marți, 9 iunie 2009

Adevarul despre crizele mondiale - Partea a Va

(Jan Van Helsing - "Organizatii secrete")



Rotschild şi plutonul de execuţie

De-a lungul istoriei, regii şi dictatorii au avut faima de a cheltui mai mult decât puteau să ia supuşilor prin impozite. De aceea, banii de care aveau nevoie erau împrumutaţi de la bănci. Însă prin ce mijloace percepea banca banii de la datornici, dacă aceştia nu voiau sau nu puteau să plătească?

Metoda era războiul! Finanţarea unui guvern funcţionează ca şi finanţarea unei persoane pentru a-şi cumpăra un automobil. Dacă clientul nu-şi poate plăti ratele lunare, banca îi ia maşina, remorcându-i-o. Cu ce se remorchează o maşină? Cu o altă maşină. La finanţarea guvernelor este acelaşi lucru. Nu se finanţează numai un guvern, ci se dau bani şi altor guverne. Debitorul are grijă ca ambele ţări să fie la fel de puternice, inegalitatea fiind produsă numai prin finanţare. Dacă o ţară nu-şi plăteşte datoriile, va fi ameninţată de o altă ţară cu război.

De 160 ani lucrează Rotschild după acest principiu.

Nathan şi fraţii lui au început în Europa acest joc, după profitul rezultat din războaiele lui Napoleon. În acest timp s-a instaurat în Europa aşa-numitul "echilibru între puteri" sau "echilibru de forţe".

Pentru a-şi consolida poziţia de stăpân din umbră, Rotschild a trebuit să clădească două grupări de putere în Europa, cam de acelaşi calibru. El trebuia să fie sigur că regii "A" puteau fi ameninţaţi de regii "B". Bineînţeles, şi A şi B erau finanţaţi de el. Dar, mai trebuia o a treia putere, ca o "poliţă de asigurare", dacă unele naţiuni nu se aliniază. Această a treia putere era Anglia lui Nathan. Anglia avea supremaţia în Europa. Şansele unei părţi în război erau măsurate de partea cui se afla Anglia. Anglia se afla totdeauna de partea celui ce câştiga războiul. Prin eficienţa acestei politici, puterea casei Rotschild a crescut aşa de mult, încât la începutul secolului al XX-lea controla jumătate din averea întregii lumi.


Cum se înscenează un război mondial?

Unirea statelor germane sub Bismark a tulburat "echilibrul de forţe al marilor puteri", echilibru care a durat în Europa cam peste două sute de ani. Până în anul 1871, Anglia a deţinut supremaţia pe continentul european. Această supremaţie a fost mereu atacată de Franţa şi Spania, dar Anglia a ieşit aproape totdeauna biruitoare. Germania devenise puternică datorită coloniilor şi dezvoltării potenţialului militar. Iluminaţii vedeau în aceasta o primejdie, iar Anglia îşi pierdea stăpânirea asupra Europei, din punct de vedere economic şi militar.

Pentru a contracara acest lucru, băncile internaţionale, care nu aveau legătură cu economia germană, au căutat căi de a stăvili şi de a controla Germania. Între anii 1894 şi 1907, Franţa, Anglia, Rusia şi alte naţiuni au încheiat o serie de alianţe pentru ca, în cazul unui război, să meargă toate contra Germaniei. În continuare, Comitetului celor 300 i-a revenit sarcina să pună în scenă primul război mondial. Din Comitetul "mesei rotunde" s-a născut o organizaţie, RIIA (Royal Institute for International Affairs).

RIIA, cunoscută şi sub numele de "Chatham House" a avut ca membri fondatori pe: Lordul Albert Grey, Lordul Toynbee - eminenţa cenuşie din MI6, scriitorul H.G. Wells, Lordul Alfred Milner - şeful "Round Table" şi H.J. Mackinder - inventatorul aşa-zisei "geopolitici". RIIA a primit misiunea din partea Comitetului celor 300 să analizeze modul în care se putea înscena un război. Personal au fost însărcinaţi cu această problemă Lordul Northcliff, Lordul Rothmere şi Arnold Toynbee. Primii doi lorzi erau fraţi şi dominau presa din Anglia, iar Arnold Toynbee era cunoscut istoric, toţi trei fiind evrei.

Aceştia au ţinut multe şedinţe în "Wellington House" unde s-au conceput strategii şi metode de a influenţa opinia publică şi de a o pregăti pentru dezlănţuirea unui război.

Specialiştii americani ca Edward Bernays şi Walter Lippman şi-au dat şi ei concursul. Lordul Rothmere a folosit ziarul său în acest scop şi, după un test de şase luni, a constatat că 87% din populaţie nu mai gândea raţional şi critic, ci se lăsa influenţată. Acesta era şi scopul urmărit.

Proletariatul englez a fost de asemenea manipulat prin propagandă, astfel încât a fost convins să-şi trimită fiii cu miile la măcelul unui război.

Theodore Roosevelt, preşedinte al Statelor Unite între 1901-1909, s-a exprimat în felul următor: "În spatele guvernului, la vedere, tronează un guvern invizibil, care nu este credincios şi nici răspunzător faţă de popor. A distruge acest guvern invizibil, alianţa fără Dumnezeu între afacerile corupte şi politica mârşavă, este datoria şefului statului".



Primul război mondial din perspectiva Iluminaţilor

Aparent, la începutul secolului al XX-lea, între popoare domnea pacea. Dar numai aparent. În culise însă, era de mult programat un măcel pe care lumea nu avea să-l uite repede.

Iluminaţii erau convinşi că pentru a ajunge să instaleze un "guvern mondial" trebuie să provoace o stare de devastare barbară, de care nici o naţiune să nu aibă scăpare.
Istoricii sunt toţi de aceeaşi părere, că motivul războiului a fost un conflict trivial între Austria şi Iugoslavia. Asasinarea moştenitorului la tronul Austriei, a prinţului Ferdinand şi a soţiei sale Sofia, de către organizaţia secretă "mâna neagră", la Sarajevo, a fost motivul începerii războiului. Evreul Gavril Princip, atentatorul, a executat ceea ce Albert Pike scrisese în programul său cu 40 de ani înainte.

Mersul războiului este binecunoscut, trebuie numai de remarcat situaţia Rusiei. Deşi avea cea mai mare armată pe atunci, era foarte slab pregătită pentru un război.

În 1914, Anglia a promis Rusiei ajutor în cazul unui război. Ajutorul militar a fost precizat de Coroana engleză. La începutul războiului, Anglia a redus imediat ajutorul cu 10%. Probabil, planul Iluminaţilor a fost să pună Rusia în primejdie. Cu cât războiul înainta, cu atât ajutorul devenea mai slab.

În timp ce milioane de ruşi cădeau pe câmpul de luptă, agenţii lui Rotschild pregăteau terenul pentru revoluţia pe care plănuiau să o extindă şi asupra Germaniei înfrânte.

Revoluţia a izbucnit în Rusia în 1917 şi ţarul a fost alungat. Un guvern provizoriu sub prinţul Georgi Luvov nu a putut opri mersul revoluţiei. Trotzki împreună cu rebelii lui au părăsit New Yorkul pe vasul Cristiania Fjord, cu 20 de milioane dolari, pornind spre Rusia.

Vasul închiriat de bancherul Jacob Schiff a fost oprit de autorităţile canadiene pe 3 aprilie 1917 într-un port în Noua Scoţie. Pentru un moment, planul Iluminaţilor părea că dă greş. Dar bancherul Schiff, prin influenţa sa, a făcut posibilă călătoria spre Europa a lui Trorzki. Acesta s-a oprit mai întâi în Elveţia, unde s-a întâlnit cu Lenin, Stalin, Kaganowitsch şi Litvinov, pentru a definitiva planul strategic. Interesant de menţionat că mai toţi agenţii naţiunilor aflate în conflict se întâlneau în Elveţia. În 1815, după Congresul de la Viena, Elveţiei i se acordase acest statut de neutralitate. Din întâmplare? Sau un locşor sigur în centrul Europei era pe placul celor ce trag sforile din umbră?

Din Elveţia, drumul mai departe spre Rusia al agenţilor, al revoluţionarilor cu bani şi echipament, a fost asigurat de Max Warburg, fratele evreului bancher Paul Warburg, şeful serviciului secret german sub regele Wilhelm. Acesta a procurat un vagon sigilat şi convoiul a trecut prin Germania. Fraţii Warburg erau originari din Hamburg. Unul a devenit şeful băncii "Federal Reserve" în America, celălalt şeful Serviciului secret german.

În Rusia, Lenin a fost şeful activităţilor politice, iar Trotzki, şeful armatei. El a organizat Armata Roşie. Numele nu este întâmplător. Armata Roşie bolşevică sub conducerea lui Trotzki a fost unealta ucigătoare a lui Rotschild, emblema roşie a bancherilor internaţionali.

Este un adevăr istoric recunoscut că majoritatea revoluţionarilor lui Lenin au fost evrei. "Times" scria în anul 1929, pe 29 martie, că fenomenul interesant în revoluţia bolşevică este procentul mare de elemente străine şi nu ruseşti. Din cei 30 de comisari ce au avut rol conducător, trei sferturi au fost evrei.
Generalul rus A. Nechvolodov scria că Jacob Schiff a dat în continuare 12 milioane de dolari acestor revoluţionari. Serviciul secret francez dă la iveală pe toţi bancherii care au finanţat revoluţia roşie: Felix Warburg, Otto Kohn, Mortimer Schiff, Jerome Hananer, Max Breitung din America şi Max Warburg, Olaf Aschburg, Jivtovski din Europa.

În acelaşi timp, Bakhmetiev, ambasadorul rus din America, dă la iveală transportul aurului rusesc între 1918 şi 1922 din Rusia spre New York. Datorită agentului Max Warburg şi Germania a transferat bani revoluţionarilor bolşevici. Până în 1918 au fost transferate 40.580.997 mărci, iar după luarea puterii de către Lenin, trezoreria germană a dat 15 milioane de mărci bolşevicilor.

Masacrul sângeros al milioanelor de ruşi şi înrobirea multor milioane de oameni sub comunism, i-a lăsat indiferenţi pe bancherii internaţionali în acţiunea lor spre hegemonia lumii.