ţin’ să fie, ţin’ să fie?

... viitorul staroste al pseudo-partiduleţului „scroafa-i moartă în coteţ da’ tot dă din funduleţ” poreclit (pe criterii încă neelucidate) „PDL”?

Îmi aruncai şi eu un ochi pe catindaţi şi văzui că oferta e de-a dreptul foarte extra super mirobolantă.

Catindatul nr.1: Rinocerul bulbucat şi cu capu-n colţuri, care pare blând dar îl apucă turbarea la orice zgomot neprevăzut. Adeseori se sperie când îşi aude propria balegă căzându-i de sub coadă. Şi atunci face prăpăd, muşcă din ţărână aaaahh!

Catindatul nr.2: Forma de viaţă cu sex incert şi cu origine probabil extraterestră – se bănuieşte că vine direct de pe Planeta Maimuţelor – care n-are bani de frizer şi se tunde cu o custură veche de pe vremea când cosorul lui Moceanu era pentru Homo Sapiens fix ceea ce reprezintă azi pentru noi pacea universală, eradicarea foametei sau ieşirea din criză – adică un vis foarte, foaarte îndepărtat. Practic irealizabil.  

Catindatul nr.3: Madam de pompadur wannabe – de fapt o Coană Chiriţă dâmboviţeană ot Pleşcoi ot Coq au vin, armazoana scherbinte a Băsului nesimţitoriu şi de cursă lungă beutoriu – paparud(re)a cu CV imbatabil, miile de kilometri de centură bătătoriţi (dimpreună cu afişul electoral, reprezentat mai la vale)  fiind relevanţi în acest sens. La umbra Udrei, toţi homunculii portocalii vor fi oblojiţi, păstoriţi şi mai ales adăpaţi cu multă dragoste maternă. Şi, după cum se poate lesne observa, chiar şi cu ochiul liber de pe Alfa Centauri, între picioarele dânsei e loc căcălău. 

UPDATE 1: Cioporu’ pedelist a votat şi a decis: rinocerul este (în continuare) bulibaşa portocalie. Prin urmare, Macovei se poate întoarce pe Planeta Maimuţelor, iar Udrea poate să-şi strângă picioarele la loc.


UPDATE 2: Băsul a declarat că se rupe de PDL. PDL-ului i se rupe.

Din ciclul „ce mulţi proşti, mamă, răsare; da’ de unde tot vin, oare?”

Sau: Îndobitocirea maselor prin anticultură

...vă prezint un top al cânticelor proaste de mare „angajament intelectual” (lol) difuzate până la căpierea minţilor şi netezirea oricăror urme de circumvoluţiuni. O listă cu cele mai elocvente mostre de agramatism şi de imbecilitate psiho-afectivă. Cu menţiunea că ordinea este aleatorie. Asta ca să nu se supere niciunul dintre cei nominalizaţi că nu primeşte premiul „Musca de aur” care să-i patineze pe chestia aia netedă ce-i ţine loc de encefal. Atenţionez fanii celor mai jos menţionaţi să nu se deranjeze să-şi deverseze frustrările, pentru că orice imprecaţii le vor fi invalidate.

● CRBL (care cred că şi-a ales acest nickname pe sistemul „ce-mi lipseşte”), cu marele hit „Petre”, din care cităm: „Vaaaii, da’ ce-avem noi aicea? E plin de căprioare bine că mi-am luat alicea” bis. No comment.

● Antonia („fă, eşti frumoasă dar eşti proastă”) – dânsa cântă în limbi necunoscute, sperând ca astfel să fie scutită de criticile lingvistice şi morfo-gramaticale. Iaca traducerea unia dintre hiturile sale: „adu-ţi aminte - pa - Lucica - număru’ unu... Ma-ma-ra-bou bis” Am căutat în dicţionar Marabou şi am aflat că se poate referi la: un soi de ciocolată suedeză; o persoană multirasială din Haiti; un soi de cocostârc ori o plantă cu care se hrănesc bivolii. Din acest motiv, versul „ia-te după mine până jos prin Marabou” nu prea înţeleg la ce se referă, că nu se potriveşte cu niciuna dintre definiţii.

            ● Inna („şi boccie şi nasoală”) cu hitul „Pohui” din care citez: „Acasă este niște borș ș-oleacă de smântână, ne v temu o venit factura la lumină.” De remarcat că, şi atunci când cântă în româneşte ori în dialect basarabean, duduia Inna îşi menţine agramatismele şi accentul englezesc manelisto-expirat.

● Loredana („şi purie şi vulgară da’ se crede căpreoară”) cu „Apa” din care menţionăm: „Te alung şi te chem iar, te las şi iar te iau cu mine şi în vise şi oriunde m-aş mai duce-n lumea mare...” Asta îmi aduce aminte de versurile, la fel de inepte, ale lui Cătălin Crişan din capodopera „Dacă pleci” (dealtfel, tot un hit dar din altă epocă) „Dacă pleci n-ai să poţi trăi cu tot ce-a fost şi nu mai vrei să ştii.” Superb sau ce?

            ● Smiley, Velea şi Baxter („trei bezmetici, înţeleg; da’ tot nu fac cât unu-ntreg”) cu hitul „Caii verzi pe pereţi”: „Şi-acum să vă cânt o piesă din la la la la la” Începe promiţător, deja îmi calculez traiectoria până la baie.  „Viaţa e o structură complexă concavă sau convexă ştii cand intri dar nu stii când ieşi dreapta perversa ea te tratează exact cum o tratezi şi nu vrei deloc să încetezi că te doboară te ridici te enervezi şi zâmbeşti şi continui să speri visând la caii verzi pe pereţi.” Exact aşa zâmbeam şi eu, după ce mi-am vomat maţele şi un sfert din ficat, cu nişte cai verzi învârtindu-se în jurul vasului de WC.

            ● Andra („eu nu sunt ţigancă, nici romă – doar ceva între astea două”) feat. What’s Up („no name so nothing to blame”) cu marele „hit” (muhaha – ce glumă!) „Ca la meteo” din care stipulăm: „O fi soare, da’ nu-l văd ioooo (o oo ooo) între noi totul e rece iar timpul tot trece bla-bla”  Ce poţi să comentezi la asemenea cretinităţi agramaticale?

            ● Cabron („onanistul avorton”) cu hitul „Eu şi iarna sunt pe val” (vise, taică): „N-aştept sezonu’ estival, am înţeles tot ce nu-i clar în orice club cu un pahar iar sunt pe val...şouri ştouri chestii trestii delicii vicii marfă bestii tot felul de fete prăjituri cireaşa de pe tortúri...” Sfântă Născătoare, câtă profunzime... M-a lăsat crăcănat de-a dreptu’...

            ● Alex Mica („care o are atâtica”) – marele cântăcios (muhahaha!) care, după imensul succes „Dalinda”, a dat iar lovitura cu „Lady”. Cânticelu’ e în ceva ce vrea să semeneze a engleză, dar dacă încercaţi să traduceţi, iaca ce ar ieşi:  „îmi place felul în care tragi vânturi dă-mi-le în faţă, că plătesc, ce sex dacă tu nu panglică, tare fă că tu eşti visul meu bla bla...” Sublim sau ce?

            ● Voltaj („nu mai sunt un băieţel da’ mă masturbez la fel”) cu „Lumea e a mea” din care nu am reţinut decât „sunt mic-mic-mic” – pe sistemul „măi Căline nici nu ştii cât de mic eşti şi vei fi”.  

            ● Corina Bud („nici eu nu ştiu ce cânt, că sunt afonă şi nu m-aud”) cu hitul „A ta”: „Băiatul îmi zicea întruna hai Corina hai, lasă-mă să-ţi arăt casa mea din Havái a-a-a-a- ta a-a-a-a- ta... bla-bla.” Cred că orice comentariu ar afecta sublimul creaţei. Părerea mea e că mai bine rămânea la dansul la bară. În baie.   

Lista rămâne deschisă.

Boala lu' Calache: primele simptome

Boala lu’ Calache este o afecţiune gravă, căreia nu i s-a descoperit încă tratamentul. Cercetările făcute în ultimele decenii au arătat că această maladie, descrisă generic în tratatele de medicină drept “Calache Syndrom”, se transmite genetic, autosomal dominant şi se caracterizează prin următoarele:

• Boala se datorează unei mutaţii pe gena BAS – esq

• Unul dintre părinţii bolnavului prezintă semne de boală

• Riscul transmiterii la descendenţii individului este de 50%

• Ambele sexe sunt afectate în mod egal

Simptomele debutează relativ târziu, după vârsta de 20 de ani, de obicei după ce individul a procreat deja, fapt ce determină creşterea constantă a incidenţei acestei maladii. Boala lu’ Calache se manifestă prin:

• Mitomanie sistematizată şi negare a realităţii (ex. cazul “pixelul albastru”)

• Râs isteric hăhăit şi autosatisfacţie penibilă (“ce-mi plac glumele mele”)

• Paranoia exacerbată manifestă sub formă de autovictimizare şi miorlăială ipocrită, direct (vezi frăsuiala băsesco-merkeliană) sau prin slugile microcefale (vezi cazul XXX de videochat - cuplul macovei/reding)

• Bâlbâială sacadată la interval de 5-10 cuvinte (mbă-mbă) – atenţie, această formă de bâlbâială este contagioasă, s-a observat transmiterea ei la un număr mare de jurnalişti şi politicieni (vezi cazurile Maria Coman, Robert Turcescu, Roberta Anastase etc.). A nu se confunda cu bâlbâiala becaliană (bă-bă-bă), care e cu totul altă mâncare de peşte.

• Obsesie pentru culoarea blond platinat, paporniţe Hermes, slana îndesată în iţari albi, tocuri de 13 şi numele de Nuţi

• Deviaţii comportamentale cu tentă sociopată de tipul inconsecvenţei (“mergeţi la vot”/”nu mergeţi la vot”), agresiunii verbale (“găozarule”, “ţigancă împuţită”), apetitului infracţional (cazurile “flota”, “Mihăileanu”, “vânzări anterioare”, “voturile de la Paris” etc.), obsesiv-libidinoase ("Păsărică, urcă-te pe masă să-ţi arăt cum se face !"), afilierii la găşti interlope de crimă organizată (vezi cumetriile de botez, moţ şi bişniţuri cu clanuri gen Bercea Mondialu’, Falcă, Mararu, Cămătarii, Ghenosu,  etc.etc.)

• Analfabetism funcţional (caracterizează persoanele care reuşesc să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit); agramatisme deşănţate (“succesuri”, “nu vor să vorbesc cu tine” etc.etc.), narcisism patologic (de tipul “EU sunt şeful statului”, respectiv “oglindă oglinjoară, cine e cea mai siliconată şi botoxată din ţară?”)

• Delir de grandoare (el este centrul Universului şi realitatea se raportează numai la persoana sa; întreaga lume se învârte în jurul lui – exemplele sunt fără număr şi răzbat din fiecare discurs)

• Mania persecuţiei (“Dai în mine, dai în tata. Dai în tata, dai în ţară.”)

• Idei puţine dar fixe şi nezdruncinate (“nu vă uitaţi la Antena 3!” şi “suspendarea MEA este o ameninţare la adresa statului de drept!”)

• Apetit exacerbat pentru substanţe toxice (alcool, respectiv botox)

• Alte simptome: hiperactivitate, logoree, stări de agitaţie, schimbare de dispoziţie rapidă între euforie şi depresie, labilitate şi incontinenţă afectivă, hiperexcitabilitate, tulburări de comportament cu coloratură demonstrativă, ocazional şi halucinaţii, delir relaţional.

După cum s-a anunţat cu surle şi trâmbiţe, junioarea băsesciană, mândra posesoare de simptomele bolii lu’ Calache, e pe cale să producă un jr.jr. băsescian. Aşadar, nu numai mama tâmpiţilor e mereu gravidă. Ci şi urmaşa ei.

   

Cât de scump a ajuns NIMICUL…

SICKO - film documentar

Michael Moore a facut o analiza comparativa a sistemelor de asigurari pentru sanatate din SUA, Canada, Marea Britanie, Franta si Cuba. Documentarul este foarte interesant, mai ales ca ne ofera noua, cetatenilor Romaniei, o perspectiva trista. Sistemul nostru de asigurari a functionat, pana nu de mult, pe principii similare cu cel din Franta - aka modelul Bismarck (cu influente din sistemul de tip centralizat Semasko). Dar guvernantii nostri vor sa ne mute catre sistemul american. Primii pasi s-au facut deja: asigurarile private din pilonii 1 si 2. Ce inseamna asigurari de sanatate ca in America? Priviti documentarul si veti afla.





...

La Mulţi Ani!

Sărbători minunate şi un an nou cu nenumărate bucurii! Să fiţi fericiţi!

BUSHISM

sau

Din puţul gândirii unui preşedinte american

Este arhicunoscut deja faptul că în ţara tuturor posibilităţilor, iată, orice retardat chiar are posibilitatea să ajungă în vârful piramidei. Şi – ce credeţi? – chiar reuşeşte. Cel puţin după 11 septembrie 2001, a reuşit să afle asta până şi ultimul exemplar de homo sapiens necoborât din copaci sau neevacuat din grotă.

Aşadar, în ţara tuturor posibilităţilor – recte SUA – este posibil ca un troglodit ca George W. Bush să ajungă preşedinte. Şi, întrucât „domnia” sa nu a strălucit în niciun fel prin vreo bravă faptă de arme sau vreun alt fel de succes răsunător, dar trebuia să fie introdus în anale (ho-ho, nu vă grăbiţi să râdeţi, termenul îi e foaaarte bine cunoscut lui monseur prezidente) cu orice chip, aşa că, în lipsă de altceva, a fost imortalizat în dicţionar cu un cuvânt nou: bushism. 

Bushism este termenul care caracterizează o sintagmă, expresie ori afirmaţie, malapropism sau eroare lingvistică pe care numai George W. Bush le-a putut scăpa pe gură şi musai numai în timpul celor 8 ani de mandat prezidenţial. Prin urmare, zicătorile bushesciene, transmise din mână-n mână până-n fund la taxatoare, au traversat mapamondul de la un cap la altu’ până când şi-au luxat fălcile de râs şi ultimii aborigeni răsfiraţi în vârf de cocotier; devenind atât de antologice încât academicienii şi lingviştii din Americuţa au decretat că e cazul să o pună de-un cuvânt nou în DEX-ul lor. Şi uite aşa a fost inventat cuvântul „bushism”. Acuma, dacă Georgică primeşte drepturi de autor sau nu, e un aspect care îl priveşte personal. Pe noi nu ne interesează decât exemplificările.

„A fost un an fabulos pentru mine şi nevastă-mea” – George W. Bush, la trei luni după 9/11

„Karyn este cu noi. O fată din vestul Texasului, ca şi mine.” – George W. Bush, 27 mai 2004

„Ştiu că oamenii şi peştii pot convieţui în pace.” – George W. Bush, 9 septembrie 2000

„Pentru fiecare împuşcătură fatală, există alte trei care nu sunt fatale. Oameni buni, aşa ceva este inacceptabil în America. Şi trebuie să facem ceva în privinţa asta.” – George W. Bush, 14 mai 2001

„Familia este locul unde naţiunea noastră găseşte speranţă, unde aripile capătă vise.” – George W. Bush, 18 octombrie 2000

„Aveţi şi voi negri?” – George W. Bush către preşedintele brazilian Fernando Cardoso, 8 noiembrie 2001

„Rareori cineva ridică întrebarea: copiii noştri merge la şcoală?” – George W. Bush, 11 ianuarie 2000

„Vă spun că există un duşman care ar vrea să atace din nou America şi pe americani. Şi îi transmit cele mai bune urări.”  – George W. Bush, 12 ianuarie 2009

„Duşmanii noştri sunt inventivi şi plini de resurse, ca şi noi. Ei caută mereu alte şi alte metode de a face rău ţării noastre şi cetăţenilor noştri. Ca şi noi.”  – George W. Bush, 5 august 2004

Susţinătorii, simpatizanţii şi sicofanţii lui Georgică încearcă să ne vrăjească cu un diagnostic (retroactiv şi desigur „inappropriate”) de dislexie. Dar, şi pentru un necunoscător în ăle ştiinţe logopedice, rezultă cât se poate de evident că aici nu e vorba de aşa ceva, ci mai degrabă de un diagnostic gen „gura prostului adevăr grăieşte”. Freud avea o teorie (în care cred, pentru că am şi verificat-o) care zice că, de multe ori, „dintr-un nu ştiu ce ori ceva”, omul se dă de gol. Adicătelea, indiferent ce vrea el să spuie ca să vrăjească auditoriul, pe gură îi iese taman ceea ce gândeşte cu adevărat (vezi de par egzamplu ultimul citat), ori ceea ce îl caracterizează (vezi citatul nr. 2).

Acestea fiind zise, dacă americanii fură în stare să-l pună pe piţifelnicul ăsta cretinel în scaunul celui mai puternic om din lume, noi de ce adică ne mai mirăm că una ca EBA a ajuns europarlamentar? Ori, mai ştii, (Doamne-fereşte!) mâine-poimâine prim-ministru cu partenerul SIDA secretar de stat? Păi pe lângă bushismele de le citai mai la deal, „succesurile”, „oamenii care nu vor să vorbesc cu tine”, „Clujul este capitala Aradului”, „i-am dăruit unei bătrâne cu handicap un scaun electric” sunt vorbe de adevărat duh. În rest, pe ici-pe colea, prin părţile esenţiale, ăştia doi seamănă de parc-ar fi fraţi, nu alta.

Şi, pentru că a călcat în viaţă – şi în politică, desigur – pe urmele tăticuţului ei, exact ca şi Georgică junior, având doar mintea oleacă mai odihnită – tot ca şi Georgică jr. –  EBA noastră cea de toate zilele fripte şi bani de la buget tocaţi prin Bruxelles a emanat pe gură o maximă monumentală, de pus la panou cu litere de-o şchioapă:

„Cei care până acum îşi puneau mintea cu un Băsescu, acum trebuie să şi-o pună cu doi. Şi unul cu mintea mai odihnită puţin.”

Maximă pe care, dealtfel, ar fi putut foarte bine să o spună Georgică jr. În orice caz, se potriveşte perfect. De unde rezultă un slogan convingător şi în deplină coordonanţă cu faptele:

„EBA este pentru noi

George Bush junior doi!”

Am zis.

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Bushism

No comment

...

După ce a câştigat războiul din Irak, preşedintele Americii se duce la o şcoală să vorbească cu elevii.
– Dragi copii, astăzi îmi puteţi pune câte întrebări vreţi.
Micul John:
– Domnule preşedinte, am 2 întrebări: 1. Cine este responsabil de cel mai mare atac terorist care a fost făcut vreodată, în 1945 când s-a folosit pentru prima oară bomba nucleară la Hiroshima şi Nagasaki? şi 2. De ce aţi atacat Irak-ul? Pentru că nu aveaţi nici un motiv... poate doar să le luaţi petrolul...

Dar se sună şi preşedintele nu mai are timp să răspundă. La a doua oră intră preşedintele din nou în clasă şi o fetiţă spune:
– Am şi eu 4 întrebari: cele pe care le-a pus micul John plus: 3. De ce s-a sunat cu 25 de minute mai devreme şi 4. Unde a dispărut micul John??




...

Balada referendumului

...

A fost o vară şi-a fost un referendum

Şi am sperat să-nţelegi că noi nu te mai vrem

Opt milioane de români au votat ca să pleci

Şi-acum vii şi ne spui că nu suntem destui

Că nu e cvorum, că nu contează

Că n-am făcut nicio sfârlează

Referendumul e ratat

Degeaba am votat

Opt milioane nu se discută

Puteau să fie şi o sută

Fiindcă după mintea ta

Doar morţii ar conta

Ce rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce ce calcul rece ţi-ai făcut

Rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce ne-ai învârtit ca la barbut

Pe toţi acei ce n-au votat

Tu-i numeri că au boicotat

Şi printre ei bunică-mea

Vlad Ţepeş şi Elodia

Ne-ai luat caimacul, ne-ai dat la gioale

Cu listele electorale

Bătute-n cuie, necorectate

Din vremea lui Socrate

De câte ori scoţi capu-n lume

Ameninţi, sudui şi faci spume

Fiindcă-n joc e pielea ta

Şi nu a altcuiva

Ce rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce vânt bate dinspre Rahova

Rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce răcoare suflă-n ceafa ta

Dar nu e cvorum, deci nu contează

Şi n-am făcut nicio sfârlează

Referendumul e ratat

Tu-l vrei invalidat

Opt milioane – ce cifră tristă

Poţi chiar să spui că nu există

Iar acuma strigi la noi

Că vrei Cotrocenii înapoi

Ce rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce tupeu fantastic ai mata

Rece rece ce rece rece ce rece rece  ce rece rece

Ce ce ce ce ce eşti dus de tot cu sorcova

Cu-o mână de pitecantropi

’telectuali de dau în gropi

Care se joacă tontoroi

Cu funia de usturoi

Ne-ai luat caimacul, ne-ai dat la gioale

Cu listele electorale

Bătute-n cuie, neactualizate 

Din vremea lui Socrate

De câte ori scoţi capu-n lume

Ameninţi, sudui şi faci spume

Fiindcă-n joc e pielea ta  –

Bine că nu a mea

Ce rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce vânt bate dinspre Rahova

Rece rece ce rece rece ce rece rece ce rece rece

Ce ce ce ce răcoare suflă-n ceafa ta

...

Zbor deasupra unui cuib de curci

...


Se spune că puii de curcă pot muri de foame, cu hrana în faţă. Sunt atât de tolomaci, încât trebuie să li se dea mură-n gură. Nu-i duce capul să amuşine primprejur şi nici nu au instinctul de conservare pe care îl găsim la majoritatea fiinţelor. Am analizat puţin comportamentul curcii, pentru că am găsit în el o mulţime de similitudini cu comportamentul politicienilor noştri.

Astăzi, la două zile după referendum, cred că putem să ne detaşăm de nebunia ultimelor săptămâni şi, privind de la o distanţă suficient de mare, să realizăm că de fapt tot acest scandal politic nu e decât o gâlceavă între curci. Curcile portocalii cocoţate pe cracă (ştiţi, curcilor le place foarte mult să se cocoaţe pe ceva şi să privească lumea de sus) s-au lipit cu superglue, s-au legat cu lanţuri şi zbiară ca apucatele că aia e craca lor şi că nimeni nu are voie să le mai dea jos de acolo. Curcile tărcate zbiară de jos, zgâlţâind copacul, că respectiva cracă e un bun obştesc, de care au profitat suficient, şi că a venit vremea să mai lase loc şi altora – aka lor.

S-a organizat un referendum, iar rezultatele nu au avut darul să lămurească fără echivoc pe cele două tabere de curci. Prin urmare, fiecare tabără interpretează aşa cum îi convine şi fiecare e convinsă că a câştigat. De fapt, în gâlceava asta nu există câştigători. Curcile sunt necâştigătoare, iar poporul a pierdut – ca de fiecare dată.

Această poveste se repetă încontinuu de peste două decenii. Şi mereu există două tabere de curci, de diferite culori, care se ceartă pentru aceeaşi cracă, în timp ce pomul, din ce în ce mai trist şi mai gârbovit de belele, se usucă de-ampicioarelea. Dar pe curci nu le interesează asta. Atâta vreme cât mai e în picioare şi mai are o cracă întreagă, se bat pe viată şi pe moarte să ocupe acea cracă. Pe urmă... după ei, potopul. S-o mai găsi pe undeva un alt pom şi o altă cracă pentru care să se certe.

Pentru că aşa e curca. Nu s-a deşteptat în milenii de evoluţie. De ce am spera ca politicienii noştri să se fi deşteptat în două decenii?

...

Ză Eshek (ov auăr entaiăr neişăn)

...





...

PROFETUL

...

Traian Băsescu este un personaj toxic, care a făcut mai mult rău României prin prezenţa lui la Cotroceni decât ar fi facut rău României dacă ar fi stat mereu la Golden Blitz.

De când a devenit preşedinte, el a reuşit nişte lucruri inimaginabile, pe care nu le credeam posibile cu ceva timp în urmă.

Băsescu a reabilitat PSD, deşi se declarase împotriva acestui partid în campania electorală din 2004. PSD era un partid muribund, un partid care nu mai avea nicio şansă, care se dezagrega, se descompunea şi care, practic, n-a dovedit nimic. Dintr-odată, acest partid muribund a primit de la Băsescu un tub de oxigen şi a reînviat. Dintr-o dată, îl văd pe Geoana luându-şi aşa cu aplomb rolul de opoziţie şi făcând prostii, cum a fost prostia de azi când, întrebat fiind "Câţi ofiţeri acoperiţi sunt?" a zis "Nu ştiu câţi suntem".

Anii în care a fost preşedinte demonstrează că "sistemul ticăloşit" despre care vorbea Băsescu nu se mărginea doar la PSD, acesta fiind, de fapt, bine mersi şi ancorat în grupurile de interese de la Cotroceni.

Eu sunt de partea celor care cred că Traian Băsescu este, nu victima structurilor vechi ale Securităţii, eu cred că Băsescu este exponentul de vârf al structurilor Securităţii şi că el s-a manifestat în tot acest scandal, dacă nu ca un securist, cel puţin ca un individ cu mentalitate de securist.

Niciodată România n-a fost mai izolată în plan internaţional, niciodată România n-a fost mai singură, niciodată românii n-au fost mai dezbinaţi şi mai singuri în propria lor ţară, mai îndemnaţi să-şi ia lumea în cap, să plece oriunde văd cu ochii.


***

Julien Green se referea la Germania nazistă când a remarcat în “Jurnalul” său: “Nimic nu-i mai plicticos decât o dictatură. Toata lumea în uniformă şi în cadenţă!” Dar nici dictatura comunistă n-a fost mai “distractivă”. Aceleaşi ipocrizii, aceleaşi laşităţi, aceleaşi potemkiniade şi, mai ales, aceeaşi frică, baza psihilogică a oricărei dictaturi. Cei mai în vârstă pot confirma, însă, că a existat şi ceva care se împotrivea “plictiselii”: convingerea că, sub ea, exista o presimţire a unei solidarităţi negative, datorită căreia nu eram, de fapt, singuri nici când eram singuri.

“Democraţia” dubioasă de azi (cu autoritatea tuturor instituţiilor compromisă!) nu e deloc plicticoasă. Produce scandaluri zilnic şi, uneori, chiar de mai multe ori pe zi, cu ajutorul televiziunilor, interesate doar de rating. În schimb, despre ce solidaritate mai putem vorbi? Despre ce ideal comun? Despre ce aşteptare a tuturor? Am văzut bătrâni ofiliţi de mizerie, înghesuindu-se să-l “atingă” pe Băsescu. Ce-i făcea să fie atit de sensibili la demagogie? Să fie la noi lehamitea atât de aproape de nevoia de mesianism? Am văzut tineri pentru care a fi cineva “cool” ţine loc de ideal naţional. Şi cum să-mi explic uşurinţa cu care flecărim pe teme grave? Oare nu ne putem ridica nici în momentele de cumpănă deasupra defectului de a nu lua aproape nimic în serios? Chiar nu ne dăm seama ce poate ieşi din “războiul civil psihologic”care sfâşie azi România? Pe unii precum Boc sau pe unul precum Stolojan îi înţeleg. Fără Băsescu, ar fi, politiceşte, nişte nimeni. Îi înţeleg şi pe cei care joacă acum cartea anti-Băsescu. Se tem pentru carierele lor. Dar noi care susţinem că am vrea să trăim într-o Românie normală, ce scuză avem?

Nu sunt nici eu deloc încântat de cum arată actualul Parlament care include, pe lângă oameni onorabili, nu puţine nulităţi şi persoane bănuite de corupţie sau disponibile. E aiuritor, totuşi, să-l auzi pe pedistul Radu Berceanu făcând insistent la televizor, pentru a-i trage o limbă lui Basescu, teoria că “nu orice majoritate are dreptate”. Sigur, şi eu ştiu că Hitler a ajuns la putere prin voinţa suverană a poporului german. Dar dacă “majoritatea nu are întotdeauna dreptate”, ce autoritate mai au legile votate în Parlament? În fond, ce ar vrea garda pretoriană a lui Băsescu bătând moneda pe ceea ce ea numeşte “despotismul” Parlamentului? Ar vrea să ne întoarcem în 1938, când Carol al II-lea a abolit regimul parlamentar?

Iată, deci, care e teama mea. Retorica de care face uz acum Băsescu: acuzarea întregii clase politice, “mesianizarea” sa, cu un tot mai pronunţat iz fascistoid, aminteşte de cea care a dus la ascensiunea extremei drepte în Romania interbelică. Las la o parte ridicolul pretenţiei lui Băsescu, că el ar fi altfel decât ceilalţi politicieni, ca el ar fi, vezi-Doamne, un misionar al anticorupţiei şi ca el n-ar proveni, în linie directă (cum provine de fapt!) din “sistemul ticăloşit”. Mă mărginesc să spun doar atât: că inflamarea demagogiei populiste într-o atmosferă plină de materii inflamabile e un joc, iresponsabil, cu focul. Ea poate activa, din cauza mizeriei, derutelor, frustrărilor şi exasperărilor, riscuri grave. Încât, dacă va mai învârti flaşneta populismului, Traian Băsescu ameninţă să devină un pericol mult mai mare decât a fost până acum.


Octavian Paler, 2007

...

   

"Dear Mr. President..."

...


CA SA NU UITAM DE CE TREBUIE SA MERGEM LA REFERENDUM PE 29 IULIE 2012:







... 

EL N-A PLAGIAT!

...

El n-a plagiat,
Hei, a fost un vajnic comandante
Pe nava Cireşica
şi-alte crâşme importante.
Iar incendiul din Rouen
nu l-a produs intenţionat,
s-a aprins aeru-n cavă
atunci cănd a strănutat

I-a-mbogăţit pe Udrea şi Videanu
şi fiindcă n-avea un' să doarmă
şi-a dat casă-n Mihăileanu
e aproape Golden Bliţul
dă-i cu sticla, toarnă şpriţul
că un şef de stat vestit
trebui' să fie „cinstit"

Fraţii mei,
situaţia-i foarte gravă
a spus-o în cuvinte
chiar şi EBA cea gângavă
fruntea sus „now"
nu-i încă totul pierdut
USL vrea să-l demită,
Dar Băsescu nu...

El n-a plagiat
E curat
A minţit, a furat,
A dat flota pe blat
Însă n-a plagiat

El n-a plagiat, hei,
şi n-are nicio vină
că pensionarii azi
nu-şi mai permit nici o măslină
spitalele-s închise
toată ţara e-n derivă
mai e foarte puţin şi o să-i punem de colivă

Ah, mulţi ani de-acu-nainte
n-o să mai avem parte
de aşa un preşedinte,
el nu este un dottore
şi nu are masterat
prin urmare, poa' să jure
că e alb imaculat.

Şi jur c-aş digera cu spor
discursul lui zornăitor
dar spune-mi, zău, cum aş putea,
când văd în stradă bugetarii
care-i strigă „Rahova!"

El n-a plagiat
E curat
A minţit, a furat
A dat flota pe blat
Însă n-a plagiat

El n-a... plagiat
E imaculat
E un prost diplomat
Ne-a făcut de rahat,
Însă n-a plagiat

El n-a plagiat
Chiar e de admirat
E beţiv, dezmăţat
Şi nemanierat
Însă n-a plagiat.

El n-a plagiat
De ce l-aţi suspendat?
Ce s-a întâmplat
E lovitură de stat,
Căci el n-a plagiat!

El n-a plagiat
E curat
A minţit, a furat
A dat flota pe blat
Însă n-a plagiat

El n-a plagiat
E nevinovat
A luat şpăgi, a trişat,
Şi-a bătut joc de stat
Însă n-a plagiat!


...