Human Nature

...


Stând de veghe în timpul nopţii
oraşul clipeşte dintr-un ochi care nu doarme
ascult vocea ei care îmi face fereastra să vibreze
cu suspine dulci şi seducătoare

Human Nature, compus de Steve Porcaro şi John Bettis, a fost ultimul cântec ales pentru a completa lista melodiilor albumului „Thriller” (1982). A fost apreciat de criticiii muzicali ca fiind unul dintre cele mai captivante şi emoţionante cântece ale lui Michael Jackson; şi a fost apreciat de multă lume ca una dintre cele mai frumoase balade din toate timpurile.

Du-mă afară în puterea nopţii
patru pereţi nu mă pot ţine prizonier în noaptea asta
dacă oraşul ăsta e doar un măr,
atunci lasă-mă să muşc o dată din el

Fireşte că vocea lui Michael Jackson şi felul inconfundabil şi unic în care o interpretează, face din Human Nature o melodie excepţională şi de neuitat. Lansată ca single pe 3 iulie 1983, a ajuns rapid pe locul al doilea în topul „Billboard – Hot Adult Contemporary” şi pe locul şapte în topul „Hot 100”, devenind cel de-al cincilea hit al lui Michael dintre melodiile de pe albumul „Thriller”.

„Un exemplu de baladă swingbeat, hip-hop şi soul, Human Nature este comparativ mai lentă şi mai intimă decât alte melodii de pe «Thriller». «Dacă oraşul acesta a doar un măr, atunci lasă-mă să muşc odată» face ca vocea lui Jackson să vibreze în cascada sintetizatorului şi să se împletească cu linia başilor. Deşi sunt scrise de Steve Porcaro şi John Bettis, versurile rezonează cu dorinţa lui Jackson de a se elibera din turnul său de celebritate şi să se amestece cu tinerii dintr-un «oraş care clipeşte dintr-un ochi neadormit»”. (Serena Kim, „South Coast Today”)

„Human Nature este o baladă obsedantă şi meditativă, cu un refren irezistibil” (John Rockwell, „The New York Times”)

Întinzând mâna ca să ating un străin
ochi magici sunt peste tot
vezi fata aceea, ea ştie că o privesc
şi îi place felul în care o fixez

Ceea ce-mi inspiră mie Human Nature, în interpretarea lui Michael Jackson, este imaginea unui om între oameni, dar care se simte cumplit de singur... un om iubit de milioane, dar care se simte neînţeles... un om pentru care celebritatea a devenit o povară, o constrângere, de care încearcă să se elibereze, chiar dacă e conştient că nu prea are cum.

„Natura (sau firea) umană” e un concept care cuprinde nişte caracteristici intrinseci, distincte, incluzând feluri de a gândi, simţi şi actiona, pe care oamenii tind să le aibă prin natura condiţiei lor. Întrebarea „ce anume determină aceste caracteristici specifice umanităţii şi cât de complexă este firea umană” are implicaţii importante în etică, politică şi teologie, pentru că aceste aspecte sunt privite ca standarde sau norme pe care oamenii le pot utiliza atunci când aleg cel mai bun mod de a trăi. Implicaţiile ştiinţifice complexe ale „naturii umane” sunt adesea folosite ca tematici în artă.

Stând de veghe până spre dimineaţă
inima oraşului începe să bată
întind mâna spre ea, îi ating umărul
visez în mijlocul străzii

Versurile melodiei oscilează subtil între solitudine şi dorinţa de a se amesteca în mulţime, între străzile pustii ale oraşului noaptea şi forfota care începe în zori, între celebritatea ca o condiţie şi jindul de a renunţa la ea. Se ştie că, în turnee, Michael Jackson obişnuia să iasă noaptea deghizat şi să încerce să se bucure, măcar pentru câteva ore, de senzaţia de a fi un om obişnuit, să se plimbe pe străzi, să se uite în vitrine, să privească trecătorii... să găsească un om care să accepte să-i fie prieten fără să ştie cine e. Mulţi au considerat asta o ciudăţenie, o excentricitate, dar răspunsul e atât de simplu... şi l-ar fi putut afla, doar ascultându-l pe Michael Jackson:

Iar de mă întreabă de ce, spune-le că e firea umană
dacă spun „de ce”, explică-le că asta e natura umană
de ce, de ce mă face să fiu aşa?





...