si bine definit .Smooth Criminal dar mai ales Who is it acestea sunt doua piese care , pentru a putea sa le dai o oarecare interpretare literara , ca sa zic asa , ai nevoie de multa munca multa cautare . aici e vb de aspecte de finete si de profunzime pt a putea intelege lucrurile clar. Iar eu personal nu ti multumesc pt munca care o depui in a descifra tainele acestui artist , pt ca tu nu ai nevoie de astfel de multumiri, tu o faci din dragoste, din admiratie . daca era vorba de o femeie as fi zis ca o faci pt ca esti indragostit de ea , dar pt ca o faci pt un barbat , stiu ca o faci din admiratie si dintr o mare consideratie fata de el.eu raman doar sa ti multumesc pt ca tot ceea ce faci ce descoperi ce intelegi tu, impartasesti si cu noi si ne ajuti sa intelegem ceea ce inseamna MJ ca artist dar mai mult ca om
    Si poate dat fiind faptul ca a existat Hristos ca a existat Alexandru cel Mare ca a existat Napoleon , Lautrec,Martin Luther King,Beethoven,Van Gogh( si lista ar putea continua mult), asa a trebuit sa existe si Michael Jackson, omul care a ingenunchiat sufletele si intreaga existenta planetara prin muzica si dansul sau.Omul care a luptat pt eliminarea rasismului, a razboaielor si pastrarea sanatatii planetei, omul care inca mai aduce lacrimi pe obraji, omul ce si face inca simtita preznta in maretia existentei sale.

    RăspundețiȘtergere
  38. Sunt 6 luni in care viata graviteaza pe alte coordonate ,care poarta un nume MJ.6luni de agonie si extaz.sase luni de cand lumea a capatat alte dimensiuni si sase luni de cand pe sufletul meu au fost incrustate doua initiale. MJ .Doua initiale pe care le ador, pe care le iubesc in taina si cu sfiala
    Tu Michael l ai iubit pe Peter Pan, eu pe Tom Degetel, pt ca mi as dori sa te pot face mic ca pe Tom , sa te pot lua in causul palmei mele si sa te ascund in buzunarul de la piept, de toti acei care ti au facut atata rau si inca iti mai fac
    tu ai fost bun si iubitor cu toata lumea, ai iubit copiii, ai iubit puritatea si inocenta lor , ai cautat si ai imcercat sa gasesti in ei tot ceea ce tu ai pierdut si nu ai mai putut recupera si stiind acest lucru ai facut ca toti copii sa aiba parte de ceea ce tu nu ai avut adica de copilarie. iar ei oamenii te au pus la zid pt ca tu nu ai vrut sa fi ca ei si pt asta ai fost ciuat. daca erai ca ei , nu mai erai tu Michael Jackson si asta lumea nu a putut sa inteleaga. Si pentru ca nu au avut nici o sansa sa loveasca in arta ta in creatia ta in munca ta , pentru ca asta depasea orice limita normala( dincolo de tine nu mai avea ce sa fie) au lovit in ce ti a fost tie mai drag . au lovit in inocenta ta , in dragostea ta fata de copii. Prin copii ti au facut atata rau Ce au castigat ei cu asta? nu stiu, dar tu , da ai castigat sufletul intregii lumi care este la pcioarele tale. esti mai iubit si mai prezent de cat cand erai in plina glorie, dar in clipa asta lumea e mult mai saraca si mai anosta fara tine.Ce inseamna lumea fara tine , o poate spune dragii tai copilasi care iti simt atat de mult lipsa, o poate spune multimea de copii care sunt lipsiti de bucuria si lumina ce le o aduceai pe chip
    Si cu sfiala as indeazni sa te intreb, ce mi ai facut si de ce mi ai facut asta? ce ai tu si nu au avut ceilalti care au placat in calatoria universala?
    Dincolo de cotidianul in care sunt ancorata, tu estu un prezent continuu. Cand ma prabusesc , cand simt ca nu mai pot cand simt ca se sfarseste tot , e deajuns sa aud "don t let go my hand "si capat puteri si imi zic ca nu e tot pierdut
    De acest Craciun mi am plans pe cei care nu mai sunt cu mine si am plans , si te am plans si pe tine Michael si am facut bradut si ma m gandit la tine si mi am luat pe telefon poze cu tine, si ce sa mai fac........
    dar speranta moare ultima . Eu cred ca Dumnezeu ma v a mai lasa sa ajung acea clipa in care tu ai sa spui " m am intors , asa a fost sa fie this is it"

    RăspundețiȘtergere
  39. Diana,iti multumesc din suflet pentru ca te rogi pentru noi..Dumnezeu sa-ti dea sanatate.

    Laura,bine ai venit!

    Mutumesc pentru linkuri si deasemenea pentru tot ce-ati scris aici! Florenta,mi-ai adus zambetul pe buze,dupa ce am citit postarile tale :)ma bucur ca s-a rezolvat problema cu vechiul calculator si poti sa ne scrii mai des. da,asa e.."Smile..though your heart is aching ".. Anonim 11.06 si Mihaela05, foarte adevarat ce ati spus , dragostea uneste oameni,si datorita acestui lucru s-a format aceasta mica familie aici..

    Va imbratisez pe toti!

    RăspundețiȘtergere
  40. Florenta , Florenta....ce fata buna esti tu ....nu uiti pe nimeni ! Dar nu -mi doream sa ma provoci , s-ar putea sa nu-ti placa ceea ce voi scrie ….Ma bucur pentru tine ca nu ti-ai frant aripile , asa te vreau, asa te vrem …. o femeie puternica. Cum te mai vad ? O combinatie de romantism si realism dar ….cred ca tu stii cel mai bine care parte este mai tare ….sau , poate nici tu nu stii …Sincer , cred ca esti un fel de Scarlet O’Hara ,sper sa nu te supere comparatia …. dar, pe tine te salveaza , pana la urma , firea ta vesela si optimista …. Ce fac eu ? Ei bine ...asta chiar nu voiam sa ma intrebi …pentru ca …"Annie nu este OK !" ca sa fim in ton cu postarea lui Mihai Si, tare nu as vrea sa spun de ce, mai ales pe acest blog …,dar uite , viata e tare ciudata , m-ai provocat… Si m-as simti si mai prost daca nu ti-as raspunde ,cu toate ca ar fi mai bine sa tac ….si sa las lucrurile sa se aseze, sa treaca , sa ma vindec …poate acum o sa spun o prostie si o sa-mi para sigur rau , ceva de genul : Anonim M. esti o”victima colaterala” a lui “ Smooth Criminal “ si a “Romanului Frustrat” … Dumnezeule ce am spus ? Gata, trebuie sa ma opresc , e clar ca am luat-o pe aratura …. Florenta , am glumit …,de fapt nu am glumit , un strop de adevar , un strop mai mare chiar , tot este in teribila fraza …. Ca sa nu ma judeci prea rau , sa o luam de la inceput : Am fost foarte fericita ca am descoperit acest blog , ca am descoperit muzica , artistul si omul MJ , atat de fericita ( si nefericita in acelasi timp , se stie de ce ) incat “mi-am pierdut capul” exact cand trebuia sa fiu mai lucida decat oricand ,pur si simplu am pierdut controlul unor evenimente din viata mea “reala” ( si asa destul de zbuciumata, dar asta este alta poveste…) , nu am mai fost pe faza cum se spune , ceea ce m-a dus in situatia de a-mi pierde …job-ul…. si a ateriza direct la …..pensie , inainte de vreme …. Morala fabulei : Sunt momente in viata cand chiar “ trebuie sa faci ceea ce trebuie “ , cand chiar trebuie “sa fii cu capul pe umeri “ , adica realist, sa rezolvi niste prioritati , chiar daca inima …. vrea cu totul altceva …..Il rog pe Michael sa ma ierte , asa gandesc acum , dupa “dezastru” ….Asta nu inseamna ca s-au schimbat gandurile si sentimentele mele fata de micul print ….cum iti place sa-i spui tu , doar realizez , destul de brusc si brutal , ca trebuie sa fim mai “atenti” si la viata reala , ca plansul si regretele pentru Michael nu mai folosesc nimanui …, ca trebuie doar sa-i urmam exemplul si sa facem cat mai mult bine altora ( felicitari pentru ceea ce face Irina ) , si chiar noua….avem aceasta datorie si fata de noi … Si pe tine Florenta , te rog sa ma ierti daca te dezamagesc , momentan asta este situatia , sunt foarte marcata de turnura ( exista cuvantul asta ? ) pe care a luat-o viata mea ….si ma mir foarte tare ca am putut sa mai si scriu despre asta, nu cred ca se va mai repeta …..
    PS .Vreau sa nu fiu inteleasa gresit totusi ,sa nu-mi pun lumea in cap , nu acuz pe nimeni , principalul “vinovat “ sunt eu si numai eu , pentru ca eu stiu foarte bine unde mi-a stat mintea si inima in ultima vreme …..
    Iti doresc tot binele din lume in anul care vine ! Iar mie imi doresc sa iau ceva din puterea si optimismul tau…, si din puterea si rezistenta pe care le-a avut Mike…
    La multi ani tuturor !
    Anonim M.

    RăspundețiȘtergere
  41. imi este foarte greu sa spun ceea ce simt pt Michael...nu mai am cuvinte, nu mai am nimic, nici un sentiment, doar lacrimi...lacrimi, lacrimi. in noaptea de Craciun m-am uitat la zeci de poze cu el si am plans atat de tare incat simteam ca nu mai am aer... nu pot descrie durerea pt ca este foarte greu de descris. cand ma uit la el, cand ma uit in ochii lui vad atat de multa blandete care poate sa patrunda in sufletul meu si ma intreb cum se poate intampla un lucru atat de superb... acest om ma fascineaza si ma va fascina mult timp de acum pt ca in viata intalnim oameni si ingeri... dar Michael este unul dintre ingeri... va pup. Camy

    RăspundețiȘtergere
  42. Florenta,mesajele tale imi aduc mereu zambetul pe buze...Esti extraordinara...Emani optimism si energie pozitiva...Avem nevoie de cineva ca tine aici in "familie",sa echilibreze balanta...caci restul suntem cam "plangacioase"...Stii,tare mult astept clipa cand dragostea mea pt Michael nu ma va mai durea atat...muzica lui sa nu mai imi sfasie inima,vocea lui tremuranda din anumite cantece sa nu ma mai faca sa plang...Vreau sa trec de aceasta etapa a durerii,si sa ma pot bucura de Michael....de muzica lui...VREAU...Stiu ca acest lucru se va intampla,si speranta si exemplul meu esti tu,Florenta...acum este suferinta....dar dupa acceptarea ei...va rasari si soarele...Te admir...enorm...tu te bucuri de Michael,te bucuri de muzica lui...ai depasit aceasta etapa...de aceea te cautam,te strigam...caci de fapt sufletele noastre au nevoie de tine...ne dai speranta si energie...ne arati de fapt ca se poate...chiar daca,si tu mai plangi,si te mai doare...
    Am stat si m-am gandit...probabil ca tu ti-ai "consumat" o mare parte din suferinta si durere, atunci...cand si Michael a suferit...ai fost langa el...cand lumea s-a prabusit in jurul lui...cand i-au fost aduse toate acele acuzatii mizerabile...

    De Craciun...
    Am incercat sa ma bucur de aceasta sarbatoare minunata...de Nasterea Mantuitorului nostru...sa ma bucur de brad...de colinde...Am incercat si am reusit pe de o parte...am pregatit masa,am aranjat-o frumos cu lumanari si servetele cu Mos Craciun...si am petrecut alaturi de familie si toti cei dragi mie...
    Si totusi,Michael nu "mi-a dat pace"...ca si in cazul tau,Florenta, totul in jur parca vroia cu insistenta sa-mi spuna ca Michael era acolo cu mine...
    Lumea mea interioara este plina de Michael...cum as putea sa "scap" de el vreodata???!!...la radio canta Frank Sinatra si Cindy Lauper-Santa Claus is coming to town...gandul imi zboara la Mike...si ma doare...si el a cantat acest cantec minunat cu glasul-i cristalin de copil....Oh...Doamne si cati ani au trecut de atunci...si totusi prea putini...apoi se aude vocea duioasa a lui Celine Dion...So this is Christmas...si imi sfasie inima....Totul in jur ma duce cu gandul la el...

    RăspundețiȘtergere
  43. Ca intre videoclipurile lui Michael si ale oricarui alt artist(nu pot spune ”cantaret ” caci mi se pare mult, muuult prea putin pentru Michael) exista o imensa…” prapastie”, o diferenta data prin …tot ce vreti…continut, realizare, forma…natura protagonistilor…etc., nu mai este de mult timp o noutate pentru niciun cunoscator al acestora. Insa, la fel de adevarat mi se pare si faptul ca si intre Smooth Criminal si celelalte videoclipuri ale lui Michael(care, de necontestat, sunt fenomenale) se vede, se simte o oarecare diferenta...de ... mai bine, de...”mai perfect(!)”....
    Cu Smooth Criminal a venit timpul…timpul cand a incercat mai mult…si a reusit…a reusit sa fie… el,mai bun decat el insusi …la fel cum ne indeamna si pe noi (On the line) :
    This time if you try much harder(Este timpul cand, daca incerci mai mult)
    You'll be the best that you can be(Vei fi cel mai bun din ce poti fi!)

    Smooth Criminal….cu un dans frenetic, unde si mainile-i danseaza cu o repeziciune ametitoare…unul din videoclipurile care, incercand sa-l inteleg, gandindu-ma la subtilitatea lui Michael, m-a determinat sa-mi pun cele mai multe intrebari…ce-o fi vrut sa spuna prin asta…sau prin asta…de ce a ales asa…etc si marturisesc ca inca nu am raspunsul la toate…..Si-mi amintesc acum ca intotdeauna mi-am dorit sa stiu…ce carti citea Michael, care-l atrageau cel mai mult, ce continea biblioteca aia imensa de la Neverland????....(n-avea legatura cu Smooth Criminal…sau, nu numai…dar acum mi-am amintit si…v-am spus si voua).
    Dupa cum spui, Mihai, este intr-adevar o capodopera, iar Michael…de neegalat.
    Refrenul melodiei...la sfarsitul postarii tale...fara sa vrei il percepi ca pe o intrebare de final adresata cititorului....si care nu poate fi ignorata...nu poti trece peste ea fara sa-i dai un raspuns ...adaptand-o la ceea ce ne ”urmareste” de sase luni...si-ti vine sa strigi: ”nu, nu este deloc ok!”...din contra, e tot mai greu fara el...cu cat ma indepartez in timp de acea clipa nefasta din iunie cu atat durerea este mai mare...Michael este cu mine tot timpul... in tot ce sunt, in tot ce ma-nconjoara, si totusi il caut...in fiecare clipa...nevoia de Michael e ca nevoia de aer...nu pot trai fara el.....ii ascult bataile inimii...si nu pot sa nu ma gandesc la ce ne spunea...tot el ”Sometimes the heart is so heavy that we turn away from it and forget that its throbbing is the wisest message of life, a wordless message that says, "Live, be, move, rejoice -- you are alive!" Without the heart's wise rhythm, we could not exist.” ("Uneori inima este atat de grea incat ne indepartam de ea si uitam ca zvacnirea ei este cel mai intelept mesaj al vietii, un mesaj mut care ne spune "Traieste, fii, nu sta pe loc, bucura-te, esti viu!" N-am putea exista fara ritmul intelept al inimii").. ..si tare mult as vrea sa-l ascult, sa fac cum spune el....sa nu stau pe loc.........oare, in lumea asta, va mai putea fi ceva mai mult, mai bun, mai bine.... decat Michael?....

    RăspundețiȘtergere
  44. Camy....citindu-ti comentariul a fost inevitabil sa nu ma gandesc si la Craciunul meu (care, sa stii ca nu a fost foarte diferit de cel petrecut de tine :D). Seara de Ajun....ooo, da...a inceput cand pe la ora 8 seara mie mi s-a stricat calculatorul ( va dati seama ce "bucurie"). Apoi...nu puteam dormi, asa ca mi-am bagat castile de la cd-player in urechi si...am dat play la melodia "Smile"....atat mi-a trebuit. Vreau sa va spun ca m-am "inveselit" de m-a luat cu rau la un moment dat...am plans toata noaptea tinand la piept carticica lui, "Moonwalk" si rememorand absolut tot....viata lui, necazurile, dezamagirile, putinele bucurii, familia lui...
    A doua zi, in prima zi de Craciun...va imaginati cum m-am trezit: cu ochii rosii si umflati cat cepele si cu o durere de cap de care n-am putut scapa toata ziua....
    Cam asa mi-am petrecut eu Craciunul....pentru ca nici urmatoarele zile n-au fost foarte diferite de prima :D.
    Insa....apoi m-am gandit ca lui Michael nu-i place asta...trebuie sa fim puternici, increzatori si....sa incercam sa zambim (chiar daca uneori simtim ca pamantul ne fuge de sub picioare, ca ne prabusim) trebuie sa ne pastram speranta si sa continuam sa luptam, asa...cum a facut si el :)
    Asta este o promisiune pe care mi-am facut-o mie insami si lui Mike!
    So...Camy si noi ceilalti : "Smile, though your heart is aching"

    Va iubesc si va pupacesc pe toti!

    P.S. Laura, iti urez BUN VENIT in familia noastra, vei vedea ca te vei simti nemaipomenit si iti garantez eu ca vei cunoaste cele mai deosebite persoane, incepand cu Mihai!

    RăspundețiȘtergere
  45. (continuare)

    Pana si luminile orasului impodobit parca sunt mai triste anul acesta...La universitate...stau la semafor si privesc catre crucea de lemn pusa in memoria eroilor revolutiei...este scorojita...de timp...si de vreme...sunt pe urmele pasilor lui...pe aici au calcat si pasii lui candva...crucea aceea ...in fata ei a ingenuncheat si Michael...

    Un lucru este cert,oriunde am merge in lumea asta mare...ceva...un lucru cat de mic,tot ne va aminti de el...
    Si parca,venit ca un dar special din partea lui,in noaptea de Sfantul Stefan(pe mine ma mai cheama si Stefania),l-am visat...m-a stigat pe nume si eu l-am imbratisat...a fost...nu, nu pot descrie in cuvinte....

    Da...Michael a fost de Craciun alaturi de noi...chiar daca unii dintre noi am vrut sa-l inchidem intr-un sertaras din inima noastra...el pus pe sotii cum e de obicei, a reusit sa iasa si sa ne dea planurile peste cap...

    Va pup si va iubesc!

    P.S. Mihai...ce faci? tu ce ai facut de Craciun?

    RăspundețiȘtergere
  46. Sunt aici, Florenta. Iti multumesc ca ti-ai amintit de mine. Ai intuit bine, am avut niste probleme de sanatate care m-au determinat sa privesc altfel viata, sa acord atentie si altor lucruri, pe care pana acum nu le luam in seama.
    Dar intotdeauna am fost aici, in fiecare zi am citit ce-ati mai scris, am citit postarile minunate ale lui Mihai, uimita de cat de bine vede lucruri pe care eu nu le-am observat chiar daca am privit clipurile de zeci de ori.
    Am citit povestile tale cu fata sensibila si iubitoare si cu printul ei. M-au emotionat foarte tare si te-am admirat si mai mult.
    Am simtit ca nu are rost sa vorbesc, n-as fi putut spune niciodata mai mult decat ati spus voi, n-as fi putut s-o spun nici intr-o mie de vieti mai bine. Asa cum spunea Anonim M, am incercat sa traiesc mai mult in viata reala, sa nu pierd din vedere lucrurile importante care se intampla in viata mea, atatea cate se intampla.
    Chiar daca nu vorbesc prea des, citesc cu drag fiecare comentariu al vostru si va simt aproape de inima mea.
    Va doresc un an 2010 fericit, va doresc ca sufletul sa vi se vindece de durere si sa puteti lua viata-n piept cu hotarare si indarjire.

    LA MULTI ANI!

    Amy

    RăspundețiȘtergere
  47. Astazi 29 decembrie 2OO9,ai fi implinit 51 de ani si 4 luni!Daca ai fi fost langa mine,te-as fi imbratisat si ti-as fi spus:

    "Sarbatoritul meu,



    Ingenuncheata si indragostita...

    pe treptele Manastirii Casin...

    ii multumesc lui Dumnezeu pentru eseniana noastra

    prima noapte si pentru ca mi-a luminat viata

    aducandu-mi-te in ea.


    De atunci mi-am facut altar la picioarele tale

    si iti daruiesc astazi revansa eternitatii in fata

    efemerului a tot ce-am trait si iubit pana la tine.


    Din sfera pe care o facem amandoi,iti pun aripi

    la maini ca sa zbori peste lume

    si-ti promit un Cer Empireu doar al nostru.


    E ziua ta...


    Si n-am stiut cum altfel sa-ti spun

    cat de mult te iubesc!"

    RăspundețiȘtergere
  48. Ce frumos ati scris despre Michael,ce ganduri frumoase aveti toti,cele mai frumoase si emotionante sentimente pentru oameni si pentru el,pentru copii lui!
    Acum sunt prea bulversata,si nu-mi prea gasesc cuvintele,dar am sa mai citesc ce ati scris,stiti Dia imi scoate la imprimanta toate comentariile,si am sa mai scriu si eu ceva!
    Si nu uitati,pe 31 dec.la ora 12.3O pe Canal D,va fi Michael !

    RăspundețiȘtergere
  49. Cerasela, da ai dreptate ca trebuie sa fim puternici pt ca si Michael a fost la fel, dar uneori eu una cedez asa cum a fost de Craciun si asa cum au fost si alte zile in care m-am uitat fara oprire la poze, la videoclipuri si in care am recitit pasaje despre viata lui si printre lacrimi ma intrebam cu ce a gresit atat de mult. sincera sa fiu nu stiam ca oamenii au uitat ca iubirea chiar exista si ca el chiar stia sa impartaseasca acest sentiment, si ca pe acest pamant iubirea este pedepsita prin procese inventate... si ma gandeam :"Doamne cat de lasi sunt oamenii, si cat de stupizi sunt crezand ca iubirea este un pacat." un inger tot inger ramane si asta nu poate schimba nimeni, NICIODATA!!! Va pup! Camy

    RăspundețiȘtergere
  50. In primul rand scuze ca nu am intervenit mai devreme, dar calculatorul meu a cam luat-o razna si de-abia azi a fost "doftoricit" si pus la punct.
    Mihai, nu stiu cum faci cand alegi melodiile pe care le comentezi, dar eu cred ca de fiecare data ai incercat sa ne transmiti ceva, sa ne faci o "terapie" (de altfel recurg si eu la terapia "scream" din cand in cand, dar numai in padure, nu acasa), ca la final sa vii cu cireasa de pe tort ... sunteti OK?
    Sper ca nu te superi la interpretarea mea putin mai ... ciudata.
    Florenta sunt aici. Sunt un cetatean al Tarii noastre de KKO si nu doresc inca sa emigrez.
    Si sper ca nu voi fi nici exilata.
    Si chiar daca este putin cam tardiv va doresc tuturor sarbatori fericite, un an 2010 mai bun.
    Si apropo ... MOS CRACIUN suntem noi prin iubirea ce o oferim celor dragi, prin intelegerea celor din jur, prin zambetul pe care-l oferim familiei. Sa nu uitam sa zambim cat mai des. Nu costa.
    Mariana

    RăspundețiȘtergere
  51. Diana3O,ce bine ai zis ca la 25 iunie a murit MUZICA!Prima data nu n-am prins cu Copilul de 6lO LUNI,dar apoi impartind la 12 mi-am dat seama:fantastic la ce ai putut sa te gandesti.

    Anonim 27 dec.ll.O6,sa nu ne lasi prea mult sa te asteptam cu povestea ta,m-ai facut curioasa.Da-ti numele te rog,prea multi anonimi si am inceput sa ma incurc in ei!

    Scorpia,multumesc pentru data,dar tu deja esti printre"veterane",nu mai era nevoie,

    Laura 19 aug.,dar de unde?

    Florenta,ca de obicei,ma faci sa zambesc la ce zici,si ai dreptate si racusorului meu ii place Varaaaaa!Il si vad pe Michael pocnind din degete...ah,mi se face pielea de gaina!

    Maria ,unde esti,unde sunt poeziile tale,nu ocoli raspunsul,te rog!

    Carmen,de ce mai esti suparata,nu Michael ne spune sa dam mana cu cel de langa noi,chiar daca nu-l cunoastem,si sa-i spunem ca-l iubim,fara sa ne rusinam de asta?

    Diana,daca nu ma insel tu esti departe de casa,in Italia,si totusi esti mereu in casele noastre,aici in Romania,tara in care a venit si Michael,si inca de doua ori;ce pacat ca nu a avut timpul necesar sa ne descopere mai mult,poate nu ar mai fi plecat de aici!

    Val,Raluca,Amy,Catalina,Ruxy,Corina,M.J.Forever,voi unde sunteti?

    Zuza,ce tare mi-as dori sa fie adevarat "ce se spune pe la colturi",ca Michael traieste,ca e la noi,sau oriunde,numai SA FIE!
    Cat de adevarat este ce spui tu,este o minume ca toti gandim,la fel,simtim la fel,il percepem pe Michael la aceeasi dimensiune,il plangem,il iubim la fel,dar nu ne batem pe el,nu ne departam prin rivalitate,ci din contra Michael ne apropie tot mai mult!

    Anonim M,iarta-ma daca nu-mi aduc aminte despre ce e vorba,dar asta nu mai conteaza,important este ca ti-ai deschis inima si ti-ai descarcat sufletul fata de prieteni;vreau sa-ti spun ca Dracul" nu este atat de negru precum pare,toate au o rezolvare,numai sa vrei;gandeste-te ca multi nici pensie nu au,dupa ce raman fara servici,si nu dispera;gandeste-te la cei care nu au nimic si cand spun nimic ,imi vin in minte niste secvente pe care eu le consider revoltatoare,din DVD-ul "Povestea din spatele cantecului WE ARE THE WORLD :in Africa,oameni care alergau in timp ce din avioane uriase se aruncau,de la o destul de mare inaltime,saci cu grau;si sacii pocneau si ei se lasau pe vine si culegeau cu pumnii graul imprastiat pe pamantul arid ;era mai mult pamant decat grau.Erau secvente cutremuratoare,si totusi acei oameni frumosi,pentru ca intradevar erau oameni frumosi,erau fericiti ca vor face paine,si asta datorita lui Michael!

    Camy,cata dreptate ai,ochii lui Michael...ce frumos e Michael in tabloul cu ingeri,un inger...

    Mihaela O5,ai dreptate,suntem cam multe
    "plangacioase "pe aici,dar nu-i
    nimic pentru un scop nobil merita.Florenta cu optimismul ei mai echilibreaza balanta,dar nu te increde prea tare in racusori,acum fac doi pasi inapoi,si cad in melancolie si ei!Am si eu "unul" acasa si stiu ce zic!Dar bine ca le trece repede;nu am dreptate Florenta?

    Ariana ,desi m-am "lungit"cam mult,nu vreau sa trec peste faptul ca mi-ai facut o mare bucurie,ca ai si tradus cuvintele din engleza in romana:sti,eu am "lipsit "la lectia asta...si as fi cazut iar pe capul Diei cu traducerea,cu toate ca mai inteleg si eu ceva,asa din filme.


    Cerasela,pe mine m-a amuzat "noaptea ta alba"cu Michael,dar tu nu cred ca ai simtit acelasi lucru!Bine ca te-ai remontat si ti-ai amintit ce ne spune Michael,inteleptul!

    La ultima postare,peste cine dau,...peste Amy!Asa ca te scot din lista celor "disparute".Sper ca ti s-au rezolvat problemele de sanatate !

    Gata,azi am avut "limbarita",dar sper sa nu va fi suparat prea tare;va iubesc pe toti,si mai mult pe Michael!
    P.S. nu uitati:31 dec.ora 12.3O noaptea dintre ani,pe Canal D,vom fi cu Michael!Orice am face tot de el dam!Si ce bine e!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  52. LILIANA inca sunt aici, doar ca zilele astea mai mult am citit decat am postat. vacanta asta sunt departe de casa, tocmai in Irlanda, si ma consolez cu gandul ca aici a fost si Michael intr-un studio.
    va imbratisez pe toate!!!

    RăspundețiȘtergere
  53. va rog sa ma scuzati daca nu sunt chiar pe subiect, poate voi stiti ceea ce eu o sa scriu...si sunt doar eu mai inapoiata...nu stiu...
    incep prin a spune ca numele MIHAI are o semnificatie aparte pentru mine...Mihai este eroul meu istoric...Mihai este prietenul meu (aici pe blog :))...Mihai este poate o iubire imposibila...Mihai este poetul meu preferat si nu in ultimul rand...Michael...ce sa mai zic...toate intr unul poate e prea putin de zis...
    nu vreau sa va plictisesc doar ca voiam sa intaresc ideea pe care poate au mai scris o si altii...poate chiar aici pe blog...cum ca geniile nu sunt intelese, apreciate la adevarata lor valoare...ba mai mult ...ajung sa fie distruse de cei carora le au dedicat viata...
    am pomenit de Mihai (Eminescu...v ati prins voi) ...poate unii ii stiti povestea..doar ca eu am aflat o cu mare intarziere ...spre rusinea mea (m a preocupat poezia lui...sensibilitatea...sentimentul pe care mi l transmite)...dar nu am cautat niciodata mai adanc adevarata poveste a lui...stiam de ospiciu sau de iubirea lui, dar nu stiam decat stratul de la suprafata.
    ieri citeam ..plangand...prin ce chinuri a trebuit sa treaca si el ca si Michael...a fost batjocorit, umilit, i au luat ceea ce el a infiintat...i au luat demnitatea, onoarea...l au facut nebun...in toate felurile...exact cum au facut cu Michael...si asta doare...doare cand te gandesti ce mostenire extraordinara au lasat acesti doi oameni...care au revolutionat atat prin tehnica, cat si prin profunzimea sentimentelor transmise domeniile in care au activat (si poate nu numai)
    revenind la Eminescu doresc sa va imparatsesc si voua tragica lui experienta...va povestesc pe scurt fiindca sunt prea tulburata de tot ceea ce se intampla in jurul meu...dupa ce a fost inlaturat intr un mod barbar din viata politica si sociala este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu...sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv ,,apropiati“ interesati prin diferite mijloace, apoi guvernul a desfiintat Societatea Carpatii, se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul - nu fara insa a lupta pana in ultima clipa...toate aceste lucruri te duc cu gandul la suferintele lui Michael...la calomniile inventate pentru a l distruge, la clipele de cosmar pe care le a trait cand se gandea ca e posibil sa faca inchisoare nefiind vinovat, la brutalitatile politiei asupra lui...si cate si mai cate...
    Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.
    Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este ,,uitat“ pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului – deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala
    Informatiile despre Eminescu le am gasit pe un forum numit Adevarul despre viata si moartea lui Mihai Eminescu...sunt foarte multe de spus...dar asa ca si in cazul lui Michael...s au spus mult prea tarziu...chiar daca Michael traieste...adevarul tot a iesit la suprafata cand nu mai e nimic de facut pentru el...poate doar pentru psihicul lui...pentru linistea lui interioara...nu stiu ce sa mai zic
    In speranta ca nu v am plictisit...va doresc un an nou mai fericit, plin de sanatate si impliniri! Va imbratisez cu drag! LA MULTI ANI!!!

    RăspundețiȘtergere
  54. liliana,anonimul din 27 dec sunt tot eu diana30,uitasem sa ma semnez.povestea am sa v-o povestesc dar am nevoie de putin curaj,sunt rani inca necicatrizate dar o sa incerc,promit.Si da,locuiesc de 4 ani in italia dar nu ptr mult timp,pana in iunie ,ma intorc acasa,la catedra.dar pana atunci sunt printre straini dar nu mai sunt singura,va am pe voi.Multumesc catalina pentru informatii.sunt deosebit de interesante, si sincer mare parte din ele imi erau necunoscute.Va marturisesc ca din iulie,de cand am descoperit acest blog sunt mai bogata -prieteni noi,informatii noi,mai multa dragoste de daruit.si toate datorita lui mihai.sper sa nu aiba o sotie geloasa ca la cate femei il iubesc s-ar putea sa aiba probleme.si chiar Mihai,tu cum ai petrecut Craciunul,impartaseste cu noi bucuriile tale nu doar talentul scriitoricesc.

    RăspundețiȘtergere
  55. CATALLINA, din contra, nu ne-ai plictisit. Stii? desi atat de tarziu, adevarul a iesit la iveala.
    In cazul lui Eminescu este poate, prea tarziu pentru el. Dar nu si pentru noi. Indiferent de cate zeci de ani au trecut de atunci, si chiar daca monstrii care au facut asta nu vor plati... noi, romanii putem spune, cu si mai multa mandrei: "Vin de pe meleagurile lui Eminescu"
    Despre MJ...poate e tarziu pentru el, sau poate ca nu. Indiferent de asta, sa ne gandim ca in acest moment cei care conteaza cel mai mult sunt Prince, Paris si Blanket. Si cand vor mai creste, vor putea privi cu demnitate pe oricine in ochi, si vor putea spune plini de mandrie ca "sunt copiii lui Michael Jackson". Vor stii ca taticul lor aavut de furca cu niste oameni nebuni si puternici pe care i-a invins. Da, MJ nu mai e printre noi, dar cum am mai spus, acesta e un pas pe care il facem toti, mai devreme sau mai tarziu. Important e ce lasam in urma. Si MJ a lasat atat de multe lucruri minunate in urma incat nu are sens sa enumar acum. Dar, cel mai important pt copiii lui este nu ca tatal lor a fost cel mai mare star al tutror timpurilor, nu ca a fost un geniu si nici ca a fost extrem de bogat. Ci faptul ca a fost un om de onoare, un om minunat, cel mai minunat din cati exista. Si, daca lumea asta va fi un loc mai bun, este rezultatul a ceea ce a facut MJ. Asa trebuie, si asa si-l vor aminti cei trei ingerasi pe taticul lor.

    RăspundețiȘtergere
  56. LILIANA, superbe randuri! Superbe!!!! Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  57. Bun-găsit, tuturor!
    Am poposit putin să vă mulţumesc pentru gîndurile frumoase declarate în fiece zi, şi pentru dragostea sinceră pe care mi-o purtaţi. Dumnezeu să vă binecuvînteze!...
    ...Şi...pentru cine mă cunoaşte, dar şi pentru cine nu mă cunoaşte, daţi-mi voie voie să mă prezint!...
    EU SUNT...

    MICHAEL JOSEPH JACKSON
    28.10.2009-3.30

    M-am născut în lumină
    Inundat de obscur
    Chinuit fără vină
    Hăituit, totuşi pur!...
    Agonie divină
    Element nenăscut...
    Lepădat de minciună

    Joc de foc, dar mocnit,
    Ospatat cu dreptate
    Suflet cald, iertător
    Eu alerg mai departe
    Potolindu-mi din dor...
    Hamesit de iubire

    Jinduind un sărut,
    Am primit amăgire
    Cât să nu pot să uit!...
    Kharma mea-i inundată,
    Sorţii mei vitregiţi...
    OM am fost viaţa toată
    Ne-nţeles... Şi voi ştiţi!...

    P.S. La cumpăna dintre ani, de aici, de SUS vă trimit cele mai sincere si divine gânduri de pace, linişte, cumpătare şi înţelepciune...
    Iar 2010 să vă ducă la îndeplinire cel mai tainic vis...
    I LOVE YOU MORE!...
    HEAL THE WORLD!...
    ..............................
    http://www.youtube.com/watch?v=59ysOSew284&feature=related

    http://www.youtube.com/watch?v=d8OIw5-XWeM&feature=related
    ............................
    La rîndul meu, facând o reverenţă, NU POT DECAT SĂ-I MULŢUMESC PENTRU TOT ŞI SĂ-I SPUN:

    ESTI PUR...
    luni, 28.12.2009-8.35/9.06

    EŞT PUR ŞI SINCER, MULT PREA MULT.
    TU IMI VORBEŞTI, IAR EU TE-ASCULT...
    MĂ-NVETI, MĂ SFATUIEŞTI, MĂ IERŢI...
    ŞI DE LA CAPĂT!IAR MĂ CERŢI!...

    EŞI PUR PENTRU O LUME REA
    NU-I NICI A TA ŞI NICI A MEA...
    MAI BUNĂ PENTRU TOŢI SĂ FIE
    S-O FACEM VREI, PENTRU VECIE...

    SI-ATUNCI SE VA-MPLINI UN VIS...
    VEGHEA-MĂ-VEI INGER DE SUS
    SA POT CĂLCA PE URMA TA
    IN LUMEA TA, DIN LUMEA MEA?...

    EŞTI PUR ŞI SINCER, MULT PREA MULT
    TU IMI VORBESTI, IAR EU TE-ASCULT...
    MĂ-NVEŢI, MĂ SFĂTUIEŞTI, MĂ IERŢI...
    ŞI DE LA CAPĂT! IAR MĂ CERŢI!...
    .................................
    FIE CA MIKE SA VA LUMINEZE DRUMUL VIEŢII...
    ............................
    CU SINCERĂ PRIETENIE, maria c.

    RăspundețiȘtergere
  58. MESAJ CĂTRE PRIETENI ...

    Dragi prieteni,
    Suntem de ceva timp împreună. Pe unii parcă îi cunosc dintotdeauna. Pe alţii îi cunosc abia acum şi îmi face deosebita plăcere să-i numesc PRIETENI...
    Unii dintre aceşti prieteni mi-au demonstrat că-mi sunt prieteni adevăraţi.
    Recunosc faptul ca nu v-am multumit suficient, dar cu scuzele de rigoare, o fac acum...
    Dragii mei, PRIETENI, sunt si eu un OM ca fiecare si nu pot face prea mult...
    Acum, in aceste zile subline, nu pot decat sa vă transmit gândurile mele sincere de prietenie şi respect.
    Vă urez din tot sufletul să aveţi parte de tot ceea ce vă doriţi. Să aveţi împliniri şi să fiţi sănătoşi. Belşugul să vă umple casele. Să nu cunoaşteţi tristeţea, doar bucuria să vă însoţească.
    ...INTELEPCIUNEA SA VA STEA DE-A DREAPTA, IAR CUMPATAREA - DE-A STANGA...
    Nu va pot da sfaturi, fiindca nici eu nu reuşesc să fac ce îmi doresc, sau ceea ce ar fi intelept sa fac!...
    Totuşi ca fiind "mai devreme nascuta", mi-as permite,să vă spun tuturor; FIŢI ÎNŢELEPŢI ŞI CUMPĂTAŢI ÎN TOATE...
    ... si...
    FIE CA ŞI ÎN 2010, MIKE SĂ VĂ LUMINEZE CALEA VIEŢII!!!...

    CU SINCERĂ PRIETENIE ŞI ADÂNCĂ PREŢUIRE, maria c.
    VA IUBESC MULT!!!...

    RăspundețiȘtergere
  59. VA MULTUMESC TUTUROR CELOR CARE MI-ATI RASPUNS...

    Am atatea de spus...si nu stiu care ar trebui sa fie ordinea...nu stiu cum si cu cine sa incep...pentru a nu nedreptati pe cineva...pentru a nu lasa impresia ca anumite afirmatii sau persoane sunt mai putin importante...
    Toti carora ma voi adresa sunteti la fel de importanti...si tot ce vreau sa spun este,pentru mine...la fel de important...
    Am sa incep...ca si cum as da cu banul...am sa las gandurile sa se astearna...in ordinea in care vor veni de la sine...

    MIHAELA 05

    Ai dreptate
    DA...Eu ma bucur de Michael...de fiecare sunet al vocii lui...de fiecare zambet...de fiecare cantec...de fiecare imagine...de amintirile mele...Billie Jean...iar si iar...ca un leit-motiv...Thriller,Someone Put your Hand Out...Copilul Michael...What More Can I Give...This Is It...
    Acum...a ramas bucuria...recunostinta...speranta ca nu a fost in zadar nimic din ce a trait...si nimic din ce am trait noi...eu...datorita lui...si ca mostenirea...acea "Legacy"...nu va fi vreodata uitata...
    Am avut noroc...
    Am trait acea emotie...an dupa an...Michael Jackson...un nou album...un nou single...un nou videoclip...
    Acea euforie...de doua ori in viata...MICHAEL JACKSON...IN ROMANIA...De doua ori in viata...eu...inmarmurita la picioarele scenei...si incremenind pentru totdeauna...la picioarele lui Michael Jackson...
    DAR...pentru toate astea...am platit cu lacrimi amare...si uneori...inca mai platesc...Pentru ca fericirea de a trai toate astea...a venit la pachet cu...groaza...disperarea...teama...frica fara margini de ceea ce era cat pe ce sa se intample...sentimentul de revolta si de neputinta...
    Mi-a fost dat sa traiesc momente de extaz...si apoi...am trait sa-l vad pe Michael Jackson...chinuit...umilit...acuzat pe nedrept...fara a mai pomeni de toti neispravitii care isi bateau joc de numele lui...
    Cam ce credeti voi ca a fost in sufletul meu...sa-l vad pe cel care devenise...sufletul sufletului meu...cel cu a carui voce ,ani la rand mi-am inceput,mi-am continuat si mi-am incheiat ziua...sa-l vad...CU CATUSE LA MAINI !!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Michael Jackson...intr-o zi neagra...a fost dus la politie...cu mainile prinse la spate in catuse...ca ultimul criminal...In vreme ce mafiotii si adevaratii criminali...zburdau in voie...in vreme ce unii comiteau adevarate genociduri...
    Hoti,sarlatani,violatori...liberi pe strada...presedinti de stat cu mainile patate de sange...ranjind in jilturile lor...iar Michael Jackson...plecand spre inchisoare...cu mainile incatusate la spate...
    Si eu...traind si privind aceste lucruri...EU...eu...eu...cu toata greutatea lumii pe umerii mei...eu...luand locul lui Sisif...sub bolovanul lui pe care as fi vrut sa il arunc peste omenire...Eu...simtind ca totul in jurul meu se naruie...si nu oricum...dar totul parea sa cada peste mine...din toate partile...
    Mi-a fost dat sa simt teroarea gandului ca Michael Jackson ...ar putea muri in inchisoare...pentru ca nu era nevoie sa-i fiu...sora,frate,parinte...sau prieten...ca sa stiu ca Michael Jackson nu ar fi supravietuit acestei vieti...
    Pentru unii dintre voi...acum...poate parea ca m-am speriat degeaba...cineva imi replica intr-un comentariu...in urma cu ceva timp...ca nu a dat importanta si nu a crezut nimic...
    Bineinteles ca nu s-a pus nici macar o secunda problema ...NICI MACAR O SECUNDA DIN VIATA MEA NU AM PUTUT CREDE ACELE MINCIUNI...
    Cand am spus ca am luat fiecare acuzatie si fiecare articol in parte la studiat...nu m-am referit nicidecum la "articol" de presa...Eu m-am aplecat asupra "articoleleor" din legea penala...Am luat fiecare acuzatie in parte si fiecare articol din legea care se refera la aceste fapte si le-am citit si le-am recitit...am calculat...am adunat...si parea ca lumea mea se prabuseste...se indreapta spre dezastru...
    Dreptatea...e un joc de noroc...pierzi sau castigi...iar Michael Jackson...devenise o victima a rautatii,a invidiei,a urii...si asta nu era un gand care sa ma faca sa astept cu seninatate...verdictul...

    RăspundețiȘtergere
  60. CONTINUARE...

    Nu intamplator...am fost ultimul om care a aflat ce se intamplase in 25 iunie...
    Ma culcasem cu putin inainte ca televiziunile sa inceapa delirul jurnalistilor fericiti ca au un subiect...iar cand m-am trezit...am vazut o fotografie cu el...pe Yahoo...dar nu am citit...in general nu mai citeam nimic despre el decat acolo unde consider eu ca stirile sunt prezentate aproape corect...
    I-am spus in gand..."Michael...ce frumos erai in aceasta fotografie...din Dangerous...ce mai mint astia despre tine...? Nu-i baga in seama...Eu si multi altii...nu mai citim de foarte mult timp ce spun ei...Tu...esti tot Printul meu frumos si bun..."
    Si nu am citit...nu atunci...am revenit asupra stirii putin mai tarziu ...gandindu-ma ca totusi nu e firesc si ca nu trebuie sa cred ce spune un articol dar trebuie macar sa vad despre ce este vorba...si am vazut...Iadul...
    Dar...nu despre asta vroiam eu sa vorbesc...
    Ideea era ca da,dupa ce am trait toate aceste lucruri...pot sa apreciez darul pe care l-am primit...ii multumesc Bunului Dumnezeu pentru soarta pe care mi-a ales-o,pentru ca mi-a dat acest suflet al meu care ma face sa simt asa...pentru ca mi-a dat puterea sa visez si mi-a dat muzica...si pe Michael Jackson...Si pentru multe altele...Stii TU,Doamne...

    TRECAND MAI DEPARTE...


    ANONIM "M"...

    Imi pare atat de rau sa aflu ca ai asemenea probleme...Stiu ca e usor de dat sfaturi...stiu ca trebuie sa-ti fie foarte greu in aceste momente...mai ales ca se intretine si aceasta panica permanenta cu criza si...bla bla bla...cand noi suntem de fapt intr-o criza continua de ani de zile...Dar trebuie sa te mobilizezi si sa cauti solutii...
    La ora aceasta CV-ul tau ar trebui sa fie deja pe Internet...Cu toata "criza"...sansele exista...doar s-au imputinat insa nu au disparut de tot...Nu trebuie sa te dai batuta...Incearca in cat mai multe locuri...Bate la cat mai multe usi...Unele vor ramane inchise...dar daca nu te dai batuta...intr-o zi o sa bati la cea care te asteapta sa ti se deschida...Dar acea usa...nu se deschide oricui si in nici un caz atunci cand te resemnezi...Usa pe care trebuie sa o cauti...asteapta sa fie luata cu asalt...asteapta un luptator...pentru ca ...astea sunt vremurile...Astazi usile se deschid numai pentru cei carora nu le poate sta nimic in cale...Fii unul din acesti luptatori...!!! Trebuie !!!
    Nu ai muncit o viata pentru ca sa te resemnezi acum sa te dai la o parte inainte de vreme...
    Nu te sfatuiesc sa te gandesti la cei care nu au nici pensie nici altceva...Pentru ca dupa o viata de munca nu te poti multumi doar cu acest gand...Fii recunoscatoare si multumeste Bunului Dumnezeu pentru sanatate si pentru ceea ce ai...dar pe urma priveste inainte spre ceea ce ai de facut ...tocmai pentru a nu deveni unul din acei oameni care au mai putin decat tine...
    Crede-ma ca nu bat campii...Stiu sigur ca daca nu iti pierzi speranta si nu abandonezi lupta...intr-o zi...soarele va fi din nou si pe strada ta...In familia mea exista doua persoane care au fost nevoite sa se pensioneze anticipat pentru a nu ajunge in situatia de a fi disponibilizate,este adevarat nu anul acesta,mai demult...dar amandoua au astazi locuri de munca de care sunt multumite...una din ele a participat si la niste traning-uri pentru ca nu mai lucrase in domeniul respectiv...Au in continuare si pensia...
    NU TE RESEMNA !!! NU TE OPRI DIN CAUTARE !!!
    Nu este adevarat ca se cauta doar persoane foarte tinere...Unii patroni prefera persoane care au deja ani de munca,experienta si care stiu sa aprecieze si sa respecte un loc de munca atunci cand il au...
    Iti doresc multa bafta ! Iti doresc sa nu-ti pierzi speranta ! Iti doresc sa nu te lasi doborata si sa nu permiti dezamagirii sa isi gaseasca loc in casa ta !
    Iti doresc un an bun,sa fii sanatoasa si neobosita !
    In ce priveste comparatia cu Scarlett O'Hara...nu numai ca nu ma supara...nu numai ca ma onoreaza...nu numai ca ea este personajul meu preferat si de roman si de film din toate timpurile...dar,draga mea...eu chiar SUNT Scarlett O'Hara...

    RăspundețiȘtergere
  61. AMY...

    Important este ca acum esti bine...
    Iti doresc un an minunat !
    Imi pare rau sa aflu ca ai avut probleme,dar totul e bine cand se termina cu bine !

    CARMEN

    Stiu ce ai scris la "Who Is It"...am vrut sa-ti scriu ceva atunci dar a scris Liliana ceva cam pe aproape cu ce as fi spus eu si am renuntat...
    Vroiam doar sa stii ca de Craciun...am vrut sa stiu ce mai faci...

    RăspundețiȘtergere
  62. MARIANA...

    Iti multumesc ca mi-ai raspuns...
    si iti multumesc pentru acel sfat pe care mi l-ai dat...
    Ai stiut exact pe ce cuvinte sa "apesi" pentru a ma convinge sa fac ceva ce de fapt imi doream dar nu aveam suficient curaj...si acum...de-abia asteptam sa-ti spun...pentru ca esti prima careia trebuie sa-i spun...

    MARIANA...
    Am facut-o...si se pare ca redactorilor de la "Tribute Book" le-a placut...Nu ei sunt cei care iau decizia finala...exista o echipa care hotaraste ce se publica si ce nu...
    Am luat legatura cu redactia dupa ce tu mi-ai dat acel imbold...a fost suficient sa pui o usoara umbra de indoiala asupra mea ca fan...si n-am mai stat pe ganduri...
    Mi-au sugerat sa adun toate povestile intr-una singura...si asa am facut...doua saptamani am rescris si am tradus in engleza...am scos unele parti...am adaugat altele...si ...am trimis-o...
    Nu imi fac mari iluzii pentru ca repet...cei carora le-a placut nu sunt si cei care hotarasc...dar a fost o experienta nemaipomenita pentru mine...Habar nu avusesem cat de mult avea sa-mi placa acest lucru...
    Iar undeva in America...redactorii de la Michael Jackson Tribute Book...au citit povestea trimisa de mine...pentru Michael...
    Nu stiu daca este important...dar in seara de 25 Decembrie...seara primei zile de Craciun...Editura "Tribute..."...mi-a trimis spre semnare...un formular...prin care ma angajez ca nu voi oferi povestea mea altei publicatii...
    Ye! Ye! Ye!
    Stiu ca nu inseamna mare lucru...stiu ca e posibil sa nu fie publicata...dar nu conteaza...nu stiu de ce,...dar m-am simtit fantastic in toata aceasta perioada...si in timp ce am compus noua forma a povestii...dar mi-a facut mare placere si aceasta corespondenta dintre mine si redactie...acea redactie unde cu sau fara povestea mea...se vor publica totusi niste materiale cu si despre Michael...iar numele meu...s-a invartit in aceasta perioada pe acolo...

    MARIANA,ITI MULTUMESC !
    Indiferent care va fi pana la urma hotararea echipei de acolo...pentru mine a fost o aventura si o experienta nemaipomenita !

    RăspundețiȘtergere
  63. Astazi, de ziua mea, ascultand vocea lui Michael, nu pot sa nu ma gandesc la voi si la toti cei care il iubesc pe Michael.
    As vrea sa va vad fericiti pe toti si sa va simt aproape mereu.
    Florenta, pentru a nu stiu cata oara iti spun ca esti un om special si chiar daca nu te cunosc personal te iubesc foarte mult.
    Mihai, asta e valabil si pentru tine :)
    Va imbratisez cu drag si sper ca toate gandurile mele bune sa ajunga la voi!
    Va iubesc :)
    IoanaM

    RăspundețiȘtergere
  64. IoanaM,
    La multi ani!
    Si iti doresc ca tot ce este bun sa ti se intample tie.
    Michael oricum vegheaza...

    Florenta,
    Nici nu-ti imagiezi ce bucurie ai putut sa-mi faci.
    Imi pare bine ca ai putut sa traiesti marea aventura. Meriti din plin. Si sa stii ca iti tin pumnii in continuare. Daca cumva cartea va contine si povestirea ta sa stii ca am s-o cumpar si am sa te "oblig" sa-mi dai autograf.

    Tuturor celor de aici le transmit toata dragostea... si sa inteleg ca facem revelionul impreuna cu Michael?
    YEEEEEE...

    Mariana

    RăspundețiȘtergere
  65. Catallina,m-a impresionat si m-a intristat in acelasi timp povestea lui Mihai Eminescu.Si referitor la acest subiect,o strofa dintr-o poezie a "luceafarului poeziei romanesti" i se potriveste perfect lui Michael:

    "Atat de fraged(a) te-asemeni
    Cu floarea alba de cires,
    Si ca un inger dintre oameni
    In calea vietii mele iesi."

    Pentru mine,ca si pentru multi altii,Michael a fost intr-adevar un inger...pentru ca:
    M-a facut sa dansez cand simteam ca trebuie sa-mi eliberez energia
    M-a facut sa zambesc cand sufeream
    M-a facut sa gandesc cand trebuia sa gasesc raspunsuri
    Mi-a alinat sufletul cand era frant
    M-a invatat sa tin mai mult la cei din jur decat la mine
    Mi-a dat putere cand trebuia sa lupt
    Mi-a dat speranta cand ma simteam pierduta
    Mi-a dat iubire-intotdeauna...

    Tot ce am scris mai sus nu sunt doar vorbe goale,sunt o parte din sentimentele mele pentru Michael...si vi le-am impartasit pentru ca stiu ca o sa ma intelegeti,pentru ca sunteti niste persoane deosebite si pentru asta va multumesc ca existati!
    Va multumesc si pentru primirea calduroasa pe care mi-ati facut-o!
    Noul an sa va aduca tot ce va doriti!La multi ani!
    V-am pupat!

    P.S. D-na Liliana,de unde sunt?Sunt din Cornu,Prahova...stiti voi de la "bombonel":))

    Laura

    RăspundețiȘtergere
  66. Liliana, de ce as fi suparata?!
    Ti se pare doar...
    I-am raspuns si Florentei ca sunt bine, sunt aici in coltisorul meu...inca ma simt bine in acest loc, printre voi...indifirent de crezurile voastre...pentru ca dragostea si "setea" de Michael ne-a adus aici pe toti...
    In rest, micile discutii asprinse...contradictiile etc...fac parte din deliciul vietii :P...in fond, suntem oameni si supusi greselilor...DAR...daca tot il adoram pe Michael si-l respectam atat de mult...macar sa incercam sa "imprumutam" ceva din comportamentul lui...Pt ca, asa cum ziceam mai demult...eu, ne-as compara pe noi, cei care-l iubim si-i ascultam muzica, cu ucenicii lui Isus...fara a face blasfemie...iar ca ucenici "credinciosi" ce suntem ar trebui sa facem ce-a facut si el...dar cum?...CALCANDU-I PE URME...
    Eu, personal...imi doresc o schimbare...imi doresc o lume mai buna...fara ura si ranchiuna...imi doresc pace...imi doresc o lume fara foame...si pt asta mi-am propus sa schimb OMUL DIN OGLINDA...cheia e la noi...cheia e DRAGOSTEA, cu tot ce presupune ea:respect, altruism, mila, etc...si daca fiecare in parte incepe aceasta schimbare...de aici mai e doar un pas pana la A SCHIMBA LUMEA...pana la a face-o UN LOC MAI BUN...pt noi,pt copiii nostri, pt aproapele nostru...
    Pt 2010 imi doresc ca Dumnezeu sa ne dea intelepciune sa incepem sa facem ceva pt noi, pt copiii nostri, pt aproapele nostru, pt planeta asta pe care Michael o respecta atat de mult...Daca el, ca om, a putut sa faca ceva pt lumea asta, putem si noi...Haideti sa-i ducem telul mai departe si sa-l facem auzit!
    God bless you all!

    RăspundețiȘtergere
  67. Va doresc tuturor ca in noul an 2010,drumul vietii voastre sa urmeze cararea dorintelor fiecaruia dintre voi!Dumnezeu sa va ocroteasca pe toti,sa aiba in paza Lui toti oamenii acestei planete si nu lasa Doamne sa se distruga ceea ce Tu ai creat pe acest Pamant!
    Mihai,iti multumesc cu toata puterea fiintei mele pentru acest mic ,,altar,, inchinat lui Michael si sa ai parte in 2010 de cat mai multe vise implinite,iubire si fericire!
    Iar tie Michael,oriunde te-ai afla,sper sa ma auzi si sa ma ierti ca sufletul meu plange,e trist si indurerat de 6 luni incoace,dar sunt doar un simplu om...Iar acest simplu om iti doreste cu toata puterea iubirii si credintei ce exista in sufletul lui,sa gasesti pacea si iubirea pe care ti le-ai dorit mereu!Si copiii tai sa aiba parte de normalitatea pe care tu n-ai avut-o,sa se bucure din plin de viata asa cum tu n-ai putut si sa fie mereu fericiti si ocrotiti!Sa nu aiba nicicand parte de suferintele ce tie ti-au fost date!

    P.S.-Sa sti FLORENTA ca si eu am trimis la redactia Michael Jackson Tribute Book,gandurile mele stranse intr-o proza si la fel ca si tine am primit acelasi formular pentru semnat.Nu ma asteptam,mai ales ca engleza mea nu este avansata si n-am apelat la cunostintele mele care stiu engleza, pentru ca nimeni dintre apropiatii mei nu stiu de ,,legatura,, dintre mine si Michael.E secretul din sufletul meu,pe care nu l-am spus nimanui pana sa descopar acest blog.

    CU DRAG,LA MULTI ANI TUTUROR!

    Alina

    RăspundețiȘtergere
  68. Liliana,
    Multumesc mult pentru incurajari,ai dreptate , este mult mai bine sa vedem intotdeauna partea plina a paharului ....

    Florenta ,
    Multumesc mult pentru sfaturi,sunt foarte bine venite...,sper sa gasesc resurse sa lupt si sa merg mai departe....
    Pana una alta, ne-ai facut o mare bucurie cu vestea pe care ne-ai dat-o ....Ma bucur nespus de mult ca ai incercat si , orice ai crede tu , sigur "i-ai dat gata" si pe americani ,indiferent de rezultatul final , important este ca au citit povestea ta minunata ...Iar Michael , ce sa mai spun, merita din plin tot ce ai facut si continui sa faci pentru el...Felicitari din toata inima si Doamne ajuta !
    Felicitari tuturor pentru postari , sunt minunate ! Un An Nou cu Sanatate si Bunatate si Impliniri !
    Anonim M.

    RăspundețiȘtergere
  69. La multi ani, IoanaM!!! Iti doresc sa ai parte de toata fericirea din lume, sa fii sanatoasa si fie ca magia ce ti-a cuprins sufletelul sa nu dispara niciodata :)!

    FLORENTA si ALINA va felicit din inima pentru initiativa voastra! Va doresc multa bafta...desi ceva imi spune ca va fi bine si ca in curand va vom citi povestioarele si gandurile voastre in carte!
    Noi va tinem pumnii!!!

    MARIANA...daaaaaaaaaa,noaptea dintre ani ne-o vom petrece impreuna cu dragul nostru Michael :) Cred ca va fi un sentiment deosebit...stiind ca in acelasi timp si familia mea de aici va urmari concertul...va voi simti aproape, ne vom uita impreuna....ca Michael sa stie ca suntem "aici", si ca asa vom ramane pentru totdeauna!

    Va imbtratisez!

    RăspundețiȘtergere
  70. Florenta . Alina felicitari
    ma bucur ca ati reusit dar sa impartasiti si cu noi ca sa ne bucuram de ceea ce ati realizat.m am gandit la tine , chiar daca nu am spus o si am fost convinsa ca "moscotesti" ceva . ai zis tu ceva de un proiect dar eu asteptam sa l postez dar abia azi cand am citit postul tau am vazut despre ce e vb.Inca odata felicitaridar sa postezi si aici pt noi.
    Irina ma bucur tare mult ca ati reusit minunea aceea de la Constanta. sa dea bunul Dumnezeu sa reusiti cat mai multe in numele lui Michael si pentru astfel de cauze nobile

    RăspundețiȘtergere
  71. Catalina, a fost deosebit de interesant postul tau in legatura cu Eminescu. a fost prin toamna asta la Nasul o emisiune legata de moartea lui eminescu si atunci am mai aflat anumite chestiunicare nu prea se stiau
    Anonim M fruntea sus si sa sti ca atata vreme cat esti sanatoasa nimic nu te v a opri sa mergi mai departe . crede ma pe cuvant ca stiu eu ce spun Intr o singura clipa viata mea a luat o intorsatura de 360 de grade si crede ma am momente cand urasc viata dar mereu gasesc cateceva care sa ma ajute sa ma ridic asa ca lupta ca merita . stiu ca e greu dar nu imposibil
    Liliana mi au placut tare mult randurile care le ai scris pt ziua lui M asa de multa sensibilitate in ele........ si nu uita noi ne vom sarbatori ziua de nastere impreuna. de altfel aici in familia lui Michael totul e cald si frumos si magic aici uiti de necazuri

    RăspundețiȘtergere
  72. SCUZE DE REVENIRE.
    AS FI DORIT SA VA DAU UN INDICIU. DACA PRIVITI PE VERTICALA - ESTE VORBA DE PRIMA POEZIE - VETI CONSTATA CA IESE EXACT NUMELE SAU - MICHAEL JOSEPH JACKSON...
    APOI, USOR LA URECHE MI-A MAI SOPTIT SA VA MAI TRIMIT SI UN CADOU PENTRU ASCULTARE, SI NEUITARE. PENTRU MULTI DINTRE DOMNIILE-VOASTRE INSEAMNA MULT...

    http://www.youtube.com/watch?v=Le2sDIF6qKw&NR=1

    VA IUBESC MULT.
    LA MULTI ANI!...
    CU ACEEASI SINCERA PRIETENIE, maria c.

    RăspundețiȘtergere
  73. mai sunt cateva re si ne vom lua ramas bun de la acest an care a fost destul de greu si trist pentru ca am pierdut oameni dragi si cu mare valoare pt omenire dar...
    va doresc din toata inima un an nou plin de iubire, de sanatate de realizari sa vi se indeplineasca tot ce va doriti si sa pastram aceasta familie a luui Michael ca tere mai e bine aici
    Iar tie Mihai am sa ti multumesc de fiecare data cand voi avea ocazia pentru ca afacut sa fie posibila aceasta familie ca Michael prin intermediul tau ne a schimbat si chiar cred ca ne a facut mai buni; eu chiar ma simt deosebita pentru ca stiu ca aici imi gasesc o parte din energia de care a nevoie
    LA MULTI ANI TUTUROR si sa stiti ca va ibesc mai mult decat va imaginati

    RăspundețiȘtergere
  74. Irina,multumesc pentru felicitari,dar trebuie sa fac o marturisire,cuvintele acelea minunate,nu-mi apartin!Trebuia sa fac precizarea la inceput,dar am omis,apoi la urma ,dar am uitat
    iar,si uite asa am primit laude care nu mi se cuvin!Singurul meu "merit "este ca le-am descoperit intr-o revista,scrise mari,fara autor,fara dedicatie,dar mi-au placut atat de mult,si mi s-au parut atat de potrivite pentru Michael si pentru iubirea mea pentru el,incat am asteptat ziua de 29,care pentru mine va fi de acum inainte o sarbatoare,ca sa i le dedic din inima!Asta e tot!

    Maria c.esti inconfundabila,cum incep sa citesc ce scri,pana la semnatura din final,imi dau seama ca esti POETA MARIA,cea talentata si sensibila!Mi-ar place sa pot simti asa ca tine,in versuri!

    Ioana M. LA MULTI ANI! si scuze pentru intarziere,nu erai in "lista" de aniversari,sti,exista asa ceva.

    Carmen,sti de ce te "simt"suparata,pentru ca in continuare tu zici "inca ma simt bine in acest loc".De ce INCA ?Sa nu mai zici inca,te rog!Fara "ura si ranchiuna".

    Catalina,ai pus degetul pe rana!Eu chiar voiam sa-i propun lui MIhai,ca in paralel cu Michael,sa discutam si despre Mihai Eminescu,de care eu sunt fascinata inca din liceu.Si vinovata de aceasta stare a mea este profesoara mea de limba romana,Doamna Raducanu,care il iubea la randu-i foarte mult pe Poetul Nostru.Avand in vedere ca foarte curand il vom omagia si pe Eminescu,doresc sa va marturisesc cate ceva din gandurile mele legate de el.Dar asta mai incolo!

    Va sarut pe toti ,si va intorc urarile facute!

    RăspundețiȘtergere
  75. La multi ani,IoanaM!Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si pace in suflet,numai bine iti doresc!

    Va doresc un an nou fericit tuturor,sa fiti sanatosi si fie ca soarele bucuriei sa rasara in fiecare zi a lui 2010,sa va insenineze sufletul si sa va aduca zambetul pe buze!Toate dorintele sa vi se indeplineasca!

    LA MULTI ANI!!

    Mihai,multumesc din suflet pentru tot!Ma bucur nespus de mult ca v-am intalnit aici pe blog,si poate cine stie,intr-o zi, si personal, sunteti minunati, citesc cu drag tot ceea ce scrieti.

    Florenta si Alina,mi-ar parea tare bine ca ceea ce ati trimis pentru "Michael Jackson Tribute Book" sa fie cuprins acolo.Ma bucur ca ati hotarat sa trimiteti, este o experienta de neuitat,ce va ramane acolo, intr-o particica a sufletului vostru...

    Va imbratisez cu drag pe toti!

    RăspundețiȘtergere
  76. Florenta,ferice de tine ,pe care "soarta" te-a privilegiat,si te -a adus la "picioarele "lui Michael!
    Eu cu mana pe inima iti pot spune c-am inceput sa-l iubesc cu disperare pe Michael,abia dupa ce nu a mai fost cu noi.Dar am inceput sa-l iubesc cu mult timp in urma,de pe "vremuri",cand un disc cu muzica lui,o revista,un tricou,o carte,primite din strainatate,insemnau foarte mult!Norocul meu era prietena mea din Canada care mi le trimitea ,si asa am o mica colectie MJ.
    La primul lui concert din 92,nu am ajuns din motive "obiective",tocmai nascusem pe "racusorul "meu,si eram asa de "ancorata "in eveniment{alaptat,spalat scutace,nedormit non stop etc.}incat nu mai stiam de mine.Dar asta nu e o scuza,asa era
    "modelul" atunci!
    Mai tarziu,cand racusorul meu a crescut,o perioada crancena s-a abatut asupra noastra,si orice am fi facut,parea fara scapare;ingerasul meu,fara vre-o explicatie plauzibila,a inceput sa nu se simta bine,sa o doara capul sa fie ametita,sa lesine!Si ceea ce era pentru mine groaznic ,nimeni nu stia ce are,de ce copilul meu de cativa anisori ma tot intreba ce e cu ea,de ce simte asa,si eu eram neputincioasa,ca nu puteam s-o ajut cu nimic!
    Cosmarul asta a tinut cativa ani,dar cand Dia a implinit sase anisori,minunea s-a implinit:deodata totul a trecut,si-i multumesc lui Dumnezeu pentru tot!Acesti ani ,care mie mi-au parut veacuri,nu mi-am mai apartinut,eram pe alta lume,nu faceam decat sa ma rog tot timpul si sa ma impac cu ideea!Si minunea s-a intamplat in 1996,cand Michael a fost aici la noi,chiar foarte aproape de noi,pentru ca locuim aproape de Arcul de Triumf,de Parcul Herastrau.Sunt convinsa acum cand au trecut atatia ani,ca Michael a fost Ingerul Pazitor pentru fiica mea!
    Referitor la ziua de 25 iunie,noi tocmai sosisem la mare,la Mamaia,locul copilariei mele fericite,alaturi de parinti si de frati;iar a doua zi avea sa se naruie totul,sa ne cada cerul pe cap,si sa ne"imbolnavim" iremediabil de Michael !
    Voi mai continua,dar intr-o nota mai optimista!

    RăspundețiȘtergere
  77. La multi ani IoanaM! Sa fii fericita, sanatoasa, implinita si sa ai parte de tot ce e bun, curat si frumos.
    Si...keep michaeling!

    RăspundețiȘtergere
  78. Profit de ocazie,ca sa zic asa,ca sunt singura acasa,si am s-o laud un pic pe Dia,pentru ca merita!Si o sa vedeti si voi de ce!
    Ea este si mai dedicata lui Michael,de cand ne-a parasit.Tot ce avem in casa cu si despre Michael ii datorez ei,pentru ca simte asa o mare dragoste pentru el ,incat nu precupeteste nici un efort sa gandeasca si sa faca ce a spus Michael.Fata mea,care era foarte "petrecareata",in sensul bun al cuvantului,s-a intors zilele trecute de la o aniversare,intrebandu-se ca cauta ea acolo,si zicand ca e o pierdere de timp! Si cine credeti ca e "vinovat"? Michael,ca nici lui nu-i placeau astfel de distractii
    Dar cel mai important lucru este ca si-a facut foarte multi prieteni,si nu numai virtuali, pe internet,dar chiar isi scriu,isi trimit cadouri,si fac lucruri bune ,asa cum facea si Michael!
    Unul din copii de pe MJ Portrait Tribut,un baietel de 14 ani,a aflat chiar in ziua de 28 oct.cand trebuia sa mearga la This Is It,ca are leucemie.Si in loc sa mearga aici,a ajuns la spital.De atunci viata lui si a familiei este un cosmar.Dia a intrat in legatura cu
    Directorul coordonator al saitului,sa mobilizeze oameni puternici financiar,pentru ca Michael asa ar fi facut
    ca sa ajute acest copilas frumusel.Si rezultatul a fost ca o fundatie non profit va ajuta acest baietel,a carui situatie materiala nu era prea buna dupa ce mama lui si-a pierdut serviciul,stand tot timpul cu el la spital.Asta e fata mea,Dia,si sunt mandra de ea!
    Si Dia a trimis povesti despre Michael ,la Michael Jackson Tribute Book si i-au fost aprobate!
    Va sarut pe toti,si va iubesc!

    RăspundețiȘtergere
  79. Multumesc tuturor pentru felicitari si va daruiesc tuturor acest tribut pe care l-am facut pentru Michael si care cred ca ne reprezinta pe toti cei care avem inima indurerata.

    http://www.youtube.com/watch?v=j_jpVHW3ZyM

    sau

    TRIBUT FOR MICHAEL - MY ACHING HEART

    Alina

    RăspundețiȘtergere
  80. Va multumesc tuturor pentru urari. Sunt foarte fericita si imi doresc sa fiti la fel.
    Anul noul sa vina cu pacea si armonia pe care toti ne-o dorim.
    Sa fim mai buni asa cum Michael isi doreste si sa aducem lumea impreuna prin dragostea noastra.
    Va imbratisez calduros..si pe tine Mihai in special pentru ca datorita tie suntem aici ca o adevarat familie.

    Ma gandesc la voi in fiecare zi si ma gandesc ca daca toti cei care il iubesc pe Michael simt asa cum simtit noi si iubesc asa cum iubim noi, lumea a devenit cu adevarat o lume mai buna...lumea la care Michael a visat dintotdeauna si la care e datoria noastra sa visam de acum inainte.

    Va iubesc si va imbratisez cu drag, IoanaM

    RăspundețiȘtergere
  81. LA MULTI ANI, sanatate, fericire su tot ceea ce-ti doresti, IoanaM!!!

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  82. La multi ani Ioana M. si tuturor fetelor nascute luna asta! Sa va dea D-zeu multa sanatate si sa reverse peste voi multa dragoste si binecuvantari!
    Florenta, ma bucur pt tine! Sa dea D-zeu sa ti se publice scrierile, pt ca meriti asta, sunt sigura ca ai muncit mult, dar ai facut-o din dragoste si daruire...si stiu ca ar fi o satisfactie imensa sa vezi ca iubirea ta pt Michael s-a "materializat" intr-o oarecare masura! Bafta multa!
    GBU!

    RăspundețiȘtergere
  83. dati mi si mie va rog frumos adresa de la MJ tribute book

    RăspundețiȘtergere
  84. Dia, mi-au dat lacrimile. Esti un copil de milioane. Mama te e atat de mandra de tine! si stii ceva? Si mie mi s-a umplut inima de mandrie. Sunt mandra de tine, dia! MJ ar fi la fel de mandru de tine.
    Felicitarile mele! Adultii ar avea enorm de mult de invatat de la tine!
    Sa nu te schimbi niciodata, sa-ti pastrezi sufletul asta frumos. Dumnezeu sa te fereasca de reutatile lumii, in asa fel incat tu sa pot izambi mereu ca acum.
    Chiar plang! Felicitari! Mii de felicitari!!! Te aplaud ridicata in picioare.
    Si...mami! Felicitari si tie, ai crescut un copil de exceptie...s iasta e dovada faptului ca tu, la randul tau esti un om extraordinar.
    Copiii ca Dia imi dau speranta ca locul asta va fi mai bun intr-o zi!
    Nu ma istiu ce sa zic, am senzatia ca orice as spune e prea putin. Dia, iti multumesc pentru lectia pe care ai dat-o azi lumii!

    RăspundețiȘtergere
  85. la multi ani, Ioana, multa sanatate si pace in noul an!!!
    love you all!!!

    RăspundețiȘtergere
  86. Pt ZUZA

    http://www.michaeljacksontributeportrait.com/article.php?article_id=31

    Cu intarzierile de rigoare urez LA MULTI ANI celor care isi sarbatoresc ziua de nastere in aceste zile!Fie-va viata frumoasa!

    Alina

    RăspundețiȘtergere
  87. BILLIE JEAN...
    Muzica mea perfecta...Muzica ta...ca primavara in viata mea...Muzica mea cu care am zburat pe aripile vantului...ca intr-o poveste...Muzica ta...ca un miracol in viata mea...ca o vraja...ca o magie...ca o flacara...ca dragostea insasi...
    Billie Jean...mereu cu mine...si niciodata invechita ...si niciodata prea mult...si niciodata ...si niciodata...
    PRINTUL MEU...
    Prietenul meu...confidentul meu...cu aceeasi fluturi pe care ii aduci in sufletul meu...cu aceeasi lumina cu care ai navalit in viata mea...cu mii de spoturi luminoase cu care mi-ai aprins soarele din priviri...cu zambetul tau...si cu indemnul din vocea ta...cu care ma impingi mereu inainte...Si din cand in cand...cu acel obicei care ma scoate din sarite...urasc momentele cand te transformi in Cricket...in Jiminy Cricket...pentru mine...ramai doar Michael...nu-mi place cand esti Cricket...tu...tu...tu...cu ideile tale...cu aratatorul indreptat dojenitor spre mine...
    SI EU...dupa atatia ani...si uneori...cu tot atata minte ca atunci...si uneori...uitand de tot ce ma inconjoara...si mereu...mereu...mereu...topita de la primele acorduri...Billie Jean...
    Sute de melodii...tu le-ai cantat...eu le-am ascultat...si uneori le-am cantat la randul meu...i-am invatat si pe ceilalti sa te asculte...i-am invitat...i-am rugat...iar cand nu s-a putut altfel...i-am obligat...i-am stresat...pana au priceput...ca tu...esti parte din viata mea...
    Sute de melodii...iar eu ma intorc mereu la Billie Jean...asa cum din atatia artisti pe care i-am iubit si ii iubesc...i-am respectat si ii respect...ma intorc mereu la tine...ca fiul ratacitor...ca valul marii la malul ei...ca amintirile mele...
    Si iata-ma la sfarsitul acestui an...un an pe care ar trebui sa-l dojenesc...sa-l cert...sa-l intreb ...de ce mi te-a furat...dar nu pot...si te rog sa ma ierti...
    2009...l-am trait si ii sunt recunoscatoare pentru tot ce mi-a adus...si bietul meu an 2009...nu are nici o vina in tot ce s-a intamplat...
    2009...a intrat in viata mea...acum un an...micut...stingher...cu mici promisiuni...cu mici realizari...cu impliniri...
    Era speriat...pentru ca eu il primeam cu speranta in suflet...iar el nu indraznea sa-mi spuna...ce ma asteapta...nu indraznea sa-mi spuna...ce intamplare trista fusese pusa pe umerii lui...pentru a fi adusa omenirii...
    Iarta-l,Michael...a avut ghinion...nu si-a ales el intamplarile pe care avea sa le traiasca omenirea...asa a fost sa fie...
    Iarta-l ,Michael...eu l-am iertat...eu l-am inteles...si ii multumesc...pentru restul...
    Acum eu sunt Jiminy Cricket...si iti soptesc la ureche...Iarta-l...Iarta-ma...
    Tu m-ai invatat asa...

    RăspundețiȘtergere
  88. Nu mai pot sa fiu serioasa...pentru ca in timp ce scriu...ma uit la "Cronicuta..."...in reluare...
    Ma uit la "carcotasi"...si-mi creste sufletul de bucurie...cand vad ca nici eu nu ma mai fac bine...dar nici ei...
    Si Dumnezeule......ce se intampla aici...?????
    Ce caricatura de om...si zice ca il imita pe Michael...Nu se poate...asa ceva...
    Serban Huidu...iti multumesc...pentru ce i-ai spus acestui ciudat...Iti multumesc...pentru ca m-ai razbunat...

    Sa trecem peste asta...
    Avem "cestiuni" arzatoare de pus pe tapet...


    IOANA M...

    LA MULTI ANI ! LA MULTI ANI ! LA MULTI ANI !
    L.O.V.E.


    CARMEN

    ITI MULTUMESC pentru ca ti-ai parasit coltisorul ca sa-mi spui mie...aceste cuvinte minunate...ITI MULTUMESC DIN SUFLET...
    Nu stiu ce vor decide cei de acolo si crede-ma ca nu conteaza...Cea mai mare fericire a mea a fost atunci cand voi cei de aici ati citit si ati avut de atatea ori cuvinte de apreciere pentru ceea ce am scris...Voi contati cel mai mult...pentru ca voi il iubiti si simtiti ca mine...voi...atunci cand imi spuneti ca exprim ceea ce ati fi vrut sa spuneti voi...atunci cand imi spuneti ca va regasiti in ceea ce scriu eu...atunci cand ma incurajati sa merg mai departe...
    Voi ma intelegeti asa cum cei de acolo n-ar putea sa o faca niciodata...Cuvintele si gandurile voastre conteaza mult mai mult decat orice ar putea face vreodata cei de acolo...
    Nu-mi fac iluzii...pentru ca ei au alt fel de a privi aceste lucruri...Michael...a fost intotdeauna mult mai iubit si mai bine inteles...oriunde in lume decat la el acasa...

    Nu voi uita niciodata ca primele cuvinte de lauda si incurajare...intr-un mod neasteptat de minunat...au venit de la SCORPYA...
    SCORPYA...iti multumesc...nu am uitat...cuvintele tale au insemnat enorm...in acea dupa amiaza...cand m-a luat valul si am inceput sa imi deschid sufletul in fata voastra,cu totul altfel decat o facusem pana atunci...

    RăspundețiȘtergere
  89. MIHAI...

    Si daca ceea ce imi scria SCORPYA...parea pentru mine in acel moment o incurajare venita din prietenie...

    In dimineata cand am citit randurile tale...AM INCREMENIT !!!
    Parca ma vad si acum cum ma frecam la ochi...pentru ca acea dimineata era pentru mine undeva la pranz,deoarece terminasem de scris in zori...

    MIHAI...
    M-ai facut sa ma privesc cu alti ochi...mi-ai dat atata incredere cu cele cateva cuvinte pe care mi le-ai adresat...Credeam ca visez cand am citit ca vrei sa postezi povestea mea in intregime...
    Si mai apoi...cand le-ai postat si pe celelalte...

    Bat campii si spun cuvinte aiurea...cand de fapt vreau sa-ti spun...ca ITI MULTUMESC PENTRU TOT !
    Daca cei de la "Tribute..." vor publica ceea ce le-am trimis...va fi mereu pentru ca tu ai fost primul care m-a incurajat...
    Iar daca nu...voi sti mereu ca aici...pe blog-ul tau...tu mi-ai intins o mana incurajatoare...m-ai inteles...si in cel mai discret mod cu putinta...m-ai ajutat sa depasesc ezitarile...atunci cand am vrut sa renunt...m-ai ajutat sa merg mai departe...m-ai sustinut si m-ai facut sa nu ma intorc din drum...
    MULTUMESC !

    RăspundețiȘtergere
  90. ANONIM "M"

    Cred ca acum,mai mult decat oricand trebuie sa ramai aproape de noi...aproape de Michael...in cantecele lui vei gasi tot ce sufletul tau va cere...Vei avea momente cand te va ajuta sa speri...sau momente in care versurile lui te vor ajuta sa-ti versi tot amarul...
    Vei rade sau vei plange...in functie de starea ta de spirit...dar si una si cealalta te vor ajuta sa mergi mai departe...asa cum si cuvintele noastre...daca le vei citi din cand in cand...iti vor fi alaturi...din tot sufletul...
    PASTREAZA SPERANTA !!!

    RăspundețiȘtergere
  91. CATALLINA...

    De mult vreau sa-ti spun...
    Iti multumesc pentru urarea ta...de acum cateva zile...dar...crede-ma...
    eu nu doresc sa-l visez vreodata pe Michael...Nu l-am visat niciodata si nici nu vreau sa se intample vreodata acest lucru...
    E suficient sa mi-l imaginez cu ochii deschisi...asa cum vreau eu...
    Un singur vis mi-ar placea sa am cu Michael...este de fapt ceea ce as fi cerut daca vreodata as fi pescuit pestisorul de aur care mi-ar fi indeplinit trei dorinte...
    Toate cele trei dorinte...ar fi fost una singura...si chiar daca veti rade de mine...am sa v-o spun acum...pentru ca ati fost atat de dragute cu mine si imi scrieti atat de frumos...acesta este cadoul meu de Anul Nou pentru voi...va impartasesc cel mai frumos vis care as fi dorit sa se intample vreodata...

    Mi-am dorit ...ca macar in vis...o data in viata...sa dansez cu Michael...rock'n roll...si nu oricum...si nu pe orice melodie...neaparat pe melodia Rockin' Robin...

    Nu e un secret faptul ca cel mai mult in viata mi-a placut sa cant si sa dansez...ambii mei parinti au fost dansatori grozavi...si eu i-am mostenit pe amandoi...dar in toata viata mea...am avut parte de parteneri care nu prea au stiut sa danseze...
    Cu ani in urma...tot la mare...un baiat care dansa nemaipomenit...tot acolo in Olimp...( acolo mi-am petrecut eu mereu verile la mare ) m-a invatat sa dansez rock...asa...ca la carte...dar nu am avut decat de cateva ori in viata ocazia sa o fac cu un partener pe masura...Barbatii din viata mea...ca o ironie a sortii...nu au stiut sa danseze...nu au avut muzica in ei...degeaba mi-am dat silinta sa-i invat...nu au avut simt muzical...nu au simtit ritmul muzicii si frumusetea ei...
    Asa incat...as fi fericita sa dansez intr-un vis...cu cineva care ar sti sa ma conduca intr-un adevarat rockn' roll...asa cum a facut-o acel baiat la mare...Acel baiat care nu-mi era prieten...de-abia daca stiam unul despre celalalt cum ne numim...dar m-a ales pe mine pentru ca avea nevoie de o partenera la un concurs de dans...iar eu...dansasem atat de mult din copilarie...si invatasem toti pasii singura sau cu mama mea...( Mama...in scurtele si rarele ei pauze...cand se oprea putin din munca...dansa cu mine...)...incat nimic nu ne-a stat in cale...am castigat acel concurs...fara a avea concurenta...la un moment dat...asa ca in filme...toti s-au oprit si s-au dat la o parte...si ne-au lasat numai pe noi sa dansam...nimeni nu ar fi putut sa tina pasul cu noi...E una din cele mai frumoase amintiri ale mele...si ar fi cel mai frumos vis si SINGURUL pe care mi l-as dori...un dans...cu Michael...pe melodia Rockin Robin...Asa...ca in clubul INTERNATIONAL din Olimp...acolo unde l-am ascultat prima oara pe Michael Jackson cantand Billie Jean...

    RăspundețiȘtergere
  92. FETELOR , FETELOR...

    Nu va bucurati asa...si nu aveti de ce sa ma felicitati...nu se stie ce vor hotari cei din echipa care face selectia finala...mai e mult pana vom afla...si s-ar putea sa ne bucuram degeaba...

    ZUZA...

    Am "moscotit" ca o nebuna...Calculatorul se bloca la fiecare 15 minute si ii dadeam restart...engleza imi parea ca mi-a devenit straina...e mult mai usor sa traduc din engleza decat din romana...si ma bombaneam singura ca am folosit atatea cuvinte...si stele si margaritare...si curcubee si ecouri si...parca nu se mai terminau...
    Am scos pasaje intregi si am scos numele lui Joe Jackson...ma gandeam ca ar fi capabil sa ma dea in judecata ...m-am lasat furata de peisaj si am mai batut campii cu alte idei...dar nu le-am folosit pe toate...mai am pastrat si pentru noi...aici pe blog...imi voi da silinta sa mi le amintesc candva...ca ploaie de stele veneau ideile peste mine...dar nu era timp sa o iau de la capat...as fi vrut sa schimb tot...in ultima clipa mi-au venit alte idei...
    dar termenul limita de trimitere era 24 decembrie...si mai mult decat atat ...eu mai aveam in lucru si un alt proiect...fara nici o legatura cu partea artistica...ceva care trebuia terminat tot pana la Craciun...asa incat...nu se stie ce a iesit pana la urma si ce vor crede ei ca merita sa faca cu "povestea" mea...
    Vom trai si vom vedea...
    Nu-ti trebuie o adresa anume...
    E suficient sa dai in Google ...MICHAEL JACKSON TRIBUTE BOOK si iti apar imediat...insa ultima zi de trimitere a fost 24 decembrie...Mai poti insa sa te inscrii pe MICHAEL JACKSON TRIBUTE PORTRAIT...sa-ti deschizi un cont ( gratuit ) si sa-ti iei o "bucatica" din portretul care va fi facut cu numele si fotografiile fanilor din lumea intreaga...Dupa ce te vei conecta...pe profilul tau vei primi un numar, acel "dot" pe care trebuie sa-l pastrezi si sa verifici din cand in cand unde s-a ajuns cu portretul si unde se va afla numarul tau pe chipul lui Michael...Nu cred ca am explicat prea clar iar daca nu stiai pana acum si ai nevoie de informatii ,spune-mi si promit sa revin cu amanunte...

    RăspundețiȘtergere
  93. LILIANA...

    Trebuie sa fi fost cumplit...
    Nu pot sa ma gandesc ...cam ce a fost in sufletul tau...Nu indraznesc sa spun...ca te inteleg...numai tu poti sa stii ce ai trait in acele vremuri...
    Bine ca ai avut putere si bine ca Dumnezeu v-a iubit atat de mult pe amandoua si lucrurile s-au rezolvat cu bine.
    Trebuie totusi ca DIA sa aiba mare grija de ea.
    Va doresc un an bun...un an minunat !

    RăspundețiȘtergere
  94. ce pot sa mai spun... s-a spus tot. eu va doresc doamnelor multa sanatate in noul an, fericire, multa fericire alaturi de cei dragi, alaturi de Michael... Michael... si inca ceva: sunteti cele mai frumoase femei pe care le-am intalnit vreodata in viata mea!!! mi-as dorii ca toata lumea sa fie asa, sa aiba curajul sa spuna ca iubeste. iubeste viata, iubeste un om, iubeste un inger :)... dar poate in timp totul va fii mai frumos si toti vom da frau liber sentimentelor asa cum se intampla aici. visez? sper ca nu, pentru ca incep iar sa am incredere ca se poate intampla asa ceva... va pup. Camy

    RăspundețiȘtergere
  95. YE ! YE ! YE !

    Usor,usor...a trecut noaptea...
    Iar cand va veti trezi...mai bine zis cand veti verifica ce s-a mai intamplat pe aici...veti vedea ca nu am exagerat si ca de acum...ma veti ruga sa ma opresc din scris...

    Ei,dar stiu ca odata ce ma voi ridica din fata calculatorului...nu stiu cand voi reveni...voi fi prinsa cu altele...

    Asa incat,vreau sa va spun...

    Ca va doresc tuturor un an minunat,cu sanatate,cu multe motive de bucurie...fara tristete si fara lacrimi...
    Celor care dau examene in anul care vine...le urez multa bafta !
    Celor ai caror copii dau examene...( par exemple,moi...) va doresc sa aveti destule calmante ca sa le puteti fi copiilor vostri sprijin...sa nu simta ca aveti mai multe emotii decat ei...
    Celor care se simt amenintati de vrajelile cu criza...nu uitati...criza e un pericol mai mare pentru ei...care s-au obisnuit sa traiasca la un anumit standard...nu si pentru cei care de ani de zile se lupta sa supravietuiasca...
    Celor care stau prea mult la calculator...( ??? ) le spun PAS ! mai mergeti si intr-un parc...si asta cat mai des...!

    Celor pe care i-am suparat...din cand in cand...le cer iertare...dar nu pot sa promit ca nu se va mai intampla...sunt uneori mai dura...dar incerc sa nu fiu niciodata mincinoasa...Pot sa va promit ca va voi spune ca si pana acum ceea ce gandesc si simt...si ca nu voi avea niciodata intentia de a jigni sau a necaji pe cineva...Pe asta puteti conta !

    MICHAEL...ma doare mana...si mi-e somn...si iarta-ma ca te-am ametit intr-una cu...Billie Jean...Billie Jean...poate ai fi vrut sa mai canti si altceva...
    Maine , Michael...Maine...La urma urmei...si maine e o zi...

    TUTUROR...

    LA MULTI ANI !

    RăspundețiȘtergere
  96. FLORENTA,
    esti "bestiala" sper sa nu te superi de cuvant dar cand m am trezit in aceasta dimineata si m am uitat pe blog , ce crezi tu ca am vazut? FLORENTA........ FLORENTA ........ FLORENTA..... FLORENTA........ draga mea, de unde iti iei atata energie si ne molipsesti si pe noi cu ea? esti fenomenala esti un mic centru universal , cand postezi tu uitam de Michael
    te am rugat si te mai rog , cand vei avea vreme sa postezi si pt noi ce le ai povestit americanilor pt ca tu esti a noastra in primul rand si vrem sa stim tot fara nici un "ascunzis"
    sincer eu cand te citesc pe tine , se duc naibii necazurile si supararile mele. Ii fericesc pe cei ce traiesc in preaja ta. Multumesc de adresa si indiferent care v a fi rezultatul , tu ai realizat destul demult pentru iubitul nostru Michael
    Asa este nu putem fi suparati pe anul 2009, el a adus ceea ce i s a hotarat , poate ca asa a fost scris sau poate ....... nu , inca timpul nu si a spus cuvantul . eu mai sper in "speranta " mea
    Florenta sa ti dea bunul Dumnezeu sanatate si sa i ajute copilului tau la exam in anul care tocmai se apropie cu pasi repezi
    MICHAEL, MICHAEL, INTOAECE TI FATA PENTRU O SECUNDA CATRE NOI SI VEZI CAT DE IUBIT ESTI TE IUBIM ASA CUM NU SE POATE DESCRIE IN CUVINTE O ASTFEL DE IUBIRE
    MICHAEL, VEI TRAI IN INIMILE NOASTRE ATAT TIMP CAT ELE VOR MAI BATEA TU ESTI CHINTESENTA EXISTENTEI UMANE I LOVE YOU MORE
    Mama Diei, Dumnezeu e mare si are grija de toata lumea , v a dat putere si lucrurile s au indreptat si asta inseamna binecuvantarea LUI
    LA MULTI ANI inca odata ,si celor care si au sarbatorit ziua de nastere
    Va imbratisez si va iubesc pe toti tare mult

    RăspundețiȘtergere
  97. FETELOR numaratoarea inversa a inceput....mai sunt cateva ore si pasim in 2010....si tot ceea ce-mi doresc eu pt anul ce vine....si tot ceea ce va doresc si voua pt anul ce vine e: multa iubire! pt ca exact cum spunea cineva mai sus....CARMEN, daca nu ma insel....dragostea e cheia....intr-o lume atat de nebuna....sa nu uitam ce suntem si cum ar trebui sa fim....si sunt de parere ca dincolo de faptul ca suntem indragostite de MJ si ii ascultam muzica si-l monitorizam pe net si suntem la curent cu toate stirile, noutatile, zvonurile despre el....noi trebuie de fapt sa-i ascultam mesajele si sa ne straduim sa facem ceva, fie si cat de mic....sa-i ducem visul mai departe....din dragoste pt el....din devotament si respect....
    IOANA M LA MULTI ANI cu multa sanatate si tot ce-ti doresti tu sa ti se implineasca!!!!
    FLORENTA esti cea mai tare....esti o femeie puternica....stiu asta....KEEP THE FAITH....nu te lasa....fa-te auzita inteleasa.....esti un suflet bun....esti plina de iubire!!!!
    CARMEN imi place de tine ca desi esti o "visatoare"....tu ai ramas aici printre celelalte "realiste" si n-ai abandonat corabia din orgoliu....si cred ca esti o fata/femeie cu mult bun simt!!!! si gestul tau....faptul ca ai ramas....denota ca tu chiar il iubesti pe MJ....iar asta e cel mai important!!!!;)
    Asadar....un sincer LA MULTI ANI tuturor....si tie dragul nostru MIHAI....sa va dea DUMNEZEU tuturor multa sanatate....pt ca asta e cea mai importanta....si putere sa ne ducem visele mai departe....sa zburam pe cele mai inalte culmi!!!!
    va pup si va imbratisez pe toti
    florentina

    RăspundețiȘtergere
  98. Un an nou fericit la toata lumea, multa sanatate,fericire si implinirea tuturor dorintelor.
    Un gand bun pentru Mihai, dar si pentru cel care ne-a strans aici si a format una dintre cele mai frumoase familii virutale :))

    Florenta, mai lasat fara comentarii :).

    Va pup,
    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  99. Am intrat, in ultima zi din an, sa va urez si eu un an nou fericit.
    La multi ani MIHAI. Fie ca 2010 sa-ti aduca veselie. Nu stiu de ce, dar anul 2010 trebuie sa aduca veselie.
    Fetelor...va iubesc mult. Si sper sa aveti un an nou minunat, plin de cantece, dans, lumini si bineinteles...veselie.
    Michael...pt tine timpul e lipsit de sens. Mereu a fost asa. Din clipa in care ai pus piciorul pe scena, timpul nu a mai existat. L-ai facut sa treaca si mult prea repede...dar in acelasi timp, la tine timpul s-a oprit. Era probabil fascinat de tine. Normal...e de inteles.
    Deci...La multi ani! Sa ne auzim cu bine in 2010.

    RăspundețiȘtergere
  100. Va doresc un an nou ,numai cu bucurii!

    RăspundețiȘtergere
  101. va doresc din suflet un 2010 plin de pace,sa aveti parte de sanatate si dragostea celor din jurul vostru dar mai ales sa purtati in suflete credinta in Dumnezeu cu ajutorul caruia se trece peste orice necaz si greutate.La multi ani Ioana dar si celorlalti a caror zi de nastere e zilele acestea.Florenta ti-am mai spus dar trebuie sa ma repet-esti minunata- toate mesajele postate aici imi umplu sufletul de bucurie dar ale tale sunt un adevarat balsam ptr sufletul meu.Liliana trebuie sa recunosc ca sunt geloasa pe relatia minunata pe care o ai cu fiica ta,o fata minunata,mi-as dori si eu sa pot impartasi dragostea mea ptr Michael cu cineva dar nu am cu cine.nimeni din familia mea sau din putinii prieteni pe care-i am nu sun fan Michael.Imi era greu inainte,acum dupa 25 iunie a devenit o povara greu de suportat.Dar sunt norocoasa ca v-am cunoscut pe voi.Nu puteti realiza cat de mult va iubesc si cat de mult insemnati pentru mine.Sunteti mai mult decat prietenii mei,sunteti familia mea.Domnul sa va binecuvanteze si sa va dea toata fericirea din lume.Veti fi cu siguranta in gandul si in rugaciunile mele in noaptea aceasta alaturi de Michael,binenteles.La multi ani Mihai,tie si familiei tale.La multi ani tuturor

    RăspundețiȘtergere
  102. Din pacate nu am avut posibilitatea de a intra pe net in ultimele zile (sunt plecata de acasa de o saptamana) insa azi am reusit sa ma strecor un minut. Nu puteam sa inchei anul fara voi! Deja faceti parte din familia mea. Asadar vreau sa va urez si eu un sincer La multi ani!!! Un An Nou fericit, multa sanatate si fie ca toate dorintele voastre sa devina realitate.
    Ne "auzim" la anul!

    Va pup si nu uitati sa zambiti!!!
    Sper ca nu m-ati uitat :p

    La multi ani Ioana M!!!!

    RăspundețiȘtergere
  103. la multi ani tuturor si sa speram ca anul ce vine sa ne aduca numai liniste si pace in suflet. LA MULTI ANI MIKE!!!

    RăspundețiȘtergere
  104. Si eu am plecat din anul 2OO9 cu Michael in suflet si tot cu el aici,infipt bine in inima mea,sunt si acum,in anul nou.Nici nu concep existenta mea de acum inainte fara el.Mi-a patruns in fiecare por al fiintei mele si nu mai vreau sa iasa.Ma simt asa de bine cu el,este atat de linistitor,atat de magic sa traiesti cu el,atat de inexplicabil de confortabil sa-l vezi,sa-l auzi,sa-l simti,sa-l mangai,sa-l saruti,sa-i spui ca-l iubesti!
    Asa simt eu acum,in aceste zile magice,si primii care vreau sa afle,sunteti voi,cei de aici,de pe micul Altar inchinat Minunatului nostru Michael!
    In noaptea dintre ani am trait doua ore minunate,de magie si splendoare alaturi de Michael,iar a doua zi a fost dedicata tot lui,am "retrait" alaturi de Regele nostru ultimile lui sclipiri de geniu,inainte de a intra in Eternitate ,in This Is It!
    Si in tot acest timp,alaturi de mine si de Michael,a fost fiica mea Diana{Dia},care-l iubeste la fel de mult,poate mai mult !
    Va doresc pentru noul an 2O1O,sanatate,liniste ,pace si o lume mai buna,asa cum vrea Michael!

    RăspundețiȘtergere
  105. Vreau sa stiti ca este pentru prima data cand intru pe acest blog...si ma intreb de ce nu am intrat pana acum??
    Sincere felicitari romanului frustrat..ne asemanam atat de bine..multe din cuvintele si gandurile tale sunt si ale mele, mai bine exprimate ce-i drept.
    Sunt membra a unui forum in memoria MJ...dar vreau sa va spun ca citind acest blog, dar si comentariile voastre, m-au dus..intr-o alta lume..una mai buna..una fara certuri si conflicte. M-ati facut sa ma intreb daca sunt in regula multe lucruri..
    Smooth Criminal este, intr-adevar, o arta cinematografica, dar cel mai important este dorinta lui materializata de a se autodepasi. Asta a vrut si asta a facut intotdeauna. A vrut mai mult, mai bun, perfect!
    O sa savurez acum intreg blogul si voi mai reveni cu siguranta!

    RăspundețiȘtergere
  106. Hello everybody! I don't know where to begin but hope this site will be useful for me.
    In first steps it is very good if somebody supports you, so hope to meet friendly and helpful people here. Let me know if I can help you.
    Thanks in advance and good luck! :)

    RăspundețiȘtergere
  107. whats up everyone


    Just saying hello while I read through the posts


    hopefully this is just what im looking for looks like i have a lot to read.

    RăspundețiȘtergere
  108. Hey Guys! Just wanted to say hello to the new community :). Thanks for letting me in! :D

    RăspundețiȘtergere
  109. [url=http://myjeeves.ask.com/mysearch/BookmarkIt?v=1.2&t=webpages&url=http%3A%2F%2Flive-chatz.co.uk%2Fblogs%2Fviewstory%2F124073&title=Cutting%20Edge%20Sac%20longchamp%20E%20Book%20Unwraps%20Proven%20Methods%20To%20Rule%20The%20Sac%20longchamp%20Scene][b]sac longchamp pas cher[/b][/url]
    [url=http://liquid2dugout.podomatic.com/entry/2013-01-03T17_42_03-08_00][b]Cheap NHL Jerseys[/b][/url]
    [url=http://theonlyquran.com/wiki/index.php?title=Confirmed-Method-That-Is-Encouraging-All-Cheap-NHL-Jerseys-Addicts][b]Cheap NHL Jerseys[/b][/url]
    [url=http://puppynoses.com/index.php?p=blogs/viewstory/533554][b]sac longchamp pas cher[/b][/url]
    [url=http://www.skipunx.com/phpBB2/profile.php?mode=viewprofile&u=1093531][b]michael kors outlet[/b][/url]

    It seems to me it is very good idea. Completely with you I will agree.
    In it something is. Now all turns out, many thanks for the help in this question.
    It agree, rather useful piece
    It is simply excellent phrase
    In my opinion you commit an error. I suggest it to discuss.

    RăspundețiȘtergere
  110. t While being folded down, their exposed sheepskin seems like showing its incomparable comfort and luck loved by numerous people from different nations. Some of us tend to think they are a little luxurious to wear. However, is there any else reason more attractive than being dynamic and enjoying cold winter? Sheepskin boots enable us to be regaled even in the coldest days. An amazing variety of colours are available here. All boots will have soft foam insole of sheep skin with light weight. These short uggs, tall uggs have a folded and light weighted outer sole. These people market within the hides of dollar 225 in order to buck A hundred and ten we available the actual charter boat as well as Australia from their sister site. Deckers Ugg boots footwear marketplace inside the dollar 140 just one hundred as well as 80 Ough. S.airlines and so on [url=http://www.uggclearancetang.com]ugg boots clearance[/url] Every season the brand launches exciting new designs. The UGG boots that are most popular are the classic short and tall boots. However, apart from them, there are lots of styles and designs. Premium fleece lining absorbs moisture to keep your feet dry and comfortable in warm and cold climates. Cushioned insole, flexible midsole and molded rubber lugged outsole for traction and slip resistance. Classics run somewhat large, about a whole size if you plan to wear them barefoot..be it on your way to work and back After emerging from Australia's cold ocean waters, surfers needed something which could quickly warm their feet. They found their answer in ugg boots. These classic cardy uggs became as essential a part of a surfer's gear as a surfboard. As extended as we consume mutton, the skins can be there. So why not use them? However, for individuals who nevertheless really feel unpleasant with true skin, fake fur UGG Boots are available.The earliest controversy is about who invented the UGG Boot. the two Australia and New Zealand state that prestige. [url=http://www.uggsnowboottang.com/]outlet ugg boots[/url] Con tantos amigos ponerse los Uggs, es posible que desee un aspecto que no es fcilmente clonado. Navegar por la base de punto Argyle, hecha con lana de merino de lana. Este punto bsico de televisin por cable parece ser su chaqueta favorita en la N. Sheepskin footwear for kids comes in an exclusive variety of styles, colors and sizes to keep the little feet just as happy and comfort as big ones. Kid ugg boots are designed with finest suede and sheepskin with fleece lining for extreme comfort at all times. These boots feature ridged designed outsole for superior traction on all types of floors.

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să vă semnaţi dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc.