...
Se spune că puii de curcă pot muri de foame, cu hrana în faţă. Sunt atât de tolomaci, încât trebuie să li se dea mură-n gură. Nu-i duce capul să amuşine primprejur şi nici nu au instinctul de conservare pe care îl găsim la majoritatea fiinţelor. Am analizat puţin comportamentul curcii, pentru că am găsit în el o mulţime de similitudini cu comportamentul politicienilor noştri.
Astăzi, la două zile după referendum, cred că putem să ne detaşăm de nebunia ultimelor săptămâni şi, privind de la o distanţă suficient de mare, să realizăm că de fapt tot acest scandal politic nu e decât o gâlceavă între curci. Curcile portocalii cocoţate pe cracă (ştiţi, curcilor le place foarte mult să se cocoaţe pe ceva şi să privească lumea de sus) s-au lipit cu superglue, s-au legat cu lanţuri şi zbiară ca apucatele că aia e craca lor şi că nimeni nu are voie să le mai dea jos de acolo. Curcile tărcate zbiară de jos, zgâlţâind copacul, că respectiva cracă e un bun obştesc, de care au profitat suficient, şi că a venit vremea să mai lase loc şi altora – aka lor.
S-a organizat un referendum, iar rezultatele nu au avut darul să lămurească fără echivoc pe cele două tabere de curci. Prin urmare, fiecare tabără interpretează aşa cum îi convine şi fiecare e convinsă că a câştigat. De fapt, în gâlceava asta nu există câştigători. Curcile sunt necâştigătoare, iar poporul a pierdut – ca de fiecare dată.
Această poveste se repetă încontinuu de peste două decenii. Şi mereu există două tabere de curci, de diferite culori, care se ceartă pentru aceeaşi cracă, în timp ce pomul, din ce în ce mai trist şi mai gârbovit de belele, se usucă de-ampicioarelea. Dar pe curci nu le interesează asta. Atâta vreme cât mai e în picioare şi mai are o cracă întreagă, se bat pe viată şi pe moarte să ocupe acea cracă. Pe urmă... după ei, potopul. S-o mai găsi pe undeva un alt pom şi o altă cracă pentru care să se certe.
Pentru că aşa e curca. Nu s-a deşteptat în milenii de evoluţie. De ce am spera ca politicienii noştri să se fi deşteptat în două decenii?
...
Se spune că puii de curcă pot muri de foame, cu hrana în faţă. Sunt atât de tolomaci, încât trebuie să li se dea mură-n gură. Nu-i duce capul să amuşine primprejur şi nici nu au instinctul de conservare pe care îl găsim la majoritatea fiinţelor. Am analizat puţin comportamentul curcii, pentru că am găsit în el o mulţime de similitudini cu comportamentul politicienilor noştri.
Astăzi, la două zile după referendum, cred că putem să ne detaşăm de nebunia ultimelor săptămâni şi, privind de la o distanţă suficient de mare, să realizăm că de fapt tot acest scandal politic nu e decât o gâlceavă între curci. Curcile portocalii cocoţate pe cracă (ştiţi, curcilor le place foarte mult să se cocoaţe pe ceva şi să privească lumea de sus) s-au lipit cu superglue, s-au legat cu lanţuri şi zbiară ca apucatele că aia e craca lor şi că nimeni nu are voie să le mai dea jos de acolo. Curcile tărcate zbiară de jos, zgâlţâind copacul, că respectiva cracă e un bun obştesc, de care au profitat suficient, şi că a venit vremea să mai lase loc şi altora – aka lor.
S-a organizat un referendum, iar rezultatele nu au avut darul să lămurească fără echivoc pe cele două tabere de curci. Prin urmare, fiecare tabără interpretează aşa cum îi convine şi fiecare e convinsă că a câştigat. De fapt, în gâlceava asta nu există câştigători. Curcile sunt necâştigătoare, iar poporul a pierdut – ca de fiecare dată.
Această poveste se repetă încontinuu de peste două decenii. Şi mereu există două tabere de curci, de diferite culori, care se ceartă pentru aceeaşi cracă, în timp ce pomul, din ce în ce mai trist şi mai gârbovit de belele, se usucă de-ampicioarelea. Dar pe curci nu le interesează asta. Atâta vreme cât mai e în picioare şi mai are o cracă întreagă, se bat pe viată şi pe moarte să ocupe acea cracă. Pe urmă... după ei, potopul. S-o mai găsi pe undeva un alt pom şi o altă cracă pentru care să se certe.
Pentru că aşa e curca. Nu s-a deşteptat în milenii de evoluţie. De ce am spera ca politicienii noştri să se fi deşteptat în două decenii?
Hazlie si adecvata situatiei de azi, aceasta “poveste” a taberelor de “curci” viu colorate in functie de craca pentru care se umfla in pene si se cearta, crezand ca sunt indreptatite sa stea. Asemanarea taberei de curci cu clasa politica te lasa fara cuvinte, prin inedit. Asta pentru ca nu mai poti “ingaima” nimic, de ras!... Mihai, ai asa un dar de a conferi “culoare” cuvintelor, de a satiriza cu atata umor situatia “de fapt” si de a ne face sa savuram, cu haz, momentul!
RăspundețiȘtergereDOR, intre ras si plans.
La fel de elocvente sunt cuvintele “grele” spuse de Tudor Gheorghe, in “Stare de fapt”, care aduc si ele o pata de culoare “grotescului” din lumea politica, dar si situatiei in care se zbat oamenii de rand.
RăspundețiȘtergere“Bah, voi n-aveti pic de frica, de rusine?
Sunteti totul,
Sunteti cei care ridica pentru orice tata botul?
Nu v-au invatat parintii ca-i a dracu’ lumea-n sine,
Ca s-au dus regii si printii, ca ce trece nu mai vine?
Lacrimati ca proasta-n targuri, va zbateti ca nebunii
Nu vedeti ca-u dat in parguri alte lanturi, alte funii?
Doamne, cum le stiti pe toate
Si eu dau din coate-n mine si ma-ntreb
De se mai poate sa faci raul rau in bine.
Uite-i, Doamne, cum se cearta si se fac de rasul tarii
Ieri se milogeau la poarta si pupau poala puterii
Ne cereau marinimie, ne dadeau luna si stele
Doamne, ce fatarnicie pe alesii tarii mele
Lacrimeaza la tribuna, se lovesc in piept cu pumnul
Zama lunga de minciuna, unu-s toti si toti sunt unul
Un amestec, o cocleala, ceva-ntre otet si fiere
O rugina sau o bala: opozitie- putere!
Dai intr-unul, sar cu totii
Nu mai au principii, gata!
Banii tai, eeh,… sunt banii nostrii !
Noua sa ne prisoseasca si puterea si cuvantul!
Noua sa ne fie bine, sa ne-alegem cu de toate!
Ca de maine….Ce e maine?
Tot ca azi, tot cine poate.
Eeh..Copiii lu’ taticu’
Nu va mai jucati cu focul
Ca se supara “bunicul” si va bate nenorocul
Ca bunicul asta stie cum si cat si cand sa lase
Ca tot robotind prin vie, i-a crescut via prin oase
Si e mare cat e toata vatra tarii
Cum ni-i visul….Nu-l invarte nicio roata,
Cu el nu te joci de-a prinsul
Si sunt sigur c-o sa-i vina sa va-nsire asa cu acul,
Sa va spanzure-n lumina si sa va trimita dracu’!
Ca nu ne-ati bagat in seama nici ca cat
N-am existat…Am fost asa o forma, o aratare, un abur
Nici atat, un fel de…un manechin fara de uniforma
Un fel de aglomerare fara tel pe care-o manevrati cum va convine.
Dar cine sunteti voi? Din ce castel va coborati?
Sau dintre ce ruine veniti sa ne-nvatati ce sa gandim?
Si sa ne spuneti: ”Noi suntem frumosii, va botezam, va cununam”
Sa fim mult mai uniti decat au fost stramosii
Ce raie, ce mizerie, ce zoi pe ambitiile voatre trecatoare
Ce lume rea rasare dintre noi?
Ca prea devreme s-au ajuns ajunsii
Si ca mai sunt cutremure pe lume, ca pot sa cada, pot sa fie invinsii!
Se lasa ceata, domnilor.
Si noi ne-nlacrimam degeaba-ntre cuvinte.
Mi s-a pus de ieri un nod in gat
Si ma-neaca fumul vorbariei
Nimeni nu mai stie cum si cat trestia sopteste mustariei.
Curg siroaie de minciuni pe strada
Nici o lacrima de adevar,
Rar de tot o raza ia-n raspar intunericul ce va sa cada.
Dau pensionarii semn ca mor
Si copiii fug mereu de-acasa
Si alesii latra-n difuzor ca vor face tara mai manoasa.
Si desupra bunul Dumnezeu
Sictirit de golul din cuvinte
Stinge mucul candelei de seu
Si viseasza c-o s-ajunga presedïnte.”
DOR, de-o lacrima de adevar