...
Evoluţia bucătăriei, de la Paleolitic încoace, a cunoscut un traseu extrem de interesant. La început, oamenii mâncau râme, viermi şi carcalaci (sau, mă rog, strămoşii acestor vietăţi). Apoi au descoperit vânătoarea şi au trecut la carne crudă, până când un cetăţean a scăpat carnea în foc şi aşa a descoperit că friptă e mult mai gustoasă. Încet-încet, omenirea a evoluat, industrializarea şi-a adus propriile contribuţii, iar continua perfecţionare tehnico-ştiinţifică a influenţat toate domeniile, inclusiv pe cel gastronomic. S-au inventat feluri de mâncare din ce în ce mai sofisticate, mai elaborate şi mai pretenţioase, precum şi fel de fel de aparate pentru a le găti; s-au descoperit combinaţii de gusturi nemaiîntâlnite, iar paleta de condimente ce pot fi utilizate în bucătărie s-a lărgit şi se lărgeşte continuu. Dar, conform regulii imbatabile a lui Gauss, precum şi legii lui Murphy, după ce s-a ajuns la maximul de inovaţie, unica direcţie posibilă este „îndărăt”. Treptat, ne-am reîntors la mâncărurile simpliste, am redescoperit slana friptă la focul de tabără şi ne-am întors la râme, ploşniţe şi lăcuste – adică la meniul de acum un milion de ani. În condiţiile în care, în lume, la ora asta, se mănâncă broaşte, şerpi, câini şi şobolani, muşte prăjite şi ciorbă de viermi; se gătesc fetuşi avortaţi şi se bea cafea făcută din excremente de pisică, viitorul omenirii şi al hranei ei mi se pare destul de predictibil.
Vă prezint un fragment din meniul unui restaurant de „răşini”, pe numele său „Noma”, care este declarat (de cine, nu ştiu – probabil de nişte „pricepuţi” ca ăia care l-au declarat pe Justin Bieber cântăreţ) ca fiind cel mai bun restaurant din lume. Odată declarat astfel, toţi ghiolbanii se îngrămădesc să prindă un scaun în acest local, motiv pentru care s-a ajuns să se facă rezervări cu juma’ de an înainte.
Iată preparatele:
Ou ochi cu garnitură de paie proaspete, din şura proprie depozitată în curtea din spate. Având în vedere preţul astronomic al acestui preparat, bucătarul s-a gândit că s-ar putea să doriţi să consumaţi şi coaja oului, ca atare a adăugat-o pe platou. Vă rog să observaţi furculiţa aşezată în dreapta farfuriei, alături de lingură (şi nu în stânga, aşa cum ştim noi, meltenii, laolaltă cu toţi ceilalţi bucătari din lume). Cu lingura se râcâie ultimele rămăşiţe de pe pereţii interiori ai cojilor de ouă; iar furculiţa şi-o va înfige cetăţeanul în propriul ochi, după ce va vedea nota de plată.
Jumătăţi de dopuri de plută cu sos de humus de râmă ecologic, asezonat cu afine uscate şi frunze de rozmarin proaspăt.
Coadă de sparanghel opărită, stropită cu sos de Penicillium Glaucum. Vă rog să observaţi că acest fel de mâncare, deosebit de complex, se consumă obligatoriu cu lingura şi furculiţa.
Rulou din picior de caracatiţă, cu cozi de pătrunjel fiert şi alge verzi, garnisite cu diaree dizenterică.
Cotor de ştevie lângă ceva nedefinit şi bine ascuns de câteva frunze de rucola şi scuipat de astmatic (aka spumos, aerat). Chestiile alea verzi din mijlocul farfuriei sunt pictate – ca să pară mâncarea mai multă, probabil.
Două ouă de prepeliţă fierte, cu ierburi de sezon.
Chiftea cu brânză, garnisită din belşug cu ramuri de brad.
Bulbi de arpagic în cernoziom cambic de import, servit pe piatră, deoarece farfuriile au fost distruse de clienţii care au crezut că, la preţul imens al meniului, şi farfuria este comestibilă.
POFTĂ BUNĂ!
...
