Planul secret al lui Boc privind noile taxe şi impozite – care ne vor scoate din criză, GARANTAT !!!

...

1. Reangajarea obligatorie a pensionarilor pentru a putea finaliza marile realizări începute în Epoca de Aur: Canalul Dunăre – Marea Neagră, Dunăre – Bucureşti, construcţia unei noi Case a Poporului etc.

2. Impozitarea consumului de hîrtie igienică în funcţie de straturi. În aşa vremuri căcăcioase, nu se poate trece cu vederea un asemenea potenţial. Cei care nu mănîncă nimic şi, în consecinţă, nu “produc”, vor plăti un impozit forfetar.

3. Taxa pe aer la un nivel de 0,04 euro/mc consumat. Numărul de metri cubi consumaţi va fi stabilit de către specialiştii Guvernului, împreună cu medicii de familie, în funcţie de capacitatea pulmonară a fiecărei persoane. Astmaticii au reducere de la 25% pîna la 100% în cazul în care se opresc din respirat mai mult de 15 minute.

4. Impozitarea pe kilogram. Orice român peste 35 de kg este un “gras nesimţit”, pe principiul lui Băsescu: “slăbuţul îl duce în spate pe cel gras”.

5. Taxa pe flatulaţie, că prea s-au obişnuit românii să-şi dea aere. Se vor monta detectoare la fundul fiecărui contribuabil. Acestea vor înregistra numărul flatulenţelor, intensitatea sunetului, intensitatea mirosului. Taxa va adăuga 19% la factura de gaz şi va fi obligatorie la fel ca taxa “radio – TV” de pe factura de curent.

6. Taxa pe a doua limbă vorbită. Daca au bani şi timp să înveţe o altă limbă în afară de română, să le fie ruşine şi să plătească pentru asta, pentru că sigur o fac intenţionat, să poată pleca din ţară. Taxa va fi de 50% din valoarea totală a alocaţiei pe care a primit-o persoana respectivă, de la stat, pînă la vîrsta de 18 ani. Sînt scutiţi de taxă ungurii din Harghita, Covasna şi Mureş, deoarece ei oricum nu ştiu decît maghiara, deci nu se pune problema că ar şti mai mult de o limbă.

7. Orice bărbat care are mai mult de 124.899 de fire de păr va plăti o taxă pe fir de păr calculată astfel: 10 euro/1.000 fire de păr. Peste 20.000 de fire în plus: se va considera ca ai un alt cap şi se va impozita dublu. Cei cu chelie proeminenta şi/sau cu şuviţă peste chelie sînt scutiţi.

8. Persoanele care îşi rod unghiile vor achita TVA, ce va fi calculat la 100 de grame de unghii, la un preţ care va fi stabilit de către guvern, deoarece consumă un aliment şi e normal să plătească.

9. Persoanele cu dizabilităţi care umblă în cărucioare pe străzi (“scaune electrice”, conform d-şoarei Elena Băsescu) vor achita taxa de drum, la fel ca orice autovehicul. Cei care nu au cărucioare electrice, ci din acelea împinse de o persoană (însoţitor cu retribuţia micşorată cu 15%), vor plăti “taxa de atelaj împins/tras de animal de povară” (bou/vacă, în cazul nostru). Dacă vor fi prinşi cu taxa neplătită, căruciorul va fi confiscat, iar aceştia vor fi trimişi acasă pe jos.

10. Taxa de caldură pentru vară, deoarece orice cetăţean care ţine geamul deschis primeşte gratuit încălzire prin bunăvoinţa Sfîntului Guvern şi nu este normal. Astfel, pentru fiecare geam deschis vara, la temperaturi de peste 18 grade, se va plati o “taxa de geam deschis” în valoare de 12 euro/geam. La mai mult de 3 geamuri deschise se va considera a doua casă şi se va impozita dublu. Pentru geamurile închise va fi acordată o reducere de 50%, dar numai în condiţiile în care temperatura nu depăşeşte 24 de grade.

11. Sugarii şi bebeluşii care folosesc pamperşi (nesimţiţii!) vor plăti o taxă de poluare în funcţie de gradul de periculozitate pe care îl prezintă fiecare din reziduurile acumulate în scutec. Pentru stabilirea gradului de periculozitate în care se încadrează fiecare bebeluş, se vor trimite obligatoriu, pentru fiecare copil între 0 şi 2 ani, mostre din “produsul” rezultat şi acumulat în pamperşi la sediul Guvernului, pentru a fi analizate. Ulterior, fiecare părinte va primi acasă o declaraţie de impozitare pe care completa şi cu care se va prezenta la la cea mai apropiată agenţie CEC pentru a o achita în termen de 24 de ore.

12. Şi, nu în ultimul rînd, taxa pe prostie, că încă mai sîntem atît de proşti să-i răbdăm în timp ce-şi bat joc de noi.




NOTĂ: Textul de mai sus nu-mi aparţine şi, din păcate, nu am reuşit să identific autorul.


...

Iată ce ne aşteaptă...

...


Argentinienii au ripostat. Noi o vom face, oare?





...

Mâncarea noastră, unde e? Mâncarea noastră, ce-aţi făcut cu ea?

...


Evoluţia bucătăriei, de la Paleolitic încoace, a cunoscut un traseu extrem de interesant. La început, oamenii mâncau râme, viermi şi carcalaci (sau, mă rog, strămoşii acestor vietăţi). Apoi au descoperit vânătoarea şi au trecut la carne crudă, până când un cetăţean a scăpat carnea în foc şi aşa a descoperit că friptă e mult mai gustoasă. Încet-încet, omenirea a evoluat, industrializarea şi-a adus propriile contribuţii, iar continua perfecţionare tehnico-ştiinţifică a influenţat toate domeniile, inclusiv pe cel gastronomic. S-au inventat feluri de mâncare din ce în ce mai sofisticate, mai elaborate şi mai pretenţioase, precum şi fel de fel de aparate pentru a le găti; s-au descoperit combinaţii de gusturi nemaiîntâlnite, iar paleta de condimente ce pot fi utilizate în bucătărie s-a lărgit şi se lărgeşte continuu. Dar, conform regulii imbatabile a lui Gauss, precum şi legii lui Murphy, după ce s-a ajuns la maximul de inovaţie, unica direcţie posibilă este „îndărăt”. Treptat, ne-am reîntors la mâncărurile simpliste, am redescoperit slana friptă la focul de tabără şi ne-am întors la râme, ploşniţe şi lăcuste – adică la meniul de acum un milion de ani. În condiţiile în care, în lume, la ora asta, se mănâncă broaşte, şerpi, câini şi şobolani, muşte prăjite şi ciorbă de viermi; se gătesc fetuşi avortaţi şi se bea cafea făcută din excremente de pisică, viitorul omenirii şi al hranei ei mi se pare destul de predictibil.

Vă prezint un fragment din meniul unui restaurant de „răşini”, pe numele său „Noma”, care este declarat (de cine, nu ştiu – probabil de nişte „pricepuţi” ca ăia care l-au declarat pe Justin Bieber cântăreţ) ca fiind cel mai bun restaurant din lume. Odată declarat astfel, toţi ghiolbanii se îngrămădesc să prindă un scaun în acest local, motiv pentru care s-a ajuns să se facă rezervări cu juma’ de an înainte.

Iată preparatele:

Ou ochi cu garnitură de paie proaspete, din şura proprie depozitată în curtea din spate. Având în vedere preţul astronomic al acestui preparat, bucătarul s-a gândit că s-ar putea să doriţi să consumaţi şi coaja oului, ca atare a adăugat-o pe platou. Vă rog să observaţi furculiţa aşezată în dreapta farfuriei, alături de lingură (şi nu în stânga, aşa cum ştim noi, meltenii, laolaltă cu toţi ceilalţi bucătari din lume). Cu lingura se râcâie ultimele rămăşiţe de pe pereţii interiori ai cojilor de ouă; iar furculiţa şi-o va înfige cetăţeanul în propriul ochi, după ce va vedea nota de plată.

Jumătăţi de dopuri de plută cu sos de humus de râmă ecologic, asezonat cu afine uscate şi frunze de rozmarin proaspăt.

Coadă de sparanghel opărită, stropită cu sos de Penicillium Glaucum. Vă rog să observaţi că acest fel de mâncare, deosebit de complex, se consumă obligatoriu cu lingura şi furculiţa.

Rulou din picior de caracatiţă, cu cozi de pătrunjel fiert şi alge verzi, garnisite cu diaree dizenterică.

Cotor de ştevie lângă ceva nedefinit şi bine ascuns de câteva frunze de rucola şi scuipat de astmatic (aka spumos, aerat). Chestiile alea verzi din mijlocul farfuriei sunt pictate – ca să pară mâncarea mai multă, probabil.

Două ouă de prepeliţă fierte, cu ierburi de sezon.

Chiftea cu brânză, garnisită din belşug cu ramuri de brad.

Bulbi de arpagic în cernoziom cambic de import, servit pe piatră, deoarece farfuriile au fost distruse de clienţii care au crezut că, la preţul imens al meniului, şi farfuria este comestibilă.


POFTĂ BUNĂ!


...

Criza la nivel macro şi micro sau cum se aseamănă Emil Boc şi Gheorghe Cocean

...

Din ciclul "foaie verde..."


E criză economico-financiară. Premierul Emil Boc de la Bucureşti observă că bugetul statului e din ce în ce mai subţire. Căruţaşul Gheorghe Cocean de la Poplaca observă că bugetul familiei e din ce în ce mai subţire. Amândoi, ca stâlpi vajnici – unul al statului, celălalt al familiei – sunt conştienti că trebuie să ia nişte măsuri. Emil Boc nu vrea să renunţe la vacanţele exotice, nici la vilele de lux, nici la sufrageriile pe roţi în care se plimbă, nici la şoferi, nici la chiolhane şi, evident, nici la amantă. Gheorghe Cocean nu vrea nici el să renunţe la „micile plăceri” precum: serile petrecute la birtul din sat cu prietenii de beţivăneală, doza zilnică – şi din ce in ce mai mare – de rachiu şi de tabac, „şedinţele” de barbut şi vizitele regulate (şi regulat plătite) la Marioara din capul satului. Şi atunci, ce-i de făcut? Emil Boc taie din alocaţii. Gheorghe Cocean taie din banii de buzunar ai copilului. Populaţia se revoltă, copilul lui Gheorghe protestează, dar li se arată tuturor un dos de palmă şi înghit în sec. După un timp, rezultatele fiind inobservabile, Emil Boc taie din bugetul pentru sănătate. Gheorghe Cocean taie din medicamentele pentru mamaie. Cetăţenii încep să moară pe capete, mamaie se sufocă din cauza astmului cardiac, dar nu-i bai, viaţa merge înainte. Şi tot nu se rezolvă criza. Atunci, Emil Boc concediază jumătate din bugetari. Gheorghe Cocean renunţă la unul dintre cei doi cai. Bugetarii se vaită, calul rămas singur e cocoşat de muncă, dar vor înţelege că e spre binele tuturor. Emil Boc desfiinţează sedii ale Poliţiei. Gheorghe Cocean dezmembrează coteţul câinelui şi îl vinde ca lemne de foc. Poliţiştii plâng cu vorbe, câinele schelălăie în ploaie – dar nu ne împiedicăm de mărunţişuri, nu-i aşa? Pentru că, totuşi, criza se încăpăţânează, ca o nesimţită ce e, şi nu vrea să plece, Emil Boc taie din bugetul pentru învăţământ. Gheorghe Cocean taie din rechizitele lu’ ăla micu’. Profesorii plâng că nu au condiţii să-şi facă meseria, ăla micu’ plânge că nu are cu ce să-şi facă temele – şi ce-i cu asta? Emil Boc strigă la populaţie să strângă cureaua. Gheorghe Cocean strigă la nevastă să mănânce mai puţin şi micşorează porţiile de hrană. Populaţia urlă de foame, familia lui Gheorghe aşişderea, dar lasă, că au de unde să slăbească. Criza e în continuare insensibilă la sacrificiile pentru care cei doi vajnici stâlpi – respectiv Emil Boc şi Gheorghe Cocean – îşi asumă răspunderea, cu mult curaj şi spirit civic. Atunci, Emil Boc – tot prin asumarea răspunderii – taie indemnizaţiile de hrană ale poliţiştilor. Gheoghe Cocean – la fel, plin de răspundere – taie hrana câinelui. Poliţiştii protestează, câinele latră, dar deja toată lumea s-a obişnuit cu protestele şi cu faptul că nu le ascultă nimeni. Ultima măsură luată de Emil Boc a fost să trimită poliţiştii în şomaj. Ultima măsură luată de Gheorghe Cocean a fost să trimită câinele în lume. Şi problemele cu bugetul sunt aceleaşi ca la început. Ce va urma, numai Dumnezeu, Emil Boc şi, probabil, Gheorghe Cocean ştiu.

Concluzii:
Având în vedere asemănarea izbitoare dintre Emil Boc şi Gheorghe Cocean, putem afirma cu certitudine că:
1. Pentru noi este absolut indiferent care dintre ei ar fi prim-ministru;
2. Ca să iei măsurile anti-criză pe care le-a adoptat Emil Boc nu e nevoie de cine ştie ce studii economico-financiare, nici de experienţă în domeniu, nici de diplomaţie;
3. Nu putem afirma cu certitudine dacă Gheorghe Cocean s-a luat după Emil Boc sau invers.


M. Dobrescu


...

Înţelepciunea lui Socrate

...


Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el. Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestuos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.

Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.



Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria.

Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos. Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns: Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.

Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.



Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.

De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.

Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.



Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa.

Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina. Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia. Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus: Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, aceasta este a doua floare pe care am descoperit-o.

Socrate i-a spus: Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.



Concluzii:

Dragostea nu înseamnă perfecţiune.

Căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una.

Fericirea este o stare de spirit autocâştigată de alegerea făcută.

Viaţa este bucuria de a fi împreună.


...

BANCUL ZILEI

...


Dragă Doamne,

În ultima vreme mi i-ai luat pe entertainerul meu favorit Michael Jackson, pe actorul meu favorit Patrick Swayze, pe muzicianul meu favorit Gary Moore şi pe actriţa mea favorită Elizabeth Taylor.

Ţin să-ţi menţionez că politicienii mei favoriţi sunt Traian Băsescu şi Emil Boc.


...

Din ciclul “ţara arde şi baba se piaptănă”

...

Victor Socaciu a lăsat scripca şi s-a apucat de politică – nu că s-ar pricepe mai bine la politică decât la lăutărie, dar nu contează, românul se bagă în toate şi dă indicaţii în orice, indiferent dacă are sau nu vreo calificare. Din 2008 monseur Socaciu e deputat PSD şi preocupat foarte să fie vizibil în această postură, motiv pentru care l-am văzut des pe la emisiuni televizate. Sigur, dacă e să analizăm obiectiv, vizibilitatea unui parlamentar este dată de prezenţa la şedinţe şi de frecvenţa discursurilor de la tribună, nu de numărul de ore în care şade ca o maimuţă cu microfonul în mână pe Realitatea TV; dar în ţara noastră de kko nu e valabil acest principiu. După o îndelungată tortură a celor doi neuroni rămaşi funcţionali ai dumisale (dintre care unul dă semne de Alzheimer, iar celălalt e plecat cu sorcova pe coclauri), domnului deputat i-a fătat mintea, în sfârşit, o iniţiativă legislativă: dublarea tuturor filmelor, emisiunilor şi documentarelor, în limba română. Pe motiv că, vezi-Doamne, numai aşa se va conserva graiul nostru strămoşesc, care, în opinia dumisale, e in pericol să ajungă limbă moartă, la un loc cu latina, aramaica şi cumana. Iată cum s-au născut o serie de controverse şi subiecte de talk-show-uri, care prevăd că vor intra în reprize de prelungiri. Pe mine unul mă doare fix în cot dacă se va legifera propunerea cretinoido-socaciană, pentru că nu mă mai uit de ceva vreme la televizor, dar m-am oprit o clipă din alte treburi mai importante şi am încercat să-mi imaginez cum ar fi, dacă nenorocirea asta s-ar întâmpla. Şi nu mi-a plăcut deloc. Auzi, Socaciule? Dacă tot te freacă grija de “identitatea naţională”, de ce nu începeţi voi prin a dubla discursurile Elenei Băsescu, ale lui Vanghelie, ale Simonei Sensual şi ale altor piţiponci şi piţipoance, pentru că ei sunt cei care mutilează, de fapt, limba română? De ce nu dublaţi voi şedinţele din Parlament, de ce nu ne traduceţi visele meltenilor din Senat şi Camera Deputaţilor, care dorm în nesimţire pe banii noştri?

...În loc de încheiere, îl citez pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu: “zăcămintele de prostie din România sunt inepuizabile.”

...