sau
Din
puţul gândirii unui preşedinte american
Este
arhicunoscut deja faptul că în ţara tuturor posibilităţilor, iată, orice
retardat chiar are posibilitatea să
ajungă în vârful piramidei. Şi – ce credeţi? – chiar reuşeşte. Cel puţin după
11 septembrie 2001, a reuşit să afle asta până şi ultimul exemplar de homo sapiens necoborât din copaci sau neevacuat
din grotă.
Aşadar, în ţara
tuturor posibilităţilor – recte SUA – este posibil ca un troglodit ca George W.
Bush să ajungă preşedinte. Şi, întrucât „domnia” sa nu a strălucit în niciun
fel prin vreo bravă faptă de arme sau vreun alt fel de succes răsunător, dar
trebuia să fie introdus în anale (ho-ho, nu vă grăbiţi să râdeţi, termenul îi e
foaaarte bine cunoscut lui monseur
prezidente) cu orice chip, aşa că, în lipsă de altceva, a fost imortalizat
în dicţionar cu un cuvânt nou: bushism.
Bushism este
termenul care caracterizează o sintagmă, expresie ori afirmaţie, malapropism
sau eroare lingvistică pe care numai George W. Bush le-a putut scăpa pe gură şi
musai numai în timpul celor 8 ani de mandat prezidenţial. Prin urmare,
zicătorile bushesciene, transmise din mână-n mână până-n fund la taxatoare,
au traversat mapamondul de la un cap la altu’ până când şi-au luxat fălcile de
râs şi ultimii aborigeni răsfiraţi în vârf de cocotier; devenind atât de
antologice încât academicienii şi lingviştii din Americuţa au decretat că e
cazul să o pună de-un cuvânt nou în DEX-ul lor. Şi uite aşa a fost inventat
cuvântul „bushism”. Acuma, dacă Georgică primeşte drepturi de autor sau nu, e
un aspect care îl priveşte personal. Pe noi nu ne interesează decât
exemplificările.
„A fost un an fabulos pentru mine şi
nevastă-mea”
– George W. Bush, la trei luni după 9/11
„Karyn este cu noi. O fată din vestul
Texasului, ca şi mine.” – George W. Bush, 27 mai 2004
„Ştiu că oamenii şi peştii pot convieţui
în pace.”
– George W. Bush, 9 septembrie 2000
„Pentru fiecare împuşcătură fatală, există
alte trei care nu sunt fatale. Oameni buni, aşa ceva este inacceptabil în
America. Şi trebuie să facem ceva în privinţa asta.” – George W.
Bush, 14 mai 2001
„Familia este locul unde naţiunea
noastră găseşte speranţă, unde aripile capătă vise.” – George W.
Bush, 18 octombrie 2000
„Aveţi şi voi negri?” –
George W. Bush către preşedintele brazilian Fernando Cardoso, 8 noiembrie 2001
„Rareori cineva
ridică întrebarea: copiii noştri merge la şcoală?”
–
George W. Bush, 11 ianuarie 2000
„Vă spun că există un duşman care ar
vrea să atace din nou America şi pe americani. Şi îi transmit cele mai bune
urări.”
– George W. Bush, 12 ianuarie 2009
„Duşmanii noştri sunt inventivi şi plini
de resurse, ca şi noi. Ei caută mereu alte şi alte metode de a face rău ţării
noastre şi cetăţenilor noştri. Ca şi noi.” – George W. Bush, 5 august 2004
Susţinătorii,
simpatizanţii şi sicofanţii lui Georgică încearcă să ne vrăjească cu un
diagnostic (retroactiv şi desigur „inappropriate”) de dislexie. Dar, şi pentru
un necunoscător în ăle ştiinţe logopedice, rezultă cât se poate de evident că
aici nu e vorba de aşa ceva, ci mai degrabă de un diagnostic gen „gura prostului adevăr grăieşte”.
Freud avea o teorie (în care cred, pentru că am şi verificat-o) care zice că,
de multe ori, „dintr-un nu ştiu ce ori ceva”, omul se dă de gol. Adicătelea,
indiferent ce vrea el să spuie ca să vrăjească auditoriul, pe gură îi iese
taman ceea ce gândeşte cu adevărat (vezi de par egzamplu ultimul citat), ori
ceea ce îl caracterizează (vezi citatul nr. 2).
Acestea fiind
zise, dacă americanii fură în stare să-l pună pe piţifelnicul ăsta cretinel în
scaunul celui mai puternic om din lume, noi de ce adică ne mai mirăm că una ca
EBA a ajuns europarlamentar? Ori, mai ştii, (Doamne-fereşte!) mâine-poimâine
prim-ministru cu partenerul SIDA secretar de stat? Păi pe lângă bushismele de
le citai mai la deal, „succesurile”, „oamenii care nu vor să vorbesc cu tine”, „Clujul
este capitala Aradului”, „i-am dăruit unei bătrâne cu handicap un scaun
electric” sunt vorbe de adevărat duh. În rest, pe ici-pe colea, prin părţile
esenţiale, ăştia doi seamănă de parc-ar fi fraţi, nu alta.
Şi, pentru că a
călcat în viaţă – şi în politică, desigur – pe urmele tăticuţului ei, exact ca
şi Georgică junior, având doar mintea oleacă mai odihnită – tot ca şi Georgică jr.
–
EBA noastră cea de toate zilele fripte şi bani de la buget tocaţi prin
Bruxelles a emanat pe gură o maximă monumentală, de pus la panou cu litere de-o
şchioapă:
„Cei care până acum îşi puneau mintea cu
un Băsescu, acum trebuie să şi-o pună cu doi. Şi unul cu mintea mai odihnită
puţin.”
Maximă pe care,
dealtfel, ar fi putut foarte bine să o spună Georgică jr. În orice caz, se
potriveşte perfect. De unde rezultă un slogan convingător şi în deplină coordonanţă cu
faptele:
„EBA este pentru noi
George Bush junior doi!”
Am zis.
