Lumea de dincolo – prosteala de azi

Când ultima speranţǎ a amǎrǎşteanului a rǎmas lumea de apoi, unde cei care suferǎ îşi vor gǎsi rǎsplata, când singurul sprijin i-a rǎmas preotul, cel care îi poate confirma cǎ acea lume de dincolo şi acea rǎsplatǎ chiar existǎ; ce se poate întâmpla dacǎ şi acest ultim liman e distrus ?

Trec peste faptul cǎ, ultima oarǎ când m-am spovedit (acum vreo 20 de ani), preotul avea o privire libidinoasǎ, ceea ce m-a fǎcut sǎ ma simt ca dracu’ atunci când mi-a pus patrafiru-n cap. Nu vreau sǎ detaliez poziţia în care ne aflam, eu şi popa, dar am o vagǎ bǎnuialǎ cǎ trebuie sǎ fie menţionatǎ pe undeva prin Kamasutra.

Trec şi peste faptul cǎ la nunta celui mai bun prieten al meu, la care am fost cavaler de onoare, popa era mangǎ şi a rasolit slujba din greu, pentru cǎ abia se ţinea pe picioare.

Trec şi peste multele cazuri în care comportamentul preoţilor a dovedit lipsuri grave, nu atât de demnitate, cât mai ales de bun-simţ (ştiţi, acela care e menţionat în Biblie).

Trec şi peste toate scandalurile legate de preoţi la care asistǎm cu toţii de o vreme, începând cu pacturile cu Securitatea şi terminând cu copiii morţi din cauza pneumoniei de aspiraţie cǎpǎtate la botez.

Dar ceea ce mi-a pus capac în ultima vreme a fost proaspǎta „cununie” a popilor cu politica. Numai pe asta n-o fǎcuserǎ. Eu ştiam cǎ a face politicǎ înseamnǎ a face pact cu Satana. Şi acum, popii vor sǎ fie primari. Popii şi-au fǎcut sindicat. Eu ştiam cǎ sindicatele au apǎrut din nevoia muncitorimii se a se proteja faţǎ de industriaşii cei asupritori. Sindicatul popilor din ce motive o fi apǎrut ? Cǎ şeful lor parcǎ era Dumnezeu. Aş vrea sǎ pun mâna pe o mostrǎ din statutul lor, sǎ vǎd ce poate sǎ scrie, cǎ ideile popilor-candidaţi la primǎrie le-am auzit. Platforma lor program se rezumǎ la 2 idei fixe:
1. Sǎ se construiascǎ biserici
2. Biserica sǎ primeascǎ mai mulţi bani.

Mǎ întreb şi eu, ca prostul: ce i-o mai fi trebuind „preafericitului”; şi dacǎ va obţine ceea ce îi mai trebuie, cum se va numi ? „Superfericitul”, „Megafericitul”, sau cum ? Fiind deja „fericit”, în opinia amǎrǎşteanului el a atins deja culmile realizǎrii spirituale pe lumea asta – şi mai ales pe cea de apoi. Ma uit câteodatǎ la oamenii care dorm pe strǎzi sau în barǎci improvizate; mǎ uit la copiii lor cu ochii trişti, dincolo de care se simte cǎ nu au avut în viaţa lor stomacul plin; şi mǎ întreb dacǎ ei mai cred în lumea de dincolo. Pentru cǎ eu n-am crezut nciodatǎ, cu atât mai puţin acum.