...
Părea o regină a frumuseţii dintr-o scenă de film
i-am spus: nu te supăra, dar ce vrei să spui cu “eu sunt acela
care va dansa pe scenă în cerc”;
ea spunea că eu sunt acela care va dansa în cerc
Ea mi-a spus că o cheamă Billie Jean şi a provocat o scenă;
atunci toate capetele s-au întors, cu ochi care îşi doreau, fiecare, să fie acela
care va dansa în cerc
Billie Jean este un cântec R&B dance-pop, compus de Michael Jackson şi lansat pe 2 ianuarie 1983 ca al doilea single al albumului „Thriller” (care ieşise pe piaţă cu o lună înainte). Deşi lui Quincy Jones, producătorul de la acea vreme, nu i-a plăcut melodia (naiba ştie de ce) şi s-a ciondănit destulă vreme cu Michael ca să n-o includă pe album, până la urmă voinţa artistului a avut câştig de cauză, iar de aici încolo toată lumea ştie ce s-a întâmplat, de unde rezultă că încăpăţânarea e foarte bună uneori – mai ales atunci când beneficiezi de geniul şi de aptitudinea de vizionar de care Michael a avut parte din plin.
Cântecul, care străluceşte mai ales prin ritmul grav al başilor şi prin sunetul vocal denumit „hiccup” (care se aude ca un icnet), a fost mixat de 91 de ori de către Bruce Swedien, până când a ieşit capodopera de care ne bucurăm de 27 ani încoace. Citat ca fiind unul dintre cele mai revoluţionare cântece din istorie, Billie Jean a primit discul de platină în 1989. Premiat de numeroase ori (printre care două premii Grammy, un premiu AMA şi admiterea în Music Video Producers Hall of Fame), cântecul, laolaltă cu videoclipul său, au avut o contribuţie majoră în faptul că „Thriller” a devenit cel mai bine vândut album din toate timpurile.
Oamenii mi-au spus întotdeauna: “ai grijă ce faci
şi nu împinge lucrurile până la a frânge inimile fetelor”;
iar mama mi-a spus mereu: ”ai grijă pe cine iubeşti,
şi fii atent la ceea ce faci, pentru că minciuna devine adevăr.”
Billie Jean nu e iubita mea,
ea e doar o fată care pretinde că eu sunt acela;
dar copilul nu e fiul meu
ea spune că eu sunt acela,
dar copilul nu e al meu
Michael Jackson povesteşte în autobiografia „Moonwalk” că a compus Billie Jean cu gândul la fetele groupie pe care le întâlneau el şi fraţii lui în perioada Jackson 5. „Nu a existat Billie Jean. Fata din cântec este o sinteză a persoanelor care i-au asaltat pe fraţii mei de-a lungul anilor. Nu am putut niciodată să înţeleg cum puteau acele fete să spună că purtau copilul cuiva când ştiau bine că nu era adevărat.”
A ştiut, încă în timp ce scria melodia, că va fi un succes. „Un muzician recunoaşte un material de succes. Simte că totul e la locul lui. Te împlineşte şi te face să te simţi bine. Asta e ceea ce am simţit eu la Billie Jean. Ştiam că va fi grozav, atunci când l-am scris.”
Lui Quincy Jones nu i-a plăcut deloc demo-ul, nu l-au impresionat başii, şi a considerat că Billie Jean e prea slabă ca să facă parte din colecţia pentru album. Când Quincy Jones i-a spus că trebuie să renunţe la primele 29 secunde de intro, Michael nu a fost de acord: „Dar tocmai ăsta e farmecul melodiei! Este exact ceea ce mă face să vreau să dansez!” Iar, dacă Michael spune „asta mă face să vreau să dansez”, atunci toată lumea trebuie să tacă şi să facă aşa cum hotărăşte el – povestea Jones.
O altă idee de-a lui Jones a fost să schimbe titlul, din Billie Jean în „Not My Lover”. Michael a fost decis să păstreze titlul ales de el şi a cerut să fie menţionat ca şi co-producător. În plus, a considerat că demo-ul suna exact ca produsul final şi că, pentru chestia asta, merita să primească drepturi de autor într-o cotă mai mare decât se inţeleseseră iniţial. Jones a refuzat ambele solicitări ale lui Jackson şi toată treaba a fost lăsată baltă pentru câteva zile. Aşadar, neica Jones s-a străduit cât a putut să aducă modificări melodiei, oricât de mici, care să-i justifice un onorariu mai consistent, dar probabil că pe atunci nu prea ştia cu cine avea de-a face :) Avea în mână oul de aur şi a crezut că-l poate învârti pe degete; dar spre ghinionul lui, oul avea personalitate şi ştia exact cât valorează :)
Timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi
legea a fost de partea ei;
dar cine se poate opune atunci când ea îşi pune în aplicare
uneltirile şi planurile ei –
doar pentru că am dansat împreună în cerc...
aşa că ţine cont de sfatul meu: aminteşte-ţi ca întotdeauna să te gândeşti de două ori;
gândeşte-te de două ori!
După ce, în sfârşit, şi-au rezolvat divergenţele, Michael Jackson şi-a înregistrat toată partea lui, inclusiv dublurile, într-o singură şedinţă.
Iată ce povesteşte Bruce Swedien despre înregistrările pentru Billie Jean:
Când a venit vremea să mixez „Billie Jean”, pentru mine a fost o treabă ca oricare alta. Indiferent că lucrez cu Michael, Quincy, Rod, Jennifer şi aşa mai departe, am libertate creativă totală în ceea ce priveşte sunetul. Cu alte cuvinte, sunt lăsat singur atunci când trebuie să mixez. Mixajele mele pot să dureze ore, zile sau chiar săptămâni. Pur şi simplu consider că un mixaj nu e gata decât în momentul în care se află pe disc, gata de a fi vândut. Aşa că am mixat la Billie Jean vreo două zile. Am făcut primul mixaj, mă apucasem de mixajul numărul 2 şi mi-am zis că melodia era criminală! I-am chemat pe MJ, Quincy şi Rod (Temperton) şi le-am pus să asculte mixajul 2. Le-a plăcut la nebunie! Dansau cu toţii; peste tot erau numai zâmbete! Apoi Michael s-a strecurat afară din camera de control şi mi-a făcut semn să-l urmez. Şi mi-a spus în şoaptă: „Te rog, Bruce; e perfect, dar dă basul un pic mai tare şi mai fă un mixaj, te rog...” I-am răspuns: „OK, Smelly, nicio problemă.” Pe vremea când înregistram „Off The Wall”, Quincy l-a poreclit „Smelly” pe Michael pentru că, atunci când îi plăcea o bucată dintr-o melodie sau o anume bătaie, în loc să-i spună „funky”, el îi spunea „smelly jelly”. De asemenea, Michael nu înjura; iar când simţea nevoia să folosească un cuvânt urât spunea simplu „smelly”. Şi aşa i-a rămas numele. Când m-am întors în camera de control ca să dau basul un pic mai tare pentru Michael, Q m-a tras într-un colţ şi mi-a zis” „Te rog, adaugă puţin praf de usturoi pe tobe. Doar un pic!!” Aşa că m-am întors la treabă şi am adăugat ce mi-a cerut Q. Doar un pic! Aşa am ajuns la mixajul cu numărul 91 pentru „Billie Jean”. Aveam o stivă de casete până aproape de tavan! Când au ascultat mixajul cu numărul 91, toată lumea a zâmbit; dar Quincy avea una din privirile acelea ciudate ale lui. Mi-a spus: „Ştii, Svensk, am putea să ascultăm una dintre versiunile mai vechi?” Mi-a sărit inima, pentru că eu ştiam că primele mixaje erau dinamită! Apoi Quincy a spus: „Hai să ascultăm mixajul 2.” Aleluia! Eu iubeam mixajul 2! Am ascultat împreună mixajul 2. Ei bine, iată cum stă treaba. Când „Thriller” a fost lansat către lumea întreagă de către Epic Records, conţinea mixajul 2 pentru „Billie Jean”. Iar single-ul „Billie Jean” este tot mixajul 2!
Greg Phillinganes, cel care a interpretat pentru Billie Jean la clape, a afirmat: „Billie Jean e beton la orice nivel. E beton din punct de vedere ritmic. E beton ca sunet, pentru că instrumentele sunt minimalizate, încât efectiv poţi să auzi totul. E beton din punct de vedere melodic, liric, vocal. Te impresionează fizic, emoţional, chiar spiritual.”
Ea i-a spus iubitei mele că am dansat până la trei, apoi s-a uitat la mine
şi mi-a arătat o fotografie cu un copil care plângea – ochii lui semănau cu ai mei (oh, nu!)
pentru că am dansat împreună în cerc.
Conform „Inside the Hits”, versurile se referă la agitaţia creată de Billie Jean pe ringul de dans. Ea atrage mulţimea cu un „vino-ncoace” înainte de a-l ademeni pe solist în dormitor cu parfumul ei seducător. Iar apoi afirmă că i-a făcut un copil şi probabil vrea ca el să-şi asume responsabilitatea. Amplitudinea vocală a lui Michael Jackson se întinde de la bariton înalt la falsetto şi de obicei îşi scria melodiile în aşa fel încât să arate această anvergură. Totuşi, pentru Billie Jean, ambitusul ales este de la tenor la falsetto grav. A patra notă de falsetto este plasată strategic în refren şi, cu ultimul vers, Michael atinge o octavă întreagă. După cele două repetiţii „gândeşte-te de două ori” la sfârşitul celei de-a treia strofe, un sintetizator asemănător cu violoncelul interferă cu acordurile celei de-a patra strofe. Semnătura personală a lui Michael Jackson „hee hee”, care va mai fi utilizată în numeroase alte cântece viitoare, este un alt element care face ca Billie Jean să fie memorabilă.
Billie Jean a fost, încă de la lansare, laolaltă cu „Thriller”, un succes comercial şi critic răsunător. A urcat în topul „Billboard 100”, unde a rămas timp de 7 săptămâni. În „R&B chart” a stat 9 săptămâni pe locul I, iar în topul australian al single-urilor 4 săptămâni. Billie Jean a fost number one în Anglia, Australia, Spania, Elveţia şi în top ten în Austria, Noua Zeelandă, Norvegia şi Suedia. Succesul simultan avut de ambele părţi ale Atlanticului de Billie Jean şi de "Thriller" a mai fost atins în puţine ocazii de vreun artist.
MT Reviews a decretat că Billie Jean este „cel mai bun cântec din istoria muzicii. Ritmul splendid al başilor, atmosfera psihologică şi completă construită de compoziţia lui Jackson... Vocea suavă, hiccup-urile... Billie Jean este neîntrecut prin unicitatea limpede, prin calitatea şi prin geniul categoric. Acesta este Jackson la nivelul lui cel mai bun.” Fireşte că s-au găsit şi unii care n-au înţeles din Billie Jean decât că o femeie îşi creşte copilul singură şi că acea femeie e tratată cu grosolănie. Dar să nu ne împiedicam de astfel de mărunţi(şuri), aşa cum nu s-au împiedicat nici Michael Jackson şi, după cum s-a văzut, nici Billie Jean, care a primit o mulţime de premii, care s-a vândut extraordinar de bine şi care a fost apreciată în toată lumea.
Oamenii mi-au spus întotdeauna: “ai grijă ce faci
şi nu împinge lucrurile până la a frânge inimile fetelor”;
ea a venit şi s-a oprit drept în faţa mea,
am simţit mirosul unui parfum dulce;
treaba asta s-a întâmplat prea repede...
ea m-a chemat în camera ei...
Videoclipul Billie Jean este cel care a adus MTV, un canal de muzică tânăr şi necunoscut, în atenţia întregii lumi. Totodată, a reprezentat începutul apariţiilor constante ale unui artist de culoare la acest post tv, care considera că muzica de culoare nu e suficient de „mişto”. După aia s-a văzut că muzica de culoare e de fapt „cea mai mişto”.
În videoclip, un fotograf îl urmăreşte pe Michael Jackson pe străzile oraşului. Paparazzo se chinuie să-l fotografieze dar, atunci când reuşeşte asta, fotografia se dizolvă. În timp ce se îndreaptă dansând spre camera de hotel a lui Billie Jean, dalele pe care păşeşte se aprind pe rând, simbolizând faima lui care îl face să fie recunoscut pe oriunde trece. Fotograful îl vede pe Michael dispărând sub aşternuturile patului lui Billie Jean iar poliţia îl arestează pentru că îi spiona pe cei doi. Outfit-ul lui Michael Jackson din videoclipul Billie Jean (costumul negru de piele, cămaşa roz şi papionul roşu) a fost imitat de copiii din toate Statele Unite, până la exasperarea bigoţilor şi filistinilor.
Dar treaba nu a fost chiar simplă. Când Walter Yetnikoff, preşedintele agenţiei care îl promova pe Michael, a abordat MTV pentru a difuza Billie Jean, cei de la MTV au refuzat, plini de îngâmfare. Yetnikoff s-a înfuriat şi i-a ameninţat că va face public faptul că MTV refuză să difuzeze muzicienii de culoare. Şi doar asta i-a convins. Prin urmare, faptul că astăzi MTV se laudă că a „copilărit” cu Michael Jackson ori că ei au fost cei care i-au promovat videoclipurile e doar o suficienţă demnă de dispreţ.
Este evident că videoclipul Billie Jean rămâne o piatră de temelie în istoria muzicii video. Dar interpretarea lui Michael Jackson pe scenă e o altă poveste. Atitudinea, dansul, outfit-ul, valiza simplă care aminteşte de Charlie Chaplin (unul dintre eroii lui), pălăria Fedora cu marginile unduite, mănuşa unică (pe care o mai purtase şi înainte, dar abia cu Billie Jean a ajuns în atenţia lumii) – toate acestea au făcut ca Billie Jean să rămână o capodoperă de necontestat. Pentru totdeauna. La fel cum vocea lui Michael Jackson se va auzi întotdeauna, puternică şi hotărâtă:
Billie Jean nu e iubita mea
ea e doar o fată care pretinde că eu sunt acela;
dar copilul nu e fiul meu
ea spune că eu sunt acela, dar copilul nu e al meu
Billie Jean nu e iubita mea…
...
sâmbătă, 23 ianuarie 2010
marți, 19 ianuarie 2010
joi, 7 ianuarie 2010
joi, 31 decembrie 2009
TRIBUT IV
...
Nu pot să închei acest an înainte de a vă adresa câteva cuvinte. Sunt recunoscător pentru că v-am cunoscut şi pentru toate gândurile frumoase pe care mi le-aţi trimis, de-a lungul acestor şase luni. Sper ca aceste şase luni să fie doar primele dintr-un lung şir. Şi sper ca tot ceea ce va urma să fie cel puţin la fel de frumos ca ceea ce a fost.
Vă doresc tuturor un an nou plin de împliniri, de bucurie şi speranţă. Şi, în loc de alte cuvinte care probabil ar fi inutile, vă ofer traducerea unei reflecţii a celui datorită căruia ne-am întâlnit aici şi căruia eu îi datorez mult mai multe decât mi-aş fi putut închipui vreodată că ar fi posibil să datorez cuiva.
LA MULŢI ANI, TUTUROR !
Iubirea e un lucru nostim. E atât de uşor să o simţi şi totuşi atât de alunecoasă. E ca o bucată de săpun în baie – nu poţi s-o ai în mână decât dacă n-o strângi prea tare.
Unii oameni îşi petrec vieţile căutând iubirea în afara lor. Ei cred că trebuie s-o prindă, ca să o aibă. Dar iubirea le alunecă din mână, la fel ca o bucată de săpun udă.
Să prinzi iubirea nu e greşit, dar trebuie să înveţi să o ţii uşor, cu grijă. Las-o să zboare atunci când vrea. Atunci când e lăsată liberă, iubirea este ceea ce face viaţa să fie vie, voioasă şi nouă. Este sucul şi este energia care motivează muzica mea, dansul meu, totul. Atât timp cât iubirea e în inima mea, ea e peste tot.
(MICHAEL JACKSON - "Love" - "Dancing The Dream", 1992)
GEORGIA

ALINA
ADRIANA
Mihail
Sub clar de lună
Un suspin cu jale sună
şi-o întrebare:
Unde eşti tu înger oare?
(Te-am văzut, te-am auzit,
Astăzi sufletul ţi-l simt).
Eşti aici sub Soare sfânt,
Ori în ceruri, Mihaile,
Conduci cetele prin cânt?
Unui înger…
“Înger al luminii”,
puternic ca o stâncă,
născut din apa vieţii
Şi botezat în cântec….!..
Tu, care iubeşti nespus
rugămu-te ne iartă!..
Şi într-un ultim ceas
ne vom trezi la viaţă,
printre rugi fierbinţi
vom plânge a noastră fire,
ce n-a voit să vadă
comorile din tine…
Destin
I
Valuri albe, înspumate
Peste raze dulci de soare
Se învolbură
Fără să spele
Inocenţa sa din ochi…
În nopţi cu lună plină
Se dezlănţuie furtună
cu fulger şi iubire
Şi rămâne doar..
Iubirea…
II
Meditând pe mal de lume,
La al lumii trist destin,
A venit s-aducă pace,
iubire şi suspin.
Un suspin din ceruri sfinte,
Ce se-aude peste mări
Pentr-un înger de lumină
Ce-a plecat uşor pe-un nor,
Ajutat de braţe blânde
A păşit pe alb covor.
III
Călător prin universal
Mântuirii de tristeţe,
De război şi de păcat,
Căutând în inocenţă
Un albastru sfânt de raze,
El pornit-a din tristeţi
Dăruind a sa iubire
Revărsată peste munţi.
Şi din cuget de copil
Ne grăi cu glasul blând:
“Vindecaţi voi lumea aceasta
Şi copiii să-i salvăm,
Iar Planeta-mamă este
Ce nu vrem s-o îngropăm!”
Lacrimi de înger
Lacrima pe obrazul unui înger-
semnul de la zei,
Ploaia din ochii lui
ca o rouă
se aşterne pe pământ…
Da, e urma sa de paşi,
e chemarea spre schimbare,
a trădării în iubire,
şi a morţii-n nemurire…
ANDRA
FLORENŢA
...
Nu pot să închei acest an înainte de a vă adresa câteva cuvinte. Sunt recunoscător pentru că v-am cunoscut şi pentru toate gândurile frumoase pe care mi le-aţi trimis, de-a lungul acestor şase luni. Sper ca aceste şase luni să fie doar primele dintr-un lung şir. Şi sper ca tot ceea ce va urma să fie cel puţin la fel de frumos ca ceea ce a fost.
Vă doresc tuturor un an nou plin de împliniri, de bucurie şi speranţă. Şi, în loc de alte cuvinte care probabil ar fi inutile, vă ofer traducerea unei reflecţii a celui datorită căruia ne-am întâlnit aici şi căruia eu îi datorez mult mai multe decât mi-aş fi putut închipui vreodată că ar fi posibil să datorez cuiva.
LA MULŢI ANI, TUTUROR !
Iubirea e un lucru nostim. E atât de uşor să o simţi şi totuşi atât de alunecoasă. E ca o bucată de săpun în baie – nu poţi s-o ai în mână decât dacă n-o strângi prea tare.
Unii oameni îşi petrec vieţile căutând iubirea în afara lor. Ei cred că trebuie s-o prindă, ca să o aibă. Dar iubirea le alunecă din mână, la fel ca o bucată de săpun udă.
Să prinzi iubirea nu e greşit, dar trebuie să înveţi să o ţii uşor, cu grijă. Las-o să zboare atunci când vrea. Atunci când e lăsată liberă, iubirea este ceea ce face viaţa să fie vie, voioasă şi nouă. Este sucul şi este energia care motivează muzica mea, dansul meu, totul. Atât timp cât iubirea e în inima mea, ea e peste tot.
(MICHAEL JACKSON - "Love" - "Dancing The Dream", 1992)
GEORGIA

ALINA
ADRIANA
Mihail
Sub clar de lună
Un suspin cu jale sună
şi-o întrebare:
Unde eşti tu înger oare?
(Te-am văzut, te-am auzit,
Astăzi sufletul ţi-l simt).
Eşti aici sub Soare sfânt,
Ori în ceruri, Mihaile,
Conduci cetele prin cânt?
Unui înger…
“Înger al luminii”,
puternic ca o stâncă,
născut din apa vieţii
Şi botezat în cântec….!..
Tu, care iubeşti nespus
rugămu-te ne iartă!..
Şi într-un ultim ceas
ne vom trezi la viaţă,
printre rugi fierbinţi
vom plânge a noastră fire,
ce n-a voit să vadă
comorile din tine…
Destin
I
Valuri albe, înspumate
Peste raze dulci de soare
Se învolbură
Fără să spele
Inocenţa sa din ochi…
În nopţi cu lună plină
Se dezlănţuie furtună
cu fulger şi iubire
Şi rămâne doar..
Iubirea…
II
Meditând pe mal de lume,
La al lumii trist destin,
A venit s-aducă pace,
iubire şi suspin.
Un suspin din ceruri sfinte,
Ce se-aude peste mări
Pentr-un înger de lumină
Ce-a plecat uşor pe-un nor,
Ajutat de braţe blânde
A păşit pe alb covor.
III
Călător prin universal
Mântuirii de tristeţe,
De război şi de păcat,
Căutând în inocenţă
Un albastru sfânt de raze,
El pornit-a din tristeţi
Dăruind a sa iubire
Revărsată peste munţi.
Şi din cuget de copil
Ne grăi cu glasul blând:
“Vindecaţi voi lumea aceasta
Şi copiii să-i salvăm,
Iar Planeta-mamă este
Ce nu vrem s-o îngropăm!”
Lacrimi de înger
Lacrima pe obrazul unui înger-
semnul de la zei,
Ploaia din ochii lui
ca o rouă
se aşterne pe pământ…
Da, e urma sa de paşi,
e chemarea spre schimbare,
a trădării în iubire,
şi a morţii-n nemurire…
ANDRA
FLORENŢA
...
vineri, 25 decembrie 2009
„Smooth Criminal”
...
Smooth Criminal este al şaptelea single de pe albumul „Bad” (1987). Melodia conţine un ritm rapid îmbinat cu versurile care vorbesc despre o fată pe nume Annie, care a fost atacată în propriul apartament de un agresor cu sânge rece.
Smooth Criminal reprezintă piesa centrală din musical-ul „Moonwalker”, în care Michael Jackson încearcă să strice planurile unor traficanţi de droguri care urmăresc să-i transforme pe toţi copiii în nişte dependenţi fără voinţă şi uşor de manipulat. Interesant este faptul că numele şefului mafioţilor (personaj interpretat de Joe Pesci), Frankie Lideo, este o anagramă a numelui managerului lui Michael din acea vreme, Frank Dileo, căruia îi plăceau rolurile de gangsteri.
Smooth Criminal a fost prezentat intr-un clip de zece minute în care melodia este diferită faţă de cea din album: ritmul e puţin diferit, apar câteva versuri noi, şi durează mult mai mult. Videoclipul difuzat la televizor durează însă numai patru minute, fiind o variantă mult prescurtată (eu aş zice, mutilată de-a dreptul :) a celui iniţial.
Un tip intră într-un club de noapte din perioada interbelică, botezat „Club 30s” şi aflat într-un subsol. Brusc, toată lumea încremeneşte, ochii sunt aţintiţi asupra lui şi fiecare îl studiază în felul său: bărbaţii sunt în gardă, femeile sunt interesate. Cu un gest, tipul îşi duse mâna la şold şi se aud pistoale armându-se. Dar omul nostru nu e înarmat. Scoate din buzunar o monedă şi o aruncă nonşalant spre capătul opus al încăperii, fix în tonomatul care începe să cânte. Atmosfera reînvie dintr-odată şi toată lumea începe să danseze. Aflându-ne în perioada gangsterilor şi a prohibiţiei, versurile sunt bine ancorate în ambianţă.
Pe măsură ce el apărea la fereastră,
era un sunet care creştea în intensitate;
el a intrat în apartamentul ei,
lăsând urme de sânge pe covor;
ea s-a ascuns repede sub masă,
el a văzut că ea era neputinicioasă;
ea a alergat în dormitor –
a fost doborâtă, asta a fost condamnarea ei.
Doi indivizi se ceartă pentru o fată, iar Michael intervine, suflându-le fata de sub nas şi lăsându-i cu buzele umflate. Secvenţa cu pariul pare desprinsă din perioada de glorie a musical-urilor. Întreg videoclipul emană amuzament, deşi subiectul e unul dur. Michael nu se dezminte, tratând cu ironie fină şi cu eleganţa care îi e atât de caracteristică, teme şi personaje extrem de serioase. În cazul de faţă e vorba despre lumea gangsterilor şi lucrul acesta devine cu atât mai evident, dacă ne gândim că melodia fusese iniţial intitulată „Al Capone”. „Bătaia” dintre Michael şi ceilalţi se desfăşoară în acelaşi stil de musical, transformând vechiul conflict western care se finaliza cu distrugerea localului, într-un joc dansant, punctat de preocuparea pentru soarta lui Annie, în care sunt antrenaţi, până la urmă, toţi cei din club:
Annie, eşti ok?
Eşti ok, Annie?...
Ai fost lovită de
un criminal imperturbabil.
De ce fata se numeşte Annie?... Se pare că în SUA, cei care urmează cursuri de prim-ajutor sunt învăţaţi că mai întâi trebuie să se asigure că victima trăieşte, aşa încât sunt îndemnaţi să strige la manechin: „Annie, Annie, eşti ok?” înainte să înceapă manevrele de resuscitare sau respiraţia artificială. Annie este numele cu care americanii au botezat manechinul pe care învaţă să acorde primul-ajutor, în stilul lor propriu, la fel cum celor a căror identitate este necunoscută le spun Jane (sau John) Doe. Dacă luăm în considerare versurile strofei a doua, în care Michael vorbeşte despre resuscitare, şi, nu în ultimul rând, dacă ne amintim că lui îi plăceau jocurile de cuvinte, această explicaţie pare destul de plauzibilă.
Aşa că ei au venit la uşă;
era duminică* – ce zi neagră;
eu încerc de fiecare dată să îl găsesc,
dar el nu lasă niciun indiciu în urmă
şi nu e niciun chip să ştim cine e suspectul
ori la ce să ne aşteptăm din partea lui;
respiraţie gură la gură;
ameninţări care fac să răsune batăile inimii.
*sunday = ziua soarelui
La strigătul lui, unul dintre geamuri se face ţăndări, muzica se opreşte brusc şi toată lumea începe să se mişte cu încetinitorul. Pisica neagră, simbol al spaimei şi al întunericului, care se plimbă alene pe clapele pianului, făcându-le să sune, e singura care sparge tăcerea timp de câteva secunde. Apoi încep să se audă tânguirile celor din club, în frunte cu Michael, ca o exteriorizare a compasiunii faţă de Annie şi a dezaprobării faţă de ideea de gangster. Întreruperea aceasta de la mijlocul melodiei, care dă fiori, are un efect spectaculos. Vocile încep să se ridice, întrebând pe rând: „Annie, eşti ok?”, iar apoi muzica explodează din nou, ritmul reînvie iar cei din club işi reiau dansul îndrăcit.
Annie, eşti ok?
Eşti ok, Annie?
Annie, eşti ok?
Ne vei spune că eşti ok?
E un indiciu la fereastră
că el te-a doborât – o umbră alungită, Annie;
El a intrat în apartamentul tău
lăsând pete de sânge pe covor
apoi tu ai alergat în dormitor;
ai fost doborâtă –
ăsta a fost destinul tău.
Şi totuşi... în ciuda umbrei ameninţătoare a potenţialului criminal, a urmelor de sânge de pe covor şi a spaimei, se pare că Annie supravieţuieşte. Nici nu s-ar fi putut altfel, ştiindu-l pe Michael Jackson. Copiii care privesc pe furiş ceea ce se întâmplă în clubul clandestin reprezintă un simbol al inocenţei. Soldaţii care răsar în dreptul ferestrelor reprezintă umbrele ameninţării lui Frankie Lideo. Michael e acoperit de cei din club şi dispare, înainte ca soldaţii să atace.
Smooth Criminal este o piesă de referinţă pentru cariera lui Michael Jackson ca solist, dansator, entertainer desăvârşit şi inovator de excepţie. Pentru a o crea, s-a întrecut pe sine: a folosit, pentru partea de început, înregistrarea propriilor bătăi ale inimii; coregrafia din videoclip este memorabilă; faimoasa înclinare la 45° a devenit un fel de semnătură a sa; ritmul melodiei este de-a dreptul demenţial, iar pentru interpretare a ales tonul acela grav şi uşor răguşit, care se potriveşte de minune cu contextul şi care a ridicat in picioare o lume întreagă.
Smooth Criminal este, în continuare, un reper pentru artistul care a reinventat ideea de videoclip. Este unul dintre motivele pentru care Michael Jackson va fi întotdeauna The King Of Pop. Este una dintre capodoperele care vor fi urmărite, încă mult timp de-acum încolo, de generaţii de iubitori ai muzicii. Michael Jackson va rămâne de neegalat. Iar în urma lui, printre alte multe dovezi ale talentului său excepţional, vor rămâne dansul ritmat din Smooth Criminal... şi întrebarea, la fel de ritmată:
Annie, eşti ok?
Eşti ok, Annie?
Annie, eşti ok?
Ne vei spune că eşti ok?
...
Smooth Criminal este al şaptelea single de pe albumul „Bad” (1987). Melodia conţine un ritm rapid îmbinat cu versurile care vorbesc despre o fată pe nume Annie, care a fost atacată în propriul apartament de un agresor cu sânge rece.
Smooth Criminal reprezintă piesa centrală din musical-ul „Moonwalker”, în care Michael Jackson încearcă să strice planurile unor traficanţi de droguri care urmăresc să-i transforme pe toţi copiii în nişte dependenţi fără voinţă şi uşor de manipulat. Interesant este faptul că numele şefului mafioţilor (personaj interpretat de Joe Pesci), Frankie Lideo, este o anagramă a numelui managerului lui Michael din acea vreme, Frank Dileo, căruia îi plăceau rolurile de gangsteri.
Smooth Criminal a fost prezentat intr-un clip de zece minute în care melodia este diferită faţă de cea din album: ritmul e puţin diferit, apar câteva versuri noi, şi durează mult mai mult. Videoclipul difuzat la televizor durează însă numai patru minute, fiind o variantă mult prescurtată (eu aş zice, mutilată de-a dreptul :) a celui iniţial.
Un tip intră într-un club de noapte din perioada interbelică, botezat „Club 30s” şi aflat într-un subsol. Brusc, toată lumea încremeneşte, ochii sunt aţintiţi asupra lui şi fiecare îl studiază în felul său: bărbaţii sunt în gardă, femeile sunt interesate. Cu un gest, tipul îşi duse mâna la şold şi se aud pistoale armându-se. Dar omul nostru nu e înarmat. Scoate din buzunar o monedă şi o aruncă nonşalant spre capătul opus al încăperii, fix în tonomatul care începe să cânte. Atmosfera reînvie dintr-odată şi toată lumea începe să danseze. Aflându-ne în perioada gangsterilor şi a prohibiţiei, versurile sunt bine ancorate în ambianţă.
Pe măsură ce el apărea la fereastră,
era un sunet care creştea în intensitate;
el a intrat în apartamentul ei,
lăsând urme de sânge pe covor;
ea s-a ascuns repede sub masă,
el a văzut că ea era neputinicioasă;
ea a alergat în dormitor –
a fost doborâtă, asta a fost condamnarea ei.
Doi indivizi se ceartă pentru o fată, iar Michael intervine, suflându-le fata de sub nas şi lăsându-i cu buzele umflate. Secvenţa cu pariul pare desprinsă din perioada de glorie a musical-urilor. Întreg videoclipul emană amuzament, deşi subiectul e unul dur. Michael nu se dezminte, tratând cu ironie fină şi cu eleganţa care îi e atât de caracteristică, teme şi personaje extrem de serioase. În cazul de faţă e vorba despre lumea gangsterilor şi lucrul acesta devine cu atât mai evident, dacă ne gândim că melodia fusese iniţial intitulată „Al Capone”. „Bătaia” dintre Michael şi ceilalţi se desfăşoară în acelaşi stil de musical, transformând vechiul conflict western care se finaliza cu distrugerea localului, într-un joc dansant, punctat de preocuparea pentru soarta lui Annie, în care sunt antrenaţi, până la urmă, toţi cei din club:
Annie, eşti ok?
Eşti ok, Annie?...
Ai fost lovită de
un criminal imperturbabil.
De ce fata se numeşte Annie?... Se pare că în SUA, cei care urmează cursuri de prim-ajutor sunt învăţaţi că mai întâi trebuie să se asigure că victima trăieşte, aşa încât sunt îndemnaţi să strige la manechin: „Annie, Annie, eşti ok?” înainte să înceapă manevrele de resuscitare sau respiraţia artificială. Annie este numele cu care americanii au botezat manechinul pe care învaţă să acorde primul-ajutor, în stilul lor propriu, la fel cum celor a căror identitate este necunoscută le spun Jane (sau John) Doe. Dacă luăm în considerare versurile strofei a doua, în care Michael vorbeşte despre resuscitare, şi, nu în ultimul rând, dacă ne amintim că lui îi plăceau jocurile de cuvinte, această explicaţie pare destul de plauzibilă.
Aşa că ei au venit la uşă;
era duminică* – ce zi neagră;
eu încerc de fiecare dată să îl găsesc,
dar el nu lasă niciun indiciu în urmă
şi nu e niciun chip să ştim cine e suspectul
ori la ce să ne aşteptăm din partea lui;
respiraţie gură la gură;
ameninţări care fac să răsune batăile inimii.
*sunday = ziua soarelui
La strigătul lui, unul dintre geamuri se face ţăndări, muzica se opreşte brusc şi toată lumea începe să se mişte cu încetinitorul. Pisica neagră, simbol al spaimei şi al întunericului, care se plimbă alene pe clapele pianului, făcându-le să sune, e singura care sparge tăcerea timp de câteva secunde. Apoi încep să se audă tânguirile celor din club, în frunte cu Michael, ca o exteriorizare a compasiunii faţă de Annie şi a dezaprobării faţă de ideea de gangster. Întreruperea aceasta de la mijlocul melodiei, care dă fiori, are un efect spectaculos. Vocile încep să se ridice, întrebând pe rând: „Annie, eşti ok?”, iar apoi muzica explodează din nou, ritmul reînvie iar cei din club işi reiau dansul îndrăcit.
Annie, eşti ok?
Eşti ok, Annie?
Annie, eşti ok?
Ne vei spune că eşti ok?
E un indiciu la fereastră
că el te-a doborât – o umbră alungită, Annie;
El a intrat în apartamentul tău
lăsând pete de sânge pe covor
apoi tu ai alergat în dormitor;
ai fost doborâtă –
ăsta a fost destinul tău.
Şi totuşi... în ciuda umbrei ameninţătoare a potenţialului criminal, a urmelor de sânge de pe covor şi a spaimei, se pare că Annie supravieţuieşte. Nici nu s-ar fi putut altfel, ştiindu-l pe Michael Jackson. Copiii care privesc pe furiş ceea ce se întâmplă în clubul clandestin reprezintă un simbol al inocenţei. Soldaţii care răsar în dreptul ferestrelor reprezintă umbrele ameninţării lui Frankie Lideo. Michael e acoperit de cei din club şi dispare, înainte ca soldaţii să atace.
Smooth Criminal este o piesă de referinţă pentru cariera lui Michael Jackson ca solist, dansator, entertainer desăvârşit şi inovator de excepţie. Pentru a o crea, s-a întrecut pe sine: a folosit, pentru partea de început, înregistrarea propriilor bătăi ale inimii; coregrafia din videoclip este memorabilă; faimoasa înclinare la 45° a devenit un fel de semnătură a sa; ritmul melodiei este de-a dreptul demenţial, iar pentru interpretare a ales tonul acela grav şi uşor răguşit, care se potriveşte de minune cu contextul şi care a ridicat in picioare o lume întreagă.
Smooth Criminal este, în continuare, un reper pentru artistul care a reinventat ideea de videoclip. Este unul dintre motivele pentru care Michael Jackson va fi întotdeauna The King Of Pop. Este una dintre capodoperele care vor fi urmărite, încă mult timp de-acum încolo, de generaţii de iubitori ai muzicii. Michael Jackson va rămâne de neegalat. Iar în urma lui, printre alte multe dovezi ale talentului său excepţional, vor rămâne dansul ritmat din Smooth Criminal... şi întrebarea, la fel de ritmată:
Annie, eşti ok?
Eşti ok, Annie?
Annie, eşti ok?
Ne vei spune că eşti ok?
...
sâmbătă, 19 decembrie 2009
"Who Is It"
...
Who Is it, compus de Michael Jackson, este listat pe albumul „Dangerous” (1991). Încă de la lansare, a ajuns number one în „U.S. Billboard Hot Dance Club Play”. Când Michael Jackson i l-a fredonat lui Oprah Winfrey în timpul interviului din 1993, reacţia pozitivă a audienţei a determinat Sony să-l lanseze ca single, în locul programatului Give In To Me.
Aşa cum Michael îşi obişnuise deja publicul, videoclipul are un scenariu bine închegat, ca o poveste de scurt-metraj. De data aceasta însă acţiunea nu se mai petrece în parcări subterane, în garaje ori în suburbii, ci decorurile au o tentă SF, unde suprafeţele reflectă lumina şi ne prezintă luxul în toată splendoarea lui.
Personajul principal este un tânăr singuratic care s-a îndrăgostit de persoana nepotrivită, căreia i-a oferit totul şi de la care a primit în schimb numai dezamăgire. Fiind un solitar, s-a agăţat cu disperare de această relaţie, a crezut în ea, în promisiuni, în jurăminte şi a fost convins că singurătatea lui se sfârşise. Dar s-a înşelat.
I-am dăruit bani,
i-am dăruit timp,
i-am dăruit tot ceea ce şi-ar fi putut dori;
i-am dăruit pasiune,
chiar şi sufletul meu,
i-am dăruit promisiuni
şi secrete nedezvăluite.
Iar ea mi-a promis
că pentru totdeauna vom fi ca unul;
ne-am făcut jurăminte
că o vom lua de la-nceput;
iar ea mi-a promis, în secret,
că mă va iubi mereu –
e o promisiune atât de falsă,
spune-mi, ce mă fac de-acum?
Într-o bună zi, s-a trezit din nou singur. Femeia care îl scosese, pentru o vreme, din rutina existenţei lui de tânăr bogat, autoizolat într-un turn de fildeş, cea care îi adusese în viaţă culoare şi lumină – ei bine, acea femeie dispăruse fără un cuvânt, fără explicaţii, fără măcar o scrisoare de rămas-bun, iar el era convins că îl părăsise pentru altul. Mai ales că, în urma ei, găsise un card platinat pe care era inscripţionat un nume: Alex. Pentru el, era evident că acel Alex era rivalul său.
Chiar dacă melodiile lui Michael Jackson nu au o anume dedicaţie, chiar dacă nu izvorăsc neapărat din propriile lui experienţe, totuşi în poveştile videoclipurilor regăsim, de fiecare dată, fragmente din povestea lui proprie. Iar în Who Is It, ceea ce frapează este ideea de singurătate. Nu mai e un secret pentru nimeni că Michael Jackson s-a simţit, toată viaţa, un om cumplit de singur. Avea totul şi totuşi simţea că nu are nimic. Notorietatea l-a obligat să se izoleze şi i-a refuzat micile bucurii ale oamenilor obişnuiţi, la care lui nu-i rămânea decât să viseze.
Şi parcă nu are nicio importanţă
şi parcă nu e drept;
pentru că dorinţa mi-a adus nefericire
şi încă mai plâng singur, noaptea;
nu te lua după calmul meu aparent,
fiindcă pe dinăuntru sunt distrus
şi mă întreb dacă, motivul pentru care ea m-a părăsit,
l-a găsit la altcineva?
Cine e?... E vreun prieten de-al meu?
Cine e?... E fratele meu?
Cine e?... Cineva mi-a rănit sufletul, acum;
Cine e?... Nu mai suport situaţia asta!
Singurul prieten, asistentul său, este cel care îl iubeşte cu adevărat, care îl ocroteşte şi care încearcă să-l ajute, deşi fizic nu poate decât să asiste neputincios la disperarea tânărului. În paralel, însă, asistentul a aflat nişte lucruri. Femeia care îl trădase pe Michael făcea parte dintr-o reţea foarte bine organizată de escroci, care lucrau la nivel mare, furnizând escorte bărbaţilor bogaţi şi jefuindu-i. Identitatea ei, precum şi înfăţişarea, se schimbă odată cu fiecare client, probabil în funcţie de gusturile acestuia. Şi, la fiecare întâlnire, prezintă un card platinat, pe care este inscripţionat de fiecare dată alt nume: Diana, Celeste, Eve etc. – şi, bineînţeles, Alex. Cumva, asistentul lui Michael ajunge în posesia acestor carduri şi le păstrează într-un sertar. El ştie adevărul dar nu i-l poate spune, bănuind că l-ar distruge pe protejatul său. Iar acesta se zbate între demonii singurătăţii şi convingerea că iubita lui a găsit la altul ceva ce el nu i-a putut oferi.
Sunt cel osândit,
sunt cel ucis,
agonizez pe dinăuntru;
mi-e mintea goală,
asta e nedrept;
mă doare când mă gândesc la ea;
mă rog ca această pedeapsă
să fi fost mai blândă.
Contrastul dintre tristeţea sfâşietoare a lui şi impasibilitatea cu care ea îşi schimbă numele, costumaţiile şi bărbaţii, este impresionant. Ea are în jur o armată de oameni care o transformă din femeie de afaceri în vampă, din Desdemonă inocentă în cocotă... el are doar fantasmele disperării şi amintirile unei iubiri care n-a fost să fie...
Iar ea mi-a promis pentru totdeauna
că vom fi împreună;
ne-am făcut jurăminte
că vom trăi o iubire adevărată,
Şi se pare că m-a părăsit
din nişte motive inexplicabile;
trebuie să aflu adevărul
dar, vezi?, nu ştiu ce voi face.
Într-un final, el se hotărăşte să plece, cu dorinţa de a uita totul, de a rupe lanţul amintirilor. Asistentul îi pregăteşte bagajele, îl conduce la elicopter. Un ultim semn cu mâna... şi gata...
Între timp, dintr-un motiv anume, ea evadează din mijlocul acoliţilor. Poate că îşi dă seama, dintr-odată, că drumul pe care a apucat e greşit. Poate realizează că simte ceva pentru Michael. Poate că doar are remuşcări, ştiind că şi-a bătut joc de dragostea lui. Cert este ca se întoarce la el, dar porţile imense nu se mai deschid. În loc de asta, asistentul lui Michael îi aruncă, dispreţuitor, cardurile platinate pe care le strânsese în toată această vreme. Devastată, e nevoită să se întoarcă la şefii cei nemiloşi şi să continue să lucreze ca prostituată de lux. Videoclipul se încheie cu imaginea ei, inexpresivă, în timp ce e pregătită pentru un alt client; şi cu imaginea lui, nefericit, în avionul personal, încercând să adoarmă.
Şi parcă nu are nicio importanţă
şi parcă nu e drept;
pentru că dorinţa mi-a adus nefericire
şi încă mai plâng singur, noaptea;
nu te lua după calmul meu aparent,
pentru că de fapt sunt foarte necăjit;
iar ea nu mi-a lăsat nicio scrisoare –
pur şi simplu s-a ridicat şi a fugit.
Cine e?... E vreun prieten de-al meu?
Cine e?... E fratele meu?
Cine e?... Cineva mi-a rănit sufletul, acum;
Cine e?... Nu mai suport să fiu singur!
Pe parcursul videoclipului, vedem figuri stranii, fantomatice apărând şi dispărând din diferitele suprafeţe ale interiorului – apariţii care sugerează disperarea lui Jackson. Decorurile sunt luxoase, viaţa de noapte a lui Alex/Diana/Celeste se desfăşoară cu rapiditate, în timp ce Michael parcă trăieşte cu încetinitorul; iar alternarea secvenţelor amplifică impresiile. Până la urmă şi fata e depresivă, doar că nu are timp să realizeze asta, prinsă în vârtejul acţiunilor regizate de organizaţia pentru care lucrează.
Melodia se încheie cu o demonstraţie de beatboxing excepţională, făcută de Michael Jackson.
Când Sony a decis să realizeze videoclipul Who Is It, Michael era în plin turneu „Dangerous”. Filmările s-au făcut sub presiunea timpului, pentru unele scene s-a apelat la E’Casanova (una dintre dublurile lui Michael), dar până la urmă videoclipul nu a fost difuzat în SUA, nici pe MTV nici pe VH1. Există mai multe posibile explicaţii, cea mai probabilă fiind aceea că în acest videoclip, atât scenariul cât şi atitudinea lui Michael Jackson se adresează unui public adult. În acest videoclip, Michael nu dansează deloc. Ori, oamenii erau obişnuiţi cu un Michael adolescentin, care dansa cu băieţii de cartier prin garaje ori subsoluri. Se pare că, dacă Michael nu dansa şi nu-i distra pe copiii americanilor, aceştia nu erau interesaţi să-l vadă.
Alţii spun că Michael nu a fost mulţumit de rezultat; poate că nu a fost de acord ca în videoclipul lui să apară o dublură – şi pare foarte plauzibil, având în vedere că nici în spectacole nu accepta să fie folosiţi cascadori şi insista ca el să facă totul. Pare plauzibil, ştiind că el nu a fost niciodată de acord să-şi înşele fanii, să abuzeze de încrederea lor, şi din câte ştiu eu, singura dată când a apelat la o dublură a fost ca să-şi păcălească cerberii care îl controlau, atunci când, convins de Liz Taylor, s-a refugiat la o clinică de recuperare din Europa (1993). Şi, nu în ultimul rând, pare plauzibil, pentru că mă îndoiesc că i-au fost dragi cei care, în loc să aibă o viaţă a lor, se ocupau cu imitaţiile. Cui i-ar fi?... Mie, unul, ştiu sigur că nu.
Celelalte explicaţii pe care le-am găsit vehiculate pe internet pentru nedifuzarea videoclipului Who Is It nu le mai menţionez, pentru că din punctul meu de vedere nu stau în picioare.
Oricum, videoclipul transmite două mesaje esenţiale. Primul este acela că, în aşa-numita lume modernă şi civilizată, femeia este abuzată în numele egalităţii şi libertăţii; şi că ea reprezintă principala sursă de venit pentru guvernele corporatiste. Al doilea este acela că, pe măsura trecerii timpului, îţi doreşti să te întorci la cei pe care îi iubeşti, dar se dovedeşte a fi prea târziu.
Sunt voci care afirma că Michael Jackson a fost un om neînţeles. Dar adevărul este că el a fost de fapt o ţintă pentru cei care s-au folosit de orice fisură din viaţa lui pentru a-l împiedica devină o influenţă puternică. Michael Jackson nu a fost doar un entertainer desavârşit, el a exprimat opinii şi a acţionat într-un mod care nu era pe placul ori în interesul „unora”. În plus, venind din partea unui om de culoare, acestea nu erau lucruri pe care elitrucii să fie de acord să stea şi să le privească. Aşa încât au făcut tot posibilul să-l distrugă, folosind tot felul de tertipuri josnice, de la poveştile tembele ale tabloidelor şi până la moartea sa, subită şi fără sens.
...
Who Is it, compus de Michael Jackson, este listat pe albumul „Dangerous” (1991). Încă de la lansare, a ajuns number one în „U.S. Billboard Hot Dance Club Play”. Când Michael Jackson i l-a fredonat lui Oprah Winfrey în timpul interviului din 1993, reacţia pozitivă a audienţei a determinat Sony să-l lanseze ca single, în locul programatului Give In To Me.
Aşa cum Michael îşi obişnuise deja publicul, videoclipul are un scenariu bine închegat, ca o poveste de scurt-metraj. De data aceasta însă acţiunea nu se mai petrece în parcări subterane, în garaje ori în suburbii, ci decorurile au o tentă SF, unde suprafeţele reflectă lumina şi ne prezintă luxul în toată splendoarea lui.
Personajul principal este un tânăr singuratic care s-a îndrăgostit de persoana nepotrivită, căreia i-a oferit totul şi de la care a primit în schimb numai dezamăgire. Fiind un solitar, s-a agăţat cu disperare de această relaţie, a crezut în ea, în promisiuni, în jurăminte şi a fost convins că singurătatea lui se sfârşise. Dar s-a înşelat.
I-am dăruit bani,
i-am dăruit timp,
i-am dăruit tot ceea ce şi-ar fi putut dori;
i-am dăruit pasiune,
chiar şi sufletul meu,
i-am dăruit promisiuni
şi secrete nedezvăluite.
Iar ea mi-a promis
că pentru totdeauna vom fi ca unul;
ne-am făcut jurăminte
că o vom lua de la-nceput;
iar ea mi-a promis, în secret,
că mă va iubi mereu –
e o promisiune atât de falsă,
spune-mi, ce mă fac de-acum?
Într-o bună zi, s-a trezit din nou singur. Femeia care îl scosese, pentru o vreme, din rutina existenţei lui de tânăr bogat, autoizolat într-un turn de fildeş, cea care îi adusese în viaţă culoare şi lumină – ei bine, acea femeie dispăruse fără un cuvânt, fără explicaţii, fără măcar o scrisoare de rămas-bun, iar el era convins că îl părăsise pentru altul. Mai ales că, în urma ei, găsise un card platinat pe care era inscripţionat un nume: Alex. Pentru el, era evident că acel Alex era rivalul său.
Chiar dacă melodiile lui Michael Jackson nu au o anume dedicaţie, chiar dacă nu izvorăsc neapărat din propriile lui experienţe, totuşi în poveştile videoclipurilor regăsim, de fiecare dată, fragmente din povestea lui proprie. Iar în Who Is It, ceea ce frapează este ideea de singurătate. Nu mai e un secret pentru nimeni că Michael Jackson s-a simţit, toată viaţa, un om cumplit de singur. Avea totul şi totuşi simţea că nu are nimic. Notorietatea l-a obligat să se izoleze şi i-a refuzat micile bucurii ale oamenilor obişnuiţi, la care lui nu-i rămânea decât să viseze.
Şi parcă nu are nicio importanţă
şi parcă nu e drept;
pentru că dorinţa mi-a adus nefericire
şi încă mai plâng singur, noaptea;
nu te lua după calmul meu aparent,
fiindcă pe dinăuntru sunt distrus
şi mă întreb dacă, motivul pentru care ea m-a părăsit,
l-a găsit la altcineva?
Cine e?... E vreun prieten de-al meu?
Cine e?... E fratele meu?
Cine e?... Cineva mi-a rănit sufletul, acum;
Cine e?... Nu mai suport situaţia asta!
Singurul prieten, asistentul său, este cel care îl iubeşte cu adevărat, care îl ocroteşte şi care încearcă să-l ajute, deşi fizic nu poate decât să asiste neputincios la disperarea tânărului. În paralel, însă, asistentul a aflat nişte lucruri. Femeia care îl trădase pe Michael făcea parte dintr-o reţea foarte bine organizată de escroci, care lucrau la nivel mare, furnizând escorte bărbaţilor bogaţi şi jefuindu-i. Identitatea ei, precum şi înfăţişarea, se schimbă odată cu fiecare client, probabil în funcţie de gusturile acestuia. Şi, la fiecare întâlnire, prezintă un card platinat, pe care este inscripţionat de fiecare dată alt nume: Diana, Celeste, Eve etc. – şi, bineînţeles, Alex. Cumva, asistentul lui Michael ajunge în posesia acestor carduri şi le păstrează într-un sertar. El ştie adevărul dar nu i-l poate spune, bănuind că l-ar distruge pe protejatul său. Iar acesta se zbate între demonii singurătăţii şi convingerea că iubita lui a găsit la altul ceva ce el nu i-a putut oferi.
Sunt cel osândit,
sunt cel ucis,
agonizez pe dinăuntru;
mi-e mintea goală,
asta e nedrept;
mă doare când mă gândesc la ea;
mă rog ca această pedeapsă
să fi fost mai blândă.
Contrastul dintre tristeţea sfâşietoare a lui şi impasibilitatea cu care ea îşi schimbă numele, costumaţiile şi bărbaţii, este impresionant. Ea are în jur o armată de oameni care o transformă din femeie de afaceri în vampă, din Desdemonă inocentă în cocotă... el are doar fantasmele disperării şi amintirile unei iubiri care n-a fost să fie...
Iar ea mi-a promis pentru totdeauna
că vom fi împreună;
ne-am făcut jurăminte
că vom trăi o iubire adevărată,
Şi se pare că m-a părăsit
din nişte motive inexplicabile;
trebuie să aflu adevărul
dar, vezi?, nu ştiu ce voi face.
Într-un final, el se hotărăşte să plece, cu dorinţa de a uita totul, de a rupe lanţul amintirilor. Asistentul îi pregăteşte bagajele, îl conduce la elicopter. Un ultim semn cu mâna... şi gata...
Între timp, dintr-un motiv anume, ea evadează din mijlocul acoliţilor. Poate că îşi dă seama, dintr-odată, că drumul pe care a apucat e greşit. Poate realizează că simte ceva pentru Michael. Poate că doar are remuşcări, ştiind că şi-a bătut joc de dragostea lui. Cert este ca se întoarce la el, dar porţile imense nu se mai deschid. În loc de asta, asistentul lui Michael îi aruncă, dispreţuitor, cardurile platinate pe care le strânsese în toată această vreme. Devastată, e nevoită să se întoarcă la şefii cei nemiloşi şi să continue să lucreze ca prostituată de lux. Videoclipul se încheie cu imaginea ei, inexpresivă, în timp ce e pregătită pentru un alt client; şi cu imaginea lui, nefericit, în avionul personal, încercând să adoarmă.
Şi parcă nu are nicio importanţă
şi parcă nu e drept;
pentru că dorinţa mi-a adus nefericire
şi încă mai plâng singur, noaptea;
nu te lua după calmul meu aparent,
pentru că de fapt sunt foarte necăjit;
iar ea nu mi-a lăsat nicio scrisoare –
pur şi simplu s-a ridicat şi a fugit.
Cine e?... E vreun prieten de-al meu?
Cine e?... E fratele meu?
Cine e?... Cineva mi-a rănit sufletul, acum;
Cine e?... Nu mai suport să fiu singur!
Pe parcursul videoclipului, vedem figuri stranii, fantomatice apărând şi dispărând din diferitele suprafeţe ale interiorului – apariţii care sugerează disperarea lui Jackson. Decorurile sunt luxoase, viaţa de noapte a lui Alex/Diana/Celeste se desfăşoară cu rapiditate, în timp ce Michael parcă trăieşte cu încetinitorul; iar alternarea secvenţelor amplifică impresiile. Până la urmă şi fata e depresivă, doar că nu are timp să realizeze asta, prinsă în vârtejul acţiunilor regizate de organizaţia pentru care lucrează.
Melodia se încheie cu o demonstraţie de beatboxing excepţională, făcută de Michael Jackson.
Când Sony a decis să realizeze videoclipul Who Is It, Michael era în plin turneu „Dangerous”. Filmările s-au făcut sub presiunea timpului, pentru unele scene s-a apelat la E’Casanova (una dintre dublurile lui Michael), dar până la urmă videoclipul nu a fost difuzat în SUA, nici pe MTV nici pe VH1. Există mai multe posibile explicaţii, cea mai probabilă fiind aceea că în acest videoclip, atât scenariul cât şi atitudinea lui Michael Jackson se adresează unui public adult. În acest videoclip, Michael nu dansează deloc. Ori, oamenii erau obişnuiţi cu un Michael adolescentin, care dansa cu băieţii de cartier prin garaje ori subsoluri. Se pare că, dacă Michael nu dansa şi nu-i distra pe copiii americanilor, aceştia nu erau interesaţi să-l vadă.
Alţii spun că Michael nu a fost mulţumit de rezultat; poate că nu a fost de acord ca în videoclipul lui să apară o dublură – şi pare foarte plauzibil, având în vedere că nici în spectacole nu accepta să fie folosiţi cascadori şi insista ca el să facă totul. Pare plauzibil, ştiind că el nu a fost niciodată de acord să-şi înşele fanii, să abuzeze de încrederea lor, şi din câte ştiu eu, singura dată când a apelat la o dublură a fost ca să-şi păcălească cerberii care îl controlau, atunci când, convins de Liz Taylor, s-a refugiat la o clinică de recuperare din Europa (1993). Şi, nu în ultimul rând, pare plauzibil, pentru că mă îndoiesc că i-au fost dragi cei care, în loc să aibă o viaţă a lor, se ocupau cu imitaţiile. Cui i-ar fi?... Mie, unul, ştiu sigur că nu.
Celelalte explicaţii pe care le-am găsit vehiculate pe internet pentru nedifuzarea videoclipului Who Is It nu le mai menţionez, pentru că din punctul meu de vedere nu stau în picioare.
Oricum, videoclipul transmite două mesaje esenţiale. Primul este acela că, în aşa-numita lume modernă şi civilizată, femeia este abuzată în numele egalităţii şi libertăţii; şi că ea reprezintă principala sursă de venit pentru guvernele corporatiste. Al doilea este acela că, pe măsura trecerii timpului, îţi doreşti să te întorci la cei pe care îi iubeşti, dar se dovedeşte a fi prea târziu.
Sunt voci care afirma că Michael Jackson a fost un om neînţeles. Dar adevărul este că el a fost de fapt o ţintă pentru cei care s-au folosit de orice fisură din viaţa lui pentru a-l împiedica devină o influenţă puternică. Michael Jackson nu a fost doar un entertainer desavârşit, el a exprimat opinii şi a acţionat într-un mod care nu era pe placul ori în interesul „unora”. În plus, venind din partea unui om de culoare, acestea nu erau lucruri pe care elitrucii să fie de acord să stea şi să le privească. Aşa încât au făcut tot posibilul să-l distrugă, folosind tot felul de tertipuri josnice, de la poveştile tembele ale tabloidelor şi până la moartea sa, subită şi fără sens.
...
duminică, 13 decembrie 2009
"Scream"
...
Scream a fost pe faţa A a single-ului de promovare a albumului „HIstory: Past, Present and Future, Book I”, în timp ce pe faţa B a fost Childhood.
Scream a fost descris ca fiind un cântec agresiv, o ripostă adresată tabloidelor care l-au hărţuit în timpul procesului din 1993. Compus de Michael Jackson în colaborare cu Janet Jackson, James Harris şi Terry Lewis, cuprinde elemente de pop, R&B, Hip-Hop, funk şi rock. La multe dintre instrumentele ce compun linia melodică a interpretat chiar Michael Jackson (clape, sintetizator, chitară, tobe, percuţie). Videoclipul Scream rămâne unul dintre cele mai apreciate ale lui Jackson. Cu un cost total de 7 milioane dolari, este listat în Guiness World Records ca fiind cel mai scump videoclip din istorie. Scream a fost catalogat drept hit în toată lumea, ajungând în top 5 pe majoritatea pieţelor muzicale.
Obosit de nedreptate,
obosit de intrigi,
aceste minciuni sunt dezgustătoare,
deci ce înseamnă asta?
Mă doboară la pământ,
dar trebuie să mă ridic;
oricât de aiurea sună,
întreg sistemul e penibil.
Scream este în mod esenţial un cântec dedicat presei de scandal. Încă din anii ’80, Michael Jackson avea o relaţie dificilă cu presa, din cauza zvonurilor diseminate de aceasta cu privire la viaţa lui personală (camera hiperbarică, cimpanzeul Bubbles, oasele omului-elefant etc.) Chiar dacă aceste zvonuri erau false, Michael Jackson nu le-a infirmat, considerând probabil că nu era cazul să-şi bată capul cu aceste prostii şi că publicul îşi va da seama singur că tabloidele exagerează. Indiferenţa regală cu care el a tratat tabloidele, le-a făcut pe acestea să ia foc, insistând cu speculaţiile, poreclindu-l “Wacko Jacko” şi, când nu au avut ce să interpreteze ori să exagereze, au purces la inventarea propriilor poveşti, în goana după audienţă.
Spionajul din umbră
acum vine la lumină,
decât să îmi spui că mă înşel
mai bine îmi demonstrezi tu că ai dreptate;
te ocupi cu vânzarea de suflete dar
mie îmi pasă de al meu;
trebuie să fiu mai puternic
şi nu voi renunţa la luptă.
Scream/Childhood şi albumul “HIstory” au fost primele lansări ale lui Michael Jackson de după procesul din 1993, iar presa era curioasă să vadă dacă acestea se vor vinde. Un analist de la SoundScan a observat că presa nu se nimerea pe aceeaşi lungime de undă cu publicul, atunci când era vorba de Michael Jackson; pentru că publicul îl plăcea pe Michael Jackson, în timp ce presa nu. Acest analist considera ca negativiştii, acei Gică-contra din media vor fi surprinşi de modul în care campania “HIstory” va fi primită de public. Şi cam aşa a şi fost :)
Cu atâta obscuritate, nu-ţi vine să strigi?
abuzurile zgomotoase te persecută, conform schemei
încerci să faci faţă fiecărei minciuni pe care ei o disecă în amănunt
rogu-vă, cineva să se îndure,
pentru că nu mai suport
încetaţi să mă constrângeţi,
pentru că mă faceţi să vreau să strig.
Broşura care insoţeşte albumul “HIstory” conţine o acuarelă a artistului Gottfried Helnwein intitulată “Das Lied” (“Cântecul”), care reprezintă un copil chinuit, în colţul unei încăperi, strigând către tavan. Versurile melodiei Scream, scrise de mâna lui Michael Jackson, apar pe perete, lângă copil.

Către sfârşitul broşurii este inserată copia scrisorii unui copil către preşedintele Bill Clinton, prin care îl ruga pe acesta să oprească războiul, poluarea şi atacurile presei asupra lui Michael Jackson.
Am obosit să văd că spuneţi povestea în felul vostru,
voi creaţi confuzie
şi consideraţi că asta e bine (fir-ar!)
Continuaţi să schimbaţi regulile
în timp ce eu continui să joc;
n-o să mai rezist mult,
cred că aş putea să o iau razna.
În Scream, Michael Jackson se adresează mediei, cerându-i să înceteze cu presiunile asupra lui şi cu interpretările eronate ale adevărului. Jon Pareles de la “New York Times” scria: “Teama s-a trasnformat în agresivitate. Muzica s-a polarizat: este când tăioasă, abruptă, când lustruită şi somptuoasă. Vocea lui Jackson se aude ca şi cum cântă cu dinţii încleştaţi, aruncând cuvintele ca o sfidare a celor care îl persecută.” Scream a fost primul cântec al lui Michael Jackson, care conţine cuvinte profane (“Stop fucking with me”), lucru care a fost considerat ca o alegere neobişnuită pentru Jackson, dacă se lua în considerare faptul că publicul său era reprezentat, într-o mare proporţie, de adolescenţi. În plus, Michael Jackson era cunoscut drept o persoană manierată, delicată, care vorbea întotdeauna frumos. De data aceasta, însă, a schimbat macazul. Întreg albumul „HIstory” poate fi considerat ca o răbufnire a unui om care a fost persecutat, acuzat, umilit fără motiv ori din motive inventate. Prin „HIstory”, Michael Jackson a vrut să tragă un semnal de alarmă privind lucrurile rele care i se pot întâmpla, în orice clipă, unui om bun.
Cu atâta învălmăşeală, nu-i aşa că îţi vine să strigi?
abuzurile zgomotoase te persecută, conform urzelilor;
plăcerea voastră e să faceţi ditamai scandalul din orice minciună.
Oh, Doamne, te rog ai milă, pentru că nu mai suport;
încetaţi să mă constrângeţi,
pentru că mă faceţi să vreau să strig;
încetaţi să vă jucaţi cu mine,
pentru că asta mă face să strig.
Cu două săptămâni înainte de lansarea oficială, Scream era deja difuzat la un post de radio din Los Angeles, în fiecare oră, până când Epic Records a aflat de asta şi a ordonat sistarea difuzării. Se pare că melodia a fost ţinută într-un secret atât de mare, încât nici măcar staff-ului de la Epic nu li s-a permis să obţină o copie. Dar DJ-ii de la radio au reuşit sa obţină cântecul şi, logic, s-au grăbit să-l difuzeze. Deşi riscau să fie atacaţi legal, cei de la radio din Los Angeles au afirmat: „Unele lucruri contează mai mult decât altele. Compania de înregistrări e furioasă, şi-a pus în priză avocaţii şi situaţia a devenit periculoasă. Dar la o lansare atât de mare cum este cea a lui Michael Jackson, este imposibil să aşteptăm unda verde, dacă am pus mâna pe o scurgere de informaţii. Este o ocazie pe care o întâlneşti odată-n viaţă, pentru că securitatea din jurul lui Jackson e de-a dreptul dementă.”
Colaborarea cu sora lui mai mică a fost plăcută şi fructuoasă. Janet a declarat că s-a bucurat să-l vadă pe fratele ei la lucru. În Scream, Michael şi Janet se razbună pe media, pentru faptul că induce publicul în eroare, cu bună ştiinţă. Conceptul videoclipului nu îi aparţine lui Michael, aşa cum suntem obişnuiţi; de data aceasta a mers pe mâna regizorului Mark Romanek. Producătorul Tom Foden a comentat: „Mark Romanek a scris scenariul, iar ideea de bază era ca Michael şi Janet să fie singuri într-o navă cosmică uriaşă. Ei plecau cât mai departe de Pământ; diferitele decoruri reprezentau medii diferite din interiorul navei, unde ei se puteau distra şi relaxa.”
Oh, doamne, nu pot să cred ce-am văzut
când am deschis televizorul în seara asta;
m-a scârbit atâta nedreptate –
toată nedreptatea asta...
„Un om a fost omorât în bătaie de poliţie, după ce a fost confundat cu un suspect de tâlhărie. Omul era un bărbat de culoare, în vârstă de 18 ani...”
Astfel de cazuri, din nefericire, se întâmplă frecvent în Statele Unite, „ţara tuturor posibilităţilor”, „ţara unde rasismul a fost abolit”, „ţara oamenilor liberi, care promovează democraţia şi dreptul la cuvânt”. Michael Jackson a avut trista ocazie să afle, pe pielea lui, că toate acestea sunt departe de realitate. Cazul lui ar trebui să fie luat ca etalon, pentru ceea ce se întâmplă de fapt în lume. Martiriul lui e o lecţie dură, din care ar trebui să învăţăm cu toţii.
Cu atâtea comploturi, nu-i aşa că-ţi vine să strigi?...
Încetaţi să mă asupriţi,
pentru că asta mă face să strig...
Michael Jackson a strigat. Însă, ecoul strigătului său, parcă abia acum începem să-l auzim. E târziu pentru el; dar poate că nu e prea târziu pentru noi.
...
Scream a fost pe faţa A a single-ului de promovare a albumului „HIstory: Past, Present and Future, Book I”, în timp ce pe faţa B a fost Childhood.
Scream a fost descris ca fiind un cântec agresiv, o ripostă adresată tabloidelor care l-au hărţuit în timpul procesului din 1993. Compus de Michael Jackson în colaborare cu Janet Jackson, James Harris şi Terry Lewis, cuprinde elemente de pop, R&B, Hip-Hop, funk şi rock. La multe dintre instrumentele ce compun linia melodică a interpretat chiar Michael Jackson (clape, sintetizator, chitară, tobe, percuţie). Videoclipul Scream rămâne unul dintre cele mai apreciate ale lui Jackson. Cu un cost total de 7 milioane dolari, este listat în Guiness World Records ca fiind cel mai scump videoclip din istorie. Scream a fost catalogat drept hit în toată lumea, ajungând în top 5 pe majoritatea pieţelor muzicale.
Obosit de nedreptate,
obosit de intrigi,
aceste minciuni sunt dezgustătoare,
deci ce înseamnă asta?
Mă doboară la pământ,
dar trebuie să mă ridic;
oricât de aiurea sună,
întreg sistemul e penibil.
Scream este în mod esenţial un cântec dedicat presei de scandal. Încă din anii ’80, Michael Jackson avea o relaţie dificilă cu presa, din cauza zvonurilor diseminate de aceasta cu privire la viaţa lui personală (camera hiperbarică, cimpanzeul Bubbles, oasele omului-elefant etc.) Chiar dacă aceste zvonuri erau false, Michael Jackson nu le-a infirmat, considerând probabil că nu era cazul să-şi bată capul cu aceste prostii şi că publicul îşi va da seama singur că tabloidele exagerează. Indiferenţa regală cu care el a tratat tabloidele, le-a făcut pe acestea să ia foc, insistând cu speculaţiile, poreclindu-l “Wacko Jacko” şi, când nu au avut ce să interpreteze ori să exagereze, au purces la inventarea propriilor poveşti, în goana după audienţă.
Spionajul din umbră
acum vine la lumină,
decât să îmi spui că mă înşel
mai bine îmi demonstrezi tu că ai dreptate;
te ocupi cu vânzarea de suflete dar
mie îmi pasă de al meu;
trebuie să fiu mai puternic
şi nu voi renunţa la luptă.
Scream/Childhood şi albumul “HIstory” au fost primele lansări ale lui Michael Jackson de după procesul din 1993, iar presa era curioasă să vadă dacă acestea se vor vinde. Un analist de la SoundScan a observat că presa nu se nimerea pe aceeaşi lungime de undă cu publicul, atunci când era vorba de Michael Jackson; pentru că publicul îl plăcea pe Michael Jackson, în timp ce presa nu. Acest analist considera ca negativiştii, acei Gică-contra din media vor fi surprinşi de modul în care campania “HIstory” va fi primită de public. Şi cam aşa a şi fost :)
Cu atâta obscuritate, nu-ţi vine să strigi?
abuzurile zgomotoase te persecută, conform schemei
încerci să faci faţă fiecărei minciuni pe care ei o disecă în amănunt
rogu-vă, cineva să se îndure,
pentru că nu mai suport
încetaţi să mă constrângeţi,
pentru că mă faceţi să vreau să strig.
Broşura care insoţeşte albumul “HIstory” conţine o acuarelă a artistului Gottfried Helnwein intitulată “Das Lied” (“Cântecul”), care reprezintă un copil chinuit, în colţul unei încăperi, strigând către tavan. Versurile melodiei Scream, scrise de mâna lui Michael Jackson, apar pe perete, lângă copil.

Către sfârşitul broşurii este inserată copia scrisorii unui copil către preşedintele Bill Clinton, prin care îl ruga pe acesta să oprească războiul, poluarea şi atacurile presei asupra lui Michael Jackson.
Am obosit să văd că spuneţi povestea în felul vostru,
voi creaţi confuzie
şi consideraţi că asta e bine (fir-ar!)
Continuaţi să schimbaţi regulile
în timp ce eu continui să joc;
n-o să mai rezist mult,
cred că aş putea să o iau razna.
În Scream, Michael Jackson se adresează mediei, cerându-i să înceteze cu presiunile asupra lui şi cu interpretările eronate ale adevărului. Jon Pareles de la “New York Times” scria: “Teama s-a trasnformat în agresivitate. Muzica s-a polarizat: este când tăioasă, abruptă, când lustruită şi somptuoasă. Vocea lui Jackson se aude ca şi cum cântă cu dinţii încleştaţi, aruncând cuvintele ca o sfidare a celor care îl persecută.” Scream a fost primul cântec al lui Michael Jackson, care conţine cuvinte profane (“Stop fucking with me”), lucru care a fost considerat ca o alegere neobişnuită pentru Jackson, dacă se lua în considerare faptul că publicul său era reprezentat, într-o mare proporţie, de adolescenţi. În plus, Michael Jackson era cunoscut drept o persoană manierată, delicată, care vorbea întotdeauna frumos. De data aceasta, însă, a schimbat macazul. Întreg albumul „HIstory” poate fi considerat ca o răbufnire a unui om care a fost persecutat, acuzat, umilit fără motiv ori din motive inventate. Prin „HIstory”, Michael Jackson a vrut să tragă un semnal de alarmă privind lucrurile rele care i se pot întâmpla, în orice clipă, unui om bun.
Cu atâta învălmăşeală, nu-i aşa că îţi vine să strigi?
abuzurile zgomotoase te persecută, conform urzelilor;
plăcerea voastră e să faceţi ditamai scandalul din orice minciună.
Oh, Doamne, te rog ai milă, pentru că nu mai suport;
încetaţi să mă constrângeţi,
pentru că mă faceţi să vreau să strig;
încetaţi să vă jucaţi cu mine,
pentru că asta mă face să strig.
Cu două săptămâni înainte de lansarea oficială, Scream era deja difuzat la un post de radio din Los Angeles, în fiecare oră, până când Epic Records a aflat de asta şi a ordonat sistarea difuzării. Se pare că melodia a fost ţinută într-un secret atât de mare, încât nici măcar staff-ului de la Epic nu li s-a permis să obţină o copie. Dar DJ-ii de la radio au reuşit sa obţină cântecul şi, logic, s-au grăbit să-l difuzeze. Deşi riscau să fie atacaţi legal, cei de la radio din Los Angeles au afirmat: „Unele lucruri contează mai mult decât altele. Compania de înregistrări e furioasă, şi-a pus în priză avocaţii şi situaţia a devenit periculoasă. Dar la o lansare atât de mare cum este cea a lui Michael Jackson, este imposibil să aşteptăm unda verde, dacă am pus mâna pe o scurgere de informaţii. Este o ocazie pe care o întâlneşti odată-n viaţă, pentru că securitatea din jurul lui Jackson e de-a dreptul dementă.”
Colaborarea cu sora lui mai mică a fost plăcută şi fructuoasă. Janet a declarat că s-a bucurat să-l vadă pe fratele ei la lucru. În Scream, Michael şi Janet se razbună pe media, pentru faptul că induce publicul în eroare, cu bună ştiinţă. Conceptul videoclipului nu îi aparţine lui Michael, aşa cum suntem obişnuiţi; de data aceasta a mers pe mâna regizorului Mark Romanek. Producătorul Tom Foden a comentat: „Mark Romanek a scris scenariul, iar ideea de bază era ca Michael şi Janet să fie singuri într-o navă cosmică uriaşă. Ei plecau cât mai departe de Pământ; diferitele decoruri reprezentau medii diferite din interiorul navei, unde ei se puteau distra şi relaxa.”
Oh, doamne, nu pot să cred ce-am văzut
când am deschis televizorul în seara asta;
m-a scârbit atâta nedreptate –
toată nedreptatea asta...
„Un om a fost omorât în bătaie de poliţie, după ce a fost confundat cu un suspect de tâlhărie. Omul era un bărbat de culoare, în vârstă de 18 ani...”
Astfel de cazuri, din nefericire, se întâmplă frecvent în Statele Unite, „ţara tuturor posibilităţilor”, „ţara unde rasismul a fost abolit”, „ţara oamenilor liberi, care promovează democraţia şi dreptul la cuvânt”. Michael Jackson a avut trista ocazie să afle, pe pielea lui, că toate acestea sunt departe de realitate. Cazul lui ar trebui să fie luat ca etalon, pentru ceea ce se întâmplă de fapt în lume. Martiriul lui e o lecţie dură, din care ar trebui să învăţăm cu toţii.
Cu atâtea comploturi, nu-i aşa că-ţi vine să strigi?...
Încetaţi să mă asupriţi,
pentru că asta mă face să strig...
Michael Jackson a strigat. Însă, ecoul strigătului său, parcă abia acum începem să-l auzim. E târziu pentru el; dar poate că nu e prea târziu pentru noi.
...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

