duminică, 11 aprilie 2010

Speechless

...


Pentru Tania, Violeta, Scorpya, Maria, Raluca





Speechless, compus şi produs în întregime de Michael Jackson (inclusiv backing-ul e făcut de el), a fost inclus pe albumul „Invincible” (2001). Se pare că l-a compus în timp ce se juca cu copiii săi şi era destinat să fie lansat ca single, dar tartorii de la Sony au împiedicat asta. Totuşi, Speechless a fost lansat ca single promoţional în Corea de Nord, pe faţa A a unui disc, iar pentru faţa B a fost ales un remix la "You Rock My World" featuring Jay-Z.

Dragostea ta e magică, asta simt
dar nu am cuvinte să explic
mi-am pierdut talentul de a-mi exprima pasiunea
dar sunt alte universuri întregi de moduri
prin care să-ţi arăt cum mă simt


Speechless este o baladă cu influenţe R&B, pop şi soul, care ni-l dezvăluie pe Michael Jackson aşa cum e de fapt: un om inocent, sensibil şi de un înalt nivel spiritual. Pentru el, iubirea adevărată e mult mai presus de cele lumeşti, e un sentiment care îl poartă spre lumi nebănuite, spre universuri inaccesibile, spre contopirea cu divinitatea. El are un talent excepţional de a potrivi cuvintele şi de a-i face pe cei cărora le vorbeşte să-i înţeleagă mesajul şi să rezoneze cu el, dar în faţa iubirii...

Dar sunt fără cuvinte,
aşa mă faci să mă simt
deşi sunt cu tine, sunt totuşi departe şi rupt de realitate
când sunt cu tine, sunt pierdut, nu ştiu ce să spun;
Capul mi se învârteşte ca un carusel, aşa încât mă rog în linişte
neajutorat şi lipsit de speranţă, aşa mă simt pe dinăuntru
nimic nu pare real, dar totul e posibil dacă Dumnezeu e de partea mea
lângă tine, sunt ca într-o lumină în care nimeni nu mă poate vedea
e ca şi cum m-aş afla în locul numit „Pământul Sfânt”


Pare un cântec despre eros, dar de fapt aici e vorba de agape – iubirea de esenţă divină, cea mai înaltă şi mai pură formă de iubire, cea pe care ne-au arătat-o nouă, oamenilor, Iisus şi chiar Dumnezeu însuşi, atunci când ni L-a trimis.

Fără grai, aşa mă faci să mă simt
deşi sunt cu tine, sunt totuşi departe şi nimic nu pare real
aş merge oriunde şi aş face orice, doar ca să-ţi ating chipul
nu există munte atât de înalt încât să nu-l pot urca
sunt înrobit de farmecul tău


Se simte în postura de a nu-şi găsi cuvintele (ori de a nu fi capabil să le rostească), dar în această iubire nici nu e nevoie de cuvinte iar el ştie asta foarte bine şi o acceptă cu naturaleţe. Iubirea aceasta se simte şi nu trebuie explicată. Iubirea aceasta te învăluie, fără să te sufoce şi te atinge puternic, fără să te rănească. Iubirea aceasta nu e accesibilă decât celor binecuvântaţi, celor care şi-au înţeles condiţia de fii ai lui Dumnezeu şi care L-au primit în sufletul lor cu bucurie. Iubirea aceasta, exprimată în Speechless, întrupează tot ce poate fi mai frumos, mai curat şi mai sensibil în sufletul unui om. Iubirea asta e... magică. Iar Michael Jackson a ştiut să o exprime într-un fel minunat.

Iubirea ta e magică, aşa simt,
dar în prezenţa ta nu-mi găsesc cuvintele...
cuvinte ca: „te iubesc”...









...

42 de comentarii:

  1. Minunat Mihai,o melodie superba si binenteles o explicatie pe masura.E una din melodiile pe care atunci cand le ascult nu pot sa nu o fredonez si eu.Toate melodiile lui Michael au ceva divin dar in aceasta il simti si il auzi pe Dumnezeu.Cred ca Michael a fost un canal prin care divinitatea ne-a transmis tot ce are ea mai pur,mai bun si mai frumos-IUBIREA NECONDITIONATA.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Daca intri in lumea aceasta stiind ca esti iubit si lasi aceasta lume stiind acelasi lucru,tot ce se intampla intre timp se poate controla"-Michael Jakson.Si Michael a parasit lumea fiind iubit ca nimeni altul.In fata unui astfel de om,viata si mosteniri ramai Speechless.

    RăspundețiȘtergere
  3. Speechless...
    Sunt de acord cu Diana.
    Dupa o astfel de postare eu ce as mai putea spune? Poate doar ca e imposibil sa nu il iubesti pe Michael dupa ce asculti aceasta melodie. Eu am crezut, am simtit mereu ca e mai mult decat o melodie.. ca e o rugaciune despre iubire...(chiar daca unora li se parea ciudat cand spuneam asta)... o rugaciune pe care o ascult uneori inainte sa adorm.. cantata/rostita de o voce de inger...

    RăspundețiȘtergere
  4. "Nimic nu pare real, dar totul e posibil dacă Dumnezeu e de partea mea
    lângă tine, sunt ca într-o lumină în care nimeni nu mă poate vedea
    e ca şi cum m-aş afla în locul numit „Pământul Sfânt”

    FĂRĂ CUVINTE, NU POT DECÂT SĂ MĂ ĂNCLIN ÎN FAŢA PERFECŢIUNII DIVINE.

    CU ACEEAŞI SINCERĂ PRIETENIE, maria c.

    RăspundețiȘtergere
  5. BINE V AM REGASIT
    Mi ati lipsit atat voi cat si acest loc care este dedicat lui Michael
    Multe,interesante si frumoase postari despre munca lui Michael. De adaugat, nu este nimic la cele spuse de tine Mihai, ci doar faptul ca citind de aproape un an de zile acete postari, sentimentul nu este altul decat acela ca ai in fata o cronica a existentei, a framantarilor, a sentimentelor, o viata exprimata prin muzica ,dans si cuvinte a celui care FACE sa bata la unison milioane de inimi
    Este ciudata senzatia care te cuprinde citind aceste randuri care par scrise chiar de Michael, astazi, acum , dupa ce a terminat de compus fiecare melodie,iar noi cuminti asteptam de fiecare data alta si alta postare Ciudat este si sa rasfoim aceste pagini din viata lui Michael( si am speranta ca nu voi gresi spunand ca fiecare melodie a lui Michael a fost o pagina din cartea vietii lui) iar el sa nu mai fie.
    Uneori poate ca nici nu ne dam seama de aceasta stare de fapt ci il traim pe Michael acum , aici , azi nu ieri nu maine ci azi.El nu este la trecut, nu este nici la viitor, este AZI , AICI ACUM si probabil sau cu siguranta asa v a fi pana la sfarsit.........
    Prin plecarea lui Michael, poate ca s a demonstrat din nou acea axioma prin care se spune ca Dumnezeu ii cheama la EL pe cei "adevarati", iar Michael a fost mai adevarat ca orice existenta pe acest pamant
    Asta a fost calea lui Michael, si a asumat o pentru ca a stiut ca are de daruit si ca are o menire speciala si unica, a fost milelul sacrificat dar prin tot ceea ce a fost el ca om, si a asumat aceasta cale. De altfel cred ca prin ceea ce a reprezentat el , nu se putea altfel
    Dar ce pacat ca a fost asa rasplatit.......... el a dat cu paine si ceilalti au dat cu pietre.Nu e drept....... dar ce o fi drept in lumea asta, si atunci ma intreb retoric" Unde esti Doamne?"

    RăspundețiȘtergere
  6. multumesc Mihai.stiam si eu ca melodia a fost scrisa dupa o bataie cu baloane cu apa cu copiii sai.mie mi se pare divina si sensibila. o melodie care te face sa te gandesti la tot ce iubesti.iar vocea lui Michael e ingereasca.

    RăspundețiȘtergere
  7. am avut un sentiment ca aceasta melodie va urma...nu de alta...dar m am gandit intr una azi la ea...eram pe tren, veneam de la bunica mea si am ascultat tot drumul doar aceasta melodie...ii dadeam continuu replay...parca ma tragea de maneca sa fac asta...o melodie sublima...parca Michael i ar canta chiar lui Dumnezeu...cu corul ingerilor...asculti aceasta melodie si parca te contopesti cu pamantul, cu cerul, cu intreaga natura...si cu fiinta iubita...sau chiar cu el...cu cel mai frumos, cu cel mai iubit si adorat, cu cel mai sensibil si inocent, cu cel mai umil si mai MARE MEGASTAR al planetei...in fata caruia palesti...in fata caruia ramai SPEECHLESS
    Mihai...un comentariu pe masura melodiei...foarte frumos...esti de o profunzime si o sensibilitate iesita din comun, topesti tot ce atingi...adica mintea, intelegerea si inima noastra...

    RăspundețiȘtergere
  8. am gasit doua articole despre Michael, unul este mai de actualitate...celalalt spun unii ca ar afisa ceva negativitate..mie nu mi se pare (e povestea unor oameni care nu apartin lumii showbizului despre cum a interferat viata lor cu cea a lui MJJ)... mie imi plac ambele...bucurati-va de ele....

    http://www.washingtonian.com/articles/people/13134.html

    http://thresq.hollywoodreporter.com/2010/04/did-michael-jackson-kill-himself-of-course.html

    Ninochka

    RăspundețiȘtergere
  9. Mi-a fost atat de dor de voi!!!!
    Ce bine e acasa.
    Felicitari, Mihai, pentru carte.
    Imbratisari tuturor.
    Va iubesc mult de tot.
    Pe Michael l-am avut tot timpul cu mine, soptindu-mi ca nu sunt singura si ca e cu mine.
    Felicitari pentru posturi, le-am citit pe toate pe nerasuflate.
    Pe curand, sper, prienetii mei dragi.

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc Mihai ca ti-ai amintit ca e melodia mea preferata, cind am ascultat-o prima oara in 2001 am avut un infinit de trairi interioare, te simti rupt de lume si nu mai ai nevoie de nimic, este o iubire celesta, pura, cum numai Michael putea sa o descrie, pentru ca numai el avea sufletul atit de pur si vocea ingereasca cu care sa o interpreteze. Stia sa te duca cu el in alta lume,ireala, nepaminteana si fermecata, vedeai raiul ascultindu-l, iar Speechless este esenta iubirii unui om care a fost prea aproape de Dumnezeu, poate prea aproape.
    Violeta

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumesc Mihai....sunt "PAF"...
    Cand am ascultat in 2001 melodia, am ramas fara cuvinte..ceva gen "WOW"...cata maretie, cat talent, cata traiere, dar mai ales cata iubire transmite....

    Iti "supermultumesc" pentru aceasta postare.

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  12. Bun găsit la început de săptămână!
    Dragi prieteni.
    Fie ca lectura în ritm spiritual să vă conducă pe calea ÎNŢELEPCIUNII DIVINE.
    Lacrimile să vi se transforme în mărgăritare, tristeţea în bucurie renăscută, speranţa în vis împlinit, iar CLIPA în VEŞNICIE.
    VEŢI FI ACOLO?
    (WILL YOU BE THERE?)
    VEŢI FI LA LOCUL STABILIT?
    (WILL YOU BE IN THE RIGHT PLACE?)
    ......................
    http://angelinspir.ro/despre-ingeri/misterul-ingerilor-1.html
    ................
    http://www.youtube.com/watch?v=kwi0vGNDwU0&NR=1
    http://www.youtube.com/watch?v=Klva7SHSLs4&feature=related
    ........................
    CU ACEEAŞI SINCERĂ ŞI ETERNĂ PRIETENIE, maria c.
    VĂ MULŢUMESC.

    RăspundețiȘtergere
  13. Mihai,ce surpriza mi-ai facut!Deja,azi, era sarbatoare,pentru ca fata mea cea mare implineste anii dar postarea ta a dublat importanta ei. Melodia asta,pentru mine, inseamna mai mult decat pot exprima in cuvinte.De cand am ascultat-o prima oara,pur si simplu am rezonat la tot ce transmite ea,cu atata intensitate incat a lasat in umbra toate celelalte melodii preferate pana atunci.Foarte multi ani,preferata mea a fost "Bohemian Rhapsody"a lui Freddie Mercury care era din cand in cand detronata de cate o alta melodie dar ma intorceam mereu la ea fiindca reusea sa-mi transmita aceleasi emotii de fiecare data ca si cum o ascultam prima oara."Speechless" mi-a topit sufletul din prima clipa si-mi ia respiratia cand o ascult.E adevarat ca din 25 iunie ma rascoleste cu mult mai mult si nu-mi pot stapani lacrimile dar sper sa vina timpul cand iubirea pura ce o transmite sa depaseasca durerea ca un asemenea geniu s-a daruit lumii si fost atat de neinteles de ea.

    RăspundețiȘtergere
  14. Doar un inger poate canta asa. Si Michael a fost :) va pup pe toti

    RăspundețiȘtergere
  15. Speechless..asa raman de fiecare data cand ascult aceasta melodie divina,nu poti decat sa ramai fara cuvinte in fata perfectiunii creatiei lui Michael.. o voce de inger ce interpreteaza un cantec al sufletelor,al iubirii,ce e mai presus de aceasta lume..dumnezeiesc de frumos.. Multumesc din suflet Mihai,superba postare!!

    Va imbratisez pe toti!

    RăspundețiȘtergere
  16. "Dragostea indelung rabda;dragostea este binovoitoare;dragostea nu pizmuieste;nu se lauda;nu se trufeste.Dragostea nu se poarta cu necuviinta,nu cauta ale sale,nu se aprinde de manie,nu se gandeste la rau,ci se bucura de adevar.Toate le sufera,toate le crede,toate le nadajduieste,toate le rabda.Dragostea nu va muri niciodata"Rom13:4-8.Cand citesc aceste versete imi vin in minte doua persoane-Isus si Michael.

    RăspundețiȘtergere
  17. FOR ALL TIME si SPEECHLESS,doua din muuultele melodii ale lui Michael,pe care le asculti si le simti ca vin dintr-un alt taram a carui singura lege este iubirea sub toate formele ei.Perfectiunea nu exista aici, am fost invatati,dar prin ceea ce a creat-muzica,dans-Michael a fost cel mai aproape de ea.Sunt melodii care n-au beneficiat de promovare-la fel ca multe altele-si as da orice ca aceste comori sa fi avut parte de un videoclip care sa poarte amprenta si viziunea Michael Jackson.Din pacate trecutul nu mai poate fi schimbat nici macar de Dumnezeu si cu siguranta daca acele procese si acea presa avida de senzational n-ar fi existat,acum l-am fi avut si pe Michael si multe videoclipuri pe care n-a mai apucat si n-a mai avut puterea sa le dea viata.
    Orice melodie de-a lui as asculta,indiferent ca ritmul e alert,vesel sau e o balada,nu ma mai pot bucura ca inainte de 25 iunie 2009,oricat as vrea.Intotdeauna simt existenta acelui cutit infipt in suflet care se rasuceste in tacere.E un amalgam concentrat compus din durerea mea interioara si durerea (tristetea) impregnata in melodie...Pentru ca dupa 1993 si in special 2003,Michael n-a mai fost acelasi.Procesele,loviturile presei,oamenii-rechini din jurul lui,rautatea lumii i-au frant sufletul,zambetul si stralucirea din ochii lui n-au mai fost niciodata aceleasi,au devenit doar un scut in spatele carora era doar multa singuratate si tristete.Asta imi ,,spun,, mare parte din melodiile si fotografiile de dupa aceasta perioada neagra.Ce ramane dupa fiecare melodie ascultata sunt doua intrebari care ma vor urmari obsedant pana la sfarsitul zilelor mele ,,De ce Doamne?,, si ,,Cum ar fi fost daca...?,,.Cum ar fi fost daca acele procese n-ar fi existat,cum ar fi fost daca presa si unii oameni nu l-ar fi sfasiat,cum ar fi fost daca lumea i-ar fi respectata dreptul la o viata normala si intimitate,cum ar fi fost daca acea ,,vanatoare,,dupa senzational nu ar fi existat si ar fi avut acel spatiu in care sa poata respira fara sa-i fie interpretat orice cuvant,gest sau gand?Cum ar fi fost daca...multe alte lucruri care l-au ucis ,,piece by piece,, nu ar fi existat?Din pacate nu vom afla niciodata,dar stim ca ar fi putut fi si altfel...!Asa ca acel cutit va ramane definitiv infipt in suflet si va continua sa se rasuceasca in tacere.
    P.S.-Am terminat cartea Mihai.Tot ce pot spune acum e SPEECHLESS.Si la final intrebarea a fost aceeasi ,,Cum ar fi fost daca?,,.Inspirat final lasat asa in ,,coada de peste,, pentru ca fiecare sa-si poata folosi imaginatia si sa viseze.N-ai vrut sau n-ai putut sa ucizi speranta...
    Alina

    RăspundețiȘtergere
  18. Alina,
    am citit comentariul tau si chiar am simtit nevoia sa ma alatur celor spuse de tine
    Cum ar fi fost daca........ v a ramane o intrebare vesnica, mereu prezenta si fara raspuns, iar cutitul si melodia , oricare melodie a lui Michael indiferent de ceea ce transmite ea, vor fi un duet care nu se vor mai desparti nicicand si ne vor urmari de acum si pana la sfarsit
    durerea cea mai mare este faptul ca suntem neputinciosi in fata vointei lui Dumnezeu dar mai ales in fata celor care ne inconjoara si formeaza lumea in care traim.Nu am putut face ceva atunci ca sa l aparam pe Michael, nu putem face nimic nici acum, asa ca ramanem si privim neputinciosi la tot ceea ce se intampla in jurul nostru, la felul cum tot ce e bun si frumos este distrus si desfintat de pe fata pamantului
    Totul e atat de dureros incat simti nevoia sa evadezi din tine si din lumea asta, pentru ca nu poti suporta, e sfasietor ceea ce a patimit acest om si felul in care a sfarsit
    imi pare rau dar sunt ingrozitor de trista

    RăspundețiȘtergere
  19. Speechless, pentru mine, e o melodie absolut sublima si calda, exact asa ca vocea lui MJ, iar corul il completeaza perfect. in viata mea n-am vazut un om atat de sensibil si pasional, in muzica si nu numai, cum a fost MJ! canta cu toata fiinta lui, cu tot sufletul lui, cu toata inima lui! love you for all time, angel!
    florentina.

    RăspundețiȘtergere
  20. ce parere aveti de ceea ce se intampla acum? m-a cuprins o durere la fel de mare ca atunci cand a murit Michael. Ma uit la tv si nu imi vine sa cred ca un asemenea om (presedintele Poloniei) a murit excat la comemorarea celor 70 de ani de la evenimentele intamplate in padurea Katyn. Nu stiam ca presedintele Poloniei este un patriot, credeam ca toti presedintii sunt ca Basescu. Si a trait aici, aproape de noi.

    RăspundețiȘtergere
  21. Si eu cand am vazut marea de lumanari m-am gandit la Michael.Asteptam parca sa zica cine ceva,sa faca o comparatie.Eo tragedie si nu e prima si nici ultima.Ma tem ca vom avea parte de multe de acum incolo

    RăspundețiȘtergere
  22. http://www.youtube.com/watch?v=uLeGMMIwfQo

    RăspundețiȘtergere
  23. De ce ar face cineva comparatie cu Michael, ce are el de-a face cu avionul ala cazut ?
    Este o tragedie al poporului polonez si atit. Ca sunt poate niste implicatii politice foarte mari pe care nu le stim sau poate le banuim asta este altceva. Iarasi o sa par intrasigenta si transanta ( vb lui Mihai), dar cind e vb de Michael nu suport nici un fel de atingere aiurea la adresa lui. Pierderea lui Michael, a fost o tragedie mondiala la cine era el si ce a reprezentat el pentru lume, iar chestia asta cu avionul si presedintele Polonie, este o tragedie si atit, la care nu ma pot implica emotional decit ca si o intimplare ( sau nu ) ( referindu-ma daca este intimplare) nefericita.
    Adevarul este ca ma sperie mai mult canotatiile acestui eveniment si ce ar putea urma daca nu este gestionat cum trebuie, nu evenimentul in sine.Dar de aici in a spune ca durerea este la fel ca durerea pierderii lui Michael, mi se pare prea mult , sau a fost Michael ca era de bon ton si asa ne bagam in seama si vezi doamne acu este presedintele Poloniei in top.
    Violeta

    RăspundețiȘtergere
  24. foarte adevarat! nu exista grad de comparatie intre cele 2 tragedii:pierderea lui MJ si avionul prabusit. nu poti sa spui ca suferinta e la fel de mare, n-ai cum, MJ e MJ,e Regele muzicii, Regele sufletelor, a innebunit o lume intreaga, a produs isterie la nivel de planeta, pe cand presedintele Poloniei si restul victimelor au fost doar niste oameni politici....ai POLONIEI....niste persoane de care nu suntem si nu avem cum sa fim legati in vreun fel. dar adevarat! in esenta au fost si ei oameni, tot niste suflete....dar tot nu se poate compara! sa nu fiu inteleasa gresit, nu sunt vreo insensibila, dar n-ai cum sa suferi la fel!
    florentina.

    RăspundețiȘtergere
  25. BUN GĂSIT, TUTUROR!
    SCUZE CĂ REVIN, DAR AM PARCURS MESAJELE DVS. ŞI CEVA A "SCÂRŢÂIT" (dacă pot spune asta)... ŞI MI-AŞ DORI DIN SUFLET SĂ CER VOIE PROPRIETARULUI ACESTUI BLOG SĂ VĂ READUC ÎN ATENŢIE O PARTE DIN MESAJUL MEU DE ATUNCI.

    "Fie ca lectura în ritm spiritual să vă conducă pe calea ÎNŢELEPCIUNII DIVINE.
    Lacrimile să vi se transforme în mărgăritare, tristeţea în bucurie renăscută, speranţa în vis împlinit, iar CLIPA în VEŞNICIE.
    VEŢI FI ACOLO?
    (WILL YOU BE THERE?)

    http://www.youtube.com/watch?v=UmSQqpInxII

    VEŢI FI LA LOCUL STABILIT?
    (WILL YOU BE IN THE RIGHT PLACE?)
    ......................
    http://angelinspir.ro/despre-ingeri/misterul-ingerilor-1.html
    ................
    http://www.youtube.com/watch?v=kwi0vGNDwU0&NR=1
    http://www.youtube.com/watch?v=Klva7SHSLs4&feature=related
    ........................
    CU ACEEAŞI SINCERĂ ŞI ETERNĂ PRIETENIE, maria c.
    VĂ MULŢUMESC".

    P.S. PERMITEŢI-MI SĂ VĂ ROG SĂ NU TRANSFORMAŢI BLOGUL "ŢARA NOASTRĂ DE KKO", ÎN CÂMP DE BĂTĂLIE, ŞI NICI LUMINA NU O TRANSFORMAŢI ÎN ÎNTUNERIC.
    "DAŢI CEZARULUI CE-I AL CEZARULUI, ŞI LUI DUMNEZEU CE-I AL LUI DUMNEZEU".

    MULŢUMESC ÎNCĂ O DATĂ.
    CU ACEEAŞI SINCERĂ ŞI ETERNĂ PRIETENIE, maria c.

    RăspundețiȘtergere
  26. De ce nu mi-a aparut mesajul?:(.. Sper ca nu am suparat pe nimeni..
    Am o intrebare: se mai poate face comanda la cartea Satrange?

    RăspundețiȘtergere
  27. Ups, am uitat sa ma semnez.. Dana

    RăspundețiȘtergere
  28. loredana sitariu14 aprilie 2010 la 19:03

    si pt mine, pt ca si eu iubesc enorm melodia asta! SPEECHLESS SI FOR ALL TIME -SUUUUUUUUPPPEEEEEERRRBEEEE!!!

    RăspundețiȘtergere
  29. Zuza si Irina,bine ati revenit!V-am asteptat....


    Mihai,ai reusit cu aceasta postare la Speechless sa aduni cele mai frumoase comentarii....sunt ganduri si sentimente ale unor oameni sensibili si frumosi.Si sunt scrise cu sufletul....multe dintre ele m-au emotionat pana la lacrimi....
    SPEECHLESS...un cantec dumnezeeiesc...ramai fara grai cand il asculti...te face sa te intrebi,oare cum este posibil?!...cata candoare...cata dulceata...cata duiosenie a pus Dumnezeu in glasul acestui Om...
    Atunci cand asculti acest cantec in linistea camarutei tale... si inchizi ochii,lasand muzica aceasta divina sa-ti invaluie intrega fiinta,atunci,simti,CU ADEVARAT,ca auzi vocea unui inger.

    "Sa ridici ochii la ceruri,cand toti oamenii privesc in pamant,nu este usor.Sa adori ingerii Luminii,cand toti oamenii adora faima si bogatiile,nu este usor.Dar cel mai greu lucru dintre toate este de a gandi cum gandesc ingerii si de a actiona ca ingerii" - Evanghelia Eseniana

    RăspundețiȘtergere
  30. Speechless... fara grai! Intr-adevar, cantecul asta te inalta la cer. Mihai, o singura completare as avea, ca un fel de replica pentru cantecul pe care l-ai dezbatut acum : http://www.youtube.com/watch?v=VTxnqUhhlIY [Because He Loved Us]
    P.s.: M-am apucat de citit din cartea ta... fac noapte alba, decis fapt!

    RăspundețiȘtergere
  31. Alina,vreau sa-ti spun ca si eu simt la fel,de atunci din 25 iunie...acel cutit care imi sfasie inima atunci cand ii ascult cantecele...Nimic nu mai e la fel...

    RăspundețiȘtergere
  32. http://www.youtube.com/watch?v=AMsckyo3FJk

    RăspundețiȘtergere
  33. Perfect de acord cu Violeta.

    Scorpya

    RăspundețiȘtergere
  34. All wanted you but still they made you sad
    Some think you were genious
    Some called you dangerous and bad
    But with your HIStory you put me next in line
    Led me to the right path
    I still remember the time

    Though you´re gone to soon
    We must keep the faith
    Maybe now they´ll leave you alone

    This is it
    The final curtain call
    (Born to amuse, born to inspire, born to delight)
    This is it
    Your star will never fall
    We never wanted you to say "This is it"

    All the stories left to be told
    What about all the dreams you gave us
    You have left the world so cold
    I just cant describe the way you made me feel
    So why did you leave us here
    There´s still a world left to heal



    Rest in peace, Michael Jackson!

    sunt versurile de la videoclipul postat
    sper sa va placa

    RăspundețiȘtergere
  35. http://www.youtube.com/watch?v=LNem3w2H7RQ

    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  36. Fly away with Butterflies, Dear Michael!

    This is it?!
    Love Is Here and Now You're Gone,
    The last thing Im asking you is for One more Chance
    Dont be my Heartbreaker
    You are the one who says Heaven can Wait.
    This time around
    I want to Rock with you and Cry and Smile
    Im Just a little bit of you
    And you are Another part of me.
    Lets Come together and Heal the world,
    Because We are the children
    Not only The lost children Off the Wall.
    In the Morning glow
    Without you Aint no Sunshine,
    I wanna be where you are
    To tell you: You are not alone, never Let me go!
    I know, is time for you to Fly away with Butterflies.
    Got to be there.
    Flying by Speed Demon,
    Walking easy like Smooth Criminal,
    Painting hearts, as red as Blood, on the dance floor.
    But, If you dont love me
    I cant help it,
    Because I Fall again and again
    And I just cant stop loving you.
    Can you feel it?!
    The way you make me feel?!
    Give in to me Dear Michael,
    Don't Walk Away!
    You see, Whatever happens I Keep the faith,
    For One day in your life
    Youll Remember the Time
    When Happy, With a Childs Heart
    You have met the Man in the mirror.
    The Unbreakable man, who can Scream for his Childhood
    While he is Dancing the Dream
    Walking Speechless on the Hot Street
    Hand by hand with his Invincible Human Nature.
    I dreamed about All the Things You Are.
    In all my dreams you are Up Again
    And Wanna Be Startin' Somethin' ..
    Ready for The Greatest Show on Earth
    In my dreams I know you dont Stop 'til You Get Enough!
    I hope Ill be there
    To cover you with the Wings of my love
    And if Someone in the dark,
    Will try to turn any of your beautiful colors
    To Black or White
    Ill tell him: just Beat it you Dangerous Cheater!

    Niculina

    RăspundețiȘtergere
  37. Aproape ca nu-mi gasesc cuvintele cand este vorba despre aceasta melodie...

    Astept comentariul pentru "Morphine " -cand o sa-i vina randul..as "muri" pe ritmurile aestei melodii....

    P.S. Mihai,sigur Michael nu se ascunde la tine ?!?


    Val.

    RăspundețiȘtergere
  38. Buna MIHAI,este prim. meu comm. dar vrea sa-ti spun ca ti-am citit tot ce-ai scris despre M,J,am preferat sa stau in umbra si sa savurez tot ce-ai postat pe acest blog inclusiv comm.as vrea sa cumpar cele 2 carti pe care le-ai scris cum se proedez?

    RăspundețiȘtergere
  39. Fetelor,cred ca m-ati inteles gresit.Nici nu-mi trece prin cap sa fac o comparatie intre durerea pierderii lui Michael si cea a mortii presedintelui Poloniei.Am afirmat doar ca in momentul in care am vazut multimea de lumanari si oamenii care scriau in caietul de condoleante mi-am adus aminte de ce s-a intamplat cand a murit Michael,oameni care plangeau,flori,lumanari.A fost o reactie fireasca.Cand are loc o tragedie ca cea a mortii lui Michael,a printesei Daiana,acest accident aviatic etc se dau la o parte barierele rasiale,rivalitatile si oamenii sufera impreuna.Despre asta era vorba.

    RăspundețiȘtergere
  40. NICULINA
    trebuie sa ti spun ca mi a placut la nebunie ceea ce ai scris...acele versuri daca se pot numi asa...foarte foarte foarte frumos...te pup!

    RăspundețiȘtergere
  41. Speechless...cand ii aud acordurile trebuie sa las orice altceva. Doar s-o ascult. Isi cere dreptul magiei, lumii de vis in care ma pogoara. Inchid ochii si-mi vad vacantele copilariei petrecute la bunicii mei- oameni simpli, cu credinta-n Dumnezeu,-pe meleagurile din curbura Carpatilor, unde, cat vedeai cu ochii, se-ntindea padurea deasa, dupa care cerul se unea cu pamantul...Simt in nari mirosul fanului, al fragilor si-al iasomiei.. si ma gandesc ca lui Michael i-ar fi placut cu siguranta acolo, si-l vad fericit, cu bratele deschise..."this sense, of "world in me", is how I always want to feel..."
    Cata dreptate ai, Mihai, spunand ca "melodiile lui sunt perfecte, minunat de perfecte". Ramai pe ganduri si..fara cuvinte.

    RăspundețiȘtergere
  42. Iubesc aceasta melodie!

    RăspundețiȘtergere

Vă rog să vă semnaţi dacă doriţi să comentaţi, ca să ştiu cine mi-a călcat pragul blogului :) Mulţumesc.