Cât de scump a ajuns NIMICUL…

SICKO - film documentar

Michael Moore a facut o analiza comparativa a sistemelor de asigurari pentru sanatate din SUA, Canada, Marea Britanie, Franta si Cuba. Documentarul este foarte interesant, mai ales ca ne ofera noua, cetatenilor Romaniei, o perspectiva trista. Sistemul nostru de asigurari a functionat, pana nu de mult, pe principii similare cu cel din Franta - aka modelul Bismarck (cu influente din sistemul de tip centralizat Semasko). Dar guvernantii nostri vor sa ne mute catre sistemul american. Primii pasi s-au facut deja: asigurarile private din pilonii 1 si 2. Ce inseamna asigurari de sanatate ca in America? Priviti documentarul si veti afla.





...

La Mulţi Ani!

Sărbători minunate şi un an nou cu nenumărate bucurii! Să fiţi fericiţi!

BUSHISM

sau

Din puţul gândirii unui preşedinte american

Este arhicunoscut deja faptul că în ţara tuturor posibilităţilor, iată, orice retardat chiar are posibilitatea să ajungă în vârful piramidei. Şi – ce credeţi? – chiar reuşeşte. Cel puţin după 11 septembrie 2001, a reuşit să afle asta până şi ultimul exemplar de homo sapiens necoborât din copaci sau neevacuat din grotă.

Aşadar, în ţara tuturor posibilităţilor – recte SUA – este posibil ca un troglodit ca George W. Bush să ajungă preşedinte. Şi, întrucât „domnia” sa nu a strălucit în niciun fel prin vreo bravă faptă de arme sau vreun alt fel de succes răsunător, dar trebuia să fie introdus în anale (ho-ho, nu vă grăbiţi să râdeţi, termenul îi e foaaarte bine cunoscut lui monseur prezidente) cu orice chip, aşa că, în lipsă de altceva, a fost imortalizat în dicţionar cu un cuvânt nou: bushism. 

Bushism este termenul care caracterizează o sintagmă, expresie ori afirmaţie, malapropism sau eroare lingvistică pe care numai George W. Bush le-a putut scăpa pe gură şi musai numai în timpul celor 8 ani de mandat prezidenţial. Prin urmare, zicătorile bushesciene, transmise din mână-n mână până-n fund la taxatoare, au traversat mapamondul de la un cap la altu’ până când şi-au luxat fălcile de râs şi ultimii aborigeni răsfiraţi în vârf de cocotier; devenind atât de antologice încât academicienii şi lingviştii din Americuţa au decretat că e cazul să o pună de-un cuvânt nou în DEX-ul lor. Şi uite aşa a fost inventat cuvântul „bushism”. Acuma, dacă Georgică primeşte drepturi de autor sau nu, e un aspect care îl priveşte personal. Pe noi nu ne interesează decât exemplificările.

„A fost un an fabulos pentru mine şi nevastă-mea” – George W. Bush, la trei luni după 9/11

„Karyn este cu noi. O fată din vestul Texasului, ca şi mine.” – George W. Bush, 27 mai 2004

„Ştiu că oamenii şi peştii pot convieţui în pace.” – George W. Bush, 9 septembrie 2000

„Pentru fiecare împuşcătură fatală, există alte trei care nu sunt fatale. Oameni buni, aşa ceva este inacceptabil în America. Şi trebuie să facem ceva în privinţa asta.” – George W. Bush, 14 mai 2001

„Familia este locul unde naţiunea noastră găseşte speranţă, unde aripile capătă vise.” – George W. Bush, 18 octombrie 2000

„Aveţi şi voi negri?” – George W. Bush către preşedintele brazilian Fernando Cardoso, 8 noiembrie 2001

„Rareori cineva ridică întrebarea: copiii noştri merge la şcoală?” – George W. Bush, 11 ianuarie 2000

„Vă spun că există un duşman care ar vrea să atace din nou America şi pe americani. Şi îi transmit cele mai bune urări.”  – George W. Bush, 12 ianuarie 2009

„Duşmanii noştri sunt inventivi şi plini de resurse, ca şi noi. Ei caută mereu alte şi alte metode de a face rău ţării noastre şi cetăţenilor noştri. Ca şi noi.”  – George W. Bush, 5 august 2004

Susţinătorii, simpatizanţii şi sicofanţii lui Georgică încearcă să ne vrăjească cu un diagnostic (retroactiv şi desigur „inappropriate”) de dislexie. Dar, şi pentru un necunoscător în ăle ştiinţe logopedice, rezultă cât se poate de evident că aici nu e vorba de aşa ceva, ci mai degrabă de un diagnostic gen „gura prostului adevăr grăieşte”. Freud avea o teorie (în care cred, pentru că am şi verificat-o) care zice că, de multe ori, „dintr-un nu ştiu ce ori ceva”, omul se dă de gol. Adicătelea, indiferent ce vrea el să spuie ca să vrăjească auditoriul, pe gură îi iese taman ceea ce gândeşte cu adevărat (vezi de par egzamplu ultimul citat), ori ceea ce îl caracterizează (vezi citatul nr. 2).

Acestea fiind zise, dacă americanii fură în stare să-l pună pe piţifelnicul ăsta cretinel în scaunul celui mai puternic om din lume, noi de ce adică ne mai mirăm că una ca EBA a ajuns europarlamentar? Ori, mai ştii, (Doamne-fereşte!) mâine-poimâine prim-ministru cu partenerul SIDA secretar de stat? Păi pe lângă bushismele de le citai mai la deal, „succesurile”, „oamenii care nu vor să vorbesc cu tine”, „Clujul este capitala Aradului”, „i-am dăruit unei bătrâne cu handicap un scaun electric” sunt vorbe de adevărat duh. În rest, pe ici-pe colea, prin părţile esenţiale, ăştia doi seamănă de parc-ar fi fraţi, nu alta.

Şi, pentru că a călcat în viaţă – şi în politică, desigur – pe urmele tăticuţului ei, exact ca şi Georgică junior, având doar mintea oleacă mai odihnită – tot ca şi Georgică jr. –  EBA noastră cea de toate zilele fripte şi bani de la buget tocaţi prin Bruxelles a emanat pe gură o maximă monumentală, de pus la panou cu litere de-o şchioapă:

„Cei care până acum îşi puneau mintea cu un Băsescu, acum trebuie să şi-o pună cu doi. Şi unul cu mintea mai odihnită puţin.”

Maximă pe care, dealtfel, ar fi putut foarte bine să o spună Georgică jr. În orice caz, se potriveşte perfect. De unde rezultă un slogan convingător şi în deplină coordonanţă cu faptele:

„EBA este pentru noi

George Bush junior doi!”

Am zis.

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Bushism

No comment

...

După ce a câştigat războiul din Irak, preşedintele Americii se duce la o şcoală să vorbească cu elevii.
– Dragi copii, astăzi îmi puteţi pune câte întrebări vreţi.
Micul John:
– Domnule preşedinte, am 2 întrebări: 1. Cine este responsabil de cel mai mare atac terorist care a fost făcut vreodată, în 1945 când s-a folosit pentru prima oară bomba nucleară la Hiroshima şi Nagasaki? şi 2. De ce aţi atacat Irak-ul? Pentru că nu aveaţi nici un motiv... poate doar să le luaţi petrolul...

Dar se sună şi preşedintele nu mai are timp să răspundă. La a doua oră intră preşedintele din nou în clasă şi o fetiţă spune:
– Am şi eu 4 întrebari: cele pe care le-a pus micul John plus: 3. De ce s-a sunat cu 25 de minute mai devreme şi 4. Unde a dispărut micul John??




...

Balada referendumului

...

A fost o vară şi-a fost un referendum

Şi am sperat să-nţelegi că noi nu te mai vrem

Opt milioane de români au votat ca să pleci

Şi-acum vii şi ne spui că nu suntem destui

Că nu e cvorum, că nu contează

Că n-am făcut nicio sfârlează

Referendumul e ratat

Degeaba am votat

Opt milioane nu se discută

Puteau să fie şi o sută

Fiindcă după mintea ta

Doar morţii ar conta

Ce rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce ce calcul rece ţi-ai făcut

Rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce ne-ai învârtit ca la barbut

Pe toţi acei ce n-au votat

Tu-i numeri că au boicotat

Şi printre ei bunică-mea

Vlad Ţepeş şi Elodia

Ne-ai luat caimacul, ne-ai dat la gioale

Cu listele electorale

Bătute-n cuie, necorectate

Din vremea lui Socrate

De câte ori scoţi capu-n lume

Ameninţi, sudui şi faci spume

Fiindcă-n joc e pielea ta

Şi nu a altcuiva

Ce rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce vânt bate dinspre Rahova

Rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce răcoare suflă-n ceafa ta

Dar nu e cvorum, deci nu contează

Şi n-am făcut nicio sfârlează

Referendumul e ratat

Tu-l vrei invalidat

Opt milioane – ce cifră tristă

Poţi chiar să spui că nu există

Iar acuma strigi la noi

Că vrei Cotrocenii înapoi

Ce rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce tupeu fantastic ai mata

Rece rece ce rece rece ce rece rece  ce rece rece

Ce ce ce ce ce eşti dus de tot cu sorcova

Cu-o mână de pitecantropi

’telectuali de dau în gropi

Care se joacă tontoroi

Cu funia de usturoi

Ne-ai luat caimacul, ne-ai dat la gioale

Cu listele electorale

Bătute-n cuie, neactualizate 

Din vremea lui Socrate

De câte ori scoţi capu-n lume

Ameninţi, sudui şi faci spume

Fiindcă-n joc e pielea ta  –

Bine că nu a mea

Ce rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce vânt bate dinspre Rahova

Rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce răcoare suflă-n ceafa ta

...

Zbor deasupra unui cuib de curci

...


Se spune că puii de curcă pot muri de foame, cu hrana în faţă. Sunt atât de tolomaci, încât trebuie să li se dea mură-n gură. Nu-i duce capul să amuşine primprejur şi nici nu au instinctul de conservare pe care îl găsim la majoritatea fiinţelor. Am analizat puţin comportamentul curcii, pentru că am găsit în el o mulţime de similitudini cu comportamentul politicienilor noştri.

Astăzi, la două zile după referendum, cred că putem să ne detaşăm de nebunia ultimelor săptămâni şi, privind de la o distanţă suficient de mare, să realizăm că de fapt tot acest scandal politic nu e decât o gâlceavă între curci. Curcile portocalii cocoţate pe cracă (ştiţi, curcilor le place foarte mult să se cocoaţe pe ceva şi să privească lumea de sus) s-au lipit cu superglue, s-au legat cu lanţuri şi zbiară ca apucatele că aia e craca lor şi că nimeni nu are voie să le mai dea jos de acolo. Curcile tărcate zbiară de jos, zgâlţâind copacul, că respectiva cracă e un bun obştesc, de care au profitat suficient, şi că a venit vremea să mai lase loc şi altora – aka lor.

S-a organizat un referendum, iar rezultatele nu au avut darul să lămurească fără echivoc pe cele două tabere de curci. Prin urmare, fiecare tabără interpretează aşa cum îi convine şi fiecare e convinsă că a câştigat. De fapt, în gâlceava asta nu există câştigători. Curcile sunt necâştigătoare, iar poporul a pierdut – ca de fiecare dată.

Această poveste se repetă încontinuu de peste două decenii. Şi mereu există două tabere de curci, de diferite culori, care se ceartă pentru aceeaşi cracă, în timp ce pomul, din ce în ce mai trist şi mai gârbovit de belele, se usucă de-ampicioarelea. Dar pe curci nu le interesează asta. Atâta vreme cât mai e în picioare şi mai are o cracă întreagă, se bat pe viată şi pe moarte să ocupe acea cracă. Pe urmă... după ei, potopul. S-o mai găsi pe undeva un alt pom şi o altă cracă pentru care să se certe.

Pentru că aşa e curca. Nu s-a deşteptat în milenii de evoluţie. De ce am spera ca politicienii noştri să se fi deşteptat în două decenii?

...