...
„Stranger In Moscow” a fost răspunsul lui Michael Jackson la evenimentele petrecute în viaţa sa personală. În 1993, relaţia lui cu presa s-a spulberat de-a binelea, atunci când a fost acuzat de abuz sexual asupra unui minor. Deşi nu s-a dovedit niciodată că ar fi fost vinovat, Michael Jackson a reprezentat subiectul unei dezbateri minuţioase a mediei în timp ce se desfăşurau investigaţiile procurorului Sneddon. Ştiţi cum acţionează media, în goana după rating? Afişând titluri imense şi emfatice, de genul: „Interviul secolului”, „Ancheta mileniului”, „Crima epocii” etc. Iar cand citeşti articolul, şoc: conţinutul e plin de divagaţii, supoziţii, teorii ale chibritului care au foarte puţin spre deloc legătură cu titlul pompos. Aşa se întâmplă de când lumea; aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Michael Jackson. Începi să te întrebi dacă nu cumva presa angajează oameni care să aibă unica sarcină de a scorni astfel de titluri, fără să-şi bată capul cu restul materialului publicat.
Şi totuşi... deşi media s-a agitat din răsputeri să-l denigreze, publicul nu a fost foarte impresionat – cu alte cuvinte, nu prea „a pus botul”. S-au făcut mai multe sondaje de opinie în acea perioadă. Unul dintre ele a concluzionat că peste 80% dintre cei chestionaţi nu-i credeau pe Chandleri. Altul, realizat pe un lot de adolescenţi (care reprezentau baza fanilor lui Michael Jackson la vremea respectivă) a raportat că 75% nu credeau în acele acuzaţii. Două treimi dintre copiii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani (aproximativ vârsta lui Jordan Chandler) erau convinşi de nevinovăţia lui Michael Jackson. Un alt sondaj, realizat printre adulţi, a arătat că 88% dintre ei îl considerau inocent şi 92% au declarat că vor cumpăra în continuare albumele lui, lucru care s-a şi întâmplat: de la începerea scandalului, vânzările înregistrărilor lui Michael Jackson au crescut simţitor.
“Stranger In Moscow” e o baladă R&B, compusă în 1993, după lansarea acuzaţiilor de molestare, pe când Michael Jackson era la Moscova, în plin turneu “Dangerous”. La chitară se aude Steve Lukather , la clape, sintetizator – David Paich, iar la bas – Steve Porcaro (nu am gasit înregistrări cu el, dar ascultaţi basul din “Human Nature” şi vă veţi da seama ce basist valoros e). În “Stranger In Moscow”, Michael Jackson a folosit elemente din imagistica şi simbolismul ruseşti, pentru a promova conceptul de teamă si însingurare pe care este construit cântecul.
“Rătăceam prin ploaie,
mască a vieţii, sentiment de nebun
căzut dintr-odată şi pe nepregătite în dizgraţie;
zilele însorite par atât de departe;
umbra Kremlinului mă face să mă simt mărunt;
mormântul lui Stalin mă urmăreşte;
venea continuu şi continuu –
aş vrea ca ploaia asta să mă lase în pace…”
Cântecul a fost bine primit de critici şi producători. James Hunter comenta în revista Rolling Stones: „Jackson e supărat, nefericit, chinuit, cu sângele clocotind, furios, cu privire la ceea ce el numeşte «cădere bruscă şi neaşteptată în dizgraţie».” Jon Pareles scria, în „The New York Times”: „Baladele sunt generoase din punct de vedere melodic. «Stranger In Moscow», cu versuri stranii precum «mormântul lui Stalin mă urmăreşte», are un refren splendid, prin repetarea întrebarii «How does it feel? (cum e?)»”. La fel de impresionaţi au fost Fred Shuster de la „Daily News of Los Angeles”, Stephen Thomas Erlewine de la „Allmusic”, Patrick Macdonald de la „The Seattle Times”, Josephine Zohny de la „PopMatters”, Tom Molley de la „Associated Press” şi alţii.
„Cum e, atunci când
eşti singur
şi rece pe dinăuntru?”
Videoclipul aduce în atenţie şase persoane, fără legătură între ele, care trăiesc într-o zonă a oraşului, în timp ce lumea din jurul lor se mişcă cu încetinitorul. Prima parte a videoclipului ne prezintă aceste personaje. Un bărbat privind în josul străzii de la fereastra dormitorului, o femeie singură într-o cafenea, un om fără adăpost întins pe stradă, o persoană hrănind porumbei, un băiat exclus dintr-un joc de baseball; iar cea de-a şasea persoana este Jackson însuşi, mergând prin oraş, de-a lungul străzilor.
Chiar dacă cele şase personaje sunt filmate la viteză normală, şi ele inspiră o lentoare – a gândirii, a sentimentelor; iar ochii lor sunt extrem de expresivi: bărbatul de la fereastră e nostalgic, vagabondul e apatic, femeia din cafenea e tristă; bărbatul care hrăneşte porumbeii e depresiv; adolescentul e ostracizat; iar Michael Jackson e îndurerat. Restul lumii se mişcă oarecum într-o altă dimensiune, şi totul e ciudat, lipsit de vlagă; bătaia din aripi a porumbeilor e agonică… până şi ţânţarul pare că abia se târăşte...
„Aici, abandonat în glorie,
îndur apocalipsa minţii;
KGB mă hăituieşte –
luaţi-mi numele şi lăsaţi-mă în pace...
Apoi un cerşetor mă strigă pe nume,
zilele fericite vor îneca durerea;
a venit continuu şi continuu
luaţi-mi numele şi lăsaţi-mă în pace...”
În a doua parte a scenariului, ploaia se înteţeşte şi, în vreme ce toată lumea fuge din calea ei, personajele noastre ies în stradă şi privesc în sus, lăsând stropii mari şi grei să le cadă pe creştet, ca o mângâiere.
“Ca un străin în Moscova –
Doamne, ai milă;
vorbim de primejdie,
vorbim de primejdie, iubito;
ca un străin în Moscova,
trăiesc singur,
trăiesc singur, iubito,
străin în Moscova…”
De ce “Stranger In Moscow”?... În 1993, occidentalii priveau Rusia ca fiind încă un stat communist. Leaderii sovietici votaseră în 1991 renunţarea la guvernarea bazată pe idologia comunistă, dar lucrurile nu se mişcă atât de repede. Pentru vestici şi deci şi pentru Michael Jackson, Moscova era simbolul izolării, al cenuşiului şi al depresiei; al privării de libertate şi al persecuţiei. Pentru Michael Jackson, atmosfera deprimantă a Moscovei s-a suprapus peste sentimentele lui de frustrare şi deznădejde inspirate de acuzaţiile lui Chandler şi de hărţuirile mediei. Videoclipul se încheie cu vocea unui interogator rus:
“De ce ai venit din Vest? Mărturiseşte!... ca să furi marile cuceriri ale poporului; realizările clasei muncitoare…”
Probabil că pentru Michael Jackson, în momentele acelea, ceea ce i se întâmpla lui în SUA nu era cu nimic diferit de torturile la care regimul communist i-a supus pe cetăţenii ruşi timp de câteva zeci de ani. Şi, în mod cert, nu era departe de adevăr. Aşa-zisa democraţie americană nu a fost niciodată altceva decât o mare farsă, o dictatură din umbră – politică, financiară, mediatică, rasială, religioasă. Şi dacă în America, “ţara tuturor posibilităţilor”, se întâmplă asta, ce pretenţii ar mai putea avea, oricare dintre noi?... Cine ar putea crede că va fi vreodată altceva decât un oarecare “Străin în Moscova”?...
„Cum e, atunci când
eşti singur
şi rece pe dinăuntru?”
...
vineri, 20 noiembrie 2009
duminică, 15 noiembrie 2009
Liberian Girl
...
Cred că e primul cântec pe care-l ştiu, al lui. Odată cu “Liberian Girl” am aflat de Michael Jackson. Poate că versurile nu sunt la fel de profunde ca cele de după epoca Bad, dar nu sunt mai puţin ale lui şi nici mai puţin impresionante, după mine. E vorba de un Michael Jackson foarte tânăr (”Liberian Girl” face parte din albumul “Bad”, lansat în 1987), care încă visa la ceea ce visează orice tânăr: la dragoste.
Naku Penda Piya,
Naku Taka Piya...
Mpenziwe...
(Te iubesc, te doresc... iubirea mea...)
Fată liberiană, ai venit şi mi-ai schimbat lumea –
o iubire nou-nouţă;
Fată liberiană, ai venit şi m-ai făcut să mă schimb –
un sentiment atât de adevărat...
Am fredonat melodia asta mult timp; mă făcea să visez la o fată liberiană frumoasă şi senzuală... Habar n-aveam unde e Liberia, dar eram sigur ca toate fetele de acolo sunt al naibii de frumoase. Nici măcar nu înţelegeam prea bine cuvintele din cântec la vremea aceea; atâta ştiam, că era vorba de o fată liberiană şi dedusesem, din ritm şi inflexiunile vocii lui, că era un cântec de dragoste.
Fată liberiană, ştii că ai venit şi mi-ai schimbat lumea,
exact ca în filme –
O scenă cu doi îndrăgostiţi,
în care ea spune: „Mă iubeşti?”
iar el răspunde, la nesfârşit:
„Te iubesc, fată liberiană...”
Când am văzut videoclipul, m-a surprins să constat că Michael Jackson nu apare decât la sfârşit. Dar, la concentraţia aceea de vedete pe centimetru pătrat, toate în mare vogă la vremea respectivă, e posibil ca gestul lui să fie unul de respect, ca şi cum nu a vrut să le ştirbească din strălucire. Ideea era că toate cele peste 30 de vedete fuseseră chemate să participe la un videoclip după melodia „Liberian Girl”. M-au făcut să zâmbesc Amy Irving, Olivia Newton-John şi Travolta, Danny Glover repetând versurile cântecului; Whoopi Goldberg întrebând, ironică: „Cine regizează chestia asta?”; necunoscutul bandajat despre care unii se întreabă dacă e cumva Michael; Bubbles, foarte atent la ceea ce-i spune Susanne Somers... Dan Aykroyd, întârziat, întrebând unde e Michael... Iar, la final, Michael Jackson pe post de cameraman, râzând, ghiduş: „OK, everybody... That’s a wrap!”
...Apoi revenim la tema din cântec:
„Fată liberiană, ştii că ai venit şi mi-ai schimbat lumea;
Aştept ziua în care va trebui să spui „Da”
iar eu voi zâmbi şi voi răspunde la fel;
şi ne vom fi credincioşi pentru totdeauna;
Te iubesc, fată liberiană,
tot timpul...”
...Şi gata... filmările se încheie aici... Asta a fost tot... „That’s a wrap”...
...
Cred că e primul cântec pe care-l ştiu, al lui. Odată cu “Liberian Girl” am aflat de Michael Jackson. Poate că versurile nu sunt la fel de profunde ca cele de după epoca Bad, dar nu sunt mai puţin ale lui şi nici mai puţin impresionante, după mine. E vorba de un Michael Jackson foarte tânăr (”Liberian Girl” face parte din albumul “Bad”, lansat în 1987), care încă visa la ceea ce visează orice tânăr: la dragoste.
Naku Penda Piya,
Naku Taka Piya...
Mpenziwe...
(Te iubesc, te doresc... iubirea mea...)
Fată liberiană, ai venit şi mi-ai schimbat lumea –
o iubire nou-nouţă;
Fată liberiană, ai venit şi m-ai făcut să mă schimb –
un sentiment atât de adevărat...
Am fredonat melodia asta mult timp; mă făcea să visez la o fată liberiană frumoasă şi senzuală... Habar n-aveam unde e Liberia, dar eram sigur ca toate fetele de acolo sunt al naibii de frumoase. Nici măcar nu înţelegeam prea bine cuvintele din cântec la vremea aceea; atâta ştiam, că era vorba de o fată liberiană şi dedusesem, din ritm şi inflexiunile vocii lui, că era un cântec de dragoste.
Fată liberiană, ştii că ai venit şi mi-ai schimbat lumea,
exact ca în filme –
O scenă cu doi îndrăgostiţi,
în care ea spune: „Mă iubeşti?”
iar el răspunde, la nesfârşit:
„Te iubesc, fată liberiană...”
Când am văzut videoclipul, m-a surprins să constat că Michael Jackson nu apare decât la sfârşit. Dar, la concentraţia aceea de vedete pe centimetru pătrat, toate în mare vogă la vremea respectivă, e posibil ca gestul lui să fie unul de respect, ca şi cum nu a vrut să le ştirbească din strălucire. Ideea era că toate cele peste 30 de vedete fuseseră chemate să participe la un videoclip după melodia „Liberian Girl”. M-au făcut să zâmbesc Amy Irving, Olivia Newton-John şi Travolta, Danny Glover repetând versurile cântecului; Whoopi Goldberg întrebând, ironică: „Cine regizează chestia asta?”; necunoscutul bandajat despre care unii se întreabă dacă e cumva Michael; Bubbles, foarte atent la ceea ce-i spune Susanne Somers... Dan Aykroyd, întârziat, întrebând unde e Michael... Iar, la final, Michael Jackson pe post de cameraman, râzând, ghiduş: „OK, everybody... That’s a wrap!”
...Apoi revenim la tema din cântec:
„Fată liberiană, ştii că ai venit şi mi-ai schimbat lumea;
Aştept ziua în care va trebui să spui „Da”
iar eu voi zâmbi şi voi răspunde la fel;
şi ne vom fi credincioşi pentru totdeauna;
Te iubesc, fată liberiană,
tot timpul...”
...Şi gata... filmările se încheie aici... Asta a fost tot... „That’s a wrap”...
...
sâmbătă, 14 noiembrie 2009
MICUL PRINŢ
Autor: FLORENTA
Se presupune ca ar trebui sa fiu menajata...am febra...sunt racita rrrau de tot...nu chiar gripa,dar..."orisicat"...
De ce imi dati un subiect atat de greu...?
Aveam cu totul altceva de spus...
Poveste...
A fost o data ca niciodata...
Un taram indepartat...atat de minunat...atat de adevarat...
Se numea...FAN'sLAND...
Oamenii de aici...nu se deosebeau prea mult de ceilalti muritori...din alte regate...Isi vedeau linistiti de viata lor de zi cu zi...nu le pasa de cine sunt condusi...nu aveau timp si nu-i interesau aceste lucruri...pentru ei nu conta cine se afla la carma tarii...aveau destule probleme la care sa se gandeasca...aveau alte preocupari...iar conducatorii lor...nu se deosebeau prea mult de cei din regatele vecine...la fel de buni...la fel fe rai...la fel de egoisti si mincinosi...pana intr-o zi...
Intr-o zi...Dumnezeu a privit spre ei si s-a gandit ca e vremea sa-i scoata putin din amorteala...era vremea sa le dea si lor un conducator deosebit...un om care ar putea sa le schimbe vietile...A stat Dumnezeu si s-a gandit...ce-ar fi...daca i-as da acestui om puteri nebanuite...ce-ar fi...daca l-as face cu totul si cu totul altfel...decat ceea ce au vazut ei pana acum...ce-ar fi daca...l-as inzestra pe acest copil...cu tot ce a vazut si nu a vazut pana acum omenirea...ce-ar fi...si oare ce vor face ei...vor vedea...vor sti...vor intelege...?
Zis si facut...Si Dumnezeu s-a pus pe treaba...Era intr-una din zilele Lui cele mai bune...si si-a spus...Vreau sa fac ceva ce nu am mai facut niciodata pana acum...vreau sa fie ceva...cineva...cu totul si cu totul deosebit...Si-a chemat aproape toti sfatuitorii si le-a spus...: Impreuna...vom face ceva ce nu s-a mai vazut...dar va trebui sa colindati Universul in lung si in lat...si sa-mi aduceti tot ce va cer...
Vom trimite pe Pamant...un print micut...care intr-o zi va deveni cel mai minunat Rege...si voi trebuie sa plecati in lume si sa imi aduceti...
TU...vei pleca la Soare...si-i vei spune ca trebuie sa-mi trimita din lumina lui...nu oricare...lumina lui din cele mai frumoase zile de vara...lumina lui cea mai calda...razele lui cele mai stralucitoare...din zilele cand Soarele se imbraca in haine de sarbatoare...La ce-ti vor folosi...Doamne...? intreba unul dintre supusi...Le voi pune in ochii lui...
Tu...vei pleca la Luna...si-i vei cere sa-mi trimita...sagalnicia ei...atunci cand se ascunde dupa nori...dar nu de tot...atunci cand se joaca printre stele...amagitoare...visatoare...indragostita...raze argintii...straluciri de vise...si tot ce are Luna mai frumos...sa-mi trimita...La ce-ti vor folosi,Doamne...?...Le voi pune in zambetul lui...
Tu...vei pleca prin Imparatia Cerurilor...si vei cere Sfintilor...lumina bunatatii...lumina adevarului...lumina dreptatii...lumina intelegerii...si a milei fara margini...lumina...Dragostei...La ce-ti vor folosi,Doamne...?Le voi pune...in sufletul lui...
Tu...vei merge in Imparatia Vantului...si-i vei cere sa-mi trimita...adierile lui calde ...din zile insorite...soaptele lui visatoare...din noptile de vara...murmurul lui dragastos din valurile marii...cantecul lui soptit printre crengile copacilor...clinchetul lui suav din clopoteii florilor...La ce-ti vor folosi...Doamne...?...Le voi pune...in glasul lui...
Voi...veti avea cel mai mult de colindat si de cautat...veti merge pe Pamant...si veti cauta si-mi veti aduce...Petale de trandafiri...parfum de tei...glasuri de viori...mantii de margaritare...campii de catifea...murmur de izvoare...leganatul florilor...maretia muntilor...revarsarea cascadelor...trilurile pasarilor...intinderile nesfarsite ale sesurilor...vuietul oceanelor...umbra padurilor...stralucirea zapezii pe crestele muntilor...Zambetul si vocile copiilor
Doamne...!Doamne...! Vrei toate frumusetile Lumii...la ce-ti vor folosi...?
Pe toate le vreau...si pe toate le voi pune...In pasii lui...in mainile lui...in viata lui...si in Muzica lui...Pentru ca in primul si in primul rand...ii voi da acestui copil minunat...MUZICA...Dar o Muzica necunoscuta pana acum muritorilor...o muzica pe care ei inca nu au auzit-o...si pe care nu o vor uita NICIODATA...
Oamenii vor primi un dar minunat...Astazi sunt atat de vesel...si vreau sa le fac acest dar muritorilor din FAN'sLAND ...Timpul ne va arata...ce vor sti ei sa faca cu acest dar...daca vor sti...cum il vor primi...dar mai ales cum il vor pastra...daca il vor pastra...
Au plecat cu totii...nu stai pe ganduri cand Dumnezeu te pune la treaba...si toti erau atat de curiosi si nerabdatori sa vada cum va arata acest print...cand Dumnezeu isi va fi sfarsit Lucrarea...Au plecat...si s-au intors...cu tot ce le ceruse Creatorul...si mai mult decat atat...Soarele si Luna si toti ceilalti...auzind despre ce este vorba...s-au intrecut pe ei si pe langa ce li se ceruse...au mai pus in plus...
Soarele a trimis un pumn de raze necunoscute celorlalti...raze secrete de care numai el stia si pe care le folosea numai in ocazii speciale...pentru oameni speciali... si a trimis vorba ca aceste raze sunt pentru vorba calda a printului...
Luna a mai trimis un pumn de stele...prietenele ei...si l-a rugat pe Dumnezeu sa le puna in ochii printului...
Vantul a spus: Doamne...acest print va avea din partea mea si o rezerva secreta...pentru cand va dori ca glasul lui sa fie ca al meu uneori...ii voi da de la mine...pentru glasul lui...puterea tunetului...din zilele ploilor de vara...vuietul valurilor...cand marea e furioasa...ecoul muntilor si corul padurilor...Uneori...va avea nevoie de ele...
Iar sfintii din Imparatia Cerurilor...au trimis in dar o lumina si mai stralucitoare decat a Soarelui...Lumina Luminilor...pentru ca Dumnezeu sa i-o astearna pe chip...
Cei care s-au intors de pe Pamant au adus si ei in plus...roua florilor...stralucirea curcubeului...iarba de primavara...crengile grele de liliac inflorit...zborul pasarilor...veselia delfinilor...maretia vietii de pe Pamant...cu tot ce avea sa iubeasca el mai mult...
Dumnezeu s-a bucurat vazand cat de constiinciosi au fost cu totii...si a rostit : Ati fost cu totii harnici si sarguinciosi...si in semn de pretuire pentru munca voastra...asa va fi si acest print in lumea lui...asa va munci toata viata lui...cum ati facut si voi in aceste zile...Constiinciozitatea cu care va munci el...este darul meu pentru voi...pentru munca voastra...iar pentru Omenire...
Si rostind aceste cuvinte...Dumnezeu a prins in Palmele Lui Binecuvantate...toate frumusetile si toate darurile pe care supusii sai le stransesera si pe care tot Universul le trimisese ...toate au incaput in Palmele Domnului...si toate s-au revarsat asupra micutului print...si s-au strecurat in ochii lui...in glasul lui...in zambetul lui...in pasii lui...in viata lui...in Muzica lui...
Si Lumea s-a schimbat...de tot...si pentru totdeauna...
Dumnezeu a hotarat asa.
Incet ,incet...
Oamenii au inceput sa auda despre Micul Print...
El crestea sanatos...voinic...dar mai mult decat orice...stia sa cante si sa incante cu glasul lui in care Dumnezeu pusese atatea si atatea minuni...
Anii treceau...muzica lui devenea din ce in ce mai frumoasa...era iubit de toti...doar ca...
Oglinda, oglinjoara...de ce esti rea cu el...? de ce il minti...? el te crede...dar tu nu ii arati adevarul...
Oglinda ,oglinjoara...arata-i chipul lui adevarat...nu mai fi rea...arata-i chipul pe care i l-a dat Dumnezeu...Ce cauti tu in povestea mea...? Oglinda mincinoasa...!
Oglinda ,oglinjoara mea...du-te TU la el...si arata-i chipul lui ...asa cum il vad eu...Arata-i ce minuni i-au trimis...Soarele,Luna,Stelele...Cerurile...Arata-i chipul lui...in ochii mei...
Degeaba...Printul nu vede...nimic nu-l convinge...si sufera atat de mult...
Dar ...din suferinta in suferinta...devine din ce in ce mai frumos...si mai bun...Si tuturor le place chipul pe care hotaraste sa si-l aleaga...Da...era un print fermecat cu puteri nebanuite...Iar puterea cu care era el in stare sa suporte orice suferinta pentru a deveni si mai frumos, si mai frumos...era atat de mare...incat nimic nu l-a oprit din drum...
Muzica lui...devenea din ce in ce mai frumoasa...si mai iubita...Dar mai mult decat atat...Printul incepuse sa danseze ca nimeni altul...Pasii lui...parca zburau...pe Luna...spre Soare...Si zburau prin inimile si prin sufletele fanilor...V-am spus ? Asa se numeau locuitorii din FAN'sLAND...FANI... Iar in FAN'sLAND...au inceput sa se adune oameni din toate colturile lumii...Toti doreau sa se afle in aceeasi tara si in acelasi loc cu Printul Minunat si cu muzica lui...Toti vroiau sa se mute in acest taram minunat...Si Regatul...deveni din ce in ce mai mare si mai infloritor...oamenii nu mai erau nepasatori...isi iubeau la nebunie Printul...Era Darul trimis de Dumnezeu...pentru toti oamenii...dar cel mai mult si mai mult se bucurau cei din Tara Fanilor...
Se auzise de acum in toata lumea despre el...Toti stiau cine este...toti erau cu numele lui pe buze...nici nu s-ar fi putut altfel...
Nu numai ca era un om minunat...frumos si bun...nu numai ca dansa cu Luna si cu stelele...si cu inimile tuturor...Nu numai ca vocea lui...legana toate iubirile lumii si sufletele omenirii...Dar pe langa toate acestea...Printul avea o inima minunata si o mare iubire pentru oameni...
Nimeni...pana atunci...nu facuse ce facea el...era bun cu toti...ii ajuta si ii primea in casa lui pe toti care ii cereau ajutorul dar si pe cei care nu ii cereau nimic, dar despre care afla el singur ca ar avea nevoie de ajutorul lui...
Dar...toate astea...i-au adus iubirea fanilor...dar si ura celor care nu doreau ca lumea sa se schimbe chiar asa...pentru ce am uitat sa va spun...dar bunatatea Printului ii facea si pe ceilalti oameni sa devina mai buni...si peste tot pe unde mergea...Printul ii sfatuia pe toti sa devina mai buni cu cei din jur...cu ei insisi...dar mai ales cu frumusetea si minunatia Pamantului ...
Dusmanii nu puteau sa accepte asa ceva...Prea multi fani...prea multa bunatate...prea mult succes si prea multa iubire pentru un singur om...
S-au adunat,s-au sfatuit si au pus la cale un plan pe cat de perfect...pe atat de marsav...Au inventat cele mai urate lucruri posibile care s-ar fi putut spune despre un om ...nimic nu li s-a parut prea mult...Au raspandit in toate colturile lumii...cele mai monstruoase minciuni...cele mai urate ganduri posibile...Si cat rau au adus in lume...Si cat de mult au furat omenirii...
Printul...a fost ranit...umilit...chinuit...si in acele momente...lumea a inceput sa se imparta si sa se aleaga...si fanii...s-au impartit si ei...
Unii dintre ei...nu au stiut ce sa creada...daca era adevarat sau nu...dar cel mai important li s-a parut sa nu mai stie nimeni...nu au mai recunoscut ca il iubisera vreodata...Minciunile spuse erau atat de monstruoase...incat nu vroiau sa se stie ca ei il iubisera pe acest om ...Acestia erau fanii cei FALSI...la fel ca si prietenii...unii sunt adevarati...altii sunt falsi...s-au retras in liniste...
Altii...chiar au crezut acele minciuni...pentru ca ei...nu-l iubisera niciodata cu adevarat pe print...si nu ajunsesera sa-i cunoasca sufletul lui minunat...ii iubeau doar muzica si fericirea pe care le-o aducea el atunci cand canta si dansa...Nici ei nu stiusera pana in acel moment...ca iubirea lor nu fusese reala ...au descoperit atunci...oricum nu le-a mai pasat...si i-au intors spatele...Aceia erau fanii INCHIPUITI...le placuse ideea de a fi fan...era cool si era in trend...dar nu mai era de actualitate...La fel ca unii prieteni...
Ani de zile...Printul s-a luptat cu balaurii cu o mie de capete...a reusit sa ii invinga...a reusit sa arate lumii intregi adevarul...dar ...pentru el...viata nu a mai avut acelasi farmec de pana atunci...Nu l-au invins dusmanii...si nimeni pe lumea asta...Singurul care l-a invins...a fost sufletul lui...singura care l-a invins...a fost inima lui...sufletul lui minunat si inima lui iubitoare...nu au mai privit niciodata lumea la fel...
Din Ceruri...Dumnezeu si supusii sai...priveau inmarmuriti...nu le venea sa creada ochilor...Muritorii...Fanii...Oamenii...n-au inteles nimic...si nici macar nu au invatat ceva din tot ce se intamplase...
S-au uitat unii la altii...au mai aruncat o privire spre Pamant...la toate darurile care venisera spre pamanteni...intr-un singur om...intr-o singura inima...intr-un singur suflet minunat...Toti aveau cate o lacrima in coltul ochilor...Dumnezeu Privea ...si nu-i venea sa creada...S-au privit in ochi...si-au intins bratele unii spre ceilalti...si din toate minunile pe care le trimisesera candva pe Pamant...au impletit un covor de flori...cu fire de margaritare...cu petale de trandafiri...cu Soare si cu Stele si cu Imparatia Cerurilor...cu cantecul trist al marii...cu glasuri de viori...cu parfum de tei...Toate frumusetile Lumii le-a pus Dumnezeu in acel covor...Si impreuna cu cel mai minunat curcubeu care a existat vreodata...l-a intins la picioarele Printului...i-a facut un semn sa se aseze pe acest covor minunat...Printul l-a ascultat...a facut ce i s-a spus...ca intotdeauna ...s-a asezat pe covorul Domnului...Iar Dumnezeu impreuna cu toti Sfintii...I-au intins bratele si l-au luat ACASA...in glas de viori...in lumina Cerurilor...in culorile curcubeului...
.........
In urma lui...s-a mai format o categorie de oameni...fanii DE OCAZIE...acum...ca si unii prieteni...si-au amintit si au descoperit...ce pierdusera...si au mai descoperit ca se pot baga in seama...ca pot sa bata campii si sa explice altora...vrute si nevrute...Unii nici nu prea il bagasera in seama pana atunci...altii il vorbisera de rau si rasesera de el...Acum...sunt fani...
Si in toata aceasta tragedie...o mare parte din Regatul de altadata...cuprinsa de lacrimi si disperare...lacrimi de iubire...lacrimi de suferinta...lacrimi de dor...dar mai ales lacrimi de revolta si de neputinta...Un ocean de lacrimi ADEVARATE...FANII ADEVARATI...PRIETENII ADEVARATI...
MORALA :
La fel ca si prietenii...fanii pot fi si chiar sunt...de mai multe feluri...prietenii pot fi si chiar sunt...de mai multe feluri...
NU ESTI FAN ADEVARAT...si nici PRIETEN ADEVARAT...daca te regasesti in faptele acelor fani din poveste...
Esti FAN ADEVARAT...si PRIETEN ADEVARAT...daca te recunosti in cuvintele pe care Micul Print...le cantase candva...demult...in copilaria lui scurta...
I'LL REACH OUT MY HAND TO YOU
I'LL HAVE FAITH IN ALL YOU DO
JUST CALL MY NAME...AND I'LL BE THERE
...............................
I'LL BE THERE TO PROTECT YOU
WITH AN UNSELFISH LOVE...I RESPECT YOU !
JUST CALL MY NAME...AND I'LL BE THERE...
Si nu este cel mai important lucru sa-l omagiezi...este foarte frumos...dar cel mai important...ramane RESPECTUL...
NU DAI DOVADA DE RESPECT...daca iti permiti sa-i pui la indoiala alegerile...atitudinea...existenta si prezenta lui...in viata noastra...
Si nu este cel mai important...sa facem sau sa spunem ceva...Cel mai mult conteaza...CUM FACEM...si... CE SPUNEM...
...
Se presupune ca ar trebui sa fiu menajata...am febra...sunt racita rrrau de tot...nu chiar gripa,dar..."orisicat"...
De ce imi dati un subiect atat de greu...?
Aveam cu totul altceva de spus...
Poveste...
A fost o data ca niciodata...
Un taram indepartat...atat de minunat...atat de adevarat...
Se numea...FAN'sLAND...
Oamenii de aici...nu se deosebeau prea mult de ceilalti muritori...din alte regate...Isi vedeau linistiti de viata lor de zi cu zi...nu le pasa de cine sunt condusi...nu aveau timp si nu-i interesau aceste lucruri...pentru ei nu conta cine se afla la carma tarii...aveau destule probleme la care sa se gandeasca...aveau alte preocupari...iar conducatorii lor...nu se deosebeau prea mult de cei din regatele vecine...la fel de buni...la fel fe rai...la fel de egoisti si mincinosi...pana intr-o zi...
Intr-o zi...Dumnezeu a privit spre ei si s-a gandit ca e vremea sa-i scoata putin din amorteala...era vremea sa le dea si lor un conducator deosebit...un om care ar putea sa le schimbe vietile...A stat Dumnezeu si s-a gandit...ce-ar fi...daca i-as da acestui om puteri nebanuite...ce-ar fi...daca l-as face cu totul si cu totul altfel...decat ceea ce au vazut ei pana acum...ce-ar fi daca...l-as inzestra pe acest copil...cu tot ce a vazut si nu a vazut pana acum omenirea...ce-ar fi...si oare ce vor face ei...vor vedea...vor sti...vor intelege...?
Zis si facut...Si Dumnezeu s-a pus pe treaba...Era intr-una din zilele Lui cele mai bune...si si-a spus...Vreau sa fac ceva ce nu am mai facut niciodata pana acum...vreau sa fie ceva...cineva...cu totul si cu totul deosebit...Si-a chemat aproape toti sfatuitorii si le-a spus...: Impreuna...vom face ceva ce nu s-a mai vazut...dar va trebui sa colindati Universul in lung si in lat...si sa-mi aduceti tot ce va cer...
Vom trimite pe Pamant...un print micut...care intr-o zi va deveni cel mai minunat Rege...si voi trebuie sa plecati in lume si sa imi aduceti...
TU...vei pleca la Soare...si-i vei spune ca trebuie sa-mi trimita din lumina lui...nu oricare...lumina lui din cele mai frumoase zile de vara...lumina lui cea mai calda...razele lui cele mai stralucitoare...din zilele cand Soarele se imbraca in haine de sarbatoare...La ce-ti vor folosi...Doamne...? intreba unul dintre supusi...Le voi pune in ochii lui...
Tu...vei pleca la Luna...si-i vei cere sa-mi trimita...sagalnicia ei...atunci cand se ascunde dupa nori...dar nu de tot...atunci cand se joaca printre stele...amagitoare...visatoare...indragostita...raze argintii...straluciri de vise...si tot ce are Luna mai frumos...sa-mi trimita...La ce-ti vor folosi,Doamne...?...Le voi pune in zambetul lui...
Tu...vei pleca prin Imparatia Cerurilor...si vei cere Sfintilor...lumina bunatatii...lumina adevarului...lumina dreptatii...lumina intelegerii...si a milei fara margini...lumina...Dragostei...La ce-ti vor folosi,Doamne...?Le voi pune...in sufletul lui...
Tu...vei merge in Imparatia Vantului...si-i vei cere sa-mi trimita...adierile lui calde ...din zile insorite...soaptele lui visatoare...din noptile de vara...murmurul lui dragastos din valurile marii...cantecul lui soptit printre crengile copacilor...clinchetul lui suav din clopoteii florilor...La ce-ti vor folosi...Doamne...?...Le voi pune...in glasul lui...
Voi...veti avea cel mai mult de colindat si de cautat...veti merge pe Pamant...si veti cauta si-mi veti aduce...Petale de trandafiri...parfum de tei...glasuri de viori...mantii de margaritare...campii de catifea...murmur de izvoare...leganatul florilor...maretia muntilor...revarsarea cascadelor...trilurile pasarilor...intinderile nesfarsite ale sesurilor...vuietul oceanelor...umbra padurilor...stralucirea zapezii pe crestele muntilor...Zambetul si vocile copiilor
Doamne...!Doamne...! Vrei toate frumusetile Lumii...la ce-ti vor folosi...?
Pe toate le vreau...si pe toate le voi pune...In pasii lui...in mainile lui...in viata lui...si in Muzica lui...Pentru ca in primul si in primul rand...ii voi da acestui copil minunat...MUZICA...Dar o Muzica necunoscuta pana acum muritorilor...o muzica pe care ei inca nu au auzit-o...si pe care nu o vor uita NICIODATA...
Oamenii vor primi un dar minunat...Astazi sunt atat de vesel...si vreau sa le fac acest dar muritorilor din FAN'sLAND ...Timpul ne va arata...ce vor sti ei sa faca cu acest dar...daca vor sti...cum il vor primi...dar mai ales cum il vor pastra...daca il vor pastra...
Au plecat cu totii...nu stai pe ganduri cand Dumnezeu te pune la treaba...si toti erau atat de curiosi si nerabdatori sa vada cum va arata acest print...cand Dumnezeu isi va fi sfarsit Lucrarea...Au plecat...si s-au intors...cu tot ce le ceruse Creatorul...si mai mult decat atat...Soarele si Luna si toti ceilalti...auzind despre ce este vorba...s-au intrecut pe ei si pe langa ce li se ceruse...au mai pus in plus...
Soarele a trimis un pumn de raze necunoscute celorlalti...raze secrete de care numai el stia si pe care le folosea numai in ocazii speciale...pentru oameni speciali... si a trimis vorba ca aceste raze sunt pentru vorba calda a printului...
Luna a mai trimis un pumn de stele...prietenele ei...si l-a rugat pe Dumnezeu sa le puna in ochii printului...
Vantul a spus: Doamne...acest print va avea din partea mea si o rezerva secreta...pentru cand va dori ca glasul lui sa fie ca al meu uneori...ii voi da de la mine...pentru glasul lui...puterea tunetului...din zilele ploilor de vara...vuietul valurilor...cand marea e furioasa...ecoul muntilor si corul padurilor...Uneori...va avea nevoie de ele...
Iar sfintii din Imparatia Cerurilor...au trimis in dar o lumina si mai stralucitoare decat a Soarelui...Lumina Luminilor...pentru ca Dumnezeu sa i-o astearna pe chip...
Cei care s-au intors de pe Pamant au adus si ei in plus...roua florilor...stralucirea curcubeului...iarba de primavara...crengile grele de liliac inflorit...zborul pasarilor...veselia delfinilor...maretia vietii de pe Pamant...cu tot ce avea sa iubeasca el mai mult...
Dumnezeu s-a bucurat vazand cat de constiinciosi au fost cu totii...si a rostit : Ati fost cu totii harnici si sarguinciosi...si in semn de pretuire pentru munca voastra...asa va fi si acest print in lumea lui...asa va munci toata viata lui...cum ati facut si voi in aceste zile...Constiinciozitatea cu care va munci el...este darul meu pentru voi...pentru munca voastra...iar pentru Omenire...
Si rostind aceste cuvinte...Dumnezeu a prins in Palmele Lui Binecuvantate...toate frumusetile si toate darurile pe care supusii sai le stransesera si pe care tot Universul le trimisese ...toate au incaput in Palmele Domnului...si toate s-au revarsat asupra micutului print...si s-au strecurat in ochii lui...in glasul lui...in zambetul lui...in pasii lui...in viata lui...in Muzica lui...
Si Lumea s-a schimbat...de tot...si pentru totdeauna...
Dumnezeu a hotarat asa.
Incet ,incet...
Oamenii au inceput sa auda despre Micul Print...
El crestea sanatos...voinic...dar mai mult decat orice...stia sa cante si sa incante cu glasul lui in care Dumnezeu pusese atatea si atatea minuni...
Anii treceau...muzica lui devenea din ce in ce mai frumoasa...era iubit de toti...doar ca...
Oglinda, oglinjoara...de ce esti rea cu el...? de ce il minti...? el te crede...dar tu nu ii arati adevarul...
Oglinda ,oglinjoara...arata-i chipul lui adevarat...nu mai fi rea...arata-i chipul pe care i l-a dat Dumnezeu...Ce cauti tu in povestea mea...? Oglinda mincinoasa...!
Oglinda ,oglinjoara mea...du-te TU la el...si arata-i chipul lui ...asa cum il vad eu...Arata-i ce minuni i-au trimis...Soarele,Luna,Stelele...Cerurile...Arata-i chipul lui...in ochii mei...
Degeaba...Printul nu vede...nimic nu-l convinge...si sufera atat de mult...
Dar ...din suferinta in suferinta...devine din ce in ce mai frumos...si mai bun...Si tuturor le place chipul pe care hotaraste sa si-l aleaga...Da...era un print fermecat cu puteri nebanuite...Iar puterea cu care era el in stare sa suporte orice suferinta pentru a deveni si mai frumos, si mai frumos...era atat de mare...incat nimic nu l-a oprit din drum...
Muzica lui...devenea din ce in ce mai frumoasa...si mai iubita...Dar mai mult decat atat...Printul incepuse sa danseze ca nimeni altul...Pasii lui...parca zburau...pe Luna...spre Soare...Si zburau prin inimile si prin sufletele fanilor...V-am spus ? Asa se numeau locuitorii din FAN'sLAND...FANI... Iar in FAN'sLAND...au inceput sa se adune oameni din toate colturile lumii...Toti doreau sa se afle in aceeasi tara si in acelasi loc cu Printul Minunat si cu muzica lui...Toti vroiau sa se mute in acest taram minunat...Si Regatul...deveni din ce in ce mai mare si mai infloritor...oamenii nu mai erau nepasatori...isi iubeau la nebunie Printul...Era Darul trimis de Dumnezeu...pentru toti oamenii...dar cel mai mult si mai mult se bucurau cei din Tara Fanilor...
Se auzise de acum in toata lumea despre el...Toti stiau cine este...toti erau cu numele lui pe buze...nici nu s-ar fi putut altfel...
Nu numai ca era un om minunat...frumos si bun...nu numai ca dansa cu Luna si cu stelele...si cu inimile tuturor...Nu numai ca vocea lui...legana toate iubirile lumii si sufletele omenirii...Dar pe langa toate acestea...Printul avea o inima minunata si o mare iubire pentru oameni...
Nimeni...pana atunci...nu facuse ce facea el...era bun cu toti...ii ajuta si ii primea in casa lui pe toti care ii cereau ajutorul dar si pe cei care nu ii cereau nimic, dar despre care afla el singur ca ar avea nevoie de ajutorul lui...
Dar...toate astea...i-au adus iubirea fanilor...dar si ura celor care nu doreau ca lumea sa se schimbe chiar asa...pentru ce am uitat sa va spun...dar bunatatea Printului ii facea si pe ceilalti oameni sa devina mai buni...si peste tot pe unde mergea...Printul ii sfatuia pe toti sa devina mai buni cu cei din jur...cu ei insisi...dar mai ales cu frumusetea si minunatia Pamantului ...
Dusmanii nu puteau sa accepte asa ceva...Prea multi fani...prea multa bunatate...prea mult succes si prea multa iubire pentru un singur om...
S-au adunat,s-au sfatuit si au pus la cale un plan pe cat de perfect...pe atat de marsav...Au inventat cele mai urate lucruri posibile care s-ar fi putut spune despre un om ...nimic nu li s-a parut prea mult...Au raspandit in toate colturile lumii...cele mai monstruoase minciuni...cele mai urate ganduri posibile...Si cat rau au adus in lume...Si cat de mult au furat omenirii...
Printul...a fost ranit...umilit...chinuit...si in acele momente...lumea a inceput sa se imparta si sa se aleaga...si fanii...s-au impartit si ei...
Unii dintre ei...nu au stiut ce sa creada...daca era adevarat sau nu...dar cel mai important li s-a parut sa nu mai stie nimeni...nu au mai recunoscut ca il iubisera vreodata...Minciunile spuse erau atat de monstruoase...incat nu vroiau sa se stie ca ei il iubisera pe acest om ...Acestia erau fanii cei FALSI...la fel ca si prietenii...unii sunt adevarati...altii sunt falsi...s-au retras in liniste...
Altii...chiar au crezut acele minciuni...pentru ca ei...nu-l iubisera niciodata cu adevarat pe print...si nu ajunsesera sa-i cunoasca sufletul lui minunat...ii iubeau doar muzica si fericirea pe care le-o aducea el atunci cand canta si dansa...Nici ei nu stiusera pana in acel moment...ca iubirea lor nu fusese reala ...au descoperit atunci...oricum nu le-a mai pasat...si i-au intors spatele...Aceia erau fanii INCHIPUITI...le placuse ideea de a fi fan...era cool si era in trend...dar nu mai era de actualitate...La fel ca unii prieteni...
Ani de zile...Printul s-a luptat cu balaurii cu o mie de capete...a reusit sa ii invinga...a reusit sa arate lumii intregi adevarul...dar ...pentru el...viata nu a mai avut acelasi farmec de pana atunci...Nu l-au invins dusmanii...si nimeni pe lumea asta...Singurul care l-a invins...a fost sufletul lui...singura care l-a invins...a fost inima lui...sufletul lui minunat si inima lui iubitoare...nu au mai privit niciodata lumea la fel...
Din Ceruri...Dumnezeu si supusii sai...priveau inmarmuriti...nu le venea sa creada ochilor...Muritorii...Fanii...Oamenii...n-au inteles nimic...si nici macar nu au invatat ceva din tot ce se intamplase...
S-au uitat unii la altii...au mai aruncat o privire spre Pamant...la toate darurile care venisera spre pamanteni...intr-un singur om...intr-o singura inima...intr-un singur suflet minunat...Toti aveau cate o lacrima in coltul ochilor...Dumnezeu Privea ...si nu-i venea sa creada...S-au privit in ochi...si-au intins bratele unii spre ceilalti...si din toate minunile pe care le trimisesera candva pe Pamant...au impletit un covor de flori...cu fire de margaritare...cu petale de trandafiri...cu Soare si cu Stele si cu Imparatia Cerurilor...cu cantecul trist al marii...cu glasuri de viori...cu parfum de tei...Toate frumusetile Lumii le-a pus Dumnezeu in acel covor...Si impreuna cu cel mai minunat curcubeu care a existat vreodata...l-a intins la picioarele Printului...i-a facut un semn sa se aseze pe acest covor minunat...Printul l-a ascultat...a facut ce i s-a spus...ca intotdeauna ...s-a asezat pe covorul Domnului...Iar Dumnezeu impreuna cu toti Sfintii...I-au intins bratele si l-au luat ACASA...in glas de viori...in lumina Cerurilor...in culorile curcubeului...
.........
In urma lui...s-a mai format o categorie de oameni...fanii DE OCAZIE...acum...ca si unii prieteni...si-au amintit si au descoperit...ce pierdusera...si au mai descoperit ca se pot baga in seama...ca pot sa bata campii si sa explice altora...vrute si nevrute...Unii nici nu prea il bagasera in seama pana atunci...altii il vorbisera de rau si rasesera de el...Acum...sunt fani...
Si in toata aceasta tragedie...o mare parte din Regatul de altadata...cuprinsa de lacrimi si disperare...lacrimi de iubire...lacrimi de suferinta...lacrimi de dor...dar mai ales lacrimi de revolta si de neputinta...Un ocean de lacrimi ADEVARATE...FANII ADEVARATI...PRIETENII ADEVARATI...
MORALA :
La fel ca si prietenii...fanii pot fi si chiar sunt...de mai multe feluri...prietenii pot fi si chiar sunt...de mai multe feluri...
NU ESTI FAN ADEVARAT...si nici PRIETEN ADEVARAT...daca te regasesti in faptele acelor fani din poveste...
Esti FAN ADEVARAT...si PRIETEN ADEVARAT...daca te recunosti in cuvintele pe care Micul Print...le cantase candva...demult...in copilaria lui scurta...
I'LL REACH OUT MY HAND TO YOU
I'LL HAVE FAITH IN ALL YOU DO
JUST CALL MY NAME...AND I'LL BE THERE
...............................
I'LL BE THERE TO PROTECT YOU
WITH AN UNSELFISH LOVE...I RESPECT YOU !
JUST CALL MY NAME...AND I'LL BE THERE...
Si nu este cel mai important lucru sa-l omagiezi...este foarte frumos...dar cel mai important...ramane RESPECTUL...
NU DAI DOVADA DE RESPECT...daca iti permiti sa-i pui la indoiala alegerile...atitudinea...existenta si prezenta lui...in viata noastra...
Si nu este cel mai important...sa facem sau sa spunem ceva...Cel mai mult conteaza...CUM FACEM...si... CE SPUNEM...
...
marți, 10 noiembrie 2009
O poveste duioasă cu Prinţul Fermecat şi o fată care ar fi putut să fie prinţesa lui
...
Autor: Florenţa
Fără început...
Nimic nu ma îndeamnă să muncesc... m-am săturat... Am două zile numai pentru mine... Pot să fac ce vreau... şi din tot ce aş putea să fac... am ales să nu fac nimic.
Colţul meu preferat a fost deja amenajat imediat ce meşterii mi-au plecat din casă... restul... ce-mi pasă mie...? Toate la timpul lor...
Aşa încât, mă torc aici... şi vă voi spune poveşti...
Era în 1900 TOAMNA... WOW !!! V-aţi speriat ??? Glumeam... nici chiar aşa... Era mult mai recent... şi totuşi aât de departe... parcă nici n-ar fi fost vreodată... DAR A FOST !!! Căci dacă n-ar fi... nu s-ar povesti...
Este 1 octombrie 1992...
Şi oamenii spun că afară plouă... şi e urât... a plouat toată noaptea... şi nu se ştie ce va mai fi până diseară...
Dar oamenii habar n-au ce vorbesc!!! Uitaţi-va numai ce soare minunat văd eu... Ce lumină divină ne înconjoară... Cerul este prietenos... păsările cântă... şi eu număr orele... şi în loc să scadă... orele parcă se înmulţesc... Şi am intrat pe stadion... Căt de minunat e totul... E frumoasă muzica din difuzoare... dar noi îl vrem pe Michael!!! Aşteptăm... strigăm din când în când numele lui... Şi parcă nici n-am fi români... atât de civilizat ne purtăm... Michael... să fii mândru de fanii tai... Uite-i cum sunt de cuminţi, răbdători, deşi... orele trec şi tu nu mai vii... Ce spun aceşti oameni din grupul de alături...??? OK, nici o problemă!!! Hai s-o facem!!! Şi toti cei care avem locuri în teren (ca să te vedem mai bine), ne aşezăm în genunchi... şi îţi strigăm numele... şi te rugăm să vii mai repede... Nu te-am văzut niciodată... dar ne e atât de dor de tine... Unii plâng... oare de ce?... Eşti deja sufletul sufletului meu... dar eu nu pâng, eu râd ca proasta (oopss ! scuze !) de când m-am trezit...
La tribuna oficială apare Emil Constantinescu... şi ne consumăm energia care stă să ne spargă inimile, zdrăngănind cu toţii "cheile" (Doamne, ce copii eram... căte iluzii...) MICHAEL, MICHAEL !!!
Şi în loc să vii tu... vine Marcel Avram... îl primim cu urale... doar datorită lui vii tu în România... Dar, mulţumind celor care au contribuit la reuşita acestui proiect, are proasta inspiraţie să pomenească numele lui Ion Iliescu... Doamne!!! Din toate părţile, dl.Iliescu îşi primeşte binemeritatele huiduieli... Iartă-ne Michael, pentru o clipă am uitat de bun-simţ şi maniere... Dar ne revenim repede... Nimic nu ne va strica momentul... Promitem să fim cuminţi... promitem să nu te dezamăgim...
Iata-i pe SNAP ! Sunt tari, sunt în formă super... TURBO B... nu este nevoie să ne aminteşti... noi oricum batem din palme şi strigăm numai pentru Michael... Şi voi sunteti drăguţi... dar nu e momentul vostru acum... E seara Michael Jackson... iar voi... bine că aţi terminat de cântat... Sunteti tari... dar VALEA...
Iar muzică în difuzoare... Beatles... bine, bine, am înţeles... ne daţi muzică de calitate... ne vom aminti cu plăcere... Dar vino Michael odată ... ca să ne mai prinzi pe toţi în viaţă... Suntem la un pas de a muri de nerăbdare... MICHAEL, MICHAEL, MICHAEL !!! VINO ODATĂ!!!
Şi deodată... LINISTE... ÎNTUNERIC... MINUTELE TREC ÎN LINIŞTE... PICIOARELE TREMURA... INIMILE AU ÎNGHEŢAT... OARE CUM VA FI... PE UNDE VA VENI... ŞI... BOOOOOOOOOOM !!!!
Să vă mai spun cum şi-a facut Michael apariţia...??? Sunt sigură că ştiţi cu toţii... Oricum cuvintele n-au nicio valoare... Ce nu ştiţi unii dintre voi... eraţi prea mici... nu ştiţi că pe Stadionul Naţional... în acea seară de 1 octombrie 1992... noi am văzut... RAIUL PE PĂMÂNT... DUMNEZEU NE-A TRIMIS RAIUL... şi ni l-a lăsat cu mărinimie timp de două ore... Am pierdut-o pe Florenţa pe care o ştiam atât de bine... dar atât de puţin... undeva la picioarele scenei, la picioarele lui Michael Jackson... Florenţa pe care o cunoşteam eu... uitase cine este... uitase că ea face mofturi, nu vrea să fie înghesuită, nu vrea gălăgie când ascultă muzică...
Am pierdut-o pe Florenţa două ore... S-a aşezat... şi a rămas pentru totdeauna la picioarele lui Michael Jackson...
Dar n-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi... nici unul... nici celălalt... şi vă voi spune altădată de ce...
Florenta s-a întors cuminte la mine şi la cei cu care venise... Dar... nu mai semăna cu cea pe care o ştiam eu...
Toţi comentau, dar ea tăcea... Unii spuneau: Cât ne-a furat Ceauşescu... câte astfel de momente am fi putut trăi dacă... dar eu ştiam că nu e chiar aşa... Ceauşescu ne-a furat enorm şi ne-a dat înapoi cu o sută de ani, e adevărat, dar momente ca acela noi n-am mai fi trăit, oricât de mulţi artişti ar fi venit la noi... Numai dacă ar fi venit încă odată şi încă odată... Michael Jackson. Sună nedrept faţă de alţi artişti... dar eu acum vă spun povestea Florenţei şi a Prinţului Fermecat...
Doamne... Oare chiar a fost adevărat tot ce am văzut?... Ce vrajă, ce magie... cine i-a dat acestui om atâta HAR?... Ce am făcut atât de minunat de am primit aşa un dar... şi mintea nu se mai opreşte... şi capul îmi repetă la nesfârşit... Billie Jean... Billie Jean... Jam, Jam... Make that change, make that change, make that change... şi degeaba ne-ai spus Michael... De zeci de ori... make that change... Priveşte-ne acum cu ochii tăi mari şi frumoşi... şi iartă-ne... şi iubeşte-ne aşa cum te iubim şi noi... şi înţelege-ne... habar nu avem ce înseamnă să... make that change...
Ai plecat... în urma avionului tău o fată plânge... reporterul o întreaba de ce... Ea hohoteşte şi printre suspine, rşspunde: „a plecat Michael... şi nu va mai veni niciodată”... Şi televizorul plânge... şi sufletul meu la fel... şi mi-e milă de acea fată... şi mi-e milă de mine...
Şi lunile trec... noi încă vorbim despre concertul tău... iar într-o zi... Soarele se ascunde oripilat... cerul se întunecă încruntat şi supărat... şi eu cred că mi-am pierdut minţile... Ce spune această voce din televizor???... Femeie, eşti nebună?!?!?! Cum poţi să spui aşa ceva???... Asta nu e ştire... sunteţi nişte nenorociţi...
Dar vocea continuă taioasă... "Un tânăr îl acuză pe Michael Jackson de abuz sexual..." V-aţi pierdut minţile... Acest om are lumea la picioarele lui... Acest om... nu are de ce să comită un abuz... Acest om... Dar o mână nevăzută mă strânge de gât şi cineva îmi şuieră în urechi: „Acest om... este în mare pericol... dacă cineva va crede aceste lucruri... sufletul sufletului meu... se va prăbuşi... va suferi cumplit... va pierde tot... şi toţi vom pierde alături de el... iar lumea nu va mai fi la fel şi muzica ar amuţi...
Şi e iarăşi seară... Şi ce vede ea la televizor...? Chipul lui... frumos... dar plâns... trist... Şi sufletul ei ţipă sfâşiat de durere: Michael...! Michael... ce ţi-au fcut...? Şi Michael îi răspunde cu vocea stinsă... „Mi-au fost aduse acuzaţii... total false... poliţia... Neverland... dezbrăcat... fotografiat... toate părţile corpului...” şi ea nu mai aude tot... decât că "a fost atât de umilitor... dar dacă de asta este nevoie pentru a dovedi că sunt complet nevinovat... atunci aşa să fie..."
COMPLET NEVINOVAT... COMPLET NEVINOVAT... ştiu Michael... nimeni nu m-a convins că eşti vinovat... şi nimeni nu mă crede... şi au râs de mine... şi au uitat... toată bucuria pe care ne-ai dăruit-o... Doamne, nu lăsa să se înâmple aşa ceva... Doamne, nu-ţi întoarce faţa de la Michael... de la noi... Nu-ţi întoarce faţa de la mine, Doamne... o să fiu mai bună... o sa fac... nu ştiu ce... dar PROMIT !!! Şi Dumnezeu i-a auzit ruga... şi în Bunătatea-i Nemărginită... a lăcrimat cu ea şi cu toţi cei care simţeau la fel... şi într-o zi... televizorul i-a spus: Michael Jackson a ajuns la o înţelegere cu acuzatorul său... MICHAEL... nu e bine... de ce ai acceptat...? Lumea nu va uita... oamenii sunt răi... Şi nici nu ştia încă pe atunci... cât de răi şi nerecunoscători aveau să fie oamenii...
Astăzi însă, ea ştie că Michael a procedat corect... corect pentru noi... pentru muzică... pentru istoria omenirii şi a muzicii.. Daca Michael Jackson... ar fi mers atunci în tribunal... noi astăzi nu am mai fi avut... HIStory... Blood On The Dance Floor... Invincible... Ultimate Collection... şi nu am mai fi avut multe dintre amintirile frumoase care s-au strâns în sufletul nostru după acel an nefericit... 1993.
Au mai trecut trei ani...
Prinţul Fermecat se căsătorise cu o prinţesă... fiică de Rege... Dar... deşi tatăl ei fusese un Rege minunat... Prinţesa moştenise trăsăturile şi caracterul urât al mamei sale... pe care nu o putem numi regină... ea fusese doar soţia Regelui Elvis Presley... niciodata, cu tot numele ilustru pe care l-a purtat, soţia acelui Rege nu a reuşit să treacă de limita mediocrităţii... la fel şi fiica ei... prinţesa de... paie (nu pot s-o sufar).
Florenţa era dezamăgită... ar fi vrut ca Prinţul ei să se casatorească cu o prinţesă pe care sa o îndrăgească şi ea... dar şi-a spus: nu contează nimic... daca îl va face fericit... Speranţe deşarte... Prinţul a fost părăsit... a mai primit o lovitură... dar a mers mai departe.
Şi ce făcea Florenţa în acest timp... Ea devenise mamă... şi nu era capabilă să-i cânte copilului ei adevăratele cântece de leagăn...ea îi cânta... ce oare...? Aţi ghicit... cele mai iubite cântece ale prinţului ei... şi într-o bună zi... ce credeţi că s-a întâmplat...?
Oameni buni, oare visez???... Soarele n-a mai strălucit aşa din ziua în care mi-am văzut pentru prima oară copilul... Păsările parcă erau mai leşinate... iar televizorul... uite ce frumos arată şi ce spuneeeeee??? Michael Jackson va reveni în România... HIStory... bla bla bla... turneu... septembrie... YES YES YES !!!
Ochii spre cer... genunchii în podea... SĂRUT MĂNA DOAMNE !!!
Telefonul sună... bălbăi ceva... nu mai contează... Cineva râde în hohote... Credeam că nu te mai prind acasă... ma gândeam că ai luat-o deja la fugă spre stadion...
14 septembrie 1996
Micuţa mea... tu ai un an şi jumătate şi până astăzi eu nu te-am lăsat în grija altcuiva... în afară de tatăl tau... Dar astăzi tatăl tău merge cu mine la Michael... şi cât aş vrea să fii mai mare, să mergi şi tu cu noi... şi cât de rău îţi pare ţie acum, că nu erai mai mare atunci... şi cât de mult îţi doreşti astăzi să-l fi văzut şi tu măcar o dată... Normal, tu semeni cu mama ta... şi te iubesc...
Şi scot din dulapul meu... jucării noi pe care le-am ţinut ascunse până azi, le-am păstrat special pentru această zi... ca să-ţi abat atenţia de la plecarea noastră de lângă tine... pentru prima oară nu vei fi cu niciunul dintre noi doi... şi cât de frumos îmi întorci tu spatele şi te joci fericită cu naşii tăi şi copiii lor... şi nici nu observi măcar că noi plecăm amândoi de acasă... Bravo, mama... Şi uite ce mi-au adus naşii... un binoclu de vânătoare... pentru tine Michael... ca să te văd mai bine...
Cât eşti de minunat... nu te-ai schimbat deloc... te-ai mai împlinit puţin... şi eu... numai că ţie îţi stă bine... ţie iţi stă bine orice... Acum sunt adult... am familie... dar de ce mă pierd aşa... de ce uit din nou de mine... FLORENŢA... vino înapoi... Dar nu pot... mi-am amintit unde e locul meu... unde a fost mereu... Lăsaţi-mă să visez... lăsaţi-mă să mă bucur... Încă odata în viaţă... nu se va mai întâmpla... ştiu sigur... Michael... de data asta chiar e ultima oară când te văd... şi mi-e aşa ciudă şi îmi dai viaţa peste cap... dar tocmai de asta nu e altul ca tine...
Oamenii... Oamenii nu au uitat... nu au iertat... nu au văzut mai departe de lungul nasului... Nu este adevărat ce se spune... în 14 septembrie... nu au mai fost 70.000 de oameni... au fost mai puţini...în ignoranţa lor... mulţi i-au întors spatele... şi cât de mult au pierdut... de data asta... Michael era odihnit... era abia al treilea spectacol din turneul HIStory... Mai cântase doar în Cehia şi în Ungaria... Spectacolul a fost de vis... Au fost Soarele şi Luna şi Cerul şi Raiul şi toate visele omenirii... toate adunate laolaltă... Şi a fost REGELE REGILOR... şi noi... nu ştiam... ce vremuri triste aveau să vină...
Şi iar ai plecat... şi iar plângem... dar lacrimile noastre... sunt nimic pe lângă ceea ce te aşteaptă pe tine... Şi-mi pare atât de rău... şi aş face orice pentru tine... Şi te-aş fura şi te-aş salva... şi te-aş ascunde cu fiinţa mea... şi aş vrea să-ţi şterg lacrimile şi să-ţi pun la loc pe obraz... zâmbetul tău minunat... Şi ce n-aş da... Dar nimeni nu mă bagă iîn seama... Şi toţi îţi întorc spatele...
Să vă mai povestesc... să tac... Nu vreau să fac pe nimeni să plângă; vreau doar să ştiţi tot... vreau doar să...
Vreau să nu uite nimeni că acest om minunat... putea să mai facă multe pentru noi... dorea să mai facă multe... dar drumul i-a fost oprit cu brutalitate... sufletul i-a fost călcat în picioare, inima lui a primit lovitură după lovitură... Acest om... a fost o victimă a răutăţii, a invidiei, a neputinţei unora de a respecta un artist, de a vedea în el altceva decât un "ciudat"... a tot ce există mai urât în oameni... Acest om... a dat tot şi a primit în schimb... ură... dispreţ... nedreptăţi... suferinţă... trădare...
În 14 septembrie 1996, românii nu au mai înţeles ca în 1992... ce dar li se face... au uitat când spuneau cu patru ani în urmă... că venirea lui Michael Jackson ne-a inclus şi pe noi pe harta lumii, ne-a aliniat lângă celelalte ţări... a adus aminte de existenţa României... În patru ani... unii dintre români uitaseră... În patru ani... Michael Jackson devenise pentru ei doar un pedofil... Nu numai că pe stadion nu au mai fost 70.000 de oameni... dar unii din cei prezenţi au avut neruşinarea să plece înainte de sfârşitul concertului... şi asta NU pentru că ar fi avut ceva de reproşat artistului sau spectacolului în sine... Orice om care a fost acolo, vă va spune ca şi mine... ce lecţie de măiestrie a fost acel spectacol... de la secvenţele ireale de început când pe ecranele enorme... Michael într-o navă spaţială cutreieră galaxii... şi se îndreaptă spre destinaţia finală... Bucharest, Romania... continuând cu străpungerea podiumului de către nava spaţiala din care îşi face apariţia... strălucitor... frumos... după care se dezlănţuie... cu nimic mai prejos decât ceea ce noi aşteptam şi ştiam că vom primi... Au plecat unii dintre ei... pentru că de fapt... veniseră doar de curiozitate şi sperau să vadă un om înfrânt... demoralizat... o umbra a celui care fusese... şi cum lucrurile nu stăteau nici pe departe aşa... curiozitatea lor a dispărut...
Pe câţi neisprăviţi nu i-am auzit în toţi aceşti ani... numindu-l... în fel şi chip... Te uiţi la ei... nu ştiu să folosească săpunul şi pasta de dinţi, iar dacă le pomeneşti de deodorant... li se pare că îi înjuri într-o limbă străină...
Te uiţi la ei... te gândeşti la Silviu Brucan... şi, fără a-l fi simpatizat vreodată... te condamni pentru că nu l-ai crezut...
Michael Jackson...The Legend Continues...
A plecat Michael... şi de data asta ştiu că nu va mai reveni în România... Dar nu contează ...l-am văzut de două ori... oricum era mai mult decât aş fi putut să sper...
Merg spre casă... Ceilalţi nu au observat nimic din tot ce m-a nemulţumit pe mine... Iar eu... nu spun nimic... Aşa e mai bine... lasă-i să se bucure... Dar eu mă întorc în timp... şi "racul" din mine ştie să se rupă de realitate... ca nimeni altcineva... "Racul"... voi îl vedeţi aici... şi credeţi că vă ascultă... şi cât de departe zboară gândul meu... Şi e iar octombrie 1992... şi îmi amintesc... parcă a fost ieri... Michael... Dangerous... Bad... Thriller... She's out of my life... oooh... fata aceea... toţi au invidiat-o... dar eu nu... cum să mai poţi să te dezlipeşti de el... cât de cumplit trebuie să fie, să te ia în braţe... câteva secunde... şi apoi nişte braţe străine să te smulgă de lângă el... mai bine Nu... cu câtă disperare se agăţa de el... izbucnesc în plâns de mila ei... Şi acum... după atâţia ani... cand privesc concertul "Dangerous"... disperarea ei mă face să izbucnesc în lacrimi... Acea secvenţă, pentru mine e un coşmar... simbolizează exact ceea ce s-a întâmplat mai târziu... Aşa cum acea fata pe care a îmbrăţişat-o la She's Out Of My life... este smulsă din braţele lui... aşa ne-a fost el smuls nouă peste ani... cu brutalitate...
Şi timpul zboară... vieţile lor s-au schimbat...
Prinţul s-a recăsătorit... a avut copii... dar iubirea necondiţionată pe care a visat-o... nu a mai venit... Oamenii au continuat să-l judece... la fiecare pas... la fiecare mişcare... urmărit, hăituit, obosit... sătul de toate răutăţile... şi-a luat o pauză...
Iar ea...s-a schimbat atât de mult...
Michael... unde eşti... mi-e dor de tine... de ce nu mai cânţi... de ce... mi-e dor de anii în care videoclip-urile tale apăreau unul după altul... Te înţeleg... eşti dezamăgit şi vrei să stai cu familia ta... mă mulţumesc cu muzica de până acum... dar tu nu înţelegi că nu pentru mine mi-e dor ...?!?!?! eu am ce să ascult şi să privesc... Nu vreau să te laşi... nu vreau să le dai satisfacţie... Şi te cert... şi mi-e ciudă... şi-mi pare atât de rău... iartă-mă... arată-le ce poţi... ştiu că poţi mult mai mult de atât... Doar tu m-ai învăţat... tu singur m-ai obişnuit să cer tot timpul mai mult şi mai mult de la tine... Magia ta nu se poate sfârşi aici... nu acum... nu încă... Nu te cred !!! Nu vreau să cred că nu mai ai nimic de spus... Nu vreau să cred... şi nu-ţi dau voie să te laşi... nu-ti dau voie să mă laşi... Fără tine... muzica mea... nu mai cantă...
OH, Doamne ! In sfarsit ! "Invincible"... parcă m-ai auzit ...
Bravo, Michael ! Aşa te vreau...
Again and again..."You Rock My World"...
Şi dacă ai şti cât îţi mulţumesc...
Prinţul meu...
Cât de apăsătoare se anunţă vremurile care vin... pentru tine... pentru mine...
Mă lupt cu morile de vânt... nu mai am arme... nu mai am argumente... şi cum mai râd ei de mine... şi ce e mai rău... râd de tine.... Îi privesc... oare ce îi motivează?... Ignoranţa, răutatea... bezna în care şi-au ales să trăiască... Cineva spune că unii oameni te fac să îţi faci păcate... şi are dreptate... uneori îi privesc şi imginaţia mea o ia razna... tu ştii... aşa sunt eu... mă gândesc... ce frumos ar fi să iau capetele unora şi să le transform în mingi de fotbal... nu pentru mine, eu n-aş juca vreodată fotbal... dar copiii de vis-a-vis, din curtea şcolii... ce s-ar mai distra... Nu mă mustra şi nu mă privi aşa... numai tu poţi să ai atâta înţelegere... eu nu mai pot...
Ce să le mai spun... de ce vor să ştie atât de mult... de ce am atâta încredere în tine... de ce mi se pare mie că te înţeleg mai bine decât ei... Ce să le mai răspund... încă nu am privit în faţă adevăratul motiv... încă nu recunosc... e mult prea dureros...
M-am îndragostit de frumuseţea muzicii tale... de paşii tăi... de ochii şi de zâmbetul tău... dar te-aş fi uitat aşa cum i-am uitat pe alţii... dacă nu aş fi văzut că pe drumul nostru... de-a lungul vremii... uneori... eu am fost tu... tu ai fost eu... Încercările noastre... tristeţile noastre... spaimele noastre... poveştile noastre... alegerile pe care le-am făcut... Muzica pe care am iubit-o... aceiaşi artişti... aceleaşi filme iubite... Şi aceeaşi încredere nesfârşită în cei de lângă noi... iar uneori... aceleaşi dezamăgiri...
Trebuie să mai fac un pas... şi e atât de greu... am crezut că am uitat... acum sunt mare şi puternică şi credeam că nu mă mai afectează... Michael... nu ştii ce mă îndemni să fac... n-am spus nimănui... niciodata... cât de rău a fost... am vrut să uit şi am reuşit... dar astăzi... când ţi-am văzut lacrimile, mi-am amintit tot... De ce mă arunci din nou acolo...? nu stii ce-mi faci...? Dar pentru tine... aş face orice... şi chiar voi face... Ţine-mă de mână... şi ajută-mă încă o dată... să mai fac un pas... dincolo de pragul pe care nu mai credeam să-l trec vreodată... Şi nu-mi da drumul la mână... atâta timp cât stau în acea lume... ca să-mi amintesc totul... şi să le spun şi celorlalţi... Poate atunci vor crede şi vor înţelege... de ce...
Promite-mi însă că atunci când te voi striga... o să mă strângi cu putere de mână şi o să mă tragi înapoi...
Michael... dacă mă laşi acolo prea mult timp... Dar ştiu că nu o vei face... am încredere în tine... mereu...
Am ajuns... Prinţul meu frumos şi bun ... mai minunat decât toţi prinţii care au existat vreodată... cât de micuţ eşti aici... în Gary, Indiana... în casa copilăriei tale... locul tău... cât mi-am dorit să-l văd... Ai avut dreptate... orăşelul e mic... şi atât de gri... dar căsuţa voastră e atât de îngrijită... Katherine a făcut din ea un micuţ palat... şi deodată... ahhhh... Nuuuu! Te rog!!! În casa copilăriei tale... mama ta îi strigă soţului său: „lasă-l, lasă-l... o să-l omori...” Joe e nervos... te bate... rău de tot... JOE ! JOE ! te-aş omorî cu mâna mea... dar nu pot pentru că mâna mea strânge cu putere mâna copilului tău... eu l-am rugat şi el îşi ţine promisiunea... dacă mi-ar da drumul la mână aş muri... dar nici ţie nu ţi-ar fi mai bine.. .Joe... nu vezi cât e de mic... niciodata nu eşti mulţumit... cum nu te ard lacrimile copilului tău... cum poţi...
Katherine... îţi alină suferinţa cum poate... cu mângâieri, cu o îmbrăţişare... cu cuvinte dulci... Dar lacrimile ustură... Şi dacă eu nu ştiu... nu ştie nimeni...
Am lăsat departe casa ta şi am ajuns în Bucureşti... în casa copilăriei mele... cât de mare mi se părea odată totul... cât de mic este acum... şi aici... Doamne... dă-mi putere... i-am promis... lui Michael... şi nu pot să mă întorc mai înainte de a privi încă odată... În casa copilăriei mele... bunica mea Cristina... îngerul meu bun şi drag... îi strigă fiicei sale: „las-o! las-o!... e atât de mică... e cuminte... numai tu nu vezi... cum nu ţi-e milă de mânuţele astea mici... Şi bunica o mângâie... şi de câte ori nu o scapă din mâinile mamei... dar când Florenţa are 11 ani... bunica trebuie să plece... de tot... şi ultimul ei gând este pentru Florenţa... ca întotdeauna... "De toţi îmi pare rău că trebuie să-i părăsesc... dar de Florenţa mi se rupe sufletul... dintre toţi nepoţii mei, numai ea creşte fără tată... şi fiica mea... o bate atât de rău..."
Am căzut... lasă-mă să mă odihnesc puţin... dă-mi putere Doamne... De ce a fost să fie aşa...?
Mama ei nu e o femeie rea... nu a ştiut niciodată ce e răutatea... dar o îngrozeşte gândul că fiica ei... fără supravegherea unui tată... ar putea să apuce pe drumuri greşite... şi asta nu trebuie să se întâmple niciodată... Şi degeaba a citit atât de multe cărţi... sau poate tocmai de aceea...
Florenţa nu o vede decât muncind şi acasă şi la serviciu... trebuie să facă mereu bani... bani... Copilului ei nu trebuie să-i lipsească nimic... să nu simtă ca părinţii sunt despărţiţi... să nu simtă că nu are tată... Şi Michael... priveste-o pe Florenţa... E unul dintre copiii pe care tu îi priveai cu tristeţe... Are cele mai minunate dulciuri... cel mai frumos brad de Crăciun... cele mai multe cadouri, cel mai bun ghiozdan, penar, cărţi, rochiţe cusute de mama ei sau cumpărate cu mari sacrificii... Dar are şi cea mai cruntă bătaie dacă nu are cel mai frumos scris, cele mai mari note... şi daca nu face tot ce i se spune...
Joe te bate ca să fii perfect în muzică şi dans... mama mă bate ca să fiu perfectă în toate... Uneori e Katherine... mă iubeşte, mă îmbratişează, mă mângâie... dar când se înfurie... e Joe... Şi îmi e atât de uşor s-o înfurii... Ea munceşte tot timpul pentru bani... mai are timp doar să spele, să calce şi să facă mâncare... restul trebuie să facă Florenţa... chiar dacă e mică... Şi uite-o pe Florenţa cum uită de toate... Ea cântă şi dansează toata ziua şi nu-i pasă că nu a spălat vasele... Florenţa!... Lasă muzica! Mama ta se apropie de casă... e din ce în ce mai aproape... şi nici patul nu l-ai făcut... şi nici praful nu e şters... Mai lasă-mă... eu nu sunt Cenuşăreasa!!! Eu vreau să cânt şi să dansez... Oricum mănânc bataie... oricum nu voi fi gata la timp... Şi când dansează... Florenţa uită de toate... Îi trimite pe toţi la naiba... şi niciodată acest lucru nu se va schimba... dar acum plăteşte scump... mama intră deja în casă... e prea târziu să mai facă ceva... Şi nu mai pot să privesc la ce i se întâmplă...
O iau la fugă... şi am rătăcit drumul...
Michael... unde m-ai trimis...? Nu pot să fug mai repede...pentru că sunt iar copil...şi îmi amintesc... nu am voie să cad... nu am voie să fiu o căscată... nu am voie să-mi murdăresc rocha... să pierd vremea cu copiii... niciodată nu mă joc destul... nu am voie să vorbesc cu băieţi... nu am voie... nu am voie... mai nimic... Doamne !!! Fă-mă mare şi nu mă lăsa să rămân copil mereu... şi nu mă lăsa vreodată să-i fac copilului meu... ce am văzut la mama... Ce fac eu... fac şi ceilalţi copii... dar numai eu sunt atât de rău pedepsită... şi parcă ceva mă îndeamnă să fac numai ce nu trebuie... am doi ani... termin de băut laptele... şi arunc cana cât colo... şi mâinile mele sunt pedepsite aspru... Peste ani... la aceeaşi vârstă... fetiţa mea face exact acelaşi gest... Dar Dumnezeu Veghează... EU... Nu voi fi niciodată mama mea... Mă bufneşte râsul şi o întreb : "Micuţa mea... ce-o fi fost în căpşorul tău...?" şi parcă din trecut... ceva neplăcut îmi stăruie în minte... dar nu îmi dau voie să mă gândesc la asta... Încă nu am văzut lacrimile tale... şi încă mai sper că am uitat... mai sper că sunt doar năluci... că nu s-a întâmplat niciodată... Nu mă gândesc la asta niciodată... Până azi...
Mă întorc în Gary... Michael... şterge-ţi lacrimile... nu plânge după jucăriile şi hainele frumoase pe care nu le-ai avut... n-au nici o valoare... Copila care a rămas în urmă... în casa copilăriei mele... le-a avut... şi s-a bucurat de ele... dar când intra în mâinile mamei ei... le-ar fi dat bucuroasă pe toate... Iar ţie... ţi-ar da şi sufletul din ea... Ti-aş da orice... numai să te văd fericit... Aş da orice să nu mai fie vreodată lacrimi în ochii tăi frumoşi...
Joe ... e iar supărat... eşti atât de micuţ şi sprinten... el e greoi... nu te prinde mereu...
Şi eu încerc să fug... dar e prea multă mobilă... unde să fugi... Masa... masa mă ascunde... dar e doar o masă... îmi feresc doar faţa şi mâinile... acolo ustură cel mai rău... spatele şi restul corpului rămân să se sacrifice... Ştii Michael... într-o zi am dat de pomană acea masă... şi îmi pare rău că am uitat să o privesc pentru ultima oară cu recunoştinţă... Am zburat toate mobilele din casă... şi niciodată nu mi se pare că e loc destul... şi spunându-ţi ţie aceste lucruri... acum înţeleg... de ce mereu mi se pare că e prea multă mobilă în casă... copilul din mine... încă mai caută un loc unde să se ascundă vreodată...
Te răzbuni pe Joe... îl ameninţi: dacă mă mai loveşti... nu voi mai cânta niciodată... Eu ce să-i spun...? Mama se mândreşte cu mine... cânt şi dansez cum o făcea şi ea demult... când nu era atât de lovită şi speriată de viaţă... dar nici nu concepe să fac din asta o carieră... nu pentru asta munceşte ea... Dar mă răzbun şi eu... O privesc fix şi îi spun: "Sper ... ca într-o zi... să aflu că de fapt nu eşti mama mea adevărată... ai să vezi atunci..." dar mă răzbun tot pe mine... tot eu plătesc... Şi degeaba... e chiar mama mea adevărată...
Dar Florenţa speră... că undeva în lumea asta mare... ea are o alta mamă... şi adoarme plângând şi visează că într-o zi... va veni şi o va salva...
Michael...
Am văzut destul... am văzut chiar mult prea mult... dar nu mă voi întoarce... nu încă... Abia am pornit... şi vreau să revăd totul... Nu mă îndepărtez prea mult... Undeva... în apropiere... trebuie să găsesc un loc... un copac bătrân... un tei... teiul meu... Uite Michael... acolo sus... printre crengile lui... este locul meu preferat... am urcat de atâtea ori... şi am uitat de lume... am uitat de toate... Acolo, între crengile lui... au început poveştile mele... Teiul meu bătrân şi bun... m-a ascultat mereu... Încă se mai aud şoaptele Florenţei... încă se mai aud cântecele ei... teiul le-a păstrat... Legănată de el... ea uită... îi spune şi acum poveşti... cu Feţi Frumoşi şi Zâne Minunate... şi cântă... şi teiul o ascultă... niciodată nu o ceart... Nimeni nu ajunge la ea când se urcă acolo... Teiul o apără... şi miroase atât de frumos... E parfumul basmelor mele, Michael... e parfumul florilor de tei... Vreau să mai stau puţin aici... şi vreau să asculţi ce am să-ţi spun...
Niciodată... oamenii nu mă vor influenţa... niciodată... nu-i voi lăsa să mă despartă de tine... Eşti cel mai drag prieten al meu... Despărţiţi în timp şi spaţiu... dar atât de aproape... ne trăim poveştile şi amintirile noastre... şi uite... am plâns şi nici nu mai ştiu dacă sunt lacrimile mele sau ale tale... Şi nici nu mai are importanţă... Oamenii... vor fi nevoiţi să priceapă... adevarul...
Orice adult, când priveşte un copil, se simte înduioşat de drăgălaşenia şi nevinovăţia lui...
TU şi EU... când privim un copil... îi privim pe toţi copiii lumii... şi vedem... mult mai mult decât ne-am fi dorit vreodată să vedem... TU şi EU... când privim un copil... lăcrimăm... şi oamenii ne cred nebuni sau exagerat de sensibili... Dar TU şi EU... nu ne putem opri lacrimile... pentru că... pe lângă drăgălaşenia copiilor... noi vedem neputinţa unui copil de a se apăra... pericolul în care s-ar putea afla vreodată... spaima unui copil în faţa unui adult furios... teama nesfarşită din sufletul nevinovat al unui copil...
TU şi EU... ne vedem pe noi copii... şi plângem... de milă şi de teamă pentru toţi copiii care ar putea trăi vreodată... ce am trăit noi... TU şi EU... cu siguranţă ne-am tăia venele înainte de a face rău unui copil... Te cred şi te-am crezut întotdeauna... Dacă ţi-aş refuza ţie încrederea... cum ar mai rămâne cu mine...?
Nu-mi da drumul la mână... nu încă... mai avem multe de povestit... Şi dacă-mi esti alături ca întotdeauna... eu pot să dărâm şi munţii... Şi pot să mă mai lupt în continuare cu morile de vânt... Acum am şi arme... şi argumente... Ca întotdeauna... tu mi le-ai arătat... Tu n-ai putea să răneşti vreodată un copil... Eu n-aş putea să rănesc vreodată un copil... TU şi EU... nu vom lăsa niciodată viaţa... să ne transforme... în părinţii noştri...
" How Can You Mend A Broken Heart "...? ...you can't
Vezi mai multe video din Muzica
...
Autor: Florenţa
Fără început...
Nimic nu ma îndeamnă să muncesc... m-am săturat... Am două zile numai pentru mine... Pot să fac ce vreau... şi din tot ce aş putea să fac... am ales să nu fac nimic.
Colţul meu preferat a fost deja amenajat imediat ce meşterii mi-au plecat din casă... restul... ce-mi pasă mie...? Toate la timpul lor...
Aşa încât, mă torc aici... şi vă voi spune poveşti...
Era în 1900 TOAMNA... WOW !!! V-aţi speriat ??? Glumeam... nici chiar aşa... Era mult mai recent... şi totuşi aât de departe... parcă nici n-ar fi fost vreodată... DAR A FOST !!! Căci dacă n-ar fi... nu s-ar povesti...
Este 1 octombrie 1992...
Şi oamenii spun că afară plouă... şi e urât... a plouat toată noaptea... şi nu se ştie ce va mai fi până diseară...
Dar oamenii habar n-au ce vorbesc!!! Uitaţi-va numai ce soare minunat văd eu... Ce lumină divină ne înconjoară... Cerul este prietenos... păsările cântă... şi eu număr orele... şi în loc să scadă... orele parcă se înmulţesc... Şi am intrat pe stadion... Căt de minunat e totul... E frumoasă muzica din difuzoare... dar noi îl vrem pe Michael!!! Aşteptăm... strigăm din când în când numele lui... Şi parcă nici n-am fi români... atât de civilizat ne purtăm... Michael... să fii mândru de fanii tai... Uite-i cum sunt de cuminţi, răbdători, deşi... orele trec şi tu nu mai vii... Ce spun aceşti oameni din grupul de alături...??? OK, nici o problemă!!! Hai s-o facem!!! Şi toti cei care avem locuri în teren (ca să te vedem mai bine), ne aşezăm în genunchi... şi îţi strigăm numele... şi te rugăm să vii mai repede... Nu te-am văzut niciodată... dar ne e atât de dor de tine... Unii plâng... oare de ce?... Eşti deja sufletul sufletului meu... dar eu nu pâng, eu râd ca proasta (oopss ! scuze !) de când m-am trezit...
La tribuna oficială apare Emil Constantinescu... şi ne consumăm energia care stă să ne spargă inimile, zdrăngănind cu toţii "cheile" (Doamne, ce copii eram... căte iluzii...) MICHAEL, MICHAEL !!!
Şi în loc să vii tu... vine Marcel Avram... îl primim cu urale... doar datorită lui vii tu în România... Dar, mulţumind celor care au contribuit la reuşita acestui proiect, are proasta inspiraţie să pomenească numele lui Ion Iliescu... Doamne!!! Din toate părţile, dl.Iliescu îşi primeşte binemeritatele huiduieli... Iartă-ne Michael, pentru o clipă am uitat de bun-simţ şi maniere... Dar ne revenim repede... Nimic nu ne va strica momentul... Promitem să fim cuminţi... promitem să nu te dezamăgim...
Iata-i pe SNAP ! Sunt tari, sunt în formă super... TURBO B... nu este nevoie să ne aminteşti... noi oricum batem din palme şi strigăm numai pentru Michael... Şi voi sunteti drăguţi... dar nu e momentul vostru acum... E seara Michael Jackson... iar voi... bine că aţi terminat de cântat... Sunteti tari... dar VALEA...
Iar muzică în difuzoare... Beatles... bine, bine, am înţeles... ne daţi muzică de calitate... ne vom aminti cu plăcere... Dar vino Michael odată ... ca să ne mai prinzi pe toţi în viaţă... Suntem la un pas de a muri de nerăbdare... MICHAEL, MICHAEL, MICHAEL !!! VINO ODATĂ!!!
Şi deodată... LINISTE... ÎNTUNERIC... MINUTELE TREC ÎN LINIŞTE... PICIOARELE TREMURA... INIMILE AU ÎNGHEŢAT... OARE CUM VA FI... PE UNDE VA VENI... ŞI... BOOOOOOOOOOM !!!!
Să vă mai spun cum şi-a facut Michael apariţia...??? Sunt sigură că ştiţi cu toţii... Oricum cuvintele n-au nicio valoare... Ce nu ştiţi unii dintre voi... eraţi prea mici... nu ştiţi că pe Stadionul Naţional... în acea seară de 1 octombrie 1992... noi am văzut... RAIUL PE PĂMÂNT... DUMNEZEU NE-A TRIMIS RAIUL... şi ni l-a lăsat cu mărinimie timp de două ore... Am pierdut-o pe Florenţa pe care o ştiam atât de bine... dar atât de puţin... undeva la picioarele scenei, la picioarele lui Michael Jackson... Florenţa pe care o cunoşteam eu... uitase cine este... uitase că ea face mofturi, nu vrea să fie înghesuită, nu vrea gălăgie când ascultă muzică...
Am pierdut-o pe Florenţa două ore... S-a aşezat... şi a rămas pentru totdeauna la picioarele lui Michael Jackson...
Dar n-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi... nici unul... nici celălalt... şi vă voi spune altădată de ce...
Florenta s-a întors cuminte la mine şi la cei cu care venise... Dar... nu mai semăna cu cea pe care o ştiam eu...
Toţi comentau, dar ea tăcea... Unii spuneau: Cât ne-a furat Ceauşescu... câte astfel de momente am fi putut trăi dacă... dar eu ştiam că nu e chiar aşa... Ceauşescu ne-a furat enorm şi ne-a dat înapoi cu o sută de ani, e adevărat, dar momente ca acela noi n-am mai fi trăit, oricât de mulţi artişti ar fi venit la noi... Numai dacă ar fi venit încă odată şi încă odată... Michael Jackson. Sună nedrept faţă de alţi artişti... dar eu acum vă spun povestea Florenţei şi a Prinţului Fermecat...
Doamne... Oare chiar a fost adevărat tot ce am văzut?... Ce vrajă, ce magie... cine i-a dat acestui om atâta HAR?... Ce am făcut atât de minunat de am primit aşa un dar... şi mintea nu se mai opreşte... şi capul îmi repetă la nesfârşit... Billie Jean... Billie Jean... Jam, Jam... Make that change, make that change, make that change... şi degeaba ne-ai spus Michael... De zeci de ori... make that change... Priveşte-ne acum cu ochii tăi mari şi frumoşi... şi iartă-ne... şi iubeşte-ne aşa cum te iubim şi noi... şi înţelege-ne... habar nu avem ce înseamnă să... make that change...
Ai plecat... în urma avionului tău o fată plânge... reporterul o întreaba de ce... Ea hohoteşte şi printre suspine, rşspunde: „a plecat Michael... şi nu va mai veni niciodată”... Şi televizorul plânge... şi sufletul meu la fel... şi mi-e milă de acea fată... şi mi-e milă de mine...
Şi lunile trec... noi încă vorbim despre concertul tău... iar într-o zi... Soarele se ascunde oripilat... cerul se întunecă încruntat şi supărat... şi eu cred că mi-am pierdut minţile... Ce spune această voce din televizor???... Femeie, eşti nebună?!?!?! Cum poţi să spui aşa ceva???... Asta nu e ştire... sunteţi nişte nenorociţi...
Dar vocea continuă taioasă... "Un tânăr îl acuză pe Michael Jackson de abuz sexual..." V-aţi pierdut minţile... Acest om are lumea la picioarele lui... Acest om... nu are de ce să comită un abuz... Acest om... Dar o mână nevăzută mă strânge de gât şi cineva îmi şuieră în urechi: „Acest om... este în mare pericol... dacă cineva va crede aceste lucruri... sufletul sufletului meu... se va prăbuşi... va suferi cumplit... va pierde tot... şi toţi vom pierde alături de el... iar lumea nu va mai fi la fel şi muzica ar amuţi...
Şi e iarăşi seară... Şi ce vede ea la televizor...? Chipul lui... frumos... dar plâns... trist... Şi sufletul ei ţipă sfâşiat de durere: Michael...! Michael... ce ţi-au fcut...? Şi Michael îi răspunde cu vocea stinsă... „Mi-au fost aduse acuzaţii... total false... poliţia... Neverland... dezbrăcat... fotografiat... toate părţile corpului...” şi ea nu mai aude tot... decât că "a fost atât de umilitor... dar dacă de asta este nevoie pentru a dovedi că sunt complet nevinovat... atunci aşa să fie..."
COMPLET NEVINOVAT... COMPLET NEVINOVAT... ştiu Michael... nimeni nu m-a convins că eşti vinovat... şi nimeni nu mă crede... şi au râs de mine... şi au uitat... toată bucuria pe care ne-ai dăruit-o... Doamne, nu lăsa să se înâmple aşa ceva... Doamne, nu-ţi întoarce faţa de la Michael... de la noi... Nu-ţi întoarce faţa de la mine, Doamne... o să fiu mai bună... o sa fac... nu ştiu ce... dar PROMIT !!! Şi Dumnezeu i-a auzit ruga... şi în Bunătatea-i Nemărginită... a lăcrimat cu ea şi cu toţi cei care simţeau la fel... şi într-o zi... televizorul i-a spus: Michael Jackson a ajuns la o înţelegere cu acuzatorul său... MICHAEL... nu e bine... de ce ai acceptat...? Lumea nu va uita... oamenii sunt răi... Şi nici nu ştia încă pe atunci... cât de răi şi nerecunoscători aveau să fie oamenii...
Astăzi însă, ea ştie că Michael a procedat corect... corect pentru noi... pentru muzică... pentru istoria omenirii şi a muzicii.. Daca Michael Jackson... ar fi mers atunci în tribunal... noi astăzi nu am mai fi avut... HIStory... Blood On The Dance Floor... Invincible... Ultimate Collection... şi nu am mai fi avut multe dintre amintirile frumoase care s-au strâns în sufletul nostru după acel an nefericit... 1993.
Au mai trecut trei ani...
Prinţul Fermecat se căsătorise cu o prinţesă... fiică de Rege... Dar... deşi tatăl ei fusese un Rege minunat... Prinţesa moştenise trăsăturile şi caracterul urât al mamei sale... pe care nu o putem numi regină... ea fusese doar soţia Regelui Elvis Presley... niciodata, cu tot numele ilustru pe care l-a purtat, soţia acelui Rege nu a reuşit să treacă de limita mediocrităţii... la fel şi fiica ei... prinţesa de... paie (nu pot s-o sufar).
Florenţa era dezamăgită... ar fi vrut ca Prinţul ei să se casatorească cu o prinţesă pe care sa o îndrăgească şi ea... dar şi-a spus: nu contează nimic... daca îl va face fericit... Speranţe deşarte... Prinţul a fost părăsit... a mai primit o lovitură... dar a mers mai departe.
Şi ce făcea Florenţa în acest timp... Ea devenise mamă... şi nu era capabilă să-i cânte copilului ei adevăratele cântece de leagăn...ea îi cânta... ce oare...? Aţi ghicit... cele mai iubite cântece ale prinţului ei... şi într-o bună zi... ce credeţi că s-a întâmplat...?
Oameni buni, oare visez???... Soarele n-a mai strălucit aşa din ziua în care mi-am văzut pentru prima oară copilul... Păsările parcă erau mai leşinate... iar televizorul... uite ce frumos arată şi ce spuneeeeee??? Michael Jackson va reveni în România... HIStory... bla bla bla... turneu... septembrie... YES YES YES !!!
Ochii spre cer... genunchii în podea... SĂRUT MĂNA DOAMNE !!!
Telefonul sună... bălbăi ceva... nu mai contează... Cineva râde în hohote... Credeam că nu te mai prind acasă... ma gândeam că ai luat-o deja la fugă spre stadion...
14 septembrie 1996
Micuţa mea... tu ai un an şi jumătate şi până astăzi eu nu te-am lăsat în grija altcuiva... în afară de tatăl tau... Dar astăzi tatăl tău merge cu mine la Michael... şi cât aş vrea să fii mai mare, să mergi şi tu cu noi... şi cât de rău îţi pare ţie acum, că nu erai mai mare atunci... şi cât de mult îţi doreşti astăzi să-l fi văzut şi tu măcar o dată... Normal, tu semeni cu mama ta... şi te iubesc...
Şi scot din dulapul meu... jucării noi pe care le-am ţinut ascunse până azi, le-am păstrat special pentru această zi... ca să-ţi abat atenţia de la plecarea noastră de lângă tine... pentru prima oară nu vei fi cu niciunul dintre noi doi... şi cât de frumos îmi întorci tu spatele şi te joci fericită cu naşii tăi şi copiii lor... şi nici nu observi măcar că noi plecăm amândoi de acasă... Bravo, mama... Şi uite ce mi-au adus naşii... un binoclu de vânătoare... pentru tine Michael... ca să te văd mai bine...
Cât eşti de minunat... nu te-ai schimbat deloc... te-ai mai împlinit puţin... şi eu... numai că ţie îţi stă bine... ţie iţi stă bine orice... Acum sunt adult... am familie... dar de ce mă pierd aşa... de ce uit din nou de mine... FLORENŢA... vino înapoi... Dar nu pot... mi-am amintit unde e locul meu... unde a fost mereu... Lăsaţi-mă să visez... lăsaţi-mă să mă bucur... Încă odata în viaţă... nu se va mai întâmpla... ştiu sigur... Michael... de data asta chiar e ultima oară când te văd... şi mi-e aşa ciudă şi îmi dai viaţa peste cap... dar tocmai de asta nu e altul ca tine...
Oamenii... Oamenii nu au uitat... nu au iertat... nu au văzut mai departe de lungul nasului... Nu este adevărat ce se spune... în 14 septembrie... nu au mai fost 70.000 de oameni... au fost mai puţini...în ignoranţa lor... mulţi i-au întors spatele... şi cât de mult au pierdut... de data asta... Michael era odihnit... era abia al treilea spectacol din turneul HIStory... Mai cântase doar în Cehia şi în Ungaria... Spectacolul a fost de vis... Au fost Soarele şi Luna şi Cerul şi Raiul şi toate visele omenirii... toate adunate laolaltă... Şi a fost REGELE REGILOR... şi noi... nu ştiam... ce vremuri triste aveau să vină...
Şi iar ai plecat... şi iar plângem... dar lacrimile noastre... sunt nimic pe lângă ceea ce te aşteaptă pe tine... Şi-mi pare atât de rău... şi aş face orice pentru tine... Şi te-aş fura şi te-aş salva... şi te-aş ascunde cu fiinţa mea... şi aş vrea să-ţi şterg lacrimile şi să-ţi pun la loc pe obraz... zâmbetul tău minunat... Şi ce n-aş da... Dar nimeni nu mă bagă iîn seama... Şi toţi îţi întorc spatele...
Să vă mai povestesc... să tac... Nu vreau să fac pe nimeni să plângă; vreau doar să ştiţi tot... vreau doar să...
Vreau să nu uite nimeni că acest om minunat... putea să mai facă multe pentru noi... dorea să mai facă multe... dar drumul i-a fost oprit cu brutalitate... sufletul i-a fost călcat în picioare, inima lui a primit lovitură după lovitură... Acest om... a fost o victimă a răutăţii, a invidiei, a neputinţei unora de a respecta un artist, de a vedea în el altceva decât un "ciudat"... a tot ce există mai urât în oameni... Acest om... a dat tot şi a primit în schimb... ură... dispreţ... nedreptăţi... suferinţă... trădare...
În 14 septembrie 1996, românii nu au mai înţeles ca în 1992... ce dar li se face... au uitat când spuneau cu patru ani în urmă... că venirea lui Michael Jackson ne-a inclus şi pe noi pe harta lumii, ne-a aliniat lângă celelalte ţări... a adus aminte de existenţa României... În patru ani... unii dintre români uitaseră... În patru ani... Michael Jackson devenise pentru ei doar un pedofil... Nu numai că pe stadion nu au mai fost 70.000 de oameni... dar unii din cei prezenţi au avut neruşinarea să plece înainte de sfârşitul concertului... şi asta NU pentru că ar fi avut ceva de reproşat artistului sau spectacolului în sine... Orice om care a fost acolo, vă va spune ca şi mine... ce lecţie de măiestrie a fost acel spectacol... de la secvenţele ireale de început când pe ecranele enorme... Michael într-o navă spaţială cutreieră galaxii... şi se îndreaptă spre destinaţia finală... Bucharest, Romania... continuând cu străpungerea podiumului de către nava spaţiala din care îşi face apariţia... strălucitor... frumos... după care se dezlănţuie... cu nimic mai prejos decât ceea ce noi aşteptam şi ştiam că vom primi... Au plecat unii dintre ei... pentru că de fapt... veniseră doar de curiozitate şi sperau să vadă un om înfrânt... demoralizat... o umbra a celui care fusese... şi cum lucrurile nu stăteau nici pe departe aşa... curiozitatea lor a dispărut...
Pe câţi neisprăviţi nu i-am auzit în toţi aceşti ani... numindu-l... în fel şi chip... Te uiţi la ei... nu ştiu să folosească săpunul şi pasta de dinţi, iar dacă le pomeneşti de deodorant... li se pare că îi înjuri într-o limbă străină...
Te uiţi la ei... te gândeşti la Silviu Brucan... şi, fără a-l fi simpatizat vreodată... te condamni pentru că nu l-ai crezut...
Michael Jackson...The Legend Continues...
A plecat Michael... şi de data asta ştiu că nu va mai reveni în România... Dar nu contează ...l-am văzut de două ori... oricum era mai mult decât aş fi putut să sper...
Merg spre casă... Ceilalţi nu au observat nimic din tot ce m-a nemulţumit pe mine... Iar eu... nu spun nimic... Aşa e mai bine... lasă-i să se bucure... Dar eu mă întorc în timp... şi "racul" din mine ştie să se rupă de realitate... ca nimeni altcineva... "Racul"... voi îl vedeţi aici... şi credeţi că vă ascultă... şi cât de departe zboară gândul meu... Şi e iar octombrie 1992... şi îmi amintesc... parcă a fost ieri... Michael... Dangerous... Bad... Thriller... She's out of my life... oooh... fata aceea... toţi au invidiat-o... dar eu nu... cum să mai poţi să te dezlipeşti de el... cât de cumplit trebuie să fie, să te ia în braţe... câteva secunde... şi apoi nişte braţe străine să te smulgă de lângă el... mai bine Nu... cu câtă disperare se agăţa de el... izbucnesc în plâns de mila ei... Şi acum... după atâţia ani... cand privesc concertul "Dangerous"... disperarea ei mă face să izbucnesc în lacrimi... Acea secvenţă, pentru mine e un coşmar... simbolizează exact ceea ce s-a întâmplat mai târziu... Aşa cum acea fata pe care a îmbrăţişat-o la She's Out Of My life... este smulsă din braţele lui... aşa ne-a fost el smuls nouă peste ani... cu brutalitate...
Şi timpul zboară... vieţile lor s-au schimbat...
Prinţul s-a recăsătorit... a avut copii... dar iubirea necondiţionată pe care a visat-o... nu a mai venit... Oamenii au continuat să-l judece... la fiecare pas... la fiecare mişcare... urmărit, hăituit, obosit... sătul de toate răutăţile... şi-a luat o pauză...
Iar ea...s-a schimbat atât de mult...
Michael... unde eşti... mi-e dor de tine... de ce nu mai cânţi... de ce... mi-e dor de anii în care videoclip-urile tale apăreau unul după altul... Te înţeleg... eşti dezamăgit şi vrei să stai cu familia ta... mă mulţumesc cu muzica de până acum... dar tu nu înţelegi că nu pentru mine mi-e dor ...?!?!?! eu am ce să ascult şi să privesc... Nu vreau să te laşi... nu vreau să le dai satisfacţie... Şi te cert... şi mi-e ciudă... şi-mi pare atât de rău... iartă-mă... arată-le ce poţi... ştiu că poţi mult mai mult de atât... Doar tu m-ai învăţat... tu singur m-ai obişnuit să cer tot timpul mai mult şi mai mult de la tine... Magia ta nu se poate sfârşi aici... nu acum... nu încă... Nu te cred !!! Nu vreau să cred că nu mai ai nimic de spus... Nu vreau să cred... şi nu-ţi dau voie să te laşi... nu-ti dau voie să mă laşi... Fără tine... muzica mea... nu mai cantă...
OH, Doamne ! In sfarsit ! "Invincible"... parcă m-ai auzit ...
Bravo, Michael ! Aşa te vreau...
Again and again..."You Rock My World"...
Şi dacă ai şti cât îţi mulţumesc...
Prinţul meu...
Cât de apăsătoare se anunţă vremurile care vin... pentru tine... pentru mine...
Mă lupt cu morile de vânt... nu mai am arme... nu mai am argumente... şi cum mai râd ei de mine... şi ce e mai rău... râd de tine.... Îi privesc... oare ce îi motivează?... Ignoranţa, răutatea... bezna în care şi-au ales să trăiască... Cineva spune că unii oameni te fac să îţi faci păcate... şi are dreptate... uneori îi privesc şi imginaţia mea o ia razna... tu ştii... aşa sunt eu... mă gândesc... ce frumos ar fi să iau capetele unora şi să le transform în mingi de fotbal... nu pentru mine, eu n-aş juca vreodată fotbal... dar copiii de vis-a-vis, din curtea şcolii... ce s-ar mai distra... Nu mă mustra şi nu mă privi aşa... numai tu poţi să ai atâta înţelegere... eu nu mai pot...
Ce să le mai spun... de ce vor să ştie atât de mult... de ce am atâta încredere în tine... de ce mi se pare mie că te înţeleg mai bine decât ei... Ce să le mai răspund... încă nu am privit în faţă adevăratul motiv... încă nu recunosc... e mult prea dureros...
M-am îndragostit de frumuseţea muzicii tale... de paşii tăi... de ochii şi de zâmbetul tău... dar te-aş fi uitat aşa cum i-am uitat pe alţii... dacă nu aş fi văzut că pe drumul nostru... de-a lungul vremii... uneori... eu am fost tu... tu ai fost eu... Încercările noastre... tristeţile noastre... spaimele noastre... poveştile noastre... alegerile pe care le-am făcut... Muzica pe care am iubit-o... aceiaşi artişti... aceleaşi filme iubite... Şi aceeaşi încredere nesfârşită în cei de lângă noi... iar uneori... aceleaşi dezamăgiri...
Trebuie să mai fac un pas... şi e atât de greu... am crezut că am uitat... acum sunt mare şi puternică şi credeam că nu mă mai afectează... Michael... nu ştii ce mă îndemni să fac... n-am spus nimănui... niciodata... cât de rău a fost... am vrut să uit şi am reuşit... dar astăzi... când ţi-am văzut lacrimile, mi-am amintit tot... De ce mă arunci din nou acolo...? nu stii ce-mi faci...? Dar pentru tine... aş face orice... şi chiar voi face... Ţine-mă de mână... şi ajută-mă încă o dată... să mai fac un pas... dincolo de pragul pe care nu mai credeam să-l trec vreodată... Şi nu-mi da drumul la mână... atâta timp cât stau în acea lume... ca să-mi amintesc totul... şi să le spun şi celorlalţi... Poate atunci vor crede şi vor înţelege... de ce...
Promite-mi însă că atunci când te voi striga... o să mă strângi cu putere de mână şi o să mă tragi înapoi...
Michael... dacă mă laşi acolo prea mult timp... Dar ştiu că nu o vei face... am încredere în tine... mereu...
Am ajuns... Prinţul meu frumos şi bun ... mai minunat decât toţi prinţii care au existat vreodată... cât de micuţ eşti aici... în Gary, Indiana... în casa copilăriei tale... locul tău... cât mi-am dorit să-l văd... Ai avut dreptate... orăşelul e mic... şi atât de gri... dar căsuţa voastră e atât de îngrijită... Katherine a făcut din ea un micuţ palat... şi deodată... ahhhh... Nuuuu! Te rog!!! În casa copilăriei tale... mama ta îi strigă soţului său: „lasă-l, lasă-l... o să-l omori...” Joe e nervos... te bate... rău de tot... JOE ! JOE ! te-aş omorî cu mâna mea... dar nu pot pentru că mâna mea strânge cu putere mâna copilului tău... eu l-am rugat şi el îşi ţine promisiunea... dacă mi-ar da drumul la mână aş muri... dar nici ţie nu ţi-ar fi mai bine.. .Joe... nu vezi cât e de mic... niciodata nu eşti mulţumit... cum nu te ard lacrimile copilului tău... cum poţi...
Katherine... îţi alină suferinţa cum poate... cu mângâieri, cu o îmbrăţişare... cu cuvinte dulci... Dar lacrimile ustură... Şi dacă eu nu ştiu... nu ştie nimeni...
Am lăsat departe casa ta şi am ajuns în Bucureşti... în casa copilăriei mele... cât de mare mi se părea odată totul... cât de mic este acum... şi aici... Doamne... dă-mi putere... i-am promis... lui Michael... şi nu pot să mă întorc mai înainte de a privi încă odată... În casa copilăriei mele... bunica mea Cristina... îngerul meu bun şi drag... îi strigă fiicei sale: „las-o! las-o!... e atât de mică... e cuminte... numai tu nu vezi... cum nu ţi-e milă de mânuţele astea mici... Şi bunica o mângâie... şi de câte ori nu o scapă din mâinile mamei... dar când Florenţa are 11 ani... bunica trebuie să plece... de tot... şi ultimul ei gând este pentru Florenţa... ca întotdeauna... "De toţi îmi pare rău că trebuie să-i părăsesc... dar de Florenţa mi se rupe sufletul... dintre toţi nepoţii mei, numai ea creşte fără tată... şi fiica mea... o bate atât de rău..."
Am căzut... lasă-mă să mă odihnesc puţin... dă-mi putere Doamne... De ce a fost să fie aşa...?
Mama ei nu e o femeie rea... nu a ştiut niciodată ce e răutatea... dar o îngrozeşte gândul că fiica ei... fără supravegherea unui tată... ar putea să apuce pe drumuri greşite... şi asta nu trebuie să se întâmple niciodată... Şi degeaba a citit atât de multe cărţi... sau poate tocmai de aceea...
Florenţa nu o vede decât muncind şi acasă şi la serviciu... trebuie să facă mereu bani... bani... Copilului ei nu trebuie să-i lipsească nimic... să nu simtă ca părinţii sunt despărţiţi... să nu simtă că nu are tată... Şi Michael... priveste-o pe Florenţa... E unul dintre copiii pe care tu îi priveai cu tristeţe... Are cele mai minunate dulciuri... cel mai frumos brad de Crăciun... cele mai multe cadouri, cel mai bun ghiozdan, penar, cărţi, rochiţe cusute de mama ei sau cumpărate cu mari sacrificii... Dar are şi cea mai cruntă bătaie dacă nu are cel mai frumos scris, cele mai mari note... şi daca nu face tot ce i se spune...
Joe te bate ca să fii perfect în muzică şi dans... mama mă bate ca să fiu perfectă în toate... Uneori e Katherine... mă iubeşte, mă îmbratişează, mă mângâie... dar când se înfurie... e Joe... Şi îmi e atât de uşor s-o înfurii... Ea munceşte tot timpul pentru bani... mai are timp doar să spele, să calce şi să facă mâncare... restul trebuie să facă Florenţa... chiar dacă e mică... Şi uite-o pe Florenţa cum uită de toate... Ea cântă şi dansează toata ziua şi nu-i pasă că nu a spălat vasele... Florenţa!... Lasă muzica! Mama ta se apropie de casă... e din ce în ce mai aproape... şi nici patul nu l-ai făcut... şi nici praful nu e şters... Mai lasă-mă... eu nu sunt Cenuşăreasa!!! Eu vreau să cânt şi să dansez... Oricum mănânc bataie... oricum nu voi fi gata la timp... Şi când dansează... Florenţa uită de toate... Îi trimite pe toţi la naiba... şi niciodată acest lucru nu se va schimba... dar acum plăteşte scump... mama intră deja în casă... e prea târziu să mai facă ceva... Şi nu mai pot să privesc la ce i se întâmplă...
O iau la fugă... şi am rătăcit drumul...
Michael... unde m-ai trimis...? Nu pot să fug mai repede...pentru că sunt iar copil...şi îmi amintesc... nu am voie să cad... nu am voie să fiu o căscată... nu am voie să-mi murdăresc rocha... să pierd vremea cu copiii... niciodată nu mă joc destul... nu am voie să vorbesc cu băieţi... nu am voie... nu am voie... mai nimic... Doamne !!! Fă-mă mare şi nu mă lăsa să rămân copil mereu... şi nu mă lăsa vreodată să-i fac copilului meu... ce am văzut la mama... Ce fac eu... fac şi ceilalţi copii... dar numai eu sunt atât de rău pedepsită... şi parcă ceva mă îndeamnă să fac numai ce nu trebuie... am doi ani... termin de băut laptele... şi arunc cana cât colo... şi mâinile mele sunt pedepsite aspru... Peste ani... la aceeaşi vârstă... fetiţa mea face exact acelaşi gest... Dar Dumnezeu Veghează... EU... Nu voi fi niciodată mama mea... Mă bufneşte râsul şi o întreb : "Micuţa mea... ce-o fi fost în căpşorul tău...?" şi parcă din trecut... ceva neplăcut îmi stăruie în minte... dar nu îmi dau voie să mă gândesc la asta... Încă nu am văzut lacrimile tale... şi încă mai sper că am uitat... mai sper că sunt doar năluci... că nu s-a întâmplat niciodată... Nu mă gândesc la asta niciodată... Până azi...
Mă întorc în Gary... Michael... şterge-ţi lacrimile... nu plânge după jucăriile şi hainele frumoase pe care nu le-ai avut... n-au nici o valoare... Copila care a rămas în urmă... în casa copilăriei mele... le-a avut... şi s-a bucurat de ele... dar când intra în mâinile mamei ei... le-ar fi dat bucuroasă pe toate... Iar ţie... ţi-ar da şi sufletul din ea... Ti-aş da orice... numai să te văd fericit... Aş da orice să nu mai fie vreodată lacrimi în ochii tăi frumoşi...
Joe ... e iar supărat... eşti atât de micuţ şi sprinten... el e greoi... nu te prinde mereu...
Şi eu încerc să fug... dar e prea multă mobilă... unde să fugi... Masa... masa mă ascunde... dar e doar o masă... îmi feresc doar faţa şi mâinile... acolo ustură cel mai rău... spatele şi restul corpului rămân să se sacrifice... Ştii Michael... într-o zi am dat de pomană acea masă... şi îmi pare rău că am uitat să o privesc pentru ultima oară cu recunoştinţă... Am zburat toate mobilele din casă... şi niciodată nu mi se pare că e loc destul... şi spunându-ţi ţie aceste lucruri... acum înţeleg... de ce mereu mi se pare că e prea multă mobilă în casă... copilul din mine... încă mai caută un loc unde să se ascundă vreodată...
Te răzbuni pe Joe... îl ameninţi: dacă mă mai loveşti... nu voi mai cânta niciodată... Eu ce să-i spun...? Mama se mândreşte cu mine... cânt şi dansez cum o făcea şi ea demult... când nu era atât de lovită şi speriată de viaţă... dar nici nu concepe să fac din asta o carieră... nu pentru asta munceşte ea... Dar mă răzbun şi eu... O privesc fix şi îi spun: "Sper ... ca într-o zi... să aflu că de fapt nu eşti mama mea adevărată... ai să vezi atunci..." dar mă răzbun tot pe mine... tot eu plătesc... Şi degeaba... e chiar mama mea adevărată...
Dar Florenţa speră... că undeva în lumea asta mare... ea are o alta mamă... şi adoarme plângând şi visează că într-o zi... va veni şi o va salva...
Michael...
Am văzut destul... am văzut chiar mult prea mult... dar nu mă voi întoarce... nu încă... Abia am pornit... şi vreau să revăd totul... Nu mă îndepărtez prea mult... Undeva... în apropiere... trebuie să găsesc un loc... un copac bătrân... un tei... teiul meu... Uite Michael... acolo sus... printre crengile lui... este locul meu preferat... am urcat de atâtea ori... şi am uitat de lume... am uitat de toate... Acolo, între crengile lui... au început poveştile mele... Teiul meu bătrân şi bun... m-a ascultat mereu... Încă se mai aud şoaptele Florenţei... încă se mai aud cântecele ei... teiul le-a păstrat... Legănată de el... ea uită... îi spune şi acum poveşti... cu Feţi Frumoşi şi Zâne Minunate... şi cântă... şi teiul o ascultă... niciodată nu o ceart... Nimeni nu ajunge la ea când se urcă acolo... Teiul o apără... şi miroase atât de frumos... E parfumul basmelor mele, Michael... e parfumul florilor de tei... Vreau să mai stau puţin aici... şi vreau să asculţi ce am să-ţi spun...
Niciodată... oamenii nu mă vor influenţa... niciodată... nu-i voi lăsa să mă despartă de tine... Eşti cel mai drag prieten al meu... Despărţiţi în timp şi spaţiu... dar atât de aproape... ne trăim poveştile şi amintirile noastre... şi uite... am plâns şi nici nu mai ştiu dacă sunt lacrimile mele sau ale tale... Şi nici nu mai are importanţă... Oamenii... vor fi nevoiţi să priceapă... adevarul...
Orice adult, când priveşte un copil, se simte înduioşat de drăgălaşenia şi nevinovăţia lui...
TU şi EU... când privim un copil... îi privim pe toţi copiii lumii... şi vedem... mult mai mult decât ne-am fi dorit vreodată să vedem... TU şi EU... când privim un copil... lăcrimăm... şi oamenii ne cred nebuni sau exagerat de sensibili... Dar TU şi EU... nu ne putem opri lacrimile... pentru că... pe lângă drăgălaşenia copiilor... noi vedem neputinţa unui copil de a se apăra... pericolul în care s-ar putea afla vreodată... spaima unui copil în faţa unui adult furios... teama nesfarşită din sufletul nevinovat al unui copil...
TU şi EU... ne vedem pe noi copii... şi plângem... de milă şi de teamă pentru toţi copiii care ar putea trăi vreodată... ce am trăit noi... TU şi EU... cu siguranţă ne-am tăia venele înainte de a face rău unui copil... Te cred şi te-am crezut întotdeauna... Dacă ţi-aş refuza ţie încrederea... cum ar mai rămâne cu mine...?
Nu-mi da drumul la mână... nu încă... mai avem multe de povestit... Şi dacă-mi esti alături ca întotdeauna... eu pot să dărâm şi munţii... Şi pot să mă mai lupt în continuare cu morile de vânt... Acum am şi arme... şi argumente... Ca întotdeauna... tu mi le-ai arătat... Tu n-ai putea să răneşti vreodată un copil... Eu n-aş putea să rănesc vreodată un copil... TU şi EU... nu vom lăsa niciodată viaţa... să ne transforme... în părinţii noştri...
" How Can You Mend A Broken Heart "...? ...you can't
Vezi mai multe video din Muzica
...
duminică, 8 noiembrie 2009
MICHAEL
...
Prietene, e ziua numelui tău... Mi-e drag numele acesta, pentru că e al meu şi pentru că-l porţi şi tu... E numele unui sfânt care a condus îngerii de lumină în lupta împotriva forţelor întunericului. E numele unui sfânt al dreptăţii, al credinţei, al curajului... Iar tu l-ai meritat, cu prisosinţă. Prietene... să mă ierţi dacă îmi permit prea mult, numindu-te astfel... O parte dintre suferinţele tale mi-au fost date şi mie, aşa încât pot spune că te-am înţeles şi mi-ai fost şi mai drag pentru asta. Ştii, e ciudat cum oamenii se apropie unii de alţii, nu atât din cauza preocupărilor şi gusturilor comune, cât mai ales datorită suferinţei.
Prietene... e ziua numelui tău. Şi tot ce pot să-ţi urez este ca, oriunde ai fi, să cunoşti fericirea... Pentru că o meriţi. Iar eu mă voi gândi la tine cu drag. Mereu...
În ora noastră cea mai întunecată,
în disperarea mea cea mai adâncă,
vei continua să ai grijă de mine?
vei mai fi acolo?...
În încercările
şi în suferinţele mele;
în timpul îndoielilor
şi al frustrărilor;
în înverşunare,
în agitaţie,
în temerile
şi în mărturisirile mele;
în chin şi în durere;
la bine şi la necaz;
în promisiunea unui alt „mâine”...
Nu te voi lăsa deoparte,
pentru că eşti mereu în inima mea.
La mulţi ani, tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc numele! Să fiţi fericiţi şi ocrotiţi de îngeri!
...
Prietene, e ziua numelui tău... Mi-e drag numele acesta, pentru că e al meu şi pentru că-l porţi şi tu... E numele unui sfânt care a condus îngerii de lumină în lupta împotriva forţelor întunericului. E numele unui sfânt al dreptăţii, al credinţei, al curajului... Iar tu l-ai meritat, cu prisosinţă. Prietene... să mă ierţi dacă îmi permit prea mult, numindu-te astfel... O parte dintre suferinţele tale mi-au fost date şi mie, aşa încât pot spune că te-am înţeles şi mi-ai fost şi mai drag pentru asta. Ştii, e ciudat cum oamenii se apropie unii de alţii, nu atât din cauza preocupărilor şi gusturilor comune, cât mai ales datorită suferinţei.
Prietene... e ziua numelui tău. Şi tot ce pot să-ţi urez este ca, oriunde ai fi, să cunoşti fericirea... Pentru că o meriţi. Iar eu mă voi gândi la tine cu drag. Mereu...
În ora noastră cea mai întunecată,
în disperarea mea cea mai adâncă,
vei continua să ai grijă de mine?
vei mai fi acolo?...
În încercările
şi în suferinţele mele;
în timpul îndoielilor
şi al frustrărilor;
în înverşunare,
în agitaţie,
în temerile
şi în mărturisirile mele;
în chin şi în durere;
la bine şi la necaz;
în promisiunea unui alt „mâine”...
Nu te voi lăsa deoparte,
pentru că eşti mereu în inima mea.
La mulţi ani, tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc numele! Să fiţi fericiţi şi ocrotiţi de îngeri!
...
miercuri, 4 noiembrie 2009
...Cu asta, gata!
...
Eu aşa aş fi tradus „This Is It”; în nici un caz cum au tradus „urechiştii” noştri. Din câte ştiu eu, „that’s all” înseamnă „asta e tot”. În fine…
Am văzut geniul la lucru. Nu pot să spun că e pentru prima oară, l-am mai văzut la repetiţiile turneelor „Dangerous” şi „History”, şi tocmai asta m-a ajutat să fac nişte comparaţii. În ceea ce-l priveşte pe Michael, era acelaşi: aceeaşi energie, aceeaşi uşurinţă în dans, aceeaşi voce, acelaşi zâmbet. Acelaşi calm, aceeaşi răbdare, acelaşi profesionalism, aceeaşi implicare în tot.
Dansatorii: excepţionali. Au fost exact aşa cum şi-a dorit Michael: cei mai buni dintre cei buni. M-a impresionat să-i văd povestind, cu lacrimi în ochi (ciudat, parcă pe fete nu le-am văzut plângând, doar pe băieţi), cum au venit la preselecţie şi cât de mândri erau că aveau ocazia, unică în viaţă, să se afle pe aceeaşi scenă cu cel mai mare entertainer al tuturor timpurilor.
Instrumentiştii: créme de la créme. Mai ales chitarista. Recunosc că mi-a rămas gândul la ea :) Frumoasă, serioasă, super-talentată. Iar atunci când Michael i-a spus: „acesta e momentul tău… aici trebuie să străluceşti!” m-a impresionat teribil.
Backing vocals: fără cuvinte. Mă uitam la ei, în timp ce-l acompaniau pe Michael, şi le-am văzut strălucirea din ochi, pasiunea şi entuziasmul de a cânta alături de el. Iar fata din duetul „I Just Can't Stop Loving You” mi-a plăcut la nebunie. Sincer, mi s-a părut mult mai bună decât Siedah Garrett.
Mi-a scăpat la ce melodie urma să folosească gimnastele şi dansatoarele la bară, dar fetele acelea erau la înălţime, şi la propriu şi la figurat :)
Echipa tehnică: m-au uimit profesionalismul, seriozitatea, entuziasmul, dedicaţia lor. M-au impresionat aparatura de ultimă generaţie, efectele speciale, grija pentru detalii.
Kenny Ortega: foarte tare. Un profesionist adevărat; un om deosebit; şi l-am văzut purtându-se cu Michael ca un prieten: nu uita să-i amintească să bea apă, anunta pauze atunci când simţea că e momentul s-o facă.
Momentul din „Smooth Criminal” în care s-au folosit secvenţe combinate din „In A Lonely Place”, cu Humphrey Bogart: grandios, pur şi simplu. O idee genială şi o realizare pe măsură. „Thriller”: aşişderea. „The Way You Make Me Feel”, cu dansatorii urcaţi pe schele, în diverse poziţii: ăsta da show. „Earth Song”: fetiţa care adoarme în junglă, printre fluturi şi flori, şi se trezeşte în plină apocalipsă: fenomenal. Multiplicarea celor câţiva soldaţi şi transformarea lor într-o întreagă armată: monumentală.
Momentul „Jackson Five”, care, din câte ştiu, nu a lipsit din nici un concert al lui Michael: la sfârşitul potpuriului, arăta spre stativele de pe scenă şi spunea că va rosti numele fraţilor săi, încheind cu „vă iubesc”. Şi era atât de natural, de parcă nu pe el tocmai îl dăduseră acei fraţi în judecată.
Păianjenul uriaş, excavatorul, robotul de la începutul show-ului: SF curat.
Am ieşit din sală cu un gust amar. „Cu asta, gata”… s-a terminat entertainment-ul. Nu cred ca vom avea, foarte curând, ocazia să vedem un show de o asemenea grandoare.
Cu asta, gata… peste unul dintre ultimele bastioane ale muzicii live, a căzut cortina.
Cu asta, gata…. ceasul magiei s-a oprit.
Cu asta, gata… s-au stins luminile pe scena unde a cântat, a dansat, a râs şi a plâns cel care a stat alături de titani ai muzicii şi cinematografiei: Carlos Santana, Stevie Wonder, Slash, Mick Jagger, Paul McCartney, Freddie Mercury, Lionel Richie, Diana Ross, Marlon Brando, Eddie Murphy, Steven Spielberg şi încă mulţi, mulţi alţii…
Cu asta, gata… s-a sfârşit o viaţă de artist care a avut insă grijă să ne lase o moştenire incredibil de frumoasă, de bogată şi de magică. O moştenire care i-a creat un loc binemeritat în istorie. Locul acesta nu va putea fi niciodată ocupat de altcineva. E al lui şi numai al lui: omul care a rescris istoria muzicii, care ne-a dăruit magia si zâmbetul candid al lui Peter Pan... E al lui şi numai al lui: unicul, irepetabilul Rege al Muzicii – MICHAEL JACKSON.
...
Eu aşa aş fi tradus „This Is It”; în nici un caz cum au tradus „urechiştii” noştri. Din câte ştiu eu, „that’s all” înseamnă „asta e tot”. În fine…
Am văzut geniul la lucru. Nu pot să spun că e pentru prima oară, l-am mai văzut la repetiţiile turneelor „Dangerous” şi „History”, şi tocmai asta m-a ajutat să fac nişte comparaţii. În ceea ce-l priveşte pe Michael, era acelaşi: aceeaşi energie, aceeaşi uşurinţă în dans, aceeaşi voce, acelaşi zâmbet. Acelaşi calm, aceeaşi răbdare, acelaşi profesionalism, aceeaşi implicare în tot.
Dansatorii: excepţionali. Au fost exact aşa cum şi-a dorit Michael: cei mai buni dintre cei buni. M-a impresionat să-i văd povestind, cu lacrimi în ochi (ciudat, parcă pe fete nu le-am văzut plângând, doar pe băieţi), cum au venit la preselecţie şi cât de mândri erau că aveau ocazia, unică în viaţă, să se afle pe aceeaşi scenă cu cel mai mare entertainer al tuturor timpurilor.
Instrumentiştii: créme de la créme. Mai ales chitarista. Recunosc că mi-a rămas gândul la ea :) Frumoasă, serioasă, super-talentată. Iar atunci când Michael i-a spus: „acesta e momentul tău… aici trebuie să străluceşti!” m-a impresionat teribil.
Backing vocals: fără cuvinte. Mă uitam la ei, în timp ce-l acompaniau pe Michael, şi le-am văzut strălucirea din ochi, pasiunea şi entuziasmul de a cânta alături de el. Iar fata din duetul „I Just Can't Stop Loving You” mi-a plăcut la nebunie. Sincer, mi s-a părut mult mai bună decât Siedah Garrett.
Mi-a scăpat la ce melodie urma să folosească gimnastele şi dansatoarele la bară, dar fetele acelea erau la înălţime, şi la propriu şi la figurat :)
Echipa tehnică: m-au uimit profesionalismul, seriozitatea, entuziasmul, dedicaţia lor. M-au impresionat aparatura de ultimă generaţie, efectele speciale, grija pentru detalii.
Kenny Ortega: foarte tare. Un profesionist adevărat; un om deosebit; şi l-am văzut purtându-se cu Michael ca un prieten: nu uita să-i amintească să bea apă, anunta pauze atunci când simţea că e momentul s-o facă.
Momentul din „Smooth Criminal” în care s-au folosit secvenţe combinate din „In A Lonely Place”, cu Humphrey Bogart: grandios, pur şi simplu. O idee genială şi o realizare pe măsură. „Thriller”: aşişderea. „The Way You Make Me Feel”, cu dansatorii urcaţi pe schele, în diverse poziţii: ăsta da show. „Earth Song”: fetiţa care adoarme în junglă, printre fluturi şi flori, şi se trezeşte în plină apocalipsă: fenomenal. Multiplicarea celor câţiva soldaţi şi transformarea lor într-o întreagă armată: monumentală.
Momentul „Jackson Five”, care, din câte ştiu, nu a lipsit din nici un concert al lui Michael: la sfârşitul potpuriului, arăta spre stativele de pe scenă şi spunea că va rosti numele fraţilor săi, încheind cu „vă iubesc”. Şi era atât de natural, de parcă nu pe el tocmai îl dăduseră acei fraţi în judecată.
Păianjenul uriaş, excavatorul, robotul de la începutul show-ului: SF curat.
Am ieşit din sală cu un gust amar. „Cu asta, gata”… s-a terminat entertainment-ul. Nu cred ca vom avea, foarte curând, ocazia să vedem un show de o asemenea grandoare.
Cu asta, gata… peste unul dintre ultimele bastioane ale muzicii live, a căzut cortina.
Cu asta, gata…. ceasul magiei s-a oprit.
Cu asta, gata… s-au stins luminile pe scena unde a cântat, a dansat, a râs şi a plâns cel care a stat alături de titani ai muzicii şi cinematografiei: Carlos Santana, Stevie Wonder, Slash, Mick Jagger, Paul McCartney, Freddie Mercury, Lionel Richie, Diana Ross, Marlon Brando, Eddie Murphy, Steven Spielberg şi încă mulţi, mulţi alţii…
Cu asta, gata… s-a sfârşit o viaţă de artist care a avut insă grijă să ne lase o moştenire incredibil de frumoasă, de bogată şi de magică. O moştenire care i-a creat un loc binemeritat în istorie. Locul acesta nu va putea fi niciodată ocupat de altcineva. E al lui şi numai al lui: omul care a rescris istoria muzicii, care ne-a dăruit magia si zâmbetul candid al lui Peter Pan... E al lui şi numai al lui: unicul, irepetabilul Rege al Muzicii – MICHAEL JACKSON.
...
duminică, 1 noiembrie 2009
TRIBUT I
...
Am decis să creez o secţiune nouă, în care să expun tributurile făcute de voi pentru Regele Muzicii. Asta şi pentru că, afişând linkurile la comentarii, am văzut că mai apar probleme la accesare. Sper că sunteţi de acord. Deocamdată avem numai două astfel de tributuri, dar sper ca în curând să se înmulţească.
ALEXANDRA – „Finding Neverland”
„Have you seen my Childhood?
I'm searching for that wonder in my youth
Like pirates in adventurous dreams,
Of conquest and kings on the throne...
Before you judge me, try hard to love me,
Look within your heart then ask,
Have you seen my Childhood?” (Michael Jackson – ”Childhood”)
***
SCORPYA: Michael Jackson’s „Little Susie”
„Cred că tu şi eu
N-am putea niciodată să ne spunem «adio»...
Oriunde ai fi,
Voi privi în sus şi voi vedea
Pe cineva în întuneric... pentru mine.”
***
FLORENŢA: Tribute To Michael Jackson The "Man"- Agnetha Faltskog's Song
„Am creat acest tribut, din dragoste pentru cei mai dragi artişti mie, din toate timpurile... Mereu i-am iubit şi mereu îi voi iubi. Agnetha Faltskog şi Michael Jackson... Doi artişti frumoşi... două stiluri diferite...”
***
Liliana: Michael-With a child's heart
"Love lives forever"
***
...Şi un desen excepţional realizat de Passion:
***
Scorpya: Michael Jackson "Smooth Criminal" - London Symphony
"Michael Jackson - KING Of MUSIC; KING Of My Life..."
***
Loredana: I Have Cried For MJ
Loredana, filmul al carui link ni l-ai dat nu are embed activat, asa ca nu l-am putut pune pe blog si am luat altceva din lista ta, care mi se pare la fel de frumos.
***
Dana: For My King
"Just a tribute for my Angel..."
***
Karmen: MJ tribut..By Karmen
Break of dawn
***
Dia: To my sweetheart, Michael
For the man with the heart of gold and the smile of an angel!
***
...
Am decis să creez o secţiune nouă, în care să expun tributurile făcute de voi pentru Regele Muzicii. Asta şi pentru că, afişând linkurile la comentarii, am văzut că mai apar probleme la accesare. Sper că sunteţi de acord. Deocamdată avem numai două astfel de tributuri, dar sper ca în curând să se înmulţească.
ALEXANDRA – „Finding Neverland”
„Have you seen my Childhood?
I'm searching for that wonder in my youth
Like pirates in adventurous dreams,
Of conquest and kings on the throne...
Before you judge me, try hard to love me,
Look within your heart then ask,
Have you seen my Childhood?” (Michael Jackson – ”Childhood”)
***
SCORPYA: Michael Jackson’s „Little Susie”
„Cred că tu şi eu
N-am putea niciodată să ne spunem «adio»...
Oriunde ai fi,
Voi privi în sus şi voi vedea
Pe cineva în întuneric... pentru mine.”
***
FLORENŢA: Tribute To Michael Jackson The "Man"- Agnetha Faltskog's Song
„Am creat acest tribut, din dragoste pentru cei mai dragi artişti mie, din toate timpurile... Mereu i-am iubit şi mereu îi voi iubi. Agnetha Faltskog şi Michael Jackson... Doi artişti frumoşi... două stiluri diferite...”
***
Liliana: Michael-With a child's heart
"Love lives forever"
***
...Şi un desen excepţional realizat de Passion:
***
Scorpya: Michael Jackson "Smooth Criminal" - London Symphony
"Michael Jackson - KING Of MUSIC; KING Of My Life..."
***
Loredana: I Have Cried For MJ
Loredana, filmul al carui link ni l-ai dat nu are embed activat, asa ca nu l-am putut pune pe blog si am luat altceva din lista ta, care mi se pare la fel de frumos.
***
Dana: For My King
"Just a tribute for my Angel..."
***
Karmen: MJ tribut..By Karmen
Break of dawn
***
Dia: To my sweetheart, Michael
For the man with the heart of gold and the smile of an angel!
***
...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
